Suspendare executare silită. Încheierea nr. 89/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 89/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 13478/212/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
ÎNCHEIERE NR.89
Ședința publică din 23 ianuarie 2014
PREȘEDINTE - A. L.
JUDECĂTORI – M. C. M.
- C. R. D.
GREFIER - G. B.
S-a luat în examinare recursul civil având ca obiect contestație la executare - suspendare executare silită, recurs declarat de recurenții reclamanți B. O. și B. M., ambii cu domiciliul procesual ales în Constanta, ., județ C., împotriva sentinței civile nr._/18.09.2013 pronunțate de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți B. L., A. Z. –C., Z. C. D., toți cu domiciliul în localitatea Barlad, ., județ V. și B. L. ROMANIA SA PRIN SUCURSALA CONSTANTA, cu sediul în Constanta, ., județ C..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenții reclamanți avocat I. P., în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsind intimații pârâți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.88 și următoarele Cod procedură civilă, că prezentul recurs este netimbrat, că la data de 22 ianuarie 2013 intimata pârâtă Z. C. D. a depus, prin serviciul registratură, note de ședință și că la data de 23 ianuarie 2013 intimata pârâtă B. L. Romania SA prin sucursala Constanta a depus, prin serviciul registratură, cerere de amânare, după care:
Reprezentantul convențional al recurenților reclamanți face dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 97lei, conform chitanței de la dosar.
Instanța pune în discuție necompetența funcțională a secției I civile în soluționarea prezentului litigiu, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și titlul executoriu în baza căruia s-a pornit executarea contestată.
Reprezentantul convențional al recurenților reclamanți lasă la aprecierea instanței.
Instanța rămâne în pronunțare cu privire la necompetența funcțională a secției I civilă a Tribunalului C..
TRIBUNALUL
Asupra necompetenței funcționale, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. în data de 23.05.2013 sub nr._, contestatorii B. O. și B. M. au formulat în contradictoriu cu intimații B. L., A. Z. C., Z. C. D. și B. L. România SA contestație la executare împotriva executării silite pornită în dosarul de executare nr.915/2012 al B. G. A. M..
În motivare, contestatorii au arătat că au aflat de existența dosarului de executare silită asupra imobilului situat în Eforie sud . cu ocazia executării silite pornite împotriva intimaților din prezenta cauză în dosarul de executare al B. S. A.. Astfel, contestatorii au arătat că între părți s-a purtat un proces finalizat cu sentința civilă nr 206/23.11.2011 a Tribunalului B., irevocabilă prin Decizia civilă a Curții de apel G., prin care s-a admis acțiunea în revendicare formulată de către contestatorii din prezenta cauză. Prin urmare, bunul ce a făcut obiectul dosarului de revendicare- imobilul situat în localitatea Eforie Nord, trebuia restituit liber de orice sarcini care ar fi fost grevate prin voința posesorului neproprietar B. Lucreția. S-a apreciat că executarea silită asupra imobilului ce face obiectul contractului de ipotecă autentificat sub nr.1984/22.10.2009- contract încheiat după introducerea acțiunii având ca obiect revendicare, nu este legală întrucât se urmărește un bun ce nu aparține garantului ipotecar.
Prin cererea completatoare depusă în data de 25.06.2012, s-a mai solicitat și constatarea nulității contractului de ipotecă nr.1984/22.10.2009 și radierea ipotecii din cartea funciară a imobilului.
În probațiune s-au depus în copie, următoarele înscrisuri: publicație de vânzare, adresă B. S., decizia civilă nr.206/2011 a Tribunalului B., decizia civilă nr.235/2012 a Curții de apel G., publicația de vânzare nr.7.
Intimata B. L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată. Aceasta a arătat că prin contractul de credit nr. 76/24.01.2009 încheiat între B. L. și societatea MZM GROUP IMPORT EXPORT SRL I s-a acordat împrumutatei suma de_ lei. Contractul de credit a fost modificat prin actele adiționale nr. 1/2009, 2/2009, și a fost garantat prin contractul de ipotecă nr. 1984/22.10.2009 de BNP Stamule D., ipoteca fiind constituită asupra imobilului situat în localitatea Eforie sud, ., proprietatea exclusivă a garantului ipotecar B. L.. Întrucât debitorul nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a sumelor scadente la termen, creditul a fost declarat scadent în mod anticipat, întocmindu- se dosarul de executare silită.
