Contestaţie la executare. Decizia nr. 677/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 677/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 677/2015
Dosar nr._ APEL
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA-SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 677
Ședința publică din data de 8 octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. M.
JUDECĂTOR: - L. B.
GREFIER - M. P.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanta intimată Ministerul Finanțelor Publice - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 1236/23.03.2015 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, având ca obiect „contestație la executare ”, intimată contestatoare fiind S.C. G. E. S.R.L., cu sediul în comuna Crevedia, .. 701/52, județul Dâmbovița .
Cererea de apel este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru intimata contestatoare avocat Tubac M., lipsă fiind reprezentanții apelantei intimate.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Grefierul de ședință referă oral obiectul pricinii, stadiul în care se află judecata, modul de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că cererea de apel este scutită de plata taxei de timbru .
După referatul cauzei, președintele completului de judecată a verificat personal modul de îndeplinire a procedurii de citare, constatând că este legal îndeplinită.
Tribunalul, fiind primul termen de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 482 Cod procedură civilă coroborat cu art. 131 din Codul de procedură civilă, pune în discuție competența generală, materială și teritorială a Tribunalului Dâmbovița, Secția I civilă.
Avocat Tubac M., având cuvântul pentru intimata contestatoare, arată că Tribunalul Dâmbovița- Secția I civilă este competent în soluționarea cauzei.
Tribunalul, verificând din oficiu competența generală, materială și teritorială, în temeiul dispozițiilor art. 131 din codul de procedură civilă raportat la art. 95 pct.2 Cod procedură civilă, constată că este competent să soluționeze prezenta cauză.
Tribunalul, fiind primul termen de judecată în conformitate cu dispozițiile art. 482 Cod procedură civilă coroborat cu art. 238 Cod procedură civilă, pune în discuție estimarea duratei soluționării apelului.
Avocat Tubac M., având cuvântul pentru intimata contestatoare, arată că estimează durata soluționării apelului la o zi .
Tribunalul, în conformitate cu dispozițiile art. 238 din Codul de procedură civilă, ținând cont de împrejurările cauzei, de motivele de apel și de susținerile părții prezente, estimează durata necesară pentru cercetarea apelului la o zi.
În baza art. 482 din Codul de procedură civilă raportat la art. 244 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, tribunalul se socotește lămurit, declară cercetarea procesului încheiată și fixează termen pentru dezbaterea apelului în ședință publică în aceeași zi.
Avocat Tubac M., având cuvântul pentru intimata contestatoare precizează că nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat și solicită acordarea cuvântului asupra cererii de apel.
Tribunalul, potrivit art. 392 Cod procedură civilă, nemaifiind cereri de formulat sau alte incidente de soluționat, deschide dezbaterile asupra apelului cauzei, dând cuvântul în condițiile prevăzute de art. 216 Cod procedură civilă.
Avocat Tubac M., având cuvântul pentru intimata contestatoare, arată că luarea măsurii asiguratorii prin decizia emisă de apelanta intimată a fost greșită întrucât nu s-a făcut potrivit legii prin ascultarea contribuabilului, astfel că potrivit art. 9 alin 1 din O.G. nr. 92/2003, înaintea luării deciziei, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei, astfel, pentru faptul că aceasta nu a avut posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere solicită respingerea cererii de apel și păstrarea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond. Cu cheltuieli pe cale separată.
Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 394 din Codul procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr._ la Judecătoria Târgoviște, S.C. G. E. S.R.L., a formulat contestație împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._ din 4.11.2014, emisă de către A. – D. Ploiești, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, Activitatea de Inspecție Fiscală – Serviciul de inspecție Fiscală III, comunicată la 11.11.2014.
În motivarea cererii se arată că, începând cu data de 07.01.2014, contestatoarea este supusă unei inspecții fiscale în cursul căreia s-au estimat în sarcina societății obligații fiscale în cuantum de 750.000 lei. La data de 04.11.2014, Administrația Județeană a finanțelor Publice Dâmbovița, a emis decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._ din 4.11.2014 pentru suma de 750.000 lei, reținând faptul că societatea a beneficiat de rambursări de TVA pentru modernizarea unui imobil, iar imobilul a fost vândut la un preț sub valoarea TVA-ului rambursat, suma încasată fiind virată către o societate afiliată și că societatea nu produce venituri în prezent.
În temeiul art. 129 alin 2 din O.G. 92/2003 rep. cu modificările și completările ulterioare, organul fiscal a dispus măsurile asigurătorii prin instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile, precum și prin instituirea de poprire asiguratorie asupra conturilor de disponibilități și de depozite deschise de către contestatoare, întrucât s-a considerat ca există pericolul ca subscrisa să își ascundă sau să își risipească patrimoniul/avere.
Contestatoarea arată că luarea măsurilor asiguratorii prin decizia atacată nu s-a făcut în conformitate cu prevederile legii. În primul rând, au fost luate fără ascultarea contribuabilului, respectiv a contestatoarei, în condițiile în care, în cauză nu este incidentă niciuna dintre situațiile de excepție enumerată de alin 1 al art. 9 din O.G. 92/2003 rep. cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 129 alin 2 din O.G. 92/2003, rep. cu modificările și completările ulterioare, se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și/ sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acesteia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Apoi, conform art. 9 alin 1 din O.G. nr. 92/2003, rep.cu modificările și completările ulterioare, înaintea luării deciziei, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei.
Dreptul contribuabilului de a fi ascultat anterior emiterii actului constatat nu a fost respectat, astfel încât a fost încălcat dreptul acestuia de a-și face orice apărare în vederea stabilirii faptelor relevante, care să fie avute în vedere de către intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița.
În cadrul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._ din 4.11.2014, se menționează potrivit, dispozițiilor art. 9 alin 2 lit. d din O.G. nr. 92/2003, rep. cu modificările și completările ulterioare, când urmează să ia măsuri de executare silită, nu este obligatorie audierea contribuabilului.”
Spune contestatoarea că dispozițiile art. 9 alin 2 lit. d din O.G. nr. 92/2003, rep. cu modificările și completările ulterioare, privind neobligativitatea ascultării contribuabilului, atunci când urmează să se ia măsuri de executare silită, trebuie coroborate cu dispozițiile art. 145 alin 1 din O.G. nr. 92/2003 rep. cu modificările și completările ulterioare, conform cărora executarea silită începe prin comunicarea somației.
Se apreciază că, în situația de față, la data instituirii măsurilor asigurătorii nu era declanșată executarea silită, iar dacă ar fi fost începută, contestatoarea spune că nu există un raport de inspecție fiscală emis de către AFP A. Administrația Județeană a finanțelor Publice Dâmbovița, ca urmare a inspecției fiscale și nu i-a fost comunicat nici un titlu de creanță.
De altfel, aceasta este și natura măsurilor asigurătorii, care reprezintă măsuri de executare silită, ci doar mijloace procesuale având drept scop asigurarea organului fiscal, prin indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale contribuabilului, asupra posibilității de realizare efectivă a executării silite atunci când va emite titlul executoriu.
În speță nu este aplicabilă excepția prevăzută de art. 9 alin 2 lit. d O.G. nr. 92/2003 rep. cu modificările și completările ulterioare, întrucât măsurile asigurătorii nu sunt măsuri de executare silită.
În al doilea rând, organul fiscal a motivat luarea măsurilor asigurătorii invocând faptul ca societatea a beneficiat de rambursări de TVA pentru modernizarea unui imobil, iar imobilul a fost vândut la un preț sub valoarea TVA-ului rambursat, suma încasată fiind virată către o societate afiliată și că societatea nu produce venituri în prezent, aceste motive fiind nereale, ceea ce echivalează cu o lipsă a motivării deciziei, fiind încălcate dispozițiile art. 129 alin 5 din O.G. nr. 92/2003 cu modificările și completările ulterioare.
Nu există o justificare legală cu privire la luarea măsurilor asigurătorii, intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița nu a invocat și nu a dovedit nicio situație concretă din care să rezulte ca este îndeplinită condiția prevăzută de textul legal, respectiv aceea a existenței pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului contestatoarei, cu consecința periclitării sau îngreunării colectării.
în speță, imobilul la care se face referire în motivarea dispunerii măsurilor asigurătorii a fost vândut la un preț real, sincer, superior celui indicat prin raportul de evaluare, întocmit de către evaluator autorizat A. P. A. la data 30. 08. 2013, respectiv vânzarea a fostă făcută la prețul de 400.000 Euro, în timp ce valoarea finală a fost estimată la 344.000 euro.
Pe de altă parte, contestatoarea, în calitate de contribuabil, și-a respectat obligațiile de a coopera și colabora pentru determinarea stării de fapt fiscale, prevăzute de art. 10 și art. 106 din O.G. nr. 92/2003 republicată, cu modificările și completările ulterioare, care să conducă la stabilirea existenței sau inexistenței debitului fiscal, în concret, astfel încât starea de fapt reținută prin control nu ar putea să conducă la stabilirea de către organul fiscal a intenției de sustragere de către contribuabil, potrivit dispozițiilor art. 129 alin 2 din O.G. 92/2003.
Contestatoarea invocă faptul că, prin măsurile luate, se aduce atingere dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la CEDO, având în vedere ca, deși a avut loc o restrângere a dreptului său de proprietate, nu s-a justificat în concret cauza acestei restrângeri, or, în analiza respectării dreptului de proprietate de către organele statale, o importantă crucială revine proporționalității dintre ingerință și motivele care justifică această ingerință .
Se arată că, în mod neîntemeiat s-a instituit măsura asiguratorie asupra conturilor bancare, încălcându-se prevederile art. 142 coroborat cu art. 129 alin 3 din O.G. nr. 92/2003 republicată, cu modificările și completările ulterioare, deoarece prin măsura luată îi este afectată în mod direct activitatea ce constituie principala sursă de venit.
În plus, prin înștiințarea cu privire la înființarea popririi asigurătorii asupra conturilor bancare, i se aduce la cunoștință faptul că: „ sumele vor fi reținute …și, în cazul începerii procedurii de executare silită, după transmiterea de către organul de executare a titlului executoriu în copie certificată, vor fi virate către unitatea de trezorerie.
De asemenea, prin instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile au fost afectate veniturile contestatoarei, spune ea, având în vedere că bunurile respective sunt afectate desfășurării activității acestei societăți, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 142 alin 1 ind. 1 lit. b coroborat cu art. 129 alin 3 din O.G. 92/2003 republicată.
S-au depus, alăturat cererii, în copii certificate pentru conformitate, decizia_/10.11.2014 și adresa de înaintare, nota de constatare 11.11.2014, înscrisuri în dovedirea valorii bunului înstrăinat.
Intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației, arătând că în timpul inspecției fiscale ce s-a desfășurat la contestatoarea ., echipa de control a estimat obligații fiscale, în sumă de 750.000 lei, reprezentând TVA debit și impozit profit. D. consecință s-a procedat la aplicarea măsurilor asigurătorii conform dispozițiilor art. 129 alin 2 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Măsurile asigurătorii, astfel cum sunt precizate la art. 129 din Codul de procedura fiscală, se referă la poprirea asiguratorie și sechestrul asiguratoriu asupra bunurilor mobile și / sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Pentru a evita riscul nerealizării creanței fiscale, măsurile asigurătorii pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare (art. 129, alin 3 în O.G. nr. 92/2003). Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurilor asigurătorii se transformă în măsuri executorii. În consecință, în temeiul prevederilor art. 129 alin 2 din O.G. nr. 92/2003, întrucât s-a constatat existența pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă sau să își risipească patrimoniul societății, au fost dispuse măsuri asigurătorii.
În ceea ce privește susținerea contestatoarei cu privire la nerespectarea prevederilor art. 9 din O.G. 92/2003, intimata a făcut precizarea că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 9 alin 2 lit. d din ordonanță, potrivit cărora organul fiscal nu este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei când urmează să se ia măsuri de executare silită.
Menționează intimata ca decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este un act premergător procedurii de executare silită, în acest sens fiind și prevederile art. 129 alin 3 din O.G. nr. 92/2003 care prevăd că, la momentul individualizării și ajungerii la scadență a creanței, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri de executare.
De asemenea, arată că reclamanta nu dovedește în ce constă prejudiciul suferit ca urmarea luării acestei măsuri, instituirea măsurii asigurătorii fiind o prerogativă legală la îndemâna inspectorilor fiscali ce pot dispune poprirea asiguratorie /sau sechestrul asigurător asupra bunurilor imobile pentru ca recuperarea creanțelor să se facă mai ușor în urma finalizării controlului efectuat la contribuabili și a stabilirii unor sume suplimentare.
Anularea deciziei de instituire a măsurii asigurătorii nu conduce la anularea obligației de plată însoțite de majorările aferente acestora, apărările invocate ținând de fondul cauzei și nefiind veritabile argumente de natură să atragă anularea acesteia.
Prin sentința civilă nr. 1236/23.03.2015 pronunțată de Judecătoria Târgoviște a fost admisă cererea formulată de către contestatoarea-debitoare S.C. G. E. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-creditoare Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, a anulat decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/04.11.2014 emisă de către intimată și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._ din 4.11.2014, în temeiul art. 129 alin 2 din OG 92/2003 rep. cu modificările și completările ulterioare, organul fiscal a dispus măsurile asigurătorii prin instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile, precum și prin instituirea de poprire asiguratorie asupra conturilor de disponibilități și de depozite deschise de către contestatoare, întrucât s-a considerat ca există pericolul ca subscrisa să își ascundă sau să își risipească patrimoniul/avere.
A reținut instanța de fond că prin prezenta cerere se invocă nelegalitatea deciziei raportat la dispozițiile art. 9 din O.G. 92/3003, republicată. Potrivit dispozițiilor art. 9, ce reglementează dreptul contribuabilului de a fi ascultat la alin (1)se arată că, înaintea luării deciziei, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei, iar alineatul următor reglementează situațiile în care nu se mai impune ascultarea contribuabilului, respectiv când a) întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situației fiscale reale privind executarea obligațiilor contribuabilului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege; b) situația de fapt prezentată urmează să se modifice nesemnificativ cu privire la cuantumul creanțelor fiscale, c) se acceptă informațiile prezentate de contribuabil, pe care acesta le-a dat într-o declarație sau într-o cerere; d) urmează să se ia măsuri de executare silită.
În cuprinsul deciziei contestate, la penultimul alineat, se arată că nu s-a procedat la ascultarea contribuabilului, fiind unul din cazurile de excepție reglementate de art. 9 alin 2, respectiv lit. d, „când urmează să se ia măsuri de executare silită”.
A mai reținut instanța de fond că, așa cum s-a arătat în contestația formulată, dar cum rezultă și din întâmpinarea intimatei („decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este un act premergător procedurii de executare silită, în acest sens fiind și prevederile art. 129 alin 3 din O.G. nr. 92/2003 care prevăd ca, la momentul individualizării și ajungerii la scadență a creanței, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri de executare.”), în cauză nu avea cum să înceapă executarea silită în condițiile în care nu există un titlu de creanță (actul administrativ fiscal) care să devină titlu executoriu. Rezultă că nu erau aplicabile dispozițiile art. 9 alin 2 lit. d, astfel încât contribuabilul trebuia ascultat înainte de luarea deciziei.
Cu privire la temeinicia deciziei, instanța de fond a reținut că, potrivit art.129, alin.2, 3, 4, 5 din O.G. 92/2003, republicată, se dispun masuri asiguratorii sub forma popririi asiguratorii si sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile si/sau imobile proprietate a debitorului, precum si asupra veniturilor acestuia, când exista pericolul ca acesta sa se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuarii de controale sau al antrenării raspunderii solidare. Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent, motivată și semnată de conducătorul organului fiscal emitent.
Astfel, legiuitorul a prevăzut posibilitatea instituirii unor măsuri asigurătorii în vederea asigurării unor garanții împotriva debitorilor de rea credință, ce ar putea manifesta o atitudine contrară normelor legale în cazul începerii procedurii de executare silită.
Cazurile în care se poate dispune luarea măsurilor asigurătorii sunt expres prevăzute de lege, referindu-se la situațiile în care există pericol de sustragere, ascundere sau risipire a patrimoniului. Pericolul de sustragere a patrimoniului nu se referă la acele situații în care debitorul, prin diferite mijloace, se sustrage de la plata obligațiilor fiscale, ci la faptul că există pericolul sustragerii de către contribuabil a acelor elemente patrimoniale ce ar putea fi supuse executării silite, pericol ce trebuie identificat în concret, prin anumite fapte care să dovedească reaua credință a debitorului.
În speță, a mai reținut instanța de fond, intimata nu a făcut dovada existenței unui asemenea pericol, motivând măsura luată în decizia de instituire a măsurilor asigurătorii pe existența unui pericol de sustragere de la urmărire sau ascundere, ori risipire a patrimoniului de către debitor, fără se procedeze la o descriere concretă, efectivă a acelor împrejurări ce denotă intenția contestatorului de a se sustrage eventualei urmăririi silite sau de a-și risipi sau ascunde patrimoniul.
Față de toate aceste considerente, instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiată contestația formulată, motiv pentru care a admis-o și a dispus anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/04.11.2014.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel intimata. Prin motivele de apel intimata a arătat că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică arătând că în mod eronat, instanța de fond a admis contestația la executare formulată de contestatoare, motivat de faptul că decizia de măsuri asigurătorii nr._/10.11.2014 nu a fost întocmită în mod legal. Măsurile asigurătorii, astfel cum sunt precizate la art. 129 din Codul de procedura fiscala, se referă la poprirea asiguratorie si sechestrul asiguratoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta sa se sustragă, sa își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
A mai arătat că apelanta că pentru a evita riscul nerealizării creanței fiscale, măsurile asigurătorii pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare (art. 129, alin. 3 in OG nr. 92/2003). Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii. Așadar, criteriul de baza în cazul luării măsurilor asigurătorii îl reprezintă necesitatea aplicării acestei masuri în scopul prevenirii unei amenințări iminente privind producerea unui prejudiciu, în speță existând posibilitatea ca obligațiile fiscale datorate de contestatoare să nu mai poată fi recuperate, creându-se în acest fel un prejudiciu bugetului general consolidat. În consecință, în temeiul prevederilor art. 129 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, întrucât s-a constatat existenta pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă sau să își risipească patrimoniul societății, au fost dispuse masuri asigurătorii.
În ceea ce privește susținerea contestatoarei cu privire la nerespectarea prevederilor art. 9 din O.G. nr. 92/2003, apelanta a făcut precizarea că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 9 alin. 2 lit. d din ordonanța, potrivit cărora:"organul fiscal NU este obligat sa asigure contribuabilului posibilitatea de a-si exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei când urmează să se ia masuri de executare silită".
A mai menționat apelanta că decizia de instituire a masurilor asigurătorii este un act premergător procedurii de executare silită, în acest sens fiind și prevederile art. 129 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 care prevăd că, la momentul individualizării și ajungerii la scadență a creanței, masurile asigurătorii se transformă în măsuri de executare. Prin urmare, în speță nu sunt incidente prevederile art. 9 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii fiind un act premergător executării silite, astfel încât devin aplicabile prevederile art. 9 alin. 2 din ordonanța.
Mai mult, a arătat apelanta, faptul că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii se contestă în temeiul prevederilor art. 172 din O.G. nr. 92/2003, astfel încât și sub acest aspect este evident faptul că sunt incidente în speța de față prevederile art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003. Pentru a evita riscul nerealizării creanței fiscale, măsurile asigurătorii pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare (art. 129 alin. 3 din OG nr. 92/2003). Așadar, criteriul de bază în cazul luării masurilor asigurătorii îl reprezintă necesitatea aplicării acestei masuri în scopul prevenirii unei amenințări iminente privind producerea unui prejudiciu, în speță existând posibilitatea ca obligațiile fiscale datorate de contestatoare, să nu mai poată fi recuperate, creându-se în acest fel un prejudiciu bugetului general consolidat. În aceste condiții, măsurile asigurătorii, "rămân valabile pe toată perioada executării silite" și, mai mult, "odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii". Această viziune a legiuitorului a fost determinata de imperativul eficientizării procedurilor de recuperare a debitelor pe care operatorii economici le înregistrează la bugetul de stat, iar finalitatea oricărei proceduri de executare silită este recuperarea debitelor datorate, indiferent de creditorul obligației.
În același sens, sunt si dispozițiile pct. 2.1. lit. c din O.P.A.N.A.F. nr. 2605/2010 pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectiva a masurilor asigurătorii prevăzute de OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, "organul de control prevăzut la pct. 1.1 lit. a poate dispune masuri asigurătorii ori de câte ori sunt indicii că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând in mod considerabil colectarea, în situația în care urmează să fie stabilite obligații fiscale cu ocazia acțiunii de control prin acte administrative fiscale de impunere.
A mai arătat apelanta că aceasta măsură provizorie se ia înainte de finalizarea controlului și a emiterii titlului de creanță, datorită caracterului sau urgent iar urgența, este dată de pericolul de a se sustrage, a-și risipi patrimoniul, care ar duce implicit la îngreunarea colectării și de totalul obligațiilor constatate, astfel că pentru luarea masurilor asigurătorii organul fiscal nu trebuie să aștepte întocmirea actului de control și implicit emiterea titlului de creanță. Mai mult contestatoarea nu a arătat ce texte legale au fost încălcate sau nesocotite de către organele de executare".
S-a solicitat de către apelanta intimată admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței atacate cu apel iar pe fond respingerea contestației și menținerea formelor de executare ca fiind legale și temeinice.
Prin întâmpinarea depusă la data de 25.06.2015, intimata contestatoare a solicitat respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond. A arătat intimata că în mod neîntemeiat apelanta D. Ploiești susține faptul că nu a invocat si nu a arătat ce texte legale au fost încălcate sau nesocotite de către organele de executare. În primul rând, așa cum s-a arătat și la instanța de fond, măsurile au fost luate fără ascultarea contribuabilului, respectiv a intimatei, in condițiile în care, în cauza, nu este incidentă niciuna dintre situațiile de excepție enumerate de alin. 2 al art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003. republicata, cu modificările si completările ulterioare. De asemenea a arătat că potrivit art. 129 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicata, cu modificările si completările ulterioare, se dispun masuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii si sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile si/sau imobile proprietate a debitorului, precum si asupra veniturilor acestuia, când exista pericolul ca acesta sa se sustragă sa isi ascundă ori sa isi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând in mod considerabil colectarea. Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisa de organul fiscal competent, că decizia de instituire a masurilor asigurătorii trebuie motivata si semnata de către conducătorul organului fiscal competent.
Totodată a mai susținut intimata că în ceea ce privește susținerea apelantei în sensul ca organul fiscal nu este obligat să sigure posibilitatea contribuabilului de a-si exprima punctul de vedere, consideră că această susținere este nefondată având în vedere dispozițiile art. 9 din O.G.92/2003. În cadrul deciziei de instituire a masurilor asigurătorii nr._ din data de 04.11.2014, se menționează faptul ca "Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) lit. d din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicata, cu modificările si completările ulterioare, când urmează sa se ia masuri de executare silita, nu este obligatorie audierea contribuabilului".În ceea ce privește cazul de la art. 9 alin. 2 lit. d din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicata, cu modificările si completările ulterioare, privind neobligativitatea ascultării contribuabilului, atunci câd urmează sa se ia masuri de executare silita, acesta trebuie coroborat cu dispozițiile art. 145 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicata, cu modificările si completările ulterioare, conform căruia: "Executarea silita începe prin comunicarea somației".În situația de față, la data instituirii masurilor asigurătorii nu era declanșata executarea silita. Mai mult decât atât, nu exista un raport de inspecție fiscala emis de către MFP-A. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, ca urmare a inspecției fiscale si nu a fost comunicat un titlu de creanța. În speța, nu este aplicabila excepția prevăzuta de art. 9 alin. 2 lit. d din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003. republicata, cu modificările si completările ulterioare, astfel cum si instanța de fond in mod corect a apreciat.
Intimata a mai precizat că în ceea ce privește luarea masurilor asigurătorii, instanța de fond in mod corect a apreciat faptul ca Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița nu a invocat si nu a dovedit nicio situație concreta din care sa rezulte ca este îndeplinita condiția prevăzuta de textul legal, respectiv aceea a existentei pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului. În acest mod se aduce atingere dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la CEDO, având in vedere că, deși a avut loc o restrângere a dreptului de proprietate al intimatei, nu s-a justificat in concret cauza acestei restrângeri, or in analiza respectării dreptului de proprietate de către organele statale, o importanta cruciala, revine proporționalității dintre ingerința si motivele care justifica ingerința in dreptul de proprietate. În mod neîntemeiat s-a instituit măsura asiguratorie asupra conturilor bancare, încălcându-se prevederile art. 142 coroborat cu art. 129 alin. 3 din OG 92/2003 republicata, cu modificările si completările ulterioare, pentru că, prin măsura luată, intimatei îi este afectata în mod direct activitatea ce constituie principala sursa de venit, astfel că mod nelegal, D. Ploiești, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița Activitatea de Inspecție Fiscala a emis o decizie de instituire a masurilor asigurătorii fără a motiva in concret îndeplinirea condiției prevăzute de textul legal, respectiv aceea a pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului intimatei, cu consecința periclitării sau îngreunării colectării, ceea ce echivalează cu o lipsa a motivării deciziei de impunere, fiind astfel cauzate prejudicii însemnate subscrisei prin încălcarea dispozițiilor legale.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul reține că prin sentința civilă nr. 1236/23.03.2015 pronunțată de Judecătoria Târgoviște a fost admisă cererea formulată de către contestatoarea-debitoare S.C. G. E. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-creditoare Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, a fost anulată decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/04.11.2014 emisă de către intimată și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu privire la situația de fapt ce a generat litigiul de față tribunalul reține că prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._ din 4.11.2014, în temeiul art. 129 alin 2 din OG 92/2003 rep. cu modificările și completările ulterioare, organul fiscal a dispus măsurile asigurătorii prin instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile, precum și prin instituirea de poprire asiguratorie asupra conturilor de disponibilități și de depozite deschise de către contestatoare, întrucât s-a considerat ca există pericolul ca aceasta să își ascundă sau să își risipească patrimoniul/averea.
Motivele de apel formulate de către intimata apelantă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița reprezintă o reluare a apărărilor făcute și în fața instanței de fond. În esență apelanta susține că în speță erau aplicabile dispozițiile art. 9 alin.2 lit. d din O.G. nr. 92/2003, potrivit cărora organul fiscal nu este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei când urmează să se ia masuri de executare silită". Ca un al doilea motiv de apel se susține că pentru a evita riscul nerealizării creanței fiscale, măsurile asigurătorii pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare (art. 129 alin. 3 din OG nr. 92/2003).
Tribunalul, ca și instanța de fond, consideră că potrivit dispozițiilor art. 9, ce reglementează dreptul contribuabilului de a fi ascultat la alin (1)se arată că, înaintea luării deciziei, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei, iar alineatul următor reglementează situațiile în care nu se mai impune ascultarea contribuabilului, respectiv când a) întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situației fiscale reale privind executarea obligațiilor contribuabilului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege; b) situația de fapt prezentată urmează să se modifice nesemnificativ cu privire la cuantumul creanțelor fiscale, c) se acceptă informațiile prezentate de contribuabil, pe care acesta le-a dat într-o declarație sau într-o cerere; d) urmează să se ia măsuri de executare silită.
Reține și tribunalul că în cuprinsul deciziei contestate, la penultimul alineat, se arată că nu s-a procedat la ascultarea contribuabilului, fiind unul din cazurile de excepție reglementate de art. 9 alin 2, respectiv lit. d, „când urmează să se ia măsuri de executare silită”. Se apreciază că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este un act premergător procedurii de executare silită, în acest sens fiind și prevederile art. 129 alin 3 din O.G. nr. 92/2003 care prevăd ca, la momentul individualizării și ajungerii la scadență a creanței, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri de executare.”). În cauză nu putea să înceapă executarea silită în condițiile în care nu există un titlu de creanță (actul administrativ fiscal) care să devină titlu executoriu. Rezultă că nu erau aplicabile dispozițiile art. 9 alin 2 lit. d, astfel încât contribuabilul trebuia ascultat înainte de luarea deciziei, astfel cum corect a reținut și instanța de fond.
Cu privire la legalitatea luării măsurii asigurătorii, tribunalul reține că Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița nu a invocat si nu a dovedit nicio situație concretă din care să rezulte că este îndeplinită condiția prevăzuta de textul legal, respectiv aceea a existentei pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului.
Potrivit art.129, alin.2, 3, 4, 5 din O.G. 92/2003, republicată, se dispun masuri asiguratorii sub forma popririi asiguratorii si sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum si asupra veniturilor acestuia, când exista pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Tribunalul constată că deși apelanta a făcut afirmația că există pericolul ca societatea intimată să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, nu există nicio dovadă în acest sens nici la instanța de fond nici în calea de atac a apelului. Simpla mențiune făcută în conținutul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nu reprezintă și dovadă în sensul dispozițiilor art. 129 din O.G. 92/2003, această mențiune echivalând cu o lipsa a motivării deciziei.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 480 cod procedură civilă, tribunalul urmează a respinge apelul și a păstra sentința instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil declarat de apelanta intimată Ministerul Finanțelor Publice - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 1236/23.03.2015 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, intimată contestatoare fiind S.C. G. E. S.R.L., cu sediul în comuna Crevedia, .. 701/52, județul Dâmbovița .
Păstrează sentința apelată.
Definitivă .
Pronunțată în ședința publică din data de 8 octombrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
M. M. L. B. M. P.
Judecătoria Târgoviște
Judecător fond - N. A. I.
Dosar nr._
Red.M.M./Tehnored.M.P./M.M.
Ex. 4 / 29.10.2015
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 676/2015. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 678/2015. Tribunalul... → |
|---|
