Pretenţii. Decizia nr. 702/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 702/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 23006/211/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILA Nr. 702/A/2014

Ședința publică de la 16 Octombrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C.-V. B.

Judecător C.-A. C.

Grefier E. C.

Pe rol este judecarea cauzei civile privind apelul declarat de apelant P. L., apelant P. R. A., împotriva Sentinței civile nr. 1640/2014, pronunțată de Judecătoria Cluj-N., pronunțată în dosar nr._, privind și pe intimat I. I., având ca obiect, obligație de a face .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta apelantului, avocat S. D. R., lipsind;:

- intimat Pârât - I. I.

- apelant Reclamant - P. L.

- apelant Reclamant - P. R. A.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, tribunalul constată că este legal investit cu judecarea cauzei.

De asemenea, constată că apelul dedus judecății a fost declarat in termen și este legal timbrat.

Se constată că prin serviciul registratură, la data de 3 iulie 2014, s-a înregistrat o cerere de restituire taxă de timbru achitată conform chitanței . nr._/03.07.2014, în cuantum de 589 lei, de către apelanta P. R. A..

Tribunalul față de actele de la dosar din care rezultă că intimatul I. I. a instrăinat apartamentul in litigiu in calitatea sa de calitatea de constructor a unui ansamblu de locuințe, având astfel calitatea de profesionist, invocă din oficiu excepției materiale a Tribunalului Cluj- secția civilă.

Reprezentanta apelanților, arată că imobilul în cauză a fost cumpărat de la I. I. având calitatea sa de persoană fizică, ca urmare lasă excepția la aprecierea instanței.

Tribunalul lasă cauza în pronunțare pe excepția invocată.

TRIBUNALUL

Reține că prin Sentința civilă nr. 1640/2014, pronunțată de Judecătoria Cluj-N., pronunțată în dosar nr._ , a fost respinsă ca neîntemeiata cererea de chemare in judecata formulata de reclamanții P. L. si P. R.-A. in contradictoriu cu paratul I. I., CNP

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele

La data de 16.04.2009, prin contractul de dare in plata sub semnătura privata incheiat de parți la sediul cabinetului de avocat A. L. P. – f. 10 si urm. dos., paratul a inteles sa stingă datoria in suma de 7500 euro achitata de reclamanți cu titlu de avans de preț, conform convențiilor încheiate anterior de parți, prin modalitatea darii in plata prin transferul in favoarea creditorilor a dreptului sau de proprietate asupra întregilor imobile situate administrativ in Cluj-N., cu acces din . apartamentele nr. 13 si 14 după renumerotare, situate la etajul 2 al condominiului identificat ca A4 pe schițele parte integranta din contract, cu cate 2 camere si dependințe fiecare, in suprafața aproximativa de 50 m.p. fiecare, condominiu ridicat in roșu si acoperit, precum si asupra unui loc de parcare in fata condominiului A4 si un garaj cu suprafața de 10 m.p.

Prin aceeași convenție, partile au stabilit de comun acord ca apartamentele se vor preda in stadiul semifinisat, cu ușa exterioara de tip Beyler, sape interioare pregătite pentru montarea de pardoseli, pereții tencuiți, gletuiti, pregătiți pentru culoare, instalația electrica fara aparataj, instalația de apa si canalizare pozata, fara obiecte sanitare, instalația de încălzire funcționala tehnic, fara centrala si calorifere si instalația de gaz metan separata pentru fiecare apartament si calea de acces spre condominiu. ca a însoțita de parat, in calitate de fiu al acesteia, a promis reclamantelor vânzarea imobilul sus identificat, cu prețul de 30.000.000 lei plătit integral.

Conform clauzelor contractuale, posesia asupra imobilelor trebuia predata cel mai târziu la data de 31.01.2010, iar intabularea condominiului si respectiv apartamentelor, alaturi de locul de parcare si garaj trebuia realizata de debitor pana cel mai târziu la data de 31.01.2010, debitorul consimțind la intabularea in CF a dreptului de proprietate al creditorilor.

Potrivit facturilor si chitanțelor depuse de reclamanți la dosarul cauzei – f. 34si urm. dos., coroborate cu lipsa nejustificata a paratului la interogator, in pofida clauzelor contractuale sus amintite, reclamanții au fost cei care au procurat ușile de intrare in apartamente, sticla termopan si au suportat costul montajului si au avansat suma de cate 500 lei pentru fiecare apartament in scopul racordării apartamentelor la instalația de utilizare gaze naturale.

Cu toate acestea, contractul de dare in plata incheiat de parți sub semnătura privata nu conferă reclamanților decât un drept de creanța constând in dreptul de a pretinde paratului transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilelor mai înainte amintite, deoarece dispozitiile art. 101 din Legea nr. 114/1996, in forma sa in vigoare la data încheierii actului – 16.04.2009, prevedea ca locuințele și unitățile individuale pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.

Prin urmare, nefiind titularii unui drept de proprietate asupra apartamentelor in discuție, singurul care asigura titularilor săi plenitudinea atributelor sale, dispoziția, posesia si folosința, conform prevederilor art. 555 C. civ., reclamanții nu sunt indreptatiti sa pretindă posesia si folosința apartamentului nr. 14 in cauza in mod singular.

Mai mult, chiar reclamanții arata ca in prezent posesia si folosința asupra apartamentului nr. 14 in cauza este exercitata in mod public de o alta persoana decât paratul, numitul I. D, pe care insa nu au inteles sa il cheme in judecata pentru a lua in discuție legitimitatea posesiei si folosinței sale.

Pentru aceste considerente, instanța constata ca cererea de chemare in judecata, sub aspectul primului capat de cerere este neîntemeiata, iar in ce privește capătul de cerere subsecvent, in cauza nu sunt îndeplinite condițiile art. 905 C. proc. civ., drept care întreaga acțiune va fi respinsa ca neîntemeiata.

Împotriva Sentinței civile nr. 1640/2014, pronunțată de Judecătoria Cluj-N., pronunțată în dosar nr._ , au declarat apel reclamanții P. R. A. și P. L., prin care au solicitat, admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat,. schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea apelului, reclamamanții au invocat nelegalitatea sentinței atacate, arătând că instanța de fond nu a pus în discuția părților calitatea procesuală pasivă a pârâtului I. I., astfel că s-au încălcat prevederile art. 14 NC.pr.c.

În drept a invocat art. 14, 949-952 NC.pr.c., art. 897 și 901, art. 466,470,476-478, 480 NC.pr.c.

Analizând excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, tribunalul reține următoarele:

Pârâtul I. I. a incheiat convenția in discuție in calitatea sa de constructor ansamblu locuințe, edificat in scop de revânzare.

Această activitate reprezintă o afacere, a cărei exploatare ii conferă pârâtului calitatea de comerciant.

Potrivit disp. art. 4 și 56 Cod comercial in vigoare la data incheierii convenției dedusă judecății de către reclamanți, raporturile comerciale mixte sunt în competența jurisdicției comerciale.

Potrivit dispozițiilor art.36 alin.3 din Legea nr.304/2004 în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ si fiscal, cauze privind conflicte de munca si asigurări sociale, precum si, in raport cu natura si numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii.

Potrivit art.37 din același act normativ, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate. Tribunalele specializate sunt instanțe fără personalitate juridică, care pot funcționa la nivelul județelor si al municipiului București și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ. Tribunalele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează.

Prin înființarea Tribunalului Comercial Cluj, acesta a preluat potrivit dispozițiilor art.37 alin.3 din Legea nr.304/2004 cauzele de competența tribunalului în domeniul în care s-a înființat, respectiv cauzele de natură comercială.

Raportat la considerentele mai sus invocate, in temeiul art. 129 pct. 2 130 și 132 Cod pr.civ. tribunalul va admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj-Secția civilă și va declina competența de soluționare a în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția necompetenței materiale.

Declină în favoarea Tribunalului Specializat Cluj competența soluționării apelului declarat de reclamanții P. R. A. și P. L. împotriva sentinței civile nr. 1640/2014, pronunțată la data de 19.02.2014, în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N..

Definitivă .

Pronunțată în ședința publică din 16.10.2014.

Președinte,

C.-V. B.

Judecător,

C.-A. C.

Grefier,

E. C.

E.C. 24 Octombrie 2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ

CATRE

TRIBUNALUL SPECIALIZAT CLUJ

Întrucât prin Decizia civilă nr. 702/A/16.10.2014, pronunțată în dosarul cu numărul de mai sus, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a dispus, declinarea în favoarea Tribunalului Specializat Cluj a competenței soluționării apelului declarat de reclamanții P. R. A. și P. L. împotriva sentinței civile nr. 1640/2014, pronunțată la data de 19.02.2014, în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., alăturat vă trimitem întreg dosarul care cuprinde 41 cât și dosarul de fond nr._, care cuprinde 98 de file.

Cluj-N., la data de 24 oct.2014.

PRESEDINTEGREFIER

B. C. CURUTIU E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 702/2014. Tribunalul CLUJ