Fond funciar. Decizia nr. 158/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 158/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 2339/315/2011
DOSAR NR._ RECURS
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 158
Ședința publică din data de 19 februarie 2013
Președinte: D. Ș.
Judecător: G. S.
Judecător: A. S.
Grefier: I. M.
Pe rol se află soluționarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă B. M., domiciliată în ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 4004 bis pronunțată la data de 10.09.2012 de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte R. E., domiciliată în ., județul Dâmbovița, C. L. D. de aplicare a Legii fondului funciar, cu sediul în . și C. Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în municipiul Târgoviște, Piața Tricolorului, nr. 1, județul Dâmbovița, având ca obiect plângere în baza Legii fondului funciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurenta reclamantă B. M. asistată de avocat P. G., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2012 din 19.02.2013, depusă în această ședință, și pentru intimata pârâtă C. Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor consilier juridic D. C. F., în baza delegației depusă la acest termen, lipsă fiind intimata pârâtă R. E. și reprezentantul intimatei pârâte C. L. D. de aplicare a Legii fondului funciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței procedura de citare legal îndeplinită, pricina se află la primul termen de judecată, cererea de recurs este motivată și scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 42 din Legea 1/2000 privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, introdus prin pct. 43 al art. I din Titlul VI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, potrivit căruia „cererile sau acțiunile în justiție, cererile accesorii și incidente, precum și intabularea titlurilor de proprietate rezultate din aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a prezentei legi sunt scutite de taxa de timbru și de timbru judiciar”, faptul că s-au comunicat motivele de recurs intimatelor pârâte, care nu au formulat întâmpinare în cauză, precum și faptul că la data de 19.02.2013 s-a transmis prin fax o cerere de amânare formulată de apărătorul ales al recurentei reclamante B. M., avocat P. G., prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru imposibilitatea de a se prezenta, fiind plecat la Curtea de Apel Ploiești, după care:
Tribunalul, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 1591 (4) din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost introdus prin art. I pct. 23 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, verificând dispozițiile legale aplicabile în materie, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece prezenta pricină, constatând competența instanței în temeiul art. 2 pct. 3 din codul de procedură civilă coroborat cu art. 5 alin. (1) din Titlul XIII. Accelerarea judecăților în materia restituirii proprietăților funciare al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, care prevede în mod expres că hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procesele funciare în primă instanță sunt supuse numai recursului.
Pentru recurenta reclamantă B. M., avocat P. G., învederează faptul că nu își mai susține cererea de amânare a cauzei transmisă prin fax, întrucât aceasta a rămas fără obiect.
Tribunalul, din oficiu, invocă excepția nulității hotărârii fondului pentru nemotivare, întrucât, din eroare, s-a atașat o motivare ce privește o altă cauză, și pune în discuția părților prezente această excepție, potrivit dispozițiilor art. 137 din Codul de procedură civilă.
Pentru recurenta reclamantă B. M., avocat P. G., având cuvântul, precizează că este de acord cu această excepție, considerând că hotărârea fondului este nulă, motiv pentru care solicită admiterea recursului declarat și casarea sentinței civile cu trimiterea cauzei pentru motivarea soluției date de prima instanță.
Pentru intimata pârâtă C. Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, consilier juridic D. C. F., având cuvântul, pune aceleași concluzii de admitere a excepției invocate din oficiu.
Tribunalul, socotindu-se lămurit, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr._ /28.02.2009, reclamanta B. M. a chemat in judecată pârâtele C. de Aplicare a Legii Fondului Funciar D., C. Județeană de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Dâmbovița și R. E., solicitând modificarea titlului de proprietate nr._ din 18.08.1993, în sensul de a fi trecută și aceasta pe titlul de proprietate.
