Fond funciar. Decizia nr. 810/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 810/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 4755/256/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.810/2014
Ședința publică de la 31 octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. C. V.
JUDECĂTOR- T. V.
GREFIER – G. A.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelanții pârâți R. M., cu domiciliul în . Viile, ., județ C. și C. C., cu domiciliul în C., ., județ C., împotriva sentinței civile nr.93/22.01.2014 pronunțate de Judecătoria Medgidia, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. C. I. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru apelanții pârâți apărătorul ales al acestora domnul avocat C. R., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei, lipsă fiind intimatul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că la data de 15 septembrie 2014 intimatul reclamant a depus cerere de renunțare la judecată, după care:
Instanța pune în discuție cererea de renunțare depusă de către intimat la dosarul cauzei.
Apelanții arată instanței faptul că nu se opun cu privire la cererea de renunțare la judecată formulată de către intimat, solicitând instanței să ia act de renunțarea la judecată, să anuleze sentința de la instanța de fond, fără cheltuieli de judecată.
Instanța, socotindu-se lămurită, conform art.394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cererii de a se lua act de renunțare.
TRIBUNALUL
Analizând cererea de renunțare la judecată formulată de către intimatul P. C. I. C., instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.92 pronunțată la data de 22.01.2014, instanța de fond admis în parte acțiunea modificată de reclamantul P. C. I. C. în contradictoriu cu pârâții R. M. și C. C..
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții R. M. și C. C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, în principal anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe în vederea respectării indicațiilor instanței de apel, în subsidiar modificarea în tot a sentinței apelate, reținerea spre rejudecare și respingerea ca nefondată a cererii introductive, astfel cum a fost modificată.
Procesul civil pornește la inițiativa apelantului care fixează prin actul de sesizare obiectul și limitele procesului, iar asupra acestuia, în condițiile legii, are un drept de dispoziție, drept reglementat prin dispozițiile art. 9 C.pr.civ., manifestat inclusiv prin posibilitatea reclamantului ca, potrivit art. 406 alin. (1) C.pr.civ., să renunțe la judecarea cauzei oricând, în tot sau în parte, verbal în ședința de judecată ori prin cerere scrisă.
Instanța reține că în cauză intimatul reclamant a formulat personal prin cerere scrisă depusă la dosarul cauzei la data de 15 septembrie 2014, cererea de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată în baza dispozițiilor art.406 alin.1 și alin.5 Cod procedură civilă și totodată a solicitat instanței să anuleze în tot sentința civilă nr.93 din data de 22.01.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._ .
Întrucât consfințirea acestui drept este condiționată în cauză, conform art. 406 alin. (4) C.pr.civ., de acceptarea cererii de renunțare la judecată de către pârât, atunci când aceasta este făcută la primul termen la care părțile sunt legal citate ori ulterior acestui moment, instanța verifică în continuare îndeplinirea acestei condiții.
Astfel, în ședința de judecată din data de 31.10.2014, apelanții pârâți, prin apărător ales, și-au dat acordul expres la cererea intimatului reclamant având ca obiect renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată, fiind astfel îndeplinită condiția pronunțării hotărârii, în condițiile art. 406 alin. (6) C.pr.civ..
În baza tuturor considerentelor de fapt și de drept dezvoltate, instanța va constata că intimatul reclamant renunță la judecarea cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul civil declarat de apelanții pârâți R. M., cu domiciliul în . Viile, ., județ C. și C. C., cu domiciliul în C., ., județ C., împotriva sentinței civile nr.93/22.01.2014 pronunțate de Judecătoria Medgidia, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. C. I. C..
Ia act de renunțarea reclamantului P. C. I. C. la judecata cererii de chemare în judecată.
Anulează în tot sentința civilă nr.93/22.01.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._ .
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 31.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. C. V. T. V.
GREFIER,
A. G.
RED.JUD.C.C.V.- 13.11.2014/2EX
| ← Declararea judecătorească a morţii. Încheierea nr. 21/2014.... | Pretenţii. Hotărâre din 27-11-2014, Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|