Cu privire la fondul cauzei, intimata a invocat principiul relativității lucrului judecat raportat la hotărârea judecătorească obținută de către contestatori într-o cauză în care intimata B. L. nu a avut calitatea de parte. S-a învederat instanței că banca este terț față de hotărârea Tribunalului B. și în plus, se impune aplicarea principiului bunei credințe în actele cu titlul oneros și a principiului securității raporturilor juridice și a stabilității circuitului civil.
S-a mai arătat că litigiul având ca obiect revendicare bunului imobil nu a fost notat în cartea funciară, astfel încât contractul de ipotecă a fost încheiat cu bună- credință. La momentul încheierii contractului de ipotecă banca a verificat și a avut certitudinea legalității titlului de proprietate aparținând garantului ipotecar.
La solicitarea instanței, a fost înaintat dosarul de executare silită nr. 570/2012 al B. S. A. (f.50- 92), dosarul de executare silită nr. 915/2012 al B. G. M. A..
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Prin sentința civilă nr._/18.09.2013 Judecătoria C. a respins ca neîntemeiate contestația la executare și capetele de cerere privind constatarea nulității contractului de ipotecă autentificat sub nr.1984/22.10.2009 și radierea ipotecii din cartea funciară.
În considerentele hotărârii, instanța de fond a reținut că dosarul de executare silită nr.915/2012 al B. G. M. A. are ca obiect executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 76/24.09.2008 completat prin actele adiționale nr.1/2009 și nr.2/2009, și contractul de ipotecă autentificat sub nr.1984/22.10.2009 de BNP Stamule D..
Contractul de credit ce constituie titlul executoriu în temeiul căruia a fost declanșată executarea silită în dosarul nr.915/2012 al B. G. a fost încheiat de către creditoarea B. L. ROMANIA și a fost garantat prin contractul de ipotecă autentificat sub nr.1984/22.10.2009 de BNP Stamule D., contract încheiat de către B. L. în calitate de creditor ipotecar și intimata din prezenta cauză, B. L., în calitate de garant ipotecar.
Ipoteca a fost notată la O.C.P.I. Constanta - Biroul de cadastru si Publicitate Imobila Constanta.
Potrivit extrasului de carte funciară, asupra imobilului din prezenta cauză este întabulat în favoarea Băncii L. dreptul de ipotecă instituit prin contractul de ipotecă autentificat sub nr. 1984/22.10.2009.
Prin Decizia civilă nr.206/23.11.2011 Tribunalul B. a admis apelul formulat și a dispus admiterea acțiunii în revendicare formulată de către B. O. în contradictoriu cu B. L., B. N.- decedat, prin moștenitori A. Z. C. și Z. D..
Decizia civilă nr.206 a Tribunalului B. a rămas irevocabilă prin respingerea recursului, fiind pronunțată decizia civilă nr. 235/25.04.2012 a Curții de apel G..
Art. 399 C proc civ
Din extrasul de carte funciară s-a reținut că asupra imobilului ce a făcut obiectul prezentei contestații la executare este întabulat în favoarea B. L. dreptul de ipotecă instituit prin contractul de ipotecă autentificat sub nr.1984/22.10.2009.
Cercetând motivele de nelegalitate a executării silite, astfel cum au fost invocate de către contestatori, instanța a apreciat că sunt neîntemeiate, întrucât executarea silită a fost declanșată în temeiul unui titlu executoriu valabil.
Astfel, la momentul constituirii dreptului de ipotecă de către garantul B. L.- 22.10.2009, aceasta avea calitatea de proprietar al bunului ipotecat, în temeiul contractului de vânzare- cumpărare nr. 2505/04.07.2003.
Așadar, deși contestatorii din prezenta cauză au dobândit calitatea de proprietari ai imobilului din cauză, în temeiul deciziei Tribunalului B., irevocabilă prin decizia Curții de apel G. pronunțată la data de 25.04.2012, instanța a constatat că în momentul încheierii contractului de ipotecă autentificat în data de 22.10.2009, intimata B. L. avea calitatea de proprietar al bunului.
Pe cale de consecință, intimata B. L. în calitate de creditor ipotecar, a declanșat procedura executării silite în mod legal în temeiul contractului de credit nr.76/24.09.2008 completat prin actele adiționale nr. 1/2009 și nr.2/2009, și a contractului de ipotecă autentificat sub nr. 1984/22.10.2009 de BNP Stamule D..
În ceea ce privește capătul de cerere privind radierea din cartea funciară a dreptului de ipotecă, instanța a constatat că în art.34 din Legea nr.7 din 1996 a cadastrului și publicității imobiliare republicată, sunt prevăzute limitativ patru cazuri de exercitare a acțiunii în rectificare, unul dintre aceste cazuri fiind acela în care înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil.
Pentru considerentele mai sus arătate cu privire la respingerea capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de ipotecă, precum și respingerea contestației la executare, instanța a apreciat ca neîntemeiat și acest ultim capăt de cerere.
Împotriva sentinței civile mai sus menționate a declarat recurs debitorul-contestator B. O., invocând motive de nelegalitateși netemeinicie.
Instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței funcționale a secției I civilă a Tribunalului C., reținând următoarele:
Potrivit disp.art.2 alin.2 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, „În cadrul curților de apel și al tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii”.
Prin Hotărârea secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr.654/31.08.2011, art.6, s-a dispus reorganizarea, prin divizare, începând cu data de 1.10.2011, a secției comerciale și de contencios administrativ a Tribunalului C. în secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal. Hotărârea a avut la bază disp. art.225 alin.1 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil.
Potrivit art.3 din Noul Cod Civil, (1) „Dispozițiile prezentului cod se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept.
(2) Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere.
(3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe personae, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ”.
În speță, titlul executoriu în temeiul căruia a fost declanșată executarea silită în dosarul nr.915/2012 al B. G. este reprezentat de contractul de credit nr.76/24.09.2008 completat prin actele adiționale nr.1/2009 și nr.2/2009, garantat prin contractul de ipotecă autentificat sub nr.1984/22.10.2009 de BNP Stamule D., încheiate de către B. L. România SA în calitate de creditor ipotecar, contestatorul B. O. în calitate de debitor și intimata B. L., în calitate de garant ipotecar.
În aceste condiții, având în vedere calitatea de profesionist a intimatei-creditoare, care a încheiat contractul de ipotecă ce constituie titlul executoriu și a cărui nulitate se cere a se constata în realizarea obiectului său de activitate, raportul juridic dedus judecății se circumscrie noțiunii de raporturi „dintre profesioniști și orice alte subiecte de drept civil”, în sensul art.3 din Noul Cod civil.
Astfel, prin constatarea necompetenței funcționale a secției I civilă, se va înainta dosarul Secției a II-a civilă a Tribunalului C., spre competentă soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Constată necompetența funcțională a secției I civilă în soluționarea recursului declarat de recurenții reclamanți B. O. și B. M., ambii cu domiciliul procesual ales în Constanta, ., județ C., împotriva sentinței civile nr._/18.09.2013 pronunțate de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți B. L., A. Z. –C., Z. C. D., toți cu domiciliul în localitatea Barlad, ., județ V. și B. L. ROMANIA SA PRIN SUCURSALA CONSTANTA, cu sediul în Constanta, ., județ C..
Dispune trimiterea cauzei la secția a II a civilă a Tribunalului C. spre competentă soluționare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. L. M. C. M. C. R. D.
GREFIER,
G. B.
Jud.fond M.B.;
Red.și tehnored.înch.jud.A.L./24.01.2014/2ex.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 8470 | |
ROMÂNIA TRIBUNALUL C. ., C. Telefon:_ Fax:_ | Dosar nr._ Obiectul cauzei: Contestație la executare Recurenți: B. O., ș.a. Intimați: B. L., ș.a. |
În răspuns vă rugăm să menționați numărul dosarului și termenul de judecată | |
Către *
TRIBUNALUL C.
secția a II a civilă
Potrivit încheierii pronunțate la data de 23.01.2014, prin care s-a constatat necompetența funcțională a secției I civilă a Tribunalului C. și s-a dispus înaintarea dosarului cauzei la secția a II a civilă, spre soluționare, vă înaintăm alăturat dosarul nr._, cusut și numerotat, conținând ……. file.
Vă mulțumim pentru colaborare.
JUDECĂTOR, GREFIER,
A. L. G. B.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 2222/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 253/2014. Tribunalul... → |
|---|








