Revendicare imobiliară. Sentința nr. 255/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 255/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 2891/117/2014*

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR.255/2014

Ședința publică din data de 15 Mai 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: M. O.-S.

GREFIER: A.-P. BOȚIOC

S-a luat spre examinare, urmare a disjungerii, excepția de nelegalitate formulată de reclamantele E. R. Unită cu R. Greco-Catolică de Cluj – G. și P. R. Unită Greco Catolică Ț., în contradictoriu cu emitentul autorizației de construire nr.02/1260 din data de 23.05.2008, emisă de Primăria comunei Ț..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentantul reclamantelor, avocat M. N. C. și avocat P. F., pârâta Parohiei Ortodoxe Române Ț., prin avocat A. B., pârâtul P. comunei Ț. prin avocat A. B..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Tribunalul în prealabil, pune în discuție, raportat la modul în care s-a formulat excepția de nelegalitate, în contradictoriu cu emitentul autorizației de construire, sub forma unui petit de acțiune, necesitatea disjungerii acestei cereri și transpunerea către secția Mixtă de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Cluj pentru competentă soluționare a excepției de nelegalitate.

Reprezentanții reclamantelor învederează instanței că sunt de acord cu cele expuse de către instanță.

Reprezentantul pârâților arată că se impune analizarea a două ipoteze:

Dacă se apreciază că acțiunea, fiind înregistrată sub imperiul Vechiului Cod de procedură civilă, când erau în vigoare dispozițiile art.4 din Legea nr.554/2004 nemodificate, sub aplicabile aceste dispoziții, atunci este de acord cu disjungerea și cu transpunerea la Secția Mixtă a dosarului nou format.

Dacă se apreciază că sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod de procedură civilă și ale art.4 din Legea nr.554/2004 modificată, atunci instanța ar fi competentă să soluționeze și excepția de nelegalitate.

TRIBUNALUL

După deliberare, având în vedere dispozițiile procedurale care se aplică în speță, respectiv Vechiul Cod de procedură civilă și modul în care s-a formulat excepția de nelegalitate, ca un petit de cerere, în contradictoriu cu emitentul autorizației de construire, dispune disjungerea excepției de nelegalitate prin formarea unui dosar cu număr nou de înregistrare (dosar nr._ al Tribunalului Cluj) și transpunerea la Secția mixtă de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Cluj a dosarului nou format spre competentă soluționare a excepției de nelegalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Disjungerea excepției de nelegalitate prin formarea unui dosar cu număr nou de înregistrare (dosar nr._ al Tribunalului Cluj) și dispune transpunerea la Secția mixtă de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Cluj a dosarului nou format spre competentă soluționare a excepției de nelegalitate.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 Mai 2014.

Președinte,

M. O.-S.

Grefier,

A.-P. Boțioc

Redactat A.P.B./15 Mai 2014/2 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Sentința nr. 255/2014. Tribunalul CLUJ