Reziliere contract. Decizia nr. 179/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 179/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 04-03-2014 în dosarul nr. 35/235/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
CODP 3184
DECIZIA CIVILĂ NR.179/R/2014
Ședința publică din data de 04 Martie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE F. S. B.
Judecător D. T.
Judecător O. R. G.
Grefier A.-P. Boțioc
S-au luat spre examinare, urmare a recalificării căii de atac, recursul promovat de către recurenta intervenientă în numele altei persoane P. Ortodoxă Sf. Cuvioasa P. G., în contra Sentinței civile nr.937/10 Octombrie 2013, pronunțată de Judecătoria G., privind și pe intimatul reclamant M. G. și pe intimata pârâtă P. C., având ca obiect reziliere contract.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile cauzei au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18 Februarie 2014, iar pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru data de 25 Februarie 2014, apoi pe 04 Martie 2014, când tribunalul a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
P. Sentința civilă nr.937/10 Octombrie 2013, pronunțată de Judecătoria G. a fost respinsă acțiunea civilă formulată și precizată de către reclamantul B. G. și continuată de reclamanții P. Ortodoxă „Sfânta Cuvioasa P.” și M. G., ambii în calitate succesori în drepturi ai reclamantului B. G. decedat în timpul procesului la data de 14.09.2013, împotriva pârâtei P. C., având ca obiect rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat prin încheierea nr.1693 din 18 septembrie 2003 a Biroului Notarului Public D. G. I. din G. și rectificarea situației de carte funciară prin radierea dreptului de proprietate al pârâtei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Pe fondul cauzei instanța a reținut că, prin actul denumit „Contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere” autentificat prin încheierea nr. 1693 din 18.09.2003 a Biroului Notarului Public D. G. I. din G., reclamantul B. G. împreună cu soția sa B. F. au transmis pârâtei P. C. în cotă de 3/4 parte și pârâtului N. L. în cotă de 1/4 parte, dreptul de proprietate asupra imobilul apartament situat în G., ., ., ., înscris în C.F. ind. G. nr.6760, nr. top 955/a/2/7/S/V, de sub B3, in schimbul întreținerii si îngrijirii viagere, constând din: casa, masa, spălat și curățat, iluminat si încălzit, asistenta medicala și tratament medical adecvat in caz de nevoie, iar la decesul lor să fie înmormântați după obiceiul locului, cu rezerva uzufructului viager asupra aceluiași imobil. (f.9)
P. contractul de Donație autentificat prin încheierea nr.1351 din 07.09.2005 a Biroului Notarului Public D. G. I. din G., pârâtul N. L. a donat pârâtei P. C., cota sa de 1/4 parte dobândită prin contractul de întreținere mai sus menționat, aceasta devenind unica titulară a dreptului de proprietate asupra imobilului ce a făcut obiectul acestuia, iar ulterior și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară. (fila 43-44)
La data de 11.09.2005 a decedat numita B. F., contractul continuând să se deruleze în continuare doar față de reclamantul B. G. care a decedat pe parcursul procesului în data de 14.09.2013. (f.118, 150)
P. răspunsurile la interogatoriu reclamantul B. G. a recunoscut că pârâta a asigurat întreținerea și a suportat cheltuieli de înmormântare a defunctei sale soții, că s-a înțeles cu pârâta să plătească el facturile de curent și gaz și că nu s-a plâns cu nimic de modul în care l-a întreținut pârâta timp de 10 ani, însă nu a recunoscut că nu a vrut să-i mai deschidă ușa sau că a refuzat să mai primească întreținerea.(f.121)
Probele administrate au format deplina convingere a instanței că reclamantul a încheiat în deplină cunoștință de cauză contractul de întreținere cu pârâta din partea căreia a beneficiat timp de nouă ani din anul 2003 până în 2012, de întreținere corespunzătoare din partea acesteia, însă începând cu luna septembrie 2012 reclamantul a refuzat să o mai primească pe pârâtă în casă, refuzând fără motiv prestațiile pe care pârâta le presta.
