Contestaţie la executare. Decizia nr. 389/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 389/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 29-05-2015 în dosarul nr. 389/2015
Dosarul nr._ apel
ROMÂNIA
T. DÂMBOVIȚA –SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 389
Ședința publică din 29.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE - C. G.
JUDECĂTOR- S. I.
GREFIER - A. Ghiorghița
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelantul contestator T. Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, .. 3, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 990/05.03.2015, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimații T. N. V., cu domiciliul în Ploiești, ., ., ., cu reședința în satul Mărginenii de Sus, . și B. E. Judecătoresc C. Z., cu sediul în Târgoviște, Calea București, nr. 3, . B, ., ., dosarul având ca obiect „contestație la executare”.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul T. N. V. și au lipsit reprezentanții apelantului T. Dâmbovița, intimatului B. E. Judecătoresc C. Z. .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care indică obiectul cererii, stadiul în care se află judecarea cauzei, modul de îndeplinire a procedurii de citare, ca fiind legal îndeplinită, după care:
T., din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, verificând dispozițiile legale aplicabile în materie, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece prezenta cauză, constatând competența sa în temeiul art. 95 pct. 2 Cod procedură civilă.
Intimatul T. N. V., având cuvântul, precizează că nu mai are probe de administrat, că este o expertiză efectuată conform legii în cadrul procedurii de executare silită, raportul de expertiză nefiind încă întocmit.
Instanța pune în discuție necesitatea de a se depune la dosar raportul de expertiză despre care a făcut vorbire intimatul .
Intimatul T. N. V. precizează că instanța nu judecă fondul ca să solicite acest lucru, precizează că a văzut și relațiile înaintate de T. Dâmbovița. Mai precizează intimatul că nu este de acord cu efectuarea unei expertize având în vedere obiectul cauzei, nu solicită efectuarea unei expertize în dosar și nu solicită termen pentru a depune raportul de expertiză care urmează să fie întocmit în cadrul procedurii executării silite.
T., în baza art. 244 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, se socotește lămurit, astfel că declară cercetarea procesului încheiată și fixează termen pentru dezbaterea fondului în ședință publică în aceeași zi, față de acordul părții prezente; în conformitate cu dispozițiile art. 392 Cod procedură civilă, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat, alte incidente de soluționat, deschide dezbaterile asupra apelului dedus judecății, acordând cuvântul, în ordinea și condițiile prevăzute de art.216 Cod procedură civilă, părții prezente.
Intimatul T. N. V., având cuvântul, arată că T. Dâmbovița este una dintre cele trei părți în litigiul pe care îl poartă și fată de apelant operează o sentință dată în bună parte în favoarea intimatului, sentința fiind definitivă și executorie de drept, că sentința este definitivă și executorie, i-a dat dreptul să se adreseze executorului nu pentru a tranșa definitiv situația întrucât în dosar sentința este definitivă și nu irevocabilă. Intimatul solicită să se vadă contestația în partea finală unde, după ce este motivată cererea, se arată „De asemenea urmează să luați act de achiesarea noastră la pretențiile d-nului T., în ciuda celor arătate mai sus și în consecință să nu fim obligați la cheltuieli”. Intimatul susține că recunoașterea pretențiilor este un act de dispoziție al părții, că instanța de fond apreciază că achiesarea s-ar referi numai la suma de 6024 lei însă când s-a spus că se achiesează atunci achiesarea este totală. Arată intimatul T. N. V. că a solicitat și daune morale și că a probat că s-au acordat astfel de daune inclusiv de T. Dâmbovița, reținându-se că timp de o oră petenta a suferit cumplit în discuția purtată cu reprezentantul poliției rutiere . Intimatul solicită să se respingă apelul luându-s act de această achiesare, apreciază contestația ca fiind nelegală pentru că s-au reluat toate motivele de fapt și de drept pe care pârâtul le-a susținut la fond și apărările în litigiul de muncă iar în temeiul art. 712 Cod procedură civilă este interzisă o astfel de contestație la executare în care se reiau apărările de la fond. Intimatul invocă și dispozițiile art. 12 Cod procedură civilă susținând că este vorba de rea credință, disputa fiind una personală între apelant și „acești indivizi”care-și închipuie că-i închid gura intimatului . Intimatul solicită respingerea apelului, cu cheltuieli, arătând că nu se pot acorda cheltuieli decât dovedite.
