Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 155/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 155/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 166/256/2014
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 155
Ședința publică din 11 martie 2014
PREȘEDINTE: C. R. D.
JUDECĂTOR: A. L.
GREFIER: A. – M. G.
S-a luat în examinare soluționarea apelului declarat de apelanții –pârâți C. S. și C. L. E., ambele cu dom în Medgidia, Podgoriilor nr.15, ., ., J. C. împotriva sentinței civile nr.208/11.02.2014 pronunțate de către Judecătoria Medgidia în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata–reclamantă C. I. F. - Cernavodă, Unirii nr.7, ..A, ., cererea de chemare în judecată având ca obiect „ordonanță președințială – înapoiere minor”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns apelanții –pârâți, prin avocat Demir A., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimata - reclamantă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează, că apelul este insuficient timbrat, că nu s-a consemnat cauțiunea, după care,
Apelanții - pârâți, prin avocat fac dovada consemnării taxei judiciare de timbru în valoare de 30 lei aferente doar apelului. Nu mai insistă în cererea de suspendare a executării provizorii. Depune procuri judiciare ce atestă că sunt reprezentați de avocat Demir A.. Nu înțeleg să formuleze cerere de probatoriu.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra motivelor de apel.
Apelanții - pârâți, prin avocat formulează concluzii de admitere a apelului, cu consecința respingerii acțiunii ca nefondate. Prin întâmpinare au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, motivat de faptul că procesul privind încredințarea minorei se poartă între părinți. Nu este îndeplinită condiția urgenței, prin atitudinea pasivă a reclamantei care a introdus cererea de ordonanță președințială, cu toate că minora a rămas în grija tatălui. De asemenea, instanța nu a ținut seama de situația locativă a reclamantei, care nu poate fi calificată drept una stabilă, cât timp ocupă o locuință a altui proprietar. Tatăl dispune de o locuință, unde copilul a crescut. Reclamanta nu face dovada unui venit permanent. În concluzie, nu sunt îndeplinite condițiile ordonanței președințiale, respectiv urgența și nici pe fondul cauzei, nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor necesare încredințării minorului. Acțiunea de fond nu a fost introdusă anterior înregistrării ordonanței președințiale. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia sub nr._ din 09.01.2014, reclamanta Chirazică I. F., în contradictoriu cu pârâții Chirazică S. și Chirazică L. E., a solicitat ca, prin ordonanță președințială, să se dispună înapoierea minorei Chirazică A.-M., născută la 25.07.2012.
În motivarea în fapt a cererii a învederat că pârâții sunt socrii săi, fiind căsătorită cu fiul acesteia, care a părăsit-o. Minora a rezultat din căsătoria reclamantei cu fiul pârâților, pârâții i-au cerut să vadă copilul, iar reclamanta, fiind de bună credință, a fost de acord. Ulterior, când s-a deplasat la domiciliul pârâților să ia copilul, aceștia au refuzat să i-l dea, nu i-au permis accesul în casă, au îmbrâncit-o și au lovit-o în fața ușii.
A învederat reclamanta că minora are un și jumătate, este dependentă și are nevoie permanentă de ea și că nici soțul său, și nici pârâții, nu s-au implicat în creșterea acestui copil. Ea locuiește în același imobil în care a locuit împreună cu soțul său și cu copilul.
În drept a invocat prevederile art.996 și urm. din Noul Cod de procedură civilă, art.33 din Legea nr.272/2004, art.495, 496 și 497 din Noul Cod Civil.
În probațiune a solicitat proba cu înscrisuri și martorii P. I. M. și pană B..
Pârâții Chirazică S. și Chirazică L. E., legal citați, au depus întâmpinare (filele 12-14), prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, motivând faptul că bunicii nu pot avea calitate procesuală în speță, deoarece un proces de încredințare a minorei nu poate purta decât între părinții acesteia.
Au considerat că cererea nu poate fi primită pe calea ordonanței președințiale întrucât, pe de o parte, nu există pe rol un proces de divorț, în absența acestuia măsura dispusă de instanță putând avea caracter definitiv. De asemenea, a apreciat că s-ar putea prejudeca fondul, deoarece ar fi necesară administrarea de probe, ceea ce ar echivala cu o cercetare a fondului, aspecte față de care nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii pe calea ordonanței președințiale.
