Grăniţuire. Decizia nr. 862/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 862/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 6586/328/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ NR. 862/A/2014

Ședința publică de la 26 Noiembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A.-F. D.

Judecător O. R. G.

Grefier L. M.

S-a luat spre examinare apelul promovat de către apelanții T. N. și T. T. împotriva sentinței civile nr. 1213/2014, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei T., privind și pe intimat H. G., având ca obiect grănițuire.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanții, personal și asistați de av. Ucu F., cu delegație la dosar, lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul apelanților arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.

Tribunalul, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de propus, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului.

Reprezentantul apelanților solicită admiterea apelului, cu cheltuieli de judecată. Arată că instanța de fond a stabilit limitele proprietății, s-a stabilit calitatea de proprietari ai imobilului, s-a stabilit și întinderea proprietății. Mai arată că o construcție ridicată fără forme legale se află pe proprietatea apelanților.

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Prin sentința civilă nr. 1213/2014, Judecătoria T. a admis în parte actiunea civila formulata de reclamantii T. N. si T. T. astfel cum a fost aceasta precizata în contradictoriu cu pârâtul H. G. si în consecinta:

A stabilit linia de hotar dintre imobilul proprietate a reclamantilor situat administrativ în com Luna . B jud Cluj înscris în CF_ Luna prevazut la A1 cu nr. top_ în suprafata de 1450 m.p si imobilul proprietate a paratului situat administrativ în com Luna . A jud Cluj înscris în TP nr 5488/288 din 05.01.1993 în . în suprafata de 540 m.p conform Plansa I anexa din expertiza întocmita de expert I. V. pe aliniamentul punctelor A-D-C-108 .

A respins cererea formulata de reclamanti pentru revendicare si demolare constructie compensând cheltuielile de judecata .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele :

Reclamantii sunt proprietarii tabulari ai imobilului inscris in CF_ Luna prevazut la A1 cu nr. top_ în suprafata de 1450 m.p .

În favoarea paratului a fost eliberat în conformitate cu prevederile L.18/1991 TP nr 5488/288 din 05.01.1993 teren identificat în . în suprafata de 540 m.p prin reconstituirea dreptului de proprietate pe teritoriul satului Luncani . adeverintei nr 115/13.11.1991 în care este mentionata suprafata stabilita de 550 m.p ( f.25 dosar ) .

In cauza a fost administrata proba cu expertiza tehnica cu privire la limita de hotar dintre cele doua imobile în litigiu .

Expertiza tehnica ordonata si efectuata în cauza a stabilit ca varianta de granituire a celor doua proprietati este pe aliniamentul punctelor A-D-C-108 evidentiate în plansa nr I, avand în vedere ca paratul are dreptul de proprietate în baza TP nr 5488/288 din 05.01.1993 . doar la suprafata de 540 m.p .

F. de probatoriul administrat s-a apreciat ca fiind întemeiata în parte actiunea formulata raportat la urmatoarele aspecte:

Dreptul de proprietate reglementat de art 480 C civ confera titularului dreptul de a se bucura si dispune de bunul sau in mod exclusiv si absolut insa in limitele determinate de lege iar în conformitate cu prev art 584 C civ orice proprietar poate indatora pe vecinul sau la granituirea proprietatii lipite de a sa, cheltuielile granituirii facandu-se pe jumatate .

F. de concluziile expertizei si în baza prevederilor legale mentionate, s-a dispus stabilirea liniei de hotar dintre imobilul reclamantilor inscris in CF_ Luna prevazut la A1 cu nr. top_ în suprafata de 1450 m.p si imobilul paratului înscris în TP nr 5488/288 din 05.01.1993 în . în suprafata de 540 m.p, pe aliniamentele punctelor A-D-C-108 conform plansei nr I inclusa în expertiza tehnica efectuata de expert I. V. .

În ceea ce priveste cererea formulata de reclamanti pentru obligarea paratului sa le predea suprafata de 76 m.p în deplina posesie si proprietate si cererea formulata pentru demolarea constructiei cu destinatia grajd se retine ca lucrarea tehnica efectuata a stabilit ca grajdul edificat de parat este amplasat pe o suprafata de circa 76 m.p din terenul reclamantilor ; cu privire la acest grajd edificat reclamantii au invocat prin cererea formulata ca a fost edificat fara autorizatie de constructie însa la dosar a fost comunicata autorizatia nr 7/23.12.1981 eliberata în favoarea titularului H. G. pentru edificarea unei case P+1 E tip L.4 si grajd cu sura

Astfel s-a retinut ca dovada relei-credinte aparatului în edificarea acestei constructii nu a fost dovedita si acesta nu are calitatea unui constructor de rea-credinta pe terenul altuia, în favoarea sa fiind eliberata autorizatie de constructie anterior anului 2010 cand a fost pronuntata de Judecatoria T.-Sentinta civila nr 562/01.02.2010 în baza careia fost înscris dreptul de proprietate al reclamantilor la CF ; de asemenea prin suplimentul la raportul de expertiza efectuat se stabileste ca grajdul edificat nu respecta amplasamentul avizat prin autorizatia eliberata paratului fara ca printr-un act al autoritatilor competente sa se constate o nerespectare a amplasamentului în ceea ce îl priveste pe parat si încalcarea în acest fel a dreptului de proprietate al reclamantilor prin amplasarea grajdului .

În temeiul considerentelor de fapt si de drept expuse a fost admisă în parte cererea formulata si ulterior precizata de reclamanti .

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, recalificat apel, reclamanții T. N. și T. T., solicitând admiterea recursului, cu consecința modificării in parte a sentinței civile Nr. 1213/2014, pronunțata de Judecătoria T., in DOS.C1V,_, ca fiind netemeinica si nelegala.

În motivarea apelului arată următoarele:

Imobilului litigiu, proprietatea lor, este situat din punct de vedere administrativ in . B, Corn. Luna, jud. Cluj, inscris in CF_ Luna, Nr. Cadastral_ in suprafața de 1450 (provenit din T.P,_/63 i din 09,10.2000, .), iar imobilul in litigiu proprietatea paratului intimat este situat din punct de vedere administrativ in . A, Corn. Luna, jud. Cluj, Înscris inTP 5488/288 din 05.01.1993, .).

Imobilul ocupat si îngrădit de către paratul H. G., conform expertizei tehnice efectuata la instanța de fond, are o suprafața de 627 mp ce include suprafața in litigiu de 76 m !evidențiata prin hașura in planșa Nr. l din expertiza.

Imobilul ocupat si îngrădit de către apelanți, conform expertizei efectuate in cauza, are o suprafața de ,1374 mp fara suprafața in litigiu evidențiata prin hașură în planșa I d in raportul de expertiza.

Asa cum rezulta din raportul de expertiza, pe suprafața in litigiu de 76 mp este edificata o construcție anexa (grajd) care se afla in posesia paratului. Tot conform expertizei de la dosarul cauzei, suprafața in litigiu de 70 mp ocupata de parat tace parte din Nr. cadastral_ inscris in C.F._ Luna, in favoarea apelanților.

F. de concluziile expertizei si in baza prevederilor legale, instanța de fond a stabilit in mod corect linia de hotar dintre imobilul proprietatea subsemnaților si imobilul paratului, pe aliniamentele punctelor A-D-C-108 conform planșei I inclusa în expertiza tehnica efectuata in cauza, fara a rezolva problema construcției edificata de către parat, cu încălcarea normelor legale, pe terenul proprietatea lor.

In a ceste condiții, sentința nu poate fi pusă in executare deoarece nu

rezolva toate problemele din, speța, respectiv nu se poate reconstrui împrejmuirea dintre cele doua proprietăți pe aliniamentul dispus de către instanța, in condițiile în care clădirea grajd rămâne edificata pe terenul lor. In speța, sentința atacata a fost pronunțata făra temei legal si data cu

încălcarea si aplicarea greșită a Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții si incalcarea dreptului lor de proprietate.

Deși instanța de fond, in pagina 2 a sentinței atacate, penultimul paragraf, retine faptul ca in baza lucrării tehnice efectuate in cauza, s-a stabilit ca grajdul edificat de parat este amplasat pe o suprafața de circa 76 mp din terenul lor.

Apoi, aceeași instanța in pagina 3, primul paragraf al hotărârii atacate, retine in baza probatoriului administrat in cauză, faptul ca grajdul edificat nu respecta amplasamentul avizat prin autorizata de construire eliberata paratului, concluzionează fara nici un temei legal ca nu s-a probat calitatea de constructor de rea-credinta a paratului pe terenul altuia. In acest caz, doar prin simpla nerespectare a autorizației de construire se face dovada relei credințe. Conform practicii judiciare in domeniul lucrarilor de construcții, in cazul nerespectarii de către constructor a autorizație de construire sancțiunea aplicata in mod unitar de catre instanțele din țară este demolarea construcției.

In opinia lor, pe langa faptul ca instanța a ignorat dreptul lor de proprietate asupra terenului pe care este edificata construcția grajd, a aplicat in mod greșit prevederile legii 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, respectiv instanța nu a ținut cont de faptul ca paratul nu a respectat autorizația de construire prin nerespectarea amplasamentului construcției grajd, ori in acest caz se impune demolarea construcției pentru nerespectarea autorizației de construire.

IN D.: art. 304 pct 9 C./ art. 488 pct. 8 NCPC, art. 560, art. 563 cod civil si Legea 50/1991,

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a probațiunii administrate și a dispozițiilor legale incidente în materie tribunalul constată următoarele:

Așa cum rezultă din cuprinsul raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în fața instanței de fond(filele 24-40 din dosarul de fond) suprafața în litigiu de 76 mp este ocupată la data măsurării imobilului de către pârât care nu poate face dovada proprietății acesteia, suprafața în litigiu făcând parte din nr. cadastral_ înscris în CF_ Luna în favoarea reclamanților, situație relevată în și în planul de situație de la fila 32 din dosarul de fond.

În suplimentul la raportul de expertiză(filele 81-84 din dosarul de fond) se menționează în mod expres, explicit(punctul 1 al concluziilor expertizei) că imobilul construcție anexă gospodărească edificată în teren nu respectă amplasamentul avizat prin Autorizația de construire a pârâtului, așa cum de altfel rezultă și din planul de situație de la fila 84 din dosarul de fond.

În aceste condiții, tribunalul conchide, contrar opiniei exprimate de judecătorul fondului, pârâtul H. G. nu a fost animat de bună-credință la momentul edificării anexei anterior evocate, nerespectându-se amplasamentul avizat prin autorizația de construire, ceea ce justifică pe deplin, în virtutea art.480 din Vechiul Cod civil, demersul judiciar al reclamanților de obligare a pârâtului să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 76 mp din terenul înscris în CF_ Luna, nr. cadastral_ potrivit raportul de expertiză topografică întocmit de expert I. V., precum și de obligare a pârâtului la demolarea construcțiilor edificate pe ternul proprietatea reclamanților înscris în CF_ Luna, nr. cadastral_.

Având în vedere toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.296 C pr civ va admite apelul declarat de reclamanții Tiuț N. și Tiuț T. împotriva sentinței civile nr. 1213/2014 din 01.07.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T., pe care o schimbă în parte și pe cale de consecință obligă pârâtul H. G. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 76 mp din terenul înscris în CF_ Luna, nr. cadastral_ potrivit raportul de expertiză topografică întocmit de expert I. V., dispunând obligarea pârâtului la demolarea construcțiilor edificate pe ternul proprietatea reclamanților înscris în CF_ Luna, nr. cadastral_.

În temeiul art.274 C pr civ va obliga intimatul la plata în favoarea apelanților a sumei de 6463,41 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de reclamanții Tiuț N. și Tiuț T. împotriva sentinței civile nr. 1213/2014 din 01.07.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T., pe care o schimbă în parte și pe cale de consecință obligă pârâtul H. G. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 76 mp din terenul înscris în CF_ Luna, nr. cadastral_ potrivit raportul de expertiză topografică întocmit de expert I. V., dispunând obligarea pârâtului la demolarea construcțiilor edificate pe ternul proprietatea reclamanților înscris în CF_ Luna, nr. cadastral_.

Obligă intimatul la plata în favoarea apelanților a sumei de 6463,41 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și apel.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 noiembrie 2014.

Președinte,

A.-F. D.

Judecător,

O. R. G.

Grefier,

L. M.

L.M. 02 Decembrie 2014

Red AD/tehn LM

18 decembrie 2014/5 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Grăniţuire. Decizia nr. 862/2014. Tribunalul CLUJ