Fond funciar. Decizia nr. 293/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 293/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 12604/288/2009
DOSAR NR._ RECURS
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 293
Ședința publică din data de 26 martie 2013
Președinte: A. S.
Judecător: D. Ș.
Judecător: G. S.
Grefier: I. M.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor civile declarate de recurenții pârâți H. N., domiciliat în ., județul V., și H. I., domiciliat în municipiul Râmnicu V., .. 18, ., județul V., împotriva sentinței civile nr. 5666 pronunțată la data de 18.05.2012 de către Judecătoria Râmnicu V. în dosarul nr._, dar și împotriva încheierii din camera de consiliu - de respingere a cererii de recuzare - nr. 960/21.10.2010 pronunțată de Judecătoria Râmnicu V. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. comunei M., domiciliat în ., și cu intimata pârâtă Instituția P. Județului V., cu sediul în municipiul Râmnicu V., .. 1, județul V., având ca obiect constatare nulitate absolută ordin prefect.
Prezența părților și dezbaterile susținute au fost consemnate în încheierea pronunțată la 19 martie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea la 26 martie 2013 pentru ca părțile să depună la dosarul cauzei note scrise, dată la care, deliberând, a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Asupra recursurilor civile de față:
Prin cererea de chemare în judecată a pârâtului H. N., înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu V., sub nr._ /30.11.2009, reclamanta Primăria C. M. a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună refacerea schiței cadastrale și să fie lăsat drumul de servitute așa cum a fost prevăzut prin contractul de vânzare cumpărare din anul 1935.
Motivând cererea, reclamanta a arătat că din anul 1930 exista pe terenul din pct. „Lințoia” sub Gogiomanu, un drum de acces lăsat de proprietarul terenului pentru cetățenii comunei M..
La 01 martie 2010, s-a modificat cererea introductivă, primarul comunei M. solicitând ca în contradictoriu cu Instituția prefectului județului V. și cu pârâții H. N. și H. I., în baza art. III alin. 2 teza 1 din Legea nr. 169/1997 să se constate nulitatea absolută a Ordinului P. nr. 289 din 17.04.2008, emis în favoarea pârâților, emis cu încălcarea evidentă a legii și în defavoarea comunei M. căreia i s-a luat islazul comunal aflat în proprietatea sa legitimă.
S-a arătat că terenul ce face obiectul ordinului contestat, în suprafață de 15,11 ha este islaz comunal situat în două puncte „Câmpul Poștii” și respectiv „Lintoaia” ce a fost expropriat și dat în proprietatea comunei M. ca izlaz, prin titlul de proprietate emis în baza Decretului nr.187/1945 privind reforma agrară și de atunci a fost utilizat ca islaz comunal, fiind înregistrat ca atare în toate evidențele.
S-a susținut că deși cererea pârâților a fost respinsă de comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar M., Comisia Județeană și apoi Prefectul județului au emis acte nelegale de natură să creeze un prejudiciu mare și un precedent periculos pentru . calitate de titular deplin al dreptului de proprietate, ar trebui să fie singura ce decide în baza legii soarta bunurilor aflate în proprietatea sa legală.
Pârâții H. N. și H. I. au formulat întâmpinare prin care au arătat că sunt de acord cu cererea principală formulată de reclamantă, referitoare la drumul de servitute, însă nu sunt de acord cu cererea de modificare a acțiunii prin care se solicită constatarea nulității titlului de proprietate, pe considerentul că dreptul lor recunoscut prin actele de reconstituire și validare le-a fost stabilit potrivit dispozițiilor legale în vigoare.
În probațiune, s-au atașat la dosar înscrisurile ce au stat la baza emiterii actului atacat, s-a administrat reclamantului interogatoriul propus de pârâți și s-a dispus efectuarea unei expertize topografice pentru identificarea suprafeței de teren în litigiu raportat la înscrisurile de care se prevalează reclamantul și pârâții.
Prin sentința civilă nr.5666/18 mai 2012, s-a admis cererea astfel cum a fost modificată, s-a constatat nulitatea absolută parțială a Ordinului P. Județului V. nr. 289 din 17.04.2008, pentru terenul situat pe raza comunei M., județul V., pct. „Câmpul Poștei”, în suprafață totală de 10,1728 ha, astfel cum este identificat, individualizat și redat în raportul de expertiză topo și schița anexă întocmite de expert P. I. L. și au fost obligați pârâții H. la 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că în baza titlului de proprietate nr._ din anul 1945 emis în conformitate cu Decretul Lege 187/1945, . terenului în litigiu, situat în pct. „Câmpul Postii”, având ca destinație izlaz comunal și a fost validată prin Hotărârea Comisiei Județene V. nr.49/11.08.1991 pe anexa 16, cu toate suprafețe de teren pășune comunală(izlaz).
S-a menționat că prin adresa nr. 3133 din 19.10.2007 (fila 79-din dosar), Primăria C. M. a comunicat Comisiei Județene de Aplicare a Legii Fondului Funciar V. că luându-se în discuție cererea nr.1/30.07.2007 prin care H. N. și H. I. au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate după defunctul H. I.G. pentru o suprafață totală de 34,50 ha, cererea a fost respinsă cu unanimitate de voturi de Comisia Locală de Fond Funciar M., printre suprafețele solicitate de cei doi prin cererea nr. 1/30.07.2007, aflându-se și trupurile de izlaz din punctele „Câmpul Postii” și „Lintoaia”, iar în adresa de înaintare către Comisia Județeană V., Comisia Locală M. a precizat că acestea se află în proprietatea comunei M., în baza titlului de proprietate nr._ din 1945 și a Hotărârii Comisiei Județene de Validare nr. 49/11.08.1991.
Cu toate acestea, Comisia Județeană de Aplicare a Legii Fondului Funciar V., prin Hotărârea nr. 791/04.02.2008, a admis în parte contestația formulată de H. N. și H. I. pentru suprafața de 15,11 ha teren pășune, situat în punctele „Câmpul Poștii” și „Lintoaia” cu destinația de izlaz comunal și în baza acestei hotărâri, a fost emis Ordinul P. nr. 289/17.04.2:008, prin care a fost restituită în proprietatea pârâților suprafața de 15,11 ha.
S-a argumentat că din raportul de expertiză tehnică specialitatea topografie, efectuat în cauză, de experții tehnici judiciari P. I. L. și F. O., acesta din urmă în calitate de expert observator al pârâților, reiese că autorului pârâților H. i s-a expropriat suprafața de 15 ha în „Câmpul Poștei” cu datele rezultate din titlul de proprietate nr._, eliberat C. M., în temeiul Decretului Lege nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, iar suprafața totală expropriată de la autorul pârâților H. în acest punct, potrivit procesului verbal din anul 1945, a fost de 15 ha, suprafață totală primită în proprietate de . de proprietate nr._ este de 12,8972 ha.
S-a mai avut în vedere că suprafața terenului în litigiu, măsurată de experți este de 10,1728 ha, între terenul atribuit în proprietate ca islaz C. M. și terenul pentru care a fost. emis Ordinul P. a cărei nulitate se solicită, existând suprapunere.
Instanța de fond a apreciat că Ordinul P. Județul V. nr. 289/17.04.2008, a fost emis cu nerespectarea dispozițiilor art. 41 din Legea Fondului Funciar, întrucât terenul nu era liber la data emiteri ordinului, fiind în proprietatea C. M. și având destinația islaz.
În considerentele sentinței s-a făcut trimitere la prevederile art. 8 din Legea nr. 18/1991republicată, corespunzător cărora reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate în patrimoniul cooperativelor agricole de producție, se face, la cerere, în favoarea membrilor cooperatori care au adus pământ în cooperativă sau cărora li s-a preluat teren în orice mod de către aceasta, precum și în condițiile legii civile, moștenitorilor acestora.
De asemenea, potrivit art. 11 alin. 1 din lege, suprafața adusă în cooperativa agricolă de producție este cea care rezultă din actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă și în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații martori, iar potrivit art. II din Legea nr. 169/1997, dispozițiile modificatoare de completare ori de abrogare ale prezentei legi nu aduc atingere în nici un fel titlurilor și altor acte de proprietate eliberate, cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, la data întocmirii lor.
S-a evidențiat că pentru ca un moștenitor să beneficieze de reconstituirea
dreptului de proprietate în baza actelor normative care au modificat și completat
Legea nr. 18/1991, este necesar ca el să facă dovada dreptului de proprietate al
autorului său, a vocației sale succesorale, precum și dovada faptului că terenul
solicitat nu a fost atribuit legal altei persoane.
În cauză, s-a constatat că cerere pârâților de reconstituire a terenului nu este admisibilă, iar Ordinul P. a fost emis nelegal întrucât din actele aflate la dosar reiese că autorul acestora a fost expropriat în anul 1945, iar actelor de proprietate mai vechi nu li se poate da eficiență juridică deoarece așa cum s-a arătat în art. 8 și 11 din Legea nr. 18/1991, republicată, dau relevanță juridică înscrisurilor din perioada preluării terenurilor în cooperativele agricole de producție.
Mai mult, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 41 privind restituirea, deoarece, la momentul emiterii Ordinului, terenul nu era liber fiind în proprietatea C. M. ale cărei acte de proprietate nu au fost desființate.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, au fost obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei constând în onorariul pentru expert.
Împotriva încheierii de ședință 960/21.10.2010 și a sentinței de fond au declarat recurs pârâții.
Hotărârea fondului a fost criticată în temeiul art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, fiind apreciată contrară legii, pe considerentul că deși s-au dovedit în urma administrării probatoriului că alegațiile reclamantului sunt nefondate, prima instanță a admis cererea introductivă, constatând nulitatea absolută parțială a ordinului prefectului.
Sub acest aspect, s-a menționat că potrivit procesului verbal din 1945, rezultă faptul că moștenitorii lui G. I. H. au deținut 15 ha teren în punctul ,,Câmpul Poștei” care a fost expropriată în temeiul Decretului-Lege nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, trecând în patrimoniul comunei M. iar din titlul de proprietate nr._/1945 reiese că suprafața de teren din punctul menționat este de 12,8972 ha, suprapunându-se celei de 15 ha, deținută de autorul recurenților, astfel cum s-a stabilit prin expertiza întocmită în cauză.
S-a susținut că din actele primare de proprietate rezultă că moștenitorii lui G. I. H. nu mai dețineau în anul 1945 alte terenuri în punctual ,,Câmpul Poștei” și ,,Lințoaia”.
Dezvoltând critica, recurenții arată că deși a făcut referire la dispozițiile art.8 din Legea nr. 18/1991, instanța de fond a interpretat eronat acest text ce prevede că reconstituirea/constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate în patrimoniul CAP se face la cerere în favoarea membrilor cooperatori care au adus pământ în cooperativă sau cărora li s-a luat teren în orice mod de către acesta, precum și în condițiile legii civile, moștenitorilor acestora.
S-a evidențiat că în speță, autorului recurenților i-a fost luat în mod abuziv terenul în litigiu și trecut în patrimoniul statului, iar cerințele art.11 din actul normativ menționat sunt îndeplinite, deoarece suprafața pentru care s-a emis titlul contestat a fost dovedită ca aparținând autorului recurenților, potrivit actelor primare de proprietate și evidențelor agricole.
Mai mult, hotărârea comisiei județene nr. 791/2007 de validare a recurenților, nu a fost contestată în termenul prevăzut de lege.
În privința prevederilor art. II din Legea nr. 169/1997, respectiv a dispozițiilor modificatoare, de completare ori de abrogare a prezentei legi, s-a menționat că nu aduc atingere titlurilor și altor acte de proprietate eliberate, iar intimatul reclamant nu deține un titlu valabil de proprietate.
S-a concluzionat că toate probele duc la aprecierea că titlul emis recurenților s-a întocmit în condiții de legalitate, cu respectarea dispozițiilor legale, în timp ce intimatul nu deține decât un titlu emis ca urmare a exproprierii abuzive realizată în anul 1945, dar care nu echivalează cu dovada dreptului de proprietate.
În drept s-au mai invocat prevederile art.3041 Cod procedură civilă.
În recursul declarat împotriva încheierii 960/21.10.2010 de respingere a cererii de recuzare a magistratului care a soluționat litigiul în primă instanță, pârâții au arătat că s-au încălcat dispozițiile art.27 Cod procedură civilă, actul procedural fiind lovit de nulitate, în conformitate cu prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
S-a susținut în esență că viceprimarul comunei M., D. G., este cumnatul judecătoarei D. C., căsătorită cu fratele viceprimarului și atât înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, cât și ulterior, D. G. care se ocupă în mod personal de această cauză, s-a exprimat cu mult înainte care va fi soluția dată de instanță, cu toate că nu are calitatea de parte în proces, dar are interes personal în judecată, ocupându-se în mod direct de islazurile comunale.
De asemenea, s-a menționat că deși hotărârea s-a pronunțat la 18 m,ai 2012, a fost redactată și comunicată la sfârșitul lunii iulie 2012, fiind folosită de viceprimar în campania electorală pentru alegerile locale, când și-a susținut candidatura, între altele și pe soluția obținută în cauza de față.
Se solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate, admiterea cererii de recuzare și trimiterea cauzei spre rejudecare la un complet compatibil în soluționarea acesteia.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, în sensul respingerii recursurilor ca nefondate, arătând că din criticile recurenților nu se înțelege ce lege a fost încălcată sau aplicată greșit și analizează alte aspecte decât cele avute în vedere de prima instanță, respectiv că Ordinul P. s-a emis nelegal câtă vreme din acte rezultă că autorul acestora a fost expropriat în anul 1945, iar terenul a fost atribuit în proprietatea comunei M. prin titlul de proprietate emis în baza Decretului nr. 187/1945 privind reforma agrară, de atunci fiind utilizat ca izlaz comunal și înregistrat astfel în evidențe.
Se consideră că în aceste condiții, terenul nu era liber și la dispoziția prefectului care nu putea dispune de el în mod legal, deoarece în localitate nu a existat CAP iar toate referirile din recurs privitoare la dispozițiile de reconstituire a terenurilor aflate în patrimoniul CAP sunt neavenite în cauză.
Apreciază intimatul că sublinierea recurenților conform căreia hotărârea comisiei județene nu a fost contestată, dovedește necunoașterea legii, reclamantul fiind un terț față de procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, putând ataca doar titlul de proprietate sau ordinul prefectului și nu actele intermediare.
S-a conchis că probele administrate relevă faptul că suprafața în litigiu este din 1945 proprietatea comunei M., are categoria izlaz comunal și este protejat de lege, ordinul atacat încălcând prevederile art.III alin.1 lit.a din Legea nr. 169/1997.
În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare a magistratului D. C. s-a arătat că H. I. nu a formulat cerere de recuzare și, prin urmare, nu poate declara recurs iar pe de altă parte, persoana despre care se pretinde că ar avea influență nu este parte în proces, nu a participat în litigiu și nu poate avea interes comun cu cel al unității administrativ teritoriale.
S-a mai subliniat că nu erau îndeplinite condițiile art.27 pentru recuzarea judecătorului.
Înalta Curte de casație și Justiție, prin încheierea nr. 7212/22.11.2012 a admis cererea petiționarilor H. I. și H. N., strămutând judecata recursului la Tribunalul Dâmbovița, pe rolul căruia s-a înregistrat dosarul la 07.01.2013.
Examinând încheierea și hotărârea atacate prin prisma probelor administrate, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în materie, tribunalul apreciază recursul declarat împotriva încheierii de ședință nr. 960/21.10.2010 ca fiind lipsit de interes în privința recurentului H. N. și ca fiind inadmisibil în ceea ce îl privește pe H. I., iar recursul împotriva sentinței de fond se privește ca fondat, pentru următoarele considerente ce se vor expune în continuare.
Se reține că în baza procesului verbal încheiat în luna mai 1945 de comitetul de reformă agrară al comunei M. (fila 111 dosar fond) s-a constatat că moștenitorii lui G. I. H. dețineau pe raza localității, între altele 30 pogoane teren în punctual ,,Câmpul Poștei” și 4 ha în punctul ,,Lintoaia” iar prin titlul de proprietate nr._ întocmit în baza Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, . împroprietărită cu suprafața de 17 ha și 8072 m.p. teren expropriat de la succesorii persoanei menționate, din care 12, 8972 ha în trupul ,,Câmpul Poștei” și 4 ha și 9100 mp. în trupul ,,Lințoaia”.
Se mai are în vedere că prin hotărârea nr.49/11.08.1991 a Comisiei Județene V. de fond funciar, . validată cu toate suprafețele de pășune comunală (izlaz), pe anexa 16 (filele 82-83 dosar fond).
Intimatul-reclamant, prevalându-se de dispozițiile art.III alin.2 din Legea nr. 169/1997 a solicitat constatarea nulității Ordinului prefectului nr. 289/17.04.2008 eliberat pârâților, fără a indica unul dintre cazurile concrete de nulitate exemplificativ prevăzute de art. III din legea menționată.
Pentru aprecierea legalității reconstituirii dreptului de proprietate, se impune verificarea dispozițiilor legale în vigoare la data eliberării titlului (ordinul prefectului) atacat.
Sub acest aspect, se constată că în conformitate cu dispozițiile art.III lit.d) din Legea nr. 169/1997 sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole constituite ca izlaz comunal. per a contrario, actele de reconstituire a dreptului de proprietate din suprafețele reprezentând islaz comunal, nu sunt afectate de nelegalitate.
În opinia tribunalului, la data când a fost validată . suprafață aferentă islazului comunal pe anexa 16, era în vigoare art. 32 din Legea nr. 18/1991 (actualmente anexa 33), potrivit căruia ,,terenurile provenite din fostele islazuri comunale – pajiști și arabil – care s-au aflat în folosința cooperativelor agricole de producție – trec în proprietatea privată a comunelor, orașelor, sau după caz, a municipiilor și în administrarea primăriilor, urmând a fi folosite ca pășuni comunale și pentru producerea de furaje și semințe pentru culturi furajere.
Or, după cum însuși intimatul reclamant afirmă în calea de atac, în . existat CAP și coroborând această împrejurare cu temeiul în baza căruia terenul autorului recurenților a fost expropriat, se concluzionează că la momentul în care unității administrativ teritoriale i-a fost validată toată suprafața islazului comunal, nu era întrunită cerința textului menționat, terenul expropriat succesorilor lui G. I H., neaflându-se în folosința cooperativelor agricole de producție.
Din punctul de vedere al regimului juridic, solicitarea recurenților de reconstituire a proprietății private, potrivit cererii nr. 1/30.07.2007 (fila 110 dosar fond) se încadrează în prevederile art.39 din Legea nr. 18/1991, corespunzător cărora ,,persoanele fizice ale căror terenuri agricole au fost, trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949, precum și al oricăror acte normative de expropriere, sau moștenitorii acestora pot cere reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren trecută în proprietatea statului până la limita suprafeței prevăzută de art. 3 lit.h) din Legea nr.187/1945, de familie…..”.
Așadar, terenul autorilor recurenților fiind expropriat face obiectul retrocedării în baza textului menționat, nefiind exceptat de la reconstituire dar este supus dispozițiilor capitolului III din Legea nr. 18/191 privind terenurile proprietate de stat și unele prevederi speciale, astfel încât, în mod legal s-a atribuit suprafața în litigiu, prin ordin al prefectului, fiind liberă de construcții, instalații și amenajări de interes public în sensul art. 41 (1) din Legea nr. 18/1991.
În circumstanțele expuse, concluziile instanței de fond conform cărora actul atacat contravine dispozițiilor art.41 din Legea nr. 18/1991, iar actelor de proprietate mai vechi nu li se poate da eficiență juridică, sunt contrare textelor aplicabile în materie, întrucât nu se poate face abstracție de temeiul în baza căruia s-a preluat imobilul teren al ascendenților recurenților.
În aprecierea forței probante a înscrisurilor invocate de pârâți, instanța de fond a pierdut din vedere că în conformitate cu dispozițiile art.11, în sens larg, dovada dreptului de proprietate se face cu actele de proprietate fără a distinge în raport cu vechimea acestora, relevantă fiind dovada preluării de către stat sau cooperativele agricole de producție a unei anumite suprafețe de teren, care îndrituiește persoanele prevăzute de lege și obligă în aceeași întindere la reconstituirea proprietății private.
Recursul declarat împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare se apreciază ca fiind inadmisibil, în ceea ce îl privește pe H. I., întrucât el nu a fost titularul cererii de recuzare, iar cel promovat de H. N. se considera ca lipsit de interes, pe de o parte pentru că tribunalul având toate elementele necesare aprecierii legalității și temeiniciei soluției, nu are motiv de casare cu trimitere spre rejudecare, iar pe de altă parte pentru că în situația în care s-ar fi impus o asemenea soluție, trimiterea spre rejudecare revenea judecătoriei din circumscripția Tribunalului Dâmbovița, ca efect al strămutării.
Față de cele ce preced, în considerarea art.304 pct.9 și 3041 Cod procedură civilă, raportat la art.312 alin.3 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul declarat împotriva încheierii de ședință nr. 960/21.10.2010 și admițând recursul împotriva sentinței de fond, o va modifica în tot, în sensul respingerii cererii reclamantului, astfel cum a fost modificată și înlăturării, pe cale de consecință, a obligației pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul pârât H. I. împotriva încheierii de ședință nr. 960/21.10.2010 a Judecătoriei Râmnicu V. ca inadmisibilă, iar cel declarat de recurentul pârât H. N. ca lipsit de interes.
Admite recursul declarat de pârâții recurenți H. N., domiciliat în ., județul V., și H. I., domiciliat în municipiul Râmnicu V., .. 18, ., împotriva sentinței civile nr. 5666/18 mai 2012 pronunțată de către Judecătoria Râmnicu V. în dosarul nr._, pe care o modifică, în tot, în sensul respingerii cererii astfel cum a fost precizată și al înlăturării obligației pârâților de plată a cheltuielilor de judecată.
Respinge cererea intimatului reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată.
Obligă intimatul reclamant la 400 lei cheltuieli de judecată către recurenții pârâți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. S. D. Ș. G. S.
GREFIER,
I. M.
J.f.C. D.
Judecătoria Râmnicu V.
Dosar nr._
Tehnored. A.S./N.P.
1.04.2013/3 exemplare
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1010/2013. Tribunalul... | Validare poprire. Decizia nr. 685/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
