Uzucapiune. Decizia nr. 704/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 704/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 06-10-2014 în dosarul nr. 5553/256/2012*
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 704
Ședința publică de la 06 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. B.
JUDECĂTOR F. M.
GREFIER C. I. S.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta reclamantă B. L. cu domiciliul în mun. M., ., județ C., împotriva sentinței civile nr. 492 din 26.03..2014 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul civil nr._ având ca obiect uzucapiune, în contradictoriu cu intimatul pârât M. M. PRIN PRIMAR cu sediul în mun. M., ., județ C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta reclamantă personal, lipsind intimatul pârât.
Apelul a fost timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1771 lei, conform chitanței . XWM nr._ PJ aflată la fila 13 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 88 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este motivat și timbrat, iar procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Apelanta reclamantă B. L. se legitimează cu CI . nr._ emisă de SPCLEP Sector 5 București la data de 04.01.2013.
Fiind interpelată, apelanta reclamantă arată că nu mai are de formulat cereri prealabile discutării probelor.
Instanța acordă cuvântul cu privire la probe.
Apelanta reclamantă B. L. solicită încuviințarea probelor ce au fost administrate la instanța de fond, precizând că nu înțeleg să solicite probe suplimentare în calea de atac.
Instanța încuviințează pentru părți probele administrate la instanța de fond.
Instanța constată terminată cercetarea judecătorească și deschide dezbaterile în fond asupra apelului.
Apelantului reclamantă solicită admiterea a apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 492 din 26.03..2014 pronunțată de Judecătoria pentru motivele expuse în cererea de apel. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei M. sub nr._ reclamanta B. L. a solicita ca în contradictoriu cu pârâtul M. M. prin Primar, să se constate dreptul de proprietate asupa imobilului situat în M., ., jud. C., compus din teren- curtea casei în suprafață de 804 mp cu vecini:N-N. C., E-.. Viilor, S-D. G..
În motivare acțiunii a arătat reclamanta că deține curtea de 30 de ani, aceasta este împrejmuită cu gard și nu s-a mărit sau micșorat. Se susține că împrejmuirea e pe același amplasament și nu a avut conflicte cu vecinii pentru limitele de hotar, că sunt incidente dispozițiile legale privind dobândirea dreptului de proprietate ca efect al posesiei de lungă durată-uzucapiune.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Prin sentința civilă nr.1704 din 19.06.2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosar nr._ s-a admis excepția insuficientei timbrări a acțiunii, invocată din oficiu de către instanță și a fost anulată ca insuficient timbrată acțiunea.
Prin decizia civilă nr.733 din 6.12.2013 pronunțată de Tribunalul C., secția a I civilă s-a admis apelul formulat de reclamanta B. L. în contradictoriu cu intimata pârâtă M. M. prin Primar, a fost anulată ca netimbrată sentința civilă nr.1704/19.06.2013 pronunțată de Judecătoria M. și a fost trimisă cauza spre rejudecare.
In rejudecare s-a administrat proba cu înscrisuri, martori și expertiză tehnică imobiliară.
Prin sentința civilă nr. 492/26.03.2014 Judecătoria M. a respins acțiunea.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare cu drept de habitație, autentificat sub nr.116 din 6.05.1998 la BNP T. A. reclamanta a cumpărat de la vânzătorii C. Ș. și C. M. imobilul casă de locuit din mun. M., ., județul C. și prin același act i s-a transmis dreptul de folosință veșnică asupra terenului aferent acesteia în suprafață de 306 mp, teren atribuit în folosință veșnică de fostul Sfat Popular al orașului M.-comitetul Executiv cu Decizia nr.108/16.02.1960 transcrisă sub nr.120/17.02.1960 la fostul notariat de Stat Local M..
A arătat instanța de fond că, potrivt certificatului de atestare fiscală nr._ din 22.08.2012 reclamanta deține în proprietate clădirea și în folosință terenul aferent în suprafață totală de 804 mp .
Instanța de fond a apreciat că din înscrisuri rezultă că reclamanta a avut o detenție precară a terenului nu o posesie utilă.
