Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 330/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 330/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 11351/211/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 330/A/2014
Ședința publică de la 13 Mai 2014
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE F. S. B.
Judecător D. T.
Grefier L. M.
Pe rol fiind judecarea apelului promovat de apelant C. N. DE CAI FERATE SA- SUCURSALA C.R.E.I.R. CF CLUJ împotriva sentinței civile nr. 238/15.01.2014, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei Cluj-N., privind și pe intimat B. E. C., având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta intimatei, av. L. Labo, lipsă fiind restul părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care Tribunalul constată că apelul a fost promovat în termen, a fost motivat și comunicat.
Se constată că, la data de 23.04.2014, apelanta a depus la dosar, prin registratura instanței, răspuns la întâmpinare, un exemplar comunicându-se reprezentantei intimatei.
Reprezentanta intimatei depune la dosar dovada cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta intimatei arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
Tribunalul, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de propus, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului.
Reprezentanta intimatei solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Sucursalei C.R.E.I.R. CF CLUJ iar pe fond respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată. Arată că, în hotărârea instanței de fond se menționează obligarea apelantei, prin sucursală la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în condițiile DL 61/1990 și ale Legii 85/1992. Arată că unitatea deținătoare are obligația de a vinde chiriașului, la simpla sa cerere, locuința construită din fondurile statului. Mai arată că, potrivit art. 3 din DL 61/1990, locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare se stat se pot vinde chiriașilor fără restricții privind deținerea în proprietate a două locuințe. În continuare, arată că intimata a depus la dosar toate documentele necesare pentru întocmirea contractului de vânzare-cumpărare. Apreciază intimata că locuința ar trebui să i se vândă la prețul stabilit conform prevederilor DL 61/1990 și ale Legii 85/1992 în forma de la data la care a formulat cererea de cumpărare.
Tribunalul unește cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale pasive a Sucursalei C.R.E.I.R. CF CLUJ, invocată de către intimată în cuprinsul întâmpinării și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 238/15.01.2014, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei Cluj-N. a fost admisă cererea formulată de reclamanta B. E. C., în contradictoriu cu pârâtul C. N. DE CAI FERATE C.F.R. S.A. – Sucursala Regională Cluj, a fost obligată pârâta să încheie cu reclamanta contract de vânzare-cumpărare în condițiile Decretului Lege nr. 61/1990 și Legii 85/1992, pentru imobilul apartament situat în Cluj-N., . A, ., prin raportare la dispozițiile legale incidente la data formulării primei cereri de cumpărare imobil, înregistrată pe rolul pârâtei sub nr. 41/4302/08.11.2010, inclusiv în ceea ce privește prețul vânzării.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
În fapt, la data de 03.12.2010, între părți a fost încheiat contractul de închiriere nr. 756, având ca obiect apartamentul situat în Cluj-N., . A, .. (f. 10-14).
Reclamanta a formulat cerere pentru aprobarea vânzării imobilului – apartament, mai sus-indicat, înregistrată pe rolul pârâtei sub nr. 4302/ 08.11.2010 (f. 16), solicitare care a fost respinsă de pârâtă, potrivit adresei nr. 46/A/12/7862/09.11.2010 (f. 20), pe considerentul că nu îndeplinește condițiile Dispozițiilor interne nr. 31/1999, nr. 13/2008 și nr. 133/2010 ale Directorului General a CNCF „CFR” S.A., respectiv deține în proprietate o locuință proprietate personală în localitatea Aiud.
Subsecvent, la cererea pârâtei, reclamanta a acceptat să se efectueze un schimb al apartamentului închiriat, primit în folosință, cu titlu de chirie, apartamentul nr. 4, situat în același imobil, în locul apartamentului nr. 4, fiind perfectat actul adițional nr. 756/03.12.2010 în acest sens (f. 15).
La data de 24.07.2012, reclamanta a formulat o nouă cerere de cumpărare a apartamentului nr. 4, înregistrată sub nr. 5035/24.07.2012 (f. 21), cu documentele justificative, însă cererea a fost respinsă, potrivit adresei nr. 46/E/26/1861/13.03.2013, în considerarea aceluiași argument, faptul că reclamanta și soțul acesteia mai dețin în proprietate o locuință, în localitatea Aiud, fiind invocate prevederile Dispozițiilor interne nr. 31/1999, nr. 13/2008 și nr. 133/2010 ale Directorului General a CNCF „CFR” S.A. (f. 32-33).
În drept, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992 Locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, pana la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrala sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi.
Prin Decizia nr. 378/2005 a Curții Constituționale s-a reamintit că art. 7 din Legea nr. 7/1996 consacră o normă de justiție socială, întrucât dau posibilitatea chiriașilor să cumpere locuințele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic. De asemenea s-a apreciat că obligația de vânzare către chiriași, prevăzută de dispozițiile Legii nr. 85/1992, este o obligație in rem, instituită în considerarea obiectului (locuința construită din fondurile unității economice sau bugetare), iar nu o obligație in personam, reglementată în considerarea subiectului, societatea comercială care s-a format în urma privatizării.
