Fond funciar. Decizia nr. 698/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 698/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 03-09-2013 în dosarul nr. 9700/315/2012
DOSAR NR._
ROMANIA
TRIBUNALUL DAMBOVITA SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILA NR. 698
SEDINTA PUBLICĂ DIN DATA DE 3 septembrie 2013
Instanța compusă din :
Președinte: - C. M. G.
Judecători: - S. D.
: - B. Brînzică
Grefier :- S. E. S.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil promovat de recurentul reclamant P. N. D. domiciliat în .. .. 192, județul Dâmbovița, împotriva încheierii din 19 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, intimate pârâte fiind C. L. DE FOND FUNCIAR ANINOASA, cu sediul în ., PREȘEDINTELE COMISIAI LOCALE DE FOND FUNCIAR ANINOASA cu sediul în . și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURIL.OR DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, .. 1, județul Dâmbovița, dosarul având ca obiect recurs fond funciar.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu suma de 4 lei conform chitanței nr._ din 13.08.2013 și cu timbru judiciar în valoare de 0.15 lei.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul reclamant P. N. D. personal iar pentru intimata C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Dâmbovița a fost prezent consilier juridic D. C..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care: se invederează instanței că cererea de recurs a fost legal timbrată, procedura de citare fiind legal îndeplinită, dosarul fiind la primul termen de judecată, din partea intimatei C. L. de fond funciar Aninoasa fiind depusă întâmpinare.
In temeiul disp. art. 159 1 alin 4 Cod procedură civilă instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Recurentul reclamant P. N. D. având cuvântul depune la dosar dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar, precizând că acest complet ar trebui să se abțină de la soluționarea prezentei cauze deoarece a mai soluționat și alte cauze referitoare la aceste părți.
Tribunalul comunică o copie de pe întâmpinare și recurentului reclamant. Iar în ceea ce privește susținerea recurentului potrivit căreia acest complet ar trebui să se abțină de la soluționarea cauzei, pune în vedere recurentului să formuleze cererea de recuzare în scris deoarece completul nu înțelege să se abțină de la soluționarea cauzei, nefiind identificate motive de abținere.
Recurentul reclamant P. N. D. având cuvântul precizează că nu înțelege să formuleze cerere de recuzare. Nu mai solicită alte probe.
Reprezentantul intimatei pârâte C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Dâmbovița, consilier juridic D. C.. având cuvântul nu mai solicită alte probe.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul reclamant P. N. D. având cuvântul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea încheierii de suspendare pronunțată de prima instanță, deoarece se susține că situația nu ar fi clară dar din probele administrate în cauză probele sunt foarte clare, cererea completatoare formulată fiind foarte clară și completă. Solicită totodată a se dispune repunerea pe rol a cauzei de la fond, urmând ca prima instanță să administreze toate probele.
Reprezentantul intimatei C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Dâmbovița, consilier juridic D. C. având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat.
Tribunalul, în temeiul disp. art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise urmând a delibera.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 19.02.2013, Judecătoria Târgoviște a dispus, în baza art. 1551 Cod procedură civilă, suspendarea judecății cererii formulată de reclamantul P. N.-D. în contradictoriu cu pârâții C. L. DE FOND FUNCIAR ANINOASA, PREȘEDINTELE C. LOCALE DE FOND FUNCIAR ANINOASA - M. C. și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR DÂMBOVIȚA, deoarece reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței date prin încheierea din data de 29.01.2013.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că reclamantul, prin precizările din data de 18.02.2013, nu a expus situația de fapt pe care se întemeiază fiecare capăt de cerere, limitându-se să dea indicații cu privire la ceea ce ar trebui să facă pârâta C. L. de Aplicare a Legii Fondului Funciar, introducând, totodată, două noi capete de cerere (5 și 6) având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate.
Instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 112 pct. 4 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată trebuie să conțină motivele de fapt pe care se întemeiază și că, în speță, este imposibil de deslușit o situație de fapt, astfel încât s-a aflat în imposibilitate de a analiza cererea reclamantului, nefiind suficiente conturarea unui petit al cererii și aprecierile reclamantului cu privire la cum ar trebui să se procedeze pentru realizarea dreptului său, iar expunerea coerentă a situației de fapt este necesară atât pentru instanță, cât și pentru asigurarea garantării dreptului la apărare al părții adverse.
Având în vedere că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței date prin încheierea de ședință din data de 29 ianuarie 2013, în sensul că nu a motivat în fapt fiecare capăt al cererii de chemare în judecată, cursul judecății fiind împiedicat din culpa acestuia, a dispus suspendarea judecății.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul P. N.-D., susținând că a precizat ceea ce i s-a cerut, suspendarea fiind lipsită de temei legal.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod procedură civilă.
Tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului, constată că prin încheierea din data de 29.01.2013 instanța de fond i-a pus în vedere reclamantului să motiveze în fapt și în drept fiecare capăt de cerere, însă reclamantul, la data de 18.02.2013, reiterează solicitările din cererea inițială și mai formulează două capete noi de cerere, de asemenea, nemotivate în fapt și în drept.
Potrivit dispozițiilor art. 112 alin. (1) pct. 4 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată va cuprinde arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea.
În cauză reclamantul a formulat mai multe capete de cerere, fără însă a motiva în fapt și în drept solicitările sale.
De altfel, nici prin motivele de recurs nu indică motivele de fapt și de drept ale cererii promovate la instanța de fond.
Ca atare, tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul dispozițiilor art. 1551 Cod procedură civilă, astfel că, în baza art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurentul reclamant P. N. D. domiciliat în .. .. 192, județul Dâmbovița, împotriva încheierii din 19 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, intimate pârâte fiind C. L. DE FOND FUNCIAR ANINOASA, cu sediul în ., PREȘEDINTELE COMISIAI LOCALE DE FOND FUNCIAR ANINOASA cu sediul în . și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURIL.OR DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, .. 1, județul Dâmbovița.
Menține încheierea atacată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 03 septembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. M. G. S. D. B. Brînzică
GREFIER
S. E. S.
Jud. fond S. A. V.
Judecătoria Târgoviște
Dosar fond nr._
Red. CMG. / Tehnored. IM. 2 ex - 06.09.2013
← Fond funciar. Decizia nr. 70/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Fond funciar. Decizia nr. 1103/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
---|