Pretenţii. Decizia nr. 843/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 843/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 03-11-2014 în dosarul nr. 30253/212/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 843
Ședința publică de la 03 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. M.
Judecător C. B.
Grefier C. I. S.
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelanta reclamantă . SA cu sediul în mun. C., Incinta P., județ C., împotriva sentinței civile nr. 6381/05.06.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._ având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intimata pârâtă A. B. DE APA DOBROGEA LITORAL cu sediul în mun. C., . nr. 127, județ C..
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 157 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelul este timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 107,5 lei conform ordinului de plată nr. 751 din data de 25.09.2014, aflat la fila 14 din dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este motivat și legal timbrat, iar prin cererea de apel s-a solicitat judecata cauzei și în lipsa părților legal citate, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței funcționale a Secției I civilă a Tribunalului C. și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
TRIBUNALUL:
Prin cererea de chemare in judecata înregistrata sub nr._ pe rolul Judecatoriei Constanta in data de 08.07.2013 reclamanta S.C. R. Tour Operator S.A. a solicitat instanței, in contradictoriu cu pârâta A. N. Apele Romane - A. B. de Apa Dobrogea - Litoral, pronunțarea unei hotărâri prin care sa oblige parata la plata sumei de 3000 lei, reprezentand onorariu avocat achitat in dosarul nr._ al Tribunalului Constanta, cu cheltuieli de judecata constand in onorariu de avocat (1240 lei), taxa judiciara de timbru (251 lei) si timbru judiciar (0,3 lei).
Prin sentinta civila nr. 6381/05.06.2014 Judecatoria C. a admis exceptia autoritatii de lucru judecat și a respins cererea formulata de reclamant . SA în contradictoriu cu pârâta A. B. de Apa Dobrogea Litoral, ca avand autoritate de lucru judecat.
Impotriva sentintei civile menționate a formulat apel reclamanta S.C. R. Tour Operator S.A., solicitând schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr._, solicitând și cheltuielile de judecată ocazionate de judecarea prezentului litigiu.
La termenul de judecată din 03.11.2014, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței funcționale a secției I civilă a Tribunalului C.
și a ramas in pronuntare asupra acestei excepții.
Asupra exceptiei
Potrivit art 248 c.pr.civ. „Instanta se va pronunta mai intii asupra exceptiilor de procedura precum si asupra celor de fond care fac de prisos in totul sau in parte cercetarea in fond a pricinii „
Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti prevede in art 2 alin 2 ca „În cadrul curților de apel și al tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii”.
In baza dispozitiilor art 225 alin 1 din Legea nr.71/2011, sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii a pronuntat Hotarirea nr.654/31.08.2011 prin care a dispus reorganizarea, prin divizare, a sectiei comerciale si de contencios administrativ a Tribunalului Constanta in sectia a II-a civila si sectia de contencios administrativ si fiscal.
Potrivit art.3 c.civ „Dispozițiile prezentului cod se aplica si raporturilor dintre profesionisti, precum si raporturilor dintre acestia si orice alte subiecte de drept. (2)Sunt considerati profesionisti toti cei care exploateaza o întreprindere.(3)Constituie exploatarea unei intreprinderi exercitarea sistematica, de catre una sau mai multe persoane, a unei activitati organizate ce consta in producerea, administrarea ori instrainarea de bunuri sau in prestarea de servicii, indiferent daca are sau nu un scop lucrativ”.
Așa cum s-a arătat în practică și în doctrină, prin Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Noului cod civil a fost abrogat Codul comercial (art. 230 lit.c) cu excepția dispozițiilor art. 46-55, 57, 58, 907-935 aplicabile în continuare în raporturile dintre profesioniști. În același timp a fost abrogat art. 2 pct. 1 lit. a din Codul de procedură civilă, referitor la competența materială de soluționare a cauzelor comerciale în primă instanță de către secțiile comerciale ale tribunalelor, respectiv tribunalele comerciale, în Cartea a VI-a „Proceduri speciale”, denumirea capitolului XIV a fost schimbată în” Dispoziții privind soluționarea litigiilor dintre profesioniști”.