Pe fond, au apreciază că cererea trebuie să fie respinsă ca neîntemeiată, față de atitudinea pasivă a reclamantei, care a introdus cererea de ordonanță președințială doar la data de 09.01.2014, cu toate că minora a rămas în grija tatălui și a bunicilor paterni din data de 08.12.2013, fapt care confirmă concluzia că nu există vreo urgență care să justifice schimbarea mediului în care copilul a crescut până în prezent. Pe de altă parte, au apreciat că situația locativă a reclamantei nu poate fi calificată drept una stabilă, cât timp ocupă o locuință a altui proprietar, în schimb tatăl copilului dispune de o locuință în care copilul a crescut și s-a dezvoltat de la naștere și până în prezent și care îi poate oferi tot ce este necesar unei îngrijiri adecvate.
În drept, au invocat art.919, art.996 și 1001 din Noul Cod de procedură civilă.
În probațiune a depus adeverința nr.392/29.01.2014 eliberată de medicul de familie Ibadula Nisa. A solicitat proba cu martori care a fost respinsă de instanță.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri pentru ambele părți și proba cu martora P. I. M. pentru reclamantă.
Totodată, din oficiu, a administrat proba cu referatele de anchetă psihosociale efectuate la domiciliile părților.
La data de 1 februarie 2014, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților.
Prin sentința civilă nr.208/11.02.2014 Judecătoria Medgidia a admis cererea și a obligat pârâții Chirazică S. și Chirazică L. E. să înapoieze reclamantei Chirazică I. F. pe minora Chirazică A.-M., născută la 25.07.2012.
Examinând admisibilitatea cererii de ordonanță președințială prin prisma condițiilor restrictive enunțate de textul art.996 alin.1 C.proc.civ., instanța a apreciat că aspectele legate de stabilirea locuinței minorului pe durata derulării procedurii pe calea dreptului comun necesită o soluționare urgentă prin prisma interesului superior al copilului, instanța fiind datoare să dispună toate masurile necesare pentru a preveni producerea oricărui prejudiciu copilului, sub aspect fizic sau moral.
Instanța a apreciat că este întrunită și condiția vremelniciei, întrucât măsura luată de instanță nu este una definitivă, fiind limitată în timp - până la soluționarea definitivă a cererii cu stabilire a domiciliului minorei ce trebuie soluționată în procedura divorțului, cerere formulată de reclamanta Chirazică I. F. ce face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Medgidia, în etapa scrisă.
S-a arătat că prin judecarea cererii pe calea ordonanței președințiale instanța nu prejudecă fondul, întrucât nu se iau măsuri definitive care să soluționeze fondul litigiului dintre părți.
S-a constatat că în cauză nu au fost luate măsuri cu privire la exercitarea drepturilor părintești cu privire la minora din cauză, și nici cu privire la locuința acesteia, neexistând o hotărâre în acest sens și, în consecință, în fapt nu a operat scindarea ocrotirii părintești între cei doi părinți.
Pentru cele expuse, instanța de fond a apreciat că prezenta cerere de ordonanță președințială este admisibilă.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că minora Chirazică A.-M., născută la 25.07.2012, este fiica reclamantei Chirazică I. F. și a numitului Chirazică E., fiul pârâților, rezultată din relația de căsătorie a acestora, după cum rezultă din certificatul de naștere . nr._ din 26.09.2013 (fila 8).
Pe rolul Judecătoriei Medgidia se află dosarul nr._, având ca obiect divorț cu minori, reclamantă fiind Chirazică I. F., iar pârât - Chirazică E..
Părțile sunt separate în fapt, iar minora este, în prezent, în domiciliul pârâților, care sunt bunicii paterni ai acesteia.
Din susținerile părților, coroborate cu declarația martorei P. I. M., s-a reținut că reclamanta și soțul său, împreună cu minora au locuit în localitatea Cernavodă, într-un imobil proprietatea mamei reclamantei, aceasta fiind plecată la muncă în străinătate. În cursul lunii decembrie 2014, după o separare anterioară a părților, reclamanta, soțul său și minora au locuit în imobilul proprietatea pârâților, situat în municipiul Medgidia. Înainte ca mama reclamantei să se reîntoarcă la muncă în străinătate, în luna decembrie, minora și părinții acesteia s-au deplasat la Cernavodă pentru a-și lua rămas bun de la aceasta, iar ca urmarea înțelegerii reclamantei cu soțul său, reclamanta a rămas în apartamentul din Cernavodă pentru a rezolva niște probleme în legătură cu utilitățile pentru acest imobil, iar soțul său și minora au revenit în imobilul pârâților. Ulterior, când reclamanta a încercat să revină în domiciliu, soțul său nu i-a mai răspuns la telefon și nu i s-a mai permis să vadă minora, deși s-a deplasat în acest scop la Medgidia de mai multe ori.
Mai mult de atât, la data de 08.01.2014, cu ocazia unei deplasări a reclamantei la locuința socrilor pentru a vedea copilul, între părți ar fi existat o altercație care au determinat-o pe reclamantă să apeleze serviciul de urgență 112 și, ulterior, să formuleze plângere penală împotriva pârâților pe motiv că au agresat-o fizic, după cum rezultă din copia plângerii penale cu care reclamanta a învestit P. de pe lângă Judecătoria Medgidia și depusă la dosarul cauzei.
Din referatul de anchetă socială efectuat în cauză la domiciliul reclamantei și înaintat cu adresa nr. 1965/27.01.2014 de Primăria orașului Cernavodă, județul C. (fila 36), rezultă că reclamanta locuiește singură într-un apartament format din trei camere și dependințe, bine mobilat și curat întreținut din punct de vedere igienico-sanitar, proprietatea mamei sale, B. M., care lucrează în Italia. Proprietarul imobilului figurează cu datorii restante pentru utilități. Reclamanta nu figurează cu venituri impozabile, ci primește doar alocația de stat pentru copil în cuantum de 200 lei lunar.
Din referatul de anchetă socială efectuat în cauză la domiciliul pârâților și înaintat cu adresa nr.1236/24.01.2014 de Primăria municipiului Medgidia, rezultă că minora locuiește împreună cu tatăl său și cu pârâții într-un imobil compus din două camere și dependințe, proprietatea pârâților, în care pârâtul și minora ocupă o cameră cu acces la dependințe. Tatăl minorei nu realizează venituri din muncă, ci se află în concediu pentru creșterea copilului, având o indemnizație de 600 lei lunar. Se arată că tatăl minorei și pârâții sunt preocupați de creșterea copilului și se propune menținerea minorei la domiciliul tatălui, în cazul în care reclamanta nu face dovada că prezintă garanții materiale și morale pentru creșterea unui copil.
În referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul reclamantei se arată că niște vecini ai acesteia (nemenționați) au declarat „verbal că deseori a fost văzută în compania unor persoane dubioase, persoane cu care petrece până târziu în noapte, deranjând vecinii”. Cu ocazia întocmirii referatului de anchetă socială la locuința pârâților, soțul reclamantei a susținut că reclamanta are un mod de viață vicios și consumă alcool. Toate aceste afirmații a reținut instanța de fond că nu sunt susținute de probe, motiv pentru nu pot fi reținute.
Plecând de la prevederile art.495 cod civil și art.33 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, s-a constatat că pârâții nu au invocat și nici nu au dovedit că dețin minora cu acordul reclamantei sau în temeiul vreunei hotărâri judecătorești, iar tatăl copilului a avut o atitudine pasivă, nu a intervenit în proces și nici nu a rezultat din probe că ar fi învestit instanța, separat, cu o cerere cu privire la stabilirea locuinței minorei la domiciliul său până la soluționarea neînțelegerilor dintre părinți.
Pe de altă parte, s-a reținut că respingerea cererii de înapoiere a copilului de la persoane care îl dețin fără drept nu poate fi pronunțată decât în situația excepțională descrisă în alin.2 al art. 495 Cod civil, respectiv dacă se dovedește neechivoc că întoarcerea copilului alături de părintele reclamant este contrară interesului copilului, în sensul că i-ar putea afecta, sub ascet fizic, moral sau intelectual creșterea și dezvoltarea sau ar constitui chiar o primejdie.
Or, pârâții nu au invocat că refuzul de a înapoia minora este justificat de o asemenea suspiciune, ci doar au invocat că vor face cum va spune tatăl copilului, acesta neformulând, așa cum s-a arătat, vreo cerere în legătură cu minora.
Urmărind valorificarea deplină a intereselor superioare ale minorului, în acest sens, instanța a apreciat că înapoierea minorei mamei este soluția cea mai potrivită, până la soluționarea cererii de stabilire a locuinței acesteia în cadrul procesului de divorț, pe calea dreptului comun. În acest sens, instanța a reținut vârsta minorei (1 an și 6 luni), dar și faptul că între mamă și o minoră de această vârstă există o legătură afectivă puternică.
În termen legal, împotriva sentinței civile mai sus menționate au declarat apel pârâții, solicitând schimbarea ei în tot și respingerea cererii ca nefondată, pentru neîndeplinirea condițiilor ordonanței președințiale, cu obligarea apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de apel au reiterat excepția lipsei calității lor procesuale pasive, motivat de faptul că un proces privind încredințarea minorei se poate purta doar între părinți, cât timp copilul este cu tatăl său, iar divorțul a fost înaintat după promovarea ordonanței.
Pe fond, au arătat că nu este îndeplinită condiția urgenței, având în vedere atitudinea pasivă a reclamantei după ce a lăsat minora în grija lor și faptul că mediul actual permite o dezvoltare armonioasă a copilului. Au mai precizat că instanța nu a ținut cont de situația locativă instabilă a reclamantei, de lipsa dovezii unui loc de muncă permanent al acesteia, de datoriile pe care le are la furnizorul de energie termică și de apă, de viciile și de comportamentul ei nepotrivit în societate.
Au mai susținut apelanții-pârâți că instanța de fond le-a încălcat dreptul la apărare, în condițiile în care nu le-a luat în considerare întâmpinarea, nu le-a admis probe și nu a pus în discuție excepțiile invocate de ei.
De asemenea, au precizat că cererea de ordonanță președințială ar fi trebuit orientată către tatăl minorei, care este titularul dreptului paternal asupra copilului, și nu către bunicii paterni.
În susținerea motivelor de apel au solicitat administrarea probei cu declarațiile a doi martori și au depus înscrisuri reprezentând: copii cărți de identitate, certificat de căsătorie al părinților minorei, certificat de naștere al minorei, adeverință nr.485/17.01.2014 eliberată de . Medgidia, cupon mandat plată prestații asistență socială, bonuri fiscale.
Legal citată, intimata-reclamantă nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță cu ocazia dezbaterilor, pentru a-și preciza poziția procesuală față de susținerile din apel.
Pentru considerentele expuse în practicaua deciziei, tribunalul a respins cererea apelanților de administrare a probei testimoniale.
Procedând la rejudecarea fondului în limitele stabilite prin cererea de apel, în conformitate cu disp.art.477 alin.1 C.proc.civ., tribunalul constată următoarele:
Este nejustificată susținerea apelanților-pârâți potrivit căreia le-ar fi fost încălcat dreptul la apărare, câtă vreme din practicaua hotărârii rezultă în mod clar că instanța a luat act de depunerea întâmpinării, a pus în discuție toate excepțiile invocate și probele solicitate și s-a pronunțat motivat asupra acestora. De asemenea, prin considerentele hotărârii a înlăturat printr-o argumentare judicioasă apărările formulate prin întâmpinare atât sub aspectul admisibilității, cât și sub aspectul temeiniciei cererii de ordonanță președințială.
Raportat la obiectul pretenției deduse judecății și la argumentul invocat de pârâți, instanța de fond a dat o dezlegare corectă excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților.
Astfel, excepția a fost motivată exclusiv pe faptul că în cererea de încredințare a copilului minor se legitimează procesual numai părinții, or reclamanta nu a formulat o astfel de cerere. Instituția încredințării minorului (stabilire domiciliu minor în reglementarea actuală a Codului civil-art.400) este diferită de cea a înapoierii copilului ținut de alte persoane fără drept (, iar în această din urmă situație cererea de chemare în judecată poate fi îndreptată de părinte, evident, împotriva oricărei persoane (exceptând părinții) la care se află copilul fără o justificare legitimă, deci și împotriva bunicilor.
Nici criticile referitoare la modalitatea de soluționare pe fond a cauzei nu sunt întemeiate, în mod corect reținând instanța de fond că sunt îndeplinite condițiile impuse de lege, atât din perspectiva dreptului substanțial, cât și din perspectiva dreptului procesual, pentru admiterea cererii deduse judecății.
Astfel, în raport de disp.art.495 alin.1 și 2 C.civ., pentru aprecierea temeiniciei demersului judiciar al reclamantei era necesar să se verifice și să se stabilească, pe de o parte, dacă există un temei legal pentru ca minora în cauză să fie reținută de către bunicii paterni și, pe de altă parte, dacă o eventuală măsură de înapoiere către mamă ar fi vădit contrară interesului superior al minorului.
Referitor la primul aspect, se constată că probele administrate și susținerile părților nu au relevat o justificare legală pentru reținerea minorei la locuința bunicilor paterni, simplul fapt că tatăl are același domiciliu în perioadele în care nu este plecat la muncă în străinătate nefiind de natură să îndreptățească o altă concluzie. Relațiile dintre tată și copil au o natură juridică distinctă și sunt reglementate diferit față de relația dintre copil și bunici, astfel că obligarea acestora din urmă la înapoierea copilului nu afectează în niciun fel drepturile tatălui.
În ceea ce privește obligativitatea luării în considerare a interesului copilului, în cauza Ignaccolo-Zenide contra României (cererea nr._/1996), Curtea Europană a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile trebuie să țină seama de interesele, de drepturile și libertățile minorilor, în special de interesul superior al copilului și de drepturile sale stipulate în art.8 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului. În ipoteza în care contactele cu părinții riscă să amenințe aceste interese sau să încalce drepturile respective, autoritățile naționale trebuie să vegheze la stabilirea unui raport de proporționalitate între ele. Acest argument este reluat și în cauza Pini, Bertani, Manera și Atripaldi contra României,(cererile nr._/2001 și_/2001).
Articolul 3 alin.1 din Convenția O. cu privire la drepturile copilului (ratificată prin Legea 18/1990, republicată în M.Of. 314 din data de 13.06.2001), consacră același principiu al interesului superior al copilului. Astfel, potrivit acestui articol, „În toate deciziile care îi privesc pe copii, fie că sunt luate de instituții publice sau private de ocrotiri sociale, de către tribunale, autorități administrative sau de organe legislative, interesele superioare ale copilului trebuie să fie luate în considerare cu prioritate".
Totodată, în reglementarea Legii 272/21.06.2004(publicata în Monitorul Oficial - Partea I nr.557 din 23.06.2004), principiul interesului superior al copilului prevalează în toate demersurile și deciziile care privesc copiii.
În cauză nu se poate reține că măsura de înapoiere la mamă ar putea să afecteze în mod grav interesul superior al copilului, câtă vreme pârâții nu au invocat la judecata în fond aspecte de natură a conduce la prezumția că lăsarea la mamă ar putea avea efecte negative asupra integrității fizice ori psihice a copilului, respectiv asupra dezvoltării intelectuale și emoționale a acestuia. Dimpotrivă, nu au contestat dreptul reclamantei de a avea grijă de minoră și și-au manifestat opoziția la admiterea acțiunii arătând doar că se conformează deciziei fiului lor.
Aspectele legate de stabilitatea reclamantei din punct de vedere locativ și material nu au caracter determinant în soluționarea cererii de înapoiere a minorei. În primul rând, în procedura ordonanței președințiale nu este posibilă o analiză aprofundată din aceste puncte de vedere, iar din probele administrate la fond a rezultat că mama reclamantă are o locuință corespunzătoare și poate asigura pentru moment un climat de siguranță deplină pentru creșterea și educarea minorei. Nu există nicio normă legală care să impună deținerea unei locuințe proprietate personală, ocuparea unui loc de muncă stabil sau obținerea unui anumit venit lunar de către părintele care cere înapoierea copilului său de la persoanele care îl țin fără drept, asemenea aspecte putând prezenta relevanță doar în analiza cererii de stabilire a domiciliului copilului minor la unul dintre părinți.
În mod judicios a reținut judecătorul fondului și întrunirea condițiilor cerute de lege pentru admiterea cererii formulate pe cale de ordonanță președințială.
În apel se contestă doar urgența măsurii cerute de reclamantă, dar nu există temei pentru a fi primită această apărare, având în vedere natura relațiilor speciale supuse examinării.
Legiuitorul nu definește conceptul de urgență, ci doar indică situațiile ce pot face necesară și o posibilă intervenție a justiției, respectiv păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
În acțiunea de față urgența este dată de vârsta copilului și de necesitatea asigurării stabilității emoționale a acestuia, de specificul relației afective stabilite între mamă și copil și de necesitatea asigurării stabilității emoționale a acestuia, în cazul neluării măsurii de înapoiere de la persoanele care o țin fără un just temei existând pericolul ca, până la soluționarea definitivă a cererii cu stabilire a domiciliului în procedura divorțului, minora să piardă obișnuința relației cu mama sa.
Reținându-se, așadar, că hotărârea primei instanțe este rezultatul unei aplicări corecte a legii, se va respinge ca nefondat prezentul apel, în temeiul disp.art.480 alin.1 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanții –pârâți C. S. și C. L. E., ambele cu dom în Medgidia, Podgoriilor nr. 15, ., ., J. C. împotriva sentinței civile nr. 208/11.02.2014 pronunțate de către Judecătoria Medgidia în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata–reclamantă C. I. F. - Cernavodă, Unirii nr. 7, .. A, ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
C. R. D. A. L. A. – M. G.
Red.fond AI S.
Red.și tehnored.dec.jud.A.L./5 ex./26.03.2014/
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 442/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|
