Contestaţie la executare. Decizia nr. 148/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 148/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 5650/315/2012
Dosarul nr._ RECURS
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA –SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR: 148
Ședința publică din :15.02.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE- P. G.
JUDECĂTOR- C. G.
JUDECĂTOR- I. M.
GREFIER - A. Ghiorghița
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr. 166, împotriva sentinței civile nr. 5413/22.11.2012, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul cu nr._ , în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în Târgoviște, ., camera 19, județul Dâmbovița, prin reprezentant A. N., cu domiciliul în Târgoviște, ., județul Dâmbovița, dosarul având ca obiect „contestație la executare ”.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurenta Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, intimata ..
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care indică obiectul cererii, stadiul judecății, modul de îndeplinire a procedurii de citare, ca fiind legal îndeplinită, cu precizarea că s-a depus la dosar întâmpinare formulată de intimată, înregistrată la instanță la 06.02.2013, după care:
Instanța, din oficiu, efectuând verificările necesare, în conformitate cu dispozițiile art. 1591 din Cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 202/25.10.2010, stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Instanța, nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat și întrucât s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în deliberare asupra recursului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.06.2012, sub nr._ /2011 contestatoarea S.C. A. N. SRL, în contradictoriu cu intimata ANAF Dâmbovița - Administrația Finanțelor Publice Târgoviște a formulat contestație împotriva executării silite în dosarul de executare_/08.05.2012 și anularea Deciziei de măsuri asiguratorii nr._/25.04.2012.
În fapt, precizează contestatoarea că la data de 14.05.2012, reprezentantului societății i s-a comunicat o adresă din care reieșea faptul că trebuie să se prezinte la AFP Târgoviște, întrucât înregistrează datorii la bugetul consolidat de stat, la data de 16.05.2012 acesta s-a prezentat și a solicitat o fișă sintetică totală din care rezulta că societatea nu are datori, dar i s-a comunicat că s-a înființat poprire pe conturile societății.
S-a mai arătat în motivare că la data de 21.05.2012 contestatoarea a solicitat să i se comunice temeiul legal prin care s-a instituit măsura popririi, i s-a răspuns la data de 30.05.2012, însă nu i s-a precizat temeiul legal.
A precizat contestatoarea că la începutul anului 2012 a mai fost supus unui control, fără a se constata datorii la bugetul de stat, nu s-au aplicat sancțiuni contravenționale și de la data încheierii controlului până la 14.05.2012 nu a luat la cunoștință de intenția de a se efectua încă un control fiscal, astfel că nu are nicio datorie, măsura popririi fiind nelegal.
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe disp. art. 136 și 174 Cod proc. fiscală.
În dovedirea cererii promovate la dosar s-au depus următoarele înscrisuri, în copie: adresa din 08.05.2012, adresa 16/21.05.2012fișă sintetică totală, dovada de comunicare din 09.05.2012, adresa din 25.05.2012, extras registru unic control.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondată a contestației, contestatoarea a făcut obiectul unei inspecții fiscale la solicitarea Administrației Fiscale din Marea Britanie, având ca obiect stabilirea gradului de risc fiscal, inspecție finalizată prin Raportul de inspecție fiscală încheiat în data de 23.04.2012, raport finalizat cu Decizia de impunere nr. 528/23.05.2012 prin care s-au stabilit în sarcina societății debite suplimentare în valoare de_ lei, ce au devenit scadente la 20.06.2012 și, urmare a acestui fapt, organul de inspecție fiscală, în temeiul art. 129 din G 92/2003 a emis Decizia_/25.04.2012, dispunând instituirea măsurilor asigurătorii prin poprire asupra conturilor bancare.
Referitor la solicitarea de anulare a executării silite s-a arătat că este netemeinică și nelegală.
Cu privire la susținerile contestatoarei în sensul că la data de 16.05.2012 nu avea debite restante s-a arătat că sunt de natură să inducă instanța în eroare, întrucât inspecția fiscală s-a finalizat cu emiterea Deciziei de impunere 528/23.05.2012, deci al 16.05.2012 în fișa sintetică totală nu aveau cum să fie înregistrate debite.