Rezultă așadar că obligația de vânzare către chiriaș a locuințelor construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat instituită prin Legea 85/1992 constituie o măsură socială adoptată în favoarea chiriașilor.
Astfel, refuzul pârâtului de a vinde locuințe construite din fondurile unității economice sau bugetare de stat, motivat pe unele dispoziții cu caracter intern, la solicitarea scrisă a reclamantei, titulară a unui contract de închiriere, nu respectă dispozițiile legale mai sus-amintite. Impunerea unor condiții suplimentare, neprevăzute de textul actului normativ indicat, înseamnă a adăuga la lege, lucru care nu este permis.
Instanța a reținut că reclamanta întrunește condițiile prevăzute de Legea nr. 85/1992, fiind beneficia unui contract de închiriere legal întocmit încă din anul 2010, așa cum s-a arătat mai-sus, așa încât acesta este îndreptățită să solicite aplicarea dispozițiile Legii nr. 85/1992.
Prima cerere de cumpărare înregistrată sub nr. 41/4302/08.11.2010 are valoarea unei notificări din partea reclamantei și vizează intenția acesteia de a achiziționa un imobil deținut cu titlu de chirie în cadrul imobilului situat în mun. Cluj-N., ., jud. Cluj, proprietatea pârâtei, astfel că, la acel moment, s-a născut în patrimoniul pârâtei obligația de a transfera dreptul de proprietate, în condițiile și în termenii legii în vigoare în acel moment, inclusiv în ceea ce privește prețul de vânzare.
Sub acest aspect este irelevantă conduita pârâtei din acel moment, care în mod nejustificat a respins cererea reclamantei de achiziționare a imobilului, obligația de vânzare născându-se în sarcina pârâtei încă din data de 08.11.2010, fiind o obligație legală propter rem, astfel că și obligația corelativă a reclamantei în ceea ce privește plata prețului trebuie raportată la dispozițiile în vigoare de la acea dată din Decretul-Lege nr. 61/1990 și Legea nr. 85/1992.
Ca atare, raportat la operațiunea juridică intervenită între părți, prin simplul consimțământ al reclamantei s-a ivit în sarcina pârâtei o obligație de a face, respectiv de a perfecta contractul de vânzare-cumpărare, în condițiile legale de la data manifestării unilaterale de voință a reclamantei de a cumpăra imobilul, prețul de vânzare trebuind determinat prin raportare la momentul formulării primei cereri de cumpărare, așa cum s-a arătat mai-sus.
În cauză nu îi pot fi opuse reclamantei prevederile Legii nr. 244/2011, ce instituie regula vânzării imobilelor la valoarea de circulație a acestora, după cum reclamantei nu i se poate opune faptul că, în prezent, față de cererea de cumpărare inițială, deține cu titlu de chirie un alt apartament, cu nr. 4 (pentru care de altfel a și formulat o nouă cerere de cumpărare), în contextul în care însăși pârâta, în mod abuziv, a respins prima cerere de cumpărare formulată de reclamantă, propunându-i să efectueze un schimb al obiectului închiriat, înlocuind apartamentul inițial nr. 314 (pentru care s-a formulat prima cerere) cu apartamentul nr. 4 (obiect al celei de-a doua cereri), pârâta înstrăinând ulterior apartamentul nr. 314. Deopotrivă, se observă că vechiul contract de închiriere nu și-a încetat efectele nicicând, ci, dimpotrivă, a fost doar modificat în ceea ce privește obiectul său prin actul adițional nr. 1/31.01.2012.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel pârâta, solicitând admiterea acestuia, schimbarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii.
În motivare se arată că în anul 2012 reclamanta a solicitat cumpărarea apartamentului nr. 4, solicitare având ca bază legală Decretul -Lege nr. 61/1990, astfel încât cererea nr. 41 din 2010 nu mai putea să producă efecte.
Imobilul a fost dat în exploatare în anul 1973, fiind edificat din fondurile statului. Imobilul a trecut în proprietatea privată a apelantei și nu face parte din fondul locativ de stat.
Apelanta a oferit în anul 2007 locuințele spre vânzare, și, în vederea perfectării contractelor s-a procedat la verificarea îndeplinirii condițiilor cuprinse în dispozițiilor emise de directorul general al apelantei.
Decretul – lege nu instituie o normă imperativă prin care se oblige unitățile deținătoare la vinderea apartamentelor, ci instituie o facultate în acest sens.
Prin dispozițiile conducătorului apelantei s-a stabilit unele criterii, impunându-se obligativitatea depunerii unei adeverințe, din care să reiasă că solicitantul nu deține în proprietate bunuri mobile.
În situația apelantei, s-a constatat că aceasta are un bun, situat pe raza localității Aiud. Dacă s-ar fi dispus vânzarea bunului, apelanta ar fi beneficiat în mod repetat de mai multe locuințe construite cu ajutor de la stat sau din fondurile statului.
În subsidiar, se solicită a se avea în vedere că dispozițiile Legii nr. 244/2011 de modificare a art. 16 din Legea Nr. 85/1992.
Intimata a depus întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond, respingerea ca nefondată, arătând că Decretul –Lege nr. 61/1990 instituie obligația unității deținătoare de a vinde chiriașului, dispozițiile directorului general, prin care se tinde la modificarea unor norme legale imperative, sunt nelegale.
Dispozițiile art. 3 din Decretul-Lege nr. 61/1990 nu interzic dobândirea unui apartament, documentația solicitată a fost depusă în integralitate, iar prețul stabilit de către instanța de fond, este în concordanță cu dispozițiile legale, întrucât, cererea a fost formulată inițial în anul 2010.
Reclamanta a depus un răspuns la întâmpinare solicitând respingerea excepției lipsei calității procesuale, întrucât procura autentificată justifică calitatea procesuală a apelantei.
Analizând excepția invocată, instanța urmează a o respinge, întrucât, cererea de chemare în judecată a fost formulată de C. Națională de Căi Ferate CFR, la dosarul cauzei existând dovada calității de proprietar a acestei părți.
Nu este întemeiată critica intimatei că această persoană nu are calitate procesuală pasivă, în condițiile în care hotărârea a fost pronunțată în contradictoriu cu această parte.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, și a celor de ordine publică, instanța îl va respinge pentru următoarele considerente:
Starea de fapt așa cum s-a stabilit de către instanța de fond, nu a fost contestată.
Obligația înstrăinării, către chiriași, a locuințelor construite din fondurile de stat, așa cum este și imobilul din prezenta speță, este prevăzută prin Decretul-Lege nr. 61/1990 și Legea nr. 85/1992, aspect întărit și prin Decizia nr. 378/2005, criticile apelantului în legătură cu acest aspect, nefiind întemeiate.
Condițiile de înstrăinare a acestor imobile sunt prevăzute de actele normative sus-amintite, iar unitatea deținătoare prin conducătorii săi, nu are posibilitatea să adauge condiții suplimentare, în funcție de opțiunea sau intențiile acestuia.
Înstrăinarea trebuie să se realizeze în raport de îndeplinirea sau nu a dispozițiilor legale.
Refuzul apelantei de înstrăinare a apartamentului pe considerentul că aceasta mai deține un imobil în altă localitate nu este întemeiat, în raport de dispozițiile art. 3 din Decretul-Lege nr. 61/1990.
În condițiile în care nu este probat că imobilul deținut în localitatea Aiud a fost cumpărat în baza acelorași norme legale, argumentele apelantei cu privire la aspecte de etică și moralitate nu sunt întemeiate.
Reclamanta a dat o declarație autentică la data de 4.11.2010, prin care a declarat că deține locuința dobândită cu titlul de cumpărare în baza OG 19/1994 (fila 19 dosar fond).
Prețul la care s-a dispus înstrăinarea apartamentului a fost în mod corect stabilit, în raport de cererea inițială formulată în anul 2010. Așa cum a reținut și instanța de fond, nu a existat nici un motiv pentru respingerea cererii inițiale, iar schimbul de apartamente realizat nu are influență, fiind realizat la inițiativa apelantei.
Acest preț trebuie determinat în raport de momentul formulării cererii nr. 4302 din 8.11.2010, Legea nr. 244/2011 neputând avea efecte în speța de față, întrucât aceasta ar însemna că retroactivează.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 NCPC, Tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat De C. Națională de Căi Ferate SA București-Sucursala CREIR CF Cluj împotriva sentinței civile nr. 238/ 15.01.2014, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o va menține în totul.
Intimata a făcut cheltuieli de judecată, cu angajarea unui avocat (fila 29 dosar). Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 NCPC, Tribunalul va obliga apelanta să plătească intimatei B. E. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția lipsei calității procesuale active.
Respinge ca nefondat apelul declarat de C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE SA BUCUREȘTI-SUCURSALA CREIR CF CLUJ împotriva sentinței civile nr. 238/15.01.2014, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în totul.
Obligă apelanta să plătească intimatei B. E. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 13 mai 2014.
Președinte, F. S. B. | Judecător, D. T. | |
Grefier, L. M. |
L.M. 16 Mai 2014
Red. D.T./ Tehnored. C.H.
2 ex./ 29 mai 2014.
Jud. fond. G.-R. F. H.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Partaj judiciar. Decizia nr. 632/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
