Fond funciar. Decizia nr. 303/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 303/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 303/2015
DOSAR NR._
ROMANIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA I-a CIVILĂ
DECIZIA NR.303
Ședința publică din data de 23 aprilie 2015
Instanța constituită din :
Președinte: A. S.
Judecător: D. S.
Grefier: N. P.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil, declarat de apelanții-reclamanți G. D. R., domiciliat în București, ., sector 4 și G. V., domiciliat în Târgoviște, ..38, jud.Dâmbovița, ambii reprezentați prin av.Jicol M. din cadrul Cabinetului de Avocat „Jicol M.”, cu sediul în București, ., ., sector 5, în contradictoriu, împotriva sentinței civile nr. 772/15.09.2014, pronunțată de Judecătoria P., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatele- pârâte Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Moroieni, cu sediul în comuna Moroieni, ., jud.Dâmbovița Comisia Județeană Pentru Stabilirea Dreptulu de Proprietate Asupra Terenurilor Dâmbovița din cadrul instituției Prefectului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, . jud.Dâmbovița, având ca obiect – fond funciar.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 09.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, pentru ca părțile să depună note scrise, a amânat pronunțarea la data de 16.04.2015, respectiv 23.04.2015, dată la care a pronunțat următoarea decizie
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei P. sub nr._ / 06.08.2013, reclamantii G. D. R. si G. V. au formulat „plangere” impotriva paratelor Comisiei locale de fond funciar Moroeni si Comisiei judetene de fond funciar Dambovita, solicitand instantei de judecata să se dispuna: anularea adresei nr. 6640/17.07.2013 emisa de Primaria Comunei Moroeni; reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 124 ha teren neforestier (pe vechile amplasamente Muscel, Badau, Rusetu sau pe terenuri din vecinatatea imediata); obligarea Comisiei locale de fond funciar Moroeni la punerea in posesie asupra terenului si a Comisiei judetene de fond funciar Dambovita la emiterea titlurilor de proprietate.
In motivarea actiunii, reclamanții au arătat ca autorul (bunicul) reclamantilor – G. G. a fost expropiat de suprafata de 224 ha teren neforestier, asa cum rezulta din actele doveditoare eliberate de Arhivele Nationale. Reclamantii, in calitate de unici descendenti, au depus in termen legal cereri de reconstituire la Primaria Moroeni (inregistrate sub nr. 3696/29.08.2005, nr. 719/19.02.2006, nr. 1435/08.03.2007 si nr. 4483/06.08.2007), prin care au solicitat „reconstituirea integrala a dreptului de proprietate”. Cererile au fost solutionate doar partial, fiindu-le retrocedata suprafata de 100 ha teren neforestier. Subsecvent aparitie Legii nr. 165/2013, au depus la Primaria Moroeni cererea nr. 6640/03.07.2013 prin care au solicitat „diferenta de teren nereconstituita, adica suprafata de 124 ha”. Primaria Moroeni a raspuns ca solicitarea „nu se incadreaza in semnificatia data de legiuitor art. 3 pct. 1 din Legea nr. 165/2013”, desi in cuprinsul acestui act normativ, singura limitare a suprafetei care poate fi reconstituita se refera exclusiv la terenuri intravilane (art. 15).
In drept, au fost invocate prev. art. 53-54 din Legea nr. 18/1991, Legea nr. 165/2013 si Art. 1 din Protocolul Aditional nr. 1 CEDO.
In probatiune, a fost solicita proba cu inscrisuri, anexandu-se: cererea nr. 6640/03.07.2013, raspunsul Primariei Moroeni, adresa OCPI 5022,5023/29.09.2006, cererea nr. 3696/29.08.2005, nr. 1435/08.03.2007, nr. 4483/06.08.2007 (in cazul ultimelor doua precizandu-se ca se solicita „reconstituire … in limit a a 50 ha per-autor”), contract de vanzare-cumparare nr. 774/1913, contract de vanzare-cumparare nr. 05.01.1910, act de vanzare in copie eliberata de Arhivele Nationale, extras din „Monografia .> Comisia judeteana de fond funciar Dambovita a depus întâmpinare la dosarul cauzei la data de 10.09.2013, solicitand instantei respingerea actiunii ca inadmisibila, in conditiile in care cererea reclamantilor nu se incadreaza in dispozitiile imperative ale art. 4 din Legea nr. 165/2013, nefiind vorba despre o „cerere nesolutionata” ci de o „reconstituire pentru suprafata maxima prevazuta de lege, respectiv 100 ha teren pasunisi faneata”, conform disp. art. 21 din Legea nr. 193/2007.
Comisia locala de fond funciar Moroeni a depus de asemenea întâmpinare la dosarul cauzei (11.09.2013), prin care a invocat exceptia prematuritatii (in raport de prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 165/2013) si pe fond respingerea cererii ca neintemeiate, in conditiile in care cererea nr. 4483/06.08.2007 adresata Primariei comunei Moroeni a fost deja solutionata favorabil prin reconstituirea unei suprafete de 100 ha teren neforestier. Se anexeaza actele care au stat la baza solutionarii cererii nr. 4483/06.08.2007 (filele 42-80).
Prin răspunsul la intampinare, reclamantii au solicitat respingerea exceptiei prematuritatii ca neintemeiată, in conditiile in care termenul prevazut la rt. 8 s-a implinit la 16.09.2013. S-a reitereaza argumentul conform caruia, prin cererile anterioare s-a solicitat reconstituirea drepturilor de proprietate asupra „tuturor suprafetelor de teren neforestier care au apartinut autorului G. G.” (224ha), motiv pentru care considera ca cererea nu a fost solutionata pentru suprafata de 124 ha. Se anexeaza Ordinul Prefectului nr. 16/22.02.1993, Titlu de proprietate nr._/23.10.2000, Titlu de proprietate nr._/11.08.2008, Titlu de proprietate nr._/05.02.2009.
La data de 14.11.2013, s-a depus la dosarul cauzei de către reclamanți o cerere de modificare a petitului introductiv de instanță, prin care au solicitat: anularea adresei nr. 6640/17.07.2013 emisa de Primaria Comunei Moroeni; constatarea ca rămasă nesolutionată pentru suprafata de 124 ha, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulata de reclamanți in calitate de mostenitori ai lui G. G., pentru terenul neforestier situat in amplasamentele Muscel, Badau si Rusetu; obligarea Comisiei locale de fond funciar Moroeni la introducerea cererii petentilor de reconstituire a diferentei de 124 ha in centralizarea cererilor de reconstituire nesoluționate (centralizare pe care o intocmeste in temeiul art. 8 din Legea nr. 165/2013); reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 124 ha. pe vechile amplasamente sau pe terenuri invecinate; obligarea Comisiei locale de fond funciar Moroeni la punerea in posesie și a Comisiei judetene de fond funciar Dâmbovita la emiterea titlului de proprietate, in conditiile Legii nr. 165/2013.
S-a arătat ca autorul reclamantilor, G. G., conform relatiilor furnizate de OCPI Dambovita, figura cu o suprafta totală de moșie de 374 ha. Acesta a fost expropiat de 224 ha teren neforestier in baza Legii de reforma agrara nr. 187/1945. Reclamantii, in calitate de unici mostenitori ai acestuia, au depus cererea de reconstituire nr. 3696/29.08.2005 la Primaria Moroeni. Ulterior au depus si cererile nr. 719/19.02.2006, nr. 1435/08.03.2007 si nr. 4483/06.08.2007. Cererile au fost solutionate partial, motiv pentru care, reclamantii au depus cererea nr. 6640/03.07.2013 solicitand să li se restituie si diferenta de suprafata. Primaria Moroeni a raspuns negativ prin adresa nr. 6640/17.07.2013. Reclamantii au arătat ca nu exista o hotarare a Comisiei Judetene pentru a se putea afirma ca procedura de solutionare a reconstituirii suprafetei ramase de 124 ha ar fi fost finalizate. Interpretarea dată Legii nr. 165/2013 contravine dispozitiilor art. 14 din CEDO si art. 1 din Protocolul nr. 12 CEDO. Singura limitare indicată de legiuitor in cuprinsul Legii nr. 165/2013 se refera la terenurile intravilane.
Comisia locală de fond funciar Moroeni a raspuns modificarii cererii de chemare in judecata prin ridicarea exceptiei necompetentei materiale a Judecatoriei P. raportat la primul capat de cerere formulat de reclamanti (apreciind ca solicitarea este de competența instantelor de contencios administrativ), exceptiei inadmisibilitatii capatului doi de cerere (actiunea in constatare fiind subsidiară celei in realizare), reiterand si exceptia prematurității (anterior formulata si argumentata).
Comisia locala de fond funciar Moroeni, prin primar, a depus la dosarul cauzei raspuns la interogatoriu propus de catre reclamanti (filele 167-168), din raspunsurile acestora rezultand faptul că nu se contesta faptul exproprierii autorului reclamantilor cu suprafata de 224 ha teren neforestier si că cererile de reconstituire depuse de reclamanti au fost facute „prin completarea în limita a 50 ha”, neputandu-se precizat daca amplasamentul celor 124 ha pretinse este liber in lipsa indicării acestuia.
Comisia judeteana de fond funciar Dambovita a depus raspunsul la interogatoriul scris propus de catre reclamanti (filele 170-171).
Prin avocat ales, reclamantii au depus inscrisuri la dosarul cauzei (filele 175-194), dintre care, cu caracter de inscris nou, instanta retine cererea nr. 266/2001 formulata de petentul G. D. R. in temeiul Legii 10/2001.
Reclamantii au depus note scrise (filele 238-254) prin care au solicitat respingerea exceptiei inadmisibilitatii fiind reiterate aspectele precizate prin cererea modificatoare, respingerea exceptiei prematuritatii cu motivarea ca interpretarea data art. 7 din Legea nr. 165/2013 aduce atingere accesului liber la justitie (exceptia ramanand de altfel fara obiect prin depasirea termenelor legale) si respingerea exceptiei necompetentei materiale avand in vedere prevederile art. 53 si 54 din Legea nr. 18/1991. Notele scrise au fost insotire de inscrisuri constand in adresa Primariei Moroeni nr. 337/05.05.2014 si Decizia Curtii Constitutionale nr. 269/2014).
Instanța de fond a respins exceptia necompetentei materiale in conditiile in care litigiile de fond funciar sunt de competenta exclusiva a judecatoriei, exceptia inadmisibilitatii capatului doi de cerere, in conditiile in care nu a fost demonstrata posibilitatea exercitarii unei actiuni in realizare si sa constate ca exceptia prematuritatii a rămas fără obiect, conform adresei comisiei locale.
Prin sentința civilă nr.772/15.09.2014, Judecătoria P. a respins cererea reclamanților, în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală de fond funciar Moroeni si Comisia judeteană de fond funciar Dambovita.
Pentru a se pronunța această sentință, instanța de fonda avut în vedere următoarele:
In sensul art. 3 pct. 1 al Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (in vigoare de la 20 mai 2013), cererile care fac obiectul reglementarii sunt exclusiv cele ”aflate în curs de soluționare la entitățile învestite de lege sau, după caz, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor”.
In speta de fata, cererile de retrocedare formulate de reclamanti au fost deja solutionate, in limita de suprafata dictata de actele normative in vigoare la data formularii acestora. Reclamantii au precizat chiar in cuprinsul cererile anterioare de reconstituire, nr. 1435/08.03.2007, nr. 4483/06.08.2007 ca solicita „reconstituire … in limita a 50 ha per-autor” (cererea initiala nr. 3696/29.08.2005 fiind făcută fara specificarea unei suprafete).
Din inscrisurile depuse in probatiune a rezultat ca aceștia au beneficiat de o „reconstituire pentru suprafata maxima prevazuta de lege, respectiv 100 ha teren pasunisi faneata”, conform disp. art. 21 din Legea nr. 193/2007.
In ceea ce priveste solicitarea reclamantilor de anulare a adresei nr. 6640/17.07.2013 emisa de Primaria Comunei Moroeni, instanța a constatat ca acestia nu au uzat de procedura prealabilă a plangerii la Comisia Judeteana de fond funciar, deși tot reclamantii sunt cei care au invocat faptul ca „nu există o hotarare a Comisiei Judetene pentru a se putea afirma ca procedura de solutionare a reconstituirii suprafetei ramase de 124 ha ar fi fost finalizate”.
Acceptand punerea in posesie cu suprafatele mentionate in titlurile de proprietate emise pe numele autorului acestora, fără a formula plangeri, reclamantii au recunoscut legala aplicare a normelor in vigoare, sens în care nu pot invoca prin prezenta actiune o lege „mai favorabila” dar care nu le este aplicabilă.
Împotriva sentinței civile menționate au declarat apel, în termen legal, reclamanții G. D. R. și G. V., pentru următoarele motive:
I. În mod greșit instanța de fond a stabilit că cererile de retrocedare formulate de reclamanți au fost deja soluționate
Conform probelor aflate la dosarul cauzei, autorul petenților, G. G., a fost expropriat de 224 ha teren neforestier, în baza Legii de reformă agrară nr.187/1945 (Dosarul nr. 30 cu proprietățile expropriate; documentație OCPI Dâmbovița). Această suprafața a fost recunoscută de pârâtă Comisia Locală, prin propunerile de validare pe care le-a făcut pentru terenurile deja reconstituite reclamanților de pe urma autorului G. G.. De asemenea, în prezenta cauză, prin răspunsul la întrebarea 1 din interogatoriu ( pag. 147), pârâtă a recunoscut că autorului reclamanților i-a fost expropriată suprafața de 224 ha teren neforestier.
Potrivit informațiilor oficiale comunicate de Agenția Națională de cadastru și Publicitate Imobiliară, prin adresa nr. 5022/29.09.2006 ( anexa 1), autorul nostru deținea la nivelul anului 1945 o moșie în suprafață totală de 374 ha din care: 5 ha teren cultură; 35 ha fâneață; 17 ha pășune; 27 ha plantație pomi; 150 ha păduri zăvoaie; 140 ha gol de munte, pășune;
Așadar, potrivit datelor mai sus menționate, numai suprafața de 52 ha deținută de autorul lor se încadra cu certitudine în categoria de folosință pășuni si fânețe iar restul suprafeței avea alte destinații.
Coroborând informațiile fumizate de autorități prin documentele mai sus menționate, se poate lesne concluziona că terenul neforestier, în suprafață de 224 ha, expropriat de Stat în baza Legii de reformă agrară nr.187/1945, era terenul mai sus identificat, cu excepția terenului de 150 ha care avea destinația păduri zăvoaie ( 374 ha-150 ha= 224 ha).
Așadar, autorului reclamanților i-a fost expropriată o suprafață de 224 ha având următoarele categorii de folosință: 5 ha teren cultură; 35 ha fâneață; 17 ha pășune; 27 ha plantație pomi; 140 ha gol de munte, pășune.
Reclamanții au formulat, în temeiul legilor de retrocedare care s-au succedat în timp, mai multe cereri de reconstituire printre care și cererile nr. 266/2001 (fila 176 din dosar si nr. 3696/29.08.2005 (fila 198 din dosar) prin care aceștia au solicitat reconstituirea integrală a terenului care a fost preluat de la autorul lor.
Astfel, se poate observa la dosarul cauzei cererile mai jos identificate: 1) cererea nr. 266/2001 formulată de petentul G. D.- R., în temeiul Legii 10/2001 adresată Primăriei Comunei Moroeni, prin Biroul Executorului Judecătoresc G. V. privind reconstituirea (revendicarea) terenurilor fâneață, livezi, pășuni și păduri care au aparținut bunicilor săi G. G. și Galina G.; 2) cererea nr. 3696/29.08.2005 (scrisă olograf) formulată de petentul G. D.- R., în temeiul Legii 247/2005, adresată Primăriei Comunei Moroeni, privind punerea în posesie și reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor care au aparținut bunicului lor G. G. și altor membri ai familiei G..
Din totalul suprafeței de 224 ha care a fost expropriată de la autorul lor, reclamanților le-a fost restituită, prin titlurile de proprietate depuse la dosarul cauzei, până la apariția Legii 165/2013, doar suprafața de 100 ha teren având destinația pășuni și fâneață. Nu au fost restituite reclamanților suprafețele având destinația teren cultura. plantație de pomi. gol de munte, zăvoaie iar pârâtele nu au făcut vreo dovadă în sensul că cererile de reconstituire a acestor terenuri au fost în vreun fel soluționate până la apariția Legii 165/2013.
În acest sens, se solicită a se constata că nu există niciun înscris eliberat de Comisia locală Moroeni și/sau de către comisia județeană Dâmbovița ca răspuns la cererile nr. 266/2001 și nr. 3696/29.08.2005. Cererile nr. 266/2001 și nr. 3696/29.08.2005 nu pot fi considerate soluționate având în vedere următoarele considerente:
Aceste cereri privesc reconstituirea întregii suprafețe de teren care a fost preluată de stat de la autorul petenților și nu s-a tăcut vreo dovadă în sensul că pârâtele sau vreo instanță de judecată s-au pronunțat asupra obiectului acestor cereri-reconstituirea suprafeței totale de 224 ha teren neforestier.
Faptul că, anterior apariției Legii 165/2013, în baza altor cereri adresate de reclamanți (prin care aceștia solicitau reconstituirea dreptului de proprietate în limita a 50 ha/autor), li s-a reconstituit suprafața totală de 100 ha teren pășune și fâneață, NU înseamnă că cererile de retrocedare nr. 266/2001 și nr. 3696/29.08.2005 au fost deja soluționate.
Aceste cereri au rămas parțial fără obiect, prin reconstituirea anterioară a suprafeței de 100 ha din totalul de 224 ha, însă acestea nu pot fi considerate soluționate de vreme ce restituirea terenurilor având destinațiile teren cultură, plantație pomi, zăvoaie și gol de munte nu a fost dispusă până la apariția Legii 165/2013, în ciuda faptului că, în ceea ce privește restituirea acestor categorii de terenuri, nu există vreo limitare legală a suprafețelor care pot fi restituite.
Se solicită a se observa că până în prezent, nici Comisia Locală, nici Comisia Județeană și nici vreo instanță de judecată nu s-au pronunțat pe fondul cererilor de reconstituire a terenurilor având destinațiile teren cultură, plantație pomi, zăvoi și gol de munte. Astfel, din conținutul Hotărârilor emise de Comisia Județeană de Fond Funciar Dâmbovița, depuse de asemenea la dosarul cauzei, reiese că aceasta s-a pronunțat exclusiv în ceea ce privește reconstituirea terenurilor având destinația de pășuni și fânețe, care au fost retrocedate petenților în limita a 100 de ha. Niciuna dintre aceste hotărâri nu menționează faptul că ar fi fost respinsă reconstituirea diferenței de 124 ha sau reconstituirea terenurilor având destinația de teren cultură, plantație pomi, zăvoi și gol de munte.
Pe de altă parte, a se avea în vedere și faptul că pârâtele nu au făcut vreo dovadă în sensul că petenții ar fi renunțat, anterior apariției Legii 165/2013, la soluționarea cererilor nr. 266/2001 și nr. 3696/29.08.2005 sau la dreptul la reconstituirea terenurilor care fac obiectul acestor cereri. De altfel, renunțarea la reconstituirea unui drept de proprietate, după ce procedura de reconstituire a fost demarată prin depunerea cererilor si a actelor necesare soluționării acestora, trebuie să fie explicită pentru a avea efectul dezinvestirii organelor administrative. Astfel, în situația lor, dacă petenții au formulat, prin executorul judecătoresc, în temeiul Legii 10/2001, cererea nr. 266/2001, aceștia nu puteau renunța la soluționarea ei decât printr-o notificare similară, trimisă prin executor judecătoresc (principiul simetriei actelor juridice).
In legile de retrocedare nu există vreo dispoziție legală care să stabilească obligația persoanelor îndreptățite de a formula cereri de reconstituire separat pentru fiecare categorie sau pentru fiecare suprafață de teren care a fost preluată de stat. De aceea, de cele mai multe ori persoanele îndreptățite au formulat cereri prin care au solicitat reconstituirea mai multor categorii de terenuri sau a mai multor suprafețe, fapt care s-a întâmplat și în cazul lor. In astfel de situații, dacă până la apariția Legii 165/2013, organele administrative sau instanțele de judecată au dispus restituirea doar a unora dintre suprafețele/amplasamentele solicitate, fără a se pronunța însă asupra restituirii celorlalte, aceste cereri nu pot fi considerate soluționate în integralitate,
Soluția contrară, în sensul considerării acestor cereri ca soluționate, indiferent de suprafața care a fost reconstituită din totalul celei solicitate, este lipsită de temei legal și evident abuzivă. Printr-o astfel de interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor art. 3 și 4 din Legea 165/16 mai 2013, s-ar valida practic abuzurile administrative comise de Comisiile locale și de Comisiile Județene care, din diverse motive, nu au soluționat în integralitate cererile de retrocedare, deși acestea au fost formulate în termenele legale și au fost însoțite de toate actele doveditoare.
II. Instanța de fond a interpretat si aplicat greșit în cauză dispozițiile art. 21 din Legea 193/2007
Art. 21 din Legea 193/2007, referitor la limita de 100 ha teren care poate fi reconstituită de pe urma unui autor, nu are aplicabilitate în cauza lor.
In primul rând, limita impusă de Art. 2 1 din Legea 193/2007, se referea numai la terenuri care au destinația de pășuni și fânețe.
Astfel, art. 21 din Legea 193/2007 prevede următoarele:
„ Pentru terenurile proprietarilor deposedați persoane fizice, pe care se afla pășuni și fânețe, reconstituirea se face pentru diferența dintre suprafața de 50 ha de familie si cea adusa in cooperativa agricola de producție sau preluata prin acte normative speciale ori prin orice alt mod de la membri cooperatori sau de la orice alta persoana fizica deposedata, dar nu mai mult de 100 ha de proprietar deposedat."
Însă, în cazul lor, reclamanții au solicitat reconstituirea terenului agricol în suprafață de 124 ha, neprecizând faptul că acesta ar avea exclusiv destinația de pășuni și fânețe iar in cauză nu a fost administrată vreo probă din care să reiasă că în prezent terenurile care au avut destinația plantație de pomi, cultura, zăvoaie, gol de munte au în prezent destinația de pășuni și fânețe.
Potrivit ART- 3 din Legea 165/16 mai 2013 „În înțelesul prezentei legi, expresiile și termenii de mai jos au următoarele semnificații
1. cereri - notificările formulate in temeiul Legii nr. W/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările si completările ulterioare,
2. persoana care se consideră îndreptățită - persoana care a formulat și a depus. în termen legal, la entitățile investite de lese cereri din categoria celor prevăzute ta pct.1, care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi;
3. persoana îndreptățită - persoana căreia i-a fost recunoscut dreptul la restituire în natură sau, după caz, ta măsuri reparatorii;”
ART. 4 din Legea 165/16 mai 2013 prevede că: „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lese, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010. pronunțată in Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
Pentru terenurile având categoria de folosință: plantație de pomi, cultură, zăvoaie. gol de munte, legea nu prevede vreo limitare a suprafeței care poate fi reconstituită iar cererea de chemare în judecată a fost formulată si pentru reconstituirea acestor terenuri din care petenților nu le-a fost reconstituită până în prezent nicio suprafață.
In acest sens, relevante sunt titlurile de proprietate depuse la dosarul cauzei din care reiese că petenților le-au fost reconstituite exclusiv suprafețe de teren care au destinația de pășuni și fânețe, nefiindu-le reconstituite: plantația de pomi, cultura, zăvoaiele, golul de munte și pădurea care au fost preluate de asemenea de stat de la autorul lor.
In al doilea rând se solicită a se avea în vedere și faptul că Legea 165/2013 nu mai prevede vreo limitare a suprafeței maxime de teren extravilan ( aceasta noțiune referindu-se la toate categoriile de terenuri, inclusiv pășuni și fânețe) ce poate fi reconstituită de pe urma unui autor. De aceea, în opinia noastră, art. 2 1 din Legea 193/2007 a fost implicit abrogat prin Legea 165/2013.
In cuprinsul Legii nr. 165/2013, singura limitare a suprafeței care poate fi reconstituită este prevăzută de art. 15. potrivit căruia:„Cererile, vizând restituirea terenurilor intravilane, agricole la data preluării abuzive, formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se soluționează cu respectarea limitei de 50 ha de proprietar deposedat".
Or, cererea reclamanților nu este vizată de această limitare deoarece aceștia solicită reconstituirea unor terenuri care au fost și sunt și în prezent situate în extravilan (amplasamentele MUSCEL, BĂDÂU, RUȘEȚU)-
Dacă legiuitorul Legii 165/2013 ar fi intenționat ca limitarea suprafeței ce poate fi reconstituită să se aplice și la categoria terenurilor extravilane ar fi menționat în mod explicit acest lucru. Insă, art.15 din Legea 165/2013 prevede o excepție care este de strictă interpretare, neputându-se extinde prin analogie și asupra altor categorii de terenuri, cum sunt cele extravilane.
Pe de altă parte, eventuala limitare a suprafeței de teren extravilan care poate fi reconstituită în temeiul Legii 165/2013 vine în contradicție cu principiile care au stat la ba2a promovării acestei legi șt care sunt parțial reluate și în conținutul său.
Legea 165/2013 prevede la art.1 alin.(l) că imobilele - în totalitatea lor - preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură.
III. Instanța de fond nu a analizat în mod riguros probele depuse la dosarul cauzei si, drept urmare, a stabilit în mod greșit situația de fapt si de drept.
Instanța de fond nu a vrut să observe că, potrivit informațiilor oficiale comunicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, prin adresa nr.5022/29.09.2006, autorul reclamanților deținea la nivelul anului 1945 si alte categorii de terenuri neforestiere, respectiv teren cultură, plantație pomi, zăvoaie, gol de munte care, deși au fost solicitate de petenți, asupra restituirii lor nu s-a pronunțat nicio autoritate până în prezent. Reconstituirea acestor categorii de terenuri nu este supusă vreunei limitări a suprafeței, art. 21 din Legea 193/2007 stabilind limita de 100 ha exclusiv pentru reconstituirea terenurilor cu destinație pășuni și fânețe.
Așadar, având în vedere argumentele mai sus formulate, este evident că, cel puțin cu privire la suprafețele de teren având destinațiile mai sus menționate, cererile de reconstituire nu puteau fi considerate deja soluționate.
De fapt, instanța de fond nu a analizat în mod riguros nici cererile de reconstituire depuse la dosarul cauzei.
Cererea nr. 3696/29.08.2005 prin care petentul G. D. R. a solicitat „punerea în posesie și reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii 247/2005 asupra terenurilor deținute de către bunicul lor, reclamanților, G. G.” a fost menționată de instanță doar într-o paranteză, în care a reținut în mod inexact că aceasta a fost făcută fără specificarea unei suprafețe. Insă, mai era necesară menționarea suprafeței de teren solicitate, de vreme ce prin această cerere petentul a solicitat toate terenurile care au aparținut bunicului său G. G. si a atașat acesteia dovezi în sensul că autorului i-a fost expropriată suprafața totala de 224 ha, precum si contractele de vânzare-cumpărare 58/1910 și 77/1913, prin care acesta a cumpărat suprafețe de teren respective.
Asupra cererii de reconstituire nr. 266/2001, depusă prin executor judecătoresc, instanța de fond nu s-a aplecat în niciun fel, neanalizând-o, în ciuda faptului că, în mod repetat, în cursul judecății, au insistat asupra ei subliniind faptul că prin acesta petentul G. D.- R. a solicitat reconstituirea (revendicarea) tuturor terenurilor care au aparținut bunicilor săi G. G. și Galina G. ( fila 176 din dosar);
IV. Este lipsită de orice temei afirmația instanței de fond în sensul că: „acceptând punerea în posesie cu suprafețele menționate în titlurile de proprietate emise pe numele autorului acestora, fără a formula plângeri, reclamanții au recunoscut legala aplicare a normelor în vigoare, sens în care nu pot invoca prin prezenta acțiune o lege mai favorabilă”:
Această susținere a instanței de fond dovedește faptul că aceasta s-a aflat într-o gravă confuzie cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată.
In primul rând, în ceea pe privește amplasamentele terenurilor pășuni și fânețe reconstituite înainte de apariția Legii 165/2013, reclamanții NU au avut motive pentru a formula plângeri împotriva proceselor-verbale de punere în posesie deoarece au fost mulțumiți cu amplasamentele acordate.
In al doilea rând, până la apariția Legii 165/2013, dată fiind limita impusă de art. 21 din Legea 193/2007, petenții nu aveau temei pentru a se plânge că, din suprafața de teren având destinația de pășuni și fânețe, le-a fost reconstituită limita maximă prevăzută de lege. In prezent însă, având în vedere faptul că Legea 165/2013 nu mai limitează suprafața maximă a terenurilor extravilane care poate fi reconstituită, reclamanții au temei legal pentru a solicita și diferența de teren având destinația pășuni și fânețe care nu le-a fost reconstituită anterior apariției acestei legi.
In al treilea rând, asupra reconstituirii terenurilor având destinațiile teren cultură, plantație pomi, zăvoaie și gol de munte, solicitate prin cererile de retrocedare nr. 266/2001 și nr. 3696/29.08.2005, Comisia Locală și Comisia Județeană nu s-au pronunțat în nici un fel anterior apariției Legii 165/2013 si, drept urmare, petenții puteau cel mult să se plângă împotriva tergiversării soluționării cererilor cu privire la aceste terenuri.
Insă, omisiunea reclamanților de a formula o astfel de plângere pentru tergiversare nu poate conduce la concluzia că aceștia au pierdut dreptul la reconstituirea terenurilor mai sus menționate deoarece „au recunoscut legala aplicare a normelor în vigoare, sens în care nu pot invoca prin prezenta acțiune o lege mai favorabilă,,
In concluzie, pentru motivele mai sus expuse, imputarea adusă reclamanților, în sensul că nu au formulat plângeri înainte de apariția Legii 165/2013, este lipsită de orice fundament.
V. Instanța de fond a încălcat litera si spiritul Legii nr. 265/2013.
Legea 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, NU stabilește pentru terenurile extravilane o limită maximă a suprafețelor ce pot fi reconstituite.
In cuprinsul Legii nr.165/2013 singura limitare a suprafeței care poate fi reconstituita este prevăzută de art. 15 care reglementează restituirea terenurilor intravilane. Or, cererea reclamanților nu este vizată de această limitare deoarece aceștia solicită reconstituirea unor terenuri extravilane (amplasamentele MUSCEL, BĂDÂU, RUȘEȚU).
Pe de altă parte, eventuala limitare a suprafeței de teren extravilan care poate fi reconstituită în temeiul Legii 165/2013 vine în contradicție cu principiile care au stat la baza promovării acestei legi și care sunt parțial reluate și în conținutul său.
Așadar, din perspectiva Legii 165/2013 este nejustificată diminuarea suprafeței la a cărei reconstituire au dreptul reclamanții iar interpretarea și aplicarea de către instanță a dispozițiilor acestei legi este, în mod evident, în contradicție cu litera și spiritul ei.
Scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea Legii 165/2013 nu a fost acela de a acoperi abuzurile comise de autoritățile locale prin nesoluționarea, într-un termen rezonabil și în integralitate, a cererilor de reconstituire. Faptul că pârâtele nu au dispus, până la apariția Legii 165/2013, restituirea integrală a terenurilor, se poate imputa exclusiv acestora și nicidecum reclamanților care și-au îndeplinit, în termenele legale, toate obligațiile relative la dovada dreptului de proprietate al autorului lor și la dovada calității de moștenitori.
VI. Instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 6 din CEDO și art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la CEDO
Potrivit Art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția precum și potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea acestor dispoziții, dreptul de proprietate se bucură de o deosebită protecție juridică și este inviolabil.
În această ordine de idei, autorul reclamanților, G. G., a fost expropriat, în mod abuziv, de o suprafață de 224 ha teren agricol, astfel că, pentru deplina respectare a dreptului de proprietate, în concordanță cu reglementările interne și internaționale, restituirea trebuie dispusă pentru aceeași suprafață și pe vechile amplasamente iar numai în situația în care acestea nu sunt libere se poate dispune reconstituirea pe alte amplasamente.
VII. Instanța de fond a încălcat dispozițiile art.12 din Protocolul nr. 12 CEDO si art. 14 din CEDO
Instanța de fond a considerat soluționate toate cererile pentru care au fost emise, anterior apariției Legii 165/2013, titluri de proprietate, indiferent de suprafețele reconstituite. Instanța a comis astfel o discriminare nepermisă între persoanele îndreptățite la reconstituire, creând o categorie de persoane nedreptățite, cărora le-a fost reconstituit doar parțial dreptul de proprietate, anterior apariției Legii 165/2013, prin limitarea suprafeței, reconstituite, și o altă categorie de persoane ale căror cereri de reconstituire urmează a fi soluționate sub imperiul Legii 165/2013, fără ca întinderea suprafețelor ce urmează să le fie reconstituite să fie în vreun fel limitata.
VIII. Instanța de fond a soluționat în mod greșit capătul I al cererii introductive relativ la anularea adresei nr. 6640/17.07.2013 emisă de Primăria Comunei Moroeni.
Astfel, instanța de fond a respins acest capăt de cerere motivat de faptul că reclamanții nu au uzat de procedura prealabilă a plângerii la Comisia Județeană, reținând așadar, implicit o pretinsă inadmisibilitate a acestui capăt de cerere, deși această excepția nu a fost invocată de pârâte și nici de instanță din oficiu, în cursul judecării cauzei. D. urmare, această excepție de inadmisibilitate nu a fost pusă în discuția părților, neoferindu-li-se acestora posibilitatea de a formula apărări pe acest aspect. Prin modul în care a procedat, instanța de fond a încălcat dreptul la apărare al reclamanților.
In al doilea rând, trecând peste aspectele procedurale, susținerea instanței în sensul neparcurgerii procedurii prealabile este nefondată și dovedește încă o dată superficialitatea cu care a fost tratată prezenta cauză. In acest sens, se poate observa că la dosarul cauzei se regăsește contestația ( plângerea prealabilă) formulată de reclamanți împotriva adresei nr. 6640/17.07-2013 emisă de Primăria Comunei Moroeni ( anexa 2). Faptul că această plângere, depusă în termenul legal la Primăria Comunei Moroeni nu a fost înaintată de aceasta către Comisia Județeană în vederea soluționării, nu li se poate imputa reclamanților.
In al treilea rând, în opinia lor, apelanților, având în vedere dispozițiile art. 53 și 54 din Legea 18/1991, nu orice act administrativ emis de Comisia Locală poate să facă obiectul unei contestații care trebuie soluționată de Comisia Județeană, ci numai hotărârile Comisiei Locale. Or, în cauza lor, Comisia Locală nu a emis o hotărâre în sensul respingerii cererii de reconstituire, Primăria Comunei Moroeni eliberându-le reclamanților numai adresa nr. 6640/17.07.2013, pe care aceștia au contestat-o, așa cum s-a arătat anterior. Oricum, dacă instanța considera că plângerea formulată de reclamanți împotriva adresei nr. 6640/17.07.2013 trebuie să fie soluționată de Comisia Județeană, atunci soluția corectă pe care aceasta trebuia să o pronunțe ar fi fost respingerea acțiunii ca prematur introdusă.
IX. Se solicită instanței de apel să rejudece fondul cauzei și să constate că reclamanții îndeplinesc toate condițiile pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de 124 ha.
In acest sens, se solicită ca instanța de apel să aibă în vedere următoarele considerente:
- Reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului lor asupra terenurilor solicitate iar actele de proprietate, depuse de aceștia la dosarul cauzei, nu au fost contestate niciun moment de pârâte.
- Reclamanții au făcut dovada faptului că autorului lor i-a fost expropriată o suprafață de 224 ha precum și a faptului că, din această suprafață, le-a fost reconstituită până la apariția Legii 165/2013 numai suprafața de 100 ha;
- Cererile de reconstituire nr.266/2001 si nr.3696/29.08.2005 nu pot fi considerate soluționate deoarece, până în prezent, nici Comisia Locală, nici Comisia Județeană și nici vreo instanță de judecată nu s-au pronunțat pe fondul acestor cereri, pârâtele nefăcând vreo dovadă contrară. Chiar dacă aceste cereri au rămas parțial fără obiect prin reconstituirea anterioară a suprafeței de 100 ha din totalul de 224 ha, a se observa că restituirea terenurilor având destinațiile teren cultură, plantație pomi, zăvoaie si gol de munte nu a fost soluționată până la apariția Legii 165/2013 deși, în ceea ce privește restituirea acestor categorii de terenuri, nu exista vreo limitare legală a suprafețelor care pot fi restituite, așa cum s-a întâmplat în cazul terenurilor având destinația pășuni și fânețe;
- Limita de 100 ha/autor deposedat, care a fost impusă de Art. 2 1 din Legea 193/2007, nu se aplică în cauza de față deoarece, pe de o parte, aceasta se referea exclusiv la terenuri care au destinația de pășuni și fânețe și nicidecum la celelalte categorii a căror restituire a fost solicitată de reclamanți, iar pe de altă parte, în opinia noastră, art.21 din Legea 193/2007 a fost implicit abrogat prin Legea 165/2013;
- Așa cum le-a comunicat prin adresa nr. 7920/08-09.2014, pârâta Comisia Locală Moroeni deține suficient teren disponibil pentru a putea face punerea în posesie a reclamanților pentru diferența de 124 ha care face obiectul prezentei cauze.
Se solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și în consecință: să se dispună anularea adresei nr. 6640/17.07.2013 emisă de Primăria Comunei Moroeni; să se constate că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de reclamanți în calitate de moștenitori ai lui G. G., pentru teren neforestier situat în amplasamentele MUSCEL, B. și RUȘEȚU, a rămas nesoluționată pentru suprafața de 124 ha.; să oblige pe Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar - Moroeni să introducă cererea petentilor de reconstituire a diferenței de 124 ha în centralizarea cererilor de reconstituire nesoluționate, centralizare pe care a întocmit-o în temeiul art. 8 din Legea 165/2013; să se dispună reconstituirea dreptul de proprietate, cu respectarea termenelor și condițiilor prevăzute de Legea 165/2013, pentru suprafața de 124 ha teren neforestier pe vechile amplasamente respectiv MUSCEL, B., RUȘEȚU sau pe terenuri învecinate aflate la dispoziția Comisiei Locale de Aplicare a Legii Fondului Funciar - Moroeni; să oblige pe Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar - Moroeni la punerea în posesie asupra acestor terenuri, cu respectarea termenelor și condițiilor prevăzute de Legea 165/2013; să oblige pe Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Dâmbovița la emiterea titlului de proprietate pentru aceste terenuri, cu respectarea termenelor și condițiilor prevăzute de Legea 165/2013.
In drept, s-au invocat dispozițiile art. 466 și următoarele Cod procedură civilă și dispozițiile legale invocate în cuprinsul motivelor.
S-a solicitat proba cu înscrisuri, expertiza topo - cadastrală și orice alte probe a căror necesitate va reieși din dezbateri.
Prin întâmpinarea formulată, intimata Comisia L. de Fond Funciar Moroeni a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, având în vedere următoarele considerente:
Prin sentința civilă apelată, instanța de fond în mod corect a respins cererea de chemare în judecată formulată de către apelanții-reclamanți, motivat de faptul că, potrivit înscrisurilor depuse în probațiune de către părți reiese că cererile de retrocedare formulate de apelanții-reclamanți au fost deja soluționate.
Astfel, prin cererea înregistrată la Primăria Comunei Moroeni sub nr. 4483/06.08.2007, formulată în temeiul Legii nr. 18/1991, apelantul G. D. R. a solicitat reconstituirea drepturilor de proprietate asupra suprafețelor de teren neforestier care au aparținut autorului său G. G. și nu a tuturor suprafețelor de teren deținute de autorul acestuia, astfel cum în mod nejustificat susțin reclamanții.
Astfel, lecturând toate cererile de reconstituire depuse de către apelanții-reclamanți reiese fără putință de tăgadă că în niciuna dintre acestea nu există formularea ..reconstituirea tuturor terenurilor deținute de autorii reclamanților", motiv pentru care în mod corect instanța de fond a respins acțiunea.
Cererea nr. 4483/06.08.2007 a fost soluționată în mod favorabil de către Comisia Locală Moroeni de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 100 ha teren neforestier.
Punerea în posesie asupra terenurilor la care erau îndreptățiți apelanții-reclamanți este dovedită prin actele depuse la dosarul cauzei.
Astfel că, prezenta cerere de chemare în judecată apare ca nefondată, din moment ce este vorba de o cerere formulată în baza Legii 18/1991, deja soluționată.
Or, pentru a putea fi incidente dispozițiile Legii 165/2013, trebuia într-adevăr să existe o astfel de cerere, însă, așa cum stipulează și art. 4, aceasta trebuie să fie nesoluționată. Legiuitorul definește, în art. 3 din Legea 165/2013, termenul de cerere, astfel: "cereri - notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cererile formulate în temeiul prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, cererile formulate potrivit Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, cererile de retrocedare formulate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, republicată, aflate în curs de soluționare la entitățile învestite de lege sau, după caz, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor;"
Se mai susține că, împrejurarea că au fost formulate mai multe cereri depuse conform Legii nr. 247/2005, respectiv: cererea nr. 4113/13.09.2005- depusă de către numitul G. V., după autorul G. G., cererea nr. 4114/13.11.2005-depusă de către numitul G. V., după autorul G. G., cererea nr. 5357/18.11.2005-depusă de către numitul G. V., după autorul G. G., cererea nr. 3696/29.08.2005-depusă de către numitul G. D. R., precum și completarea depusă de acesta la cererea nr. 5389/18.11.2005, după autorul G. G., prin care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate prin completarea, în limita prevăzută de lege, de 50 de ha.
Astfel, așa cum s-a susținut și cu ocazia judecării fondului cauzei, apelanților-reclamanți li s-a reconstituit suprafața de 100 ha, în limita legilor în baza cărora aceștia au formulat respectivele cereri, suprafață defalcată astfel: 26 ha conform titlului de proprietate nr._ din data de 20.08.2008, în baza Legii 247/2005, 50 ha conform titlului de proprietate nr._ din data de 05.02.2009, în baza Legii nr. 193/2007, 24 ha în baza Legii nr. 18/1991, în baza Legii nr. 169/1997 și în baza Legii nr. 1/2000. Mai mult, conform Legii nr. 18/1991, limita de reconstituire a dreptului de proprietate pentru teren neforestier era de 10 ha, ca atare, cererea nu putea rămâne nesoluționată. De asemenea, celelalte solicitări de reconstituire a dreptului de proprietate pentru teren neforestier au fost făcute chiar de către apelanții-reclamanți, cu precizarea limitelor impuse de legislația în vigoare la data formulării solicitărilor.
Or, așa cum reiese din înscrisurile anexate, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra suprafețelor de teren neforestier ce au aparținut autorului G. G., a fost soluționată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, prin admiterea acesteia, și, în consecință, prin punerea în posesie asupra suprafeței maxime de teren admisă de legile fondului funciar.
Astfel, întreaga cerere de chemare în judecată apare ca fiind nefondată, în raport de toate apărările formulate mai sus, motiv pentru care se solicită respingerea apelul declarat de apelanții G. D. R. și G. V., împotriva sentinței civile nr. 772/15.09.2014, pronunțată de Judecătoria P., în Dosarul nr._ și menținerea acesteia ca fiind temeinică și legală.
Analizând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată că apelul este nefundat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată sub nr. 3696/29.08.2005 (fila 14), apelantul reclamant G. D. R. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 247/2005 cu privire la terenurile rămase de pe urma bunicului său G. G. și a copiilor săi, cererea fiind făcută fara specificarea unei suprafete; ulterior, prin cererea nr. 4483/06.08.2007 (aflată la filele 16-17), apelantul reclamant G. D. R. a solicitat, atât pentru el, cât și pentru celălalt apelant, reclamant G. V., pentru care avea procură, reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenurile rămase de pe urma bunicului său, G. G. și a copiilor săi, menționând că solicită reconstituirea „pentru completarea în limita a a 50 ha per-autor”, iar prin cererea nr. 4483/06.08.2007 (filele 18-19), apelantul reclamant G. D. R. a solicitat în baza Legii nr. 193/19.06.2007, atât pentru el, cât și pentru celălalt apelant reclamant G. V., pentru care avea procură, reconstituirea dreptului de proprietate „spre completarea în limita a 100 de ha per autor” mai multe suprafețe neforestiere, „suprafața solicitată fiind de 114,397 ha.”.
Din inscrisurile depuse in probațiune, dar și din recunoașterea apelanților reclamanți a rezultat ca aceștia au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate, mai întâi pănă la limita maximă instituită prin dispozițiile Legii nr. 247/2005 care a introdus alin. 2 al art. 3 din Legea nr. 1/2000 și apoi până la limita maximă de 100 ha., instituită prin dispozițiile Legii nr. 193/2007 care a introdus dispozițiile alin. 21 ale art. 3 din Legea nr. 1/2000.
Astfel, la dosarul de fond, există, la fila 47, un tabel întocmit de apelanții reclamanți din care rezultă că, inițial, în baza legilor anterioare (Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000), apelanților reclamanți li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 24 ha și că, ulterior, în baza Legii nr. 247/2005 modificate, acestora li s-a mai reconstituit dreptul de proprietate pentru încă o suprafață totală de 26 ha. (deci, până la limita de 50 ha instituită prin dispozițiile Legii nr. 257/2005) precum și tabelul nominal întocmit de Comisia Locală de Fond Funciar Moroieni (fila 49) din care reiese că apelanții reclamanțiau beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate conform Legii nr. 193/2007 în baza Hotărârii nr. 193/2007/15 din 18.02.2008 pentru încă 50 de ha teren.
Tribunalul mai reține că la data de 11.08.2008 a fost emis titlul de proprietate nr. 157 545 pe numele apelanților reclamanți, în calitate de moștenitori ai defunctului G. G. pentru suprafața de 26 ha. (aflat la fila 96 din dosarul de fond), în timp ce la data de 05.02.2009 s-a eliberat titlul de proprietate nr. 158 507 pe numele apelanților reclamanți, în calitate de moștenitori ai defunctului G. G. pentru suprafața de 50 ha. (aflat la fila 98 din dosarul de fond)
Susținerile reclamanților apelanți, în sensul că cererile lor de reconstituire nu au fost încă soluționate; că acestea, ca urmare, ar fi „în curs de soluționare”, în sensul art. 3 pct. 1 din Legea nr. 195/2013, fiindu-le aplicabile dispozițiile Legii nr. 165/2013, nu pot fi primite, întrucât, așa cum a reținut și instanța de fond, apelanții reclamanți au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața maximă prevăzută de lege, respectiv dispozițiile art. 3 alin. 21 din Legea nr. 1/2000, introduse de art. I din Legea nr. 193/2007.
De altfel, apelanții reclamanți au avut cunoștință cel mai târziu în anul 2009 de modul de soluționare a cererilor de reconstituire formulate de aceștia în temeiul dispozițiilor Legilor nr. 1/2000 și nr. 193/2007, atunci când au fost puși în posesie cu privire la suprafața de 26 ha și apoi cu suprafața de 50 ha, solicitată în baza Legii nr. 193/2007, respectiv când au luat cunoștință de titlurile de proprietate mai sus menționate și, deși, aveau cunoștință de faptul că, după autorul G. G., li s-a reconstituit dreptul de proprietate doar pentru suprafața de 100 ha., apelanții nu au uzat de dispozițiile art. 53 din Legea nr. 18/1991 cu dispozițiile art. 27 alin. 7 și 8 din HG 890/2005, astfel că nici criticile reclamanților apelanți cu privire la modul de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 1/2000 nu pot fi primite, în condițiile în care nu au formulate în termenul legal plângeri împotriva Hotărârii nr. 193/2007 /15 din 18.02.2008 prin care li s-a reconstituit în baza Legii nr. 193/2007 dreptul de proprietate pentru încă 50 de ha teren.
Apărarea apelanților reclamanți, în sensul că până la apariția Legii nr. 165/2013 petenții nu au avut temei a se plânge că din suprafața de teren pășuni și fânețe li s-a reconstituit doar limita maximă de 100 ha prevăzută de lege (Legea nr. 193/2007) (motivul IV, pagina 8, paragraful 3) nu face altceva decât să confirme faptul că aceștia nu au atacat modul de soluționare a cererilor formulate în 2005 și 2007, fiindcă au apreciat că cererile au fost soluționate cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
De asemenea, chiar dacă prin cererile nr. 266/2001 și nr. 3696/2005, apelanții au solicitat reconstituirea întregii suprafețe de teren preluate de la autorul lor G. G., la fel cum au solicitat și prin cererea nr. 4483/06.08.2007 (filele 18-19), această situație de fapt nu conduce la o altă soluție decât cea de respingere, câtă vreme cererea nr. 3696/2005 formulată în baza dispozițiilor Legii nr. 247/2005 a fost soluționată prin reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 26 ha (până la limita maximă instituită de lege), cererea nr. 266/2001 a fost formulată în baza Legii nr. 10/2001, iar cererea de chemare în judecată și cererea apelanților reclamanți nr. 6640/2013 (filele 8-11), la fel ca și răspunsul Comisiei locale (adresa nr. 6640/2013 - aflat la fila 12) nu fac referire la cererea formulată în baza Legii nr. 10/2001. Mai mult, pentru lipsa răspunsului la cererea formulată în baza Legii nr. 10/2001, actul normativ prevede o altă procedură prealabilă, procedură ce nu a fost urmată de apelanții reclamanți.
Cu privire la motivele de apel referitoare la aplicabilitatea Legii nr. 165/2013 și la faptul că aceasta a abrogat implicit dispozițiile art. 3 alin. 21 din Legea nr. 1/2000, introduse prin Legea nr. 193/2007 și că, după ./2013, apelanții sunt îndreptățiți să solicite și diferența de teren având destinația pășuni și fânețe ce nu a fost reconstituită anterior apariției acestei legi, tribunalul constată că acestea nu sunt fondate întrucât, pe de o parte, în speță, Legea nr. 165/2013 nu este aplicabilă în cauză nefiind vorba de cereri formulate și depuse în termenul legal și nesoluționate la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, așa cum prevăd dispozițiile art. 4 din Lege și, pe de altă parte, Legea nr. 165/2013 nu este o lege de completare a Legii nr. 1/2000 și nu instituie nici noi termene de formulare a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate, pentru diferențele rămase nereconstituite și nici nu este de natură a modifica dispozițiile Legii nr. 1/2000 sau abroga implicit limitările instituite de aceasta.
Referitor la motivele de apel privind încălcarea dispozițiilor art. 6 din CEDO și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO, tribunalul constată că acestea nu sunt fondate, având în vedere că aceștia nu pot invoca existența în patrimoniul lor a unui „bun actual” întrucât dreptul de proprietate asupra suprafețelor de teren în suprafață de 124 ha teren nu a renăscut în patrimoniul apelanților reclamanți prin adoptarea vreunei decizii administrative ori pronunțarea unei hotărâri judecătorești de restituire a acestora, după preluarea lor în 1945; iar reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 100 ha prin titlurile de proprietate mai sus amintite nu le conferă apelanților reclamanți vreun drept asupra unei alte suprafețe de teren dincolo de limita celor 100 ha., iar apelanții nu au nici măcar o „speranță legitimă” de a obține beneficul efectiv al unui drept de proprietate pentru restul suprafeței ce depășește limita maximă prevăzută de lege.
Art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție nu impune statelor contractante o obligație generală de restituire a bunurilor ce au fost preluate anterior ratificării Convenției; însă, atunci când un stat contractant, după ce a ratificat Convenția, inclusiv Protocolul nr. 1, adoptă o legislație care prevede restituirea totală sau parțială a bunurilor confiscate într-un regim anterior, se poate considera că acea legislație generează un nou drept de proprietate apărat de art. 1 din Protocolul nr. 1 în beneficiul persoanelor care întrunesc condițiile de restituire (Kopecký împotriva Slovaciei [MC], nr. 44.912/98, § 35, CEDO 2004-IX) – par. 135, 136 din Cauza A.. Or, în situația apelanților, condițiile de restituire sunt cele prevăzute de legile fondului funciar, iar verificarea întrunirii cerințelor legii speciale se realizează în cadrul procedurilor reglementate prin aceasta.
Astfel, se afirmă că „existența unui "bun actual" în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr-o hotărâre definitivă și executorie, instanțele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului” (par. 140 din Hotărârea pilot A.).
De asemenea, Curtea a apreciat, însă, că „transformarea într-o „valoare patrimonială”, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, a interesului patrimonial ce rezultă din simpla constatare a ilegalității naționalizării este condiționată de întrunirea de către partea interesată a cerințelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi. În speță, s-a constatat că nicio instanță sau autoritate administrativă internă nu le-a recunoscut doamnelor A. și P. în mod definitiv un drept de a li se restitui apartamentul în litigiu. Hotărârile invocate de acestea, deși toate constată că naționalizarea întregului imobil a fost ilegală, nu constituie un titlu executoriu pentru restituirea acestui apartament (par. 142-143)”.
Prin urmare, tribunalul apreciază că din perspectiva art. 1 Protocolul 1, actele de proprietate din 1910 și 1913 invocate de reclamanții apelanți nu constituie nici un „bun actual” pentru terenul în suprafață de 124 ha ce constituie obiectul pricinii de față și nici o „speranță legitimă” de a obține beneficul efectiv al unui drept de proprietate.
Privitor la penultimul motiv de apel prin care s-a invocat încălcarea dispozițiilor art. 14 din CEDO și a art. 1 din Protocolul nr. 12 din CEDO, tribunalul constată că, în condițiile în care apelanților nu le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 165/2013, aceștia nu pot susține faptul că sunt supuși discriminării prin aplicarea sau neaplicarea acestor dispoziții.
Referitor la greșita soluționare a primului capăt de cerere având ca obiect anularea adresei nr. 6640/2013 emisă de Primăria comunei Moroieni, tribunalul constată că, față de faptul că temeiul juridic al primului capăt de cerere al prezentei cereri de chemare în judecată - dispozițiile art. 53 -54 din Legea nr. 18/1991 și față de susținerile apelanților reclamanți, în sensul că prin adresa mai sus-menționată s-a soluționat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de ei pentru suprafața de 124 ha în baza Legilor fondului funciar, în mod corect și cu respectarea dispozițiilor art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, prima instanță a respins plângerea formulată de apelanții reclamanți care nu s-au adresat mai întâi Comisiei județene de fond funciar, formulând o contestație împotriva modului în care li s-a soluționat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate.
Față de considerentele mai sus expuse, constatând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul, în baza art. 480 din Codul de Procedură Civilă, va respinge apelul ca nefondat și va păstra hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-reclamanți G. D. R., domiciliat în București, ., sector 4 și G. V., domiciliat în Târgoviște, ..38, jud.Dâmbovița, ambii reprezentați prin av.Jicol M. din cadrul Cabinetului de Avocat „Jicol M.”, cu sediul în București, ., ., sector 5, în contradictoriu, împotriva sentinței civile nr. 772/15.09.2014, pronunțată de Judecătoria P., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatele- pârâte Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Moroieni, cu sediul în comuna Moroieni, ., jud.Dâmbovița Comisia Județeană Pentru Stabilirea Dreptulu de Proprietate Asupra Terenurilor Dâmbovița din cadrul instituției Prefectului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, . jud.Dâmbovița.
Păstrează hotărârea atacată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 23.04.2015.
P., JUDECĂTOR,
A. S. D. Ș.
GREFIER,
N. P.
J.F. M. O. O.
Dosar nr._
Judecătoria P.
Red.ȘD/tehnored.ȘD
6 ex/27.04.2015
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 309/2015. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 82/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
