Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 527/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 527/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 527/2015

Dosarul nr._ apel

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA –SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA NR. 527

Ședința publică din 11.09.2015

PREȘEDINTE – I. M.

JUDECĂTOR- G. S.

GREFIER - N. D.

Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de apelanta reclamantă P. R.- Mânăstirea A., cu sediul în Bucuresti, .. 1, sector 4, împotriva sentinței civile nr.607/25.11.2014, pronunțată de Judecătoria Moreni, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. A. Naționale prin Direcția pentru Relația cu Parlamentul și Asistență Juridică- pentru Unitatea Militară_, cu sediul în București, ., nr. 121-129, sector 1, dosarul având ca obiect „plângerea împotriva încheierii pronunțate de Birul de cadastru și Publicitate Imobiliară ”.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: apelanta reclamantă P. R. prin avocat Sișu D., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/12.06.2015, intimatul pârât M. A. Naționale prin Direcția pentru Relația cu Parlamentul și Asistență Juridică- pentru Unitatea Militară_ prin consilier juridic S. M., în baza delegației depusă la dosar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care indică obiectul cererii, stadiul în care se află judecarea cauzei, procedura de citare legal îndeplinită, apelul este timbrat conform chitanței nr.ACC_/31.03.2015, privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 25 lei (fila 12 dosar ), după care:

Președintele completului de judecată verifică personal modul de îndeplinire a procedurii de citare și constată că este legal îndeplinită.

Apărătorul apelantei reclamante prezintă dovada că la termenul anterior a fost în imposibilitate să se prezinte în ședința de judecată.

Părțile precizează că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată.

Tribunalul, nemaifiind cereri de formulat sau incidente de soluționat, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părților pentru a-și susține cererile și apărările formulate în proces.

Pentru apelanta reclamantă P. R., avocat Sișu D. având cuvântul, a susținut motivele scrise de apel, arătând că plângerea împotriva încheierii OCPI de respingere a cererii de reexaminare nu a fost soluționată pe fond, soluția instanței de fond se bazează doar pe o excepție a lipsei calității procesuale active, excepție care nu a fost invocată nici de Biroul de Carte Funciară prin întâmpinare, reținută de instanța de fond doar printr-o interpretare greșită a actelor aflate la dosar. Apelanta a formulat cerere pentru întocmirea documentației cadastrale pentru prima înscriere a dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră, fiind persoană interesată, însă cererea apelantei a rămas fără răspuns. Instanța de fond nu a avut în vedere faptul că intimata nu are mandat pentru a solicita întabularea dreptului de proprietate din partea titularului dreptului de a cere înscrierea. A solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței, pe fond admiterea cererii de reexaminare și anularea încheierii prin care Statul Român M. A. Naționale și-a înscris dreptul de proprietate. A depus la dosar și concluzii scrise.

Reprezentantul intimatei a pus concluzii de respingerea apelului, potrivit susținerilor din întâmpinare, arătând că apelanta nu a depus la dosar o hotărâre definitivă prin care i s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru imobilul domeniu public. OCPI a analizat cererea Statului Român și a constatat că a fost formulată cu respectarea dispozițiilor legale. In mod corect a fost respinsă cererea de reexaminare, fiind incidente dispozițiile art.27 din Ordinul nr.634/2006, coroborat cu art.40 din Legea nr.7/1996 și cu Protocolul de colaborare în domeniul cadastrului.

