Obligaţie prestaţie periodică. Decizia nr. 643/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 643/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 2048/328/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 643/A/2014
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 02 OCTOMBRIE 2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE M. O.-S.
JUDECĂTOR D.-I. T.
GREFIER D. I. D.
Pe rol judecarea apelului Civil privind pe apelant-reclamant R. V. și pe intimat-pârât H. C. V., împotriva Sentinței civile nr. 1979/05.07.2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T., având ca obiect obligație prestație periodică MAJORARE RENTA.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns niciuna dintre părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Reține că prin sentința civilă nr. 1979/05.07.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T. s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta R. V., în contradictoriu cu pârâtul H. C. V., având ca obiect majorare rentă
Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut următoarele:
În fapt, prin sentința civilă nr. 5618/2001 pronunțată de Judecătoria T. în favoarea reclamantei și în sarcina pârâtului a fost stabilită obligația de plată a unei rente lunare în cuantum de cinci sute de mii lei vechi, cu titlu de despăgubire pentru leziunile suferite ca urmare a accidentului rutier provocat de pârât, începând cu data de 01.12.2001 și până la încetarea stării de nevoie.
Renta stabilită în favoarea reclamantei a fost majorată succesiv, prin sentința civilă nr. 2386/2004 a Judecătoriei T., respectiv prin sentința civilă nr. 4132/2007 a Judecătoriei T., în prezent ridicându-se la suma de 275 lei.
Instanța a reținut ca principiu că în temeiul răspunderii civile delictuale reclamanta este îndreptățită la repararea integrală a prejudiciului suferit, obligația corelativă revenind pârâtului. Prin repararea integrală a prejudiciului cauzat victimei trebuie să se înțeleagă înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare unui fapt ilicit și culpabil - patrimoniale sau nepatrimoniale - în scopul restabilirii, pe cât posibil, a situației anterioare, astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 998 C. civ.
Reclamanta a suferit în urma accidentului rutier provocat de către pârât o leziune permanentă, irecuperabilă, dovedită pe baza actelor medicale depuse la dosar, starea de nevoie a acesteia existând și în prezent.
La evaluarea solicitării reclamantei de majorare a rentei lunare stabilite în favoarea sa prin sentința civilă nr. 4132/2007 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul civil nr._, instanța a constatat renta lunară a fost determinată prin raportare la venitul pe care reclamanta l-ar fi obținut dacă și-ar fi fost continuat activitatea în muncă conform încadrării de la momentul producerii accidentului și pensia în concret obținută de aceasta.
Criteriul avut în vedere la momentul pronunțării acestei hotărâri judecătorești, respectiv diferența între veniturile pe care reclamanta le-ar fi realizat și pensia în concret încasată, rămâne în continuare valabil, urmând a fi avut în vedere și în soluționarea prezentei cauze.
Astfel la dosarul cauzei s-a comunicat de către . Turzii SA, că salariul de încadrare de care reclamanta ar fi beneficiat dacă ar fi fost în continuare angajata societății este de 1110 lei brut. Potrivit cuponului de pensie depus la dosar de către reclamantă aceasta beneficiază în prezent de o pensie în cuantum de 1041 lei.
Urmează a se aprecia în aceste condiții că renta lunară stabilită în favoare reclamantei, respectiv suma de 275 lei, acoperă diferența ce rezultă dintre salariul de 1110 lei pe care l-ar fi obținut reclamanta și pensia în cuantum de 1041 lei de care aceasta beneficiază, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea unei majorări.
Raportat la aceste împrejurări instanța a apreciat neîntemeiată acțiunea reclamantei și a fost respinsă.
Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamanta R. V., solicitând modificarea în întregime a acesteia, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea apelului reclamanta a arătat că în motivarea sentinței atacate instanța retine ca criteriul avut in vedere la momentul stabilirii rentei a fost diferența intre veniturile pe care reclamanta le-ar fi realizat si pensia concreta încasata, fara a tine seama de actele medicale pe care le-a anexat si din care rezulta ca starea sa de sănătate s-a agravat, acest fapt presupunând costuri foarte mari pentru tratamente, costuri care nu mai pot fi acoperite de cuantumul actual al rentei viagere. Solicită ca instanța de control sa dispună efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se constata starea medicala in care se află si tratamentele pe care trebuie sa le urmeze.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare în apel.
Analizând apelul declarat, tribunalul reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 24/1994 a Judecătoriei T. s-a dispus obligarea pârâtului H. C. V. la plata în favoarea reclamatei R. V. a sumei de 10.000 lei lunar cu titlu de despăgubiri, începând cu data introducerii acțiunii și până la încetarea stării de nevoie a reclamantei.
S-a reținut că la data de 10 august 1991 reclamanta a fost victima unui accident rutier cauzat din culpa exclusivă a pârâtului, iar din raportul de expertiză medico-legală a reieșit că reclamanta prezintă o coxartroză dreaptă postfractură de cotil și deplasarea spinei cotiloide, consecința leziunilor suferite cu ocazia accidentului rutier. Leziunea fiind irecuperabilă, s-a conchis că reclamanta beneficiază de o invaliditate de 15% definitivă.
Pe baza celor menționate s-a stabilit că parțial, în proporția arătată, reclamanta este incapabilă de muncă și pentru a realiza anumite activități în asemenea condiții i se cere un spraefort, care trebuie evaluat din punct de vedere material. Pârâtul a fost obligat la plata unei despăgubiri lunare, care să compenseze incapacitatea parțială de muncă, ținând cont de veniturile medii pe care le-ar fi putut realiza reclamanta în condițiile actuale.
Prin sentința civilă nr.4132/2007 a Judecătoriei T. s-a dispus majorarea rentei lunare stabilită în sarcina pârâtului și în favoarea reclamantei la suma de 275 lei.
S-a reținut că întrucât reclamanta era încadrată în muncă înainte de producerea accidentului, iar vătămarea integrității sale corporale a avut ca efect o infirmitate permanentă, se impune obligarea pârâtului la plata diferenței dintre pensia realizată de reclamantă, în cuantum de 415 lei și veniturile de care a fost lipsită ca urmare a vătămării suferite, în sumă de 690 lei.
În prezent, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță reclamant beneficiază de o pensie în cuantum de 1041 lei, iar salariul de încadrare de care reclamanta ar fi beneficiat dacă ar fi fost în continuare angajata . Turzii SA este de 1110 lei brut.
Apelanta a susținut că starea sa de sănătate agravat, fapt care presupune cheltuieli suplimentare pentru tratament.
În apel a fost efectuat raportul de expertiză medico-legală nr.1830/VI/a/11/23.05.2014 al IML Cluj-N., concluziile acestuia fiind în sensul că reclamanta prezintă sechele după accidentul rutier ce determină a incapacitate adaptativă de 50 %. S-a precizat că în raportul de expertiză medicală nr.220/2014 al Serviciului județean de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă rezultă că s-a stabilit următorul diagnostic: stare post accident rutier; coxartroză dreaptă posttraumatică cu semiankiloză; discopatie D12-L1. De asemenea, are patologie asociată fără a avea legătură cu accidentul rutier – cardiacă (fibrilație artrială, HTA, etc.).
Raportat la cele menționate mai sus, tribunalul consideră corectă soluția primei instanțe, întrucât reclamanta primește în prezent de la pârât o sumă care depășește diferența dintre salariul pe care l-ar fi obținut dacă nu s-ar fi produs accidentul și pensia de care beneficiază pentru limita de vârstă.
Nu poate fi luate în considerare susținerile apelantei privind agravarea stării sale de sănătate și costurile suplimentarea aferente, întrucât așa cum reiese din raportul de expertiză, reclamanta suferă în continuare de afecțiunile stabilite prin sentința civilă nr. 24/1994 a Judecătoriei T., însă prezintă și alte afecțiuni care nu au legătură cu accidentul rutier (fibrilație artrială, HTA, etc.), reclamanta fiind cardiacă.
Pentru toate motivele expuse mai sus, tribunalul consideră că apelul declarat de reclamantă este nefondat, urmând ca în baza art.480 C.proc.civ. să îl respingă și să păstreze sentința atacată, aceasta fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta R. V. împotriva sentinței civile nr. 1979/05.07.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T., pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 2 octombrie 2014.
PREȘEDINTE, M. O.-S. | JUDECĂTOR, D.-I. T. | |
GREFIER, D. I. D. |
Red. D.T./L.C./ 13.01.2015
Jud. fond: A. N.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 565/2014. Tribunalul CLUJ | Evacuare. Decizia nr. 281/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
