Contestaţie la executare. Decizia nr. 224/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 224/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 3307/232/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 224
Ședința publică din data de 11 martie 2013
Președinte – N. C.
Judecător – R. M.
Judecător – I. S.
Grefier - N. D.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de intimata . S.A., cu sediul în București, sectorul 2, Sos.P., . sentinței civile nr. 2971/26.10.2012, pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimata-contestatoare A. A. M., domiciliată în . și cu intimata terț poprit Școala M., cu sediul în ., având ca obiect - contestație la executare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică a răspuns: intimata-contestatoare A. A. M. reprezentată de avocat D. A. cu delegație de substituire nr.17/2013, a av.D. M., conform împuternicirii avocațiale . nr._/2013, lipsă fiind recurenta-intimată . S.A., și intimata terț poprit Școala M..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul în care se află judecata, procedura de citare legal îndeplinită, cererea de recurs este timbrată cu suma de 97 lei conform chitantei nr._/23.01.2013 și 0,15 lei timbru judiciar, cererea de recurs este motivată, prin serviciul registratură, la data de 7.03.2012, intimata-contestatoare a depus la dosar întâmpinare, cu copie pentru comunicare, după care:
Președintele completului de judecată verifică personal modul de îndeplinire a procedurii de citare și constată că este legal îndeplinită.
Partea prezentă precizează că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată.
Instanța, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat, acte de depus la dosar, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului civil de față.
Apărătorul intimatei-contestatoare A. A. M. a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat, conform concluziilor din întâmpinare, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, arătând că prin motivele de recurs nu se indică nici un motiv de netemeinicie al sentinței, instanța de fond a reținut corect clauza abuzivă, care nu a fost negociată direct cu consumatorul așa cum prevăd dispozițiile legale prevăzute de Legea nr.193/2000 care are aplicabilitate în speța de față. Nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, socotindu-se lămurită, președintele declară dezbaterile închise și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești sub nr._ și precizată ulterior, contestatoarea A. A. M., în contradictoriu cu intimata . SA, a formulat contestație împotriva procesului verbal și a somației ce reprezintă titlu executoriu din data de 30.08.2011 acte emise de către B.E.J. B. M., în dosarul de executare nr.116/2011, acte pe care le consideră nelegale și abuzive, solicitând să se dispună suspendarea executării.
În motivarea contestației, contestatoarea arată că acest dosar are legătură cu dosarul nr._ ( dosar de executare nr.169/2011) prin care garantul său L. N. a atacat în instanță executarea, dar prin sentința nr. 956 din 10.06.2011, Judecătoria Găești a respins contestația, iar garantul a atacat-o cu recurs în termen legal.
Mai arată contestatoarea că executorul nu a așteptat să se judece recursul și a dispus noi somații și o publicitate de vânzare, îndreptându-se direct împotriva ei, deși a fost și este de bună credință, a plătit și plătește ratele normal la bancă, cu excepția unei singure perioade când datorită unor probleme financiare nu a putut să plătească, motiv pentru care banca a apelat la executor și că creditul este pentru nevoi personale și nu cu ipotecă și nici nu s-a garantat cu bunuri imobile și este un credit pentru cheltuieli casnice nenominalizate.
S-a solicitat admiterea contestației și să se anuleze executarea din dosarul nr.116/2011.
Prin sentința civilă nr.2971/26.10.2012, Judecătoria Găești a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea A. A. M., în contradictoriu cu intimata . SA, a constatat caracterul de clauză abuzivă a art. 6.2 din contractul de credit nr._/14.11.2007, a desființat în parte, pentru suma de 47.913,83 lei reprezentând penalități de întârziere și pentru suma 7.329,64 lei reprezentând cheltuieli de executare, toate actele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 116/2011 al B. B. M., Găești, urmând a se recalcula onorariul de executor judecătoresc în limitele impuse de valoarea creanței executate silit.
A reținut instanța de fond că între intimata . SA, în calitate de împrumutător și contestatoarea A. A. M. și în calitate de împrumutat, s-a încheiat contractul de credit nr._/14.11.2007, având ca obiect, conform art. 3.1, acordarea unui credit în favoarea contestatoarei în sumă de 9.620 lei pentru o perioadă de 60 de luni, că potrivit art. 3.3 din contract, prima rată a fost scadentă la data de 14.12.2007 și va fi rambursat integral la data de 14.11.2012, conform graficului de rambursare, că în art. 6.1 din contract este prevăzută dobânda, menționându-se că pentru creditul acordat, împrumutatul datorează o dobândă lunară revizuibilă în conformitate cu normele intimatei, aceasta din urmă rezervându-și dreptul să revizuiască periodic rata dobânzii, în funcție de evoluția pieței financiar bancare. În alin. 5 al acestui articol menționează că rata dobânzii este de 45% pe an, iar dobânda anuală efectivă (D.) este de 62,03% că în art. 6.2 din contract este cuprinsă clauza referitoare la comisionul penalizator, conform căreia, pentru orice sumă împrumutată neplătită la scadență, intimata va aplica un comision penalizator de 1% pentru fiecare zi de întârziere, aplicat la suma restantă, pe toată perioada cuprinsă între data scadenței și data plății efective sau data recuperării sumelor datorate și că numita L. N., în calitate de garant, s-a obligat să achite toate sumele datorate împrumutătorului de către împrumutat, în condițiile contractului menționat.
A mai reținut instanța că intimata a adresat B. B. M. cerere de executare silită a contractului de credit nr._/14.11.2007, formându-se astfel dosarul de executare nr. 116/2011 în cadrul căruia, după încuviințarea executării silite, a fost emisă la data de 30.08.2011 somație prin care contestatoarei i se punea în vedere ca în termen de o zi să achite intimatei suma de 63.999,30 lei reprezentând debit, suma de 6.720,80 lei reprezentând onorariu executor și suma de 608,84 lei reprezentând cheltuieli de executare.
S-a mai reținut că potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; că art. 9.7 alin. 16 din contractul încheiat de părți, potrivit căruia împrumutatul renunță la beneficiul termenului, iar împrumutătorul își rezervă dreptul de a declara scadent împrumutul înainte de termen, conform clauzelor contractului, nu este apreciat de instanță ca fiind o clauză abuzivă. Aceasta deoarece declararea scadenței anticipate nu se poate face decât în condițiile art. 12.1 din contract, ceea ce presupune existența unuia dintre cazurile de culpă ale împrumutatului prevăzute în art. 11, că nu același lucru se poate reține și despre art. 6.2 din contract, potrivit căruia pentru orice sumă împrumutată neplătită la scadență, intimata va aplica un comision penalizator de 1% pentru fiecare zi de întârziere, aplicat la suma restantă, pe toată perioada cuprinsă între data scadenței și data plății efective sau data recuperării sumelor datorate.
S-a mai constatat că aplicând această clauză contractuală și invocând existența unuia dintre cazurile de culpă prevăzute în contract, intimata se află în situația de a pretinde de la contestatoare suma de 63.999,30 lei reprezentând debit, din care 47.913,83 lei reprezintă penalități de întârziere, așa cum specifică intimata în cererea de executare silită (f 69), în condițiile în care împrumutul acordat a fost de 9620 lei, iar potrivit graficului de rambursare (f 68), suma totală de rambursat era de 24.700,23 lei și că în aceste condiții, este evident că penalitățile de 1% pe zi de întârziere prevăzute la art. 6.2 din contract creează, în detrimentul contestatoarei și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, echivalând cu o penalitate cumulată de 365% pe an care se adaugă la dobânda anuală efectivă (D.) de 62,03% prevăzută în contract, intimata urmărind mai degrabă obținerea unui profit, decât evitarea pierderii provocate de întârzierea la plata ratelor scadente.
Instanța a mai reținut că această clauză nu a fost negociată direct cu contestatoarea, întregul contract fiind preformulat, standard, diferind de alte contracte de credit încheiate intimată, numai în ceea ce privește particularitățile fiecărui client în parte și a apreciat că clauza privind penalitățile de întârziere, respectiv comision penalizator, cuprinsă în art. 6.2 din contract este o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 și nu va produce efecte asupra contestatoarei, conform art. 6 din același act normativ.
Împotriva sentinței a declarat recurs intimata . S.A., solicitând admiterea recursului și casarea acesteia ca nelegală.
În motivarea recursului, a arătat, în primul rând că instanța de fond a apreciat în mod nelegal prevederea de la art.6.2 din contractul de credit și a reținut caracterul abuziv al clauzei întrucât în opinia instanței această clauză nu ar fi fost negociată direct cu contestatoarea, precum și de la art.4 alin.1 și consideră că nu este întemeiată critica referitoare la caracterul abuziv prevăzută la art.6.2. din contract, întrucât la momentul semnării contractului, părțile contractante au avut posibilitatea reală de a lua la cunoștință de clauze prim simpla citire a înscrisului pe care și-a pus semnătura, deci a existat această posibilitate.
Referitor la al doilea motiv de recurs, a arătat că de la data declarării anticipate a creditului nu s-a mai calculat dobânda contractuală capitalului sumei împrumutate, astfel că prin anularea clauzei prev. la art.6.2 s-a adus o încălcare gravă a dispozițiilor legale și implicit prejudicierea societății în absența oricărui alt mijloc de recuperare a prejudiciului creat și apreciază că fiind vorba despre o evaluare convențională a prejudiciului, instanța nu putea decât să constate și eventual să verifice corectitudinea calculării ei.
În ceea ce privește al treilea motiv de recurs, a arătat că motivarea instanței că această clauză nu a fost negociată este neîntemeiată întrucât toate clauzele au fost aduse la cunoștința contestatoarei și a garantului la momentul semnării contractului de credit.
În consecință solicită a se constata că instanța de fond a interpretat greșit clauzele contractuale și că s-a procedat corect în ce privește recuperarea sumelor datorate conform contractului de credit nr.497/2007.
Prin întâmpinarea formulată, intimata contestatoare a arătat că instanța de fond a reținut corect că este vorba de o clauză abuzivă și fac trimitere la art.4 alin.3 din Legea nr.469/2002 în vigoare la data încheierii contractului și că realitatea este una singură, anume că prevederea de la art.6.2 din contractul de credit nr._/14.11.2007 este o clauză abuzivă, cu toate consecințele ce decurg din această calificare, în special consecința admiterii acțiunii la fond. Ca atare, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată recursul nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Instanța de fond a făcut o corectă aplicare a disp.art.4 alin.1, 4 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, respectiv a disp.art.6.2 din contractul de credit bancar nr._/14.XI.2007 (f.12-17 dosar fond), încheiat între contestatoarea reclamantă A. A. M. și recurenta . SA București, precum și a disp.art.4 (3) din Legea nr.469/2002, privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, acte normative în vigoare la data perfectării contractului de împrumut.
Sunt neîntemeiate criticile recurentei pârâte în sensul că pentru neplata ratelor scadente, aceasta era în drept să aplice un comision penalizator de 1% calculat pe fiecare zi de întârziere, aplicat la suma restantă, până la plata efectivă a împrumutului, contractul de credit bancar fiind preformulat, standard, toate clauzele contractului fiind negociate de părți.
Susținerile recurentei sunt contradictorii, întrucât, aceasta susține că acest contract de credit bancar este tipizat, standard, ceea ce înseamnă că nu s-a negociat cu împrumutatul clauza acestor penalități pe zi de întârziere, iar pe de altă parte s-au încălcat și disp.art.4 (3) din Legea nr.469/2001, care prevăd că totalul penalităților de întârziere în decontare nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepția cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul.
Chiar dacă împrumutatul a semnat contractul de împrumut bancar cu acel comision penalizator de la art.6.2 din contract, de 1% pentru fiecare zi de întârziere, rezultă că aceste penalități nu au fost discutate și analizate de părți, contractul de credit fiind unul tipizat, standard.
Din cuprinsul cererii de executare silită formulată de recurenta pârâtă . SA București (f.60 dosar fond), rezultă că pentru perioada analizată 14.XII.2007-26.VI.2011 (f.68 dosar fond) pentru suma neachitată de 9.176,45 lei s-au calculat penalități de întârziere în sumă de 47.913,83 lei, producându-se un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Nu este cu putință ca un debit de 9.176,45 lei să fie majorat cu cuantumul penalităților de întârziere până la suma de 47.913,83 lei, adică de aproximativ 5 ori mai mult decât suma împrumutată, decalajul produs fiind evident, încălcându-se astfel dispozițiile exprese ale art.4 (3) din Legea nr.469/2002.
În același timp, tribunalul reține că art.6.2 din contractul de împrumut bancar, constituie o clauză abuzivă, astfel cum este definită de Legea nr.193/2000, în art.4, potrivit căruia o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu ale prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi în contractele standard, preformulate, ca în cazul analizat.
Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată cu consumatorul, nu exclude aplicarea prevederilor Legii nr.193/2000 pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant.
Potrivit art.1169 Cod civil, în situația în care recurentul pârât pretinde că o astfel de clauză standard, preformulată a fost negociată direct cu împrumutatul, atunci acesta are sarcina probei, prin orice mijloc legal, de a dovedi acest lucru.
Ori, din actele dosarului nu rezultă că această clauză ar fi fost negociată cu intimata reclamantă, prin această clauză producându-se un dezechilibru semnificativ al drepturilor și obligațiilor părților, respectiv în defavoarea împrumutatei și având efecte în favoarea recurentei-îmbogățirea fără just temei.
Mai mult, potrivit art.16 alin.1 din Legea nr.193/2000, încălcarea interdicției prevăzută la art.1 alin.3, adică stipularea unor clauze abuzive în contract, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 200 lei la 1000 lei.
Prin atitudinea adoptată de recurenta pârâtă, raporturile contractuale nu se mai pot desfășura în limite normale, decât prin constatarea abuzivă a clauzei art.6.2 din contractul de credit nr._ din 14.XI.2007, așa încât suma restantă ce urmează a fi executată silit de către intimata contestatoare va fi diminuată cu cuantumul penalităților de întârziere în plata ratelor lunare de 47.913,83 lei, pentru care titlul executoriu va fi desființat, precum și pentru cheltuielile de executare în sumă de 7.329,64 lei stabilită prin procesul-verbal de cheltuieli de executare din 30 august 2010 (f.11 dosar fond).
Cu alte cuvinte, titlul executor va fi executat pentru diferența neachitată a împrumutului de 9.176,45 lei, dobânda restantă de 6.582,12 lei și 326,91 lei comision de administrare împrumut, urmând a se fixa onorariu de executare în raport de aceste sume restante.
Sunt neîntemeiate și susținerile recurentei în sensul că suma penalităților de întârziere nu constituie un profit nejustificat în favoarea acesteia, întrucât s-ar fi lipsit de conținut reglementările legale prevăzute de art.1084 cod civil cu privire la daunele interese.
În cauză însă, nu sunt aplicabile dispozițiile Codului Civil, care constituie dreptul comun în raport de dispozițiile legale ale unui contract de credit bancar, despăgubirea totală fiind alcătuită din capitalul restant, dobânda aferentă împrumutului și comisionul de administrare credit, ce cuprinde atât paguba efectiv produsă prin neplata ratelor lunare în perioada 14.XII.2007-26.VI.2011, cât și beneficiul nerealizat, prin plata dobânzii și a comisionului de administrare împrumut bancar.
În ultimă instanță, tribunalul are în vedere și dispozițiile speciale ale Noului Cod Civil, respectiv art.1271 cu privire la teoria impreviziunii, potrivit căreia părțile sunt ținute să-și execute obligațiile pe toată durata derulării contractului de credit, prin distribuirea echitabilă a pierderilor și beneficiilor părților, suportându-se în mod egal riscul contractului, instanța judecând în litera legii în vigoare la această dată, cât și în spiritul Noului Cod Civil.
Urmează ca tribunalul, în baza art.312 Cod procedură civilă, să respingă recursul ca nefondat și să mențină sentința primei instanțe ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata . S.A., cu sediul în București, sectorul 2, Sos.P., . sentinței civile nr. 2971/26.10.2012, pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimata-contestatoare A. A. M., domiciliată în . și cu intimata terț poprit Școala M., cu sediul în ..
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 11.03.2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, |
N. C. | R. M. | I. S. |
GREFIER
N. D.
J.f. M. E. N.
Judecătoria Găești
Dosar fond nr._
Red. S.I. / Tehnored.CV
1.04.2013/2 exemplare
| ← Fond funciar. Decizia nr. 482/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 734/2013. Tribunalul... → |
|---|
