Fond funciar. Decizia nr. 698/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 698/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 159/183/2010*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 698/2013
Ședința publică de la 16 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător D. O.
Judecător J. S.
Grefier L. E. C.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor, care au avut loc în ședința publică de la 02 aprilie 2013 și consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta deciziei, privind judecarea recursului formulat de pârâtul B. V. împotriva sentinței civile nr. 2875 din 12.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. G. și intimații pârâți C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR G., C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR D., P. C. G.-PRESEDINTELE COMISIEI LOCALE DE FOND FUNCIAR, P. JUDEȚULUI D. - PREȘEDINTELE COMISIEI JUDEȚENE DE FOND FUNCIAR, având ca obiect fond funciar.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică de la 02 aprilie 2013, pronunțarea amânându-se în mod succesiv pentru data de 09 aprilie 2013 și respectiv acest termen de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr._/63/2009 la Tribunalul D., la data de 26 ianuarie 2009, reclamanta B. G. a chemat în judecată pe pârâții Președintele Comisiei Județene de Fond Funciar a Prefecturii D. și Președintele Comisiei Locale de Fond Funciar a Primăriei G., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați aceștia să invoce în instanță nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 129 –_ din 04.03.1994 emis prin fraudarea legii, în ceea ce privește suprafața de 0,17 ha teren intravilan din T 39, P 24; obligarea pârâtului Președintele Comisiei Județene de Fond Funciar D. să anuleze Hot. 317/07.02.2006 ca nelegală și să-i reconstituie dreptul de proprietate, conform cererii sale nr. 14/01.09.2005; obligarea pârâților să i se recunoască dreptul de proprietate și moștenire asupra terenului aferent casei de locuit prin punerea efectivă în posesie pe vechiul amplasament existent la nivelul anului 1990; obligarea pârâților în solidar, la repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin neexecutarea sentinței civile nr. 865/24.04.2001 și prin refuzul nejustificat de a răspunde în termenul legal la cererile sale nr. 1025/07.05.2009, 1303 din 21.04.2009, 2083 din 07.07.2009, nr. 1438 din 18.07.2009, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii a arătat, în esență, că, titlul de proprietate nr. 129-_ din 4 martie 1994 este nul absolut întrucât include în el și suprafața aferentă construcțiilor proprietatea reclamantei.
Apreciind că nemulțumirile reclamantei vizează modul de eliberare a titlului de proprietate, prin sentința nr. 1710 din 30 noiembrie 2009, în temeiul art. 13 din codul de procedură civilă, Secția contencios administrativ și fiscal a Tribunalului D. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.
La termenul din 25 ianuarie 2010, reclamanta și-a reapreciat cererea în sensul că aceasta reprezintă o plângere împotriva refuzului celor două comisii de a o pune efectiv în posesie pe vechiul amplasament. A mai cerut să se constate dreptul său de proprietate dobândit prin uzucapiune în contradictoriu cu Consiliul local G..
La 10 martie 2010 C. L. G. a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea cererii motivat, în esență, de faptul că nu poate fi atribuit în proprietate terenul aferent casei de locuit deoarece acesta contravine configurației terenului deținut în anul 1962 iar amplasamentul existent la 1 ianuarie 1990 este rezultatul primirii de teren în folosință din terenul care în 1962 a aparținut lui B. V. și căruia i se cuvine potrivit legii nr. 18/1991.
În ședința publică din 27. mai 2010, reclamanta și-a precizat acțiunea solicitând ca judecata cererilor să se facă în contradictoriu și cu pârâtul B. V., acesta fiind introdus în cauză.
La 10 iunie 2010 reclamanta a invocat nulitatea absolută a executării silite din 11 septembrie 1996, inexistența hotărârii nr. 317/2006 și a procesului verbal de punere în posesie nr. 5/2009 întocmit de C. L. G..
Instanța a solicitat Comisiei Locale G. să înainteze planurile parcelare ale suprafețelor în discuție, înaintate cu adresa nr. 975 din 26 mai 2010 și la 17 iunie 2010 a dispus efectuarea unei expertize topo, care să individualizeze terenul din titlul de proprietate nr. 129-_ din 4 martie 1994, din titlul de proprietate nr. 189-_/1994 – declarat nul, să stabilească amplasamentul actual al terenurilor la care acestea se referă și dacă ele concordă cu schița anexă la autorizația de construire eliberată autorului reclamantei, expertiză efectuată de expertul M. A. D. .De asemenea, s-a efectuat și cercetare la fața locului, probă administrată la data de 17 noiembrie 2010.
Prin sentința civilă nr. 2845 din 25.11.2010 pronunțată de Judecătoria Băilești a fost respinsă excepția inexistenței hotărârii nr. 317/2006 a Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor D. și a procesului verbal de punere în posesie nr. 5/10 august 2010 întocmit de C. L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor G..
A fost admisă acțiunea în nulitate formulată de reclamanta B. Georgetaj în contradictoriu cu B. V. cu domiciliul în aceeași localitate, C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor D. și C. L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor G..
S-a constatat nul titlul de proprietate 129-_ din 4 martie 1994 cu privire la suprafața de 275 mp identificată conform schiței la raportul de expertiză prin punctele 15-16-19-18-5.
A fost anulat procesul verbal de punere în posesie nr. 5 din 10 august 2010 întocmit de C. L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor G..
S-a dispus întocmirea procesului verbal de punere în posesie în care să fie inclusă suprafața de 275 mp intravilan identificată conform schiței la raportul de expertiză prin punctele 15-16-19-18-5.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat următoarele:
Anterior colectivizării, autorul părților, B. (tatăl pârâtului B. V.) a deținut în punctul respectiv un hectar de teren; la timpul respectiv, terenul avea regim de extravilan. După ce fiul său B. T. s-a căsătorit în anul 1946, a plecat din gospodăria părintească, după ce a primit jumătate din terenul de un hectar în punctul în discuție. Și-a constituit rol propriu la registrul agricol, cel puțin din anul 1959 (dosar 1092/2002, fila 57) iar pe jumătatea sa de teren și-a făcut gospodăria, acea suprafață de 0,10 ha. denumită „vatra satului” devenind teren intravilan; s-a înscris în CAP cu soția, unde a lucrat până la desființarea acestuia.
B. V. a rămas în gospodărie cu fiul său B. V., până când acesta a plecat la oraș.
Până la decesul lui B. V. (anul 1964), hectarul de teren în discuție a fost utilizat în fapt ca lot în folosință de tată și fiul său B. T., potrivit statutului CAP de la timpul respectiv, După anul 1964, B. T. și-a extins dreptul de folosință și pe terenul pe care îl folosise ca membru CAP tatăl său (terenul nu putea fi preluat în folosință de B. V. întrucât acesta nu avea calitatea de membru CAP).
Că este așa, o dovedesc planurile de situație întocmite de autorități în anul 1972 (filele 178 și 182) din care rezultă că B. T. avea teren aferent casei de locuit suprafața cu un front la stradă de 19 mp iar în adâncime 60 m stăpânind cu titlu de folosință din terenul părintesc atât cât îi permitea statutul CAP și, în fapt, restul din terenul părintesc. Trebuie precizat faptul că în timpul cât se afla la C., pe o parte din terenul tatălui, pârâtul B. V., aflat la oraș, a fost tolerat de autorități, iar acesta și-a înființat o livadă ( a se vedea fila 35).
Trebuie precizat faptul că, indiferent de felul în care cei doi frați au utilizat terenul regimul juridic al acestuia la 1 ianuarie 1990 era următorul: 250 mp (cât îi permitea statutul CAP) se aflau în proprietatea lui B. T. iar restul din împrejmuire deținea cu titlu de folosință, ca și restul de dincolo de împrejmuire din terenul părintesc pe care îl folosea cu fratele său B. V. care, trebuie subliniat, era numai tolerat, atât de B. T., cât și de autorități.
Printre modurile de dobândire a proprietății, art. 645 din codul civil consacră legea ca fiind unul din acestea.
În temeiul legii (decretul-lege nr. 42/1990), la 30 ianuarie 1990 B. T., împreună cu soția sa B. M. (în calitatea lor de membri cooperatori) au devenit proprietari pe terenul împrejmuit, nedeterminat ca întindere, aferent casei de locuit și anexelor gospodărești construite în baza autorizației din anul 1972. Noțiunea de „deținători” folosită în text vizează calitatea de proprietari ai construcțiilor și anexelor iar din acest punct de vedere, în mod indiscutabil, în temeiul art. 30 din codul familiei sunt prezumați proprietari în comun.
Prin urmare, începând cu 31 ianuarie 1990 acest teren nu se mai afla nici în patrimoniul CAP, nici în cel al statului, astfel încât nu mai putea face obiectul legii nr. 18/1991, afară de cazul în care acesta ar fi fost expropriat (art. 481 din codul civil), lucru care nu s-a întâmplat însă.). Parte din proprietatea comună asupra terenului s-a transmis la moștenitori, cum chiar alin. 2 al art. 8 o spune, la 4 septembrie 1990, când B. T. a decedat, iar cealaltă parte s-a transmis la decesul lui B. M. la decesul ulterior al acesteia.
Din această perspectivă, reclamanta și-a justificat interesul cerut de alin. 2 al art. III din legea 169/1997 întrucât o suprafață din terenul pe care l-a moștenit (nerelevant dacă împreună cu alți moștenitori întrucât proprietatea este ocrotită în mod egal, indiviză sau exclusivă – art. 44 alin. 2 din Constituția României) a fost inclusă în titlul de proprietate eliberat pârâtului. Această suprafață de teren este de 275 mp și a fost identificată de expert prin punctele 15-16-19-18-5 în schița la raportul de expertiză și constatată și de instanță cu ocazia cercetării la fața locului, bondocul de la poartă ce delimita la stradă suprafața împrejmuită la 1 ianuarie 1990 existând încă ( fila 183).
După apariția Legii 18/1991, cum B. T. era decedat, soția sa, B. M., a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate (fila 55 din dosar nr. 42/2001), i s-a eliberat titlul de proprietate care a fost anulat de instanță prin sentința 865 din 24 aprilie 2001 din dosarul nr. 42/2001 care a stabilit că aceasta nu putea fi moștenitoare a lui B. T. deoarece renunțase la moștenirea acestuia. Prin aceeași sentință s-a dispus eliberarea titlului de proprietate lui B. E., fiul lui B. T., persoană îndreptățită în temeiul art. 8 al legii 18/1991.
Prin urmare, din perspectiva art. 1 din protocolul nr. 1, adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, sentința 865 din 24 aprilie 2001 a Judecătoriei Băilești reprezintă un bun, nefinalizat încă prin eliberarea titlului de proprietate, ca urmare a ignorării de către comisia locală de întocmire a procesului verbal de punere în posesie pentru suprafața din intravilan în conformitate cu ceea ce dobândiseră părinții săi prin decretul-lege 42/1990. În aducerea la îndeplinire a acestei sentințe, comisia era datoare să respecte cu privire la intravilan dreptul dobândit în temeiul decretului-lege 42/1990 și să elibereze un alt titlu lui B. E. în care suprafața să se reflecte ceea ce dobândise de drept – intravilanul și la cerere – suprafața de teren din titlul anulat.
