Pretenţii. Decizia nr. 121/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 121/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 27543/211/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 121/R/2014
Ședința publică de la 12 Februarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. T.
JUDECĂTOR: F. S. B.
JUDECĂTOR: A.-S. S.
GREFIER: E. C.
Pe rol este judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurent F. E. împotriva Sentinței civile nr._/2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._ /_, privind și pe intimat N. K. Szilvia, având ca obiect, pretenții disj din_/211/2010 al Judecătoriei Cluj-N..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul recurentei av. M. S. M. lipsind:
- recurent reclamant - F. E.
- intimat pârât - N. K. Szilvia
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, tribunalul constată că este legal investit cu judecarea cauzei .
Se constată că prin serviciul registratură, la data de 10.02.2014, recurenta a depus la dosar o adresă prin care arată că’ alăturat acesteia a anexat dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 445,5 lei și timbru judiciar în cuantum de 5 lei.
În ce privește prezentul recurs, constată că acesta a fost declarat, motivat și comunicat în termen, fiind legal timbrat.
Reprezentantul recurentei, depune la dosar împuternicirea avocațială și arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, sens în care solicită acordarea cuvântului cu privire la recurs.
Tribunalul constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de ridicat, declară închisă dezbaterea cauzei și acordă cuvântul pe recurs, reprezentantului recurentei .
Reprezentantul recurentei, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat, respectiv modificarea în întregime a hotărârii cu consecința admiterii în întregime a acțiunii și obligarea intimatei la plata sumei de_ lei, reprezentând plată nedatorată,cu dobânda legală, începând cu data de 4 nov.2010 și până la restituirea efectivă și integrală a sumei, cu cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru. In susținerea recursului, arată că hotărârea instanței de fond este nelegală, a respins acțiunea pe considerentul că plata efectuată în speță este fără titlu juridic și că n-ar fi îndeplinite condițiile plății nedatorate. Ori, în cauza de față este o eroare a stabilirii situației de fapt, este neîntemeiată hotărârea instanței de fond pentru următoarele considerente, deoarece plata a fost efectuată cu un scop respectiv pentru ca suma respectivă să fie predată mai multor persoane, pentru care nu este un alt temei juridic, în baza căruia să o solicite, decât art. 992 C.c.
TRIBUNALUL
Reține că prin Sentința civilă nr._/2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._ /_ a fost respinsa cererea formulata de reclamanta F. E. in contradictoriu cu parata N. K. Szilvia.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 17.12.2007 reclamanta a efectuat în contul pârâtei deschis la Banca Transilvania SA, un transfer bancar în sumă de 13.000 lei. Din ordinul de plată nr. 1207/17.12.2007 care dovedește transferul nu rezultă titlul cu care acesta s-a efectuat, la rubrica „reprezentând…” fiind menționate cuvintele „transfer sold”.
Din susținerile reclamantei, instanța a reținut că aceasta a intenționat să împrumute cu suma de 13.000 lei pe fratele pârâtei, N. Jozsef A.. Cum acesta nu avea un cont bancar și nu i-a putut remite suma personal, a fost de acord să transfere banii în contul pârâtei, pentru ca aceasta să-i remită fratelui său. După cunoștința reclamantei, suma nu i-a fost niciodată remisă fratelui sau.
Pârâta nu a formulat întâmpinare cu privire la fondul cauzei și nici nu s-a prezentat în vederea administrării probei cu interogatoriul.
În drept, atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin precizarea de acțiune din 14.06.2013, reclamanta prin reprezentant, a învederat că cererea a fost întemeiată pe prevederile ce reglementează plata nedatorată, întrucât, între ea și pârâtă nu a existat vreun raport juridic de natură să justifice transferul bancar. Având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, precum si Decizia civila nr.987/R/24.10.2012 pronunțată în dosarul nr._/117/2012, prin care instanța de recurs a stabilit limitele rejudecării, la instituția plății nedatorate, instanța se constată că instanța investită cu o cerere întemeiată pe prevederile art. 993 C.civ (C.civil vechi, în vigoare la data nașterii raporturilor juridice).
Potrivit art. 993 alin.1 C.civ. acela care, din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie are drept de repetițiune în contra creditorului.
Instanța a reținut ca pentru ca o plată să fie nedatorată și, deci, să justifice restituirea sa, urmează a fi îndeplinite cumulativ 3 condiții, și anume: 1) prestația să fi avut semnificația unei operațiuni juridice a unei plăți, așadar să fi fost făcută cu titlu de plată, 2) datoria să nu existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre plătitor și cel căruia i-a fost făcută plata si 3) a treia condiție o reprezintă aceea ca plata să fi fost făcută din eroare. Existența acestei ultime condiții este absolut esențială pentru admisibilitatea acțiunii în repetițiune, întrucât eroarea în care s-a aflat cel ce a făcut plata are ca efect absența cauzei care a stat la baza prestației executate.
Prima instanță, față de susținerile reclamantei, a apreciat ca în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile plății nedatorate. Astfel, efectuarea de către reclamanta a plății nu s-a făcut în intenția de a plăti pârâtei o datorie, ci cu o altă intenție, aceea de a-l împrumuta pe fratele pârâtei, remițându-i banii prin intermediul acesteia. Nu se poate spune că la momentul efectuării transferului bancar reclamanta s-ar fi aflat într-o eroare cu privire la existența vreunei datorii față de pârâtă. Din extinderea și precizarea de acțiune, precum și din susținerile verbale rezultă că reclamanta a avut cunoștință încă de la momentul transferului bancar că între ea și pârâtă nu există vreun raport juridic în baza căruia să-i transfere suma, că nu datorează vreo sumă acesteia și că transferul s-a făcut cu o altă intenție decât aceea de a-i crește patrimoniul pârâtei.
Împotriva sentinței civile nr._/2013 a declarat, în termen legal, recurs reclamanta F. E. solicitând admiterea recursului, modificarea în întregime a hotărârii, cu consecința admiterii în întregime a acțiunii și obligării intimatei pârâte N. K. Szilvia la restituirea către recurentă a sumei de 13.000 lei, reprezentând plata nedatorată, cu dobânda legală începând cu data de 4.11.2010 și până la restituirea efectivă și integrală.
În motive arată că instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, circumscrisă următoarelor elemente (care rezultă din probațiune, inclusiv din conduita pârâtei de neprezentare la interogatoriu; de altfel, pârâta s-a mărginit să ridice o excepție de necompetență, nerăspunzând în nici un fel alegațiilor recurentei):- recurenta a executat plata unei sume de bani în contul pârâtei; nu există și nu a existat un raport juridic între recurenta și pârâtă care să justifice încasarea de către ea a acelei sume de bani. Transferul s-a efectuat pentru ca pârâta să înmâneze acei bani către fratele ei (N. Jozsef A.) în contul unui împrumut pe care intenționa a-1 acorda acestuia, însă predarea subsecventă a banilor nu a fost probată de către pârâtă.
În concluzie, în patrimoniul pârâtei a intrat o sumă de bani de la recurenta, sumă pentru care nu există un titlu juridic al deținerii ei de către pârâtă.
Din punctul recurentei de vedere, sunt în prezența unei plăți nedatorate (și, în concret, a aplicării art. 992 din vechiul Cod civil, indicat expres de noi la a treia liniuță a motivării în drept a completării și extinderii de acțiune din dosarul inițial) pentru simplul motiv că obligația de restituire a sumei încasate fără titlu nu poate fi ancorată în nici un alt temei juridic.
In concret, prima instanță se referă la absența condiției ca plata să se fi făcut din eroare. In opinia recurentei, pe de o parte, nu se poate susține ferm că nu ar fi existat o eroare în speță, iar pe de altă parte, contrar opiniei primei instanțe, existența erorii nu este esențială pentru admiterea acțiunii de repetițiune.
Astfel, se poate observa că recurenta a înmânat suma de bani către pârâtă în credința eronată că aceasta o va preda la rândul ei către fratele dânsei, ceea ce nu s-a mai întâmplat (nu există o dovadă în acest sens). Ca atare, un element de apreciere greșită a realității există și în acest dosar.
Oricum, așa cum a arătat, eroarea nu este o condiție esențială pentru admiterea acestor cereri, cum de altfel s-a arătat și în doctrină: „Există totuși situații în care, pentru a se naște obligația de restituire, nu se cere condiția erorii solvensului." (D. civil. Teoria generală a obligațiilor / C. S., C. B. -Ed. a 8-a - București: Editura ALL B., 2002, pag. 121)
In acest context, este de subliniat că, în sistemul vechiului Cod civil, îmbogățirea fără just temei nu se bucura de o consacrare legislativă autonomă, textul de lege care justifica actio de in rem verso (mai puțin în acele situații particulare prevăzute de lege, ca de ex. art. 484 din vechiul cod) fiind tot art. 992 C. civ.
Ca atare, atât timp cât recurenta și-a întemeiat în drept cererea pe „art. 992 C.civ. (obligația de restituire a plății făcute fără titlu)" - instanța nu putea refuza admiterea acțiunii de restituire.
Analizând recursul prin prisma probelor de la dosar și a motivelor invocate, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 993 alin.1 C.civ. acela care, din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie are drept de repetițiune în contra creditorului.
Din analiza textului legal invocat reiese că pentru a fi în prezența plății nedatorate, trebuie a fi îndeplinite mai multe condiții, astfel:
Prestația pe care solvensul a executat-o trebuie să fi avut semnificația operației juridice a unei plăți, adică să fi fost făcută cu titlu de plată, indiferent de obiectul ei. În cauză, din susținerile reclamantei reiese că plata nu s-a făcut cu intenția de a plăti o datorie, ci de a împrumuta pe fratele pârâtei cu suma de bani în litigiu, însă acesta neavând cont bancar urma ca pârâta să-i predea banii. Prin urmare, constatările primei instanțe sunt corecte. Nu se poate reține că suma a fost încasată de către pârâtă fără titlu și nici că nu ar putea fi ancorată pe un alt raport juridic. De altfel, atâta timp cât reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe plata nedatorată, prima instanță nu putea analiza dacă plata putea fi sau nu ancorată pe un alt temei juridic.
O a doua condiție pentru existența plății nedatorate este ca datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic, în raporturile dintre solvens și accipiens. În cauză, așa cum însăși reclamanta recunoaște exista o înțelegere în baza căreia banii urmau să fie remiși fratelui pârâtei. În aceste condiții nici această a doua condiție nu este îndeplinită.
Plata să fi fost făcută din eroare,ceea ce presupune ca solvensul să aibă credința eronată că este debitor. În cauză nu a existat o asemenea eroare, plata fiind destinată fratelui pârâtei, înlătură eventuala eroarea.
Este real că există situații în care, pentru a se naște obligația de restituire, nu se cere condiția erorii solvensului, însă situația de speță nu se încadrează în nici una dintre acestea. Astfel o primă situație este aceea în care un debitor își achită datoria către creditorul său, pierde chitanța liberatorie prin care poate dovedi efectuarea plății datorate, iar creditorul pretinde să plătească a doua oară. Pentru a evita urmărirea silită debitorul plătește din nou, deci efectuează o plată nedatorată, pentru o obligație deja stinsă .Dacă va găsi chitanța, a doua plată apare ca fiind lipsită de cauză și supusă repetițiunii deși nu fusese făcută din eroare. Nu suntem în acest caz.
O altă situație în care nu se cere eroarea solvensului este aceea a restituirii unei plăți făcute în baza unei obligații lovite de nulitate. Chiar dacă debitorul a plătit știind că obligația asumată este nulă are dreptul la restituire, indiferent că este vorba de nulitate absolută sau relativă. Nu suntem nici în prezenta acestei situații.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul apreciază că sentința atacată este temeinică și legală, astfel că în temeiul art.312 alin.1 raportat la art.304 pct.9 Cod de procedură civilă va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F. E. împotriva Sentinței civile nr._ din 1.11.2013, pronunțată în dosar nr._, al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în totul.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12.02.2014.
Președinte, D. T. | Judecător, F. S. B. | Judecător, A.-S. S. |
Grefier, E. C. |
E.C. 17 Februarie 2014
Red SS/tehn .> 2 ex.7.03.2014
Jud fond – I. C.
| ← Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... | Grăniţuire. Decizia nr. 526/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