T., socotindu-se lămurit, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin. (1) Cod procedură civilă, închide dezbaterile și rămâne în deliberare asupra apelului civil de față.
T.
Deliberând asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr._, contestatorul T. Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații T. N. V. și B. E. Judecătoresc C. Z., au formulat contestație la executare împotriva executării silite începute prin încheierea din 18.12.2014, somația 61/2014 din data de 18.12.2014, adresa din 18.12.2014, procesul verbal fără număr întocmit la data de 22.12.2014 și a solicitat desființarea acestor acte de executare.
În motivarea cererii s-a arătat că prin sentința civilă 1301/29.10.2014, pronunțată de T. Dâmbovița, a cărei executare se solicită, s-a admis acțiunea reclamantului și contestatorul a fost obligat la plata către intimatul reclamant, în condițiile OUG 71/2009, a drepturilor bănești ce i se cuvin în baza sentinței civile 907/08.05.2013 și a sentinței 106/11.02.2008, precum și la restituirea sumei de 6024 lei actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală de al data reținerii efective până la data plății, la data de 23.12.2014 contestatorul s-a conformat cererii intimatului T. N. V. și adresei de executare, prin casierie a achitat suma de 6963 lei plus 100 lei cheltuieli de judecată, astfel că cererea de executare silită a rămas fără obiect, fiind achitat în totalitate debitul pretins .
S-a mai arătat că orice altă sumă ce urmează a fi calculată de expertul tehnic judiciar contabil excede cadrului executării sentinței 1301/29.10.2014, sentință împotriva căreia s-a formulat apel, iar în măsura în care s-ar admite apelul și s-ar modifica sentința, graba executării generează un prejudiciu, legislația în materia executării titlurilor privind drepturi bănești a reglementat în mod succesiv că s-a suspendat orice executare silită și plata sumelor de bani ce erau datorate, a fost eșalonată plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect drepturi de natură salarială.
Au fost reproduse prevederile art. 1 din OUG 71/2009, s-a solicitat a se lua act de achiesarea la pretențiile intimatului creditor, să nu se dispună obligarea la plata cheltuielilor de executare și s-a precizat că T. Dâmbovița nu poate efectua plăți privind drepturi salariale restante câștigate prin sentințe judecătorești în alte condiții decât cele stabilite prin OUG 71/2009, orice executare silită pornită în baza unor astfel de titluri executorii se consideră a fi suspendată în temeiul legii, plata nefiind la latitudinea ordonatorului terțiar de credite și suma plătită domnului T. N. V. a fost virată în condițiile în care banii au fost alocați de către Guvernul României, prin Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite.
În drept au fost invocate prevederile art. 701 până la art. 709 NCPC.
La data de 14.01.2015, contestatorul a precizat că înțelege să se judece în contradictoriu cu T. N. V. și B. E. Judecătoresc C. Z. și solicită în mod expres suspendarea executării silite în conformitate cu prevederile OUG 71/2009, iar motivele de fapt și de drept privind suspendarea executării silite se regăsesc în conținutul contestației la executare.
Prin întâmpinarea formulată B. Z. C. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, așa cum s-a reținut în motivarea deciziei 162/22.04.2003 a Curții Constituționale și a precizat că va comunica actele din dosarul de executare după ce contestatorul va depune dovada achitării sumei de 65 lei la dosarul execuțional.
Prin întâmpinarea formulată intimatul T. N. V. a solicitat respingerea contestației la executare, arătând că temeiul juridic invocat de contestator privește alte instituții procedurale, contestația la executare este reglementată de art. 711-719 NCPC
Au fost reproduse dispozițiile art. 712 NCPC și s-a precizat că executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești, sentința 1301/29.02.2014, aflată acum în apel, toate părțile au declarat apel, contestatorul invocă aceleași motive de fapt și de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu cu cele spuse în cursul judecății la instanța de fond, cât și în apelul declarat, ignoră cu rea credință aceste aspecte, precum și prevederile din OUG 74/2014, art. 26, care derogă de la prevederile OUG 71/2009, astfel că T. Dâmbovița este obligat să efectueze astfel de plăți, în alte condiții decât cele stabilite prin OUG 71/2009, astfel de plăți le-a și făcut.
S-a mai arătat că T. Dâmbovița a solicitat instanței să ia act de achiesarea sa la pretențiile creditorului, astfel că și intimatul are aceeași solicitare.
S-a solicitat obligarea contestatorului la plata de despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, constând în dobânzile ce au curs cu privire la sumele obiect al executării, la plata daunelor morale (pagube psihice) în cuantum de_ lei și la palat unei amenzi judiciare de la 1000 lei la 7000 lei, pentru exercitarea cu rea credință a acestei contestații, cereri întemeiate pe dispozițiile art. 719 alin 3 NCPC.
S-au depus la dosar, în copie: cerere suspendare provizorie, încheierea din 12.02.2015, sentința nr. 1301/29.10.2014, stat de plată sentința judecătorești 23.12.2014, apel declarat de contestator în dosar_ .
Contestatorul a formulat întâmpinare în ceea ce privește solicitarea de achitare a dobânzilor legale și a daunelor morale, a solicitat respingerea acestora și a precizat că sumele de bani la care a fost obligat prin sentința civilă 1301/29.10.2014, în cuantum de 6963 lei, au fost achitate prin statul de plată din 23.12.2014, astfel că nu există o sumă de bani care să fie purtătoare de dobânzi legale, această pretenție nu este întemeiată în drept, prin titlul executoriu a fost obligat la dobânda legală, pretențiile vizând daunele morale sunt neîntemeiate, deși s-au achitat pretențiile intimatului executarea silită a continuat, peste cuantumul stabilit în sentință, iar susținerea intimatului că se deplasează de la Ploiești la Târgoviște este nereală, în cadrul dosarului_ a precizat că are reședința la Dărmănești O..
A apreciat contestatorul că se impunea formularea unei contestații la executare și din perspectiva testelor normative care prevăd suspendarea de drept.
Față de solicitarea de amendare pentru exercitarea cu rea credință a contestației la executare s-a arătat că nu se dovedește reaua-credință, intimatul a pus în executare o hotărâre judecătorească ce nu era definitivă, s-a achitat suma de 6963 lei, iar actul normativ impunea suspendarea de drept a executării.
La data de 04.03.2015, a fost completată cererea de suspendare a executării silite, s-a arătat că s-a executat voluntar suma pretinsă în totalitate de executorul judecătoresc, 6963 lei plus 100 lei cheltuieli de judecată și se solicită suspendarea executării silite în temeiul art. 718 alin. 6 NCPC, cerere admisibilă, chiar dacă nu justifică urgența, dar sumele de bani ce fac obiectul executării grevează un buget public și modalitatea de executare este limitată printr-o . acte normative.
Au fost invocate și reproduse art. 1 și 2 din OUG 71/2009, art. 21 din OUG 103/2013, art. 34 din OUG 103/2013.
Tot la data de 04.03.2015 contestatorul a precizat în drept contestația la executare, indicând ca temei de drept art. 711-716 NCPC și s-a arătat că prevederile art. 712 alin 1 NCPC nu se aplică în speță, problemele de drept nu au avut o dezlegare definitivă, sentința a cărei executare se cere nu este definitivă, iar motivarea privind aplicarea prevederilor OUG 74/2014 nu poate fi primită deoarece sentința 1301/29.10.2014 nu face obiectul acestei reglementări.
Au fost reproduse dispozițiile art. 21 din OUG 103/2013.
Contestatorul a mai depus la dosar, în copie: sentința 907/08.05.2013, cerere de reexaminare împotriva încheierii de anulare din data de 22.01.2015, minuta întâlnirii reprezentanților CSM din 20-21 martie 2014, cererea de suspendare provizorie a executării silite, somație din 18.12.2014, adresa din 18.12.2014, proces verbal din 22.12.2014, încheierea din 18.12.2014, sentința 1301/29.10.2014, adresa către Cabinet de expertiză O. V., adresa 676/A/2015, adresa 711/A/23.01.2015, cerere apel în dosar_, adresa din 06.01.2015, adresa 222/A/13.01.2015.
La termenul de judecată din 05.03.2015 a fost pusă în discuție și respinsă cererea de suspendare a executării silite, calificată ca fiind întemeiată pe dispozițiile art. 718 alin. 1 cod proc. civilă, având în vedere că potrivit textului de lege menționat, instanța poate dispune suspendarea executării pentru motive temeinice, argumentele invocate trebuie să se circumscrie unor motive care să justifice luarea unei astfel de măsuri, respectiv eventualitatea unei pagube iminente, semnificative și iremediabile sau cu consecințe greu de înlăturat în viitor și, în speță contestatorul nu invocă astfel de motive, capătul de cerere este nemotivat, nu arată urgența, nu arată paguba iminentă, semnificativă sau iremediabilă ce s-ar putea produce. Singura motivare a cererii de suspendare a executării silite constă în prevederile art. 1 din OUG 71/2009, însă acestea, la acest moment procesual, nu sunt compatibile, prin titlul executoriu, sentința 1301/29.10.2014, contestatorul a fost obligat, în condițiile OUG 71/2009, la plata sumelor de bani cuvenite în baza a două hotărâri judecătorești, instanța reținând neîndeplinirea obligației de plată ce trebuia efectuată chiar în acord cu OUG 71/2009. Mai mult, prin Decizia 1/16.01.2012 ÎCCJ a respins recursul în interesul legii, cu privire la aplicarea art. 1 alin. 1 și 2 din OUG 71/2009, ca nefiind un recurs național în convenționalitate, reținând că numai pe baza evaluării nemijlocite de către instanță se poate stabili compatibilitatea acestor dispoziții, în raport de circumstanțele fiecărei spețe.
Pentru aceleași considerente instanța de fond a apreciat că nu sunt compatibile nici prevederile art. 1 din OUG 71/2009, nici prevederile art. 21 din OUG 103/2013 și suspendarea de drept nu operează.
Tot la termenul de judecată din 05.03.2015 a fost pusă în discuție și admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. Z. C., instanța constatând că nu există identitate între persoana acestui intimat și persoana față de care se poate pretinde realizarea dreptului, potrivit art. 2, 7, 60 și 61 din Legea 188/2000, conform cărora executorul judecătoresc îndeplinește un serviciu de interes public, actele îndeplinite de acesta sunt supuse, în condițiile legii, controlului judecătoresc.
Contestatorul și intimatul nu au solicitat alte probe, în afara înscrisurilor depuse la dosar.
A fost respinsă cererea întemeiată pe dispozițiile art. 716 alin 2 NCPC și instanța, potrivit art. 259 NCPC, a revenit supra măsurii dispuse prin rezoluția din 13.02.2015, apreciind că nu se mai impune emiterea dresei către executorul judecătoresc pentru înaintarea copiei actelor de executare contestate, întrucât acestea au fost depuse la dosar.
A fost atașat dosarul_ .
Prin sentința civilă nr.990/05.03.2015 s-a respins contestația.
În considerentele sentinței s-a reținut că prin sentința nr. 1301/29.10.2014 pronunțată de Tribunalului Dâmbovița în dosar_, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și T. Dâmbovița au fost obligați la plata către T. N. V., în condițiile OUG 71/2009, a drepturilor bănești ce se i cuvin în baza sentinței civile 907/08.05.2013 și a sentinței civile 219/10.03.2008, precum și la restituirea sumei de 6024 lei actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală de la data de 30.04.2014 și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 100 lei.
Creditorul a formulat cerere de executare silită, înregistrată la B. C. Z. sub nr. 61/2014, dosar de executare în care a fost emisă somația din 18.12.2014 pentru drepturile bănești cuvenite în baza sentinței civile 907/08.05.2013 și a sentinței civile 219/10.03.2008, pentru suma de 6024 lei actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală de la data de 30.04.2014 și pentru suma de 100 lei cheltuieli de judecată și s-a emis înștiințare pentru creditor și debitor de a se prezenta în data de 22.12.2014 pentru a stabili de comun acord cuantumul drepturilor bănești ce se cuvin în baza celor două sentințe civile.
Reprezentantul legal al debitorului nu s-a prezentat, însă la data de 23.12.2014 a achitat creditorului suma de 6963 lei + 100 lei cheltuieli de judecată.
Executorul judecătoresc a încheiat procesul verbal din 22.12.2014, prin care a desemnat expertul contabil O. V. pentru efectuarea unei expertize contabile având ca obiect stabilirea cuantumului drepturilor bănești cuvenite în baza sentinței civile 907/08.05.2013 și a sentinței civile 219/10.03.2008.
Împotriva executării silite a fost promovată prezenta cerere întemeiată pe prevederile art. 711 cod proc. civilă.
Conform art. 712 alin 2 NCPC „Dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.”
În speță, executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești, sentința 1301/29.10.2014, contestatorul susține că executarea silită este rămasă fără obiect, întrucât a achitat toate sumele de bani la care a fost obligat, însă din considerentele hotărârii judecătorești ce constituie titlu executoriu rezultă că s-a dispus obligarea nu numai la plata sumei de 6024 lei actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală de la data de 30.04.2014 și la plata sumei de 100 lei cheltuieli de judecată, ci și la plata drepturilor bănești ce se i cuvin intimatului în baza sentinței civile 907/08.05.2013 și a sentinței civile 219/10.03.2008 și la dosar nu s-a făcut dovada achitării acestora ulterior pronunțării sentinței 1301/29.10.2014.
Susținerea în sensul că plata acestor drepturi bănești s-a realizat anterior pronunțării sentinței civile 1301/29.10.2014 nu poate fi primită, potrivit art. 712 alin. 1 NCPC, contestatorul a invocat acest motiv și cu ocazia soluționării dosarului_, precum și prin cererea de apel.
A mai susținut contestatorul că sentința pusă în executare nu este definitivă, însă aceasta este pronunțată în materia litigiilor de muncă și este executorie de drept, potrivit art. 448 NCPC și art. 274 din Legea 53/2003.
Cu privire la eșalonarea sumelor de bani prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, în conformitate cu OUG 71/2009 și OUG 103/2013, prin Decizia 1/16.01.2012 ÎCCJ a respins recursul în interesul legii, cu privire la aplicarea art. 1 alin 1 și 2 din OUG 71/2009, ca nefiind un recurs național în convenționalitate, reținând că numai pe baza evaluării nemijlocite de către instanță se poate stabili compatibilitatea acestor dispoziții, în raport de circumstanțele fiecărei spețe.
În cauza dedusă judecății, în dosarul_, intimatul creditor a susținut că nu a primit decât 39 lei, față de ceilalți creditori menționați în titlul executoriu și nu a solicitat plata întregii sume în avans, ci plata tranșelor devenite scadente, instanța a constatat neîndeplinirea obligației de plată a acestor sume de către debitor și a dispus obligarea sa la plată în condițiile OUG 71/2009, sentința 1301/29.10.2014 beneficiază de autoritate provizorie de lucru judecat, potrivit 430 NCPC, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1 din OUG 71/2009 și art. 21 din OUG 103/2013 și acest motiv nu poate fi invocat pe calea contestației la executare.
Cu privire la achiesarea contestatorului la pretențiile intimatului instanța a constatat că aceasta se referă doar suma de 6024 lei actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală de la data de 30.04.2014 și la suma de 100 lei cheltuieli de judecată, sume pe care le-a și achitat.
A reținut instanța de fond că alte motive de nelegalitate ale actelor de executare nu au fost invocate.
Intimatul a solicitat sancționarea contestatorului pentru exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale, în conformitate cu art. 719 alin. 3 cod proc. civilă.
Potrivit art. 719 alin 3 NCPC „În cazul respingerii contestației, contestatorul poate fi obligat, la cerere, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestația a fost exercitată cu rea-credință, el va fi obligat și la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei.”
Potrivit art. 12 alin. 2 cod proc. civilă, pentru a caracteriza un act de procedură ca fiind abuziv este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: autorul actului să fie titularul dreptului procedural și să aibă capacitatea procesuală de a-l exercita, dreptul procedural să fie exercitat în limitele sale externe fixate de lege, dreptul procedural să fie deturnat de la scopul pentru care a fost recunoscut de lege, să fie exercitat cu rea-credință și să fie consecința încălcării drepturilor procesuale ale unei alte părți .
În speță, nu s-a făcut dovada că dreptul procesual a fost exercitat în limitele externe, că a fost deturnat de la scopul pentru care a fost recunoscut de lege, că a fost exercitat cu rea-credință și a fost consecința încălcării drepturilor procesuale ale intimatului, iar promovarea contestației la executare nu a avut ca efect o întârziere a executării, cererile de suspendare a executării silite nu au fost admise, astfel că solicitarea de obligare a contestatorului la plata dobânzii legale, la plata daunelor morale și la plata amenzii judiciare va fi respinsă, ca neîntemeiată.
Mai mult, nu s-a administrat nicio dovadă cu privire la existența unui prejudiciu moral.
Împotriva acestei sentințe apelantul T. Dâmbovița a declarat apel.
În motivarea în fapt a cererii, apelantul a arătat, că instanța nu a analizat încheierea din 18.12.2014 privind începerea executării silite, procesul verbal din 22.12.2014 și somația nr.61/2014 neanalizându-le, astfel încât nu s-a pronunțat pe fondul contestației.
Se impunea suspendarea executării silite pentru că plata tranșelor și a sumelor datorate în baza unei hotărâri judecătorești pronunțate în 2014, se face în mod eșalonat, iar orice executare silită este suspendată de drept.
Instanța trebuia să stabilească obiectul executării silite, lucru pe care nu l-a făcut încălcând principiile fundamentale ale procesului civil. Ceea ce s-a pus în executare este sentința civilă nr.1301/2014 lămurită prin încheierea din 03.12.2014 prin care pârâții au fost obligați la plata în condițiile OUG 71/2009 a drepturilor bănești cuvenite în baza următoarelor sentinței civile nr.907/2013 și nr.106/2008, respingându-se cererea pentru sentința nr.219/2008 a Tribunalului B..
Greșeala instanței de fond se referă la faptul că singura obligați de plată a unei sume de bani este cea de 6024 lei, care a fost de altfel achitată. În ceea ce privește cealaltă obligație de plată, aceasta nu are ca obiect vreo sumă de bani, fiind o simplă obligație de a face ținând cont de dispozițiile OUG 71/2009.
Pe fondul cauzei, nu s-a avut în vedere că potrivit titlului executoriu pârâtul a fost obligat la plata unei singure sume de bani – 6024 lei. instanța a trecut cu ușurință peste faptul că potrivit OUG 74/2014 achitarea anticipată a unei sume de bani nu poate fi primită întrucât sent. civ. nr.1301 a fost pronunțată la 29.10.2014 și nu face obiectul acestei reglementări. Hotărârile pronunțate între 01.01. și 31.12.2014 conform OUG 103/2013 urmează a fi executate în termen de 5 ani, iar în cursul termenului de cinci ani, orice procedură de executare silită este suspendată de drept.
În drept, art.466-482 codul de procedura civilă.
În drept, art.466-471, 480, alin.2 codul de procedura civilă.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat deoarece la finalul contestației apelantul a achiesat la pretențiile contestatorului, solicitând să nu fie obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța a luat act de această manifestare de voință dar a interpretat-o ca referindu-se doar la suma de 6024 lei actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală de la data de 30.04.2014 și la suma de 100 lei cheltuieli de judecată.
În drept, art.12, alin.2 art.719, alin.3 NCPC.
Analizând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul constată:
În fapt, prin sentința nr. 1301/29.10.2014 pronunțată de Tribunalului Dâmbovița în dosar_, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și T. Dâmbovița au fost obligați la plata către T. N. V., în condițiile OUG 71/2009, a drepturilor bănești ce se i cuvin în baza sentinței civile 907/08.05.2013 și a sentinței civile 106/11.02.2008 a Tribunalului B., respingând cererea pentru sent. civ. nr.219/10.03.2008 a Tribunalului B.. S-a constatat totodată că în baza sentinței civile nr.239/20.02.2008 a Tribunalului Dâmbovița modificată prin dec. civ. nr.1070/19.05.2009 a Curții de Apel Ploiești s-a achitat reclamantului suma în cuantum de 6024 lei ce a fost ulterior reținută din sumele ce îi erau datorate în baza altor titluri executorii, pârâții fiind obligați la restituirea sumei de 6024 lei actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală de la data de 30.04.2014 și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 100 lei. În dosarul nr._ s-a pronunțat sentința civilă nr.239/20.02.2008 a Tribunalului Dâmbovița, având ca obiect sporul de vechime aferent perioadei 01.11._03, sentința fiind modificată prin decizia nr.1070/19.05.2009 a Curții de Apel Ploiești, în sensul constatării prescripției integrale a acțiunii reclamantului.
Creditorul a formulat cerere de executare silită, înregistrată la B. C. Z. sub nr. 61/2014, prin care a solicitat executarea silită a sentinței civile nr.1301/29.10.2014, lămurită prin încheierea din 03.12.2014 în dosarul nr._ (așa cum rezultă din încheierea executorului judecătoresc din data de 18.12.2014 – fila 91 dosar fond).
În dosarul de executare a fost emisă somația din 18.12.2014 pentru drepturile bănești cuvenite în baza sentinței civile 907/08.05.2013 și a sentinței civile 219/10.03.2008, pentru suma de 6024 lei actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală de la data de 30.04.2014 și pentru suma de 100 lei cheltuieli de judecată și s-a emis înștiințare pentru creditor și debitor de a se prezenta în data de 22.12.2014 pentru a stabili de comun acord cuantumul drepturilor bănești ce se cuvin în baza celor două sentințe civile.
Reprezentantul legal al debitorului nu s-a prezentat, însă la data de 23.12.2014 a achitat creditorului suma de 6963 lei + 100 lei cheltuieli de judecată.
Executorul judecătoresc a încheiat procesul verbal din 22.12.2014, prin care a desemnat expertul contabil O. V. pentru efectuarea unei expertize contabile având ca obiect stabilirea cuantumului drepturilor bănești cuvenite în baza sentinței civile 907/08.05.2013 și a sentinței civile 219/10.03.2008.
Astfel, reclamantul a beneficiat de următoarele hotărâri judecătorești, în contradictoriu cu pârâții și anume: sentința civilă nr.106/11.02.2008 pronunțată de T. B. în dosarul nr._ are ca obiect drepturi bănești reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, sentința civilă nr.239/20.02.2008 a Tribunalului Dâmbovița (dosar nr._ ) are ca obiect drepturi bănești reprezentând plata sporului de vechime modificată de Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr.1070/19.05.2009 a Curții de Apel Ploiești, sentința civilă nr.907/08.05.2013 a Tribunalului Dâmbovița are ca obiect plata dobânzii aferente sumelor datorate conform sentinței 106/11.02.2008, sentința civilă nr.219/10.03.2008 a Tribunalului B. a fost pronunțată în dosarul nr._ și are ca obiect drepturi bănești ce reprezintă majorări salariale de 5% începând cu 01.01.2007 raportat la salariul din luna decembrie 2006, 2% începând cu 01.04.2007 în raport cu salariul din martie 2007, de 11% la 1.10.2007 în raport de salariul din septembrie 2007, iar această sentință a fost modificată prin decizia nr.1263/10.06.2009 a Curții de Apel Ploiești.
Față de faptul că în recurs s-au modificat două sentințe ale primei instanțe și anume sentința civilă nr.239/20.02.2008 a Tribunalului Dâmbovița prin decizia nr.1070/19.05.2009 a Curții de Apel Ploiești, în baza căreia reclamantul încasase deja suma de 6024 lei net, ca urmare a caracterului definitiv și executoriu al sentinței primei instanțe, precum și sentința civilă nr.219/10 martie 2008 a Tribunalului B., prin decizia nr.1263/10.06.2009 a Curții de Apel Ploiești, în baza căreia reclamantul nu a încasat nici o sumă de bani reiese că au rămas de executat doar două hotărâri judecătorești, în care au fost menținute soluțiile, respectiv sentința civilă nr.907/08.05.2013 a Tribunalului Dâmbovița și sentința civilă nr.106/11.02.2008 pronunțată de T. B., așa cum de altfel se arată și în dispozitivul sent. civ. nr.1301/29.10.2014 – titlu executoriu ce stă la baza prezentei executări silite.
Separat de aceste sentinței civile, apelantul este obligat prin dispozitivul sentinței nr.1301 să achite intimatului suma de 6024 lei actualizată cu indicele de inflație, sumă pe care de altfel a și plătit-o.
Potrivit art. 711, alin. 1 codul de procedura civilă, partea interesată sau vătămată prin executare poate face contestație împotriva executării silite precum și împotriva oricărui act de executare. Deci, contestația la executare prevăzută de art. 711 cod procedură civilă reprezintă mijlocul procedural specific fazei executării silite, prin care persoana interesată solicită instanței desființarea actelor de executare nelegale.
Din cuprinsul adreselor aflate la filele 106, 128, 159 dosar fond, rezultă că în cadrul executării silite este în curs de efectuare o expertiză tehnică contabilă care să determine valoarea drepturilor salariale cuvenite intimatului în baza titlului executoriu, expertiză ce până la acest moment nu a fost finalizată.
În opinia tribunalului, prin mijloc de probă urmează a se determina valoarea debitului, dacă acesta a fost achitat sau nu și eventual dacă mai există vreo sumă datorată de apelant. D. la momentul la care se va întocmi raportul de expertiză dispus în cadrul dosarului execuțional se poate stabili cu certitudine dacă executarea silită ce face obiectul prezentului dosar, a fost sau nu legal declanșată, din punct de vedere al existenței creanței.
Față de aceste considerente, tribunalul apreciază că se impune continuarea executării silite, neexistând motive de nelegalitate a formelor de executare silită.
În ceea ce privește aplicarea OUG 71/2009 și OUG 103/2013, tribunalul apreciază ca fiind necesar a se stabili cu prioritate suma ce urmează a fi eventual executată silit, urmând a se avea în vedere și eventualele tranșe achitate sau datorate de apelant, în baza acestor acte normative.
Pentru aceste considerente, tribunalul potrivit art.480 codul de procedura civilă, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul civil declarat de apelantul contestator T. Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, .. 3, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 990/05.03.2015, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimații T. N. V., cu domiciliul în Ploiești, ., ., ., cu reședința în satul Mărginenii de Sus, . și B. E. Judecătoresc C. Z., cu sediul în Târgoviște, Calea București, nr. 3, . B, ., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 29.05.2015.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, |
C. G. | S. I. | A. Ghiorghița |
Red. SI/ tehnored A.Gh
Ex 6 / 15.06.2015
P. C. S.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 335/2015. Tribunalul... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