În motivarea cererii, reclamanta arătat că titlul de proprietate atacat a fost emis de pe urma defunctei D. C. numiților D. N. și R. E., că a formulat cerere de reconstituire pentru terenurile în cauză, atât în baza Legii 18/1991, cât și în baza Legii 196/1998, dar nu a primit nici un răspuns, deși, de mai multe ori a solicitat relații de la comisia locală.
A mai menționat că terenul reconstituit în baza titlului de proprietate atacat aparține bunicului său R. I. și că nu înțelege cum a ajuns în registrul agricol al lui D. C., de vreme ce aceasta nu a fost căsătorită legal cu tatăl reclamantei, ci au fost doar concubini.
În drept, reclamanta nu și-a întemeiat cererea.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.
La data de 02.05.2011 reclamanta a depus la dosar o cerere intitulată „precizări” (fila 23), prin care și-a modificat cererea, în sensul că a solicitat să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate și emiterea unui nou titlu de proprietate pe numele său și nu modificarea acestuia.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că referitor la terenul ce face obiectul titlului de proprietate în cauză nu au mai existat litigii, că D. C. nu este adevăratul proprietar al terenului, ci bunicul patern al reclamantei R. I., tatăl lui R. G., acesta din urmă fiind tatăl reclamantei, că D. C. nu a fost căsătorită cu tatăl reclamantei și nu era îndreptățită să primească terenul, singura îndreptățită fiind reclamanta care a formulat cererea de reconstituire nr. 152/16.03.1998.
Totodată, a mai susținut că numitul R. G. care este și el trecut pe titlu este fratele său, dar a decedat și nu are ca moștenitor decât pe reclamantă în calitate de soră.
Cererea nu a fost motivată în drept.
La data de 04.07.2011 reclamanta a depus la dosar o nouă cerere intitulată „precizări” (fila 32), prin care a indicat că motivele de nulitate sunt cele prevăzute de art. III alin. 1 litera a și c în sensul că titlul de proprietate este emis în favoarea unor persoane neîndreptățite la reconstituire, întrucât terenul în cauză a fost în proprietatea bunicului său D. I., iar în rolul tatălui său nu a ajuns niciodată acest teren întrucât acesta a decedat pe front, ci în rolul lui D. C., deși aceasta nu a fost căsătorită cu tatăl reclamantei, că acesta este și motivul pentru care a formulat cererea de reconstituire nr. 152/16.03.1998, pentru suprafața de 1,5 ha, ca moștenire de la D. C., astfel cum i-au spus cei de la C. L. a Comunei D..
În motivare a arătat că referitor la terenul ce face obiectul titlului de proprietate în cauză nu au mai existat litigii, că D. C. nu este adevăratul proprietar al terenului, ci bunicul patern al reclamantei R. I., tatăl lui R. G., acesta din urmă fiind tatăl reclamantei, că D. C. nu a fost căsătorită cu tatăl reclamantei și nu era îndreptățită să primească terenul, singura îndreptățită fiind reclamanta care a formulat cererea de reconstituire nr. 152/16.03.1998.
Totodată, a mai menționat că numitul R. G. care este și el trecut pe titlu este fratele său, dar a decedat și nu are ca moștenitor decât pe reclamantă în calitate de soră.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Pârâta C. Județeană Dâmbovița a depus întâmpinare (fila 33), prin care a ridicat excepția inadmisibilității plângerii, deoarece reclamanta nu a urmat procedura administrativă prealabilă, neformulând cerere în termenul prevăzut de Legea nr. 247/2005.
Prin sentința civilă nr. 6071 din 17.12.2009 pronunțată de Judecătoria Târgoviște s-a respins plângerea ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că certificatul de moștenitor nr. 557/24.06.1970, întocmit de fostul notariat de Stat Dâmbovița întocmit de Fostul Notariat de Stat Dâmbovița, evidențiază că în masa succesorală a mamei reclamantei a fost reținută suprafața de teren în litigiu, iar din toate adresele, cererile și notificările depuse de către reclamantă la dosar rezultă aceeași datare și același mod de pierdere a proprietății terenului în litigiu ca și în acțiunea introductivă de instanță. Totodată, s-a reținut că prin încheierea de ședință din 10 ianuarie 2008 a fost respinsă excepția inadmisibilității formulării plângerii întrucât nu este o plângere formulată în conformitate cu dispozițiile Legii 247/2005, ci este o plângere formulată pe Legea 169/1997.
S-a arătat că Legea 169/1997, încorporată în Legea 1/2000, privește reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii 169/1997 și că art. 498 Cod civil, reglementează problema juridică dedusă judecății sub aspectul dreptului de proprietate, iar art. 998 și următoarele din același cod reglementează această problemă sub aspect delictual. Totodată, s-a apreciat prin raportare la cuprinsul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată în drept la fila 65, că acțiunea întemeiată pe Legea 169/1997 este inadmisibilă, întrucât data evenimentului ce constituie cauza juridică a acțiunii este stabilită în cursul anului 1974, astfel încât problema juridică dedusă judecății nu ar fi una de reconstituire a dreptului de proprietate pe tărâmul legilor fondului funciar, ci una de natură strict civilă, reglementată de codul civil.
Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că la termenul din 12.11.2009 s-a repus în discuție în mod nelegal temeiul cererii, încercându-se inducerea în eroare a instanței de către celelalte părți, care au afirmat că reclamanta nu a cerut reconstituirea dreptului de proprietate după mama sa, ci numai a tatălui, fapt nereal, că instanța de fond în altă compunere a dezbătut excepția inadmisibilității și a respins-o, iar instanța în noua compunere nu putea repune în discuție încheierea respectivă și nici să revină asupra probelor cu martori și expertiză încuviințate anterior, că instanța de fond i-a denaturat afirmațiile menționând în practica faptul că terenul în cauză ar fi fost luat din cauze naturale.
Prin decizia civilă nr. 523 din 04.05.2010, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția nulității sentinței atacate invocată din oficiu, a admis recursul declarat de recurenta reclamantă și a casat hotărârea cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că motivarea sentinței atacate este confuză, lapidară și contradictorie, apreciind necesară în cadrul rejudecării administrarea probelor, verificarea regimului juridic al terenurilor și pronunțarea soluției pe fondul cauzei.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 03.06.2010, sub nr. _ .
Prin încheierea din data de 18.06.2010 a fost admisă cererea de abținere a judecătorului fondului.
La data de 24.02.2011, reclamanta a formulat o cerere intitulată „precizări”, prin care a arătat că suprafața de teren ce face obiectul cauzei și pentru care solicită reconstituirea dreptului de proprietate este de 3600 mp teren cu pomi fructiferi în satul L., ., cu vecinii: la Est H. I., la Vest râul Dâmbovița, la Sud M. A. și la N iazul Morii.
A mai arătat că această suprafață de teren a dobândit-o prin moștenire, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 537 din 1970 și a indicat obiectivele pentru expertiză.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
În cadrul rejudecării au fost administrate probele cu martorul N. M. (f. 46), expertiză topografică (f. 62-68, 76) și înscrisuri: certificat de moștenitor nr. 537 din 24.06.1970 (f. 51), adresa nr. 6348 din 23.05.2011 (f. 84), amendament la Hotărârea nr. 74/2001 a Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Dâmbovița cu tabel anexă (f. 85-88), titlu de proprietate nr._ din 26.05.2003 (f. 89-90), adresa nr. 7677 din 21.06.2011 (f. 93), adresa nr. 3228 din 17.06.2011 (f. 94).
Analizând actele și lucrările dosarului, prin sentința civilă nr.4004 bis/10.09.2012 a respins cererea formulată de reclamanta B. M. în contradictoriu cu pârâții R. E., C. L. de Aplicare a Legii Fondului Funciar D. și C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, județ Dâmbovița, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a formulat cererea cu nr. 1088 din 27.03.1998 pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru teren agricol și pădure de la autorul M. I., cerere ce a fost respinsă prin Hotărârea nr. 74/2001 a Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Dâmbovița (f. 85-88), poziția 400, pe motiv că stăpânește terenul.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat contestația nr._, care a fost admisă prin Amendament din 06.06.2002 pe Anexa 53, poziția 6, pentru pădure cu suprafața de 3 ha, fiindu-i eliberat titlul de proprietate nr._ din 26.05.2003 (f. 89-90). Pârâtele nu au făcut dovada comunicării către reclamantă a hotărârilor emise în ceea ce o privește.
Reclamanta nu a formulat cerere potrivit Legii 247/2005. Pe calea unei contestații înregistrate sub nr. 149 din 27.02.2006, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,36 ha, contestație analizată C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Dâmbovița în ședința din data de 07.09.2006 și a fost respinsă pe motivul neformulării cererii de reconstituire.
Din adresa nr. 7677 din 21.06.2011 (f. 93) și adresa nr. 3228 din 17.06.2011 (f. 94) rezultă că terenul în cauză nu a fost colectivizat, . cooperativizată.
Totodată, din chiar susținerile reclamantei prin reprezentantul său rezultă că terenul în cauză nu aparține vreunei persoane, ci este liber, fapt care se coroborează cu certificatul de moștenitor nr. 537 din 24.06.1970 (f. 51), care probează că terenul a rămas în patrimoniul reclamantei și nu a fost colectivizat. Totodată, reclamanta nici nu invocă preluarea în vreun alt fel de către stat a terenului în cauză
Or, potrivit art. 8 alin. 1 din Legea 18/1991 „stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept”.
Faptul că terenul a fost inundat prin deplasarea cursului râului, cu consecința schimbării categoriei de folosință a acestuia nu dă dreptul la aplicarea dispozițiilor Legilor fondului funciar privind stabilirea măsurilor reparatorii.
Pentru aceste considerente, având în vedere principiul disponibilității, care obligă instanța să se pronunțe în limita investirii prin cerere și în temeiul art. 8 și 53 din Legea 18/1991, instanța va admite respinge cererea, aceasta fiind neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile menționate a declarat recurs, în termen legal, reclamanta B. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, considerând că instanța de fond s-a aflat într-o mare eroare în ceea ce privește obiectul dedus judecății, cât și părțile din proces și că eroarea constă în faptul că obiectul cererii sale nu privește niciun fel de pădure, ci numai suprafața de 1,5 ha teren arabil rămas de pe urma defunctei D. C. și nu de pe urma autorului M. I., pe care nici nu-l cunoaște și nici nu există la dosarul cauzei o asemenea cerere, iar contestația nr._, de care face vorbire instanța, pentru pădure în suprafață de 3 ha și titlul de proprietate nr._/26.05.2003, la care se face referire, nu există în dosarul cauzei, la filele indicate de instanță regăsindu-se alte acte și nicidecum cele la care aceasta se referă.
A mai susținut recurenta reclamantă că în aceleași considerente se vorbește despre o contestație înregistrată sub nr. 149/27.02.2006, prin care aceasta a solicitat suprafața de 0,36 ha, fiind respinsă de comisia județeană de fond funciar, însă cererea acesteia de reconstituire a dreptului de proprietate privește suprafața de 1,5 ha teren, cerere care se regăsește la fila 78 din dosarul de fond, iar la filele 93-94 din același dosar la care face referire instanța de fond, nu se află adresele indicate, la dosar existând o copie de pe recensământul agricol al lui D. R. I., precum și încheierea de ședință din 26.03.2012.
De asemenea, reclamanta recurentă a menționat că o altă eroare regăsită în hotărâre, care a condus la o soluție total greșită, este aceea că aceasta nu a solicitat niciodată teren și pădure pe raza comunei Voinești, așa cum se motivează, și că acel teren ar fi liber, precum și faptul că acesta ar fi fost preluat vreodată de către stat și necolectivizat, dar și că terenul a fost inundat prin deplasarea cursului râului, neputând fi aplicabile dispozițiile Legii fondului funciar, motivare care în opinia recurentei este greșită, întrucât instanța de fond a făcut vorbire de cu totul alte acte care nu se regăsesc la dosarul cauzei, nereferindu-se deloc la cele existente și cu care reclamanta a încercat să facă dovada celor susținute, echivalând practic cu o nemotivare, ceea ce conduce la nulitatea hotărârii.
Totodată, recurenta reclamantă a precizat că la termenul de judecată din data de 10.09.2012, la solicitarea apărătorului său ales, s-a dispus amânarea pronunțării pentru o săptămână ca acesta să depună concluzii scrise, urmând ca instanța să se pronunțe pe data de 17.09.2012, însă, cu toate acestea, s-a pronunțat la data de 10.09.2012, astfel că nu au mai putut fi luate în considerare concluzii scrise depuse în termenul dispus de către instanță.
A conchis recurenta reclamantă că ambele motive de recurs conduc la desființarea hotărârii pronunțate de instanța de fond, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma probelor administrate, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în materie, tribunalul apreciază recursul ca fiind fondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Se reține că potrivit art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă printre altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Obligația instanței de a menționa, în mod expres și explicit, în considerentele hotărârii date care sunt argumentele în măsură să îi susțină soluția pronunțată, apare ca esențială, din perspectiva textelor normative evocate mai sus, ea fiind de natură să înlăture orice arbitrariu, să convingă părțile în litigiu de temeinicia și legalitatea unei hotărâri și să facă posibilă exercitarea controlului judecătoresc.
Motivarea hotărârii este o cerință de ordine publică prin care se asigură respectarea dreptului de apărare al părților, ale căror susțineri trebuie examinate ( Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cazul Albina împotriva României), căci numai în acest mod se oferă instanțelor de control judiciar posibilitatea de a-și exercita prerogativele.
Din verificarea exemplarului original al sentinței (filele 124-126 dosar fond), tribunalul constată că, într-adevăr, expunerea parțială a situației de fapt și argumentarea hotărârii, începând cu pagina 3 din sentința recurată privesc în exclusivitate soluția dată în alt dosar, posibil în cauza_ .
Reținând că motivarea în fapt și în drept a hotărârii, conform art.261 din Codul de procedură civilă, este indispensabilă pentru a se putea exercita controlul judiciar, iar hotărârea supusă recursului nu este motivată, prima instanță neintrând practic în cercetarea fondului pricinii, Tribunalul apreciază că pentru acest motiv recursul va fi admis, urmând ca, în conformitate cu art. 312 alin.3 din Codul de procedură civilă, să se dispună casarea sentinței judecătoriei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe de fond, care va proceda la analiza punctuală a susținerilor părților din primă instanță, precum și a materialului probator administrat în cauză, urmând a menționa, în mod expres și explicit, în considerentele hotărârii care sunt argumentele, în fapt și în drept, în măsură să îi susțină soluția pronunțată, indicând probele care stau la baza aspectelor de fapt ce vor fi reținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de recurenta reclamantă B. M., domiciliată în ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 4004 bis pronunțată la data de 10.09.2012 de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte R. E., domiciliată în ., județul Dâmbovița, C. L. D. de aplicare a Legii fondului funciar, cu sediul în . și C. Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în municipiul Târgoviște, Piața Tricolorului, nr. 1, județul Dâmbovița.
Casează hotărârea recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Târgoviște.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. Ș. G. S. A. S.
GREFIER,
I. M.
J.F .N. M. A.
Dosar nr._
Judecătoria Târgoviște
Red. D.Ș/tehnoredact.D.Ș.
3 ex./25.02.2013
| ← Pretenţii. Decizia nr. 430/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Fond funciar. Decizia nr. 70/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