Au fost redate dispozițiile art. 129 din OG 92/2003 și pct. 5.19 din OMFP 2605/2010 și s-a arătat că al data de 08.05.2012 contestatoarei i-au fost comunicate adresa_/08.05.2012, adresa_/08.05.2012, iar audierea contribuabilului nu este obligatorie.
Au fost anexate întâmpinării, în copie: adresa_/08.05.2012, adresa_/08.05.2012, dovada de comunicare, adresa_/20.04.2012, adresa_,_/20.04.2012, 2443/25.09.2012,_/07.08.2012,_/07.08.2012, certificat nr. 4989/03.08.2012, adresa_/07.08.2012,_/08.08.2012,_/07.08.2012, 6955/02.08.2012,_/08.08.2012,_/24.08.2012,_/08.08.2012.
Prin completările și precizările din 12.10.2012 contestatoarea a arătat că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nu i-a fost comunicată, despre existența acestui document a luat cunoștință în urma unei cereri pe acre a depus-o la data de 21.05.2012 la DGFP Dâmbovița.
A precizat contestatoarea că solicită anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii pentru că nu are datorii la stat, așa cum reiese din fișa sintetică totală din 16.05.2012, în contradicție evidentă cu adresa_/08.05.2012 și actul administrativ fiscal nu i-a fost comunicat, așa cum prevăd dispozițiile art. 44 cod proc. fiscală, fiindu-i încălcat și dreptul de a face contestație.
A mai arătat contestatoarea că actul administrativ fiscal nu îi este opozabil, astfel că solicită admiterea contestației la executare și desființarea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/25.04.2012.
Instanța a dispus citarea intimatei cu mențiunea de a depune la dosar decizia contestată și toate înscrisurile ce au stat la baza emiterii acesteia, în copii certificate pentru conformitate.
Intimata a depus la dosar, în copie: adresa_/08.05.2012, Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii din 24.04.2012.
Nu au fost solicitate alte probe în afara înscrisurilor depuse.
Cauza a fost soluționată prin sent. civ. nr.5413/22.11.2012 prin admiterea contestației și anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.
În considerentele sentinței s-a reținut că în urma inspecției fiscale efectuată la ., a fost întocmit raportul de inspecție fiscală din data de 23.04.2012, finalizat cu emiterea Deciziei de impunere 528/23.05.2012 și a Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/25.04.2012, prin care s-a dispus instituirea popririi asigurătorii asupra conturilor bancare.
Împotriva deciziei_/25.04.2012 s-a formulat prezenta contestație la executare, așa cum a fost precizată.
Potrivit art. 172 Cod proc. fiscală persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea OG 92/2003 precum și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Conform art. 129 Cod proc. fiscală, împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asiguratorii, respectiv poprirea și sechestrul, cel interesat poate face contestație în conformitate cu dispozițiile art. 172 din același act normativ.
Față de cele menționate instanța constată că nu poate reține motivele invocate de contestatoare cu privire la raportul de inspecție fiscală din 23.04.2012 și la Decizia de impunere 528/23.05.2012 și implicit la lichiditatea și certitudinea creanței izvorâtă în temeiul deciziei de impunere întrucât pentru contestarea acestora există o altă procedură prevăzută de art. 205 și următoarele din codul de procedură fiscală.
A reținut însă instanța că decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nu a fost motivată și comunicată.
Dispozițiile art. 129 alin 5 din OG 92/2003 prevăd obligația motivării și semnării de către conducătorul organului fiscal competent a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii.
Ordinul 2605/2010 stabilește următoarea procedura de aplicare efectivă a măsurilor asiguratorii.
Potrivit art. 5.5, pe baza informațiilor obținute în urma inspecției fiscale organul de control întocmește „Referatul justificativ al măsurilor asiguratorii „în care se motivează de drept și de fapt, necesitatea dispunerii și instituirii măsurilor asigurătorii și se estimează sumele, după caz, referat care va sta la baza emiterii „Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii”.
Litera f a art. 5.6 și art. 5.14 din același act normativ prevăd obligația motivării necesității dispunerii măsurilor asiguratorii, în sensul indiciilor sau pericolului, ca debitorul să se sustragă, să își ascundă sau risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, ținând cont și de istoria comportamentului fiscal al contribuabilului, al reprezentanților legali și al asociaților (mod de declarare și plată, situații de atragere a răspunderii solidare, situații de insolvență sau de insolvabilitate etc.).
În anexa 3 din același act normativ este configurat un model de decizie instituire măsuri asiguratorii și la punctul 3, după temeiul în drept, art. 129 alin. 2 din OG 92/2003 și motivarea generică „întrucât s-a constatat existența pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniul” urmează motivarea dispunerii măsurilor asiguratorii, fiind lăsat spațiu pentru completarea acestei rubrici.
În speță, Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/25.04.2012 nu cuprinde decât motivarea generică din art. 129 alin 2 OG 92/2003, fără a arăta concret care este pericolul sau în ce constă acesta, ceea ce echivalează cu nemotivarea.
Mai mult, la dosarul cauzei nu a fost depus și referatul justificativ, dacă a fost întocmit, nici raportul de inspecție fiscală, din care ar fi putut rezulta un comportament fiscal al contribuabilului ce ar conduce la concluzia că există pericolul risipirii patrimoniului și îngreunării colectării și nu s-a făcut dovada că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii a fost comunicată contestatoarei, așa cum prevăd dispozițiile pct. 5.2.6 din OMFP 2605/2010.
Cum nemotivarea deciziei, emisă cu încălcarea textelor de lege menționate, a creat o vătămare ce nu se poate înlătura, neputând fi exercitat controlul temeiniciei acesteia, potrivit art. 105 alin 2 cod procedură civilă și 172 cod procedură fiscală, urmează ca instanța să dispună anularea acesteia.
Împotriva acestei sentințe, AFP Târgoviște a declarat recurs.
În motivarea în fapt a cererii, recurenta a arătat că instanța de fond a constatat că pentru un agent economic care în declarațiile lunare depuse nu înregistrează debite restante, dar urmare a unei inspecții fiscale are de plată suma de 762.467 lei, nu sunt suficiente motive de instituire a măsurii asigurătorii, prin soluția dată, bugetul statului fiind prejudiciat cu această sumă.
Potrivit art.129, alin.3 măsurile asigurătorii pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale.
În privința faptului că nu s-a făcut dovada comunicării deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, aceasta este total neadevărată deoarece în data de 08.05.2012 i-au fost comunicate o . înscrisuri și adresa nr._/08.05.2012 de înființare a popririi asigurătorii.
În drept, art.304, 3041, 312, alin.4 Codul de procedură civilă, OG 92/2003.
Solicită judecarea cauzei în lipsă.
Intimatul A. N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului pentru că a solicitat recurentei o fișă sintetică din care să ia la cunoștință de valoarea datoriilor, fiindu-i înmânată o asemenea fișă din care nu rezulta că are asemenea datorii.
În recursul depus se vorbește despre debite care au devenit scadente la data de 20.06.2012 deși nu exista nici un debit stabilit pe baza unui control fiscal complet al documentelor societății și în mod automat nu exista o dată scadentă.
Prin depunerea recursului, intimatul a apreciat că nu poate fi îndreptată vătămarea adusă societății respectiv că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nu a fost comunicată în termenul imperativ impus de lege și nici nu a fost motivată cu aspecte ale realității economice ale societății.
Solicită judecarea cauzei în lipsă.
Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul constată:
În urma inspecției fiscale efectuată la ., a fost întocmit raportul de inspecție fiscală din data de 23.04.2012, finalizat cu emiterea Deciziei de impunere 528/23.05.2012 și a Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/25.04.2012, prin care s-a dispus instituirea popririi asigurătorii asupra conturilor bancare.
Conform art. 399 alin. 1 Codul de procedură civilă, partea interesată sau vătămată prin executare poate face contestație împotriva executării silite precum și împotriva oricărui act de executare. Conform alin. 2 din același articol, nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal. Art.171 C.P.Fisc. prevede că „persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii”.
Deci, contestația la executare prevăzută de art. 399 cod procedură civilă și de dispozițiile codului de procedură fiscală, reprezintă mijlocul procedural specific fazei executării silite, prin care persoana interesată solicită instanței desființarea actelor de executare nelegale.
Art.129, alin.2, 3, 4, 5 din C.P.Fisc. arată că se dispun masuri asiguratorii sub forma popririi asiguratorii si sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile si/sau imobile proprietate a debitorului, precum si asupra veniturilor acestuia, când exista pericolul ca acesta sa se sustraga, sa isi ascunda ori sa isi risipeasca patrimoniul, periclitand sau ingreunand in mod considerabil colectarea. Aceste masuri pot fi luate si inainte de emiterea titlului de creanta, inclusiv in cazul efectuarii de controale sau al antrenarii raspunderii solidare. Masurile asiguratorii se dispun prin decizie emisa de organul fiscal competent, motivată și semnată de conducătorul organului fiscal emitent.
Soluția instanței este corectă în raport de dispozițiile art.129, alin2, 3 din C.P.Fisc. și motivarea deciziei de instituirea a măsurilor asigurătorii nr._/25.04.2012. Legiuitorul a prevăzut posibilitatea instituirii unor măsuri asigurătorii în vederea asigurării unor garanții împotriva debitorilor de rea credință, ce ar putea manifesta o atitudine contrară normelor legale în cazul începerii procedurii de executare silită.
Cazurile în care se poate dispune luarea măsurilor asigurătorii sunt expres prevăzute de lege referindu-se la situațiile în care există pericol de sustragere, ascundere sau risipire a patrimoniului. Pericolul de sustragere a patrimoniului nu se referă la acele situații în care debitorul prin diferite mijloace se sustrage de la plata obligațiilor fiscale, ci la faptul că există pericolul sustragerii de către contribuabil a acelor elemente patrimoniale ce ar putea fi supuse executării silite, pericol ce trebuie identificat în concret prin anumite fapte care să dovedească reaua credință a debitorului.
În speță, recurenta nu a făcut dovada existenței unui asemenea pericol, motivând măsura luată în decizia de instituire a măsurilor asigurătorii pe existența unui pericol de sustragere de la urmărire sau ascundere, ori risipire a patrimoniului de către debitor, o asemenea argumentare neputând constitui o motivare corespunzătoare a măsurii dispuse, întrucât nu se referă la acele împrejurări din care rezultă că debitorul urmează a se sustrage executării obligațiilor fiscale, a înstrăina bunurile supuse urmăririi, etc.
Pentru a se reține că decizia în discuție cuprinde o motivare corespunzătoare cerințelor legale, ar fi trebuit, așa cum a reținut și instanța de fond, să se procedeze la o descriere concretă, efectivă a acelor împrejurări ce denotă intenția contestatorului de a se sustrage urmăririi silite sau de a-și risipi sau ascunde patrimoniul.
Pentru aceste considerente, tribunalul potrivit art.304, pct.9 coroborat cu art.312, alin.1 Codul de procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul promovat de recurenta Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr. 166, împotriva sentinței civile nr. 5413/22.11.2012, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul cu nr._ , în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în Târgoviște, ., camera 19, județul Dâmbovița, prin reprezentant A. N., cu domiciliul în Târgoviște, ., județul Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data 15.02.2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, |
P. G. | C. G. | I. M. |
GREFIER
A. Ghiorghița
Judecătoria Târgoviște
Dosar fond_
Judecător fond S.C.P.
Redact. CG/25.02.2013
Tehnoredact.CG/ 2 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 652/2013. Tribunalul... | Fond funciar. Decizia nr. 403/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
