Accesiune. Decizia nr. 494/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 494/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 15386/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 494/2013
Ședința publică de la 20 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. E. N.
Judecător R. L. Z.
Judecător G. C. F.
Grefier C. C. S.
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul M. C. PRIN PRIMAR în contradictoriu cu reclamanții M. I., M. F., împotriva sentinței civile nr._ din 27 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2012, având ca obiect accesiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații reclamanți M. I. as. de av. R. R., M. F. rep. de av. R. R. lipsind recurentul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus taxa judiciară de timbru în cuantum de TT 155,75 lei + TJ 3 lei, nu s-a depus un exemplar motive de recurs pentru comunicare, după care;
La interpelarea instanței, apărător intimaților reclamanți, av. R. R., învederează că observat motivele de recurs de la soțul intimatei reclamante M. F. și nu mai solicită comunicarea motivelor de recurs distinct pentru aceasta.
Instanța constată că nu se mai impune comunicarea motivelor de recurs intimatei reclamante M. F. și pune în discuție proba cu înscrisurile depuse de recurentul pârât odată cu cererea de recurs.
Av. R. R. pentru intimații reclamanți solicită admiterea probei cu înscrisurile depuse.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse de recurentul pârât odată cu cererea de recurs, dupa care, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, s-a acordat cuvântul pe recurs.
Av. R. R. pentru intimații reclamanți solicită respingerea recursului, menținerea sentinței civile ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 18.06.2012 sub nr._ reclamanții M. I. și M. F. au chemat în judecată pe pârâtul M. C. – prin Primar, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dreptului de proprietate al reclamanților asupra podului existent la locuința P+1 pentru amenajare spațiu de locuit, compus din 2 camere, un hol și un balcon, construit în C., ., jud. D..
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că, în fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 611/24.03.1997 de BNP D. F., au devenit proprietarii terenului intravilan de 191 mp, . A, actual nr. 88, jud. D..
Reclamanții au mai precizat că pe terenul respectiv în baza autorizației de construire 353/10.04.1998 Primăria Municipiului C. a autorizat executarea lucrărilor de construire locuință P+1. Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară D., prin încheierea de carte funciară_/08.03.2012 a dispus intabularea dreptului de proprietate pentru întreg imobilul, atât teren și construcția edificată în baza autorizației de construire.
De asemenea, reclamanții au arătat că încă din 1998 construcția casă de locuit P+1 a avut edificat podul însă acesta nu fusese compartimentat în vederea amenajării spațiilor de locuit. În această situație, în urma unui proiect tehnic elaborat reclamanții arată că au formulat cerere pentru emiterea unei noi autorizații de construire pentru compartimentare pod existent la locuința P+1 pentru amenajare spații de locuit, modificări acoperiș pentru noua funcțiune, solicitând eliberarea unei autorizații de construire, însă nu au avut acordul vecinului de pe latura de sud, având în vedere că imobilul P+1 este executat pe limita de proprietate.
În drept, au fost invocate prevederile art. 111 C.p.civ. și art. 489-492 C.civ.
În susținerea acțiunii au fost depuse la dosar copii de pe proiect executat de Societatea Comercială Decarh Proiect S.R.L., autorizație de construire nr. 353/10.04.1998, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 611/24.03.1997, încheiere nr._ a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară D., certificat de nomenclatură stradală nr._/23.12.2004, extras de carte funciară nr._.
În dovedirea acțiunii reclamanții au solicitat administrarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale cu un martor și a probei cu expertiză tehnică judiciară specialitatea construcții civile, probe apreciate de instanța ca fiind utile cauzei și încuviințate ca atare.
În cadrul probei testimoniale a fost audiat martorul G. C., iar raportul de expertiză tehnică specialitatea construcții civile a fost întocmit de către expert C. Ș. și depus la dosar la data de 12.11.2012.
Prin sentința civilă nr._/27.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții M. I. și M. F., în contradictoriu cu pârâtul M. C. – prin Primar.
S-a constatat că reclamanții au dobândit prin efectul accesiunii imobiliare artificiale dreptul de proprietate asupra mansardei (podului) imobilului casă situat în C., ., compusă din două camere, casă scară și balcon.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanții sunt proprietarii terenului în suprafață de 191 mp, situat în C., ., jud. D., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 611/24.03.1997, teren pe care reclamanții și-au edificat o locuință P+1, în baza autorizației de construire nr. 353/10.04.1998.
De asemenea, reclamanții au edificat și un pod la imobilul casă de locuit în anul 1991, pod care însă nu a fost compartimentat, compartimentarea realizându-se ulterior și constând în două camere, casă scară și balcon.
Față de dispozițiile art. 488 si 492 C civ. urmează a se constata dobândirea de către reclamanți a dreptului de proprietate asupra mansardei (podului) imobilului casă edificată pe teren, ca efect al accesiunii imobiliare artificiale. Sub acest aspect instanța apreciază că un asemenea capăt de cerere nu este inadmisibil, atâta timp cât reclamanții nu dețin un înscris constatator al dreptului său de proprietate asupra mansardei (podului) imobilului casă existente în prezent pe teren, iar prezumția legală instituită de art. 492 din Codul Civil, deși operează de drept, nu poate constitui în sine un titlu de proprietate.
În speță devin incidente cu privire la construcția ce face obiectul prezentului litigiu regulile accesiunii, privită ca prelungire legală a dreptului proprietarului lucrului considerat principal asupra a tot ce se unește ca accesoriu cu acest lucru, prelungire justificată de caracterul exclusiv și absolut al dreptului de proprietate. Astfel, potrivit art. 482 raportat la art. 480 C.civ., pământul este considerat lucru principal și proprietatea asupra lui dă dreptul și asupra a tot ce se unește ca accesoriu cu acesta într-un mod natural sau artificial, proprietatea pământului cuprinzând în sine proprietatea suprafeței și a subfeței lui, așa cum dispune art. 489 C.civ.
Un astfel de accesoriu îl reprezintă și construcțiile, proprietarul terenului dobândind prin intermediul accesiunii, ca urmare a exercitării atributelor dreptului său absolut, și proprietatea construcției aflate pe acel teren.
Această mansardă (pod) este identificată prin raportul de expertiză depus la dosar, respectiv mansardă (pod) al imobilului casă situat în C., ., compusă din două camere, casă scară și balcon.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M. C., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivare, se arată in esenta ca este inadmisibila actiunea in constatare formulata de reclamanti, intrucat temeiul de drept invocat de reclamantă, respectiv art.492 din vechiul cod civil nu poate să fie luat în considerare față de art.111 C.proc.civ, pentru constatarea existenței unui drept care prevede că cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului, respectiv eliberarea autorizației de construire, cerere care trebuia sancționată potrivit legii cu respingerea acțiunii.
Din materialul probatoriu existent la dosarul cauzei ce include și proba testimonială, precum și susținerea reclamanților în cuprinsul cererii de chemare în judecată cu privire la faptul că a solicitat certificat de urbanism care prevede obligativitatea obținerii acordului autentificat al vecinului de proprietate, cerința nereală și nesusținută de certificatul de urbanism nr.42/10.01.2012 reiese fără putință de tăgadă că aceasta dovedește reaua-credință în respectarea legii, reclamanții având însă la îndemână instituția intrării în legalitate, prevăzută de Legea nr.50/1991, intrare în legalitate acordată de Primarul Mun.C. prin certificatul de urbanism nr.42/2012, ca acțiune în realizarea dreptului, cu prioritate de aplicare ca lege specială înaintea legii generale, vechiul cod civil, care instituie o prezumție relativă de proprietate asupra construcției edificată cu nerespectarea autorizației de construire, constatată în plan secundar prin art.492 din vechiul Cod civil.
Prezumția de proprietate stabilită de art.492 Cod Civil presupune ca accesiunea construcțiilor, plantațiilor sau altor lucrări făcute de un proprietar pe terenul său cu materiale aflate în proprietatea altei persoane, proprietarul pământului este dator să plătească valoarea materialelor devenind în acest mod proprietarul și al construcțiilor, plantațiilor sau lucrărilor astfel ridicate.
Se mai arată că, potrivit art. 14 din Noul Cod Civil orice persoană fizică sau juridică trebuie să își exercite drepturile și să își execute obligațiile civile cu bună credință în acord cu ordinea publică și bunele moravuri, iar potrivit art. 15 din același cod nici un drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil contrar bunei credințe. Reclamantul utilizează abuzul de drept în scopul eludării legii prin utilizarea dispozițiilor art. 492 din vechiul Cod Civil în defavoarea legii speciale nr.50/1991, creând o vătămare bugetului public al statului prin nevărsarea taxei de autorizare la bugetul local și a cotei de 1,0% din valoarea lucrărilor autorizate la bugetul de stat.
Totodata noul cod civil in dispoz. art 586 arata ca nu poate invoca buna credinta cel care ocnstruieste in lipsa sau cu nerespectarea autorizatiilor cerute de lege.
Legea nr.50/1991 conține pe lângă caracterul obligatoriu al executării lucrărilor de construire numai în baza autorizației de construire și caracterul sancționatoriu al acesteia prin aplicarea amenzilor civile în cazul edificării construcțiilor fără autorizația necesară.
Astfel, instanța de fond prin constatarea dreptului de proprietate asupra unei construcții edificate cu nerespectarea unei autorizații de construire instigă la nerespectarea prezumției absolute a legii privind executarea oricărei construcții numai în baza autorizației de construire.
Se mai arată că sunt neîntemeiate susținerile instanței de fond că executarea construcției fără autorizație de construire, respectiv inexistența autorizației de construire reprezintă un aspect formal, iar constatarea dreptului de proprietate al intimatei reclamante asupra construcției edificate fără autorizație de construire nu poate avea consecințe decât pe planul raporturilor de natură administrativă legate de inexistența autorizației de construire, eludând prevederile art. 2 din Legea nr.50/1991.
Se mai arată că este nefondată opinia instanței referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M. C., cu motivarea că M. C. este singurul subiect de drept cu personalitate juridică care poate contesta dreptul de proprietate al intimatei-reclamante asupra imobilului în cauză.
Astfel, Municipiului C. nu îi este justificată calitatea procesuală, deoarece el nu este parte în raportul juridic dedus judecății și nu se află într-o opoziție față de reclamant, pentru a i se legitima poziția de pârât în cadrul litigiului.
M. C. nu are vocație concretă la imobilul construcție al reclamantei și nu poate pretinde drepturi asupra patrimoniului acestuia, atât timp cât premisa Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții permite obținerea autorizației de construire în baza unei simple cereri și a unei documentații tehnice ori permite obținerea certificatului de atestare a edificării construcției, în vederea înscrierii în cartea funciară a acesteia, respectiv cea a lipsei probelor ce ar dovedi că Mun. C. ar fi edificat aceste construcții din fonduri publice, premise înlăturate de însuși reclamanta care pretind că este proprietara acestei construcții.
Pentru ca Municipiului C. să o se recunoască legitimare procesuală pasivă este necesar să fi contribuit din fonduri publice la edificarea construcției ce face obiectul litigiul ori să fi eliberat un act administrativ care să-i confere municipiului C. un drept asupra construcției, cum ar fi preluarea abuzivă ori expropriere a acestei construcții, ori să se fi constatat printr-un certificat de vacanță succesorală dreptul de proprietate asupra acestei construcții.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 ind.1 C.pr.civ., Tribunalul constată că recursul este nefondat.
Astfel, in ceea ce exceptia inadmisibilitatii actiunii, invocata de recurentul-parat, Trinbunalul constata ca aceasta este neintemeiata, intrucat fata de obiectul actiunii – constatarea dobandirii dreptului de proprietate asupra unei parti din imobil ca efect al accesiunii imobiliare si a dispoz. art . 492 C.civ., tribunalul constata ca in speta nu se pune problema ca reclamantii sa aiba la indemana o alta actiune decat cea promovata, in speta nefiind aplicabile dispozitiile art. 111 C.pr.civ. privind caracterul subsidiar al actiunii in constatare, cu consecinta inadmisibilitatii unei asemenea actiuni in situatia in care reclamantul ar avea la indemana o actiune in realizarea dreptului.
Sub acest aspect, tribunalul constata ca nu paote fi retinuta ca intemeiata sustinerea recurentului in sensul ca instanța nu putea pronunța o hotărâre prin care sa constate dreptul de proprietate al reclamantilor asupra construcției in litigiu, deoarece pentru aceasta era necesară eliberarea unei autorizatii de catre autoritatile locale, intrucat in speta reclamantii au invocat institutia accesiunii imobiliare in ceea ce priveste constatarea dobandirii dreptului de proprietate asupra constructiei in litigiu, iar instanta a analizat conditiile dobandirii dreptului de proprietate asupra constructilor edificate pe aceasta in virtutea aplicarii dispoz. art. 492 C.civ, conditii care nu privesc o eventuala autorizatie emisa de autoritatile locale.
Legii nr. 50/1991 nu condiționează existența sau recunoașterea dreptului de proprietate asupra unei construcții de respectarea procedurii administrative ce o instituie cu privire la construirea unui imobil și pentru a cărei încălcare există sancțiuni specifice.
Inexistenta unei autorizații de construcție pentru imobilul nou construit sau a unei parti din imobil nu poate limita dreptul reclamantului de a se adresa instanței de judecata pentru constatarea dreptului său de proprietate dobândit prin accesiune imobiliara sau in virtutea aplicarii dispoz. art. 492 C.civ., aceasta deoarece temeiul juridic in raport de care se analizează cererea este cel dat de Codul civil, iar nu de normele speciale din Legea nr. 50/1991. Astfel spus, constatarea dreptului de proprietate al reclamantilor nu poate avea consecințe pe planul raporturilor de natura administrativa legate de inexistenta autorizației pentru a se putea afirma ca acestia au tins, pe calea acțiunii de fata, sa eludeze dispozițiile Legii nr.50/1991.
Dispozițiile art. 586 din Noul Cod civil ori ale art. 14 si urm. din acelasi act normativ invocate de recurentul pârât nu sunt aplicabile în speță, față de dispozițiile art. 6 alin. 2 și 5 Noul Cod civil.
Tribunalul constata ca in speta este neintemeiata si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocate de recurentul parat M. C., prin primar, intrucat fata de obiecutl cauzei deduse judecatii - dobandirea dreptului de proprietate asupra constructiei –pod edificate de acestia in virtutea aplicarii dispoz. art. 492 C.civ., se constată că în cauză are calitate procesuală pasivă M. C. prin Primar, calitatea procesuala pasiva a unității administrativ-teritoriale M. C. fiind justificata prin aceea ca doar autoritatile administratiei publice locale pot contesta dreptul de proprietate al reclamantilor asupra constructiei in litigiu. In ceea ce priveste aspectele invocate de recurent in sustinerea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive legate de obtinerea certificatului de urbanism ori a autorizatiei de construire si cele legate de emiterea unui act administrativ de preluare a constructiei in litigiu ori existenta unui certificat de vacanta succesorala pentru constructia in litigiu, tribunalul constata ca acestea reprezinta doar simple consideratii teoretice, fara incidenta practica in prezenta cuaza.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul constata ca recurentul parat nu a formulat critici impotriva hotararii atacate, ci recurentul parat a inteles sa invoce prin prezentul recurs doar exceptia lipsei calitatii procesuale pasive si exceptia inadmisibilitatii actiunii deduse judecatii, exceptii care sunt neintemeiate pentru considerentele expuse mai sus.
Pe cale de consecinta, tribunalul urmează ca în temeiul art.312 C.pr.civ., să respingă ca nefondat recursul declarat de recurentul M. C. prin Primar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M. C. în contradictoriu cu reclamanții M. I. și M. F., împotriva sentinței civile nr._ din 27 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2012.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Martie 2013.
Președinte, M. E. N. | Judecător, R. L. Z. | Judecător, G. C. F. |
Grefier, C. C. S. |
Red.jud.M.E.N.
Tehn.S.V./2 ex.
19.04.2013
Jud.fond-M.B.
| ← Întoarcere executare. Decizia nr. 646/2013. Tribunalul DOLJ | Fond funciar. Decizia nr. 698/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