Analizând coroborat probele, instanța de fond a concluzionat că reclamanta nu a exercitat prin joncțiune, pe o perioadă de peste 30 de ani, o posesie utilă, continuă și neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar în condițiile prevăzute de art.1846-1847 și 1890 Cod civil, întrucât a deținut terenul aferent casei de locuit în folosință după cum rezultă din certificatul de atestare fiscală nr._ din 22.08.2012 (pentru suprafața de 804 mp) și decizia nr.108/16.02.1960 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al orașului M. (pentru suprafața de 306 mp). Menționează instanța de fond că foștii proprietari al locuinței aveau posibilitatea în baza prevederilor legii speciale-Legea nr.18/1991 a fondului funciar să solicite constituirea dreptului de proprietate asupra terenului pe care-l aveau în folosință veșnică.
A apreciat instanța că proprietarii anteriori ai locuinței au transmis reclamantei doar proprietatea asupra locuinței și un drept de folosință veșnică asupra terenului în suprafață de 306 mp conform contractului de vânzare-cumpărare, aceștia având o detenție precară care a fost transmisă reclamantei, care a deținut terenul aferent ca detentor precar exercitând acte de folosință și nu o posesie utilă.
A menționat instanța că pentru a opera uzucapiunea care nu este întemeiată pe un just titlu trebuie îndeplinite două condiții, conform art. 1847 și 1890 Cod civil, să existe o posesie de 30 de ani și posesia să fie utilă, adică neviciată, condiții neîndeplinite în totalitate de reclamantă.
Împotriva sentinței civile nr. 492/26.03.2014 a Judecătoriei M. reclamanta a formulat apel solicitînd admiterea apelului, desființarea sentinței civile și admiterea acțiunii întemeiată pe art 1895, 1898 și 1899 ca urmare a prescripției de scurta durata.
În motivarea apelului reclamanta arată că pentru a se constata dobîndirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de la 10 la 20 de ani este necesar ca posesia să fie întemeiată pe un just titlu și să fie de bună credință. Susține reclamanta că justul său titlu este conferit de Legea nr. 18/1991 odata cu care s-a recunoscut dreptul său de dobindire a proprietății asupra suprafeței de 804 mp. Mai arată reclamanta că adevăratul proprietar al terenului uzucapat își are sediul în aceeași localitate în care se află terenul.
Reclamanta apreciază că instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că ar avea o detenție precară asupra terenului în condițiile în care odată cu . Legii nr. 18/1991 i se naște un drept de dobîndire a proprietății asupra suprafeței de teren deținute în folosință.
Mai arată reclamanta că dtenția precară poate fi reținută eventual, pînă la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, după această dată reclamantei fiindu-i recunoscută prin lege posibilitatea de dobîndire a proprietății.
Pîrîtul nu a formulat întîmpinare.
În apel nu s-au solicitat alte probe, Tribunalul urmînd a aprecia materialul probator administrat la judecata în fond a cauzei.
Analizînd apelul prin prisma motivelor invocate, Tribunalul apreciază că acesta este nefondat.
Cu privire la solicitarea reclamantei de a se constata intervenită uzucapiunea de scurtă durată în temeiul dispozițiilor art 1895 c.civ, Tribunalul apreciază că acesta reprezintă o cerere nouă făcută direct în apel.
Așa cum rezultă din cererea formulată la instanța de fond reclamanta a invocat uzucapiunea de 30 de ani, iar din în notele de ședință depuse la fila 55 rezultă că s-au invocat dispozițiile art 1847-1890 și art 1860 c.civ.
Schimbarea temeiului juridic al cererii echivalează cu formularea unei cereri diferite de cea adusă în fața instanței de fond fiind incidente, în această situație, dispozițiile art 294 c.pr.civ.
Potrivit art 294 c.pr.civ „În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.”
Dispozițiile textului de lege citat sunt în concordanță cu principiul de drept ce se regăsește în adagiul tantum devolutum quantum iudicatum, principiul consacrînd faptul, firesc, că instanța de apel este chemată să controleze și să judece numai ceea ce a judecat prima instanță.
Față de cele arătate, Tribunalul apreciază că cererea apelantei de constatare a unzucapiunii de scurtă durată, cerere ce nu a fost invocată, în prealabil, la instanța de fond, constituie o cerere nouă formulată direct în apel, care, potrivit legii, este inadmisibilă.