Organizarea juridică a vieții sociale implică în mod necesar asigurarea unei stabilități a raporturilor juridice instituite în baza contractelor translative de proprietate pentru care a fost prevăzut, atât în art. 969-970 din vechiul cod civil care este legea în vigoare din momentul încheierii contractului, cât și în art.1270 și art.1350 al.1 din Noul Cod Civil intrat în vigoare din data de 1 octombrie 2011, principiul forței obligatorii a contractelor care presupune că părțile sunt ținute să execute cu bună credință, întocmai și la timp, obligațiile pe care și le-au asumat una față de cealaltă sau față terțe persoane.
Existența unui contract translativ de proprietate, care potrivit art.969 din Codul Civil (art.1270 din Noul Cod Civil) are putere de lege între părți, presupune că ambele părți contractante au dat dovadă de seriozitate și diligență în încheierea acestuia, urmând ca, potrivit art. 1350 al.1 din Noul Cod Civil, fiecare să își execute întocmai obligațiile pe care le-a contractat, asigurând stabilitatea circuitului civil și încrederea în actele juridice încheiate între persoane mature și cu deplină capacitate a exercițiului a drepturilor civile.
Chiar dacă reclamantul după ce timp de nouă ani a beneficiat de întreținerea prestată de pârâtă atât lui cât și defunctei sale soții, a devenit nemulțumiți de înțelegerea încheiată, acesta trebuia dea dovadă de seriozitate, să respecte contractul încheiat și să accepte în continuare întreținerea prestată de pârâtă.
Având în vedere că nu există o neexecutare culpabilă a obligațiilor asumate de pârâtă prin contractul de întreținere, ci întreruperea executării prestațiilor acesteia se datorează atitudini culpabile a reclamantului care fără motiv a refuzat întreținerea, instanța apreciază că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru rezoluțiunea contractului încheiat de părți, nefiind probată culpa pârâtei în neexecutarea obligației de întreținere, motiv pentru care în temeiul art. 1169, instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată și precizată de către reclamantul B. G. și continuată de reclamanții P. ORTODOXĂ „SFÂNTA CUVIOASA P.” și M. G., ambii în calitate succesori în drepturi ai reclamantului B. G. decedat în timpul procesului la data de 14.09.2013, împotriva pârâtei P. C., având ca obiect rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat prin încheierea nr.1693 din 18 septembrie 2003 a Biroului Notarului Public D. G. I. din G. și rectificarea situației de carte funciară prin radierea dreptului de proprietate al pârâtei.
P. precizarea de acțiune depusă la dosar la termenul din data de 25.04.2013, reclamantul a arătat că dorește să renunțe la judecarea acțiunii formulate împotriva pârâtului N. L..
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel P. Ortodoxă Sfânta Cuvioasă P. G.
La a data de 12 februarie intimata P. C. a depus întâmpinare solicitând recalificarea căii de atac din apel în recurs, anularea recursului ca netimbrat, anularea recursului ca nemotivat, cu obligarea la cheltuieli de judecată.
În motivare arată că, în raport de obiectul principal al cauzei, calea de atac este recursul. Valoarea imobilului este sub 100.000 lei și atrage incidența art. 282 ind. 1 C.pr.civ.
Până la momentul formulării întâmpinării recursul nu a fost timbrat, iar sancțiunea este aceea a anulării.
Din studiul actelor rezultă că doar unul din moștenitorii lui B. G. a declarat calea de atac, fără a respecta dispozițiile art. 303 alin. 1 și 306 alin. 1 C.pr.civ.
În cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc critici propriu-zise și nici nu se poate reține, din oficiu, vreo critică susceptibilă dea fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C.pr.civ.
La data de 17 februarie 2014 au fost depuse motive ale apelului.
La data de 18 februarie instanța a calificat calea de atac ca fiind recursul, dispunând transpunerea cauzei în vederea constituirii unui complet de recurs, și a judecării acestuia potrivit dispozițiilor art. 299 și următoarele C.pr.civ.
Față de excepțiile invocate prin întâmpinare, recurenta a solicitat repunerea în termen.
Cererea de repunere în termen urmează a fi respinsă, pentru următoarele considerente:
Articolul 103 C.pr.civ. prevede că neexercitarea oricărei căi de atac … atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel, sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării. În același temei, vor fi arătate și motivele ridicării.
Este real că instanța de fond a menționat calea de atac ce poate fi declarată împotriva hotărârii ca fiind apel în 15 zile de la comunicare, însă, în raport de petitul principal al cererii de chemare în judecată și valoarea obiectului contractului a cărui reziliere se cere, este evident că hotărârea nu putea fi atacată decât cu recurs.
Recurenta a beneficiat în fața instanței de fond de asistență juridică calificată, astfel încât, nu poate fi susținută cererea de repunere în termen, cu motivarea că a fost avută în vedere calea de atac menționată în hotărâre.
Argumentele cuprinse în concluziile scrise că nu se poate pretinde cunoașterea profundă a legii de către recurentă, și ignorarea unor erori ale instanței, nu sunt întemeiate.
Căile de atac sunt prevăzute de lege, legiuitorul consacrând principiul legalității, principiu potrivit căruia, împotriva unei hotărâri judecătorești nu pot fi declarate alte căi de atac decât cele prevăzute de lege.
Indicarea greșită de către o instanță a denumirii căii de atac, nu poate conduce la înfrângerea principiului legalității. Necunoașterea legii nu poate fi invocată ca un motiv de repunere în termenul de motivare a recursului.
Dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O. nu este încălcat în cauza de față, atâta timp cât se poate reține o culpă a titularului exercitării căii de atac, care nu a respectat normele de procedură care îi asigură un dublu grad de jurisdicție.
Nu a fost probat, de asemenea, nici un alt motiv de împiedicare sau o împrejurare mai presus de voința părții de a nu respecta dispozițiile legale în materie simpla indicare a unei căi greșite nefiind un motiv în sensul legii procesual civile.
Instanța apreciază că hotărârile judecătorești în spețe concrete, depuse de recurentă în susținerea repunerii în termen nu pot fi luate în considerare, apreciind că argumentele și considerentele reținute nu sunt în acord cu dispozițiile legale.
Analizând excepția nulității invocată de intimată, tribunalul apreciază că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit articolului 303 alin. 1 C.pr.civ., recursul se va motiva în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii.
Articolul 306 alin. 1 C.pr.civ., stipulează că recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute de alin. 2 potrivit cu care, motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanță, care este însă obligată să le pună în dezbaterea părților.
P. declarația de recurs, depusă la data de 6.01.2014 nu s-a indicat nici un motiv din cele prevăzute de art. 304 C.pr.civ. și din analiza hotărârii judecătorești rezultă că nu este incident nici un motiv de ordine publică pentru a putea fi pus în discuție.
Recurenta a depus motivele de recurs la data de 17 februarie 2014, cu mult după depășirea termenului legal de motivare a recursului.
Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 312 C.pr.civ., va constata nulitatea recursului declarat de P. Ortodoxă Sfânta Cuvioasa P. G., împotriva Sentinței civile nr. 937/10 Octombrie 2013, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei G., pe care o va menține în totul.
Intimata a făcut cheltuieli de judecată, cu angajarea unui apărător (fila 34).
Fiind în culpă procesuală, constatată că prin soluția pronunțată, în temeiul art. 274 C.pr.civ. tribunalul va obliga recurenta să plătească intimatei P. C. suma de 2.000 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de repunere în termenul de motivare a recursului.
Admite excepția nulității invocată de P. C..
Constată nulitatea recursului declarat de P. Ortodoxă Sfânta Cuvioasa P. G., împotriva Sentinței civile nr. 937/10 Octombrie 2013, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei G., pe care o menține în totul.
Obligă recurenta P. Ortodoxă Sfânta Cuvioasa P. G. să plătească intimatei P. C. suma de 2.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 04 Martie 2014
Președinte, F. S. B. | Judecător, D. T. | Judecător, O. R. G. |
Grefier, A.-P. Boțioc |
Redactat A.P.B./04 Martie 2014
Red. D.T./ Tehnored. C.H.
2 ex. / 20 martie 2014
jud. fond F. S. - Judecătoria T..
| ← Pretenţii. Decizia nr. 176/2014. Tribunalul CLUJ | Acţiune pauliană. Decizia nr. 418/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
