Legea 10/2001. Sentința nr. 541/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 541/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 3288/117/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ NR. 541/2014
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A.-F. D.
Grefier L. M.
Pe rol pronunțarea hotărârii asupra cauzei civile privind pe reclamant C. A. și pe pârât P. M. CLUJ-N., pârât C. L. PENTRU APLICAREA PREVEDERILOR LEGII NR.10/2001 CLUJ, având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 05.11.2014, când instanța a amânat pronunțarea hotărârii.
TRIBUNALUL
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.04._, reclamanta C. A. a chemat în judecată pe pârâții Primarului municipiului Cluj-N. și C. locala pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța:
1.Sa dispună paratului de rangul 1 sa procedeze la anularea Dispoziției nr. 2013/24.03.2011, prin care i se atribuie un teren situat in municipiul Cluj-N., . identificat prin C.F._, cu nr. Top_/2/1/1 cu suprafața de 1830 mp. in compensarea terenului preluat de stat in mod abuziv de la antecesorul său Selicean I., teren identificat prin C.F . nr._ Cluj, nr. Top
_, Arator la Rotația II in suprafața de 2991,6 mp.
2.Sa dispună obligarea paratului de rangul 1 sa procedeze la emiterea unei noi Dispoziții care sa respecte prevederile sentinței civile nr. 30/23.01.2008 pronunțata in dosarul nr._, in sensul atribuirii unui teren in echivalent pentru cei 2991,6 mp preluați in mod abuziv de Statul R..
3.Cu cheltuieli de judecata
În motivarea acțiunii arată următoarele:
Prin notificarea nr. 545/13.02.2002 expediata prin intermediul B. C. M. restituirea sau acordarea unei alte suprafețe echivalente de teren, in intravilanul municipiului pentru terenul identificat prin C.F nr._, nr. Top_, Arator la Rotația II, cu o suprafața de 2991,6 mp.
P. municipiului in virtutea atribuțiilor conferite de Legea nr. 10/2001, a emis Dispoziția nr. 7005/18.07.2007, care recunoaște calitatea SA de moștenitoare dar respinge cererea sa din notificarea menționata mai sus.
Ca urmare a refuzului, a atacat Dispoziția nr. 7005/2007, care a făcut obiectul dosarului_ la Tribunalul municipiului Cluj-N., soluționat prin Sentința Civila nr. 30/23.01.2007 care a anulat dispoziția mai sus menționata si obliga paratul de rangul 1 sa emită o noua Dispoziție prin care sa atribuie o suprafața echivalenta cu 2991,6 mp.
Paratul P. municipiului a uzat de toate caile de atac legale inclusiv la I.C.C.J, dar a pierdut si a rămas obligația din Sentința Civila 30/23.01.2007 de emitere a unei noi Dispoziții pentru suprafața revendicata.
In urma solicitării de-a pune in aplicare prevederile Sentinței Civile nr. 30/23.01.2007, P. emite o noua Dispoziție cu nr. 2013/23.03.2011, care nu respecta prevederile din sentința definitiva si irevocabila menționata mai sus.
Consideră ca atat C. de aplicare a Legii nr. 10/2001 cat si P. o desconsidera atat pe ea cat si instanța care a stabilit obligațiile pe care le au, din următoarele motive:
-Terenul oferit este un teren denivelat, accidentat si fara nici o cale de acces, exact cum motivau lipsa de terenuri pentru a fi oferite in compensare prin adresa nr. 3430/423/10.10.2006(fila 53 la dosarul_ ), fapt ce o surprinde intrucat este o persoana in varsta(85 de ani) si nu poate sa se deplaseze pe loc drept dar pe un astfel de teren.
-Daca ne uitam la suprafața se poate constata enorma diferența care nu are nici o justificare, adică ii atribuie un teren in suprafața de 1830 mp. .( zona de impozitare D), in locul a 2991,6 mp situați in spatele fostului magazin M., teren care are acces pietonal si auto, este teren drept, are acces la toate utilitățile necesare( zona de impozitare C), etc.
