Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1020/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1020/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 15-11-2013 în dosarul nr. 4650/120/2013
Dosarul nr._ contestație în anulare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA –SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1020
Ședința publică din 15.11.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE- I. M.
JUDECĂTOR- P. G.
JUDECĂTOR- C. G.
GREFIER - A. Ghiorghița
Pe rol fiind judecarea contestației în anulare civile declarate de contestatoarea Asociația P. de P. Obștea Gemea G., cu sediul în .- Căminul Cultural, județul Dâmbovița, împotriva deciziei civile nr. 506/21.05.2013, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimata P. P.M., cu domiciliul în ., județul Dâmbovița, dosarul având ca obiect „revendicare ”.
Contestația este timbrată cu chitanța nr._/24.07.2013, privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei și cu timbru judiciar în valoare de 0,5 lei.
Prezența părților, dezbaterile cauzei, au avut loc și s-au consemnat prin încheierea de ședință din data de 08.11.2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea fiind amânată pentru data de 15.11.2013.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestației în anulare de față:
Prin cererea de recurs formulată împotriva sentinței civile nr.727/07.02.2013 a declarat recurs reclamanta, arătând că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală, întrucât, în calitate de reprezentant legal al formei asociative de proprietate Obștea Gemenea G., a dovedit că autorul pârâtei P. P.M., respectiv D. M., zis I. sau D. I., zis M., a transmis cu titlu de zestre suprafața de 11,08 ha teren pădure cu vegetație forestieră către moștenitoarea sa P. P.M., că din documentația depusă la dosarul cauzei rezultă că pârâta este membră a formei asociative de proprietate Obștea Gemenea G., fiind înscrisă în Anexa la titlul de proprietate colectiv al Obștii Gemenea G., neprezentând relevanță dacă pârâta este sau nu membră a asociației, că în condițiile în care titlul de proprietate nr._/2003 are în anexe înscrisă și proprietatea pârâtei ca moștenitoare a lui D. M.I., zis M., titlul reconstituit în baza Legii nr. 1/2000 prin actualizarea Deciziunii nr. 2/1933, este evident că în cauză există un singur autor de la constituirea proprietății obștii, respectiv D. I., zis M., sau D. M., zis I., iar suprafața de teren a acestuia a figurat și figurează în anexele la titlul de proprietate al formei asociative Obștea Gemenea G. și că dreptul de proprietate al autorului pârâtei este un drept de coproprietate forțată și perpetuă, rezultat din existența concomitentă a două titluri de proprietate, respectiv un drept de proprietate exclusiv al autorului și un drept de proprietate accesoriu al formei asociative Obștea Gemenea G..
S-a mai arătat că în această formă de proprietate, respectiv coproprietatea forțată și perpetuă, dreptul de proprietate se poate exercita numai în comun, terenul fiecărui membru al obștii neputând fi donat, împărțit, vândut, ci numai transmis prin moștenire legală, ca în cauza de față, că în condițiile în care autorul pârâtei avea un drept de proprietate cu regimul juridic susmenționat, nu putea transmite moștenitoarei sale, respectiv pârâta din cauza de față numai un drept de proprietate exclusiv, ci un drept de proprietate cu regimul juridic astfel stabilit și dovedit, respectiv coproprietate forțată și perpetuă, că dacă se compară cele două titluri rezultă că Obștea Gemenea G., reprezentată de Asociația P. de P. Obștea Gemenea-G., are un titlu preferabil încă din 1933, redobândit în 2003, titlu în care autorul pârâtei figurează cu dreptul său de proprietate în forma coproprietății forțate și perpetue, titlul de proprietate fiind invalabil integra, nefiind anulat niciodată și că din probatoriul administrat a rezultat că pârâta, ca membră a Obștii Gemenea G., a primit cota de lemne corespunzătoare în fiecare an calendaristic, în aceleași condiții ca și ceilalți membri, neavând numai un drept de proprietate exclusiv ci și în coproprietate cu ceilalți membri ai Obștii, fiecare membru al Obștii neavând o suprafață individuală determinată cu vecinătăți în cadrul proprietății Obștea Gemenea-G., neexistând suprafețe individualizate și exploatate exclusiv de fiecare coproprietar.
În termen legal, intimata pârâtă a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, susținând că în mod legal și justificat instanța de fond a apreciat că în cauză se regăsește teza titlurilor de proprietate care provin de la autori diferiți, procedând la compararea titlurilor, iar soluția rezonabilă, evidențiată de practica judecătorească, și anume verificarea drepturilor autorilor a dat eficiență titlului său, că potrivit probatoriului administrat a arătat că autorul său și anume bunicul matern D. M.I. zis M., are un drept de proprietate preferabil, astfel că în calitate de moștenitoare a dobândit de la bunicul său, respectiv de la mama sa, P. D., dreptul de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 11,08 ha, situat în comuna Vouinești, . vecinătățile menționate în raportul de expertiză efectuat de expert A. S., prin uzucapiune, conform sentinței civile nr. 1559/09.03.2010, definitivă și irevocabilă și astfel instanța a apreciat, în mod justificat, că titlul său de proprietate este preferabil, că reclamanta, care a avut sarcina probei nu a putut dovedi că a avut un drept preferabil, că, așa cum rezultă din actele constitutive depuse la dosarul cauzei, APPO nu are în patrimoniu teren cu vegetație forestieră, deci nu are titlu de proprietate, iar titlul de proprietate depus de recurentă, cu nr._/2003 și emis pe numele Obștii Gemenea este al unei persoane inexistente pentru că din punct de vedere juridic această entitate „Obștea Gemenea” nu există și deci Obștea Gemenea nu are ca reprezentant legal pe APPO, că nu este membră a Asociației, adică printre cei 186 membri prezentați în tabelul nominal anexat actelor constitutive, nefiind aceeași persoană cu cea menționată la poziția 170 din tabelul anexat Statutului Asociației sau Actului constitutiv al acesteia și că în ceea ce privește afirmația recurentei că figurează înscrisă în Anexa la titlul de proprietate nr._/2003 este eronată, pentru că, așa cum a arătat, titlul de proprietate nu are nicio anexă, este emis unitar, pe numele Obștii Gemenea, nefiind menționat nici un autor, deci nici bunicul său defunctul D. M. I. zis M., astfel că există autori diferiți și nu, așa cum dorește recurenta să inducă în eroare, că ar fi un singur autor.
S-a mai arătat că dreptul său de proprietate pentru suprafața de 11,08 ha teren cu vegetație forestieră a fost constatat de instanța judecătorească prin sentința civilă nr. 1559/2010, în contradictoriu tot cu reclamanta, invocând astfel că situația este confirmată cu autoritate de lucru judecat, iar din conținutul actului depus, respectiv decizia nr. 105/1993 se recunoaște dreptul de proprietate al bunicului său pentru suprafața în litigiu, identificat de parcele atât ca întindere cât și ca proveniență.
Cauza a fost soluționată prin dec. civ. nr.506/21.05.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin respingerea ca nefondată a recursului.
În considerentele deciziei instanța a reținut că potrivit sentinței civile nr. 1559/09.03.2010 pârâtei din prezenta cauză i s-a constatat dreptul de proprietate prin uzucapiune pentru suprafața de 11,08 ha teren cu vegetație forestieră.
Din considerentele aceleiași sentințe civile rezultă că pârâta intimată nu figurează în scriptele de constituire și respectiv de adeziune la forma asociativă însă terenul în litigiu se regăsește fizic în interiorul obștei.
Ori, de vreme ce recurenta a fost parte în cauza în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1559/09.03.2010, această hotărâre îi este opozabilă și totodată este de reținut că aceasta nu a contestat susținerile formulate de către intimată în cauza respectivă.
Pe de altă parte din probele administrate a reieșit că autorul intimatei are un drept preferabil, și cum pârâta intimată a dobândit terenul de la autorul său, aceasta are câștig de cauză, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, titlurile de proprietate ale părților provenind de la autori diferiți.
De altfel, chiar recurenta-reclamantă arată în petitul cererii de chemare în judecată că titlurile de proprietate ale părților sunt titluri diferite ce nu provin de la același autor.
Cât privește susținerea recurentei în sensul că pârâta intimată este membră a formei asociative de proprietate Obștea Gemenea G. aceasta este nefondată, având în vedere că din compararea datelor din tabelul cu numele persoanelor membre ale asociației și copia buletinului de identitate al pârâtei rezultă că persoana înscrisă la poziția 170 nu este una și aceeași cu intimata (fila 42 dosar fond).
