Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 66/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 66/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 66/cc

DOSAR NR._

ROMANIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA NR.66/cc

Sedința din camera de consiliu din data de 12 februarie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: A. S.

Judecător: D. S.

Grefier: N. P.

Pe rol fiind soluționarea apelului civil, declarat de apelantul-creditor B. M., cu domiciliul în Taranto, Via Giuseppe Verdi, nr. 125i.1 din Republica Italia, reprezentat convențional prin avocat I. I., la sediul din B., ., ., ., împotriva încheierii de ședință din 27.11.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosar nr._, având ca obiect - investire.

Apel legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 10 lei, conform chitanței nr._/10.10.2014.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care referă oral obiectul pricinii, stadiul în care se află pricina, modul de îndeplinire a procedurii de citare, aceasta fiind legal îndeplinită, cu precizarea că la data de 10.02.2015, prin serviciul registratură s-a depus la dosarul cauzei o cerere de către apelant prin care aduce la cunoștință instanței că solicită judecarea cauzei în lipsă.

După referatul cauzei, conform dispozițiilor art.154 (7) Cod procedură civilă președintele completului de judecată a verificat personal modul de îndeplinire a procedurii de citare, constatând ca este legal îndeplinită.

Tribunalul ia act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă; în temeiul dispozițiilor art.394 Cod procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în deliberare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr._ /18.11.2014, petentul B. Massmiliano a solicitat învestirea cu formulă executorie a declarației angajament autentificat sub nr. 1806/24.09.2014, prin care numitul S. D. C. se angajează să plătească numitului B. M. suma de 20.000 euro.

Prin încheierea de ședință din 27.11.2014, Judecătoria Târgoviște a respins cererea.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că s-a solicitat învestirea cu formula executorie a declarației angajament autentificat sub nr. 1806/24.09.2014, prin care numitul S. D. C. se angajează să plătească numitului B. M. suma de 20.000 euro.

S-a constatat faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 100 din Legea 36/1995 și art. 2165 Cod civil, în ce privește obligația de restituire, contractul încheiat în formă autentică sau printr-un înscris sub semnătură privată cu dată certă, constituie titlu executoriu, în condițiile legii.

De asemenea, s-a avut în vedere că potrivit art. 640 ind. 1 Cod procedură civilă, titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie.

În considerentele încheierii s-a menționat că se va verifica dacă înscrisul întrunește toate condițiile de formă cerute de lege pentru a fi titlu executoriu. Sub acest aspect s-a arătat că înscrisul, declarație angajament autentificat sub nr. 1806/24.09.2014, prin care numitul S. D. C. se angajează să plătească numitului B. M. suma de 20.000 euro, întrunește toate condițiile de formă cerute de lege pentru a fi titlu executoriu, însă instanța a mai constatat că cererea este formulată prin reprezentant convențional și împuternicirea depusă la dosar, prin care creditorul împuternicește Biroul Executorului Judecătoresc D. A. pentru îndeplinirea tuturor formalităților necesare învestirii cu formula executori a declarației de angajament autentificată sub nr. 1806/24.09.2014, astfel că nu respectă cerințele art. 83 Cod procedură civilă, în sensul că persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau mandatar și nici cerințele art. 85 din același act normativ, care arată că împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică dată mandatarului care nu are calitatea de avocat se dovedește prin înscris autentic.

Împotriva încheierii a declarat apel în termen legal petentul, criticând-o pentru netemeinicie si nelegalitate, motivat de faptul că cererea de investire este formulată de creditor, în nume personal, si nu prin reprezentant convențional - Biroul Executorului Judecătoresc D. A. (proba nr.l cerere învestire cu formulă executorie redactată de subsemnatul B. M. la data de 11.11.2014).

Se arată că în mod greșit instanța de fond a reținut faptul ca cererea este formulata prin reprezentant convențional căruia îi lipsește mandatul pentru formularea acesteia, însă cererea de investire a fost formulata personal de către apelantul creditor, conform adresei întocmite la data de 11.11.2014 si anexate prezentului apel, Biroul Executorului Judecătoresc D. A. fiind împuternicit limitat pentru depunerea acesteia si pentru ridicarea Declarației învestite cu formula executorie.

Raportat la reținerile instanței, conform cărora înscrisul declarație angajament autentificat sub nr. 1806/24.09.2014 întrunește toate condițiile cerute de lege pentru a fi titlu executoriu coroborat cu aspectele arătate mai sus, conform cărora cerere pentru învestire cu formulă executorie a fost redactată și formulată personal de către apelant, se solicită admiterea apelului și modificarea în tot a încheierii în sensul admiterii cererii de învestire cu formulă executorie.

În drept se invocă dispozițiile art. 411 alin 1 pct.2, teza a doua Cod procedura civila.

Se solicită judecarea cauzei în lipsă.

Examinând încheierea atacată prin prisma actelor dosarului și a criticilor formulate, tribunalul apreciază apelul ca fiind fondat.

Se reține că așa cum s-a evidențiat prin motivele de apel, cererea pentru investirea cu formulă executorie adresată instanței de fond a fost formulată și semnată personal de către creditorul B. M.(fila 3 dosar fond), împuternicirea acordată executorului judecătoresc D. A.(fila 5 dosar fond) rezumându-se la îndeplinirea formalităților de depunere, ridicare, întocmire acte, nu de către executor în numele său, cum în mod eronat a constatat judecătoria.

Pe de altă parte procedura de investire a înscrisului menționat cu formula executorie este una necontencioasă, astfel că prevederile art.85 alin.1 Cod procedură civilă care este subsumat paragrafului intitulat Dispoziții speciale privind reprezentarea convențională și care are în vedere situația premisă a procedurii contencioase, nu se aplică unei proceduri sumare cum este cea de față, a depunerii la instanță a solicitării de investire cu formulă executorie.

În aceste circumstanțe, apreciind că instanța de fond s-a aflat în eroare cu privire la formularea și semnarea cererii, în conformitate cu dispozițiile art.480 alin.2 Cod procedură civilă, tribunalul va admite apelul și va schimba în tot încheierea atacată, cu consecința admiterii cererii astfel cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelantul-creditor B. M., cu domiciliul în Taranto, Via Giuseppe Verdi, nr. 125i.1 din Republica Italia, reprezentat convențional prin avocat I. I., la sediul din B., ., ., ., împotriva încheierii de ședință din 27.11.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosar nr._ .

Schimbă în tot încheierea atacată și admite cererea de încuviințare a executării silite a ,,Declarației Angajament” autentificată sub nr.1806/24.09.2014 prin Societatea Profesională Notarială F. M. și F. R.-M. din Moreni, autorizând creditorul să treacă la executarea silită.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 12.02.2015.

P., JUDECATOR, GREFIER,

A. S. D. S. N. P.

JF T. E. M.

Dosar nr._/315/2014

Judecătoria Târgoviște

Red.AS/tehnored.AS

3 exemplare/24.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 66/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA