Fond funciar. Decizia nr. 77/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 77/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 6010/120/2012
DOSAR NR._ RECURS
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 77
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2013
Președinte: G. S.
Judecător: A. S.
Judecător: D. Ș.
Grefier: I. M.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurenta reclamantă Ș. D., domiciliată în ., nr. 78, județul Dâmbovița, împotriva încheierii pronunțată la data de 28.06.2011 de către Judecătoria Răcari în dosarul nr._, prin care s-a suspendat judecata în temeiul art. 183 Cod procedură civilă, în contradictoriu cu intimatele pârâte G. C. E., domiciliată în ., C. L. Crevedia de aplicare a Legii fondului funciar, cu sediul în ., și C. Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în municipiul Târgoviște, Piața Tricolorului, nr. 1, județul Dâmbovița, având ca obiect constatare nulitate absolută parțială titlu de proprietate.
Prezența părților și dezbaterile susținute au fost consemnate în încheierea pronunțată la data de 22 ianuarie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea la data de 29 ianuarie 2013, pentru a da posibilitate părților să depună la dosarul cauzei note scrise, dată la care, deliberând, a pronunțat următoarea decizie civilă:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 28 iunie 2011 Judecătoria Răcari a dispus suspendarea judecății cauzei, în temeiul articolului 183 din codul de procedură civilă și a înaintat procurorului înscrisul defăimat ca fals, împreună cu procesul-verbal încheiat.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că având în vedere că pârâta – reclamantă G. C. E., prin apărător, s-a înscris în fals împotriva chitanței datate 05.07.1961, chitanță ce se găsește la dosarul cauzei la fila a șaptea, semnată spre neschimbare de către instanță și că reclamantul a afirmat că înțelege să se folosească de ea, se impune a se face aplicarea dispozițiilor art.183 din Codul de procedură civilă, așa încât se va suspenda judecata cauzei și se va sesiza parchetul, urmând a-i fi trimise chitanța, copie de pe încheiere și procesul-verbal ce se va întocmi.
Împotriva încheierii civile pronunțate la data de 28.06.2011 a formulat recurs, în termen legal, reclamanta Ș. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub mai multe aspecte:
O primă critică vizează nemotivarea încheierii de suspendare, recurenta susținând că instanța nu a făcut altceva decât să ia act de susținerile apărătorului paratei reclamante, anume că, întrucât s-a înscris în fals, va sesiza parchetul și va suspenda cauza, fără a arăta motivele temeinice pe care s-a întemeiat această decizie de suspendare, or această suspendare bazată pe dispozițiile art. 183 Cod procedură civilă nu este o suspendare de drept, ci una facultativă, motiv pentru care instanța, printr-o motivare chiar și succintă, trebuia să justifice pentru ce s-a impus o astfel de măsura a suspendării.
O a doua critică privește împrejurarea că instanța de fond a făcut și o greșită aplicare a art. 183 Cod procedură civilă.
În opinia recurentei, prima instanță avea obligația să verifice și temeinicia unei astfel de cereri de înscriere în fals și dacă nu cumva reprezintă un abuz de drept procesual provocat de către pârâtă în ideea tergiversării inutile a cauzei ( exact acest lucru s-a și întâmplat întrucât, timp de un an de zile, de când s-a suspendat, cauza trenează la politie, datorită refuzului constant al paratei de a se prezenta la audieri), iar sub acest aspect, recurenta face referire la dispozițiile noului cod de procedura civilă a cărui intrare în vigoare este iminentă, anume art. 298 alin.1, care prevede în mod imperativ că această cerere trebuie motivată, motivare care nu este pur formală, ci tocmai în ideea analizării de către instanță.
În dezvoltarea aceleeași critici, reclamanta menționează și că instanța a nesocotit, atât dispozițiile art. 183, cat si ale art. 184 Cod procedură civilă, căci, la o simplă lecturare a așa-ziselor motive de înscriere în fals ( fila 59), dar și la simpla vizualizare a înscrisului în original prezentat ( suport material ce prezenta toate caracteristicile unui înscris deosebit de vechi: foaie îngălbenită, fragilă, colțuri deteriorate etc.) se pot desprinde următoarele concluzii:
Instanța a dat dovada de o mare îngăduință, trecând cu foarte multă
ușurința peste motivul prezentat de către pârâtă prin care arată că acest
înscris nu ar fi fost întocmit în anul 1961 pentru că, citez: " verbul "fiind"
(scris cu 2 de i), iar cuvântul "copiii" (este scris cu 3 de i), aceste aspecte
confirmând susținerile reclamantei că acest înscris nu s-a încheiat acum 50 de ani, pentru că atunci oamenii nu aveau știința de carte", or instanța, constatând că un astfel motiv nu poate reprezenta decât un abuz
din partea paratei, trebuia să îl cenzureze și, raportându-se la celelalte
susțineri ale paratei, să constate că, pe de o parte, se contestă faptul că ar corespunde realității conținutul înscrisului și atunci nu organele de cercetare penală ar putea să lămurească acest lucru, ci doar instanța civilă ( art. 184 prima teza), iar pe de alta parte, în privința contestării scrierii și subscrierii, să constate că acțiunea publică este prescrisă (actul încheindu-se în 1961), urmând ca instanța civilă să cerceteze falsul cu orice mijloace de probă, or instanța nu a făcut acest lucru, grăbindu-se să "decline" competența astfel încât a omis și să ia în considerare cererea completatoare a reclamantei ( fila 57), prin care practic înțelege să lărgească cadrul procesual sub aspectul calității procesual pasive și a numitei Bigu G. G.. Instanța a pus în discuție cererea de declarare a falsului, încălcând practic prevederile art. 129 Cod procedură civilă ce consacră principiul disponibilității - principiu ce încă mai guvernează procesul civil - prin nepreocuparea acesteia în a stabili cadrul procesual corect cu care a fost investită.
În final, recurenta apreciază că s-au încălcat prevederile art. 180 și 182 Cod procedură civilă, întrucât textul de lege prevede că părțile vor fi citate, trebuind să se înfățișeze personal, fie pentru a declara dacă se mai folosesc de înscris (reclamanta), fie dacă se mai insistă în declararea falsului (parata), iar numai pentru motive temeinice, părțile se pot prezenta și prin mandatari cu procură specială, doctrina și practica arătând ca o astfel de măsură își are rațiunea în asumarea unei anume răspunderi, or pe lângă faptul că nu s-a cercetat de către instanță care sunt motivele temeinice pentru care G. E. nu s-a putut prezenta în instanță, recurenta susține că în cauză nu a existat o "procura speciala" în sensul art. 180 al 2 Cod procedură civilă pentru "asumarea" înscrierii în fals, căci nici fiica paratei, nici avocatul nu puteau să suplinească lipsa paratei, întrucât procura dată de parată fiicei nu vizează și o eventuală înscriere în fals, iar împuternicirea avocațială nu reprezintă procura specială, iar printr-o interpretare sistematică sau, de ce nu, prin analogie, instanța, pornind de la prevederile art. 67, 68 al 1 și 69 al. 1 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 180 al 2 Cod procedură civilă, putea concluziona că în cauză nu există o procură specială, care să cuprindă expres mențiunea înscrierii în fals.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea, în tot, a încheierii atacate, în sensul înlăturării dispozițiilor privind suspendarea cauzei și trimiterea înscrisului sub semnătură privată de la fila 7 Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, cu consecința continuării judecații.
Prin întâmpinarea formulată de către intimata-pârâtă G. C. E., aceasta a solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivat de faptul că sub aspectul nemotivării încheierii de suspendare, critica este neîntemeiată, întrucât instanța a ascultat ambele părți din proces la data de 31 mai
2011 (fila 62), apărătorul pârâtei-reclamanta arătând că s-a înscris în fals, indicând autorul falsului, depunând la dosar și cererea de înscriere în fals,apărătorul reclamantei-pârâte considerând că instanța poate cita reclamanta pentru verificarea de scripte, or luând act de poziția celor două părți, instanța a dispus citarea reclamantei pârâte cu mențiunea prezentării în instanță pentru a vedea care este poziția sa în proces, amânând cauza la data de 28.o6.2011, la acest termen instanța întrebând-o pe reclamantă despre înscrisul respectiv, dacă înțelege să se prevaleze de el, ca mijloc de probă, aceasta declarând că înțelege să se folosească de înscris în acțiunea civilă adresată instanței și constatând că părțile își păstrează, punctul de vedere exprimat inițial, în sensul că pârâta stăruie în defăimarea înscrisul, iar reclamanta în folosirea lui și studiind cu atenție înscrisul original defăimat și semnat spre neschimbare, instanța a dispus trimiterea înscrisului procurorului, împreună cu procesul-verbal, pentru a se efectua cercetări și a suspendat judecata pricinii conform art.183 Cod procedură civilă.
Intimata apreciază că măsura luată de instanță de a suspenda judecata cauzei și de a trimite înscrisul defăimat la procuror este temeinic justificată, instanța având îndoieli cu privire la autenticitatea înscrisului, așa încât este incident art. 183 Cod procedură civilă și nu art. 184 Cod procedură civilă, pentru că falsul prin suprimarea de text, de adăugire de text și modificarea sensului inițial al înscrisului nu poate fi cercetat decât de instanța penală, acesta fiind raționamentul avut în vedere de instanța, atunci când a luat măsura suspendării pricinii și trimiterea înscrisului defăimat la procuror pentru cercetări.
Intimata mai evidențiază faptul că înscrierea în fals făcută de pârâtă nu reprezintă un abuz de drept, căci inițial, cercetarea s-a început de poliția Crevedia, apoi s-a trimis dosarul la poliția Tărtășești pentru ca, în final, cercetarea să se facă de poliția Răcari, or față de această situație, pârâta s-a adresat cu plângere parchetului
Se mai susține de către intimată că dispozițiile art. 298 alin.l din noul Cod de procedură civilă nu sunt incidente cauzei de față.
Consideră intimata că instanța de fond a procedat în mod legal, trimițând înscrisul defăimat la procuror, conform art. 183 Cod procedură civilă pentru a se face cercetări, cu privire la falsul prevăzut de art.29o Cod penal, pentru că înscrisul întitulat chitanță nu este întocmit cu 5o de ani în urmă, ci cu puțin timp în urmă, în contextul în care data trecută în chitanță este îngroșată, semnăturile părților sunt contrafăcute, înscrisul cuprinde adăugiri și suprimări de text, astfel că, numai organul de cercetare penală are mijloacele necesare să soluționeze falsul și nicicum instanța civilă.
Critică ce vizează faptul că instanța a omis să ia în considerare cererea completatoare a reclamantei (fila 57) prin lărgirea procesului cu numita Bigu G., sub aspectul procesual pasiv, fiind încălcate prevederile art.129 Cod procedură civilă urmează a fi înlăturată, susține intimata, întrucât instanța a luat în discuție această cerere la data de 31 mai 2011 (fila 62 încheiere de ședință).
Mai apreciază intimata că, la dosarul cauzei există și procura specială invocată de reclamantă, ce se regăsește la fila 36 din dosar, procura ce are în vedere chiar dosarul nr._, mandatara G. A. fiind împuternicită în acest dosar să răspundă la interogatorii, să participe la expertize, să încheie și să semneze tranzacții... va semna în numele său oriunde va fi necesar, semnătura sa fiindu-i opozabilă etc.
Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 2441 alin.1 din Codul de procedură civilă, poate fi atacată cu recurs separat, înainte de pronunțarea unei hotărâri în cauza, dispoziția instanței de suspendare a judecării procesului.
Ca urmare, în cadrul acestei cai de atac, nu pot fi criticate celelalte dispoziții ale instanței, care pot fi atacate doar odată cu fondul, dispozițiile art. 2441 alin.1 din Codul de procedură civilă fiind speciale si de stricta interpretare si aplicare, context în care nu poate fi primită critica ce vizează faptul că instanța a omis să ia în considerare cererea completatoare a reclamantei (fila 57) prin lărgirea cadrului procesual cu numita Bigu G., fiind încălcate, în opinia recurentei, prevederile art.129 Cod procedură civilă, cu atât mai mult cu cât așa cum rezultă din încheierea de ședință aflată la fila 62 dosar fond, prima instanța a luat în discuție cererea completatoare, apărătorul reclamantei nesolicitând introducerea în cauză a pârâtei Bigu G..
În speță, suspendarea cauzei a fost dispusa în temeiul art.183 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia "daca partea care defaimă înscrisul ca fals arata pe autorul sau complicele falsului, instanța poate suspenda judecata pricinii, înaintând înscrisul procurorului împreuna cu procesul-verbal ce se va încheia."
Este nefondata critica recurentei, în sensul ca înscrierea în fals cu privire la chitanța datată 05.07.1961 s-a făcut cu aplicarea greșită a textului de lege care o reglementează.
Procedura falsului este reglementată de art.180-184 din Codul de procedură civilă și poate fi folosită și în cazul înscrisurilor sub semnătură privată, cum este ipoteza în speța de față, despre care se pretinde că au fost falsificate.
Procedura înscrierii în fals este declanșată prin defăimarea înscrisului făcută de partea interesată, personal sau prin mandatar.
Înscrierea în fals poate fi făcută chiar de către un mandatar cu procură generală. Reprezentarea printr-un mandatar cu procură specială este necesară, potrivit art.180 alin.2 din Codul de procedură civilă, atunci când, după înscrierea în fals, la termenul acordat de instanță pentru înfățișarea ambelor părți, partea nu se poate prezenta personal dintr-o „ împiedicare bine întemeiată”.
În speța de față, prima instanță a dispus suspendarea judecării cauzei în baza prevederilor art.183 din Codul de procedură civilă, conformându-se imperativelor aduse de acest text de lege, în sensul că a verificat dacă partea care defaimă înscrisul ca fals înțelege să arate pe autorul sau complicele falsului ; a constatat prin proces-verbal starea materială a înscrisului defăimat, cu semnarea lui spre neschimbare ; a verificat poziția părților raportat la înscrisul defăimat și anume, dacă partea care l-a înfățișat înțelege să se folosească de el chiar în aceste condiții și dacă partea care l-a defăimat stăruie în susținerea sa că înscrisul este fals ; în cele din urmă, a înaintat înscrisul procurorului împreună cu procesul-verbal încheiat.
Contrar susținerii recurentei, nu poate fi ignorată procura de la fila 36 dosar fond, prin care pârâta G. E. o împuternicește în cadrul dosarului de față, pe fiica sa, G. A. să o reprezinte, în orice fază procesuală și să administreze orice probe, inclusiv să facă acte de dispoziție ( tranzacție), or procedura falsului este un incident procedural în legătură cu mijlocul de probă care este înscrisul, context în care pârâta a fost reprezentată prin mandatar cu procură specială .
Se constată că este neîntemeiat și motivul de recurs privind nemotivarea soluției, chiar dacă considerentele instanței de fond sunt lapidare, făcându-se trimitere la textul de lege corect și apreciindu-se asupra oportunității măsurii luate raportat la obiectul cauzei și înscrisul defăimat.
Tribunalul observă din analiza situației de fapt și în raport de textele de lege mai sus citate că, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.184 Cod procedură civilă, așa cum nejustificat susține recurenta, ci dispozițiile art.182 Cod procedură civilă, întrucât numai în urma constatării prescrierii sau stingerii acțiunii publice în cadrul procesului penal sau de către procuror prin ordonanță se poate cerceta falsul de instanța civilă, prin orice mijloace de probă.
Nefiind posibilă cercetarea falsului în acest moment de către instanța civilă, întrucât partea care a defăimat înscrisul a arătat, atât pe "autorul falsului și pe complicele său", cât și „în ce constă falsul actului ", se impunea înaintarea acestuia însoțit de adresă către P. competent .
Dacă, însă, organul de cercetare penală sau instanța penală vor constata că nu este caz de judecată penală, atunci instanța civilă va cerceta falsul prin orice mijloace de dovadă.
Nu poate fi reținut ca motiv de refuz al suspendării cauzei faptul că înscrierea în fals s-ar fi făcut în mod abuziv, așa cum nejustificat susține recurenta, raportat la faptul că timp de un an de zile, de când s-a suspendat dosarul, cauza trenează la politie, datorită refuzului constant al paratei de a se prezenta la audieri, ceea ce ar duce la concluzia ca înscrierea în fals nu are drept scop decât tergiversarea soluționării cauzei, având în vedere ca pentru a aprecia un comportament procesual al părții ca fiind abuziv nu este relevantă perioada ulterioară suspendării și care vizează activitatea organelor competente care sunt singurele în măsură să ia măsurile legale pentru soluționarea cu celeritate a cauzei, neputându-se reține nici împrejurarea refuzului pârâtei de a se prezenta în fața acestor organe pentru a fi audiată.
Astfel, atâta timp cât nu exista alte împrejurări, nu se poate ajunge la concluzia relei-credințe si exercitării drepturilor procedurale contra scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
Constatând ca înscrisul cu privire la care intimata-pârâta pârâtă G. C. E. s-a înscris în fals este un act pe care reclamanta și-a întemeiat prezenta acțiune, fiind esențial în dezlegarea fondului cauzei, de vreme ce reclamanta invocă un drept de proprietate ce izvorăște din chitanța datată 05.07.1961, deci, soluționarea prezentei cauze depinde de existenta sau inexistenta acestui înscris, având în vedere si faptul ca intimata-pârâta a arătat pe autorul falsului ca fiind reclamanta Ș. D., fiind indicat în calitate de complice, numitul G. T., Tribunalul reține că prima instanță corect a apreciat ca sunt îndeplinite dispozițiile art. 183 din Codul de procedură civilă, motiv pentru care este corectă și legală suspendarea cauzei si sesizarea Parchetului competent în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals, iar în temeiul dispozițiilor art.312 din Codul de procedură civilă se va respinge recursul, ca nefondat, urmând a se menține încheierea atacată.
Partea superioară a machetei
Partea inferioară a machetei
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenta reclamantă Ș. D., domiciliată în ., nr. 78, județul Dâmbovița, împotriva încheierii pronunțată la data de 28.06.2011 de către Judecătoria Răcari în dosarul nr._, prin care s-a suspendat judecata în temeiul art. 183 Cod procedură civilă, în contradictoriu cu intimatele pârâte G. C. E., domiciliată în ., C. L. Crevedia de aplicare a Legii fondului funciar, cu sediul în ., și C. Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în municipiul Târgoviște, Piața Tricolorului, nr. 1, județul Dâmbovița.
Menține încheierea atacată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 29 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
G. S. A. S. D. Ș.
GREFIER,
I. M.
J.F.A. V.
Dosar nr._
Judecătoria Răcari
Red. D.Ș/tehnoredact.D.Ș.
3ex./07.02.2013
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 768/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 903/2013. Tribunalul... → |
|---|
