Partaj judiciar. Decizia nr. 632/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 632/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 01-10-2014 în dosarul nr. 236/328/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DECIZIE Nr. 632/2014
Ședința publică de la 01 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE O. R. G.
Judecător C.-V. B.
Judecător C.-A. C.
Grefier G. P.
S-a luat spre examinare, în vederea pronunțării, recursul promovat de către reclamanta . LOCAL PRIN PRIMAR în contra Sentinței civile nr. 2451 din 14.10.2013 pronunțată de Judecătoria T. în prezentul dosar nr._, privind și pe intimații B. E., B. M., L. C. Ș. F., K. M., C. R. și intimații K. P. I. I., K. S. P., K. P. C., K. P. M., K. P. I. căsătorită GYURKA M. toți cu domiciliul necunoscut, având ca obiect rectificare carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință faptul că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din 24 septembrie 2014, fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta hotărâre; la acel termen, pentru a da posibilitatea intimatei B. E. prin avocat B. S. de a depune concluzii sau note scrise, raportat la respingerea cererii de amânare ca nejustificată, concluzii care au fost înregistrate la data de 1 octombrie 2014 si atașate la filele 62-64, instanța a amânat pronunțarea pentru data de azi, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 2451/14.10.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T., s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a COMUNEI SAVADISLA PRIN CONSILIUL LOCAL PRIN PRIMAR, invocată din oficiu și în consecință:
S-a respins cererea de chemare în judecată precizată și extinsă formulată de reclamanta . LOCAL PRIN PRIMAR, în contradictoriu cu pârâții B. E., B. M., L. C. Ș. F. și K. M., C. R., K. P. I. I., K. Ș. P., K. P. C., K. P. M., K. P. I. cas GYURKA M., ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:
Potrivit mențiunilor din CF nr. 517 Vlaha (f. 9 - 12), de sub B12, numitul Baszo S. a lui S. a devenit în anul 1929, prin cumpărare, proprietar asupra porțiunii de sub B3,6 a lui K. P. din imobilul înscris sub A1, compus din construcție, curte și grădină.
Conform mențiunilor de sub B19, 20, Baszo S. a lui S. a decedat în anul 1972, soția supraviețuitoare Baszo E. și fiul Bazso I., devenind proprietari asupra porțiunii acestuia de sub B12, conform certificatului de moștenitor 313/1972 eliberat de notariatul de Stat T..
Prin Decizia nr. 95/12 martie 1977 a Consiliului Popular al Județului Cluj-Comitetul Executiv, cota de 24/32 teren, 15/32 casă, 12/32 grajd a lui Bazso S. din imobilul înscris în CF nr. 517, nr. top. 35, comuna S., . în proprietatea Statului, în conformitate cu prevederile Decretului nr. 223/1974 (f. 13-14).
Această Decizie nu a fost operată în cartea funciară.
. Local prin Primar, prin notele de ședință depuse la 11.10.2013 (f. 132-133) a precizat că a formulat prezenta acțiune în calitate de titular al dreptului de proprietate. A susținut că imobilul în litigiu face parte din domeniul privat al Comunei S., construcțiile regăsindu-se în inventarul acesteia (f. 134), iar terenul având regimul juridic stabilit de art. 26, art. 36 alin. 1, art. 35 din Legea nr. 18/1991.
Contrar susținerilor comunei S., instanța a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada apartenenței imobilului la domeniul privat al unității administrativ-teritoriale și a admis excepția invocată din oficiu pentru următoarele considerente:
Așa cum a reținut mai sus, Statul Român a devenit coproprietar al imobilului în litigiu, compus din teren (curte și grădină) și construcție cu mai multe apartamente, în baza Deciziei nr. 95/12 martie 1977 a Consiliului Popular al Județului Cluj-Comitetul Executiv (f. 13-14).
Conform art. 3 din decizia menționată, Consiliul popular al comunei S. a primit atribuția de a aduce la îndeplinire efectele acestei Decizii, raportat la imobilele care se aflau în raza sa teritorială, printre care și imobilul în cauză.
Acest aspect rezultă și din corespondența purtată între Consiliul Popular al jud. Cluj și Consiliul Popular al mun. T. de la f.16, respectiv Sentința civilă nr. 1351/1976 pronunțată de Judecătoria T., în dosarul nr. 3998/1974, în cadrul acestui litigiu Statul Român fiind reprezentant prin Consiliul popular județean Cluj (f. 17).
Faptul că imobilul (cota parte) asupra căruia Statul Român a devenit proprietar prin preluare, a fost dat în administrarea operativă a Consiliului popular al comunei S. reiese și din cuprinsul Sentinței civile nr. 1850/1977 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul având ca obiect sistare stare indiviziune deschis de numita Baszo E. (f. 20).
Astfel, instanța a apreciat că cel care a devenit proprietar asupra cotei părți din imobilul înscris în CF 517 Vlaha (cota parte ce a aparținut lui Bazso S., preluată în baza Decretului nr. 223/1974 ) este Statul Român, iar Consiliul popular S. a dobândit doar un drept de administrare operativă.
Deși reclamanta . că terenul în litigiu face parte din domeniul său privat, aceasta nu a indicat și nici nu a depus în probațiune actul administrativ în baza căruia acest imobil a intrat în patrimoniul său. Astfel, pentru construcții-casă de locuit compusă din 1 cameră, 1 bucătărie, 1 antreu, 1 cămară, 1 intrare pod și grajd a invocat registrul de mijloace fixe (f. 136), iar pentru teren, prevederile art. 36 alin. 1 corelate cu art. 26 Legea nr. 18/1991.
Prevederile art. 36 alin. 1 Legea nr. 18/1991 sunt următoarele: Terenurile aflate in proprietatea statului, situate in intravilanul localitatilor si care sunt in administrarea primariilor, la data prezentei legi, trec in proprietatea comunelor, oraselor sau a municipiilor, urmand regimul juridic al terenurilor prevazute la art. 26, iar ale art. 26 (1): Terenurile situate în intravilanul localităților, rămase la dispoziția autorităților administrației publice locale, de la persoanele care au decedat și/sau nu au moștenitori, trec în proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale respective, în baza certificatului de vacanță succesorală eliberat de notarul public […] (2) Schimbarea regimului juridic al terenurilor prevăzute la alin. (1), din proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale respective în proprietatea privată a acestora, este interzisă și se sancționează cu nulitatea absolută.
Totodată, potrivit art. 3 alin. 4 din Legea nr. 213/1998, “Domeniul public al comunelor, al oraselor si al municipiilor este alcatuit din bunurile prevazute la pct. III din anexa si din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotarare a consiliului local, daca nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public national ori judetean”.
Așadar, coroborând aceste prevederi legale, instanța a apreciat că pentru a dovedi apartenența terenului în litigiu la domeniul public al comunei S., aceasta trebuia să depună o hotărâre de consiliu local în acest sens.
Este adevărat că art. 26, la apariția Legii nr. 18/1991 avea o altă formă (acesta fiind modificat prin Legea 158/2010): (1) Terenurile situate în intravilanul localității, care au aparținut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, în ambele cazuri fără moștenitori, trec în proprietatea comunei, orașului sau a municipiului, după caz, și în administrarea primăriilor, pentru a fi vândute, concesionate ori date în folosinta celor care solicita sa-și construiască locuințe și nu au teren, ori pentru amplasarea de obiective social-culturale sau cu caracter productiv, potrivit legii, ori pentru compensările prevăzute la art. 24. (2) P. la efectuarea operațiunilor prevăzute la alin. (1), terenurile vor fi înscrise și folosite conform destinației avute.
Cu toate acestea, chiar și în situația în care la apariția Legii nr. 18/1991 (pentru că la momentul actual, date fiind prev. art. 26 alin. 1 Legea 18/1991, astfel cum a fost modificat prin Legea 158/2010, terenurile vizate de art. 36 alin. 1 fac parte din domeniul public al unității administrativ teritoriale) ar fi făcut parte din domeniul privat al unității administrativ –teritoriale, conform art. 26 Legea 18/1991 - forma inițială, se impunea ca acest fapt să fie dovedit printr-o hotărâre de consiliu local.
Fără a analiza dacă raportat la categoria de folosință a terenului în litigiu – teren aferent unei construcții (curte și grădină), acesta ar intra sub incidența art. 36 alin. 1 Legea 18/1991, instanța a apreciat că atât timp cât reclamanta . indicat și nici nu a depus la dosar un act administrativ – o hotărâre de consiliu local referitoare la aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat/public al comunei, Statul Român este proprietarul acestuia.
În ceea ce privește construcțiile, conform mențiunilor din registrul de mijloace fixe, acestea figurează în evidența comunei S. în temeiul Deciziei nr. 95/1977. Or, astfel cum a reținut mai sus, în temeiul acestei decizii imobilul a fost preluat de Statul Român.
Față de toate acestea, instanța a admis excepția invocată și a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta . local, prin Primar, solicitând instanței, în temeiul dispozițiilor art. 304 ind. 1 C. pr civ si 312 ind. 1 C pr civ modificarea sentinței pronunță de Judecătoria T. în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocata din oficiu de instanța de judecata si trimiterea cauzei spre soluționare Judecătoriei T. in vederea soluționării fondului pricinii, cu obligarea paratei B. EL1SABBTA la plata cheltuielilor de judecata in fond si recurs.
În motivare recurenta reclamantă arată faptul că instanța de fond a invocat si a admis excepția lipsei calității sale procesuale active, apreciind ca nu s-ar fi realizat dovada faptului că aceasta este proprietara bunurilor care fac obiectul prezentului litigiu.
Pentru a concluziona astfel, instanța de fond a reținut în esența ca nu a depus la dosar o hotărâre de Consiliu local de aprobare a domeniului privat/public al Comunei Savadisla astfel incat aceste bunuri nu pot constitui decât proprietatea Statului R..
Apreciază recurenta, ca instanța de fond nu a avut in vedere împrejurarea ca potrivit adresei nr. 484/12.09.2013 emisa de Primăria Savadisla imobilul in litigiu cu privire la care solicită întabularea dreptului de proprietate se regăsește in inventarul Comunei Savadisla, fiind înscris in Registrul de evidenta a mijloacelor fixe la poziția 1017.
Potrivit dispozițiilor art.6 din Legea 213/1998:
„Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale si bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, daca au intrat in proprietatea statului in temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte si a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat”.
Potrivit dispozițiilor art. 35 din Legea 18/1991, (1) ""Terenurile proprietatea statului sunt acele suprafețe intrate in patrimoniul sau in conformitate cu prevederile legate existente pana la data de 1 ianuarie 1990 si înregistrate ca atare in sistemul de evidenta al cadastrului funciar general si in amenajamentele silvice.
(2) Terenurile proprietate de stat, administrate de institutele si stațiunile de cercetări științifice, agricole si silvice, destinate cercetării si producerii de semințe si material saditor din categorii biologice superioare si a animalelor de rasa, precum si din administrarea Institutului pentru Testarea si înregistrarea Soiurilor de Plante de Cultura si a centrelor sale teritoriale aparțin domeniului public si rămăn in administrarea acestora. In termen de 90 de zile de la . prezentei legi. Guvernul, la propunerea Ministerului Agrîcidturii si Alimentației, va delimita suprafețele de teren strict -necesare cercetării si producerii de semințe si material saditor din categorii biologice superioare si animalelor de rasa si pe cele destinate producției, din administrarea institutelor si stațiunilor de cercetare si producție agricola.
(3) Dispozițiile alin. (2) se aplica si terenurilor proprietate de stat folosite, la data prezentei legi, de unitățile de învățământ cu profil agricol sau silvic si care trec in administrarea acestora."
In temeiul dispozițiilor art. 36 alin. l „1) Terenurile aflate in proprietatea statului, situate in intravilanul localităților si care sunt in administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec in proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26".
Textul art. 26 din aceeași lege stabilește ca aceste terenuri vor trece in proprietatea comunei, orașului sau a municipiului dupa caz. Având in vedere ca aceste imobile pot fi destinate vânzării ori constituirii dreptului de folosința tipul de proprietate căreia îi sunt afectate este/făra îndoiala proprietatea privata a unității teritorial administrative.
Așadar, imobilul litigios face parte din domeniul privat al Comunei Svadisla, construcțiile regăsindu-se in inventarul acesteia iar terenul având regimul juridic stabilit de textele mai sus indicate, în condițiile art.56 alin (1) Cod procedura civilă "poate fi parte in judecata orice persoana care are folosința drepturilor civile.”
Instanța a reținut de altfel ca bunurile litigioase se încadreaza in categoria celor indicate de art. 36 alin. l din Legea 8/1991 respectiv ca supraedificatele se regăsesc in registrul de inventar al mijloacelor fixe ale Comunei Savadisla.
Apreciază recurenta reclamantă ca dreptul de proprietate asupra imobilelor mai sus indicate a fost dobândit de aceasta ope legis si nu in temeiul unei hotărâri de Consiliu local prin care nu se realizează decât o simpla inventariere respectiv se stabilește care sunt bunurile care fac parte din domeniul privat al comunei si care sunt bunurile afectate utilității publice a unității administrativ teritoriale.
Față de aceste prevederi legale apreciază recurenta reclamantă că în cauza este dovedita calitatea procesuala activa a acesteia.
La data de 10.06.2014 s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatei pârâte B. E., solicitând instanței respingerea recursului declarat în cauza, menținerea sentinței atacate ca legala si temeinica și obligarea reclamantei-recurente la suportarea cheltuielilor de judecata ocazionate de judecarea prezentului litigiu.
Astfel, art. 36 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, invocate de reclamanta in susținerea legitimării procesuale active, statuează ca imobilele (terenuri) aflate in proprietatea Statului, care au revenit acestui proprietar in urma unei succesiuni vacante, in baza unui certificate de moștenitor, trec in proprietatea comunelor, orașelor sau municipiilor urmând regimul juridic prevăzut la art. 26 din aceeași lege, in sensul ca schimbarea regimului juridic al imobilului, din proprietatea publica in cea private a unităților teritoriale este interzisa si se sancționează cu nulitatea absoluta.
In ceea ce privește aspectul invocat de reclamanta-recurenta in susținerea caii de atac declarata in cauza, respectiv acela conform căruia dovada dreptului de proprietate si, implicit a calității procesuale active, se poate face prin Registrul de evidenta a mijloacelor fixe, învederează intimata pârâtă faptul că nu suntem in prezenta unui mijloc fix, iar singura dovada ceruta de normele legale aplicabile in prezenta cauza este printr-o hotărâre de Consiliu Local anterioara promovării acțiunii introductive de instanța. In continuarea motivelor de recurs se argumentează aspectele referitoare la proprietatea Statului R. asupra terenului, aspect necontestat si care nu are relevanta asupra soluționării cauzei, întrucât relamanta in cauza este unitatea teritoriala, respectiv .> Nu se poate retine, fară o dovada in acest sens, susținerea recurentei in sensul ca fară îndoiala proprietatea asupra terenului este a unității teritorial/ administrative, soluția instanței de fond fiind judicioasa, legala si temeinica, raportat la prevederile legale invocate in considerentele hotărârii recurate.
Solicitarea reclamantei-recurente de a se casa sentința cu trimitere spre rejudecare primei instante ]ntrucat nu a fost soluționat fondul cauzei, este nefondata, in condițiile in care, cu privire la cererea de chemare in judecata nu se poate face dovada calității procesuale active, prevederile legale in materia dreptului de proprietate fiind explicite in acest sens.
Tinand seama de cele expuse mai sus, consideră intimata pârâtă ca se impune respingerea recursului si menținerea sentinței ca temeinica si legala, cu cheltuieli de judecata.
Analizând sentința prin prisma motivelor invocate în recurs, a probatoriului administrat în faza procesuală a recursului, Tribunalul constată temeinicia recursului declarat în cauză de reclamanta . vedere următoarele considerente:
Instanța a reținut in considerentele sentinței, că terenul in litigiu, aferent cotei de proprietate a lui Bazso I., este de la data preluării lui in baza Decretului 223/1974, proprietatea Statului Român și administrarea Consiliului Popular al comunei S..
Potrivit art. 36 alin 1 din Legea 18/1991, terenurile aflate in proprietatea statului, situate in intravilanul localităților și care sunt in administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec in proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26.
Terenul in litigiu era in proprietatea statului la data intrării in vigoare a Legii 18/1991, era situat in intravilanul localităților și era in administrarea Primăriei S..
Prin urmare, acest teren a devenit ope legis, in temeiul art. 36 alin 1 din Legea 18/1991, proprietatea comunei.
Astfel fiind, instanța de fond a reținut greșit că proba dreptului de proprietate a comunei S. putea fi făcută numai printr-o hotărâre a Consiliului Local S..
Câtă vreme terenul a devenit de drept proprietatea unității administrativ teritoriale in temeiul unei dispoziții legale, lipsa hotărârii consiliului local de aprobare a inventarului bunurilor de uz și interes local, impusă potrivit aprecierii judecătoriei de art. 3 alin 4 din Legea 213/1998, nu duce la concluzia că terenul a ieșit din proprietatea comunei, ci doar că nu a fost inclus in domeniul public al comunei, rămânând in domeniul său privat.
Astfel, concluzia judecătoriei potrivit căreia în lipsa unei hotărâri de consiliu local, referitoare la aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat/public al comunei, statul român este proprietarul imobilului în litigiu, este contrară dispozițiilor legale mai sus menționate, fiind contrazisă de probele administrate în recurs.
În scopul verificării titularului dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu, inclusiv construcții, căci situația terenului era deja elucidată ,instanța a solicitat informații de la Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Județean Cluj în sensul de a preciza dacă imobilul in litigiu este înscris în domeniul public al statului t sau al județului.
Județul Cluj a comunicat instanței că imobilul în litigiu nu se află în inventarul bunurilor aflate în proprietatea județului, iar în cea ce privește Ministerul Finanțelor Publice, răspunsul dat in adresa de la fila 33 dosar, a fost in sensul că potrivit criteriilor de căutare in evidențele bunurilor proprietate publică, constând din denumirea bunului, apartenența la județ, localitate, arteră, bunul in litigiu, situat in com. Vlaha, . nu a fost reperat in inventarul bunurilor din domeniul public al statului.
In opinia instanței, criteriile de căutare au fost îndestulătoare pentru ca rezultatul să fie concludent
Instituția solicitată a mai arătat că potrivit disp. art. 20 alin 2 din Legea 213/1998, Ministerului Finanțelor Publice i-a revenit sarcina de a centraliza inventarele bunurilor din domeniul public al statului, neavând atribuții in delimitarea și departajarea bunurilor din domeniul public și nu deține informații referitoare la bunurile din domeniul public al Statului aflate in administrarea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și autorităților publice centrale, decât cele înscrise in inventarele întocmite de aceste instituții potrivit art. 20 alin (1) din această lege.
Neconsemnarea unor bunuri imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului ca urmare a neactualizării de către administratorii acestora, nu implică neapartenența la domeniul public al statului a bunurilor in cauză.
Nu s-a susținut că imobilul in litigiu este in administrarea unui minister or a altor organe ale administrației publice centrale, care au sarcina inventarierii bunurilor aflate in domeniul public al statului. Astfel, astfel de instituții nu aveau cum să omită evidențierea bunurilor in domeniul public al statului.
Or, dacă imobilul construcție in litigiu nu este in proprietatea Statului și nici in proprietatea județului, singura posibilitate care mai rămâne este aceea că este in proprietatea comunei. Concluzie firească dealtfel, dată fiind destinația imobilului- casă de locuit, anexe gospodărești și teren curți construcții și arabil- destinație care nu indică vreo folosință de uz sau utilitate publică a statului sau județului.
Astfel, probatoriul administrat in cauză a dovedit că imobilul in litigiu, teren și construcție, nu face parte din domeniul public sau privat al Statului, așa cum a reținut prima instanță atunci când a admis excepția lipsei calității procesuale active a Comunie S..
In concluzie la considerentele reținute mai sus, instanța a soluționat nelegal pricina pe excepția lipsei calității procesuale active.
Din perspectiva Comunei S. și a soluționării excepției lipsei calității procesuale pasive, distincția intre proprietatea publică și cea privată a comunei este lipsită de relevanță. In consecință, in temeiul art. 312 alin 5 Cod pr.civ., coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod pr. civ., recursul urmează să fie admis dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul promovat de către reclamanta . LOCAL PRIN PRIMAR în contra Sentinței civile nr. 2451 din 14.10.2013 pronunțată de Judecătoria T. în prezentul dosar nr._, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2014.
Președinte, O. R. G. | Judecător, C.-V. B. | Judecător, C.-A. C. |
Grefier, G. P. |
G.P. 02 Octombrie 2014
RED./DACT./CB/CE
2 ex./ 7 noiembrie 2014
Jud. fond .C. M. B.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 368/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