Cu privire la susținerea apelantei potrivit căreia nu a avut o detenție precară, întrucît, odată cu . Legii nr. 18/1991, i se naște un drept de proprietate asupra terenului, Tribunalul apreciază că aceasta este nefondată.
Din actele dosarului instanța constată ca terenul în suprafață de 306 mp pe care se află construcția cumpărată de către reclamantă a fost transmis acesteia în folosință veșnică de către vînzători și nu în proprietate. Vînzătorii au transmis doar folosința veșnică asupra terenului întrucît nu dețineau terenul în proprietate ci aveau, la rîndul lor, doar un drept de folosință veșnică asupra lui așa cum rezultă din decizia nr.108/16.02.1960 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Orașului M..
Uzucapiunea este un mod de dobîndire a dreptului de proprietate asupra unui bun prin posedarea neîntreruptă a acestuia în termenul și în condițiile cerute de lege.
Pentru a putea uzucapa este nevoie ca cel care invocă uzucapiunea să exercite o posesie utilă și nu o detenție precară, anume să exercite stăpînirea materială asupra bunului pentru sine, sub nume de proprietar.
În cauza de față Tribunalul apreciază că reclamanta este detentor precar al terenului de 804 mp.
Potrivit art. 1847 cod civil „ca să se poată prescrie se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, după cum se explică în următoarele articole”.
Posesia este o stare de fapt ce constă în stăpânirea unui lucru, în exercitarea unei puteri de fapt, în cadrul căreia posesorul se comportă ca și când el ar fi adevăratul titular al dreptului real asupra acelui lucru.
Pentru ca stăpânirea unui lucru să poată fi calificată drept posesie trebuie să fie întrunite, cumulativ, două elemente, și anume elementul material – corpus și elementul psihologic, intenționat – animus. Elementul material presupune un contact direct cu lucrul, iar elementul psihologic constă în intenția celui care stăpânește bunul de a efectua această stăpânire pentru sine, de a se comporta cu privire la lucru ca proprietar ( animus rem sibi habendi).
În cauză, reclamanta a luat în stăpânire terenul în litigiu de 804 mp prin extinderea folosinței imobilului cumpărat și atribuit autorilor săi prin decizia nr.108/16.02.1960 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Orașului M., respectiv prin exercitarea unor acte de folosință asupra unui teren mai mare decât cel de 306 mp atribuit în folosință.
Posesia începută în acest mod, prin extinderea folosinței nu este o posesie exercitată pentru sine, sub nume de proprietar, ci o posesie exercitată pentru altul, în speță pentru adevăratul proprietar.
Potrivit art. 1855 Cod civ. „când posesorul a început a poseda pentru altul se presupune că a conservat aceeași calitate, dacă nu este probă contrarie”.
Astfel, primind în folosință, deci ca detentor precar, terenul în suprafață de 306 mp., Tribunalul, în baza art. 1855 Cod civ., apreciază că reclamanta a continuat să folosească întregul teren de 804 mp sub aceeași calitate, reclamanta nefăcînd dovada existenței nici uneia dintre situațiile de intervertire a detenției precare în posesie utilă prevăzute de art. 1858 pct. 1-4 Cod civil.
Față de cele expuse, Tribunalul constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1847 Cod civ. astfel că reclamanta nu au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune.
Sustinerea reclamantei potrivit căreia prevederile Legii nr. 18/1991 duc la conversia dreptului său de folosință în drept de proprietate nu au nicio susținere legală, singurele cazuri de intervertire ale detenției în posesie utilă fiind cele prevăzute de art 1858 c.civ.
Pentru motivele expuse mai sus, Tribunalul apreciază că soluția instanței de fond este temeinică și legală fiind susținută de probele administrate în cauză, astfel ca va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta reclamantă B. L. cu domiciliul în mun. M., ., județ C., împotriva sentinței civile nr. 492 din 26.03..2014 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul civil nr._ având ca obiect uzucapiune, în contradictoriu cu intimatul pârât M. M. PRIN PRIMAR cu sediul în mun. M., ., județ C., ca nefondat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR
C. B. F. M.
GREFIER,
C. – I. S.
Tehnored.: F.M. 2 ex./15.10.2014
Jud. fond: I. D. - G. – Judecătoria M.
Emis 2 .
| ← Fond funciar. Sentința nr. 7671/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Pretenţii. Decizia nr. 828/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
