Contestaţie la executare. Decizia nr. 964/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 964/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 10899/315/2012
DOSAR NR._ RECURS
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 964
Ședința publică din data de 05 noiembrie 2013
Președinte: A. S.
Judecător: D. Ș.
Judecător: G. S.
Grefier: I. M.
Pe rol se află soluționarea recursului civil declarat de recurentul contestator M. N., domiciliat în municipiul Târgoviște, .. 7, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 2868 pronunțată la data de 18.06.2013 de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S.C. T. C. IFN S.A., cu sediul în municipiul București, sectorul 1, ., nr. 8-12, etajul 2, și B. E. Judecătoresc „T., Trifina și G.”, cu sediul în municipiul Ploiești, .. 4, .. D, etajul 2, ., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul contestator M. N., lipsă fiind reprezentanții intimaților S.C. T. C. IFN S.A. și B. E. Judecătoresc „T., Trifina și G.”.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței procedura de citare legal îndeplinită, cererea de recurs este motivată și legal timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 97 lei, achitată prin chitanța pentru creanțele bugetelor locale . nr._ (54) din data de 04.10.2013 (fila 13), fiind atașate și timbre judiciare în valoare de 2,50 lei, precum și faptul că la dosarul cauzei s-a depus, atât prin mail la data de 04.11.2013, cât și prin poștă la data de 05.11.2013, întâmpinare formulată de intimata S.C. T. C. IFN S.A., după care:
Tribunalul ia act de depunerea întâmpinării formulată de intimata S.C. T. C. IFN S.A., pe care o comunică recurentului contestator M. N., care nu solicită amânarea cauzei pentru studiul acesteia.
De asemenea, tribunalul, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezent asupra recursului său.
Recurentul contestator M. N., având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 2868 pronunțată la data de 18.06.2013 de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, conform motivelor arătate în scris, și modificarea acestei sentințe.
Tribunalul, socotindu-se lămurit, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și rămâne în deliberare asupra recursului civil de față.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub nr._ /23.11.2012 contestatorul M. N. în contradictoriu cu intimata S.C. T. C. IFN S.A. a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea dosarului de executare emis de B. Trifina, T. și G. pentru dosarul de credit nr. 40611NA/2010 al intimatei.
În motivarea contestației s-a arătat că intimata l-a executat silit la data de 16.11.2011 prin înființarea popririi asupra drepturilor sale de pensie de la Casa de Pensii a județului Dâmbovița, iar cu data de 1.01.2012 până în prezent i s-a reținut din pensie suma de 220 lei în contul acestei popriri, că aceeași bancă i-a emis poprire prin B. Trifina, T. și G. pentru același contract de credit și pentru care era deja executat silit, astfel că este executat de 2 ori pentru aceeași datorie.
În dovedirea contestației contestatorul a depus la dosar actele de care a făcut vorbire în acțiune.
Contestația nu a fost întemeiată în drept.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat în primul rând, excepția netimbrării acțiunii, iar în al doilea rând, excepția tardivității contestației la executare.
Analizând actele dosarului, prin prisma excepției tardivității, Judecătoria Târgoviște prin sentința civilă nr.2868/18.06.2013 a admis excepția tardivității contestației la executare și a respins contestația la executare formulată de contestatorul M. N. în contradictoriu cu intimatele . SA si B. T.,TRIFINA ȘI G..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 401 alin. 1 din codul de procedură civilă contestația se poate face în termen de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă sau cel interesat a primit, după caz, comunicare ori înștiințarea privind înființarea popririi, iar în cazul în care poprirea este înființată asupra unor venituri periodice termenul de contestație începe cel mai târziu de la data efectuării primei rețineri, or executarea silită împotriva contestatorului a început în cursul anului 2011 prin corpul executorilor T. C., iar în anul 2012, ca urmare a desființării corpului executorilor IFN, prin Legea nr. 287/2011, executare silită începută a continuat prin B. Trifina, T. și G., nefiind vorba despre o nouă executare silită.
Față de aceste considerente, prima instanță a constatat că termenul legal de 15 zile este cu mult depășit, astfel că a admis excepția tardivității și a respins contestația la executare.
