Evacuare. Decizia nr. 753/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 753/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 21-10-2015 în dosarul nr. 753/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA NRA. 753

Ședința publică din data de 21 octombrie 2015

Președinte – B. Brînzică

Judecător – I. S.

Grefier - N. D.

Pe rol se află soluționarea apelului civil declarat de pârâta O. C. M., domiciliată în Târgoviște, ..13, ., ., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat B. F. O. din Târgoviște, ., nr.2, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.1567 din 20.04.2015, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant H. Ș. C., domiciliat în ., ., județul Dâmbovița, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat I. P. din Târgoviște, ., județul Dâmbovița, având ca obiect – evacuare.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: apelanta pârâtă O. C. M. reprezentată de avocat B. F. în baza împuternicirii avocațiale . nr._/21.05.2015, intimatul reclamant H. Ș. C. reprezentat de avocat P. D., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/25.05.2015 (fila 15).

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul în care se află judecata, modul de îndeplinire a procedurii de citare, cererea de apel este timbrată cu suma de 50 lei taxă judiciară de timbru conform chitanței nr._/8.05.2015 (fila 7), cererea de apel este motivată, s-au formulat întâmpinare și răspuns la întâmpinare, de asemenea, s-a formulat cerere de repunere în termenul de declarare a apelului (fila 11), după care:

Președintele completului de judecată verifică personal modul de îndeplinire a procedurii de citare și constată că este legal îndeplinită.

Tribunalul, din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, verificând dispozițiile legale aplicabile în materie, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece prezenta pricină, constatând competența sa în temeiul art. 95 pct. 2 Cod procedură civilă.

Tribunalul pune în discuție tardivitatea cererii de repunere în termenul de declarare a apelului, raportat la disp.art.186 alin.2 teza II Cod pr.civilă.

Pentru apelanta pârâtă, avocat B. F., a solicitat a fi admisă cererea de repunere în termenul de apel, pentru motivul că la data pronunțării sentinței apelanta lucra în Italia, unde locuiește cu părinții și nu a cunoscut despre derularea procesului de evacuare. A luat cunoștință de acțiune la data de 5.05.2015 când a venit în țară pentru a plăti contribuțiile la apartament, ocazie cu care și-a angajat și avocat.

Apărătorul intimatului reclamant H. Ș. C. a solicitat respingerea cererii de repunere în termenul de apel, admiterea excepției tardivității cererii de repunere în termen, care ar fi trebuit formulată odată cu cererea de apel, întrucât apelanta se afla în România încă de la începutul anului 2015, documentele depuse la dosar cu privire la rezidența în Italia sunt vechi. A solicitat respingerea apelului ca tardiv formulat, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art.394 Cod procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în deliberare asupra excepției tardivității cererii de repunere în termenul de apel.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub nr._ din 19.03.2015, reclamantul H. Ș. C., în contradictoriu cu pârâta O. C. M., a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să dispună evacuarea pârâtei din imobilul situat în comuna Dragomirești, ., județul Dâmbovița, cu cheltuieli de judecată.

În fapt s-a aratat că reclamantul este proprietarul imobilelor situate în ., ., județul Dâmbovița, în baza unui contract de donație intervenit între el și bunica sa T. I..

Contractul de donație cuprinde imobilele compuse din suprafața de 1425 mp. teren intravilan, curți-construcții, o construcție CI locuință D+P+2 construită din cărămidă, o altă construcție C2 din cărămidă acoperită cu tablă formată dintr-o încăpere.

Reclamantul a mai arătat că, începând cu luna iulie 2014, pârâta a început să ocupe imobilele proprietatea sa, locuind împreună cu tatăl său, în locuința arătată mai sus, că tatăl său H. M., a divorțat de mama sa, în luna octombrie 2014, iar acesta s-a mutat împreună cu concubina sa, pârâta din prezenta cauză, în imobilele proprietatea sa, ocupându-le ilegal. A explicat pârâtei că, imobilele sunt proprietatea sa, nu este de acord să locuiască fără drept sau să le ocupe, mai ales că este o străină de familia sa, însă pârâta a creat conflicte între el și tatăl său, făcând ca relația să nu mai fie una normală de părinte-copil.

Reclamantul a procedat la notificarea pârâtei în data de 2.03.2014, notificare ce i-a fost comunicată prin intermediul executorului judecătoresc la data de 3.03.2015 și 9.03.2015, în baza art. 1038 din codul de procedură civilă și a solicitat pârâtei, să elibereze imobilul pe care îl ocupă fără drept, însă aceste demersuri au rămas fără rezultat, motiv pentru care a promovat acțiunea de față.

În drept au fost invocate dispoz. art. 1033 și următ. din Codul de procedură civilă și s-au depus la dosar contractul de donație și notificările pârâtei efectuate prin intermediul executorului judecătoresc D. A..

Prin sentința civilă nr. 1567 din 20.04.2015, Judecătoria Târgoviște a admis acțiunea, a ispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în ., județul Dâmbovița, proprietatea reclamantului și a obligat pârâta la plata taxei de timbru de 100 lei, 1000 lei onorariu avocat, 248 lei c/val notificărilor emise prin intermediul executorului judecătoresc.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că cererea are ca obiect evacuarea pârâtei din imobilul ocupat fără drept de către aceasta în conformitate cu dispoz. art. 1033 și următ. din Codul de procedură civilă, că reclamantul este proprietarul bunurilor situate în ., județul Dâmbovița, în baza contractului de donație aflat la fila 6, iar pârâta a fost notificată, în condițiile prevăzute de art. 1040 din Codul de procedură civilă prin intermediul executorului judecătoresc în luna martie 2015 în vederea părăsirii imobilului situat la adresa indicată anterior.

Pârâta a fost notificată în acest sens atât la domiciliul acestuia situat în Târgoviște, .. 13, ., ., cât și la locul situării imobilelor în ., ., județul Dâmbovița.

Reclamantul și apărătorul acestuia au susținut că pârâta locuiește în continuare în imobilul proprietatea sa, instanța de fond a uzat de dispoz. art. 1041 din Codul de procedură civilă și a soluționat cererea cu dezbateri sumare apreciind că întâmpinarea nu este obligatorie iar pârâta nu și-a exprimat nici un punct de vedere cu privire la susținerile reclamantului.

Legiuitorul prin dispoz. art. 1033 și următ. din Codul de procedură civilă a instituit o procedură specială de evacuare din imobilele folosite sau ocupate fără drept de către alte persoane, iar din actele de la dosar rezultă că reclamantul este proprietarul imobilului situat în ., județul Dâmbovița, iar pârâta locuiește în acest imobil, ocupându-l fără drept.

Pârâta avea posibilitatea, fiind citată pentru termenul din 20.04.2014 să invoce apărări de fond privind temeinicia motivelor de fapt și de drept ale cererii, inclusiv că, reclamantul nu este proprietarul imobilului și deci acesta nu are un titlu, că nu locuiește în imobilul respectiv, sau nu mai ocupă spațiul de la adresa arătată, după ce a fost notificat.

S-a mai reținut că reclamantul este proprietarul imobilelor situate la adresa indicată, ocupantul acestor imobile, pârâta a fost notificată în condițiile prevăzute de dispozițiile codului de procedură civilă, însă aceasta nu a părăsit imobilul, iar proprietarul nu poate intra în posesia reclamantului

Impotriva sentinței instanței de fond a declarat apel pârâta, apreciind că hotărârea este vădit nelegală și netemeinică.

A invocat lipsa de procedură privind citarea apelantei, încălcându-se prevederile art. 153 și următoarele din Codul de procedură civilă, în sensul că nu a cunoscut existența litigiului respectiv, atât în faza de judecată, cât și prin așa-zisele notificări ale executorului judecătoresc, nu a locuit la imobilul de la adresa de unde s-a solicitat evacuarea sa. Apelanta a fost plecată în Italia, unde locuiește și muncește, iar când a revenit în țară a auzit din zvonuri că există un dosar la Judecătoria Târgoviște, astfel că a luat legătura cu avocatul său care s-a interesat la Arhiva Judecătoriei i a aflat de existența dosarului, situație în care l-a împuternicit să solicite dosarul la studiu și să dețină copie după hotărârea judecătorească.

Apelanta a precizat că nu a locuit la adresa din ., ., județul Dâmbovița și nu s-a prezentat la proces deoarece nu a luat cunoștință de respectivul litigiu, fiind plecată în Italia.

In practicaua sentinței apelate se face referire că a fost citată atât la domiciliul din Târgoviște, însă fiind plecată din țară, nu a avut posibilitatea să afle de acest proces, iar procedura de citare nu este îndeplinită conform reglementărilor prevăzute de art. 153 și următoarele din Codul de procedură civilă.

Citarea apelantei pârâte la domiciliul din ., ., județul Dâmbovița apare ca total în contradicție cu faptul că aceasta nu a locuit la adresa imobilului de unde s-a solicitat evacuarea.

A solicitat să se rețină că procedura de citare a nu a fost îndeplinită în raport cu normele imperative privind citarea.

Un al doilea motiv de apel este referitor la situația de fapt, în sensul că instanța de fond nu a administrat nicio probă pentru a stabili în concret situația de fapt.

Prima instanță de judecată a fost sesizată cu o acțiune în evacuare de către reclamant, dar instanța s-a limitat la simpla cerere de chemare în judecată.

La dosar există niște înscrisuri depuse de reclamant în sensul că este proprietar al imobilului, dar nu există nici o probă din care să rezulte că apelanta pârâtă a locuit în acel imobil. Va dovedi cu acte și 2 martori că a fost plecată în Italia până în prezent.

Consideră că instanța de fond nu și-a exercitat rolul său activ în aflarea adevărului, pronunțând o soluție numai pe ceea ce a afirmat reclamantul în cererea sa. Nu poate fi acceptată o asemenea soluție care nu se bazează pe dovezi, ori simpla existență a unui act de donație care atestă că reclamantul deține un imobil nu poate constitui un suport legal pentru a solicita evacuarea apelantei, atât timp cât nu a locuit în acel imobil.

Lipsa de la proces a fost determinată de împrejurarea că nu a cunoscut de acest litigiu, fiind plecată din țară și nu a fost înștiințată de acest proces prin proceduri legale de citare, așa cum sunt prevăzute și reglementate în mod expres și imperativ de Codul de procedură civilă.

Chiar dacă soluționarea litigiului s-a desfășurat prin alegerea reclamantului la procedura specială, acesta a urmărit să termine acest proces cât mai repede și să-i pună în sarcină suportarea cheltuielilor de judecată, care sunt nelegale și netemeinice.

Apelanta a mai invocat încălcarea unor principii de bază ale procesului civil și anume, dreptul la un proces echitabil, în termen optim și previzibil, precum și nemijlocirea ce stipulează că probele se administrează de către instanța care judecă procesul, cu excepția cazurilor în care legea stabilește altfel.

Un alt principiu de bază al procesului civil care a fost încălcat este contradictorialitatea.

In acest caz art. 14 din Codul de procedură civilă reglementează în mod expres îndatoririle ce revin instanței de judecată privind acest important principiu, pornind de la obligativitatea citării sau înfățișarea părților până la soluționare.

In punctul final (6) din textul art. 14 se prevede obligația instanței de a-și întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

Se poate observa simplu că se bazează numai pe ceea ce a pretins reclamantul în cererea de chemare în judecată.

S-a solicitat admiterea apelului, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea administrării de probe, de asemenea, încuviințarea probei cu 2 martori, pentru a se dovedi că nu a locuit în imobilul din ., ., județul Dâmbovița de unde s-a solicitat evacuarea, dar și alte probe pertinente și utile pentru soluționarea corectă și legală a litigiului.

Instanța de fond, prin acordarea cheltuielilor de judecată în sarcina apelantei, a încălcat și norma juridică care prevede că la acordarea acestor cheltuieli stă culpa procesuală.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 466 și urm. Cod pr.civilă cât și celelalte texte de lege incidente în cauză.

S-a atașat cererii în copie cartea de identitate a apelantei.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nelegal și netemeinic, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței.

Intimatul a invocat excepția tardivității formulării cererii de apel în raport de disp.art.1041 alin.5 Cod pr.civilă care stabilesc că aceasta se formulează în termen de 5 zile de la pronunțarea soluției de către instanța de fond.

Potrivit înscrisurilor de la dosar, pronunțarea a avut loc la 20.04.2015, iar apelul a fost înregistrat la 08.05.2015.

Apelanta nu precizează perioada în care a fost plecată din țară, nici data exactă la care s-a întors.

S-a mai arătat că apelanta este concubina tatălui intimatului, a locuit în imobil împreună cu tatăl său de la jumătatea anului 2014, de când s-a formulat și o acțiune de partaj.

Cu privire la procedura de citare, aceasta a fost legal îndeplinită, reclamantul făcând toate demersurile pentru ca litigiul să-i fie cunoscut apelantei care în toată această perioadă s-a aflat în țară și a locuit în imobil împreună cu tatăl apelantului.

Intimatul a solicitat proba cu înscrisuri.

La data de 09.06.2015, apelanta a formulat cerere de repunere în termenul de apel, pentru motivul că la data pronunțării sentinței se afla în Italia și nu cunoștea despre derularea prezentului proces. La data de 05.05.2015 a venit în țară pentru a-și plăti contribuțiile la apartament, ocazie cu care a aflat despre proces. S-a mai menționat că apelanta locuiește împreună cu părinții în Italia cu acte de rezidență, lucrează în această țară în mod permanent, dovadă ce o face cu acte și doi martori.

A solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului, urmând să dovedească faptul că întârzierea se bazează pe motive bine justificate.

Cererea a fost întemeiată pe disp.art.186 Cod procedură civilă.

Apelanta a formulat răspuns la întâmpinare solicitând respingerea excepției tardivității, întrucât nu a cunoscut despre proces decât la întoarcerea în țară, nu este concubina tatălui reclamantului și nu locuiește în acel imobil. In dovedirea acestei situații depune la dosar în copii contractul de închiriere în limba italiană și tradus în limba română, permisul de conducere și cartea de identitate.

Examinând excepția tardivitatii cererii de repunere în termenul de apel prin prisma motivelor formulate de apelantă, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul urmează să o admita având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 185 (1) coroborat cu art.186 alin.1 C. „cand un drept procesual trebuie exercitat ., nerespectarea acestuia atrage decaderea din exercitiul dreptului, in afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că intarzierea se datoreaza unor motive temeinic justificate. În acest din urmă caz, aceasta trebuie să solicite repunerea în termen și, deopotrivă, să îndeplinească actul de procedură într-un termen 15 zile de la data împiedicării. A..2 teza II al art.186 prevede ca in cazul exercitarii cailor de atac, aceasta durata este aceeasi cu cea prevazuta pentru exercitarea caii de atac.

Prin urmare, aplicand aceste dispozitii legale la situtia din cauza, rezulta ca apelanta trebuia sa formuleze calea de atac si sa ceara repunerea in termenul de exercitarea a apelului in termen de 5 zile de la incetarea impiedicarii.

Constata tribunalul ca cererea de apel este formulata de apelanta la data de 8.05.2015, fara a se solicita cu aceasta ocazie repunerea in termenul de apel. In cuprinsul motivelor de apel arata ca a luat cunostinta de hotarare la data cand domnul avocat a solicitat dosarul la studiu, data care potrivit cererii aflata la fila 32 ds.fond este 06.05.2015.

Ulterior, dupa invocarea de catre intimat prin intampinare a exceptiei tardivitatii apelului, apelanta la data de 09.06.2015 a formulat cerere de repunere in termenul de apel, cerere in care mentioneaza de asemenea ca la data de 05.05.2015 a aflat de existenta acestui proces.

Retine tribunalul ca, in conditiile in care impiedicarea apelantei de a exercita calea de atac in termenul legal a incetat la data de 05.05.2015 (conform sustinerilor acestuia), cererea de repunere in termenul de apel, impreuna cu calea de atac trebuia formulata in 5 zile de la aceasta data sub sanctiunea decaderii.

Or, asa cum s-a aratat anterior apelanta a formulat cerere de repunere in termen la data de 09.06.2015, la mai mult de o luna de la incetarea impiedicarii, imprejurarea fata de care aceasta apare ca fiind tardiv formulata .

Pe cale de consecinta retinand tardivitatea cererii de repunere in termenul de apel (o cerere tardiva este echivalelnta cu o cerere inexistenta), tribunalul, fata de disp. art. 1041 alin.5 C.proc.civ., va constata tardivitatea apelului si il va respinge in consecinta in conformitate cu disp. art. 480 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția tardivității cererii de repunere în termenul de apel.

Respinge ca tardiv apelul formulat de pârâta O. C. M., domiciliată în Târgoviște, ..13, ., ., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat B. F. O. din Târgoviște, ., nr.2, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.1567 din 20.04.2015, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant H. Ș. C., domiciliat în ., ., județul Dâmbovița, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat I. P. din Târgoviște, ., județul Dâmbovița.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 21.10.2015.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

B. Brînzică

I. S.

GREFIER

N. D.

J.f. F. A.

Judecătoria Târgoviște

Dosar fond nr._

Red. B.B. / Tehnored. D.N.

4 ex./27.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Decizia nr. 753/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA