Revendicare imobiliară. Sentința nr. 18/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 18/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 07-01-2014 în dosarul nr. 35649/212/2009
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
-SENTINȚA CIVILĂ NR.18-
Ședința publică din 07 ianuarie 2014
PREȘEDINTE - B. M.
Grefier – L. V.
S-a luat în examinare acțiunea civilă având ca obiect revendicare, acțiune formulată de reclamanta C. V. prin mandatar D. G., cu domiciliul în București, sector 1,..12, ., județul C., în contradictoriu cu pârâții S. ROMÂN P. MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, sector 5, ., ORAȘUL E. P. PRIMAR, cu sediul în E. Sud, ., jud. C., C. L. E., cu sediul în E. Sud, ., jud. C., și . RESTAURANTE MAREA N. SA, cu sediul în E. Nord, ., jud. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantă – avocat A. C., în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsind pârâții.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, prin care se învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea prevederilor art. 88 și următoarele C.pr.civ., si că prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru, după care:
Reprezentantul convențional al reclamantei depune la dosar dovada rămânerii irevocabile a dosarului ce a dus la suspendarea prezentei cauze, respectiv decizia civilă nr.170/CA/13.05.2013 a Curții de Apel C..
Instanța acordă cuvântul asupra cererii de repunere pe rol a cauzei.
Reprezentantul convențional al reclamantei, având cuvântul, solicită admiterea cererii și repunerea cauzei pe rol.
Instanța, în temeiul art.245 C.pr.civ., dispune repunerea cauzei pe rol.
Din oficiu, instanța invocă excepția inadmisibilității capetelor 1 și 3 de cerere, respectiv constatarea nulității titlului statului în ceea ce privește imobilul teren situat în E. Sud, în suprafață de 517 mp, lot 55 și obligarea pârâților la lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a acestui imobil, și acordă cuvântul asupra acestei excepții.
Reprezentantul convențional al reclamantei, având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței în ceea ce privește excepția invocată.
În timpul dezbaterilor, înainte de terminarea ședinței, se prezintă pentru
pârâții C. L. E. și Orașul E. prin Primar, avocat B. G., în baza delegației de substituire pentru avocat P. C., depusă la dosarul cauzei, care pune concluzii de admitere a excepției cu consecința respingerii acțiunii reclamanților ca inadmisibilă.
Instanța, luând act de susținerile reprezentanților părților, în temeiul art. 150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra excepției inadmisibilității acțiunii.
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii civile de față:
P. cererea înregistrată sub nr._ la Judecătoria C., reclamanta C. V. în contradictoriu cu pârâții S. Român prin C. L. E., Orașul E. prin Primar, C. L. E. și S.C. T., H. și Restaurante Marea N. SA a investit instanța cu acțiunea civilă având ca obiect constatarea nulității titlului statului în ceea ce privește imobilul teren situat în E. Sud C., în suprafață de 517 mp, lot 55, nulitatea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate . nr. 0771 în ceea ce privește suprafața aproximativă de 258 mp aferentă Restaurantului Venus, obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și liniștită posesie către reclamantă a imobilului teren în suprafață de 517 mp, lot nr. 55, situat în E. Sud, C..
În motivare, se arată că imobilul, ce face obiectul prezentei cereri, a fost dobândit de autorul reclamantei C. Ș. prin actul de vânzare cumpărare aut. sub nr._/1928 de Tribunalul C..
Imobilul a fost preluat abuziv, în prezent aflându-se în proprietatea 50%-50% a Orașului E. și S.C. Marea N..
P. notificarea nr. 708/13.06.2001 reclamanta a solicitat restituirea imobilului, notificare ce a fost respinsă de unitatea deținătoare, dispoziție ce a fost contestată formând obiectul dosarului nr._, aflat în prezent în faza apelului la Curtea de Apel C..
P. sentința civilă nr. 103/27.01.2009 pronunțată de Tribunalul C. s-a stabilit că preluarea imobilului a fost făcută în mod abuziv.
În speță, s-a probat că preluarea imobilului teren s-a realizat, în mod abuziv și cu încălcarea prevederilor legale, rezultă că statul nu poate opune reclamantei un titlu valabil, titlul în baza căruia deține imobilul fiind lovit de nulitate absolută.
Imobilul a cărui revendicare o solicită reclamanta, este în parte ocupat de o construcție aferentă Hotelului Venus, cu privire la care s-a emis HCL 132/1997, privind acordul necesar în vederea obținerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în favoarea S.C. E. SA, actuală Marea N., în conformitate cu dispozițiile HG 834/1991.
În urma parcurgerii procedurilor prevăzute de HG 834/1991, s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate . nr. 0771 eliberat de Autoritatea Națională pentru T. la 08.11.1999.
În drept, se invocă disp. art. 480, 481 cod civil și Legea nr. 213/1998.
P. sentința civilă nr. 7613/23.03.2010 pronunțată de Judecătoria C. s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. și s-a declinat competența în favoarea Tribunalului C..
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul C..
În ședința publică din 06.09.2011, instanța a invocat excepția inadmisibilității capătului având ca obiect revendicarea imobilului, în raport de temeiul juridic invocat și a pus în vedere reclamatei să precizeze temeiul juridic pentru celelalte capete de cerere.
La data de 13.08.2012, reclamanta a precizat temeiul juridic al celor două cereri având ca obiect nulitatea titlului statului și nulitatea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate aparținând S.C. T., H. și Restaurante Marea N. SA, ca fiind art. 966 și 968 Cod civil.
P. încheierea pronunțată la 24.09.2012, instanța a admis excepția necompetenței funcționale a secției a I-a civilă a Tribunalului C. în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere privește nulitatea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate . nr. 0771, a disjuns acest capăt de cerere și a trimis dosarul spre competentă soluționare secției de contencios administrativ și fiscal al Tribunalului C..
P. sentința civilă nr. 170/CA/13.05.2013 a Curții de Apel C., rămasă irevocabilă prin nerecurare, s-a admis excepția inadmisibilității și s-a respins acțiunea având ca obiect anulare act administrativ, ca inadmisibilă.
În cauză, instanța a rămas investită cu soluționarea capetelor de cerere având ca obiect constatarea nulității titlului statului în ceea ce privește imobilul teren situat în E. Sud, în suprafață de 517 mp, lot 55 și obligarea pârâților la lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a acestui imobil, iar la termenul de judecată din 07.01.2014 a invocat excepția inadmisibilității.
Excepția inadmisibilității este fondată și urmează a fi admisă din perspectiva celor ce urmează a fi expuse:
Dispozițiile art. 6 alin. 2 din Legea 213/1998, referitoare la imobilele preluate de stat fără titlu valabil, prevăd că "pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație".
Legea 10/2001 instituie atât o procedură administrativă prealabilă, cât și anumite termene și sancțiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat, astfel că, în prezent Legea 10/2001, în limitele date de art. 6 alin. 2 din Legea 213/1998, constituie dreptul comun în materia retrocedării imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil, în perioada 6 martie_89.
Această soluție este în acord și cu Decizia 33/2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia, în cazul în care se constată neconcordanțe între legea specială, Legea 10/2001 și Convenția europeană a drepturilor omului, trebuie acordată prioritate Convenției, în condițiile în care nu se aduce atingere altui drept de proprietate sau securității raporturilor juridice.
P. respingerea, ca inadmisibilă, a acțiunii în revendicare nu se îngrădește nici dreptul de acces la instanță și nici nu se aduce atingere art. 1 Protocolul 1 al Convenției.
Art. 6 din Convenție garantează fiecărei persoane „dreptul la un tribunal", adică dreptul ca o instanță judiciară să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile (cauzele Ad"t Mouhoub contra Franței, Waite at Kenedy contra Germaniei, Prince Hans-A. II de Lichtenstein contra Germaniei).
Insă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că acest drept nu este absolut, că este compatibil cu limitări implicite și că statele dispun în această materie de o anumită marjă de apreciere.
In același timp, instanța de contencios european a statuat că această problemă trebuie examinată într-un context mai larg, și anume acela al obstacolelor sau impedimentelor de drept ori de fapt care ar fi de natură să altereze dreptul la un tribunal chiar în substanța sa.
Or, legiuitorul roman a adoptat un act normativ special, în temeiul căruia persoanele care se consideră îndreptățite pot cere să li se recunoască dreptul de a primi măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de către stat, una dintre aceste măsuri fiind restituirea în natură a imobilelor.
Legea nr. 10/2001 prevede obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile pe care o reglementează, ceea ce nu conduce la privarea acelor persoane de dreptul la un tribunal, pentru că, împotriva dispoziției sau deciziei emise în procedura administrativă legea prevede calea contestației în instanță (art. 26), procedură urmată de reclamantă, căreia i se conferă o jurisdicție deplină, după cum au posibilitatea de a supune controlului judecătoresc toate deciziile care se iau în cadrul procedurii Legii nr. 10/2001, inclusiv refuzul persoanei juridice de a emite decizia de soluționare a notificării, astfel că este pe deplin asigurat accesul la justiție.
Existența Legii 10/2001, derogatorie de la dreptul comun, cu consecința imposibilității utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă art. 6 din Convenție în situația în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului dedus pretins este una efectivă.
Or, așa cum s-a arătat, reclamanta putea obține măsuri reparatorii pentru imobilul revendicate (ceea ce includea și restituirea în natură, ca măsură prevalentă a legii speciale, în condițiile în care era posibilă), în baza notificării formulate în termen legal, cel prevăzut de art. 22, fiind în măsură să dovedească atât dreptul de proprietate, dar și preluarea abuzivă de către stat, câtă vreme calitatea de pârât în cauză o are unitatea administrativ teritorială, ceea ce în contextul Legii 10/2001, reprezintă unitatea deținătoare.
In fine, prin respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în revendicare de drept comun, formulată după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, privind imobilele ce intră sub incidența acestui act normativ, nu se aduce atingere nici art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, norma convențională garantând protecția unui „bun actual" aflat în patrimoniul persoanei interesate sau a unei „speranțe legitime" cu privire la valoarea patrimonială respectivă.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat însă, că simpla solicitare de a obține un bun preluat de stat nu reprezintă nici un bun actual și nici o speranță legitimă (Cauza Gonstandache, L. sau P. contra României).
În concluzie, după . Legii 10/2001, norma generală, art. 480 și următoarele din Codul civil, nu mai poate fi invocată decât dacă se încalcă părții un drept recunoscut anterior intrării în vigoare a legii noi, aflat sub protecția art. 1 din Protocolul 1 la Convenție ca fiind „concret și efectiv”, iar în cauză, faptul că bunul se află în posesia unor entități publice nu are nici o relevanță câtă vreme nu s-a dovedit că partea mai beneficia de un bun sau cel puțin de o speranță legitimă la data promovării acțiunii în revendicare.
Pentru valorificarea pretențiilor în legătură cu un drept invocat, persoanele interesate trebuie să respecte legislația națională edictată în legătură cu dreptul respectiv, atât din perspectiva dreptului substanțial, cât și a căilor procedurale prevăzute de lege pentru obținerea recunoașterii celor susținute.
În cauza A. și alții contra României – hotărârea din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 778 din 22 noiembrie 2010, s-a arătat că un „bun actual” există în patrimoniul proprietarilor deposedați abuziv de stat doar dacă s-a pronunțat în prealabil o hotărâre judecătorească definitivă și executorie, prin care nu numai că s-a recunoscut calitatea de proprietar, ci s-a și dispus expres în sensul restituirii bunului (par. 140 și 143).
În caz contrar, simpla constatare pe cale judecătorească a nelegalității titlului statului constituit asupra imobilului litigios poate valora doar o recunoaștere a unui drept la despăgubire, respectiv dreptul de a încasa măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, sub condiția inițierii procedurii administrative și îndeplinirii cerințelor legale pentru obținerea acestor reparații (par. 141, 142 ți 143).
Dată fiind importanța deosebită a hotărârii pilot din perspectiva procedurii declanșate în vederea schimbării esențiale a procedurii de acordare a despăgubirilor, această decizie nu poate fi ignorată de instanțele naționale, impunându-se a fi aplicată și în cauzele pendinte, în interpretarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
Așadar, proprietarul care nu deține un „bun actual”, respectiv o hotărâre judecătorească definitivă prin care să se fi dispus expres restituirea bunului preluat abuziv de stat, nu poate obține mai mult decât despăgubirile din procedura legii speciale, în situația în care această procedură specială a fost urmată.
Cum reclamanta nu este titulara unui „bun actual” în sensul recunoscut acestei noțiuni de jurisprudența actuală a Curții Europene, exprimată în hotărârea pilot A., ea nu are un drept la restituire care să o îndreptățească la redobândirea posesiei, și nici un drept de creanță valorificabil în procedura Legii nr. 10/2001.
Mai mult decât atât, instanța constată că reclamanta a urmat procedura Legii 10/2001 pentru imobilul în litigiu, procedură care permite și analiza valabilității titlului statului, contestația împotriva dispoziției emisă de Primar formând obiectul dosarului nr._ ce se află în calea de atac a apelului la Curte de Apel C..
În condițiile în care reclamanta a urmat și procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, nu mai poate solicita restituirea imobilului și în temeiul dispozițiilor dreptului comun, în lumina principiului electa una via non datur recursus ad alteram.
Pentru toate aceste argumente, excepția inadmisibilității urmează a fi admisă, cu consecința respingerii acțiunii ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta C. V. prin mandatar D. G., cu domiciliul în București, sector 1,..12, ., județul C., în contradictoriu cu pârâții S. ROMÂN P. MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, sector 5, ., ORAȘUL E. P. PRIMAR, cu sediul în E. Sud, ., jud. C., C. L. E., cu sediul în E. Sud, ., jud. C., și . RESTAURANTE MAREA N. SA, cu sediul în E. Nord, ., jud. C., ca inadmisibilă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunță în ședință publică azi, 07.01.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. M. L. V.
Tehnored.jud.B.M/7 ex./24.01.2014
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Obligaţie de a face. Hotărâre din 21-03-2014, Tribunalul... → |
|---|
