Partaj judiciar. Decizia nr. 139/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 139/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 139/2015
DOSAR NR._ RECURS
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 139
Ședința publică din data de 21 aprilie 2015
Președinte: D. Ș.
Judecător: G. S.
Judecător: A. S.
Grefier: I. M.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurenta reclamantă M. M., domiciliată în municipiul București, sectorul 6, .. 26, ., . civile nr. 45 pronunțată la data de 21.01.2015 de către Judecătoria Răcari în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă B. V., domiciliată în municipiul București, sectorul 1, .. 28, CORP B, . obiect partaj succesoral.
Prezența pãrților și susținerile acestora au fost consemnate în încheierea pronunțatã la data de 14 aprilie 2015, care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, când tribunalul a amânat pronunțarea la 21 aprilie 2015 pentru a da posibilitate pãrților sã depunã la dosarul cauzei note scrise, datã la care, deliberând, a pronunțat urmãtoarea decizie:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Răcari sub nr._ 18.07.2012 reclamanta M. M. a chemat în judecată pe pârâta B. V., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ieșirea lor din indiviziunea în care se găsesc asupra terenurilor în suprafețe de 1100 mp. și 700 mp evidențiați în titlul de proprietate nr._/21.06.1995 pe raza satului Ziduri, ..
În motivare a arătat că alături de pârâtă sunt moștenitoarele defunctului P. Eugeniu, în calitate de fiice, iar restul bunurilor succesorale pe care le-au avut de la părinții lor și le-au împărțit printr-o tranzacție în cadrul dosarului nr._ al Judecătoriei Răcari, prin sentința civilă nr. 908/30.03.2007.
În drept sunt enunțate dispozițiile articolului 6731 și următoarele din Codul de Procedură Civilă.
Pârâta B. V. a formulat întâmpinare prin care arată că este de acord cu sistarea stării de indiviziune, enunțând alături de situația de fapt existentă între ea și cealaltă parte și dispozițiile articolului 6731 din Codul de Procedură Civilă.
Au fost atașate înscrisuri doveditoare.
La primul termen de judecată constatându-se că părțile nu contestă masa de împărțit și sunt de acord cu ieșirea din indiviziune, având cote părți egale în calitate de fiice ale defunctului lor tată P. E., titularul dreptului de proprietate din titlul de proprietate nr._/21.06.1995 în care sunt individualizate cele două suprafețe de teren în litigiu, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice având ca obiective identificarea terenurilor și propunerea de variante de lotizare.
S-a desemnat expert tehnic inginer Bragorenco I. care în lucrarea întocmită a propus două variante de lotizare însoțite de schițele terenurilor.
Reclamanta a formulat obiecțiuni, considerând că propunerile făcute nu sunt „optime” și că nu s-a respectat posesia actuală.
S-a dispus înlocuirea expertului și noul expert tehnic desemnat, G. V., în raportul de expertiză tehnică pe care l-a întocmit, a propus două variante de lotizare, din nou criticate de către părți.
Prin sentința civilă nr. 923, pronunțată de Judecătoria Răcari la data de 23.07.2013 în dosarul nr._, instanța a admis cererea formulată de către reclamanta M. M., împotriva pârâtei B. V., a dispus ieșirea părților din indiviziune conform raportului de expertiză tehnică întocmit de către inginer Bragorenco I. în varianta a II-a, însoțită de schița anexă.
De asemenea, a obligat pe pârâta la plata sultei în sumă de 93 lei către reclamanta, precum și la plata sumei de 230 lei, reprezentând jumătate din valoarea taxei judiciare de timbru.
Împotriva sentinței civile a formulat recurs reclamanta iar prin decizia civilă nr. 862/14.10.2013 în dosarul nr._, instanța a admis recursul, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În considerentele deciziei, se reține că instanța de fond, cu ocazia rejudecării, va administra probe din care să reiasă dimensiunile exacte ale terenurilor de partajat, respectiv înscrisuri, planuri parcelare, titluri de proprietate, declarații de martori sau cercetare locală, iar în funcție de acestea urmează să dispună, ținând cont și de obiecțiunile ambelor părți, completarea celui de al doilea raport de expertiză, cu stabilirea unor variante care să răspundă criteriilor prevăzute de art. 673 ind. 9 cod procedură civilă.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari sub nr._, iar cu ocazia rejudecării, au fost administrate proba cu înscrisuri, martori și s-a dispus completarea celui de al doilea raport de expertiză întocmit de expert G. V..
La data de 05.12.2014 a fost depus la dosar suplimentul la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert G. V., iar părțile nu au formulat obiecțiuni cu privire la lucrarea de expertiză.
Prin sentința civilă nr. 45/21.01.2015 instanța de fond a admis cererea formulată de către reclamanta, împotriva pârâtei, a dispus ieșirea părților din indiviziune conform raportului de expertiză tehnică întocmit de către expert G. V. în varianta C, însoțită de schița anexă, astfel: Lotul 1.M. M. primește: parte . arabil – 26 mp CC+A- 140 lei; teren casa 128 mp CC -572 lei; teren cale acces pentru utilaje -79 mp A -142 lei; teren arabil intravilan – 104 mp VH -280 lei; 462 mp A -830 lei. Total valoare teren – 2711 le și primește sultă: 2741 lei -2711 lei = 30 lei de la lotul 2; Lotul 2 B. V. primește: Parte comună intrare anexe si arabil – 26 mp CC+A -140 lei ; teren casa -137 mp CC- 800 lei; teren anexe -127 mp CC -741 lei; teren arabil intravilan – 607 mp A -1090 lei. Total valoare teren – 2771 Plătește sulta 2771 lei-2741 lei =30 lei lotului nr.1; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1146 lei, reprezentând jumătate din valoarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 908, pronunțată la data de 30.03.2007, definitivă, s-a consfințit învoiala părților în ceea ce privește ieșirea din indiviziune cu privire la averea succesorală rămasă de pe urma defuncților P. E. și P. I..
Prin tranzacția consfințită de instanță, părțile au înțeles să rămână în indiviziune în ceea ce privește suprafața de 1100 mp, teren curți construcții, din . titlul de proprietate nr._/21.06.1995 din ., jud. Dâmbovița și suprafața de 700 mp, teren arabil intravilan, din ., evidențiată în titlul de proprietate nr._/21.06.1995 din ., jud. Dâmbovița, că potrivit dispozițiilor codului civil, nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune, că în conformitate cu dispozițiile art. 673 ind. 5, alin. 2 cod procedură civilă, urmează ca împărțeala să se facă în natură, iar potrivit art. 673^9 cod procedură civilă, la formarea si atribuirea loturilor, instanța va tine seama, după caz, si de acordul parților, mărimea cotei-parți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul si ocupația parților, faptul ca unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea și că având în vedere respectivele dispoziții, se va omologa varianta C de lotizare, astfel cum aceasta este prezentată în suplimentul la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de către expert G. V., întrucât în această variantă, părțile rămân în indiviziune doar în ceea ce privește suprafața de 26 mp CC + A (parte comună intrare anexe și arabil), fiind astfel cea mai mică suprafață comună, în comparație cu restul variantelor întocmite de expert și de asemenea, se constată că această modalitate de ieșire din indiviziune este echitabilă, fiecare parte primind bunuri din toate categoriile – terenuri și construcții, iar valoarea sultei este mică, respectiv 30 de lei, astfel încât omologarea variantei menționate anterior nu împovărează excesiv partea în sarcina căreia s-a stabilit plata acesteia.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs reclamanta, prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, urmând a fi omologat raportul de expertiză în varianta a II-a .
În motivarea recursului a arătat că deși prin decizia de casare instanța de recurs a indicat administrarea probelor inclusiv cea cu cercetare locală, judecătorul fondului a respins această probă deși era obligatorie apreciind că este obligatorie sistarea stării de indiviziune cu respectarea dreptului de proprietate exclusivă al fiecărei părți
De asemenea a arătat că a probat faptul că este imperios necesar pentru a se evita un alt proces de servitute să rămână în indiviziune pe o suprafață mică de teren pentru a se putea efectua reparații la imobil, astfel că varianta aleasă de judecător respectiv varianta a III-a este greșită, singura varianta favorabilă ambelor părți era varianta a II-a, astfel se evita rămânerea în indiviziune cu privire la suprafețe de teren mai mari.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, art. 312 al.3, art. 673 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă de intimata pârâtă aceasta a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat considerând sentința instanței de fond legală și temeinică.
Examinând sentința civilă în raport de motivele de recurs, de actele și lucrările dosarului ca și de dispozițiile legale incidente în cauză tribunalul va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Cât privește motivul de recurs potrivit căruia proba cu cercetarea locală deși a fost dispusă prin decizia de casare aceasta nu a fost administrată de instanța de fond, acesta este nefondat.
Este adevărat că prin decizia nr. 862/14.10.2013 instanța de control judiciar a arătat că odată cu rejudecarea cauzei instanța de fond va administra probe din care să rezulte dimensiunile exacte ale terenurilor de partajat, printre alte probe enumerând și cercetarea locală.
Cum însă au fost administrate proba cu înscrisuri, martori și expertiză tehnică în mod corect prima instanță a apreciat că proba cu cercetare locală nu este necesară și nici utilă soluționării cauzei.
De altfel, în vederea alcătuirii loturilor și întrucât părțile nu s-au înțeles cu privire la modul de partajare a bunurilor succesorale, era necesar efectuarea expertizei tehnice. Referitor la motivul de recurs precum că omologarea variantei B din raportul de expertiză era singura care îndeplinea criteriile descrise de art. 6739 cod procedură civilă și totodată se evita rămânerea în indiviziune cu privire la suprafețe de teren mai mari este de asemenea nefondat.
Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, în varianta C de lotizare părțile rămân în indiviziune doar cu privire la suprafața de 26 mp curți construcții, și anexă, aceasta fiind cea mai mică suprafață comună în raport cu celelalte variante de lotizare și totodată în această variantă părțile primesc atât construcții cât și terenuri iar sulta este modică.
În varianta B de lotizare pretinsă de recurentă se poate observa că există două suprafețe de teren cu privire la care părțile rămân în indiviziune.
Susținerea recurentei în sensul că era necesar ca părțile să rămână în indiviziune și cu privire la suprafața de teren din spatele construcțiilor având în vedere că după finalizarea litigiului urmează să efectueze reparații la acoperiș și să izoleze termic construcția nu poate determina admiterea căii de atac, recurenta având la îndemână alte posibilități pentru efectuarea lucrărilor respective în situația în care ar întâmpinare opoziție din partea intimatei.
Față de considerentele de mai sus tribunalul în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil declarat de recurenta reclamantă M. M., domiciliată în municipiul București, sectorul 6, .. 26, ., . civile nr. 45 pronunțată la data de 21.01.2015 de către Judecătoria Răcari în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă B. V., domiciliată în municipiul București, sectorul 1, .. 28, CORP B, .> Menține sentința civilă a instanței de fond.
Obligă recurenta la 600 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 aprilie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. Ș. G. S. A. S.
GREFIER,
I. M.
Jud. fond A. C. C.
Judecătoria Răcari
Dosar fond nr._
Red. S.G. / Tehnored. M.P. / S.M.
2 ex - 20.05.2015
| ← Fond funciar. Decizia nr. 131/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 151/2015. Tribunalul... → |
|---|