Prin aceeași lege de punere în aplicare a Noului cod civil, a fost modificată și Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, iar, prin dispozițiile tranzitorii din art. 225-227 s-a stabilit competența materială de soluționare a unor cauze în primă instanță de către fostele secții comerciale ale tribunalelor, reorganizate în secții civile sau unificate cu secțiile civile existente, respectiv a tribunalelor specializate, acolo unde acestea s-au menținut.
În art 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 se enumără, cu titlu exemplificativ, cererile de competența secțiilor civile reorganizate sau completelor specializate, din această reglementare rezultînd că legiuitorul a intenționat să păstreze în competența acestora cauzele pe care acestea le judecau și anterior, cu modificarea, doar acolo unde este cazul, a plafonului valoric.
Deși nu mai există litigii comerciale, ca urmare a faptului că Noul cod civil are o concepție monistă, litigiile dintre profesioniști rămân în continuare în competența secțiilor speciale, completelor specializate sau a tribunalului specializat, ținându-se seama de valorificarea experienței profesionale a judecătorilor, aceștia fiind specializați în soluționarea litigiilor prevăzute de Cartea a VI-a Capitolul XIV Cod proc. civ.
În speță, temeiul juridic pe care se bazează cererea de obligare a pîrîtei la plata cheltuielilor de judecată îl constituie răspunderea civilă delictuală. Or, chiar dacă este vorba despre o răspundere civilă, atîta timp cît aceasta este invocată de către un profesionist și cît timp completele specializate în cauzele cu profesioniști sunt complete civile, apreciem că acestea sunt competente să judece în cauză.
Prin urmare, prin noile reglementări, sfera de competență a completelor specializate în judecarea cauzelor cu profesioniști s-a extins la orice cauză în care intervine un profesionist, indiferent de temeiul juridic invocat de către acesta, atîta timp cît temeiul se regăsește în codul civil.
Tribunalul constata ca raportul juridic dedus judecatii se circumscrie notiunii de raport „dintre profesionisti si orice alte subiecte de drept civil”, in sensul prevazut in art 3 c.civ mai sus citat. Instanta va avea in vedere calitatea de profesionist a apelantei reclamante . SA.
F. de cele expuse, in baza art.99 alin.2 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti, instanta va admite exceptia necompetentei functionale a sectiei I civila si va trimite cauza sectiei a II-a civila a Tribunalului C., spre competenta solutionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția necompetenței funcționale a secției I civilă a Tribunalului C..
Declină cauza privind apelul civil formulat de apelanta reclamantă . SA cu sediul în mun. C., Incinta P., județ C., împotriva sentinței civile nr. 6381/05.06.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._ având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intimata pârâtă A. B. DE APA DOBROGEA LITORAL cu sediul în mun. C., . nr. 127, județ C., spre competentă soluționare secției a II a civilă a Tribunalului C..
Pronunțată în ședință publică azi, 3.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR
F. M. C. B.
GREFIER,
C. – I. S.
Tehnored.: F.M../2 ex./24.11.2014
Jud. fond: R. M. D. – Judecătoria C.
Emis 2 .
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR CIVIL NR._
Către,
SECȚIA II CIVILĂ
A TRIBUNALULUI C.
În baza deciziei civile nr. 843 din 03.11.2014 pronunțată de Tribunalul C. – Secția I civilă, prin care s-a declinat competența de soluționare a cauzei înregistrată sub nr. de mai sus, în favoarea Secției II civilă a Tribunalului C., vă înaintăm alăturat dosarul civil nr._ al Tribunalului C. Secția I civilă conținând 22 file spre competentă soluționare.
La dosarul tribunalului mai sus menționat se află atașat dosarul civil nr._ al Judecătoriei C., conținând 81 file.
PREȘEDINTEGREFIER
F. MarcuCristina-I. S.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 419/2014. Tribunalul... | Legea 10/2001. Sentința nr. 2588/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|