Tribunalul, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în deliberare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea introdusă la instanță la data de 20.02.2014 și înregistrată sub nr._, reclamanta P. R.-Mănăstirea A. a formulat în contradictoriu cu pârâtul M. A. Naționale, prin Unitatea Militară Nr._ București plângere împotriva Încheierii nr. 8093/28.01.2014 pronunțată de Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Moreni în dosarul nr. 8903/05.12.2013, solicitând instanței să dispună anularea încheierii de respingere atacată și, pe cale de consecință, admiterea cererii de reexaminare a reclamantei împotriva încheierii nr. 1568/14.03.2012 emisă de Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Moreni, prin care a fost înscris în cartea funciară dreptul de proprietate al Statului Român și dreptul de administrare al Ministerului A. Naționale asupra imobilului cu număr cadastral_, cu consecința anulării acesteia.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Hotărârea nr._/06.12.2010 privind validarea/invalidarea propunerilor comisiilor locale de aplicare a legilor fondului funciar, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Dâmbovița a validat reclamantei dreptul de proprietate asupra unei suprafețe totale de 570 ha teren cu vegetație forestieră, din care . ha situată pe raza comunei I.L. C. iar diferența de 11,95 ha situată pe raza comunei Vlădeni. Terenul în suprafață de 558,05 ha situat pe raza comunei I.L. C. a fost predat reclamantei prin procesul-verbal de punere în posesie nr. 388 din 25.01.2011 iar terenul de 11,95 ha situat pe raza comunei Vlădeni a fost predat reclamantei prin procesul-verbal de punere în posesie nr. 214 din 25.01.2011.

Cu privire la suprafața de teren de 558,05 ha situată pe raza comunei I.L. C. reclamanta a mai arătat că s-a adresat Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Dâmbovița în vederea întocmirii documentației cadastrale, ocazie cu care această instituție a comunicat prin adresa nr. 8349/15.10.2013 faptul că s-a constatat o suprapunere cu imobilul identificat prin numărul cadastral_ ce aparține Statului Român și administrat de M. A. Naționale.

Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii reclamantei, arătând că în urma verificării actelor care au stat la baza pronunțării încheierii nr. 1568/14.03.2012 Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Dâmbovița - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Moreni a constatat în mod corect că recepția documentației cadastrale precum și întabularea dreptului de proprietate al Statului Român și a dreptului de administrare al Ministerului A. Naționale în cartea funciară nr._ a . s-au efectuat cu respectarea dispozițiilor art. 40 alin. (5) din Legea nr. 7/1996 republicată, ale Ordinelor nr. 633/2006 și nr. 634/2006

Prin sentința civilă nr. 607/25.11.2014 Judecătoria Moreni a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei P. R.-Mănăstirea A. și a respins ca introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală plângerea împotriva Încheierii nr. 8093/28.01.2014 pronunțată de Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Moreni în dosarul nr. 8903/05.12.2013.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în drept, conform dispozițiilor art. 31 alin. (5) din Legea nr. 7/1996, persoanele interesate sau notarul public pot ataca cu plângere la instanță încheierea prin care registratorul-șef din cadrul oficiului teritorial a soluționat cererea de reexaminare a încheierii de carte funciară. Așa cum rezultă din dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, în afară de titularii cererii de înscriere în cartea funciară, sunt persoane interesate în ceea ce privește formularea plângerii prevăzute de art. 31 alin. (5) din aceeași lege numai acele persoane în favoarea cărora au fost efectuate înscrierile prevăzute de art. 24 din din Legea nr. 7/1996, referitoare la drepturi reale ori la alte acte și fapte juridice și că în speță, reclamanta nu este titular al cererii de înscriere în cartea funciară și nici nu s-a efectuat în favoarea sa vreuna dintre înscrierile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 7/1996 cu privire la imobilul înscris în cartea funciară sub nr._. În aceste condiții, în temeiul dispozițiilor art. 31 alin. (1) și (5) din Legea nr. 7/1996, reclamanta nu are calitatea procesuală necesară pentru formularea plângerii împotriva încheierii de cartea funciară.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, susținând că instanța de fond, prin sentința civilă nr.607/25.11.2014, a respins plângerea, fără a avea în vedere că potrivit art.31 alin.l din Legea nr.7/1996 republicată, încheierea (de admitere sau de respingere a cererii de înscriere în cartea funciară) se comunică celui care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic, precum și celorlalte persoane interesate potrivit mențiunilor din cartea funciară, cu privire la imobilul în cauză, în termen de 15 zile de la pronunțarea încheierii, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data înregistrării cererii.

Apelanta a mai susținut că legiuitorul, referitor la comunicarea încheierilor (de admitere sau de respingere a cererii de înscriere în cartea funciară) a statuat că acestea se comunică celui care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic, precum și celorlalte persoane interesate potrivit mențiunilor din cartea funciară, că atunci când a stabilit căile de atac împotriva acestor încheieri a statuat că persoanele interesate (fară a mai menționa „potrivit mențiunilor din cartea funciară”) sau notarul public pot formula cerere de reexaminare a încheierii de admitere sau de respingere, iar plângere împotriva încheierii registratorului-șef pot formula cei interesați, or față de principiul conform căruia "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus ", având în vedere că, în ceea ce privește dreptul de a exercita căile de atac, legiuitorul nu a mai folosit sintagma "persoanele interesate potrivit mențiunilor din cartea funciară", ci doar pe cea de "persoană interesată" sau "cei interesați", având în vedere că încheierea de respingere nr.8093 din 28.01.2013 emisă de Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Moreni este opozabilă, precum și faptul că intimatul și-a intabulat dreptul de administrare, iar Statul dreptul de proprietate asupra a 193 ha teren forestier proprietatea subscrisei, soluția instanței de fond referitoare la lipsa calității procesuale active, este vădit nefondată.

Pe fondul cauzei, apelanta a mai arătat că prin încheierea nr.l568 din 14.03.2012, B.C.P.I. Moreni a dispus intabularea dreptului de proprietate a Statului Român asupra imobilului cu numărul cadastral_, compus din teren în suprafață de 1.489.718 mp, înscris în cartea funciară nr._ a UAT I.L. C. și a dreptului de administrare al Ministerului A. Naționale, deși cererea de înscriere în cartea funciară nu a fost făcută, nici de proprietar - Statul Român și nici de titularul dreptului de administrare - M. A. Naționale, ci de U.M. 2547, care a solicitat, printr-un mandatar, în numele Ministerului A. Naționale, prima înregistrare și înscrierea dreptului de administrare asupra imobilului compus din teren extravilan în suprafață de 1.489.179 mp situat în ., Jud. Dâmbovița, că U.M. 2547, prin mandatarul său, a solicitat intabularea dreptului de proprietate în numele Statului Român și a dreptului de administrare, în numele Ministerului A. Naționale, fară a avea, însă, vreo împuternicire pentru acest demers, nici din partea Statului Român și nici din partea Ministerului A. Naționale, că M. Finanțelor Publice are calitatea de reprezentant al Statului Român, ca subiect de drepturi și obligații, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, iar nu U.M. 2547, care a formulat cererea de intabulare a dreptului de proprietate în speță, că încheierea de respingere nr.8093 din 28.01.2013 emisă de B.C.P.I. Moreni, prin care s-a soluționat cererea de reexaminare nu a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art.888 C.Civ. și ale art.28 din Legea nr.7/1996 republicată, potrivit cărora înscrierile în cartea funciară se realizează în temeiul unui act de proprietate, în sensul prevăzut de lege, iar în situația în care dreptul de proprietate urmează să fie înscris în favoarea Statului Român, acesta are obligația să probeze dreptul său cu un act administrativ prin care terenul a trecut în proprietatea statului sau cu un alt act autentic și că B.C.P.I. Moreni, deși avea această obligație, nu a verificat îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru înscrierea dreptului de proprietate al Statului Român în cartea funciară pentru un teren cu privire la care s-a dispus, prin Hotărârea_/06.12.2010 emisă de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Dâmbovița și prin procesul-verbal de punere în posesie nr.388 din 25.01.2011.

În drept, apelul a fost întemeiat pe disp. art. 466 și următoarele C.pr.civ., art.31 din Legea nr.7/1996 republicată, precum și pe celelalte prevederi legale evocate în cerere.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a arătat că apelanta nu a depus la dosarul cauzei o hotărâre definitivă și irevocabilă pronunțată în contradictoriu cu Statul român și M. Aparării Naționale prin care i-a fost recunoscut ei dreptul de proprietate pentru imobilul domeniu public aflat în proprietate al Statului Român și în administrarea M., înscris în cartea funciară_ a U.A.T. I.L.C., că intabularea dreptului de proprietate al Statului Român, asupra imobilului aflat în domeniul public, cu nr. cadastral_, compus din teren în suprafață de_ mp., înscris în cartea funciară_ UAT I. L. C., și a dreptului de administrare al M. A. Naționale s-a făcut în mod legal și corect, că O.C.P.I. Dâmbovița/ Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Moreni analizând cererea de recepție și înscriere formulata de Statul R. pentru imobil în administrarea Ministerului A. Naționale, prin reprezentantul său legal UM_, înregistrată în registrul general de intrare sub nr.1568/14.03.2012, a constatat în mod corect și legal că aceasta a fost formulată cu respectarea dispozițiilor legale mai sus citate și că pentru a respinge cererea de reexaminare O.C.P.I. Dâmbovița/ Biroul de

Cadastru și Publicitate Imobiliară Moreni a avut în vedere, în mod corect și

următoarele prevederi legale: art. 271 alin. 2 din Regulamentul privind conținutul, modul de întocmire și recepție a documentațiilor cadastrale, art. 61 alin.(2) si 62 alin.(l) din Ordinul nr.633/2006 al Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, art.l alin.(5) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr.7/1996, republicată.

Intimata a mai arătat că în urma verificării actelor care au stat la baza pronunțării încheierii nr.1568/14.03.2012, respectiv: Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 privind aprobarea unor modificări si completări in Inventarul bunurilor din domeniul public al statului aflate in administrarea Ministerului A. Naționale, Decizia nr.67/1953 a Ministerului Gospodăriei Silvice, Decretului nr.262/1974, procesul-verbal de predare-primire încheiat la data de 11.02.1975 între U.M._ M. și Ocolul Silvic Târgoviște, precum și Situația bunurilor imobile aflate în domeniul public al Statului și în administrarea Ministerului A. Naționale, adresa (declarație) nr.A-177 din 16.02.2012 emisă de U.M._ Dâmbovița, certificatul fiscal nr.20/23.02.2012 emis de Primăria I.L. C., O.C.P.I. Dâmbovița/ Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Moreni a constatat în mod corect că recepția documentației cadastrale precum și intabularea dreptului de proprietate al statului român și a dreptului de administrare al Ministerului A. Naționale în cartea funciară nr._ a comunei I.L. C., s-au efectuat cu respectarea dispozițiilor art. 40 alin.(5) din Legea nr.7/1996, republicată, ale Ordinelor nr.633/2006 si 634/2006 și ale Protocolului.

Examinând sentința civilă în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului ca și de dispozițiile legale incidente în cauză tribunalul va respinge apelul pentru următoarele considerente:

Prin încheierea nr. 1568/14.03.2012 a fost înscris în cartea funciară dreptul de proprietate al Statului Român și dreptul de administrare al Ministerului A. Naționale asupra imobilului cu numărul cadastral_.

Ca urmare a hotărârii nr._/6.12.2010 a Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate private asupra Terenurilor Dâmbovița reclamantei apelante i s-a validat dreptul de proprietate pentru suprafața de 570 ha teren vegetație forestieră din care suprafața de 558,05 ha situată pe raza comunei I.L.C. iar diferența de 11,95 ha situată pe raza comunei Vlădeni, fiind pusă în posesie potrivit proceselor verbale de punere în posesie nr. 388/25.01.2011 și respectiv nr. 214/25.01.2011.

Pentru terenul în suprafață de 558,05 ha situat pe raza comunei I.L.C. reclamanta a solicitat întocmirea documentației cadastrale pentru prima înscriere ocazie cu care s-a constatat o suprapunere cu imobilul identificat prin numărul cadastral_ ce aparține Statului Român.

Împotriva încheierii nr. 1568/14.03.2012 prin care a fost admisă cererea formulată de Statul Român pentru imobilul aflat în administrarea Ministerului A. Naționale și care a fost înscris în cartea funciară_ a U.A.T. I.L.C. dreptul de proprietate al Statului Român, apelanta a formulat cerere de reexaminare ce a fost respinsă prin încheierea nr. 8903/5.12.2013.

În conformitate cu dispozițiile art. 31 din Legea nr. 7/1996 cei interesați sau notarul public pot formula plângere la instanță împotriva încheierii registratorului șef prin care s-a soluționat cererea de reexaminare .

Persoanele interesate care pot formula respectiva plângere sunt atât titularii cererii de înscriere în cartea funciară cât și persoanele beneficiare ale înscrierilor prevăzute de art. 24 din actul normativ referitoare la drepturi reale sau la alte acte și fapte juridice.

Cum reclamanta nu este titular al cererii de înscriere în cartea funciară și nici nu s-a efectuat în favoarea sa o înscriere din cele prevăzute de art. 24 din Legea nr. 7/1996 referitor la imobilul înscris sub nr._ din cartea funciară în mod corect prima instanță a constatat că aceasta nu are calitate procesuală de a formula plângere împotriva încheierii de carte funciară .

Susținerea apelantei în sensul că în ceea ce privește comunicarea încheierii de admitere sau respingere a cererii de înscriere în cartea funciară art. 31 alin 1 din Legea nr. 7/1996 prevede că aceasta se comunică celui care a solicitat înscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic precum și celorlalte persoane interesate potrivit mențiunilor din cartea funciară în timp ce în cazul căii de atac formulate împotriva încheierii date de registratorul șef aceasta poate fi declarată de notarul public sau persoanele interesate pentru acestea din urmă nemaifiind menționate că este vorba de acele persoane potrivit mențiunilor din cartea funciară nu poate constitui temei pentru admiterea căii de atac având în vedere pe de o parte că stabilirea sferei persoanelor cărora li se comunică încheierea de înscriere sau de respingere a cererii de înscriere ori radiere a unui act sau fapt juridic precum și la celelalte persoane interesate potrivit mențiunilor din cartea funciară al căror interes este prezumat legal este justificată obiectiv și rațional de necesitatea evitării nesiguranței cu privire la mențiunile din cartea funciară și de apărarea principiului securității drepturilor subiective civile în timp ce referitor la procedura contestării a acestor încheieri se conferă posibilitatea doar persoanelor interesate sau notarului public nefiind menționată și persoana căreia i s-a comunicat încheierea de respingere a cererii de reexaminare, astfel că aceasta nu poate figura printre persoanele interesate.

În situația în care reclamanta are un drept referitor la imobilul înscris în cartea funciară, drept ce a fost lezat prin înscrierea anterioară acesta are la îndemână calea unei alte acțiuni .

Față de considerentele de mai sus tribunalul în temeiul art. 480 cod procedură civilă va respinge apelul .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelanta reclamantă P. R.- Mânăstirea A., cu sediul în Bucuresti, .. 1, sector 4, împotriva sentinței civile nr.607/25.11.2014, pronunțată de Judecătoria Moreni, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. A. Naționale prin Direcția pentru Relația cu Parlamentul și Asistență Juridică- pentru Unitatea Militară_, cu sediul în București, ., nr. 121-129, sector 1, dosarul având ca obiect „plângerea împotriva încheierii pronunțate de Birul de Cadastru și Publicitate Imobiliară ”.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 11.09.2015.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

GREFIER,

I. M.

G. S.

N. D.

Jud. fond D. C. D.

Judecătoria Moreni

Dosar nr._

Red. S.G./tehnored. A.G-

4 ex/10.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 527/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA