Servitute. Decizia nr. 741/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 741/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 741/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.741
Ședința publică din data de 20.10.2015
Instanța compusă din:
Președinte: S. D.
Judecător: C. M. G.
Grefier: Acxinia N.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat apelanții reclamanți C. M., domiciliată în comuna Voinești, . județul Dâmbovița, O. M. R., domiciliat în ., ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.2586/17.07.2015, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. E., domiciliat în comuna Voinești, ., C. A., C. A., ambii domiciliați în Târgoviște, ., județul Dâmbovița și Unitatea Teritorial Administrativă Voinești, județul Dâmbovița, având ca obiect servitute trecere.
Apel timbrat cu taxa judiciară de timbru în sumă de 38 lei, achitată cu chitanța nr._/20.10.2015 și timbru judiciar de 1 leu.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns, avocat A. P. reprezentând pe apelanții reclamanți, intimatul pârât C. A., lipsă fiind celelalte părți.
Grefierul de ședință referă oral obiectul pricinii, stadiul în care se află judecata, modul de îndeplinire a procedurii de citare, măsurile dispuse de instanță.
După referatul cauzei, președintele completului de judecată a verificat personal modul de îndeplinire a procedurii de citare, constatând că este legal îndeplinită.
Avocat A. P., apărătorul apelanților reclamanți, depune la dosar împuternicirea avocațială, chitanța nr._/20.10.2015 prin care s-a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 38 lei și timbru judiciar de 1 leu de către apelantul O. M. R., urmând a sosi la dosar și taxa judiciară de timbru achitată de către apelanta C. M., deoarece a fost comunicată prin poștă.
Tribunalul comunică apărătorului apelanților pârâți, un exemplar al întâmpinării depuse la dosar de către intimații C. A. și C. A. și un exem0plar al întâmpinării depuse de către intimata pârâtă U. Voinești.
Avocat A. P., apărătorul apelanților reclamanți, solicită amânarea cauzei sau lăsarea cauzei la ultima striga pentru a putea lua cunoștință de conținutul celor două întâmpinări.
Tribunalul încuviințează cererea formulată de apărătorul apelaților reclamanți, în sensul că va relua dosarul, după ce se va lua cunoștință de conținutul întâmpinărilor.
La reluarea dosarului s-au prezentat avocat A. P. reprezentând pe apelanții reclamanți, intimatul pârât C. A., lipsă fiind celelalte părți.
Tribunalul pune în discuție probele.
Avocat A. P., apărătorul apelanților reclamanți, solicită refacerea expertizei efectuate la fond, dar mai înainte este necesar punctul de vedere a U. Voinești, în sensul de a răspunde de ce există neconcordanță între cele două adeverințe, deoarece pârâtul C. a rămas proprietarul terenului care este bun public. Solicită refacerea expertizei, deoarece nu s-a răspuns obiectivelor dispuse de instanță, dar instanța a ignorat acest lucru.
Intimatul pârât C. A., nu este de acord cu refacerea expertizei, precizând că a răspuns prin întâmpinare.
Tribunalul, cu privire la probele solicitate de către apelanții reclamanți, potrivit art.292 Cod procedură civilă de la 1865, respinge cererea prin care se solicită refacerea expertizei și apreciază că nu este necesar a se emite adresă către U. Voinești, pentru a se cerere relații cu referire la neconcordanța din cele două adeverințe, astfel că respinge și această cerere.
Avocat A. P., apărătorul apelanților reclamanți, arată că nu mai are cereri de formulat, excepții de invocat, lămuriri de dat sau probe de administrat.
Intimatul pârât C. A., arată că nu are cereri de formulat, excepții de invocat, lămuriri de dat sau probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, lămuriri de dat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Avocat A. P., apărătorul apelanților reclamanți, având cuvântul, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, arătând că, judecătorul fondului a încălcat în primul rând prevederile art. 129 cod procedura civila, potrivit căruia, trebuia să stăruie prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului în cauza; că instanța ar fi trebuit sa ceara relații U. Voinesti, pentru clarificarea acesteia si nu s-ar mai fi ajuns la situația in care, cu acordul instanței care a putut pronunța o astfel de soluție, pârâții să rămână proprietarii domeniului public; că judecătorul fondului a ignorat întâmpinarea depusa la dosarul cauzei de către U. Voinesti, unde s-a precizat clar că suprafața ce a făcut obiectul acestui litigiu a fost recunoscută de către primărie și înscrisă eronat în documentele care au stat la baza contractului de vânzare - cumpărare cu nr. 1847/08-05-2002, a cărui anulare parțiala am solicitat-o; în privința celor două adrese emise de U. Voinesti, adrese contradictorii în privința categoriei de folosință a drumului de acces, instanța de fond a ales adresa ce prezenta situația favorabilă pârâților.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul pârât C. A., având cuvântul, solicită respingerea apelului, menținerea sentinței apelate ca fiind legală și temeinică, arătând că judecătorul fondului a studiat în detaliu și cu atenție toate aspectele legale de dosar, a respectat prevederile legale; că reclamanții nu au invocat că șanțul ar fi fost făcut de ei - intimații – și au recunoscut că aceasta este limita naturală de hotar, după împărțirea terenului autorului comun O. N.; ei intimații au respectat granița reprezentată de axul acestui șanț. Solicită cheltuieli de judecată.
În temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._, Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._ s-a respins cererea formulată de reclamanții O. D. M., decedată pe parcursul procesului, cu prezumtivi moștenitori: C. M., și O. M. R., C. M. și O. M. R., în contradictoriu cu pârâții C. A. și C. A. și M. E.: s-a respins cererea de constatare a nulității absolute parțiale a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 1847/2002 de BNP Acta Legalia, și cererea prin care se solicită a se dispune eliberarea căii de acces DE 1311: s-a admis cererea privind grănițuirea terenurilor reclamanților și a pârâților C. A. și C. A.; s-a dispus grănițuirea, conform variantei 1 a raportului întocmit în cauză de expert judiciar E. A., respectiv pe aliniamentul 3-1-30-9 din planul de situație numărul 1 ce este anexă la acest raport de expertiză și care face parte integrantă din prezenta, terenurile fiind situate în . și cu vecinătățile arătate în schiță de expert; s-a respins cererea formulată de O. D. M., C. M. și O. M. R. prin care au chemat în judecată U. . acesteia de persoană care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul; s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâții C. A. și C. A. împotriva lui M. E., astfel cum aceasta a fost lămurită prin cererea de la filele 172,174; au fost obligați reclamanții la plata sumei de 500 lei către pârâții C. A. și C. A..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, că reclamanții au formulat adăugiri/modificări/lămuriri cu privire la trasarea cadrului procesual;că, de fiecare dată când au existat oscilații din partea apărătorului reclamanților, pârâții, prin avocat, au insistat ca acesta să arate explicit care este cadrul procesual cu care, de fapt, învestesc instanța.
Ca urmare, o pronunțare asupra altui cadru procesual decât cel cu care reclamanții au învestit instanța conform ultimelor precizări scrise vizând petitul/cauza fiecărei cereri, ar însemna o încălcare a dreptului la un proces echitabil al pârâților.
După cum s-a arătat mai sus, reclamanții au făcut apărări contradictorii, ce se exclud reciproc, pretinzând:
-când că drumul ar fi coproprietatea lor și (se subînțelege) a lui M./a pârâților; chiar dacă reclamanții nu arată explicit acest lucru, nu indică un alt coproprietar iar din expunerea făcută se înțelege că se referă la M./la pârâți; de asemenea, reclamanții se referă când la o jumătate din drum, descriind această jumătate ca și cum ar fi o cotă ideală și abstractă (cu toate că îi indică întinderea-66,5mp, care, de altfel, nu este jumătatea lui 175mp), iar nu ca și cum ar fi o suprafață concretă cu dimensiuni, formă și vecinătăți
-când că drumul ar fi proprietatea uat Voinești, făcând parte din domeniul public al comunei.
Cererea de chemare în judecată introductivă a debutat ca având petitul unic de ,,obligarea a pârâților la asigurarea servituții de trecere” având drept cauză faptul că terenul drum de acces ar face parte din domeniul public al comunei Voinești.
În ceea ce privește petitul din cererea introductivă, acesta a fost reformulat în sensul că se solicită obligarea pârâților C. la eliberarea căii de acces ca urmare a constatării nulității absolute parțiale a contractului de vânzare cumpărare.
Deci, este evident că acest petit este unul cu caracter subsecvent față de cel privind constatarea nulității absolute dar și că acesta nu se mai referă nici la ,,asigurarea servituții”, nici la constituirea servituții, ci la obligarea pârâților de a respecta dreptul reclamanților de a folosi calea de acces, drept ce ar fi născut și care nu ar fi respectat de pârâți.
Ca urmare, instanța se va pronunța în ultima formă cu care reclamanții au învestit-o în privința dreptului vizând calea de acces, urmând ca instanța să facă o analiză/să se pronunțe respectând două limite: caracterul de petit subsecvent față de cel privind constatarea nulității absolute; verificarea existenței dreptului și a împiedicării folosirii drumului de acces.
În ceea ce privește petitul principal vizând nulitatea parțială a contractului de vânzare cumpărare, instanța constată că reclamanții invocă frauda la lege pe care nu o leagă în nici un fel de apartenența drumului la domeniul public.
În același timp, însă, cheamă în judecată . de persoană care poate pretinde aceleași drepturi ca și reclamanții invocând faptul că aceasta ar fi o persoană care ar putea să ceară nulitatea parțială a contractului de vânzare cumpărare pe motiv că ar fi fost vândut o parte din drumul de acces care ar fi proprietate publică.
Instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele pentru admiterea acestei cereri întrucât, deși inițial reclamanții se referă la dreptul lor de a folosi drumul ca urmare a faptului că acesta ar reprezenta un drum public (DS 1311), totuși aceștia nu au învestit instanța cu o cerere în constatarea nulității întemeiată pe vinderea unui teren ce face parte din domeniul public; uat Voinești a arătat expres că nu formulează cerere reconvențională.
Ca urmare, față de aceste date, nu sunt îndeplinite cerințele mecanismului juridic ce este propriu unei cereri de chemare în judecată a unei persoane care poate pretinde aceleași drepturi cu reclamantul; interesul promovării unei asemenea cereri este acela de a evita o altă judecată cu acela chemat în judecată pe calea prevăzută de art. 57 Cod de procedură civilă și de a obține în contradictoriu și cu acesta, o hotărâre care să stabilească dreptul/obligația pe care o are cel care a formulat cererea de intervenție.
D. dacă reclamanții, motivând chemare în judecată a U. Voinești, ar fi invocat ceea ce au pretins față de pârâți și dacă ar fi afirmat că bunul nu face parte din domeniul public al U., atunci erau îndeplinite cerințele art. 57 Cod de procedură civilă. Ori, reclamanții, din contră, în motivarea cererii de chemare în judecată a U., reclamanții afirmă că aceasta este proprietara drumului.
Pe de altă parte, după cum se va detalia mai jos, un drum cu denumirea DE1311 (iar nu DS 1311) face parte din domeniul public al comunei. În extrasul din planul de situație intravilan Voinești, anul 1984 trimis de OCPI, există indicat un teren DS 131, astfel încât, coroborând și cu faptul că planul de amplasament a fost recepționat de OCOTA și folosit pentru atribuirea numerelor cadastrale, dar și cu faptul că autoritatea locală a confirmat prin certificatele emise că M. E. este cunoscut ca proprietar și al acestei suprafețe, dar și cu faptul că la judecata din 1989-1990 acest drum este reținut ca făcând parte din proprietatea autorilor lui O. V. și F., înseamnă că nu există certitudine privind identitatea dintre DS 1311 și DE 1311-numai acesta făcând parte din domeniul public iar nu un drum cu denumirea DS 1311.
Referitor la petitul privind grănițuirea:
Cauza acestei cereri constă, în esență, în faptul că: între cele două terenuri nu a existat niciodată o linie de hotar vizibil marcată și nu s-a făcut niciodată o măsurătoare clară pentru a se identifica cu adevărat cele două proprietăți; există temerea că dreptul lor de proprietate a fost afectat, dat faptul că în certificatul de moștenitor este indicată suprafața de 2800mp ca fiind cea moștenită de vânzător iar prin contract se vinde o suprafață de 3259mp.
Instanța constată că reclamanții și pârâții din acțiunea introductivă au în proprietate două terenuri care, la un moment dat, au făcut trup comun aparținând aceleiași persoane - O. N..
Prin sentința civilă numărul 452/2.02.1990 s-a dispus partajarea, lotul numărul 3 fiindu-i atribuit lui O. F. iar lotul numărul 4 lui O. M. și O. V..
Din lotul numărul 3 face parte (și) terenul de 2870,5 mp din punctul P., reclamanții arătând că aceasta este o altă denumire a punctului Bocăncești, unde se află terenurile în litigiu.
În lotul numărul 4 se include și ,,teren la punctul P. în suprafață de 1310,5mp”.
În dispozitivul sentinței nu sunt descrise veciătățile terenurilor, singurele informații existente fiind cele redate mai sus.
Dacă se totalizează suprafețele din cele două loturi (în punctul P.) se obține suprafața totală de 4181mp.
Dispozitivul face trimitere la faptul că se dispune partajarea conform încheierii de admitere în principiu și variantei I a raportului de expertiză întocmit în cauză de către expert M. C..
Însă, în schița în care este desenat acest teren, nu se regăsesc dimensiunile suprafețelor indicate în varianta I propusă de expert și apoi preluată de instanță în dispozitivul sentinței.
Astfel, pagina 2 a părții scriptice a raportului de expertiză face trimitere la planșa anexă 1 în ceea ce privește o suprafața totală de 3082mp care; de asemenea, în aceeași pagină este descris terenul din punct de vedere al modului de stăpânire.
După cum s-a arătat, în dispozitiv se indică suprafețe care totalizează 4181mp, fără a se face o mențiune privind dreptul de coproprietate. Există deci o diferență de 99mp între totalul găsit de expertul M. C. și totalul din dispozitiv..
Pe lângă aceste erori de calcul, instanța remarcă faptul că prin dispozitiv nu se atribuie drum în coproprietate, nu se indică partea concretă care i-ar reveni lui O. F. și, respectiv, cea care i-ar reveni lui O. M. și V. din acest drum; nici nu se menționează că suprafața de 133mp desenată de expert în schiță i-ar fi atribuită în proprietate lui O. F. și că s-ar crea servitute în favoarea lui O. M. și V..
Instanța notează faptul că dispozitivul sentinței este cel care intră în puterea de lucru judecat și că, dacă acesta face trimitere la o schiță sau la partea scriptică a unui raport, atunci dispozitivul are înțelesul rezultat din completarea dispozitivului cu varianta/cu schița.
Din toate cele prezentate mai sus, rezultă cu certitudine că, din dispozitivul sentinței coroborat cu schița întocmită de expert, nu se poate cunoaște ce anume suprafețe concrete, ca vecinătăți și contur, i s-a atribuit fiecăruia, dacă ,,drumul” a fost atribuit numai unuia ori a fost împărțit.
Ceea ce se poate remarca din schiță este faptul că ,,drumul” este o continuare a terenului lui O. F., iar nu o continuare a terenului celorlalți doi, putând face un trup comun aparținând lui O. F., însă numai cu condiția de nu se păstra destinația de drum de acces.
In același timp, instanța a mai constat că pe ambele terenuri (cel atribuit în proprietate lui O. F. și cel atribuit în proprietate lui O. M. și V.) se face câte o notare care simbolizează poartă sau pătrundere pe teren (-----I I-----), rezultând că această pătrundere se făcea pentru fiecare pe terenurile altor vecini. Nu există alte dovezi în această privință, dar aceste însemne ar putea fi în sprijinul susținerii pârâților care au arătat că reclamanții au folosit și alte locuri, drept căi de acces, pentru a pretinde la terenul lor.
Instanța constată că, deși reclamanții arată că există două denumiri pentru punctul în discuție (,,P.” și ,,Bocăncești”), în adresa emisă de Primăria Voinești sub nr 5060/2012 se arată că, la formularea cererii numărul 1319/14.02.2002, pentru întocmirea documentației de înstăinare pentru terenul din punctul ,,Câmp”, acesta a atașat planul întocmit de Aculov A.; a arătat că terenul este cunoscut sub ambele denumiri.
Instanța apreciază că din compararea configurației/vecinătăților terenurilor din schița din dosarul 2660/1990 cu cea/cele din planul de amplasament întocmit de Aculov A și cu cea/cele din schița întocmită de expert, rezultă că trupul de teren descris în dosarul precedent și indicat ca fiind situat în punctul P. este unul și același cu acela din celelalte două planuri/schițe, fiind evident că ,,Bocăncești” și ,,P.” reprezintă unul și același lucru.
După cum se observă, Certificatul de moștenitor numărul 7/19.04.2011 este întocmit imediat anterior acțiunii introductive iar în cuprinsul lui se indică DS 1311 ca fiind vecin al terenului de 1548mp; din certificatul de moștenitor rezultă că s-au avut în vedere aceleași gen de acte eliberate de autoritatea locală.
Se mai remarcă faptul că în acest certificat este indicată o suprafață mai mare (1548mp) decât cea atribuită autorilor reclamanților prin sentința de partaj (1310,5 mp).
Instanța apreciază că, și în acest caz, ca și în cel al contractului de vânzare cumpărare, trebuie ținut cont de faptul că autoritățile locale nu aveau consemnări exacte în privința dimensiunilor, a vecinătăților și uneori, nici a punctelor unde erau situate terenurile, astfel încât indicarea unor asemenea dimensiuni trebuie luată cu rezervă și analizată prin raportare la contextul concret.
Instanța constată că la fila 9 se află copia înscrisului intitulat ,,Proces verbal întocmit astăzi 11.03.2011”, înregistrat sub numărul 3275/11.03.2011, înscris depus de reclamanți odată cu acțiunea introductivă, descris de aceștia ca fiind un înscris în care se precizează natura juridică a terenului pe care solicită accesul precum și faptul că acccesul la proprietatea lor este blocată de către pârât.
Instanța constată că, în cuprinsul procesului verbal nu se arată în aplicarea căror dispoziții legale a fost întocmit acest înscris și, pe cale de consecință, nu i se poate stabili valoarea juridică și, deci, nici consecințele juridice pe cale le produce.
Instanța constată că procesul verbal de la fila 9 este asumat de secretarul Primăriei Voinești și de viceprimar ori de inginerul G. M. precum și de reclamanta O..
Instanța apreciază că, dacă ar fi fost semnat și de unul din pârâți, atunci acesta ar fi putut fi interpretat ca un înscris care consemneză o recunoaștere în favoarea reclamanților.
În concluzie, instanța nu va da nicio valoare juridică acestui înscris căruia nu i se poate stabili natura juridică și consecințele prevăzute de lege.
La filele 44,45 se află copia unui proces verbal similar celui de la fila 9 care, de această dată, este asumat de pârâtul C. A..
Acest proces verbal este anterior celui de la fila 9, fiind încheiat în 23.05.2008 și având numărul 4677/23.05.2008.
De menționat că în ambele înscrisuri este completată rubrica ,,propunem”, fără a se înțelege cui i s-ar face propunerea.
Instanța nu va reține ca probă nici acest înscris căruia nu i se poate stabili semnificația juridică.
Instanța notează că nu orice înscris are și aptitudinea de a fi o dovadă în sensul legii; doar înscrisurile care întrunesc cerințele prevăzute ca atare de către lege au aptitudinea de a fi dovezi.
Totuși, având în vedere că uat Voinești este parte în dosar, instanța apreciază că acest înscris consemnează o recunoaștere în favoarea pârâților, constând în aceea că, în anul 2008, uat nu pretindea că DS 1311 ar face parte din domeniul public.
În acest înscris se face mențiunea că actul de vânzare cumpărare numărul 1847/2002 și planul de amplasament fac parte integrantă din procesul verbal; ca urmare, în anul 2008, reprezentanții autorității locale cunoșteau ce conține planul de amplasament și nu au făcut vreo constatare privind contestarea includerii terenului DS 1311 în terenul cumpărat de pârâți.
Acest proces verbal face referire la vecinătatea din vest cu drumul comunal; din schița expertei E., rezultă că în partea de vest, terenul pârâților se învecinează cu drumul comunal, cel în legătură cu care s-a formulat prezenta acțiune având o altă categorie-Ds.
Este de menționat și că în acest proces verbal nu este indicată vecinătatea cu DS, ci doar aceea cu ,,drumul” și cu N. I..
Dacă se compară aceste mențiuni cu schița expertei E., se constată că în vecinătatea de vest se află drumul comunal și, fie drumul ce ar fi de acces în varianta 1, fie N. I.. Ca urmare, este evident că în 2008 uat nu pretindea că DS 1311 s-ar afla în vecinătatea din vest a terenului cumpărat de pârâți.
Instanța constată că la filele 150-163 se află, în copie, actele care au stat la baza încheierii contractului de vânzare cumpărare atacat, așa cum acestea au fost trimise (f.149) de către biroul notarial care a încheiat actul.
La fila 150 se află copia certificatului de moștenitor numărul 26/15.04.2002 eliberat de BNP S. Dobândă I. D. cu privire la defuncta O. F., certificat potrivit căruia M. E. este unicul moștenitor al acesteia.
La punctul I. b. 4 din acest certificat se arată că din masa succesorală a defunctei face parte terenul de 2800 mp, teren cu pomi, situat în extravilanul comunei Voinești, punctul ,,Bocăncești”; nu se indică vecinătățile terenului.
Se face mențiunea în certificatul de moștenitor că (și) acest teren a fost dobândit de defunctă în baza sentinței civile numărul 452/2.02.1990 pronunțată în dosarul numărul 2660/1989.
Un alt înscris avut în vedere de notar este adresa numărul 2995/29.04.2002 a Primăriei Voinești destinată notarului care a autentificat actul și în care se face referire la faptul că M. E. adresat cererea numărul 1319/14.02.2002 pentru înstrăinarea unui teren de 3259mp și că nu au fost înregistrate oferte pentru înstrăinarea acestui teren.
Reclamanții au invocat faptul că frauda la lege ar consta (și) în aceea că, deși se consemnează că s-au realizat formalitățile de exercitare a dreptului de premțiune; cu toate acestea, nu s-au înscris în fals împotriva acestui act autentic, categoria acestor acte nerezumându-se la actele autentificate la notar, ci vizează toate acele înscrisuri care respectă art. 1171 Cod civil, condiție îndeplinită în prezenta, fiind enunțate dispozițiile legale în aplicarea cărora a fost emis actul și fiind îndeplinite cerințele privind îndrituirea la a emite acest act.
Ca urmare, acest înscris nu a fost înlăturat pe calea prevăzută e lege (art. 180 Cod de procedură civilă), astfel încât nu se poate reține că există frauda la lege întemeiată pe modalitatea de întocmire a acestui înscris.
Mai mult decât atât, invocarea acestui motiv este pur formală câtă vreme reclamanții nu au invocat că ar fi cumpărat ei terenul iar reclamanta O. chiar arată (f.240, răspunsul la întrebarea numărul 6) că, anterior vânzării, M. E. i-a propus ei să cumpere terenul cumpărat ulterior de pârâți.
Frauda la lege nu are o definiție legală iar practica și doctrina au arătat că aceasta este operațiunea prin care se folosesc dispoziții legale la încheierea unui act juridic în scopul de a încălca alte dispoziții legale, imperative.
Un alt înscris avut în vedere la autentificarea actului a fost ,,Certificat pentru atestarea că petentul este cunoscut ca proprietar” (f.153) eliberat la cererea lui M. E.; în acest înscris se face vorbire despre un teren de 3259mp, compus din trei parcele, printre care și una de 95mp.
Și în ,,Procesul verbal de identificare a imobilului încheiat azi 29.04.2002” (aflat la f.154, în care se face mențiunea că însoțește în mod obligatoriu certificatul de la fuila 153) și înregistrat la Primăria Voinești sub numărul 2994/29.04.2002 se face referire la aceeași împărțire a terenului de 3259mp în cele trei parcele, ca în actul de la fila153.
Din acest proces verbal rezultă că procesul verbal s-a întocmit doar în prezența vecinilor Ș. și S., nu și în prezența reclamanților sau a vreunuia dintre ei ori a autorului lor.
Se face mențiune în acest act că identificarea în teren are la bază planul de amplasament și delimitare a bunului imobil întocmit de ing. Aculov A..
Un alt înscris avut în vedere de notar este certificatul înregistrat sub numărul 69/29.04.2002 (f.155), act în care se arată că se certifică existența în registrul agricol tipul 1, vol 5, fila 415 a suprafeței de 3259mp împărțit în cele trei parcele S1,S2, S3; suprafața de 95mp este indicată ca având categoria arabil și ca având ca vecin la sud pe O. V. pe distanța de 2,50mp; restul până la 3259mp (3164mp) este indicat, de asemenea, ca având vecin la sud pe O. V., pe o distanță de 99,04m.
La filele 90-93 se află copie de pe extras al MOF numărul 276 bis/24.04.2002, acesta cuprinzând Hotărârea privind atestarea domeniului public al județului Dâmbovița ; la poziția 226 se află DE 1311, situat în .,7m, lățime 4m. Se face mențiunea că anul 1999 este cel al dobândirii și se indică HCL 33/8/19/99.
În adresa de la fila 270 (emisă de Primăria Voinești sub numărul 5060/2012) se arată că, potrivit documentației cadastrale întocmite de Aculov A., terenul de 95mp având categorie de folosință arabil cu numărul cadastral provizoriu 998 este același cu DS 1311 aparținând domeniului public al comunei, în inventar nefiind înregistrată nicio schimbare a situație juridice.
După cum s-a arătat mai sus, în inventar se face referire la DE 1311.
Această adresă reprezintă o completare a unor adrese trimise de Primăria Voinești ca răspuns la adresele instanței.
Prima adresă este cea de la fila 169 căreia i s-a răspuns prin adresa numărul 3312/23.03.2012 (f.179). Din conținutul acestei adrese rezultă că, la întocmirea inventarului domeniului public al comunei, s-a avut în vedere Lucrarea de cadastru din anul 1985; s-a arătat că acest DE 1311 din tarlaua 25, figurează la posesor Consiliul Popular Comunal pag 6 Cadastru din satul Voinești. Deci acest registru nu se referă la proprietari, ci la posesori, iar după 1990, prin hotărârea de partaj, nu s-a reținut că acest ,,drum” nu ar fi în proprietatea lui O. N..
Acestei adrese i-a fost alăturată copia certificată a unui înscris cu titulatura ,,P. 6 / Posesorul Consiliul Popular Comunal”. În acest înscris se află indicată suprafața de 0,0175, categoria ,,drumuri”, DE, din . o altfel de descriere.
De asemenea, i-a fost alăturată copie certificată de pe ,,Hotărârea privind însușirea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Voinești”, hotărâre ce are indicat numărul 33/19.08.1999; din această hotărâre nu rezultă elemente concrete privind inventarul însușit, expunerea motivelor rezumându-se la invocarea unor dispoziții legale și a raportului comisiei de specialitate.
La filele 187-207 se află inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Voinești unde la poziția 226 (f.193) este indicat DE 1311, cu o lungime de 43,7m și o lățime de 4m.
Instanța notează că actele eliberate de autoritatea locală pentru autentificarea contractului de vânzare cumpărare atacat este eliberată la câteva zile după publicarea inventarului în Monitorul Oficial.
Ori (pentru ipoteza în care inventarul s-ar referi la drumul în discuție, din probele administrate rezultând un dubiu în privința acestora), dacă autoritatea locală nu cunoștea că suprafața de 95mp ar fi domeniu public, cu atât mai mult nu li se poate pretinde părților contractului atacat să cunoască acest lucru.
Reclamanții nu au invocat și dovedit o complicitate cu autoritatea locală și nu au formulat o cerere de înscriere în fals.
Referitor la faptul că drumul utilizat de reclamanți ar fi trecut în domeniul public, instanța constată că despre această pretinsă trecere nu au cunoscut nici, cel puțin, reclamanții.
Răspunzând întrebării numărul 11 (în ce condiții a fost cedată către autoritatea locală suprafața de 66,5mp despre care se afirmă că ar reprezenta cota ce le revine din drum), reclamanta C. arată că nu i-a întrebat nimeni nimic și că a fost o hotărâre a Consiliului Local.
Reclamanții nu arată și nu dovedesc în ce constă faptul că pârâții ar i obșinut actele în mod ,,dubios”.
Instanța apreciază că, în realitate, autoritatea locală a făcut același gen de verificări atunci când a eliberat actele folosite de părți la obținerea certificatelor de moștenitor (reclamanții), respectiv la autentificarea contractului (pârâții); după cum s-a arătat, autoritatea locală nu putea să procedeze în alt mod, neexistând consemnări despre dimensiuni de suprafețe, întemeindu-se fie pe ceea ce a măsurat la fața locului și pe informația (apreciată eronat) privind apartenența drumului la domeniul public, fie pe măsurătorile efectuate de Aculov A.
Instanța a cerut completarea informațiilor/înscrisurilor transmise de autoritatea locală.
Astfel, s-a dat răspunsul de la filele 218, 219 (adresa numărul 4088/11.04.2012).
În acesta se arată care sunt actele care au stat la baza întocmirii celor trei acte eliberate sub numerele 2994/29.04.2002, 2997/29.04.2002, 68/29.04.2002; în această adresă s-a descris procedura care se urmează când se eliberează asemenea acte (,,comisia se deplasează-iar nu ,,s-a deplasat”-la fața locului în prezența proprietarului și a vecinilor) și, uneori, s-a punctat în concret cum s-a procedat; instanța reține că, printre altele, s-a urmărit planul de amplasament întocmit de Aculov A și că s-a confruntat cu evidența din registrul agricol vol 5 fila 415.
S-a atașat copie de pe această filă 415 din registrul agricol (f. 221-223). Instanța constată că în acest înscris, terenurile nu sunt înscrise pe puncte; Primăria nu a arătat, în concret, cu care informație din registru a făcut confruntarea.
La rubrica ,,Mențiuni speciale” (f.223) există mai multe consemnări, printre care și una privind ,,Bocăncești”; această mențiune este ,,tăiată” cu o linie, nerezultând cine a efectuat aceste mențiuni și rectificări. În privința acestui punct se arată ,,pomi=0,28”.
Ar rezulta, din cele expuse de autoritatea locală, că la eliberarea actelor, în ceea ce privește dimensiunea de 3259mp (care nu se regăsește în nicio consemnare) s-a ținut cont de ceea ce a măsurat Aculov A. și de faptul că vecinii participanți la măsurători (printre care nu se află și reclamanții/autorul lor) au fost de acord cu limitele.
Autoritatea locală nu dă nici un fel de explicație în privința nesolicitării reclamanților/autorului lor la măsurători.
Un ultim act neanalizat până la acest moment și care a fost atașat acestui răspuns de la filele 218, 219 este cel de la fila 231, care este o cerere înregistrată sub numărul 1319/14.02.2002, prin care M. E. cere eliberarea certificatului de înstrăinare pentru suprafața de 3000mp situat în punctul ,,Câmp”.
Prin adresa de la fila 245, instanța a adresat noi întrebări autorității locale, aceasta răspunzând prin adresa numărul 5060/2012 (f.270), la care nu a alăturat nici un înscris.
În această adresă se arată că denumirile de ,,Câmp” și ,,Bocăncești” se referă la același punct.
Instanța a constatat că, din compararea înscrisurilor cu cele constatate de expert E. A. rezultă următoarele:
Reclamanții: stăpânesc 1221 mp; prin sentința de partaj li s-au atribuit 1310,5mp; în CM (ce a avut la bază proces verbal de identificare similar celui avut în vedere la autentificarea contractului de vânzare cumpărare atacat) se indică 1548mp. Ori, dacă reclamanții au obținut un proces verbal cu o suprafață mai mare decât cea din sentință, nu i-ar putea acuza pe pârâți că au obținut un proces verbal în care suprafața este mai mare decât în sentință, explicația (până la proba contrară) fiind aceea că între timp au evoluat instrumentele și metodele de măsurare.
Pârâții: stăpânesc 3212mp; prin sentința de partaj, autorului lor li s-au atribuit 2870, 5mp; în contractul de vânzare cumpărare s-a menționat suprafața de 3259 iar în registru (conform celor arătate de experta E.) figurează cu 3267 mp compus din 3092mp și 175mp.
Instanța apreciază că explicația pentru faptul că s-au indicat aceste suprafețe este exclusiv aceea că, neexistând măsurători prealabile exacte, s-a apelat la măsurători, doar cele făcute de expertul Aculov fiind mai evoluate.
După cum se va arăta mai jos, potrivit măsurătorii făcută de Aculov, terenul cumpărat de pârâți este mai mare decât cel folosit de ei; nu rezultă o complicitate între aceștia din urmă privind includerea suprafețelor de 68mp și de 6mp găsite de expert E. A..
De altfel, reclamantul O. arată că M., locuind la Târgoviște, nu cunoștea hotarele.
Este evident, apreciază instanța, că aceste diferențe nu s-au datorat faptului că s-a dorit includerea unei porțiuni din terenul proprietatea reclamanților, ci doar faptului că nu existau semne clare de hotar.
De altfel, din chiar motivarea cererii de modificare depusă de reclamanți, rezultă că aceștia au suspiciunea că în contract nu s-a respectat granița, din motivare rezultând că aceștia s-au întemeiat pe un calcul matematic iar nu pe elemente concrete.
În ceea ce privește acțiunea în grănițuire, instanța constată că, potrivit art. 584 din vechiul Cod civil, proprietarul unui teren poate să-l îndatoreze pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa.
Instanța reține că martorii nu au prezentat informații privind linia de hotar, martora propusă de reclamanți necunoscând nimic despre acest lucru iar martorul propus de pârâți neoferind asemenea informații astfel încât să se poată stabili linia de hotar.
În aceste condiții, instanța apreciază că existența șanțului este singurul element care poate fi luat în considerare.
Deși experta M. nu arată cu ce instrument a măsurat/ce metodă a folosit, din prezentarea formulelor de calcul rezultă că aceasta a considerat suprafețele desenate în schiță ca având forme regulate; doar dacă se procedează astfel se pot folosi formule matematice de tipul celor utilizate de expertă, chiar și după fragmentarea unei suprafețe în forme geometrice regulate și apelarea de operația matematică a adunării suprafețelor obținute în urma fragmentării.
Ca urmare, în urma obținerii sentinței de partaj, foștii coindivizari au stăpânit așa cum au considerat ei că rezultă din sentința de partaj.
Nu există afirmații/dovezi că s-ar fi schimbat această modalitate de stăpânire și, până la urmă, ceea ce s-a considerat că le-a revenit prin sentință,.
Instanța mai constată că, din schița expertei E. rezultă că forma trupului de teren este alta decât cea din schița expertei M..
Și Aculov A. a utilizat alte instrumente/metode decât experta E. și, de asemenea, există diferențe.
A mai apreciat instanța că, prin modul în care au stăpânit pârâții C. și prin faptul că nu s-a reproșat că ar fi folosit pomi din terenul lor/că ar fi plantat pomi pe terenul lor, rezultă că pârâții C. au respectat granița reprezentată de șanț chiar dacă potrivit actelor limita din cadastru era deplasată către terenul reclamanților.
În concluzie, instanța apreciază că varianta care respectă axul șanțului este cea care corespunde modului în care autorii părților au făcut acte de stăpânire după împărțirea terenului, împărțire care, este reflectată de o sentință ce a avut la bază o schiță obținută cu instrumente/metode de măsurare mai puțin performante
Raportat la cele prezentate mai sus, instanța apreciază că existența diferenței între planul întocmit de expertul Aculov și cele rezultate din respectarea șanțului, nu este o dovadă că pârâții ar fi convenit vânzarea cumpărarea acestei porțiuni (68mp+6mp) ce nu poate fi a lor, ci doar a reclamanților.
Revenind la situația căii de acces, instanța a apreciat că după obținerea hotărârii care nu lămurea situația așa-zisului drum de acces, O. M. și O. V. s-au purtat ca și cum drumul de acces făcea parte din proprietatea exclusivă a lui O. F. care le-a permis folosirea lui fără a se încheia un act în acest sens și fără a se realiza operațiunile de publicitate față de terți.
Ori, dacă într-adevăr regimul juridic al acestui drum ar fi acela de coproprietate sau de servitute, câtă vreme o lungă perioadă de timp, chiar și la momentul încheierii contractului atacat, chiar reclamanții nu au cunoscut (și în opinia lor, astăzi cunosc) regimul juridic al acestui teren, cu atât mai mult nu le pot pretinde pârâților să îl cunoască.
Pe de altă parte, pentru a le fi opozabilă pârâților, în calitatea lor de cumpărători ai terenului, chiar dacă s-ar considera că a existat o convenție verbală privind constituirea servituții, totuși era obligatorie efectuarea publicității prevăzute de lege.
Cu alte cuvinte, ar fi trebuit ca servitutea să fie înregistrată în registrele de publicitate imobiliară.
Ori, din certificatul de sarcini de la fila 151 rezultă cu evidență că pentru punctul Bocănești nu era înregistrată această sarcină (servitutea asupra unei părți din teren).
Întrucât la eliberarea certificatului s-a ținut cont de actele depuse, întrucât, potrivit dispozitivului sentinței de partaj, nu era constituit nici un drept de servitute, este evident că aceste cercetări s-au făcut prin raportare la denumirea punctului, iar nu strict prin raportare la o întindere de 2800mp, sistemul de transcripțiuni și inscripțiuni (spre deosebire de sistemul actual de publicitate-cartea funciară) necaracterizându-se prin efectuarea măsurătorilor de precizie.
În sfârșit, dacă reclamanții/autorul lor ar fi considerat că au un drept de servitute creat prin sentință, aveau obligația de efectua formalitățile de publicitate, doar în acest fel putând să le pretindă terților (cum ar fi pârâții cumpărători) să le respecte dreptul lor de servitute.
In raport de toate cele reținute mai sus, instanța a apreciat că este credibilă explicația dată de pârâți la interogatoriu în legătură cu ceea ce a spus notarul, acesta neputând încheia un act în care să consemneze dreptul de servitute, câtă vreme în evidențele OCPI nu exista un asemenea drept consemnat (categoria acestei porțiuni fiind ,,arabil”, și nu ,,drum de acces”) iar reclamanții/autorul lor nu erau/erau parte în contractul de vânzare cumpărare pentru a se constitui atunci servitutea prin actul autentic.
Instanța a apreciat că, în mod evident nu se poate stabili că pârâții ori M. E. ar fi fost de rea-credință, în realitate, aceștia nu au ignorat faptul că reclamanților li se permitea (fără a fi încheiat un act și fără a se realiza operațiunile de publicitate a servituții) trecerea pe acea porțiune de teren pentru a ajunge la terenul lor, dar, în condițiile date nu se putea face alt gen de consemnare în actul de vânzare cumpărare.
Instanța a apreciazat că, deși declarațiile martorilor nu rezultă cum pătrundeau reclamanții pe teren, din răspunsurile date la interogatoriu de pârâții C., rezultă că este evident pe unde pătrundeau aceștia înainte de 2010.
Concluzionând, instanța a apreciat că: nu s-a dovedit că pârâții ar fi încheiat contractul cunoscând că se vinde un bun al altuia (o parte din drumul de acces, respectiv, suprafața de 68mp+6mp sau o altă suprafață mai mare), așa cum afirmă reclamanții; linia de hotar nu poate fi decât pe axul șanțului, deci trebuie validată varianta I; prin sentința de partaj nu s-a atribuit drumul în coproprietate și nici nu s-a creat un drept de servitute în favoarea autorilor reclamanților; și dacă s-ar fi creat, aceștia nu au îndeplinit formalitățile de publicitate, astfel încât pârâții C. nu aveau de unde cunoaște despre existența ei și, pe cale de consecință, nu pot fi acuzați că ar fi acționat fraudând legea; nu a fost înlăturată proba exercitării dreptului de preemțiune iar reclamantei O. i s-a oferit spre vânzare terenul, neinvocându-se că ea și-ar fi exprimat opțiunea de a cumpăra astfel încât invocarea pretinsului motiv de fraudă la lege legat de acest aspect este una pur formală; fiind respinsă cererea de constatare a nulității absolute parțiale, pe cale de consecință (accesoriul urmează principalul), va fi respinsă cererea accesorie privind obligarea la eliberarea drumului de acces; tot ca o consecință a respingerii cererii de constatare a nulității parțiale, va fi respinsă cererea de chemare în garanție a vânzătorului;
Instanța nu a fost învestită cu o cerere de constituire servitute, astfel încât nu are relevanță că reclamanții nu au acces la calea publică; închiderea căii de acces nu s-a făcut cu rea - credință de către pârâții C., ci urmare a neacceptării propunerii care era rezonabilă; nu există certitudinea că porțiunea de teren ce a fost utilizată ca drum de acces de către reclamanți ar fi una și aceeași cu DE 1311 ce face parte din domeniul public, autorul pârâților având o hotărâre judecătorească potrivit căreia nu era obligat să respecte o servitute și nu era coproprietar asupra vreunei suprafețe de teren iar modul de folosire a drumului conducând la concluzia că autorilor reclamanților/reclamanților li s-a făcut o favoare, iar nu li s-a creat un drept; în privința chemării în judecată a U. Voinești nu sunt îndeplinite cerințele mecanismului juridic avut în vedere de art. 57 Cod de procedură civilă; pârâții trebuie să suporte jumătate din cheltuielile de judecată referitoare la grănițuire, aceștia acceptând să cumpere o suprafață de teren care nu avea o graniță recunoscută de vecini (fără a se considera că vânzătorul are o culpă în acest sens), astfel încât la măsurători a fost inclusă și suprafața de 68mp+6mp; ca urmare, va plăti jumătate din onorariul de expert avansat de reclamanți și vor avea dreptul ca reclamanții (aflați în culpă procesuală pentru celelalte capete de cerere) să le plătească 1000 lei (din suma totală de 1500lei) onorariu de avocat, reținându-se doar această sumă pentru că acțiunea în grănițuire le profită și pârâților C., ei putând fi îndatorați la grănițuire, așa cum prevede art. 584 vechiul cod civil dar și în considerarea faptului că și reclamanții, la rândul lor, au dreptul la compensarea onorariului avansat de ei, dar numai pentru ceea ce nu sunt în culpă procesuală; cum onorariul plătit avocatului reclamanților a fost de 2000 de lei, instanța a făcut o proporție și a stabilit că reclamanții nu vor avea dreptul de a primi o sumă de la pârâți cu titlu de onorariu de avocat, la stabilirea cuantumului de 500 lei - sumă de diminuat din onorariul de avocat plătit de pârâți - ținându-se seama și de acest aspect.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții C. M. și O. M. R., care au arătat că, judecătorul fondului a încălcat în primul rând prevederile art. 129 cod procedura civila; că instanța ar fi trebuit sa ceara relații U. Voinesti, pentru clarificarea acesteia; că judecătorul fondului a ignorat întâmpinarea depusa la dosarul cauzei de către U. Voinesti, unde s-a precizat clar că suprafața ce a făcut obiectul acestui litigiu a fost recunoscută de către primărie și înscrisă eronat în documentele care au stat la baza contractului de vânzare - cumpărare cu nr. 1847/08-05-2002, a cărui anulare parțiala am solicitat-o.
Au mai arătat apelanții că susținerea instanței că reclamanții au avut o atitudine nesincera și s-au contrazis în afirmații, nu sunt de acord cu această susținere motivat de faptul că, și-au precizat poziția în fața instanței prin precizările lor; că judecătorul fondului a ales să ia în considerare variantele propuse de expert în acest caz, deși a ales să ignore în totalitate constatările expertului atunci când acesta a precizat faptul ca „in registrul posesorilor terenul deținut de parați în baza actelor, are suprafața totala de 3267 mp care cuprinde . (O. F.) și . mp (Consiliul Local Comunal)"¸că instanța de fond trebuia sa dispună fixarea liniei de hotar in funcție de actul de proprietate al reclamanților; ca la pronunțarea sentinței apelate, instanța de fond a sintetizat din probele administrate, interpretând totodată unilateral doar acele referiri care convergeau către punctul de vedere exprimat prin sentința apelata a ignorat interogatoriile dispuse în cauza, a ignorat nesinceritatea martorului propus de către parați si a dat o interpretare părtinitoare probelor administrate. La fel a procedat instanța și în privința celor două adrese emise de U. Voinesti, adrese contradictorii în privința categoriei de folosință a drumului de acces, alegând adresa ce prezenta situația favorabila pârâților.
Prin întâmpinare intimații pârâți C. A. și C. A., au solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, arătând că
Tribunalul, examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, potrivit disp. art.296 Cod procedură civilă de la 1865, reține că apelanții susțin că au fost încălcate prevederile art.129 Cod procedură civilă de la 1865deoarece instanța, dacă nu era lămurită, ar fi trebuit să ceară relații de la U. Voinești.
Acest motiv de apel se constată însă a fi nefondat cât timp instanța a solicitat numeroase relații de la U. Voinești, respectiv adresa de la fila 169, adresa de la fila 211, de la fila 245, fila 278, fila 439 și de asemenea, a dispus efectuarea unei expertize topografice.
De altfel, apelanții nu precizează ce anume relații ar mai fi putut solicita instanța de la U. Voinești, cât timp nici nu au formulat astfel de solicitări, nici cu ocazia judecății în fond, nici în apel.
Mai mult decât atât, potrivit art.1169 Cod civil de la 1864, era în sarcina reclamanților să-și dovedească pretențiile, obligația instanței fiind de a lămuriri procesul pe baza probelor, probe care au fost îndestulătoare, dare care nu au condus la admiterea cererii de eliberare a D.E. 1311, așa cum au solicitat reclamanții deoarece nu au existat dovezi certe cu privire la existența drumului de servitute.
Un alt motiv de apel se referă la respingerea cererii de chemare în judecată a U. Voinești, însă apelații nu precizează care este dreptul pe care U. Voinești l-ar putea pretinde, ca și reclamanții.
Ca atare, în lipsa unei astfel de precizări, în mod corect cererea a fost respinsă pentru că nu erau îndeplinite cerințele art.57 Cod procedură civilă de la 1865.
Al treilea motiv de apel privește modul de soluționare a cererii de grănițuire, apelanții afirmând că nu s-a avut în vedere suprafața de teren din actul lor de proprietate.
Apelanții nu au indicat însă instanței nici actele de proprietate, și nici suprafața de teren ce trebuia avută în vedere de către expert, cât timp certificatul de moștenitor și hotărârea de partaj nu dovedesc dreptul de proprietate asupra terenului.
De altfel, suprafața deținută de reclamanți în pct. Bocăncești, sau P., este de 1188 mp și nu coincide, potrivit raportului de expertiză, cu suprafața menționată în certificatul de moștenitor, hotărârea de partaj și evidențele cadastrale al primăriei.
Astfel, era în sarcina reclamanților să dovedească existența și întinderea dreptului de proprietate asupra terenului.
Se mai reține și faptul că nici pârâții nu stăpânesc întreaga suprafață de teren menționată în contractul de vânzare - cumpărare nr.1847/2002 astfel că, este evident că linia de hotar nu putea fi stabilită în interiorul terenului acestora.
Concluzionând, apelanții apreciază că instanța de fond a apreciat unilateral probele, motiv care se constată a fi, de asemenea, nefondat, cât timp probele au fost analizate în ansamblul lor, fiind în sarcina reclamanților să-și probele pretențiile, ori, așa cum a reținut și instanța de fond, aceștia au promovat o cerere informă în care nu au precizat cu ce-și dovedesc dreptul de proprietate asupra terenului pretins a fi de 1548 mp în pct. Bocănești, și nu au dovedit existența unui drum de superficie, deși au invocat existența unui astfel de drum.
Așa cum a precizat și instanța de fond, reclamanții nu au efectuat demersurile necesare în vederea dovedirii pretențiilor, anterior promovării cererii de chemare în judecată, considerând că este obligația instanței de fond de a efectua aceste demersuri.
Față de toate aceste considerente, în baza art.279 Cod procedură civilă de la 1985, tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
În baza art.274 Cod procedură civilă de la 1865, tribunalul va respinge cererea intimatului C. A. de acordare a cheltuielilor de judecată ca nedovedită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanții reclamanți C. M., domiciliată în comuna Voinești, . județul Dâmbovița, O. M. R., domiciliat în ., ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.2586/17.07.2015, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. E., domiciliat în comuna Voinești, ., C. A., C. A., ambii domiciliați în Târgoviște, ., județul Dâmbovița și Unitatea Teritorial Administrativă Voinești, județul Dâmbovița.
Păstrează hotărârea atacată.
Respinge cererea intimatului C. A. de acordare a cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 20.10.2015.
Președinte,Judecător,
S. D. C. - M. G.
Grefier
Acxinia N.
j. f. T. E. M.
Judecătoria Târgoviște
dosar nr._
red. CMG/AN
4 ex./20.11.2015
| ← Fond funciar. Decizia nr. 942/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Fond funciar. Decizia nr. 746/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
