Succesiune. Decizia nr. 251/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 251/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 3508/328/2010
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 251/2014
Ședința publică de la 26 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. T.
Judecător F. S. B.
Judecător A.-S. S.
Grefier C.-G. H.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent K. L. și pe intimat K. P. A., intimat K. P. A., intimat K. A., pârât K. J.- decedat, intimat B. I., intimat B. I., intimat S. R. Prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect succesiune
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul pârât K. L. personal, intimatul pârât K. A. personal și asistată de av. P. A. M., intimații pârâți B. I. și B. IRIUNA personal și asistați de av. M. T. M., lipsind intimatul S. R. Prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Părțile prezente învederează că au ajuns la o înțelegere, în privința împărțirii bunurilor, sens în care depun la dosar o tranzacție încheiată între părți și semnată de aceștia.
Părțile au căzut de acord asupra tranzacționării conform variantei a II-a din raportul de expertiză efectuat în cauză.
Recurentul K. L. și intimații K. LALEXANDRU, B. I. și B. IRIUNA arată că au citit tranzacția, au înțeles conținutul acesteia și au semnat-o personal.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în temeiul art. 150 C.pr.civ., Tribunalul declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurentului, având cuvântul, solicită admiterea recursului, conform variantei a- II-a a raportului de expertiză.
După dezbaterea succesiunii după defunctul K. Jozsef și după identificarea tuturor moștenitorilor acestuia să se promoveze acțiune în rectificare de carte funciară.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele
Prin sentința ciivlă nr. 1717/2013, Judecătoria T. a admis in parte acțiunea civilă formulată de reclamanții K. - P. A. și K. P. A., în contradictoriu cu pârâții K. A. și K. L., având ca obiect succesiune și pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de act autentic
A admis in parte cererea reconvențională formulată de pârâtul – reclamant reconvențional K. L., prin reprezentant av. Alb T. în contradictoriu cu reclamanții pârâții - reconvențional K. A. și K. - P. A. și K. P. A. având ca obiect sistarea stări de indiviziune
A respins cererea formulată de pârâtul – reclamant reconvențional K. L. în contradictoriu cu pârâții B. I. și B. I., având ca obiect rectificarea cartii funciare.
A anulat cererea formulată de pârâtul – reclamant reconvențional K. L., prin reprezentant av. Alb T. în contradictoriu cu pârâtul K. Iozsef, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuale de folosință.
A respins cererea formulată de pârâtul – reclamant reconvențional K. L., prin reprezentant av. Alb T. în contradictoriu cu pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A constatat că masa succesorală rămasă după defuncta K. - P. V., decedata la data de 10 octombrie 2007 se compune din dreptul de proprietate asupra terenului inscris in Titlul de proprietate nr_ eliberat la data de 17.07.2008, identificat prin ., in suprafața de 1000 mp, având categoria de folosința „ arabil intravilan” și prin ., in suprafața de 300 mp, având categoria de folosința „curti construcții”, precum și din cota de 1/2 a parte din dreptul de proprietate asupra imobilului construcție cu destinația casa familiala compusa din: 2 camere, 1 baie, 1 bucătărie, 1 hol, grajd si sura, si 1 bucătărie de vara si 1 cuptor de pâine situat din punct de vedere administrativ in com. Savadisla, ., jud Cluj.
A dispus predarea masei succesorale rămasă după defuncta K. - P. V. în favoarea moștenitorilor astfel: în favoarea pârâtului K. A., in calitate de sot supraviețuitor, cota de 4/16-a parte din dreptul de proprietate asupra terenului inscris in Titlul de proprietate nr_ eliberat la data de 17.07.2008, identificat prin ., in suprafața de 1000 mp, având categoria de folosința „ arabil intravilan” și prin ., in suprafața de 300 mp, având categoria de folosința „curti construcții” și cota de 2/16 din dreptul de proprietate asupra imobilului construcție cu destinația casa familiala compusa din: 2 camere, 1 baie, 1 bucătărie, 1 hol, grajd si sura, si 1 bucătărie de vara si 1 cuptor de pâine situat din punct de vedere administrativ in com. Savadisla, ., jud Cluj, în favoarea reclamantului K. P. A. și a pârâtului K. L., cota de 6/16-a parte din dreptul de proprietate asupra terenului inscris in Titlul de proprietate nr_ eliberat la data de 17.07.2008, identificat prin ., in suprafața de 1000 mp, având categoria de folosința „ arabil intravilan” și prin ., in suprafața de 300 mp, având categoria de folosința „curti construcții” și cota de 3/16 din dreptul de proprietate asupra imobilului construcție cu destinația casa familiala compusa din: 2 camere, 1 baie, 1 bucătărie, 1 hol, grajd si sura, si 1 bucătărie de vara si 1 cuptor de pâine situat din punct de vedere administrativ in com. Savadisla, ., jud Cluj, fiecare, în calitate de copii ai defunctei.
A obligat pe pârâtul K. A. sa incheie un act autentic, translativ de proprietate cu reclamanții K. - P. A. și K. P. A. asupra cotei de 4/16 a parte din terenul inscris in Titlul de proprietate nr_ eliberat la data de 17.07.2008, identificat prin ., in suprafața de 1000 mp, având categoria de folosința „ arabil intravilan” și prin ., in suprafața de 300 mp, având categoria de folosința „curti construcții” și cotei de 10/16 din dreptul de proprietate asupra imobilului construcție cu destinația casa familiala compusa din: 2 camere, 1 baie, 1 bucătărie, 1 hol, grajd si sura, si 1 bucătărie de vara si 1 cuptor de pâine situat din punct de vedere administrativ in com. Savadisla, ., jud Cluj, iar in caz de refuz prezenta hotărâre tine loc de act autentic de întreținere
A dispus sistarea stării de indiviziune asupra terenului inscris in Titlul de proprietate nr_ eliberat la data de 17.07.2008, identificat prin . de 1000 mp, având categoria de folosința „ arabil intravilan” și prin . de 300 mp, având categoria de folosința „curti construcții”, în natură, prin formarea a două loturi, amplasate conform variantei 1 – anexa 4 din raportul de expertiză efectuat de către d-nul expert D. A. N. în dosarul nr._, astfel: lotul 1, în suprafata de 812 mp, care se atribuie reclamanților K. - P. A. și K. P. A. și lotul 2, în suprafata de 488 mp, care se atribuie pârâtului – reclamant reconvențional K. L..
A obligat pe reclamanții K. - P. A. și K. P. A. la plata sumei de 1350 lei către pârâtul – reclamant reconvențional K. L., cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial și onorariu expert judiciar.
Analizand actele si lucrarile dosarului, in raport de sustinerile partilor, de probele administrate in cauza, precum si de dispozitiile legale incidente, instanta a retinut urmatoarea stare de fapt și de drept:
Potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar, K. – P. V. a decedat la 10 octombrie 2007, actul de deces fiind înscris in registrul de stare civilă al localității Săvădisla sub nr.45/11 octombrie (fila 7). Actele de stare civilă depuse la dosar atestă că pârâtul K. A. este soțul supraviețuitor al defunctei, iar reclamantul K. P. A. și pârâtul K. L. sunt descendenți de gradul I ai defunctei.
În ceea ce privește legea aplicabilă dezbaterii succesiunii, instanța reține că legea aplicabilă în materie de moștenire legală este guvernată de legea în vigoare la data deschiderii succesiunii, adică la data decesului celui despre a cărui mostenire este vorba. În acest sens, art. 91 din Legea nr. 71/2011 dispune că mostenirile deschise înainte de . Codului civil din 2009 sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii mostenirii.
Cu privire la activul succesoral al defunctei K. V., instanța a reținut că prin Titlul de proprietate nr._ eliberat la data de 17.07.2008 de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj s-a reconstituit în favoarea defunctei dreptul de proprietate asupra terenului identificat prin ., in suprafața de 1000 mp, având categoria de folosința „ arabil intravilan” și prin . de 300 mp, având categoria de folosința „curti construcții” ( fila 6).
Raportul de expertiză tehnică efectuat de expert tehnic judiciar D. A. N. atestă că pe terenul în suprafață de 1300 mp înscris în Titlul de proprietate nr_ eliberat la data de 17.07.2008 identificat prin ., 16 fost edificată o construcție având destinația de casă familială compusă din: 2 camere, 1 baie, 1 bucătărie, 1 hol, grajd si sura, si 1 bucătărie de vara si 1 cuptor de pâine, situată din punct de vedere administrativ in com. Savadisla, ., jud Cluj
Edificarea construcției este confirmată și de certificatul de atestare fiscală nr. 2363/04.05.2010 emis de către Primăria . in cauză faptul că această construcție a fost realizată în timpul casatoriei de către soții K. P. V. și K. A..
Prin urmare, în temeiul art. 111 Cod.pr.civ., instanța a constatat că masa succesorală rămasă după defuncta K. - P. V., decedata la data de 10 octombrie 2007 se compune din dreptul de proprietate asupra terenului inscris in Titlul de proprietate nr_ eliberat la data de 17.07.2008, identificat prin . de 1000 mp, având categoria de folosința „ arabil intravilan” și prin . de 300 mp, având categoria de folosința „curti construcții”, precum și din cota de 1/2 a parte din dreptul de proprietate asupra imobilului construcție cu destinația casa familiala compusa din: 2 camere, 1 baie, 1 bucătărie, 1 hol, grajd si sura, si 1 bucătărie de vara si 1 cuptor de pâine situat din punct de vedere administrativ in ., jud Cluj.
Consecutiv, în temeiul art. 650 și art. 669 Cod.civ din 1864, art. 1 lit.a din Decretul nr.319/1944 s-a dispus predarea masei succesorale rămasă după defuncta K. - P. V. în favoarea moștenitorilor, astfel: în favoarea pârâtului K. A., in calitate de sot supraviețuitor, cota de 4/16-a parte din dreptul de proprietate asupra terenului inscris in Titlul de proprietate nr_ eliberat la data de 17.07.2008, identificat prin ., in suprafața de 1000 mp, având categoria de folosința „ arabil intravilan” și prin ., in suprafața de 300 mp, având categoria de folosința „curti construcții” și cota de 2/16 din dreptul de proprietate asupra imobilului construcție cu destinația casa familiala compusa din: 2 camere, 1 baie, 1 bucătărie, 1 hol, grajd si sura, si 1 bucătărie de vara si 1 cuptor de pâine situat din punct de vedere administrativ in com. Savadisla, ., jud Cluj, în favoarea reclamantului K. P. A. și a pârâtului K. L., cota de 6/16-a parte din dreptul de proprietate asupra terenului inscris in Titlul de proprietate nr_ eliberat la data de 17.07.2008, identificat prin ., in suprafața de 1000 mp, având categoria de folosința „ arabil intravilan” și prin ., in suprafața de 300 mp, având categoria de folosința „curti construcții” și cota de 3/16 din dreptul de proprietate asupra imobilului construcție cu destinația casa familiala compusa din: 2 camere, 1 baie, 1 bucătărie, 1 hol, grajd si sura, si 1 bucătărie de vara si 1 cuptor de pâine situat din punct de vedere administrativ in com. Savadisla, ., jud Cluj, fiecare, în calitate de copii ai defunctei.
Printr-un act sub semnătură privată intitulat “ contract de întreținere“ încheiat la data de 18 octombrie 2008, pârâtul K. A., în calitate de înstrăinător a promis reclamanților K. P. A. și soția K. P. A. transmiterea dreptului său de proprietate asupra terenului inscris in Titlul de proprietate nr_ eliberat la data de 17.07.2008, identificat prin ., in suprafața de 1000 mp, având categoria de folosința „ arabil intravilan” și prin ., in suprafața de 300 mp, având categoria de folosința „curti construcții” și asupra casei familiale situată din punct de vedere administrativ in com. Savadisla, ., jud Cluj în schimbul întreținerii prestate de către dobânditori pe toata durata vieții întreținutului.
Referitor la legea aplicabilă în cauză, instanța a reținut că în privinta actului juridic, legiuitorul a stabilit ca regulă aplicarea legii în vigoare la data încheierii actului juridic nu numai în privința condițiilor de validitate si, pe cale de consecință, a nulității, ci si pentru alte aspecte ce privesc încheierea actului juridic, pentru alte cauze de ineficacitate, pentru regulile de interpretare a actului, pentru efectele actului juridic (inclusiv cele produse după . unei noi legi), pentru executarea obligațiilor asumate de părți, pentru încetarea actului juridic.
Această regulă se desprinde atât din dispozițiile art. 6 alin. 2 și 3 Cod.civ., cât si din art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, potrivit căruia, ”contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveste încheierea, interpretarea, efectele, executarea si încetarea sa”.
În speță, instanța a avut în vedere că raporturile juridice dintre părți s-au născut la data de 18 octombrie 2008, astfel încât va reține că litigiul este supus legii în vigoare la acel moment, respectiv prevederilor Codului civil din 1864.
Instanța a constatat că înscrisul sub semnătură privată încheiat între părți, este nul absolut ca și contract de întreținere, pentru nerespectarea formei autentice, însă în virtutea principiului conversiunii actului juridic are, potrivit art.978 Cod civil, valoarea unui antecontract care naște în sarcina ambelor părți o obligație de a face, respectiv de a încheia în viitor contractul translativ de proprietate, în condițiile de fond și formă cerută de lege.
Potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr. 247/2005 „In situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuza ulterior sa încheie contractul, partea care si-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competenta care poate pronunța o hotărâre care sa țină loc de contract.”
Din actele și lucrările dosarului rezultă insă că promitentul înstrăinător nu și-a îndeplinit obligația rezultată din antecontractul încheiat sub semnătură privată la data de 18 octombrie 2008, motiv pentru care, în baza în baza art. 969 Cod. civ din 1864 și art. 5, alin. 3 din Titlul X din Legea nr. 247/2005, instanța va obliga pe pârâtul K. A. să incheie un act autentic, translativ de proprietate cu reclamanții K. - P. A. și K. P. A. asupra cotei de 4/16 a parte din terenul inscris in Titlul de proprietate nr_ eliberat la data de 17.07.2008, identificat prin . de 1000 mp, având categoria de folosința „ arabil intravilan” și prin . de 300 mp, având categoria de folosința „curti construcții” și cotei de 10/16 din dreptul de proprietate asupra imobilului construcție cu destinația casa familiala compusa din: 2 camere, 1 baie, 1 bucătărie, 1 hol, grajd si sura, si 1 bucătărie de vara si 1 cuptor de pâine situat din punct de vedere administrativ in ., jud Cluj, iar in caz de refuz hotărârea pronunțată va tine loc de act autentic de întreținere.
În continuare, instanța a reținut că potrivit art. 728 C.civ.: Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Un coerede poate oricând cere împărțeala succesiunii.
În prezenta cauză, trebuie reținut că sistarea starii de indiviziune a fost solicitată exclusiv de către reclamantul reconvențional K. L., această cerere fiind restrânsă, prin cererea formulată la data de 04 noiembrie 2011, cu privire la imobilul teren in suprafata de 1300 mp, identic cu imobilul identificat în Titlul de proprietate nr._/2008 prin parcelele 15 si 16 din . caruia este edificata constructia cu destinatia de casa familială.
În ceea ce privește cererea de sistare a indiviziunii, trebuie observate și prevederile art.6739 C.pr.civ., potrivit cărora la formarea si atribuirea loturilor, instanta a tinut seama, dupa caz, si de acordul partilor, marimea cotei-parti ce se cuvine fiecareia ori masa bunurilor de impartit, natura bunurilor, domiciliul si ocupatia partilor, faptul ca unii dintre coproprietari, inainte de a se cere imparteala, au facut constructii, imbunatatiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.
Raportat la prevederile art. 728 Cod civil., precum și la cotele de proprietatea ale părților, instanța a dispus sistarea stării de indiviziune asupra terenului inscris in Titlul de proprietate nr_ eliberat la data de 17.07.2008, identificat prin ., in suprafața de 1000 mp, având categoria de folosința „ arabil intravilan” și prin . de 300 mp, având categoria de folosința „curti construcții”, în natură, prin formarea a două loturi, amplasate conform variantei I – anexa 4 din raportul de expertiză efectuat de către d-nul expert D. A. N. în dosarul nr._, astfel: lotul 1, în suprafata de 812 mp, care se atribuie reclamanților K. - P. A. și K. P. A. și lotul 2, în suprafata de 488 mp, care se atribuie pârâtului – reclamant reconvențional K. L..
Aplicând criteriile enunțate în cuprinsul art.6739 C.pr.civ., instanța a reținut faptul că terenul aflat in indiviziunea părtilor poate fi lotizat și împărțit in natura, în functie de cota-parte a fiecarui coproprietar, iar varianta aleasă din raportul de expertiză tehnică judiciară este funcțională și asigura accesul părților la construcțiile edificate
Totodată, s-a reținut că reclamanții K. - P. A. și K. P. A. dețin, împreună, cota cea mai mare din terenul în litigiu și au dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe acest teren.
Prin urmare, față de compunerea masei succesorale și de modalitatea de sistarea a indiviziune, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții K. - P. A. și K. P. A. și va admite în parte cererea reconvențională formulată de reclamantul reconvențional K. L..
Cu privire la cererea formulată de pârâtul – reclamant reconvențional K. L., prin reprezentant av. Alb T. în contradictoriu cu pârâții B. I. și B. I., având ca obiect rectificarea cartii funciare, instanța a reținut că acțiunea în rectificarea cărții funciare se cere a fi introdusă în contradictoriu cu titularul dreptului de proprietate, care are înscris dreptul său în cartea funciară, în cazul de față numitul K. Iozsef și pârâtii B. I. și B. I..
Astfel, acțiune în rectificare reprezintă mijlocul de apărare pe cale judiciară a drepturilor subiective civile, susceptibile de înscriere în cartea funciară, care conferă oricărei persoane al cărei drept este vătămat printr-o înscriere inexactă, posibilitatea să solicite înlăturarea inexactității și corelarea înscrierii cu situația juridică reală a drepturilor ce formează obiectul înscrierii, acțiune ce nu poate promovată decât în contradictoriu cu persoana care apare înscrisă în cartea funciară ca titular al dreptului de proprietate sau al oricărui alt dezmembrământ al dreptului de proprietate.
F. de considerentele anterior expuse, instanța a considerat că se impune respingerea cererii prin care pârâtul – reclamant reconvențional a solicitat rectificarea cărții funciare nr. 175 Vlaha, întrucât aceste pretenții trebuie soluționate în contradictoriu cu succesorii defunctului K. Iozsef, aceasta fiind persoana care apare înscrisă în cartea funciară ca titular al dreptului de proprietate.
Instanța a anulat cererea formulată de pârâtul – reclamant reconvențional K. L., prin reprezentant av. Alb T. în contradictoriu cu pârâtul K. Iozsef, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință, întrucât prin încheierea din data de 31 mai 2013 a fost admisă excepția lipsei de capacitate procesuale de folosință a pârâtului K. Iozsef.
De asemenea, instanța a respins cererea formulată de pârâtul – reclamant reconvențional K. L., prin reprezentant av. Alb T. în contradictoriu cu pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, întrucât prin încheierea din data de 31 mai 2013 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor.
Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța a retinut că reclamantul reconvențional K. L. a achitat, pe parcursului desfășurării procesului, onorariul expertului tehnic judiciar specialitatea topografie, în suma totală de 2240 lei, precum și onorariu avocațial în valoare de 1500 lei (file 41, 81, 133, 190).
Raportat la poziția procesuală a părților, la pretențiile admise și la cotele de proprietate ale părților, în temeiul art. 276 Cod.pr.civ, instanța a obligat pe reclamanții K. - P. A. și K. P. A. la plata sumei de 1350 lei către pârâtul – reclamant reconvențional K. L., cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial și onorariu expert judiciar, reținând și faptul că proba constând in raportul de expertiză topografică a folosit și reclamanților, în calitatea lor de coindivizari, cu prilejul sistării stării de indiviziune.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul K. L., solicitând admiterea recursului in temeiul dispozițiilor art.312 alin.5 C.Pr.Civila, casarea sentinței atacate cu consecința trimiterii dosarului spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casata, respectiv Judecătoriei T., fiind in prezenta unei hotărâri care a soluționat procesul fara a intra in cercetarea fondului, iar modificarea hotărârii nu este posibila, fiind necesara administrarea de probe noi.
Consideră nelegala sentința primei instanțe având in vedere faptul ca:
-Era obligatorie evaluarea imobilelor, teren si construcții in ambele variante propuse de expert . In ambele variante propuse de expert, suprafața de teren care se atribuie pârtilor este aceeași, dar valoarea loturilor, in ambele variante propuse este diferita având in vedere construcțiile edificate pe teren.In varianta solicitata de subsemnatul, respectiv varianta II, anexa 6, pe teren se afla si construcții.Ori, este evident ca in aceasta varianta, lotul 2 din varianta II este mai valoros decât aceeași suprafața de teren, dar fara construcții, asa cum s-a propus in varianta I din raportul de expertiza.
-S-a cerut sistarea stării de indiviziune nu doar asupra terenului in suprafața de 1300 mp, ci si asupra casei familiale situata in comuna Savadisla, ., jud.Cluj, precum si a construcțiilor anexe. Nu am solicitat intabularea construcțiilor, dar evident este faptul ca in momentul in care am propus varianta II din raportul de expertiza m-am raportat atat la valoarea terenului, cat si la valoarea construcțiilor existente pe acest teren, respectiv bucutarie de vara, 3 magazii si afumatoare, magazine, W.C., grajd si sura, sopru, cotețe.
- Intabularea dreptului de proprietate nu este posibila, s-a dispus practic sistarea stării de indiviziune asupra unui teren care parțial este intabulat pe o alta persoana.Expertul a ajuns la ambele variante de sistare a stării de indiviziune dupa" radierea intabularii efectuate eronat asupra imobilului inscris in c.f. nr.175 Vlaha sub A+3 cu nr.topo 61/1/1" si" radierea intabularii efectuate eronat asupra imobilului inscris in c.f. nr.997 Vlaha...si revenirea la situație inițiala de c.f. nr.175 Vlaha". Instanța de judecata nu a ținut insa cont de faptul ca anterior pronunțării sentinței in aceasta varianta era obligatorie rectificarea de carte funciara asa cum se menționează in raportul de expertiza.
Instanța putea opta in situația data asupra unei variante din raportul de expertiza doar daca părțile solicitau aceeași varianta.Atat reclamanții cat si pârâtul, asa cum rezulta din copia încheierii din ședința publica din data de 21 octombrie 2011 din dosarul Judecătoriei T. au arătat ca preferă varianta a li-a a raportului de expertiza. Cu toate acestea, instanța a dispus partajarea conform variantei I din raportului de expertiza.
In ceea ce privește acțiunea in rectificare de carte funciara arată următoarele:
Prin sentința civila nr.129/2002 a Judecătoriei T., pronunțata in dosarul nr.5454/2001, in mod greșit s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al paratului K. Jozsef, cu titlu de reconstituire a dreptului de proprietate in temeiul Legii nr.18/1991, in c.f. nr.175 Vlaha, asupra suprafeței de 1753 mp., atâta vreme cat in titlul de proprietate acesta deținea in proprietate in intravilan doar suprafața de 491 mp., adică exact suprafața vânduta paraților din acest dosar, reclamanți in dosarul nr.5454/2001, Bucși luliu si I.. Așadar, este posibil sa nu fie vorba de nici o suprapunere, ci doar de o greșeala strecurata in sentința mai sus amintita. Conform unui calcul simplu, acesta suprapunere poate avea loc pentru suprafața de 38 de mp.( 1753mp., adică suprafața inițiala din c.f.175 Vlaha-491 mp., adică suprafața de teren a familie B.=1262 mp.. P. la 1300 mp.ramane o diferența de 38 mp.)Sunt doar supoziții, aspect care trebuie si pot sa fie sa fie lămurite doar in fata primei instanțe.
In raportul de expertiza intocmit de ing.Veresezan V. tabelul de mișcare a parcelelor retine corect starea de fapt si de drept, acesta propunând desprinderea din c.f. Vlaha a parcelei in suprafața de 491 mp. si intabularea ei sub nr. topo nou 61/1/2 in favoarea paratului K. Jozsef si apoi in favoarea reclamanților din acel dosar, Bucși luliu si I., iar in c.f.175 Vlaha, nr.topo 61/1/1 in suprafața de 1262 mp sa ramana înscrisa aceasta suprafața de teren in favoarea vechilor proprietari, adică antecesorii recurentului.
Dar aceste aspect nu pot fi discutate in fata instanței de recurs.
In mod greșit Judecătoria T. a respins acțiunea in rectificarea cârtii funciare fara a cerceta fondul cauzei cu toate ca, in motivare in mod corect se retine dreptul oricărei persoane al cărui drept este vătămat printr-o inscriere inexacta, posibilitatea sa solicite inlaturarea inexactității si corelarea inscrierii cu situația juridical reala.Evident ca acest aspect se poate rezolva doar judecandu-ne cu proprietarul de carte funciara. Nu este insa vina nimănui ca aceasta persoana a decedat. Dar in același timp, nimeni nu ne poate impiedica sa corectam o greșeala făcuta.
Prima instanța trebuia, conform art.243 pct.l C.Pr.Civila sa suspende de drept judecata ca urmare a morții uneia din parti, respectiv a paratului K. lozsef pana la introducerea recurentului.
Unica moștenitoare a defunctului K. lozsef este fiica acestuia, KALLAI E. T., domiciliata in Ungaria, 1085 Budapesta, Jozsef krt28, ..
Așadar, se impune casarea sentinței si trimiterea dosarului spre rejudecare pentru ca acesta sa fie citata in calitate de moștenitoare a defunctului K. lozsef.
Prin întâmpinarea formulată, intimații BUCȘI I. și BUCȘI I. au solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
In cererea depusă, se solicită trimiterea dosarului spre rejudecare, deoarece hotărârea pronunțată a soluționat litigiul fără a intra în cercetarea fondului. In motivarea recursului, se susține că instanța de fond trebuia „conform art. 243 pct. 1 C.P.C. să suspende de drept judecata ca urmare a morții uneia din părți, respectiv a pârâtului K. Iozsef până la introducerea în cauză a moștenitorilor acestuia și nu să respingă cererea subsemnatului" (pg. 4, alin. 2).
Într-adevăr, dacă pârâtul K. Iozsef ar fi decedat în timpul procesului, instanța de fond ar fi trebuit să suspende judecata până la introducerea în cauză a moștenitorilor săi.
Ori, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că pârâtul K. Iozsef a decedat înainte de depunerea cererii de chemare în judecată. In această situație, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâtul K. Iozsef, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE CLUJ a solicitat respingerea recursului.
In sustinere se arata ca prin încheierea de amânare a pronunțării de la termenul din 31.05.2013, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, arătând că în absenta unui certificat de vacantă succesorală nu se poate aprecia că succesiunea este vacantă și a fost culeasă de stat, sau că S. are calitate de moștenitor.
Dimpotrivă, se arată că defunctul K. Jozsef are un moștenitor, respectiv o fiică, Kallai E. T., domiciliată în Ungaria.
In sedinta publica din data de 26.03.2014., partile K. - P. A. și K. P. A. și K. L. s-au prezentat in instanta aratand ca au stins litigiul pe cale amiabila cu privire la sistarea stării de indiviziune asupra terenului înscris în T.P. nr._ din_, identificat prin . suprafață de 1000 m.p., având categoria de folosință "arabil intravilan" și prin . de 300 m.p., având categoria de folosință " curți, construcții".
Intrebate fiind partile prezente personal au aratat in fata instantei ca tranzactia incheiata si semnata reprezinta vointa lor liber exprimata, solicitand sa se ia act de aceasta tranzactie.
Vazand dispozitiile art. 272 si urmat. C. pr. civ., potrivit carora, partile se pot infatisa oricand in cursul judecatii, chiar si fara sa fi fost citate, pentru a cere sa se dea hotarare care sa consfinteasca invoiala lor,tribunalul urmeaza ca in temeiul dispozitiilor art. 312 C.pr. civ sa admita recursul formulat de recurentul pârât K. L. împotriva Sentinței civile nr. 1717 din 7.06.2013 pronunțată de Judecătoria T., în dosarul nr._ , pe care o va modifica în parte in sensul ca va lua act de tranzactia incheiata intre parti cu privire la sistarea starii de indiviziune si sa pronunte o hotarare de expedient, conform dispozitivului deciziei.
In ceea ce priveste recursul formulat cu privire la rectificarea de carte funciara, tribunalul constata acest motiv de recurs ca fiind neantemeiat pentru urmatoarele considerente:
Se constata ca asa cum rezulta din extrasul de stare civila depus la dosarul de fond la fila 216, paratul K. Jozsef, a decedat in 23.01. 2008, asadar anterior formularii cererii de chemare in judecata situatie fata de care in mod corect prima instanta in baza dispozitiilor art.41 al 1 C.pr. civ, raportat la art. 5 din Decretul 31/1954 a admis exceptia lipsei calitatii procesulae de folosinta, sustinerile recurentului referitoare la obligatia instantei de a dispune suspendarea judecatii in temeiul dispozitiilor art. 243 C.pr. civ, neputand fi retinute .
In consecinta, tribunalul va mentine dispozitiile hotararii primei instante cu privire la respingerea capatului de cerere referitor la rectificarea de carter funciara capat de cerere formulat in contradictoriu cu paratii B. I. și B. I.
Intrucat s-a respins recursul formulat in ceea ce priveste cererea de rectificare de carte funciara, in temeiul dispozitiilor art. 274 C.pr. civ, va obliga recurenții să plătească intimaților B. I. și B. I. suma de 1500 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentand onorariu avocatial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul K. L. împotriva Sentinței civile nr. 1717 din 7.06.2013 pronunțată de Judecătoria T., în dosarul nr._ , pe care o modifică în parte, cu privire la sistarea indiviziunii asupra terenului înscris în T.P. nr._ din 17.07.2008, în sensul că:
Ia act de tranzacția părților cu privire la sistarea stării de indiviziune asupra terenului înscris în T.P. nr._ din_, identificat prin .. 19, în suprafață de 1000 m.p., având categoria de folosință "arabil intravilan" și prin ., în suprafață de 300 m.p., având categoria de folosință " curți, construcții", astfel:
Subsemnatele părți înțelegem să sistăm starea de indiviziune asupra terenului înscris în T.P. nr._ eliberat la data de 17.07.2008, identificat prin ., în suprafață de 1000 m.p., având categoria de folosință "arabil intravilan" și prin . în suprafață de 300 m.p., având categoria de folosință " curți construcții", în natură, prin formarea a trei loturi, conform variantei II, Anexa 6 din raportul de expertiză, întocmit de expert D. A. N., în dosarul nr._, astfel:
LOTUL 1, în suprafață de 453 m.p., cu destinația de "curți, construcții și arabil" se atribuie reclamanților K. P. A. și soția K. P. A..
LOTUL nr. 2 în suprafață de 488 m.p., cu destinația de " curți, construcții și arabil" se atribuie pârâtului - reclamant reconvențional K. L. .
LOTUL nr. 3,- în suprafață de 359 m.p., cu destinația de "arabil" se atribuie reclamanților K. P. A. și K. P. A..
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Obligă recurenții să plătească intimaților B. I. și B. I. 1500 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabila .
Pronuntata in sedinta publica azi, 26.03.2014.
Președinte, D. T. | Judecător, F. S. B. | Judecător, A.-S. S. |
Grefier, C.-G. H. |
C.H. 31 Martie 2014
Red FSB/LM/29.05.2014/2 EX
JUD FOND: C. J.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1604/2014. Tribunalul CLUJ | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|