C. locală a parcelat, însă, fie în mod arbitrar, fie printr-o interpretare greșită a hotărârilor în care părțile s-au judecat, amplasamentul terenului, „expropriindu-l”, se poate spune pe B. T. și soția sa de 275 mp.
Cu privire la acest aspect, chiar dacă între părți au avut loc nenumărate procese, în unele chiar și în aceleași calități și același obiect, nu se poate pune problema autorității lucrului judecat întrucât nu există identitatea de cauză. În procesele în nulitate precedente s-a pus problema îndreptățirii, a întinderii dreptului fiecărei părți, acesta constituind singurul criteriu de analiză a instanțelor, iar nu eliberarea unui titlu de proprietate și pe o suprafață de teren existentă deja în proprietatea reclamantei (care poate fi indiviză, sau exclusivă, așa cum s-a arătat, nerelevant însă), și refuzul punerii în posesie și eliberarea titlului de proprietate în conformitate cu dreptul dobândit la 30 ianuarie 1990 de către B. T..
Cu privire la excepțiile ridicate de reclamantă, cea a inexistenței hotărârii comisiei județene și a procesului verbal de punere în posesie s-au reținut următoarele:
Excepția inexistenței actului, consacrată în teoria dreptului, presupune neluarea în seamă a acestuia, or, în contextul cauzei nu se poate pune problema câtă vreme pentru desființarea hotărârii comisiei județene legiuitorul a prevăzut calea prin capitolul IV. al legii 18/1991. De altfel, hotărârea vizată stabilește numai întinderea dreptului, întindere pe care reclamanta nu o contestă.
Excepția inexistenței este la fel de inaplicabilă și procesului verbal de punere în posesie deoarece acesta există și reprezintă un act al comisiei locale întocmit în conformitate cu atribuțiile sale și împotriva căruia aceasta a făcut plângere (precizarea de la 25 ianuarie 2010) iar remediul întocmirii sale cu nesocotirea amplasamentului este anularea potrivit procedurii prevăzute de capitolul IV din legea 18/1991. De altfel, este ușor de observat că reclamanta pune inexistența pe seama necomunicării, chestiune clarificată de instanță în precedentul considerentelor.
Prin urmare, excepția inexistenței celor două acte emise de cele două comisii a fost respinsă.
La data de 05 ianuarie 2011 reclamanta a solicitat acestei instanțe îndreptarea erorilor și omisiunilor strecurate în hotărâre constând în lipsa consemnării suprafeței proprietatea sa de 1139 mp, nepronunțarea asupra excepției nulității executării silite, neobligarea intimatelor la daune cominatorii, nepronunțarea asupra cererii de reparare a prejudiciului moral și material, încălcarea dreptului de servitute asupra curții sale și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sent. civ. nr. 130/27.01.2011, instanța de judecată a respins cererea de completare a hotărârii și de îndreptare a erorilor materiale formulată de petenta reclamantă B. G..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat că în raport de motivarea în fapt cererea are o dublă natură, de îndreptare a erorilor și de completare a hotărârii, fiindu-i aplicabile atât dispozițiile art. 281 cât și cele ale art. 2812 din codul de procedură civilă. Din perspectiva acestui din urmă text, instanța constată că cererea este făcută în termenul prevăzut de lege.
Instanța a constatat nul titlul de proprietate al pârâtului numai cu privire la diferența dintre suprafața asupra căreia a dobândit dreptul de proprietate reclamanta și soțul său în temeiul legii –decretul 42/1990 – în configurația identificată de expert la 30 ianuarie 1990 raportat la situația actuală, rezultând un minus de suprafață de 275 mp identificată conform schiței la raportul de expertiză. Tocmai ca urmare a constatării nulității cu privire la această suprafață și implicit a constatării dreptului de proprietate pentru diferența, instanța a dispus întocmirea procesului verbal de punere în posesie astfel încât în acesta să fie inclusă și suprafața de 275 mp, prin aceasta curtea reclamantei dobândind configurația avută la data dobândirii dreptului de proprietate în temeiul legii – 30 ianuarie 1990, indiferent de actele emise ulterior de către comisia locală cu privire la amplasamentul terenului pârâtului.
În ceea ce privește nulitatea executării silite aceasta putea fi invocată numai pe calea contestației la executare. Cum reclamanta nu a fost parte în procesul finalizat prin sentința executată, în mod implicit instanța a dat eficiență inopozabilității executării silite, cu efecte și asupra inexistenței autorității lucrului judecat în precedenta cerere în constatare a nulității titlului pârâtului, unde s-a pus în discuție iar instanța a rezolvat numai problema întinderii dreptului, nu și a amplasării suprafeței din titlul de proprietate al pârâtului.
Calificarea cererii unei persoane care se adresează instanței nu este atributul acesteia ci, potrivit art. 84 din codul de procedură civilă, al instanței. În raport de aceasta și de precizarea de la fila 13, instanța a stabilit cadrul procesual prevăzut de dispozițiile capitolului IV din legea 18/1991 și ale legii nr. 169/1997, disjungând cererea de constatare a dreptului de proprietate prin uzucapiune în contradictoriu cu Consiliul local G.. Or, în precizarea menționată nu se mai regăsesc cererile anterioare cu privire la repararea prejudiciului moral și material, „încălcarea dreptului de servitute asupra curții” și plata cheltuielilor de judecată, astfel încât instanța a considerat că nu mai este învestită cu soluționarea acestor cereri și a considerat cheltuielile de judecată necerute, aplicând dispozițiile art. 274 alin. 1.