Împotriva sentinței civile menționate a declarat recurs, în termen legal, contestatorul M. N., susținând că instanța de fond nu a cerut pârâtei nicio referință asupra popririi făcute și nici nu a citat-o în instanță.
Referitor la tardivitatea introducerii contestației, recurentul a subliniat că dispoziția de poprire a fost făcută la 27.09.2012, iar actul oficial care atestă poprirea este cuponul de pensie care a fost eliberat după data de 14.11.2012 și constatând că s-a făcut din nou poprire pe pensie a formulat contestație la executare ce a fost formulată în termenul de 15 zile.
Recurentul menționează că la data de 16.11.2011intimata a făcut poprire, cu data de 01.01.2012, fiindu-i reținută din pensie suma de 220 lei, iar după data de 01.11.2012 prin efectuarea celei de a doua popriri, fiindu-i reținută suma de 287 lunar, ulterior 65 lei.
Mai arată recurentul că, deși, a depus o . acte, instanța de fond nu le-a luat în considerare, că a cerut sistarea popririi făcute întrucât a achitat datoria, toate aspectele fiind ignorate.
Prin întâmpinarea formulată intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, contestația la executare din data de 23.11.2012 fiind vădit tardivă, în raport cu împrejurarea că executarea silită care se contestă a fost începută la nivelul anului 2011, în data de 16.11.2011 fiind emisă de executorul T. C. - S. A. M. notificarea înființării popririi către debitorul M. N..
Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul reține următoarele:
Prin motivele de recurs se critică sentința recurată sub aspectul greșitei soluționări a excepției tardivitățiiintroducerii contestației la executare, referitor la aceasta recurentul subliniind că dispoziția de poprire a fost făcută la 27.09.2012, iar actul oficial care atestă poprirea este cuponul de pensie care a fost eliberat după data de 14.11.2012, contestație la executare fiind formulată în termenul de 15 zile.
Contrar punctului de vedere exprimat de recurent, Tribunalul reține că executarea silită care se contestă a fost începută la nivelul anului 2011 de către Corpul executorilor T.B.I., aceasta urmărire fiind doar continuată în dosarul de executare al B.E.J. Trifina, T. și G., la data de 16.11.2011 fiind emisă de executorul T. C. - S. A. M. notificarea înființării popririi către debitorul M. N..
În drept, sunt aplicabile dispozițiile art. 401 alin. 1 din Codul de procedură civilă potrivit cărora contestația se poate face în termen de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă sau cel interesat a primit, după caz, comunicare ori înștiințarea privind înființarea popririi, iar în cazul în care poprirea este înființată asupra unor venituri periodice termenul de contestație începe cel mai târziu de la data efectuării primei rețineri
Or, în speța de față, contestația la executare a fost introdusă la prima instanță la data de 23.11.2012, deci, cu depășirea termenului legal de 15 zile, astfel că respectiva contestație este tardivă.
În acest context nu se mai impune examinarea celorlalte critici care privesc fondul cauzei
În consecință, cum criticile nu pot fi primite, apreciind că nu sunt aplicabile prevederile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă și că hotărârea pronunțată de instanța de fond este, legală și temeinică, tribunalul în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul de procedură civilă va respinge recursul, ca nefondat, urmând a menține hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurentul contestator M. N., domiciliat în municipiul Târgoviște, .. 7, ., împotriva sentinței civile nr. 2868 pronunțată la data de 18.06.2013 de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S.C. T. C. IFN S.A., cu sediul în municipiul București, sectorul 1, ., nr. 8-12, etajul 2, și B. E. Judecătoresc „T., Trifina și G.”, cu sediul în municipiul Ploiești, .. 4, .. D, etajul 2, ..
Menține hotărârea atacată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 05 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. S. D. Ș. G. S.
GREFIER,
I. M.
J.F.L. S.
Dosar nr._
Judecătoria Târgoviște
Red.D.Ș./tenoredact.D.Ș
2 ex/03.12.2013
← Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1137/2013. Tribunalul... → |
---|