Cum intimata a făcut proba deplină, absolută a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, aceasta dobândind terenul prin uzucapiune, terenul revendicat nu poate constitui obiectul unui drept de coproprietate forțată și perpetuă, așa cum pretinde recurenta.
Împotriva dec. civ. nr.506/21.05.2013 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Dâmbovița, Asociația P. din P. Obștea Cultural a formulat contestație în anulare.
În motivarea în fapt a căii de atac, contestatorul a arătat că din probele administrate a reieșit că autorul intimatei are un drept preferabil dobândind terenul de la autorul său, având câștig de cauză cum corect a reținut prima instanță, titlurile de proprietate provenind de la autori diferiți.
Instanța de recurs a omis să cerceteze motivele de recurs complete, care conduceau la admiterea recursului în sensul că reclamanta și pârâta erau titulare ale unor drepturi de proprietate distincte asupra terenului în cauză, preferabil fiind dreptul contestatoarei de proprietate.
Instanța a reținut nereal că asupra terenului a operat uzucapiunea, în condițiile în care s-au făcut dovezi certe că pârâta ca reprezentant a primit o cotă de lemne anuală ce se cuvenea mamei sale din tăierile de arbori executate în proprietatea Obștea Gemenea G. în perioada 203 – 2010.
Instanța de fond a omis să analizeze faptul că Asociația de proprietari nu este decât reprezentantul formei asociative de proprietate redobândită în 2003 prin titlu de proprietate conform art.25-28 din legea 1/2000.
Instanța de recurs a omis să cerceteze și să constate că intimata nu putea să aibă mai multe drepturi decât a primit de la autorul său.
În drept, art.318, alin.1, teza 2 din codul de procedura civilă.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației pentru că nu sunt incidente disp. art.318, alin.1, întrucât toate aspectele de fapt și de drept au fost invocate de contestatoare în recurs.
Instanța de recurs și cea de fond au reținut corect că a dobândit prin uzucapiune de la mama sa care la rândul ei a primit ca zestre de la părinți 11,08 ha teren cu vegetație forestieră din . pct. Valea lui Bar.
Afirmația contestatoarei că instanța de fond a omis în soluția pronunțată să analizeze faptul că APPO ar fi reprezentanta formei asociative Gemenea G. este eronată întrucât instanța s-a pronunțat cu privire la excepția lipsei calității procesual active a Asociației.
Și susținerea contestatoarei referitoare la faptul că instanța a omis cercetarea faptului că a primit de la autorul său mai multe drepturi decât acesta a avut este eronată pentru că a primit prin uzucapiune numai drepturile pentru suprafața de 11,08 ha suprafață cu care bunicul matern respectiv mama sa, figura din anul 1927 în tabloul cu drepturile divize și indivize în hotarele moșiei Gemenea.
Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul constată:
Contestația în anulare conform art.317, 318 C.P.Civ. este acea cale de atac extraordinară care se exercită pentru motivele limitativ prevăzute în textele de lege enunțate mai sus împotriva hotărârilor irevocabile.
Motivele contestației în anulare sunt următoarele: când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență; când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Din lecturarea motivelor formulate de contestatoare se poate observa că acestea se referă la netemeinicia deciziei pronunțate de instanța de recurs, neîncadrându-se în motivul privind omisiunea instanței de a analiza vreunul din motivele de modificare sau casare.
Acest caz de contestație în anulare se referă strict la motivele de recurs enunțate în cuprinsul art.304 codul de procedura civilă, ori din descrierea motivelor contestației în anulare se poate observa că nemulțumirea contestatorului privește necercetarea anumitor argumente aduse în susținerea netemeiniciei soluției pronunțate și nu lipsa verificării unor motive efective de modificare sau casare așa cum sunt ele descrise de textul de lege indicat anterior.
În aceste condiții, tribunalul potrivit art.317, 318 Codul de Procedură Civilă, va respinge contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare promovată de contestatoarea Asociația P. de P. Obștea Gemea G., cu sediul în .- Căminul Cultural, județul Dâmbovița, împotriva deciziei civile nr. 506/21.05.2013, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimata P. P.M., cu domiciliul în ., județul Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data 15.11.2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, |
I. M. | P. G. | C. G. |
GREFIER
A. Ghiorghița
Red. CG/ tehnored CG.
2 ex / 22.11.2013
← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Fond funciar. Decizia nr. 482/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
---|