Împotriva acestei sentinței civile nr. 2845/25.11.2010 a declarat recurs, pârâtul B. V., iar împotriva sentinței nr. 130/27.01.2011 a declarat recurs reclamanta B. G..
Prin decizia nr. 1174 din 01 Iunie 2011, a Tribunalului D.- Secția civilă s-au admis recursurile declarate de reclamanta B. G. și de către pârâtul B. V. în contradictoriu cu pârâtele C. L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor G., C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor D., împotriva sentințelor civile nr. 2845 din 25 noiembrie 2010 și 130 din 27 ianuarie 2011, pronunțate de Judecătoria Băilești, în dosarul nr._ .
Au fost casată sentințele civile atacate și trimisa cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Instanța de control a reținut că, deși reclamanta a invocat in acțiunea precizata dispozițiile art. 645,1837,1846-1847,1859-1860,1890 c. civ. și disp. art. 64 din Legea 18/1991 modif., prima instanța, nu numai ca nu s-a pronunțat asupra acestor prevederi, dar în mod nelegal a omis a verifica incidenta acestora în cauza si nu s-a pronunțat în niciun fel asupra lor, soluționând cauza prin prisma dispozițiilor art. III din legea 169/1997 și ale capitolului IV din legea 18/1991, fără a pune în discuția părților acest temei juridic al cererii reclamantei.
În ceea ce privește recursul declarat de reclamanta B. G. împotriva sent. civ. nr. 130/27.01.2011, tribunalul constată că instanța de fond nu a stabilit, cu respectarea principiului disponibilității, obiectul cererii de chemare in judecata, în condițiile în care reclamanta a solicitat, prin cererea formulată, atât îndreptarea erorilor și omisiunilor strecurate în hotărâre, cât și completarea dispozitivului hotărârii, și a indicat ca temei de drept al acțiunii dispozițiile art. 281 C.p.c., încălcând astfel dreptul la apărare al acesteia.
In raport de considerentele expuse, constatând că instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și în raport de dispozițiile art. 312 al. 3 teza întâi C.pr.civ., instanța a admis recursurile, a casat sentințele civile atacate și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare, instanța de fond urmează să pună în discuția părților temeiul juridic al acțiunii precizate formulate de reclamantă la data de 27.10.2009 și să stabilească obiectul cererii de chemare in judecata formulată la data de 05.01.2011, în vederea soluționării corecte a cauzei.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr._ și s-a stabilit termen de judecată la data de 04.08.2011.
La aceeași dată, reclamanta a depus o cerere în care a invocat excepția de nelegalitate a actelor administrative unilaterale cu caracter individual - Hotărârea nr. 317 din 07.02.2006 a Comisiei Județene de aplicare a legii nr 247/2005 și procesul verbal de punere în posesie nr. 5 din 10.08.2009 al Comisiei locale de fond funciar din ., arătând, in esența, ca cele doua acte sunt emise cu exces de putere in sensul art. 2 alin. 1 lit. n din Lg. nr. 554/2004 întrucât îi vatămă drepturile constituționale asupra proprietății si la moștenire, garantate de art. 44 si 46 din Constituție si art. 23-24 din Lg. nr. 18/1991.
De asemenea, a arătat ca cele doua acte sunt nelegale întrucât nu i-au fost comunicate personal si sub semnătura, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, conform art. 53 din Lg nr. 18/1991 si nu beneficiază de prezumția de legalitate, iar procesul verbal de punere in posesie este ilegal întrucât nu are atașată schița amplasamentului terenului.
A mai arătat că excepția de nelegalitate este imprescriptibila.
La data de 7.03.2012, in dosarul nr._, Judecătoria Băilesti, în temeiul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a dispus trimiterea dosarului la Tribunalul D. - Secția de C. Administrativ și fiscal pentru soluționarea excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 317 din 07.02.2006 a Comisiei Județene de Aplicare a Legii nr. 247/2005 și a procesului verbal de punere în posesie nr. 5 din 10.08.2009 al Comisiei Locale de fond funciar din ., și a suspendat cauza până la soluționarea de către Tribunalul D. – Secția de C. Administrativ și fiscal a excepției invocate.
Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Băilesti a reținut ca in dosarul nr._ având ca obiect fond funciar, reclamanta B. G. a invocat in contradictoriu cu pârâții C. L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor G., C. Judeteana Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor D. și B. V. excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 317 din 07.02.2006 a Comisiei Județene de Aplicare a Legii nr. 247/2005 și a procesului verbal de punere în posesie nr. 5 din 10.08.2009 al Comisiei Locale de fond funciar G..
Judecătoria B. a apreciat ca de actele administrative depinde soluționarea litigiului de fond, motiv pentru care în temeiul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a sesizat instanța de contencios administrativ competentă – Tribunalul D. – Secția de C. Administrativ și Fiscal cu solutionarea acestei excepții de nelegalitate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul D. la data de 23.04.2012, fiind înregistrată sub nr._ .
Prin sentința nr. 2236/2012, pronunțată la 24 mai 2012, în acest dosar, instanța a respins excepția de nelegalitate invocata de reclamanta B. G. în contradictoriu cu pârâții C. L. pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor G., C. Judeteana Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor D., ca inadmisibilă.
Această sentință a rămas definitivă și irevocabilă.
Tot la data de 04.08.2011, reclamanta a depus o cerere în care a invocat excepția de ordine publică privind necompetența Judecătoriei Băilești pentru soluționarea cauzei cu obiectul refuz soluționare cereri.
În motivarea cererii, reclamanta arată în esență că instanța sesizată a interpretat greșit obiectul juridic al acțiunii formulate ca fiind obligație de a face, pronunțându-se greșit pe excepția necompetenței invocată din oficiu prin sentința civilă nr. 1710/30.11.2009, prin care s-a desesizat greșit în favoarea Judecătoriei Băilești.
La data de 16 noiembrie 2011, reclamanta și-a precizat acțiunea ( fila 42 dosar) solicitând să se constate :1. refuzul soluționării cererilor cu nr. 1025/07.05.2009, 1438/08.07.2009, 1303/21.04.2009, 2083/07.07.2009 și contestației nr_/17.08.2009, să se stabilească amplasamentul terenului aferent casei de locuit de 19 m x 60 m= 1140 m.p. sau 25 m x 80 m=0,20 ha și punerea în posesie a acesteia pe vechiul amplasament al anului 1990,2. nulitatea absolută a procesului verbal de punere în posesie nr. 5/2009 și a hotărârii nr. 317/2006;3. nulitatea absolută parțială a procesului verbal de punere în posesie anexă la TP nr 129-_/04.03.1994 și nulitatea absolută parțială a TP nr. 129-_/04.03.1994; 4. nulitatea absolută a actelor de executare a sentinței nr. 4793/18.10.1994, întoarcerea executării și demolarea gardului amplasat abuziv; 5. să fie obligați pârâții în solidar la plata unei reparații echitabile cu titlu de daune materiale și morale.
În motivarea în fapt, s-a arătat că nu s-au respectat dispozițiile legilor funciare la întocmirea actelor atacate și că în mod nejustificat pârâtele nu au răspuns la cererile depuse de reclamantă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 23,24,64 alin 1 și 2 din legea nr. 18/1991, art. 8 și 11 alin 1 lit. d din legea nr. 554/2004, art. 44,46,52 din Constituția României.
La data de 06.12.2011, pârâtul B. V., a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii precizate.
A invocat excepția prescripției dreptului de a solicita cele menționată de reclamante în capătul nr. 1 al cererii precizate, întrucât trebuia solicitat în termen de 6 luni de la data expirării termenului de 30 de zile în care trebuia să i să răspundă la cereri.
Cu privire la stabilirea amplasamentului terenului aferent casei de locuit de 19 m x 60 m= 1140 m.p. sau 25 m x 80 m=0,20 ha și punerea în posesie a acestuia pe vechiul amplasament al anului 1990, se susține că nu este posibil atât timp cât suprafața în cauză este inclusă în TDP 125-_/04.03.1994 emis pe numele pârâtului.
Față de aceste două subpuncte a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.
La capătul nr. 2 de cerere, susține că motivul invocat de reclamantă nu poate constitui motiv de nulitate absolută.
Pentru capătul nr. 3 de cerere, pârâtul invocă excepția autorității de lucru judecat cu privire la nulitatea absolută parțială a TP nr 129-_/04.03.1994, indicând în acest sens sentința civilă nr. 1709/19.10.2009, stată în dosarul nr._ al Judecătoriei Băilești, definitivă și irevocabilă.
Pe fondul cauzei, învederează că la dosar există acte din care rezultă că autorul B. E. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,10 ha teren intravilan.
Se arată de asemenea, că autorul comun al părților B. V. i-a lăsat pârâtului prin testament autentificat sub nr. 2406/21.03.1991 un loc de casă în suprafață de 1600 mp situat în . o casă de cărămidă arsă având 3 camere și balcon, acoperită cu țiglă, un grajd cu o cameră, un pătul și o magazie, întrucât la toți ceilalți 4 copii le-a dat câte 15.000 m.p teren arabil.
Se solicită să se aibă în vedere sentința civilă nr. 4793/18.10.1994 pronunțată în dosarul nr. 3427/1994 al Judecătoriei Băilești, definitivă și irevocabilă, prin care s-a admis acțiunea în revendicare împotriva numitei B. M., privind suprafața de 0,17 ha teren intravilan.
Pârâtul mai susține că tatăl lui era proprietar al terenului în suprafață de 1 ha, teren extravilan, dând jumătate fiului T. și restul pârâtului, pentru a-și construi case.
Se arată că a demolat casa construită pe terenul lui iar în 1962 nu a mai figurat cu teren curți construcții iar ulterior terenul a fost atribuit în parte ca lot ajutător lui B. T., întrucât el nu era membru cooperator.
În 1972 Primăria G. a emis o autorizație de extindere a locuinței lui B. T., trecându-i ca dimensiuni inclusiv terenul primit ca lot în folosință primit de pârât de la tatăl lui.
Cu toate acestea pârâtul susține că a înființat o livadă și a posedat terenul în continuare fiind inclusă această suprafață în TDP 129-_/04.03.1994.
Cu privire la capetele de cerere nr. 4 și 5, pârâtul invocă inadmisibilitatea acestora, susținând că primul nu poate fi cerut decât pe calea unei contestații la executare iar la al doilea nu a indicat cuantumul daunelor solicitate.
La data de 07 noiembrie 2011, reclamanta a depus o completare la motivarea cererii precizate( fila 55 dosar) în care a arătat că totalul terenului solicitat prin cele două cereri conexate este de 2,60 ha, din care 0,20 ha teren intravilan, care se regăsește în registrul cadastral înscris la rolul soacrei sale B. M. și în registrul agricol al autorului B. T. sub un total de 2,62 ha din care în punctul P. o,02 ha vatră . curți construcții și 0,50 teren extravilan.
La data de 07 septembrie 2012, reclamanta a depus precizare de reîntregire și plângere împotriva hotărârii nr. 490/24.07.2012 a Comisiei Județene de fond funciar D. și împotriva refuzului de emitere a ordinului Prefectului jud D., la cererea nr 1385/21.05.2012( fila 143 dosar).
În motivarea în fapt, se arată că prin hotărârea atacată s-a soluționat la data de 24.07.2012 contestația nr. 1725/17.08.2009, completată la data de 20.02.2012.
Se solicită anularea hotărârii pentru că TDP trebuia emis legal pe numele moștenitorilor, nu a înscris în procesul verbal nr. 5 /2009 terenul curți construcții aferent casei de locuit, cu amplasamentul în T 39 P 24, fiind nesemnat de moștenitorii lui B. E..
Solicită să se emită ordinul prefectului pentru suprafața de 2000 mp teren aferent casei de locuit constituit în baza art. 23,24 și 36 din legea nr. 18/1991.
La data de 02 octombrie 2012 pârâta C. L. de fond funciar a Primăriei G. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea precizării de întregire și plângerii formulate de reclamantă.
În motivarea în fapt, pârâta arată că procesul verbal nr. 5/2009 a fost emis ca urmare a aplicării procedurii de emitere a titlului impus de punerea în aplicare a sentinței nr. 865/24.04.2001 a Judecătoriei Băilești.
Se susține că reclamanta solicită ca punerea în posesie să se facă pe vechiul amplasament lucru care încalcă prevederile acestei sentințe.
La data de 31.10.2012, reclamanta prin declarație scrisă a renunțat la judecata tuturor cererilor de chemare in judecata si precizarilor depuse la dosar până la aceasta dată cu exceptia cererii de chemare in judecata precizata si depusă la data de 16.11.2011 (fila 42 dosar), cu completarea de motivare de la fila 55 dosar si a precizării de întregire si plângerii depuse la data de 07.09.2012 (fila 143 dosar).
Instanța a luat act de cererea de renunțare la judecata a tuturor cererilor de chemare in judecata si precizărilor depuse la dosar până la aceasta dată, potrivit declarației luate reclamantei B. G. la termenul de astăzi, cu excepția cererii de chemare in judecata precizata si depusă la data de 16.11.2011(fila 42 dosar), cu completarea de motivare de la fila 55 dosar si a precizării de întregire si a plângerii depuse la data de 07.09.2012 (fila 143 dosar).
Prin sentința civilă nr. 2875/12.11.2012, pronunțată de Judecătoria Băilești, în dosarul nr._, a fost respinsă excepția prescripției dreptului de a formula contestație împotriva refuzului de soluționare a cererii, invocate de pârâtul B. V..
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtul B. V., privind capătul de cerere al nulității absolute parțiale a titlului de proprietate emis pe numele pârâtului.
A fost respinsă excepția autorității de lucru judecat cu privire la capătul de cerere privind nulitatea absolută parțială a TDP nr 129-_/1994, invocată de pârâtul B. V..
A fost admisă în parte acțiunea precizată și plângerea formulata de reclamanta B. G. în contradictoriu cu pârâții B. V. și C. L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor G., C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor D., P. C. G. -Președintele Comisiei Locale de Fond Funciar și P. Județului D. -Președintele Comisiei Județene de Fond Funciar
S-a constatat nul TP 129-_ din 4 martie 1994 cu privire la suprafata de 275 m.p. identificata conform schitei din raportul de expertiză întocmit de expert M. A. D., prin punctele 15-16-19-18 -5.
A fost anulată hotărârea nr. 490/24.07.2012 a Comisiei Județene de fond funciar D..
A fost anulat procesul verbal de punere în posesie nr. 5/10.08.2010 întocmit de C. L. de fond funciar G..
S-a dispus întocmirea procesului verbal cu respectarea amplasamentelor din TDP nr 189-_/1994 și în care sa fie inclusă si suprafata de 275 m.p. descrisă mai sus pe numele moștenitorilor autorului B. E. .
A fost respins restul capetelor de cerere.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Pe excepția prescripției dreptului de a formula contestație împotriva refuzului de soluționare cereri, invocată de pârâtul B. V..
Instanța a reținut că contestația reclamantei a fost formulată în data de 26.10.2009, data poștei, în termenul de 6 luni prevăzut de lege față de termenul de 30 de zile în care pârâtele erau obligate să răspundă, cea mai veche cerere la care trebuiau să răspundă fiind cea cu nr. 1303/21.04.2009, restul fiind cu numere mai recente, din lunile ce au urmat, și în consecință excepția va fi respinsă ca neîntemeiată.
Pe excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtul B. V., privind capătul de cerere al nulității absolute parțiale a titlului de proprietate emis pe numele pârâtului.
Instanța a constatat că reclamanta are calitate procesuală activă, fiind moștenitoare a defunctului B. E., autorul dreptului de proprietate a cărui reconstituire se solicită și pe cale de consecință va respinge excepția invocată de pârât.
Pe excepția autorității de lucru judecat cu privire la capătul de cerere privind nulitatea absolută parțială a TDP nr. 129-_/1994, invocată de pârâtul B. V..
Instanța a constatat că în dosarul nr._ al Judecătoriei Băilești, având același părți ca în prezentul dosar s-a soluționat capătul de cerere privind nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 129-_/04.03.1994, emis pe numele pârâtului B. V., cerere întemeiată pe motivarea lipsei calității de moștenitor a pârâtului.
În prezenta cauză deși sunt același părți, obiectul cererii îl constituie nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate emis pe numele pârâtului, ca fiind emis unei peroane fără drept, reclamanta invocând prevederile art. 24 din legea nr 18/1991 rep., în ceea ce o privește.
În această situație, nu există autoritate de lucru judecat ci doar putere de lucru judecat cu privire la constatarea nulității absolute a titlului de proprietate în discuție, pe motivarea lipsei calității de moștenitor a pârâtului și pe cale de consecință, instanța va respinge excepția autorității de lucru judecat, avându-se în vedere că altele sunt temeiurile de drept ale cererii și starea de fapt ce trebuie analizată, în consecință cauza pe care se întemeiază cererea.
Instanța a reținut că autorul comun al părților, defunctul B. V., a avut în proprietate anterior cooperativizării un teren extravilan în suprafață de 1 ha, pe care l-a împărțit între cei doi fii: tatăl autorului reclamantei, defunctul B. T. și pârâtul B. V..
Defunctul B. V. a avut în proprietate anterior colectivizării terenul intravilan în suprafață de 0,17 ha în timp ce B. T. a avut anterior colectivizării terenul intravilan în suprafață de 0,12 ha, așa cum rezultă din registrele agricole depuse în cauză. Restul terenurilor avute în proprietate aveau regim de teren agricol extravilan.
Potrivit opiniei expertului, în registrul agricol, autorul pârâtului, defunctul B. V. nu figurează cu teren în CV 39, P 24, ci figurează doar B. M., următorul vecin fiind M. M. și nu pârâtul.
De asemenea, s-a constatat că terenul intravilan în suprafață de 0,16 ha testat de autorul pârâtului acestuia prin testamentul autentificat sub nr. 2406/21.03.1991, are alți vecini, fiind situat potrivit TDP 129-_,/1994, în T 16, P 13 și 13/1.
Pe numele pârâtului a fost emis TDP 129-_, în care este trecut un teren intravilan în suprafață totală de 0,34 ha, astfel: 0,10 ha în T 16 P 13, 0,07 ha în T 16 P 13/1 și 0,17 ha în T 39 P 24.
Pe numele autorului reclamantei B. E., potrivit sentinței civile nr. 865/2001, a Judecătoriei Băilești, era proprietar al unui teren intravilan în suprafață de 0,10 ha, astfel cum apare evidențiat în TDP 189-_/15.03.1994, emis pe numele lui B. M..
Instanța a mai constatat că prin autorizația pentru executare de lucrări nr 20 din 24.07.1972, s-a reținut că terenul intravilan aferent construcțiilor era în suprafață de 1139 m.p., delimitat, în raportul de expertiză depus în primul ciclu procesual de expert M. A. D., pe punctele 15-16-19-18-15 din planul anexă nr. 1.
Întrucât nu s-a făcut dovada că autorul pârâtului B. V., ar fi avut în punctul ,, P.", teren intravilan în proprietate, în mod greșit, i s-a constituit drept de proprietate acestuia pe vechiul amplasament, care a devenit în prezent intravilan, față de acesta fiind aplicabile dispozițiile art. 14 din legea nr 18/1991 rep., care prevede că: ,, (1) Terenurile cooperativelor agricole de producție situate în extravilanul localităților devin proprietatea cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, corespunzător suprafețelor aduse sau preluate în orice mod în patrimoniul cooperativei.
(2) Atribuirea efectivă a terenurilor se face, în zona colinară, de regulă, pe vechile amplasamente, iar în zonele de câmpie, pe sole stabilite de comisie și nu neapărat pe vechile amplasamente ale proprietății, în cadrul perimetrelor actuale ale cooperativelor agricole de producție."
Pe de altă parte, s-a făcut dovada că tatăl autorului reclamantei, defunctul B. V., figura în registrul agricol cu suprafața de 1200 mp teren intravilan, situat potrivit expertizei, schiței aferentă autorizației anterior indicate și registrului agricol, în C39, P 24.
Pentru acest teren, așa cum a fost el individualizat în raportul de expertiză, autorul reclamantei, defunctul B. E. era îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate, în temeiul art .24 din legea nr 18/1991 rep care dispune că :,, Terenurile situate în intravilanul localităților, care au fost atribuite de cooperativele agricole de producție, potrivit legii, cooperatorilor sau altor persoane îndreptățite, pentru construcția de locuințe și anexe gospodărești, pe care le-au edificat, rămân și se înscriu în proprietatea actualilor deținători, chiar dacă atribuirea s-a făcut din terenurile preluate în orice mod de la foștii proprietari."
Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, suprafața de teren la care este îndreptățit autorul reclamantei, se suprapune cu terenul pârâtului pe o suprafață de 275 m.p., delimitată de punctele 10-9-18-19-18-10 din planul anexă nr. 1 cu dimensiunile prevăzute în același plan.
Nu există nici un dubiu, că această suprafață de teren nu trebuia constituită pe numele pârâtului B. V., întrucât ea are ca proprietar pe tatăl autorului reclamantei, fiind în posesia lui și împrejmuită (stâlpi vechi de gard fiind identificați de expert și prima instanță de fond cu ocazia cercetării la fața locului), nefiind la dispoziția comisiei, fiindu-i aplicabile dispozițiile art 23 din legea nr. 18/1991 .
În aceste condiții, se impune aplicarea art. 27 alin (2^2 din legea nr 18/1991 rep. potrivit căruia:,,În cazurile în care s-au emis titluri de proprietate în mod abuziv altor persoane decât foștii proprietari iar aceștia dețineau la acel moment adeverințe de proprietate și aveau posesia terenului, comisiile de fond funciar vor revoca titlurile emise cu încălcarea legii, dacă acestea nu au intrat în circuitul civil. Dacă respectivele titluri de proprietate au intrat în circuitul civil prin acte de vânzare-cumpărare sau în alt mod, fostul proprietar se va adresa justiției pentru constatarea nulității absolute a titlului respectiv potrivit prevederilor art. III din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991."
Avându-se în vedere aceste motive și aceste prevederi legale, instanța a admis în parte acțiunea precizată, a constatat nulitatea absolută a TDP 129-_ din 4 martie 1994, emis pe numele pârâtului B. V., cu privire la suprafata de 275 m.p. identificată conform schiței din raportul de expertiză întocmit de expert M. A. D., prin punctele 10-9-18-19-18-10.
În ceea ce privește capătul de cerere privind plângerea formulată împotriva hotărârii nr. 490/24.07.2012 a Comisiei Județene de fond funciar D. și a procesului verbal de punere în posesie nr. 5/10.08.2010 întocmit de C. L. de fond funciar G., instanța a constatat că este întemeiată din următoarele motive:
Potrivit sentinței nr. 856/2001, a Judecătoriei Băilești, pronunțată în dosarul nr 42/2001, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul B. E., în contradictoriu cu pârâții B. V., C. L. de fond funciar a . Județeană de fond funciar D., s-a dispus anularea hotărârii Comisiei județene nr. 473/02.09.2000, anularea TDP nr 189-_/15.03.1994 și emiterea unui nou titlu de proprietate pe numele B. E.- moștenitor acceptant al succesiunii autorului B. T.. De asemenea, a fost respins capătul de cerere privind anularea TDP nr 129-_/1994.
În temeiul acestei hotărâri, C. L. de fond funciar a . procesul verbal de punere în posesie nr. 5/2001.
Din cuprinsul procesului verbal contestat, nr. 5/2001 prin care trebuia să se pună în posesie moștenitorii reclamantului B. E., introduși în cauză pe parcursul judecății, se constată că nu s-au respectat dispozițiile de emitere a unui nou titlu de proprietate, pentru terenurile existente pe titlu de proprietate nr. 189-_/15.03.1994, fiind făcută punerea în posesie pentru terenuri ce nu se regăsesc pe acesta, respectiv: suprafața de 1000 mp din T 39 P 24- curți construcții căreia i-a fost schimbată categoria de folosință în arabil intravilan și amplasamentul în T 39 P 24/1, și suprafața de 0,40 ha teren arabil extravilan din T 56 P 24 căreia i-a fost schimbat amplasamentul în T 56 P 24/1.
Astfel, instanța a constatat că motivele invocate de reclamantă în contestația ei, sunt întemeiată și pe cale de consecință, a admis plângerea acesteia, a anulat hotărârea nr 490/24.07.2012 a Comisiei Județene de fond funciar D.., va anula procesul verbal de punere în posesie nr 5/10.08.2010 întocmit de C. L. de fond funciar G. și a dispus întocmirea procesului verbal cu respectarea amplasamentelor din TDP nr. 189-_/1994 și în care să fie inclusă si suprafața de 275 m.p. descrisă mai sus pe numele moștenitorilor autorului B. E..
Cu privire la capătul de cerere de constatare a nulității absolute a actelor de executare silită a sentinței civile nr. 4793/18.10.1994, întoarcerea executării silite și demolarea gardului amplasat pe terenul reclamantei, instanța l-a respins ca neîntemeiat, având în vedere că autorul B. E., fiul debitoarei B. M. a fost de acord cu punerea în posesie a pârâtului B. V., așa cum rezultă din procesul verbal încheiat la data de 11.09.1996 de executorul judecătoresc.
De asemenea, s-a respins ca neîntemeiat și capătul de cerere privind obligarea pârâților în solidar la plata unei reparații echitabile cu titlu de daune materiale și morale, având în vedere că nu s-a făcut în nici un mod dovada unor prejudicii patrimoniale suferite de reclamantă printr-o faptă a acestora de încălcare a unui presupus drept de servitute și nici a prejudiciilor morale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul B. V., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Invocă excepția prescripției dreptului la acțiune raportat la cererea formulată de reclamantă în baza legilor fondului funciar, întrucât aceste cereri nu au fost promovate în termenul prevăzut de lege. Instanța de fond a reținut termenul de 6 luni, însă recurentul consideră că aceste cereri trebuiau formulate în 30 de zile.
Raportat la capetele de cerere privind constatarea nulității actelor premergătoare emiterii titlului de proprietate emis pe numele pârâtului și constatarea nulității titlului de proprietate, invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, întrucât autorul acesteia, B. E. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate după B. T. numai cu privire la suprafața de 0,10 ha pentru care i s-a emis titlul de proprietate și excepția autorității de lucru judecat cu privire la cererea privind nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 125-_/04.03.1994. Astfel, prin sentința civilă nr. 1709/19.10.2009, stată în dosarul nr._, s-a respins capătul de cerere privind constatarea titlului de proprietate nr. 125-_/04.03.1994 formulată de reclamanta B. G. și cu pârâtul B. V. și comisiile locală și județene de fond funciar. Autoritatea de lucru judecat exista și raportat la sentința pronunțată în dosarul nr. 42/2001 aflat pe rolul Judecătoriei Băilești, prin care sa respins cererea de constatare a nulității absolute a aceluiași titlul de proprietate, cerere promovată de B. E., instanța de fond neanalizând această excepție și față de cauza 42/2001
Din actele depuse la dosar rezultă că există cererea de reconstituire a dreptului de proprietate promovată de B. E. de pe urma autorului B. T. având ca obiect 0,10 ha intravilan.
La dosarul de fond, la fila 20 este depus testamentul autentificat sub nr. 2406/21.03.1991 prin care testatorul B. V. a lăsat pârâtului un loc de casă în suprafață de 1600 m.p. situată în . o casă de cărămidă arsă având trei camere și balcon, acoperită cu țiglă, un grajd cu o cameră, un pătul și o magazie cu șopru în față. