Fond funciar. Decizia nr. 192/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 192/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 192/2015
DOSAR NR._ RECURS
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 192
Ședința publică din data de 16 iunie 2015
Președinte: A. S.
Judecător: C. M. G.
Judecător: B. Brînzică
Grefier: I. M.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurentul reclamant Orașul B., prin reprezentant legal primarul G. P., cu sediul în B., Piața M. E., nr. 1, județul Ilfov, împotriva sentinței civile nr. 519 pronunțată la data de 03.04.2013 de către Judecătoria Răcari în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți L. D., cu ultimul domiciliu în orașul B., .. 33, ., decedat prin moștenitori: G. M., domiciliată în orașul B., . bis, ., ., L. I.-F., domiciliat în orașul B., ., județul Ilfov, și I.-L. I., domiciliată în orașul B., ., județul Ilfov, C. L. Crevedia de aplicare a Legii fondului funciar, cu sediul în comuna Crevedia, .. 167, județul Dâmbovița, și C. Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în municipiul Târgoviște, Piața Tricolorului, nr. 1, județul Dâmbovița, având ca obiect constatare nulitate absolută parțială titlu de proprietate.
Prezența pãrților și susținerile acestora au fost consemnate în încheierea pronunțatã la data de 09 iunie 2015, care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, când tribunalul a amânat pronunțarea la 16 iunie 2015 pentru a da posibilitate apărătorului ales al recurentului reclamant să depună la dosarul cauzei note scrise, datã la care, deliberând, a pronunțat urmãtoarea decizie:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrata la Judecătoria Răcari sub nr._, reclamanta Primăria Orașului B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții L. D., C. Județeană de Fond Funciar Dâmbovița și C. L. de Fond Funciar Crevedia, constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate nr.7115/21.04.2003 eliberat de catre C. Județeană Dâmbovița de aplicare a legii fondului funciar, în privința suprafețelor de teren de 120 m.p., 46 m.p. si 363 m.p. situate in tarlaua 43, . terenuri identificate in raportul de expertiza tehnica efectuat in dosarul nr. 2251._ al Judecatoriei R., terenuri pe care se afla o parte a retelei de apa a orasului B..
În motivarea cererii, reclamanta a arătat ca acest teren nu era detinut de catre C.A.P. Crevedia la data de 01.01.1990 si drept urmare nu avea cum sa fie pus la dispozitia Comisiei Locale Crevedia pentru punerea in posesie si eliberarea titlurilor de proprietate conform articolului 11 alin 3 din Legea nr. 18/1991, iar actul care îi consfinteste ei, reclamantei, dreptul de proprietate este HG nr. 930/2002 si inițial titlul care a statuat apartenenta la proprietatea publica fiind decretul nr. 4/1972 al Consiliului de Stat al RSR. Ulterior, în timp ce Legea nr. 213/1998 a dispus ca retelele de alimentare cu apa, canalizare, etc. si terenurile aferente apartin proprietatii publice a unitatilor administrative teritoriale care detin aceste retele si instalatii.
S-a susținut că pârâta C. Locala de Fond Funciar Crevedia nu a avut la dispozitie acest teren si prin adresa nr. 1223/19.07.1971, C.A.P. Crevedia i-a comunicat Consiliului Popular al Judetului Ilfov ca aviza favorabil exproprierea terenului in suprafata de 6.500 m.p. necesar pentru amplasarea uzinei de apa și că prin Decretul nr. 4/18.01.1972 terenul in suprafata de 4.157 m.p. din . expropriat si a fost trecut in proprietatea statului, dându-i-se in administrare judetului Ilfov, deci, la apariția Legii nr. 18/1991 nu se putea afla in patrimoniul CAP Crevedia.
Reclamanta a precizat că art. 37 din Legea nr. 18/1991 dispune că se restituie fostilor proprietari doar terenurile agricole fara constructii, instalatii, amenajari de interes public, iar putul si conductele de aductiune plus terenul aferent apartin domeniului public al orasului B. si sunt date in concesiune catre ..
S-a menționat că între anii 1972-1974 a fost proiectata si executata alimentarea cu apa a orasului B., compusa in 10 foraje, statia de pompare, reteaua de aductiune aferenta acestora, cablurile electrice de alimentare a forajelor, reteaua de distributie a apei, toate amplasate pe raza satului Manastirea, . si care la vremea respectiva apartineau judetului Ilfov, că aceasta executare a retelei de alimentare cu apa, cronologic, a pornit de la adresa nr. 447/10.05.1969 urmata de cea cu nr. 4028/31.03.1971 si nr. 1223/19.07.1971, precum si procesul verbal nr. 8137/20.07.1971, toate avizate favorabil exproprierea si scoaterea din productia agricola a terenului in suprafata de 6.500 m.p., iar adresele numerele_/06.10.1971 si_/24.11.1971 ale Ministerului Agriculturii au fost urmate de Decretul nr. 4/18.01.1972 prin care terenul in suprafata de 4.157 m.p. din . expropriat si trecut in proprietatea statului, dându-se in administrare judetului Ilfov.
În drept, au fost invocate dispozițiile Codului de procedură civilă, ale Legii nr. 18/1991, ale Legii nr. 213/1998, Legii 107/1996 și ale H.G. nr. 890/2005.
S-au depus la dosar: titlul de proprietate nr. 7115 eliberat mostenitorilor lui L. R. I., planul de amplasament si delimitare a corpului de proprietate, raportul de expertiza tehnica intocmit in dosarul nr. 2251._ al Judecatoriei R., procesul verbal nr. 8137/20.07.1971 si memoriul justificativ al acestuia, adresa nr. 4028/31.03.1971, cea cu nr. 9554/23.06.1971, expunerea de motive si decretul privind exproprierea din data de 18.01.1972.
Reclamanta a formulat cerere precizatoare, în sensul că titlul de proprietate a cărui nulitate se cere are nr. 7115/21.04.1993 și nu nr. 7115/21.04.2003.
S-au comunicat de catre C. Judeteana de Fond Funciar Crevedia actele in baza carora a fost eliberat titlul de proprietate nr. 7115/21.04.2003 si s-a solicitat prin adresa de înaintare respingerea cererii ca neîntemeiată.
Pârâtul L. D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând că s-a adresat Primăriei Orașului B. pentru a i se comunica situația juridica a terenului si prin adresa nr. 3803/15.03.2000 aceasta a recunoscut ca aceasta situație juridica a fost lămurită, iar prin adresa nr. 3309/18.04.2006 i s-a adus la cunoștință de către Primăria Crevedia ca este proprietar de drept pe terenurile din titlul de proprietate ce i-a fost eliberat.
La cererea părților, pentru dovedirea situației de fapt, au fost încuviințate probele cu acte, sens în care s-au depus, cu borderou, înscrisuri.
În urma administrării probei cu înscrisuri, Judecătoria Răcari, prin sentința civilă nr. 806/24.05.2011, a respins acțiunea formulată de către reclamantul Orașul B. prin Primar împotriva pârâților L. D., C. Județeană De Fond Funciar Dâmbovița, C. L. De Fond Funciar Crevedia.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că s-a solicitat de către reclamanta Primăria orașului B., județul Ilfov, constatarea nulității titlului de proprietate nr. 7115/21.04.1993, aparținându-le moștenitorilor lui L. I. pentru terenurile în suprafețe de 120, 46 si 363 mp situate in tarlaua 43, ., terenuri identificate, potrivit susținerilor reclamantei, in raportul de expertiza tehnica efectuat in dosarul nr. 2251._, că motivarea în drept dată de către reclamantă este una generală, anume dispozițiile Codului de Procedură Civilă și ale Legii nr.18/1991, precum și ale Legilor nr.213/1998, 107/1996 și HG nr.890/2005, iar potrivit art.8 alin.2 și 11 si 14 din Legea nr.18/1991 acest titlu de proprietate atacat de către reclamant este legal, el fiind eliberat potrivit înscrisurilor din registrul agricol celui îndreptățit la reconstituirea făcută, toate suprafețele de teren atribuite fiind în proprietatea C.A.P. la data de 01.01.1990 și apar în planul de amplasament verificat și aprobat de către O.C.P.I. Dâmbovița.
S-a avut în vedere că prin adresa nr.3308/15.03.2000 Primăria orașului B. a recunoscut că nu are, încă, siguranța solicitărilor sale, iar Primăria Crevedia, prin adresa nr.3309/18.04.2006 i-a comunicat pârâtului L. D. că este proprietar al terenurilor conform legii, neexistând vreun act administrativ încheiat între cele două unități administrativ teritoriale prin care să se stabilească o altă situație juridică a terenurilor în litigiu.
În speță, s-a apreciat de către prima instanță că nu s-a făcut dovada unei exproprieri a terenurilor, în schimb s-a probat existența lor în C.A.P. Crevedia, motiv pentru care s-a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate pârâtului căruia i-a fost emis titlul de proprietate, or aflându-ne în fața unei acțiuni privind valabilitatea unui titlu de proprietate, respectiv se cere constatarea nulității absolute parțiale a titlului pârâtului L. D., instanța este investită cu analiza acestui titlu din punctul de vedere al incidenței vreunui caz de nulitate absolută, dovadă care nu a fost făcută de către reclamant.
Împotriva sentinței civile menționate a declarat recurs, în termen legal, reclamantul Orașul B., cu motivarea că, a învederat instanței că terenul revendicat de reclamant nu era deținut de către CAP Crevedia la data de 01.01.1990 și prin urmare nu avea cum să fie pus la dispoziția Comisiei Locale Crevedia pentru punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate, or art.11 alin.3 din Legea nr.18/1991 dispune că „stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, pe baza situației terenurilor deținute de CAP la data de 01.01.1990,înscrisă în sistemul de evidență a cadastrului funciar general sau a registrului agricol corectată cu înstrăinările legal efectuate de către CAP până la data intrării în vigoare a legii”, că instanța nu a observat că acest teren a intrat în proprietatea publică socialistă și în administrarea județului Ilfov prin Decretul nr. 4/1972 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România pentru ca în primă fază Legea nr. 69/1991 să dispună prin art.72 că aparțin domeniului public de interes local sau județean toate bunurile care, potrivit legii sau prin natura lor sunt de uz sau interes public și nu au fost declarate de interes național, pentru ca ulterior pct.III.4 din Anexa 1 a Legii nr.213/1998 să prevadă că ,,rețelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, stațiile de tratate și epurare a apelor uzate, cu instalațiile, construcțiile și terenurile aferente” aparțin proprietății publice a unităților administrativ teritorial (anexă coroborată cu art.122 din Legea nr. 215/2001).
S-a mai arătat că pârâta C. L. de Fond Funciar Crevedia nu a avut la dispoziție acest teren, prin adresa nr. 1223/19.07.1971, C.A.P. Crevedia comunicându-i Consiliului Popular al Județului Ilfov că aviza favorabil exproprierea terenului în suprafață de 6500 mp, necesară pentru amplasarea uzinei de apă; că prin Decretul nr. 4/18.01.1972 o suprafață de 4157 mp situată în . și trece în proprietatea statului, dându-se în administrarea județului Ilfov.
Deci, la apariția Legii nr. 18/1991 era exclus ca acest teren să se afle în patrimoniul CAP Crevedia, el aparținând proprietății publice a statului, art.34 din Legea nr.18/1991 inițială, stabilind că terenurile proprietate a statului sunt acele suprafețe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 01.01.1990 și înregistrate ca atare în sistemul de evidență al cadastrului funciar general. Iar art.37 din aceeași lege dispune în anul 1991 că se vor restitui foștilor proprietari doar terenurile agricole fără construcții, instalații, amenajări de interes public, intrate în proprietatea statului și aflate în administrarea primăriilor, punct de vedere menținut și de actuala lege a fondului funciar (18/1991) prin art.41 care dispune clar că nu pot fi atribuite suprafețele de teren pe care s-au efectuat investiții, altele decât îmbunătățiri funciare.
S-a mai susținut că puțul, conductele de aducțiune și terenul pe care se află aparțin domeniului public al orașului B. și sunt date în concesiune către ., iar potrivit art.645 cod civil prevede ,,proprietatea se dobândește prin accesiune sau incorporațiune, prin prescripție, PRIN LEGE și prin ocupațiune”. Deci, în baza Legii nr.69/1991, Legii apelor, nr.10/1996 și a Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia ,,rețelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, stațiile de tratare și epurare a apelor uzate, cu instalațiile, construcțiile și terenurile aferente” aparțin domeniului public al orașului B., atestat prin Hotărârea Guvernului nr.930/2002 privind atestarea domeniului public al județului Ilfov, precum și al orașelor și comunelor din județul Ilfov.
În clarificarea naturii juridice a terenului revendicat s-au făcut următoarele precizări: între anii 1972-1974 a fost proiectată și executată alimentarea cu apă a orașului B., compusă din 10 foraje, stația de pompare, rețeaua de aducțiune aferentă acestor foraje, cablurile electrice de alimentare a forajelor, rețeaua de distribuție a apei, toate amplasate pe raza satului Mănăstirea, . vremea respectivă aparținea județului Ilfov.
Executarea rețelei de alimentare cu apă a orașului B. s-a realizat astfel: prin adresa nr. 447/10.05.1969 înregistrată la Institutul de Proiectare din cadrul Consiliului Popular al județului Ilfov cu nr.9554/22.06.1971, CAP Crevedia își exprimă acordul de a preda suprafața de teren necesară alimentării cu apă a orașului B..
Prin adresa nr. 4028/31.03.1971, Direcția Generală a Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii și Apelor aviza favorabil solicitarea Institutului de Proiectare din cadrul Consiliului Popular al județului Ilfov de scoatere din producția agricolă a terenurilor necesare lucrărilor de alimentare cu apă a orașului B..
Prin adresa nr. 1223/19.07.1971, CAP Crevedia comunică Consiliului Popular al județului Ilfov că avizează favorabil exproprierea terenului în suprafață de 6500 mp necesară pentru amplasarea uzinei de apă.
Prin procesul-verbal nr. 8137/20.07.1971, Oficiul de cadastru și Organizarea Teritoriului din cadrul Consiliului Popular al județului Ilfov avizează favorabil exproprierea și scoaterea din producția agricolă a suprafeței de 6500 mp, precum și ocuparea și scoaterea temporară din producția agricolă a suprafeței de 7370 mp.
Prin adresa nr._/06.10.1971 Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare a Apelor avizează favorabil scoaterea din producția agricolă vegetală a terenurilor arabile în suprafață de 7250 mp, din care 1250 mp definitiv și 6000 mp temporar.
Prin adresa nr._/24.11.1971, Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare a Apelor avizează favorabil scoaterea din producția agricolă vegetală a terenurilor arabile în suprafață de 3463 mp, din care 2907 mp definitiv și 556 mp temporar.
Toate aceste documente au fost urmate de Decretul nr. 4/18.01.1972 prin care terenurile în suprafață de 4157 mp situate în . și se trece în proprietatea statului, dându-se în administrarea județului Ilfov.
S-a mai arătat că este evident faptul că aceste terenuri nu mai erau la data apariției Legii nr. 18/1991 deținute de CAP Crevedia pentru ca acestea să fie puse la dispoziția Comisiei Locale Crevedia pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, pentru punere în posesie. Acest fapt l-a demonstrat și cu Planul de Situație nr.17 ce a fost anexă a Decretului nr.4/18.01.1972.
În completarea motivelor de recurs s-a arătat că este inadmisibil ca instanța să afirme că nu s-a făcut dovada unei exproprieri a terenurilor, atâta timp cât orașul B. a depus Planul de situație nr.17 și Decretul nr.4/18.01.1972, demonstrând că acest teren a intrat în proprietatea statului prin expropriere, pentru ca ulterior, după dispariția proprietății socialiste, în baza Legilor nr.69/1991 și 213/1998 să se consacre dreptul de proprietate publică al unităților administrativ teritoriale asupra acestor bunuri. Ulterior, prin HG mr.930/2002 s-a recunoscut apartenența acestor terenuri la domeniul public al orașului B..
Prin decizia civilă nr.1355/20.12.2011, s-a admis recursul dispunându-se casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
În adoptarea acestei soluții s-a constatat în contra celor reținute de prima instanță, din înscrisurile depuse la dosar, că prin Decretul nr.4/18.01.1972 ( fila 41 dosar fond) s-a expropriat și s-a trecut în proprietatea statului, dându-se în administrarea județului Ilfov, o suprafață de teren de 4157 mp situată în ., identificată potrivit planului de situație nr.17 anexat, proprietatea C.A.P. Crevedia, în scopul executării lucrărilor de alimentare cu apă a orașului B., (construirii Uzinei de apă și a instalațiilor aferente).
Potrivit dispozițiilor art.11 alin.3 din Legea nr.18/1991 „ Stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, pe baza situației terenurilor deținute de cooperativa agricolă de producție la 1 ianuarie 1990, înscrisă în sistemul de evidență a cadastrului funciar general sau a registrului agricol….”.
Or, este evident că, în ipoteza, în care terenul în litigiu se identifică cu cel ce a făcut obiectul exproprierii, acesta nu mai era deținut de C.A.P. Crevedia, la data de 01.01.1990, așa încât nu se mai afla la dispoziția comisiei de fond funciar pentru punerea în posesie, respectiv emiterea titlului de proprietate în cauză.
De asemenea, s-a mai reținut că, potrivit art. 5 din Legea nr. 18/1991, sunt declarate de lege ca fiind terenuri ce aparțin domeniului public acele terenuri pe care sunt amplasate construcții de interes public…terenurile pentru nevoile apărării sau pentru alte folosințe care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care prin, prin natura lor, sunt de uz sau interes public”.
S-a subliniat că această dispoziție legală trebuie interpretată sistematic cu art. 136 din Constituție, care arată că prin lege organică se pot stabili și alte categorii de bunuri, care fac parte din domeniul public, iar toate aceste enumerări sunt enunțiative, iar nu limitative.
În acest sens, în practica judiciară s-a reținut că aparțin domeniului public de interes local sau județean toate bunurile care potrivit legii sau prin natura lor, sunt afectate de utilități publice, sunt de uz sau de interes local și nu au fost declarate de interes național, incluzând și terenurile pe care sunt amplasate construcții de interes public local sau județean.
Totodată, s-a făcut trimitere la anexa 1 din Legea nr. 213/1998, potrivit căreia fac parte din domeniul public rețelele de alimentare cu apă realizate in sistem zonal sau microzonal, precum si statiile de tratare cu instalatiile, constructiile si terenurile aferente acestora.
De asemenea, conform dispozițiilor art.136 din Constituție, art.5 al.2 din Lg.18/1991, precum și art.11 din Legea nr.213/1998, bunurile ce fac parte din proprietatea publică sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile. Bunurile proprietate publică nu pot fi înstrăinate, putând face doar obiectul dreptului de administrare potrivit art.11 al.2 din Lg.213/1998, actele juridice încheiate cu încălcarea principiului inalienabilității dreptului de proprietate publică sunt lovite de nulitate absolută.
Deci, terenurile agricole proprietate publică nu pot fi cuprinse în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate instituită de Legea nr.18/1991
Instanța de recurs a precizat că doar în situația în care un bun proprietate publică este dezafectat și trecut, în condițiile legii, în domeniul privat al statului sau al unei unități administrative teritoriale, va putea face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate privată.
S-a constatat totodată, că în condițiile în care s-a contestat expertiza extrajudiciară depusă de reclamantă, situația litigioasă dintre părți nu poate fi soluționată decât în urma unei expertize topografice care să lămurească împrejurarea dacă terenul în litigiu se identifică cu cel pentru care s-a dispus exproprierea și în ce măsură este ocupat de rețeaua de apă a orașului B..
Cu ocazia rejudecării cauzei, s-a dispus și s-a efectuat în cauză lucrarea de expertiză apreciată necesară de instanța de control judiciar în soluționarea prezentei cauzei, filele 43-48.
Prin concluziile sale expertul a reținut că „prin dispunerea de expropriere a suprafeței de 6500 mp și a procesului verbal nr.8137/20.07.1971 emis de OCOT Dâmbovița nu reiese că în această suprafața sunt incluse și puțurile de captare existente în zonă, neexistând un plan de amplasare a acestora, de a fi identificate în cei 5600 mp. Din intretinerea cadastrala executata in 1983 –existenta la OCPI T43 P259 figureaza ca posesor CAP Crevedia conform copiei planului cadastral –anexa 2, iar aceasta . proprietatea fostilor membrii CAP, C. locala de aplicare a Legii nr.18/1991, a pus in posesie persoane indreptatite in baza reconstituirii drepturilor de proprietate, existand si proiect parcelar de punere in posesie - anexa 3”.
La capitolul constatari expertul retine ca: suprafata in litigiu de 2400 mp, in acte, in fapt 2320, situata in T43 P251/1/39, este ocupata cu constructie din beton –la nivelul solului-respectiv put de captare apa si canal deschis de evacuare apa-, pentru o suprafata de 748 mp, reprezentata de pct.15-50-60-24-20-21.
Din oficiu s-a solicitat de instanță completarea raportului de expertiza in sensul de a preciza expertul daca pe terenul reconstituit paratilor, aflat in litigiu se afla amplasat terenul in suprafata de 600 mp, 24 (5x5) teren put foraj mare adancime mentionat la pct.61 cod.1.3.7 din Anexa la HG nr.930/2002.
Expertul a răspuns solicitarilor instantei prin depunerea la dosarul cauzei a unui nou raport de expertiza completare, prin care arata la sectiunea concluzii, că:
„Din verificarile efectuate, in functie si de planul de situatie nr.17 existent – plan in care sunt propuse amplasarea puturilor de foraj cat si traseele conductelor subterane catre statia de apa. Din planul de situatie, in functie de amplasarea puturilor, pe terenul in litigiu exista putul P3in care dimensiunile cabinei putului sunt de 5x5=25 cu o zona de protectie aferenta de 10mx10m=100mp
Suprafata de 600 mp evidentiata in anexa – poz.61 cod137 se refera la totalitatea suprafetei puturilor – in numar de 25 situate pe toata zona de captare= suprafata totala puturi supusa exproprierii si scoasa definitiv din circuitul agricol.
Pentru traseele conductelor subterane scoaterea din circuitul agricol a fost temporara. Din intretinerea cadastrala executata in 1983 –existenta la OCPI T43 P259 figureaza la posesor CAP Crevedia.
Terenul de 25 mp aferent cabinet de put cat si zona de protecție de 100 mp nu a fost cadastrata în întreținere - din cauza suprafeței mici a puțului cat si faptul ca zona de protecție nu este nici in prezent delimitata (împrejmuită) - copie plan cadastral anexa 2 la raport.
Pentru celelalte suprafețe invocate, respectiv S=46 mp si S=363 mp suprafețe de canale deschise nu exista dovezi concludente cu privire la expropriere si scoaterea definitiva din circuitul agricol.”
În urma administrării probei cu expertiza, prin sentința civilă nr. 519/03.04.2013, Judecătoria Răcari a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul Orașul B. - prin primar.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 7115/21.04.1991 eliberat de către C. Județeană Dâmbovița de aplicare a legii fondului funciar în privința suprafețelor de teren de 120 mp, 46 mp și 363 mp situate în tarlaua 43, ., terenuri identificate în raportul de expertiză tehnică efectuat în dosarul nr. 2251._ al Judecătoriei Răcari, terenuri pe care se află o parte a rețelei de apă a orașului B..
A mai reținut prima instanță că în susținerea acțiunii reclamantul a precizat, în esență, că aceste suprafețe de teren, la momentul anului 1990, se aflau în domeniul public al unității administrativ-teritoriale orașul B., astfel încât acestea nu puteau fi reconstituite în procedura Legii nr. 18/1991 și că pârâții, în apărare, au invocat faptul că titlul lor de proprietate a fost legal emis, fiind eliberat potrivit înscrisurilor din registrul agricol celui îndreptățit la reconstituirea, toate suprafețele de teren atribuite fiind în proprietatea C.A.P. la data de 01.01.1990, astfel cum apar în planul de amplasament verificat și aprobat de către O.C.P.I. Dâmbovița.
S-a arătat că prin Decretul nr. 4/18.01.1972, o suprafață de teren de 4157 mp, situată în . expropriată și trecută în proprietatea statului, conform anexei 17, însă această suprafață ar fi trebuit să se regăsească în anexa 2 la H.G. nr. 930/2002 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al orașului B..
În cauză judecătoria a menționat că reclamantul nu a făcut o astfel de dovadă, în sensul de a individualiza distinct, pe poziții, în cuprinsul anexei 2 la H.G. nr. 930/2002 a suprafețelor de 120 mp, 46 mp și 363 mp, pentru care se solicită nulitatea absolută a titlului de proprietate al pârâților.
Văzând concluziile expertului, potrivit cărora pentru suprafețele S=46 mp și S=363 mp, suprafețe de canale deschise nu există dovezi concludente cu privire la expropriere, în suprafață de 600 mp, 24 (5x5) teren puț foraj mare adâncime menționat la pct. 61 cod 1.3.7 din Anexa la H.G. nr. 930/2002, fiind identificată numai totalitatea suprafeței puțurilor în număr de 25, situate pe toată zona de captare a suprafeței totale puțuri supusă exproprierii și scoasă definitiv din circuitul agricol, s-a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile menționate a declarat recurs, în termen legal, reclamantul Orașul B. prin reprezentant legal primarul, solicitând casarea sentinței recurate, iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată și anularea parțială a titlului de proprietate nr. 7115/21.04.1993.
Recurentul reclamant a criticat raportul de expertiză întocmit în cauză, în sensul că expertul, pe de o parte, nu a răspuns la obiective, iar pe de altă parte a antamat judecăți și analize care țin de fondul cauzei, fiind deci chestiuni de drept și nu de fapt. Astfel, expertul nu a răspuns la primul obiectiv și anume dacă terenul în litigiu se identifică cu cel pentru care s-a dispus exproprierea, acesta răspunzând doar cu privire la problema existenței/inexistenței unor puțuri de captare, afirmând „că nu reiese că în această suprafață (nn 6500 mp) sunt incluse și puțurile de captare existente în zonă, neexistând un plan de amplasare a acestora”.
S-a apreciat că existența sau inexistența unor puțuri de captare pe acest teren este irelevantă, deoarece rețeaua de apă a orașului B. nu se rezumă la aceste puțuri de captare, ci și la conducte, or, din acest punct de vedere expertul a greșit atunci când a rezumat rețeaua de apă doar la puțurile de captare. Pe de altă parte, expertul nu a răspuns la obiectivul indicat mai sus, iar ceea ce s-a solicitat expertului este să stabilească o situație de fapt și anume dacă există identitatea descrisă mai sus și nu spune dacă terenul în litigiu se identifică cu cel care a fost expropriat, afirmând doar că în anul 1983 CAP Crevedia figura ca posesor la terenului, potrivit unei întrețineri cadastrale din anul 1983, însă chestiunea posesiei ternului este irelevantă, întrucât nu s-a cerut expertului să stabilească cine era posesorul terenului în anul 1983, iar actul denumit „întreținere cadastrală” nu este un act juridic de natură să confere calitatea de posesor de drept.
S-a subliniat că trebuie soluționată de către instanță și nu de către expert chestiunea proprietății asupra terenului este una care. Așadar, stabilirea acestei identități este importantă pentru soluționarea cauzei, independent de existența sau inexistența puțurilor de foraj pe teren, simpla identitate între terenul din litigiu și cel expropriat este aptă să conducă la admiterea acțiunii reclamantului, cu motivarea corectă reținută de Tribunalul Dâmbovița și anume aceea că dacă se dovedește această identitate, atunci terenul nu mai era la dispoziția CAP Crevedia pentru aplicarea legii fondului funciar.
Recurentul reclamant a criticat și completarea la raportul de expertiză, în sensul că expertul nu a răspuns obiectivului stabilit în cadrul acestei completări, ci a oferit în maniera caracteristică un răspuns obscur și anume „suprafața de 600 mp evidențiată în anexa poz. 61 cod 137 se referă la totalitatea suprafeței puțurilor, în număr de 25 puțuri situate pe toată zona de captare, suprafața puțuri supusă exproprierii și scoasă definitiv din circuitul agricol”.
De asemenea, expertul a stabilit numărul de puțuri existente pe teren, deși acest lucru nici nu i s-a solicitat și nici nu are relevanță.
Practic expertul nu a răspuns la obiectivul solicitat de instanță.
De aceea, a considerat recurentul reclamant că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală, deoarece se întemeiază pe un raport de expertiză nul, pe motiv că expertul nu a soluționat următoarele obiective: dacă terenul în litigiu se identifică cu cel pentru care s-a dispus exproprierea ș dacă terenul în litigiu este ocupat cu rețeaua de apă a orașului B..
Pentru aceste motive, s-a solicitat casarea sentinței atacate, să se dispună efectuarea unei noi expertize topo, să se rejudece cauza și să se admită acțiunea astfel cum a fost formulată.
În drept, art. 3041, art. 312 alin. (4) și art. 312 alin. 61 teza finală din Vechiul Cod de procedură civilă.
Intimata pârâtă C. L. Crevedia de aplicare a Legii fondului funciar a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate, arătând că motivele de recurs se rezumă la o aspră critică a expertizei întocmită în faza de rejudecare fără a se preciza și faptul că lucrarea respectivă a fost criticată și la instanța de fond, iar obiecțiunile au fost respinse, că din motivarea sentinței rezultă, fără putință de tăgadă, că expertul a răspuns tuturor obiectivelor fixate de instanță, în sensul că a precizat, sprijinit de actele depuse în cauză, că nu se poate stabili identitatea între terenul ce a făcut obiectul exproprierii dispuse prin procesul-verbal nr. 8137/20.07.1971 emis de OCOT Dâmbovița și cel din titlul de proprietate atacat sau cel pe care se află puțurile de captare existente în zonă, neexistând un plan de amplasare a acestora, că este evident că nu există identitate între terenul expropriat și cel reconstituit pârâților din prezenta cauză și că suprafața de teren de 4157 mp expropriată prin Decretul nr. 4/18.01.1972 ar fi trebuit să se regăsească în anexa 2 la H.G. nr. 930/2002 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al orașului B., aspect ce nu a fost dovedit de recurentă, astfel că, în atare situație, în mod corect instanța de fond a apreciat că nu există motive de nulitate a titlului de proprietate atacat.
A mai susținut intimata pârâtă că din materialul probator administrat în cauză rezultă că reclamanta recurentă nu a făcut dovada motivelor de nulitate a titlului invocate, respectiv identitatea între terenul expropriat și cel reconstituit pârâților, în schimb s-a probat existența acestor terenuri în posesia CAP Crevedia la momentul anului 1990, motiv pentru care s-a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate al pârâților.
La dosarul cauzei există și dovada faptului că la nivelul anului 2000, Primăria orașului B. a comunicat pârâtului L. D. faptul că situația juridică a terenului a fost lămurită, aspect ce denotă nesiguranța reclamantei că nu a putut depune la dosar vreun act administrativ încheiat între cele două unități administrativ teritoriale prin care să se stabilească o altă situație juridică a terenurilor în litigiu.
Potrivit relațiilor comunicate la dosarul cauzei pentru termenul din 08.03.2011, prin art. 15 din Decretul nr. 4/1972 al Consiliului de Stat al RSR suprafața de 6556 mp a fost scoasă din producția agricolă temporar, până la data de 31.12.1972, rămânând însă în proprietatea CAP Crevedia.
Față de toate aceste considerente, având în vedere că instanța a fost investită cu verificarea legalității emiterii titlului de proprietate, analizarea respectării dispozițiilor legale la momentul emiterii sale, intimata pârâtă a apreciat că titlul de proprietate a fost corect și legal emis, iar sentința pronunțată este legală și temeinică.
Intimații pârâți G. M., L. I.-F. și I.-L. I. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală, arătând că titlul de proprietate nr. 7115/21.04.1993 a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale în materia fondului funciar și a avut la bază înscrisurile din registrul agricol, toate suprafețele reconstituite fiind în proprietatea CAP la data de 01.01.1990, de asemenea, ele figurând în planul de amplasament verificat și aprobat de OCPI Dâmbovița, că din probele administrate la instanța de fond rezultă cu certitudine că pârâții sunt proprietarii terenurilor, neexistând vreun act administrativ încheiat între cele două unități administrativ-teritoriale care să stabilească o altă situație juridică a terenurilor în litigiu, că din adresa nr. 3308/15.03.2000 Primăria orașului B. a recunoscut că nu are siguranța solicitărilor sale, în condițiile în care titlul pârâților este legal, că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamantei, în urma analizării probelor administrate în cauză, negăsind niciun motiv de nelegalitate a titlului de proprietate atacat, că motivele de recurs se rezumă la o aspră critică a expertizei întocmită în faza de rejudecare fără a se preciza și faptul că lucrarea respectivă a fost criticată și la instanța de fond, iar obiecțiunile au fost respinse, că din motivarea sentinței rezultă, fără putință de tăgadă, că expertul a răspuns tuturor obiectivelor fixate de instanță, în sensul că a precizat, sprijinit de actele depuse în cauză, că nu se poate stabili identitatea între terenul ce a făcut obiectul exproprierii dispuse prin procesul-verbal nr. 8137/20.07.1971 emis de OCOT Dâmbovița și cel din titlul de proprietate atacat sau cel pe care se află puțurile de captare existente în zonă, neexistând un plan de amplasare a acestora, că este evident că nu există identitate între terenul expropriat și cel reconstituit pârâților din prezenta cauză și că suprafața de teren de 4157 mp expropriată prin Decretul nr. 4/18.01.1972 ar fi trebuit să se regăsească în anexa 2 la H.G. nr. 930/2002 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al orașului B., aspect ce nu a fost dovedit de recurentă, astfel că, în atare situație, în mod corect instanța de fond a apreciat că nu există motive de nulitate a titlului de proprietate atacat.
Au mai evidențiat intimații pârâți că din materialul probator administrat în cauză rezultă că reclamanta recurentă nu a făcut dovada motivelor de nulitate a titlului invocate, respectiv identitatea între terenul expropriat și cel reconstituit pârâților, în schimb s-a probat existența acestor terenuri în posesia CAP Crevedia la momentul anului 1990, motiv pentru care s-a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate al pârâților.
De asemenea, s-a precizat că la dosarul cauzei există și dovada faptului că la nivelul anului 2000, Primăria orașului B. a comunicat pârâtului L. D. faptul că situația juridică a terenului a fost lămurită, aspect ce denotă nesiguranța reclamantei că nu a putut depune la dosar vreun act administrativ încheiat între cele două unități administrativ teritoriale prin care să se stabilească o altă situație juridică a terenurilor în litigiu.
Totodată, s-a menționat că, potrivit relațiilor comunicate la dosarul cauzei pentru termenul din 08.03.2011, prin art. 15 din Decretul nr. 4/1972 al Consiliului de Stat al RSR suprafața de 6556 mp a fost scoasă din producția agricolă temporar, până la data de 31.12.1972, rămânând însă în proprietatea CAP Crevedia.
Față de toate aceste considerente, având în vedere că instanța a fost investită cu verificarea legalității emiterii titlului de proprietate, analizarea respectării dispozițiilor legale la momentul emiterii sale, intimata pârâtă a apreciat că titlul de proprietate a fost corect și legal emis, iar sentința pronunțată este legală și temeinică.
Tribunalul Dâmbovița, prin decizia civilă nr.1106/10.12.2013 a admis recursul, casând sentința primei instanțe cu reținerea cauzei spre rejudecare, având în vedere că expertiza topografică întocmită de către expertul H. M. nu a fost în măsură să răspundă obiectivului stabilit, fiind evazivă și în contextul în care verificarea temeiniciei cererii dedusă judecății depinde de verificarea împrejurării dacă termenul expropriat se identifică cu cel din titlul de proprietate a cărei nulitate parțială se solicită și dacă este ocupat de rețeaua de apă a Orașului B., s-a dispus efectuarea unor noi lucrări de specialitate.
Întrucât expertul inițial desemnat, C. D., a refuzat să răspundă obiecțiunilor formulate de părți și încuviințate de Tribunal, s-a dispus întocmirea unei alte lucrări de către G. V. (fille 213- 217 dosar recurs) iar la 12.05.2015, reclamantul și-a micșorat câtimea obiectului cererii (fila 242) învederând că raportat la concluziile expertizei, solicită constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate pentru suprafața totală de 503 mp, din care cabina puț 23 mp +51 mp, canal de dimensiuni mici -232 mp și porțiunea de 197 mp dintr-un canal de dimensiuni mari .
Examinând cererea formulată astfel cum a fost restrânsă, prin prisma probelor administrate a temeiurilor invocate și a celor reținute prin deciziile de casare menționate, tribunalul o apreciază ca fiind fondată în parte, corespunzător celor ce se vor expune în continuare.
După cum s-a evidențiat deja în considerentele prin care hotărârile instanței de fond au fost casate în calea de atac, problema litigioasă a presupus verificarea regimului juridic al terenului afectat de instalația de apă ce alimentează orașul B. și care tranzitează teritoriul comunei Crevedia, atât prin prisma actelor normative anterioare anului 1989 cât și din punctul de vedere al legii aplicabile în cauza de față, respectiv Legea nr. 18/1992.
Astfel, prin Decretul nr. 4/1972 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România (filele 23-27 dosar fond ) s-a expropriat și s-a trecut în proprietatea statului, dându-se în administrarea județului Ilfov, terenurile în suprafață de 4.157mp, situați în ., identificate potrivit planului de situație întocmit, proprietatea cooperativei agricole de producție, în scopul executării lucrărilor de alimentare cu apă a Orașului B..
După cum rezultă în mod nemijlocit din planul de situație întocmit la acel moment, în copie la fila 88 din dosarul inițial de fond, suprafața de 4157 mp teren evidențiată prin hașurare și menționată în decretul de expropriere a fost scoasă definitiv din circuitul agricol iar porțiunea de 6550 mp a fost scoasă temporar din circuitul agricol.
Din constatarea expertului topograf, necontestată de părți a reieșit că din terenul de 4157 mp expropriat definitiv, doar suprafața de 23 mp, ocupată de cabină puț forat este situată în T 43, P 259 /1/19, atribuită prin titlul de proprietate nr. 7115/21._, moștenitorilor lui L. R I..
În condițiile în care actul normativ menționat și-a produs efectele anterior anului 1989, este evident că la data de 01.01.1990, porțiunea definitiv expropriată nu se mai afla în evidența fostului CAP Crevedia, corespunzător art.10 (3) din Legea nr. 18/1991, în forma adoptată la data intrării în vigoare, pentru a putea face obiectul reconstituirii în favoarea foștilor proprietari, altfel decât cu nesocotirea normei imperative înscrisă în art. 5 alin. 2 care excludea din circuitul civil și implicit din sfera de aplicare a legii speciale de reparație, a terenurilor ce făceau parte din domeniul public.
Se mai are în vedere că nu se poate da curs solicitării reclamanților de a se constata nulitatea absolută parțială a titlului contestat și pentru suprafața de 51 mp din jurul cabinei puțului forat, de 232 mp și de 197 mp aferente canalelor de aducțiune pe considerentul că nu fac parte din suprafața expropriată definitiv, pentru că altfel se depășesc limitele în care s-a dispus exproprierea chiar dacă și alte porțiuni s-ar afla în domeniul public al reclamantului din perspectiva Legii nr. 213 /1998. Aceasta întrucât la data reconstituirii dreptului de proprietate și a emiterii titlului corespunzător, respectiv 21.04.1993, Legea nr. 213 /1998 nu intrase încă în vigoare și nu se poate considera că retroactivează.
Pe de altă parte, regimul juridic al suprafeței în litigiu fiind stabilit în anul 1972, reclamantul nu se poate prevala de calificarea pe care Legea nr. 213 /1998 o atribuie terenurilor cu o anumită destinație, decât în măsura în care se referă la limitele determinate prin Decretul nr. 4 1972 .
În opinia Tribunalului, Legea nr. 213/1998 nu poate privi decât situațiile juridice născute după . .
Raportat la situația de fapt și la actele normative evidențiate se concluzionează că intimații pârâți, succesorii lui L. D. nu erau îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate pentru 23 mp teren afectat de cabina puțului forat, corespunzător art. 5 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 în vigoare la data emiterii titlului menționat .
Este evident în acest context că deși o parte a subsolului inclus în titlul de proprietate este ocupată de canalele de alimentare cu apă, aceasta nu împiedică exploatarea agricolă de suprafață, beneficiarii retrocedării fiind ținuți de obligația negativă de a nu face nimic de natură a aduce atingere acestora .
Față de cele ce preced, se va admite în parte cererea de chemare în judecată astfel cum a fost restrânsă.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondată cererea intimaților persoane fizice de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost restrânsă, formulată de reclamantul Orașul B., prin reprezentant legal primarul G. P., cu sediul în B., Piața M. E., nr. 1, județul Ilfov, în contradictoriu cu pârâții L. D., cu ultimul domiciliu în orașul B., .. 33, ., ., decedat prin moștenitori: G. M., domiciliată în orașul B., . bis, ., ., L. I.-F., domiciliat în orașul B., ., județul Ilfov, și I.-L. I., domiciliată în orașul B., ., județul Ilfov, C. L. Crevedia de aplicare a Legii fondului funciar, cu sediul în comuna Crevedia, .. 167, județul Dâmbovița, și C. Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în municipiul Târgoviște, Piața Tricolorului, nr. 1, județul Dâmbovița.
Constată nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 7115/1993, în ceea ce privește amplasamentul, pentru 23 mp teren cu destinația de cabină puț forat, situat în T 43 P 259/1/19. Respinge cererea pentru suprafețele de 51 mp, 232 mp și 197 mp.
Respinge cererea intimaților pârâți G. M., L. I.-F. și I.-L. I. de acordare a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 iunie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. S. C. M. G. B. Brînzică
GREFIER,
I. M.
Tehnored.A.S./A.Gh.
22.06.2015/2 exemplare
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 426/2015. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 169/2015. Tribunalul... → |
|---|
