Pretenţii. Decizia nr. 430/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 430/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 3727/232/2011
Dosarul nr._ RECURS
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA –SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.430
Ședința publică din 26.04.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE- I. M.
JUDECĂTOR- P. G.
JUDECĂTOR- C. G.
GREFIER - A. Ghiorghița
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurentul reclamant B. M., cu domiciliul în . de Sus, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.1577/17.05.2012, pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât E. I., cu domiciliul în . de Sus, județul Dâmbovița, dosarul având ca obiect „ pretenții ”.
Recursul este timbrat cu chitanța nr._/08.02.2013, privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 129 lei și cu timbru judiciar în valoare de 5 lei.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-au prezentat avocatul C. I., pentru recurentul reclamant, avocatul R. O. V. pentru intimatul E. I. lipsă fiind recurentul reclamant B. M., intimatul pârât E. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care indică obiectul cererii, stadiul în care se află judecarea cauzei, modul de îndeplinire a procedurii de citare, ca fiind legal îndeplinită, după care:
Avocatul C. I., pentru recurentul reclamant B. M., precizează că nu are cereri de formulat nici probe de administrat.
Avocatul R. O. V., pentru intimatul pârât E. I., precizează că nu are cereri de formulat nici probe de administrat.
Instanța, nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocatul C. I., având cuvântul pentru recurentul reclamant B. M., susține că prima instanță a apreciat eronat proba testimonială întrucât din declarațiile martorilor rezultă că obiectul contractului de împrumut a fost suma de 2700 lei, iar prima instanță a reținut în mod greșit că a fost împrumutată suma de 2100 lei numai pe baza declarației martorului C. . Susține avocatul că s-a făcut dovada existenței împrumutului, iar referitor la cheltuielile de judecată arată că în mod greșit a fost respinsă cererea pârâtului de acordare a acestora, având în vedere că suma de bani trebuia restituită la data de 01.11.2010, iar acțiunea a fost promovată la fond după aproape un an, că nerestituirea la termen a banilor a determinat promovarea acțiunii . Avocatul C. I. solicita ca în baza dispozițiilor art 312 C pr civilă să se admită recursul, să fie modificată parțial hotărârea primei instanțe în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 2700 lei și a cheltuielilor de judecată.
Avocatul R. O. V., având cuvântul pentru intimatul pârât E. I., solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciază că motivele de recurs nu sunt întemeiate, că s-au apreciat corect probele de prima instanță și s-a concluzionat că suma datorată este de 1400 lei . Referitor la existenta convenției de împrumut apreciază că recurentul nu a dovedit existența acesteia, că martorul recurentului nu a cunoscut în mod direct faptele iar referitor la cererea de cheltuieli de judecată, arată că intimatul a recunoscut la primul termen de judecată că-i datorează reclamantului recurent suma de 1400 lei. Avocatul R. O. V. solicită respingerea recursului și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța, în temeiul art. 150 din Codul de procedură civilă, declară dezbaterile închise și rămâne în deliberare asupra recursului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești în dosarul de față la data de 25.10.2011, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 3.250 lei împrumutată.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că la data de 10.10.2010 a împrumutat pârâtului care-i este nepot suma de 3.250 lei, cu obligarea pârâtului de a restitui suma la 01.11.2010. Pârâtul nu și-a îndeplinit obligația și profitând de neatenția reclamantului i-a smuls înscrisul sub semnătură privată și l-a distrus.
Reclamantul nu a motivat cererea în drept.
În susținerea cererii sale, reclamantul a solicitat și a fost audiat martorul P. A..
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a precizat că are o datorie de 1.400 lei față de reclamant, reclamantul refuzând să primească banii. A precizat pârâtul că nu este rudă cu reclamantul și că nu a încheiat niciodată un înscris cu reclamantul. A solicitat pârâtul obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Cererea a fost timbrată cu 3 lei timbru judiciar și 257 lei taxă de timbru.
Cauza a fost soluționată prin sent.civ. nr.1577/17.05.2012 prin admiterea în parte a acțiunii și obligarea pârâtului la plata sumei de 1400 lei, plus dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.
În considerentele sentinței s-a reținut că pretenția reclamantului a fost doar în parte dovedită. Martorul P. A. a declarat că suma de 27 milioane a fost menționată de reclamant, fără ca pârâtul să fie de față, astfel că nu va fi avută în vedere de instanță.
Instanța reține că suma datorată de pârât este de 1.400 lei, așa cum a recunoscut pârâtul prin întâmpinare și la interogatoriu.
Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța reține următoarele:
Pârâtul a recunoscut în parte pretențiile reclamantului, prin întâmpinare și la interogatoriu. În temeiul art. 275 Cod procedură civilă, pârâtul nu va mai fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, instanța urmând să respingă acest capăt de cerere formulat de reclamant.
Cu privire la solicitarea pârâtului privind obligarea reclamantului să suporte cheltuielile de judecată, instanța reține că pârâtul nu a dovedit culpa procesuală a reclamantului. Pârâtul, în pofida divergențelor existente în relația cu reclamantul, care pretindea o sumă mai mare decât cea recunoscută de pârât, potrivit declarațiilor martorului C. I. existând și o plângere la poliție, a stat în pasivitate până la introducerea acestei acțiuni, deși avea la dispoziție instrumente procedurale precum oferta de plată.
Împotriva acestei sentințe B. M. a declarat recurs.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că s-a făcut o analiză trunchiată a probelor, căci înscrisurile depuse și declarațiile martorilor audiați confirmă existența unei convenții de împrumut.
Pârâtul a recunoscut că a împrumutat suma de 2.100 lei și că a achitat 700 lei, însă numai mărturisirea sa nu este de natură a conduce la admiterea parțială a acțiunii.
Neacordarea cheltuielilor de judecată nu este legală pentru că pârâtul avea obligația restituirii sumei împrumutate la termenul stipulat, suma nefiind achitată până la acest moment.
În drept, art.312 Codul de procedură civilă.
Intimatul E. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului deoarece situația descrisă în acțiune de reclamant, nu corespunde realității, el neîmprumutând de la acesta suma pretinsă, ci suma de 2.100 lei din care a restituit suma de 700 lei, urmând să achite și 1.400 lei, neavând încheiată nici o convenție.
Cu privire la declarația martorului P. A. instanța de fond în mod corect a înlăturat-o întrucât afirmațiile martorului se referă la lucruri pe care le cunoaște de la recurent.
Susținerea recursului cu privire la relația de rudenie dintre părți, nu este reală, aceasta încercând să inducă instanța în eroare, dovedind reaua sa credință.
În drept, art.115-118, art.274 codul de procedura civilă.
Cu cheltuieli de judecată.
Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul constată:
La interogatoriul administrat intimatului acesta a recunoscut că a împrumutat suma de 2.100 lei de la recurent, fără a se întocmi un act constatator, returnându-i acestuia din totalul sumei, 700 lei. Martorii audiați P. A. și C. I. au asistat la discuții între părți din care rezulta că recurentul l-a împrumutat pe intimat cu o sumă de bani, martorul P. A. arătând că recurentul a făcut vorbire cu această ocazie de un împrumut în sumă de 2700 lei, însă după ce intimatul părăsise imobilul în care a avut loc discuția, acesta fiind motivul pentru care instanța a afirmat în cuprinsul considerentelor că nu va ține cont de această afirmație, dat fiind că ea nu poate valora o convenție din moment ce cealaltă parte nu era de față.
În schimb martorul C. I. confirmă afirmațiile intimatului cu privire la valoarea împrumutului (2.100 lei), deși arată că fiind prezent personal la una dintre discuțiile purtate între părți, recurentul a susținut că valoarea împrumutului este de 2.600 lei, în timp ce intimatul afirma că împrumutul este de 2.100 lei, din care mai avea de achitat 1.400 lei, 700 lei fiind achitați anterior.
Concluzionând tribunalul constată că din coroborarea declarațiilor martorilor cu interogatoriul administrat s-a dovedit existența unui împrumut în sumă de 2.100 lei, din care intimatul mai are de restituit suma de 1.400 lei.
Împrumutul este acel contract prin care o persoană numită împrumutător transmite în proprietatea altei persoane, numită împrumutat o câtime de lucruri cu obligația pentru împrumutat de a restitui la scadență o cantitate egală de lucruri de același gen și calitate (art.2158 Noul Cod Civil).
Principala obligație ce ia naștere din acest contract este obligația împrumutatului de restituire la scadență a lucrurilor de același gen, cantitate și calitate cu cele primite de la împrumutător (aret.2164 Noul Cod civil), chiar dacă această obligație nu este expres prevăzută în înscrisul constatator al contractului.
Dovada contractului este supusă regulilor generale, cerându-se forma scrisă ad probationem, nu ca și condiție de valabilitate a contractului, existența contractului fiind recunoscută și de intimat. În raport de probele administrate, tribunalul constată că susținerea recurentului privind valoarea împrumutului nu este dovedită decât parțial, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.
Referitor la acordarea cheltuielilor de judecată, tribunalul reține că prin întâmpinarea aflată la filele 20-21 dosar, pârâtul intimat a recunoscut pretențiile recurentului, art.275 codul de procedură civilă arătând în mod expres că pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art.304, pct.9, coroborat cu art.312, alin.1 C.P.Civ., va respinge recursul ca neîntemeiat.
Potrivit art.274 Codul de procedură civilă, tribunalul va reține culpa procesuală a recurentului în determinarea efectuării cheltuielilor de judecată, motiv pentru care va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 800 lei reprezentând onorariu apărător conform chitanței nr.025/29.03.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul promovat de recurentul reclamant B. M., cu domiciliul în . de Sus, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.1577/17.05.2012, pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât E. I., cu domiciliul în . de Sus, județul Dâmbovița, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data 26.04.2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, |
I. M. | P. G. | C. G. |
GREFIER
A. Ghiorghița
.
Judecătoria Găești
Dosar fond_
Judecător fond P. B.
Redact CG/ Tehnoredact .CG
2ex /07.05.2013
| ← Cereri. Decizia nr. 838/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Fond funciar. Decizia nr. 158/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