-Mai mult alte persoane din vecinătate au obținut restituirea de terenuri chiar in aceasta zona prin sentințe judecătorești, pentru ca Primăria dorește sa amenajeze parkinguri si parcuri in zona pe terenurile ce au aparținut foștilor manastureni proprietari de drept, iar pe noi ne trimit pe terenuri fara valoare si fara posibilități de utilizare.
-Nu rezulta de nicăieri care a fost modalitatea de echivalare utilizata de comisia inditruita sa faca acest lucru.
F. de cele de mai sus consideră ca actul emis de parat este incorect si-i lezează drepturile de moștenitoare a antecesorului său.
In drept: Legea 10/2001; H.G. 250/2007
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul P. municipiului Cluj-N. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondata.
F. de cele solicitate, arată următoarele:
1.Prin notificarea nr. 545/13.02.2002, reclamanta a solicitat pentru imobilul situat in Cluj-N., la Rotația II, inscris in CF nr._, top._ in suprafața de 831 stjp (2989,6 mp), preluat prin Decretul de expropriere nr. 250 / 1974, acordarea de masuri reparatorii prin atribuirea in compensare a unui teren echivalent celui preluat.
2.Prin Dispoziția nr. 7005 din 18 iulie 2007, a fost soluționata notificarea depusa in baza Legii nr. 10/2001 in sensul propunerii acordării de despăgubiri in favoarea reclamantei C. A., in condițiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv - Titlul VII din legea nr. 247/2005, având in vedere despăgubirile primite la expropriere.
3.Dispoziția a fost contestata de către notificatoare in cadrul dosarului nr._ al Tribunalului Cluj. Cauza care a făcut obiectul dosarului menționat a fost soluționata prin Sentința civila nr. 30/2008 pronunțata de Tribunalul Cluj in ședința publica din data de 23 ianuarie 2008, hotărâre rămasa irevocabila in urma respingerii recursului de către înalta Curte de Casație si Justiție prin decizia civila nr. 7749 din 5 decembrie 2008.
4.Prin sentința civila nr. 30/2008, instanța a admis plângerea formulata de reclamanta si a anulat Dispoziția emisa de P. municipiului Cluj-N. sub nr. 7005 / 18.07.2007. Pe cale de consecința, a dispus obligarea Primarului municipiului Cluj-N. sa emită o noua dispoziție de soluționare a notificării cu propunere de acordare a unui alt teren in compensarea celui preluat abuziv de stat, inscris in CF_ Cluj, nr. top._, arator la Rotația a Il-a, in suprafața de 2991, 6 mp.
5.In executarea obligației impuse prin dispozitivul sentinței civile nr. 30/2007, a fost emisa Dispoziția nr. 2013/24.03.2011 prin care se acorda in favoarea reclamantei, terenul in suprafața de 1830 mp situat in ., din . nr._ cu nr. top._/2/1/1, conform planului de situație - parte integranta din dispoziție - in compensarea terenului preluat abuziv inscris in CF nr._ Cluj, nr. top._, in suprafața de 2991,6 mp.
I. Chestiuni prealabile
Prin plângerea care a făcut obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Cluj, reclamanta C. A. a solicitat instanței anularea dispoziției de acordare de despăgubiri si obligarea primarului la emiterea unei noi dispoziții de acordare in compensare a unui teren echivalent celui preluat.
Prin sentința civila nr. 30/2008 s-a admis contestația si s-a dispus obligarea paratului P. municipiului Cluj-N. in sensul celor solicitate de reclamanta.
In considerentele sentinței menționate, instanța a reținut indreptatirea reclamantei la masuri reparatorii prin compensare iar împrejurarea ca terenurile ramase la dispoziția municipalității si care ar putea fi acordate in baza Legii 10/2001 ar fi terenuri in panta si cu un pronunțat grad de denivelare (sau de mica suprafața) nu constituie un impediment pentru oferirea lor in compensare, pentru ca ramane alegerea revendicatoarei daca accepta sau nu unul sau mai multe terenuri in compensare.
Sentința a rămas definitiva si irevocabila prin Decizia civila nr. 110/A/2008 a Curții de Apel Cluj.
Astfel, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat ca reclamanta este indreptatita la masuri reparatorii prin compensare, fara a se identifica de către instanța, in concret, un teren si lasand la aprecierea autorității administrative competente identificarea acestuia. Singura condiție impusa, in acord cu prevederile legale incidente, este aceea a echivalentei celor doua terenuri.
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001: "In cazurile in care restituirea in natura nu este posibila se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent. Masurile reparatorii prin echivalent vor consta in compensare cu alte bunuri sau servicii oferite in echivalent de către entitatea investita potrivit legii cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei indreptatite, sau despăgubiri acordate in condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii si plații despăgubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv."
Din modul de redactare a textului legal, rezulta ca legiuitorul a inteles sa condiționeze măsura acordării de bunuri in compensare de existenta acestora la dispoziția autorității locale si de acordul persoanei indreptatite iat in condițiile in care aceasta măsura nu este posibila, urmează a se propune acordarea de despăgubiri.
Dispoziția contestata in prezenta cauza a fost data in aplicarea sentinței civile menționate mai sus.
Asa cum rezulta din motivarea contestației care face obiectul prezentei cauze, reclamanta este nemulțumita de terenul acordat in compensare, sub aspectul echivalentei acestuia cu cel preluat abuziv de stat, insa cum rezulta chiar din considerentele si dispozitivul sentinței civile nr. 30/2008, identificarea terenului atribuit in compensare se face dintre cele aflate la dispoziția municipalității si nu este la alegerea reclamantei. Operațiunea de identificare si acordare in compensare a unui teren este atribuția exclusiva a autorității publice emitente, conferita acesteia de legiuitor prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 si cu respectarea prevederilor Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, iar instanța este abilitata numai la constatarea indreptatirii solicitantului la masuri compensatorii, in limitele cadrului legal.
In prezenta cauza, nu se aduce in discuție indreptatirea reclamantei la masuri reparatorii acordate in baza Legii nr. 10/2001, acest aspect fiind stabilit cu autoritate de lucru judecat in litigiul anterior.
Din acest punct de vedere, considera ca in prezenta cauza, instanța este indreptatita cel mult sa verifice daca autoritatea publica a administrației locale, in limita prevederilor legale, a dat o corecta aplicare hotărârii judecătorești in sensul emiterii unei dispoziții de soluționare a notificării astfel cum a dispus instanța, respectiv daca terenul dat in compensare, in suprafața de 1930 mp situat pe . inscris in CF_, nr. top._/2/1/1 este valoric echivalent cu cel preluat de stat in mod abuziv de la antecesorul reclamantei, inscris in CF nr._ Cluj, nr. top._, arator la rotația II, in suprafața de 2991,6 mp.
II. Netemeinicia acțiunii civile
In vederea punerii in executare a sentinței civile nr. 30/2007, s-a intocmit un raport de evaluare tehnica a celor doua terenuri in discuție.
Calculul s-a realizat prin aplicarea metodei comparației prin bonitare prezentata de Corpul experților tehnici din România in buletinul CET nr. 97/2006 si recomandata pentru situațiile in care nu exista suficiente informații cu privire la tranzacții similare.
Metoda are la baza relația de calcul evidențiata in raportul de evaluare iar inlocuindu-se coeficienții in relația de calcul, s-au obținut următoarele valori pentru terenurile in discuție:
-cu privire la imobilul 1 (arator la rotația II, CF_, nr. top._), a rezultat un pret unitar de 258,08 lei/mp si Vp = 772.000 lei pentru suprafața de 2991,6 mp;
-pentru imobilul 2 (.), a rezultat un pret unitar de 422,42 lei/mp si Vp = 772.000 lei pentru o suprafața de 1830 mp.
Astfel, in urma evaluării, a rezultat ca pentru terenul preluat in suprafața de 2991,6 mp, obiect al notificării depuse in baza Legii 10/2001 se poate acorda in compensare o suprafața de 1830 mp din imobilul 2.
Potrivit prevederilor art. 1 alin. (2), art. 10 alin. (10) si art. 11 alin. (8), in cazul in care restituirea in natura nu este posibila, se stabilesc masuri reparatorii prin echivalent, in cazul nostru constând in compensare cu alt teren echivalent, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate in condiții legii speciale oferit de entitatea investita cu soluționarea notificării, urmează a se propune acordarea de despăgubiri iar in acest sens, odată cu documentația transmisa secretariatului Comisiei Centrale de Acordare a Despăgubirilor, distinct de anunțul conținând bunurile disponibile ce pot fi atribuite in compensare se va face si dovada faptului ca persoana indreptatita a luat cunoștința de conținutul acestuia si a refuzat primirea in echivalent a vreunuia dintre bunurile ofertate.
In prezent, la nivelul municipiului Cluj-N. nu exista bunuri disponibile care pot fi acordate in compensare, cu excepția celor aprobate prin HCL nr. 227/14 iunie 2011.
F. de cele arătate, considera ca terenul acordat in compensare este echivalent celui preluat, dispoziția nr. 2013/24.03.2011 fiind emisa in condițiile legii si pe cale de consecința solicita respingerea acțiunii reclamantei ca ne fondata.
In drept, art. 1 alin. 2, art. 10, art. 11 din legea nr. 10/2001, HG nr. 250/2007, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Reclamanta C. A. a depus la dosar NOTA DE ȘEDINȚA.
Arată că, pentru reconstitirea dreptului de proprietate a depus in termen, conform legii, cereri, insotite de acte doveditoare, dupa toate legile din domeniu, adică: cererea nr.5783/1991 (Legea nr. 18/1991); cererea nr.3543/1998 (Legea nr.169/1997); cererea nr.970/2000 (Legea nr. 1/2000). Toate aceste cereri nu au fost soluționate, intrucat:
In anul 1981, prin răspunsul Comisiei de aplicare a Legii nr.18/1991 (si a celor care i-au urmat) s-a stabilit ca solicitarea in cauza nu se incadreaza "in aceasta lege, dar ca ea urmează sa fie soluționata" de o alta lege, cu privire la reglementarea terenurilor preluate in mod abuziv (prin decret secret, act nul de drept) din intravilanul localităților, printr-o lege ce va urma sa apară. Peste 10 ani, odată cu apariția Legii nr.10/2001, urmând procedurile, a depus notificarea cu nr.545/13.02.2002 - pentru același teren ce a aparținut tatălui său - solicitare din Dosarul intern nr.3007, ce a fost luata in discuția Comisiei de aplicare a Legii iu. 10/2001, in data de 10.10.2006. S-a emis in consecința Dispoziția nr.7005/18.07.2007 - (adică, dupa inca 5 ani). Intre timp a apărut si Legea nr.247/2005, asa incat pentru soluționarea cererii C. o invoca la art.l al Dispoziției, propunând acordarea de despagubiri( menționează ca cererea depusa la Legea nr. 247/2005 nu a fost soluționata nici pana in prezent).
A atacat in instanța Dispoziția nr.7005/2007 si a câștigat succesiv toate procesele, inclusiv la înalta Curte de Casație si Justiție, unde s-a stabilit prin sentința obligarea paratului la emiterea unei noi Dispoziții prin care sa se acorde reclamantei o suprafața de teren echivalenta cu cei 2991,2 mp revendicați (atat cat măsura terenul revendicat).
Odată cu primirea Certificatului de grefa de la I.C.C.J. am solicitat prin adresa nr._/45/17.02.2009 sa fie pusa in aplicare Sentința civila nr.30/23.01.2008, confirmata de I.C.C.J. prin Decizia nr.7749/05.12.2008, fapt ce, din nou, nu s-a intamplat. (ANEXA NR.17)
In ciuda repetatelor sale solicitări de reconstituire a dreptului de proprietate (intre anii 1991-2005), in anul 2006, paratul - ignorând cu buna știința dreptul reclamantei - nu numai ca nu a soluționat solicitările sale dar a dorit sa inceapa acolo unele investiții (parkinguri, parcuri).
Totuși, in ședința Comisiei locale din 19.02.2008, incercand sa soluționeze dosarele depuse pe legile fondului funciar, analizând cererea noastră a constatat ca exista teren liber din cel care a aparținut tatălui său (o suprafața de 470 mp) si a propus atribuirea acestuia iar pentru diferența - acordarea de despăgubiri. Procedura nu s-a finalizat, totuși, iar noi, toti foștii proprietari (sau urmașii acelora) a depus o alta solicitare la comisia locala, prin care le-a comunicat sa oprească orice alta procedura de investiție pe terenurile cuprinse intre ., si Paraul Calvaria - . finalizarea analizării tuturor cererilor de revendicare. (ANEXA NR.1)
Daca a văzut ca nu se intampla nimic, dupa inca 2 ani de așteptare, a apelat la executorul judecătoresc, care a depus pe data de 02.03.2011, Dosarul executional nr.35/2011, dosar care a fost foarte rapid soluționat, prin noua Dispoziție nr._/24.03.2011. Aceasta Dispoziție face obiectul prezentei cauze.
Dupa 10 ani de tergiversări, din aceasta dispoziție reiese ca se dorește inchiderea dosarului nostru in bătaie de joc, nu doar prin tipul de teren propus la schimb de către comisie, cat si prin localizarea acestuia si modul tendențios de evaluare. Solicita instanței sa aiba in vedere reaua-voința manifestata prin obiectiunile pe care le depune la expertiza paratul, care ulterior confirma ca la teren nu se ajunge din ., (cea menționata in Dispoziția nr._/24.03.2011, de la anexa nr.2), ci mult mai sus, pe Dealul Hoia, mai exact din .>
Dar, privind atent acel teren pe harta, se poate observa ca el e situat la liziera pădurii si nu are nici un fel de utilități, contrar modului eronat de prezentare al echivalentei de către reprezentanta paratului. Pentru susținerea afimatiilor sale a depus la dosarul cauzei inclusiv harta . S. S.A. CLUJ-N., harta ce cuprinde zona respectiva si amplasarea conductelor de apa si canal. Tocmai aceste utilități ce se afla pe . pe . diferența mare care exista intre terenul revendicat si cel propus la restituire in echivalent (departe de caile de acces, denivelat, fara utilități, pierdut in pădure). Ori, privind cu atenție harta, se poate vedea ca spre deosebire de situația din . zona străzilor M., Parâng sau Calvaria exista un cartier de blocuri de locuit care ocupa in parte terenul solicitat, deci cu utilități si cai de acces, chiar daca el nu mai este in intregime disponibil.
In perioada ce s-a scurs de la Decizia înaltei Curți de Casație si Justiție si pana in luna martie 2011, desi a fost in cunoștința de cauza si ar fi putut, prin respectarea legii, sa îi atribuie suprafața libera de pe vechiul amplasament (470 mp), tot asa cum a mai fost obligat de instanța si in alte cazuri (ale unor vecini) - paratul - in cazul de față, cu rea-credinta, nu a făcut acest lucru. Ba mai mult, ignorând toate revendicările existente, paratul a inceput si continuat derularea unui proiect de investiții (Parkingpe . sale, asa cum sunt ele înscrise in cartea funciara. Pentru acest motiv considera ca s-a comis un grav abuz in serviciu, intrucat nu este vorba de un act de "recuperare", ci el se constituie cel mult ., fiind vorba de un teren proprietate privata (ce a aparținut părinților si bunicilor), teren ce a rămas liber si neafectat de sistematizare dupa exproprieri. Astfel, s-a ajuns la situația de acum, in care lucrările de investiții sunt avansate, existând fundație si o parte din zidărie ridicata, insa, fara a i se explica in baza cărui drept s-a dispus acest lucru si fara a fi rezolvate cu prioritate cererile de revendicare.
Ocuparea abuziva a terenului său este o realitate, dupa cum se poate constata inclusiv din articolele publicate in Jurnalul local al municipiului Cluj-N. si Gazeta de Cluj.
Cat despre legea bunului plac care s-a aplicat ani la rand in ceea ce privește (ne-)rezolvarea revendicărilor ce aveau la baza legile fondului funciar – menționează ca nu se amintește nimic in articolele presei locale si nici nu se spune adevărul, ci in mod intenționat sau ironic paratul (edilul) face o crasa confuzie: terenul in cauza nu trebuia "recuperat" de către acesta (parat) de la nimeni, el trebuia doar restituit in mod cinstit si prin respectarea legii către reclamant, in calitatea sa de urmaș al părinților si bunicilor sai (inscrisi ca proprietari in cărțile funciare).
Considera ca pentru punerea corecta in aplicare a Sentinței civile definitive si irevocabile, dar având in vedere si situația apăruta intre timp la fata locului (existenta construcției ce s-a efectuat in detrimental proprietarului de drept), faptul ca exista destule elemente din care rezulta abuzul paratului, atat prin eludarea cat si prin neaplicarea legii.
Reclamanta C. A. a mai depus la dosar NOTA DE ȘEDINȚA, referitor la terenul situat la Rotația Il-a 2, cu nr. top_, teren ce face obiectul prezentei cauze, considera ca este necesar sa amintească ca de la data depunerii cererii de restituire, in baza Legii nr. 18/1991, pana in prezent exista anumite aspecte si fapte care analizate pot sa ajute la soluționarea dosarului de către instanța. Astfel:
1. Cererea din anul 1991 a fost depusa in termen si putea fi rezolvata conform Legii nr. 18/1991, art. 36 alin. 5, care prevede ca: „ terenurile fara construcții, neafectate de lucrări de investiții aprobate potrivit legii, din intravilanul localităților, aflate in administrarea consiliilor locale, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 712/1966 si a altor acte normative speciale, se restituie foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora dupa caz, la cerere ". Au urmat nenumărate scrisori, memorii si notificări. Prin urmare, pentru toate terenurile moștenite de la părinți si solicitate, deci si pentru terenul care face obiectul cauzei -având nr. top_ sau cel cu nr. top_, aflat in aceeași zona (Primăverii) - restituirea putea sa aiba loc cu mult inainte ca paratul (in anul 2006!!!) sa procedeze la o noua preluare abuziva, construind acolo un parking. Nu s-a ținut cont de cererile sale si multa vreme nici nu i s-a răspuns, desi conform Ordonanței Nr. 27 din 30 ianuarie 2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, la art. 8: "(1) Autoritățile si instituțiile publice sesizate au obligația sa comunice petiționarului, in termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent daca soluția este favorabila sau nefavorabila". Prin urmare, consider ca zădărnicirea dreptului de proprietate asupra imobilului nostru, combinata cu totala lipsa de respect pentru vârsta mea, pentru mine ca proprietar si cetățean indreptatit prin lege la restituirea terenului liber si acordarea de echivalent in compensare pentru cel ocupat de construcții sau spatii verzi, s-a făcut cu intenția vădita de tergiversare impunandu-i-se o sarcina disproporționata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor sale, drept garantat de art.l din Protocolul nr.l.
Apreciază, ca astfel a avut loc incalcarea acestei prevederi si ca mi s-au incalcat drepturile fundamentale prevăzute in Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului si a LibertatiW Fundamentale. (Protocolul nr. 1 Articolul 1 - Protecția proprietății)
Proprietarii din aceeași zona a Rotației a Il-a si cei aflați in vecinătatea sa au cereri de revendicare depuse dar nerezolvate din anul 1991, iar in anul 2006, paratul - refuzând sa îi repună in drepturi, trecând peste acestea -refuzând intenționat si ilegal sa restituie terenurile, sa emita titluri de proprietate si a inițiat chiar in acea zona un proiect de amenajare pentru un parking (peste paraul Calvaria/Tiganilor). Pentru acest motiv, nemulțumită, împreuna cu ceilalți vecini, a depus o interpelare la Consiliului local. Acest fapt a condus la urgentarea dosarelor de revendicare de catre C. locala de aplicare a Legii nr. 18/91, si astfel i s-a propus restituirea celor 470 mp liberi de construcții din intreaga suprafața la care era indreptatită iar pentru diferența de restituit - despăgubiri. Procedura aceasta a ramas in cele din urma nefinalizata (copia procesului-verbal nr.99 din 19.02.2008, este anexata prezentei la fila nr.5 -ANEXA 1)
3.Dupa aceasta acțiune paratul a trecut la soluționarea dosarelor depuse in temeiul Legii nr.10/2001, respective la emiterea unor dispoziții pentru proprietarii din acea zona. Nefiind mulțumită de modul in care s-a procedat in cazul său, a atacat dispoziția iar instanța a obligat pe parat sa îi atribuie teren in echivalent, oferta care face obiectul prezentei cauze. Paratul nu a inteles sa rezolve problema acestor masuri reparatorii in echivalent, prin atribuirea unui teren la schimb, ca si in cazul celorlalți vecini ceea ce se poate vedea din intreg dosarul cauzei. În zona exista teren liber care putea fi oferit la schimb, dar in cazul de față paratul nu a dorit sa isi indeplineasca in mod corect, echitabil sau la timp obligațiile legale, considerând ca numai pentru reclamantă nu poate exista aceasta cale de soluționare. Astfel, i-a intarit si convingerea ca statul, prin instituțiile sale, umilind-o, putea transfera pur si simplu dreptul u de proprietate. Totuși, inainte de a ne solution cererile depuse, . presa (cea din data de 26.03.2011) paratul a anunțat public: "construirea a trei noi parkinguri in Cluj-N., dar si amenajarea a trei parcuri" si afirma ca majoritatea acestor obiective vor rasari pe terenurile din cartierul Manastur recuperate, de curând, de municipalitate, a căror revendicare a fost cea mai dificila de la cei "cu rude in primărie". Declarând ca terenul a fost recuperat, ca si cand acesta ar fi aparținut cumva de drept municipalității, fostul edil a comis un abuz in serviciu, acționând in pofida evidentei cărților funciare, desconsiderandu-ne drepturile prevăzute in Constituție. Paratul nu s-a achitat de obligația sa in soluționarea cu celeritate a cererii de restituire si abia apoi de alte solicitări sau inițiative prin care instituția putea veni " in intampinarea numeroaselor cereri primite de la cetățeni la "telefonul primarului"(ANEXA 2). Astfel, paratul a acționat dupa bunul plac, neglijând prioritățile stabilite de legile fondului funciar, trecute - din punctual sau de vedere - pe un alt plan.
4.Considera ca a fost nedreptățită in permanenta, in acest caz, inclusiv fata de ceilalți revendicatori iar pentru a explica acest lucru arată ca nu este de acord cu faptul ca numai unora dintre solicitanți, din cei care au contestat soluțiile propuse, le-a fost atribuit teren in compensare pe parcele invecinate. ., a fost posibil ca unuia dintre vecini, ce a câștigat si el procesul la ICC J, N. A., sa-i fie restituit tot terenul, pe vechiul amplasament, exact asa cum prevăd legile: L. nr.18/1991, L. nr.10/2001 si L. 247/2005.
Analizând acțiunea prin prisma motivelor invocate, a probațiunii administrate și a dispozițiilor legale incidente în materie tribunalul constată următoarele:
Prin Dispoziția nr. 2013/24.03.2011 emisă de P. M. Cluj-N. s-a dispus, potrivit dispozitivului Sentinței civile nr.30/2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul civil nr._, a se acorda în favoarea reclamantei C. A. terenul în suprafața de 1830 mp situat in ., din . nr._ cu nr. top._/2/1/1, conform planului de situație, parte integranta din dispoziție, în compensarea terenului preluat abuziv de către stat înscris în CF nr._ Cluj, nr. top._, Arător la Rotația II, În suprafața de 2991,6 mp(fila 4 din dosar).
Potrivit art.1 alin 2 din Legea nr.165/2013 în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III.
De asemenea art.4 din Legea nr.165/2013 stipulează că dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor*)**)***), precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 281 din 16 aprilie 2014 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, constatându-se că acestea sunt constituționale, în măsura în care, termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.
În același timp, prin Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 513 din 9 iulie 2014, s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, stabilindu-se că sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.
În conformitate cu art.1 alin 3 din Legea nr.10/2001 măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității investite potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării. Măsurile reparatorii în echivalent constând în măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității investite potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării.
Or, așa cum am menționat anterior, prin dispoziția atacată, P. M. Cluj-N. a acordat reclamantei teren în echivalent în compensarea terenului preluat abuziv de către stat.
În aceste condiții, tribunalul trebuie să statueze asupra faptului dacă terenul orferit în echivalent prin dispoziția atacată conduce la o raprarație efectivă a patrimoniului reclamantei din perspectiva dispozițiilor Legii nr.10/2001, respectiv a dispozițiilor Legii nr.165/2013.
Astfel, în speță s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare în evaluarea prorietății imobiliare ale cărei concluzii sunt următoarele:
Terenul situat pe . nu se poate echivala din punct de vedere valoric cu terenul expropriat de la antecesorul reclamantei situat în Mănăștur, înscris în CF nr._ Cluj, nr. top._, Arător la Rotația II, În suprafața de 2991,6 mp, datorită diferenței foarte mari de valoare(fila 166 din dosar)
În continuare domnul expert precizează că valoarea de piață a terenului agricol intravilan din Rotația a II-a în suprafață de 2991,6 mp este de 94 900 lei sau 20 940 euro, pentru care, corespunde o suprafață echivalentă de 1045 mp de teren din ., oferită la schimb.
Prin răspunsul la obiecțiunile formulate de către pârâtul P. mun. Cluj-N. domnul expert precizează că oferta inițială de 1830 mp din terenul situat pe . la suprafața de 2094 mp(fila 234 din dosar)
În schimb, prin răspunsul la obiecțiuni din data de 03 aprilie 2014 domnul expert menționează că în ceea ce privește corpul funciar_, nr. topo_/2/1 situat în Cluj-N., .-42, în suprafață de 8685 mp, Statul Român oferă la schimb valoric, o parcelă echivalentă cu o valoare de piață de 94 900 lei, respectiv 20 940 euro.
Se menționează de către expert că partea pârâtă a oferit din această porțiune nordică suprafața de 1830 mp ceea ce ar reprezenta 11,54 euro/mp, respectiv 52 lei/mp.
Expertul arată că din harta PUG a zonei rezultă că porțiunea nordică a terenului din . se încadrează în zona V6, neavând front la . la Pădurea Hoia, până la drumul de pădure, cu denumirea . încă circa 10-12 m.
În continuarea expunerii domnul expert precizează că în partea nordică a parcelei din . nu se poate construi astfel că pentru estimarea valorii de piață în zona respectivă, se va apela la grila de prețuri minimale existente la Camera Notarilor Publici, în care terenul expertizat se echivalează cu „ teren intravilan fără utilități în apropiere”.
Expertul relevă că, întrucât pentru locația „ G.” nu există date, se iau în considerare locațiile învecinate, respectiv B. și D. R., rezultând o medie a celor două valori de 52 lei/mp, ceea ce corespunde cu valoarea unitară oferită de pârâtă, sub forma parcelei de 1830 mp(fila 16 din vol. II din dosar).
Prin răspunsul la obiecțiunile pârâtului P. M. Cluj-N. domnul expert relevă că valoarea de piață a terenului în zona extremității nordice a parcelei din . la 15,78 euro/mp, sau 71 lei mp, astfel că suprafața de teren propusă a se acorda în compensație reclamantei ar fi de 1327 mp(fila 44 din vol. II din dosar), de altfel domnul expert relevând, prin răspunsul la obiecțiunile reclamantei de la filele 58, 59, vol. II din dosar, că oferta Primăriei M. Cluj-N. de 15,78 euro/mp, respectiv 71 lei/mp pentru o porțiune de teren oferită la schimb, în ., zona nordică, a fost apreciată ca fiind rezonabilă.
În aceste condiții, prin raportare la concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de către domnul expert B. G., coroborat cu răspunsurile la obiecțiuni, anterior evocate, tribunalul conchide că pârâtul P. M. Cluj-N. a procedat în mod judicios la momentul emiterii dispoziției atacate, terenul oferit reclamantei în suprafață de 1830 mp situat in ., din . nr._ cu nr. top._/2/1/1, în compensarea terenului preluat abuziv de către stat, reprezentând o ofertă realmente rezonabilă și echitabilă.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.26 alin 3 din Legea nr.10/2001 va respinge acțiunea civilă formulată de către reclamanta C. A. în contradictoriu cu pârâții primarul Mun. Cluj-N. și C. L. de aplicare a Legii 10/2001 Cluj-N..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea civilă formulată de către reclamanta C. A. în contradictoriu cu pârâții primarul Mun. Cluj-N. și C. L. de aplicare a Legii 10/2001 Cluj-N..
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 12.11.2014.
Președinte, A.-F. D. | ||
Grefier, L. M. |
L.M. 17 Noiembrie 2014
Red AD/tehn LM
15 decembrie 2014/ 5 ex
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 255/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|








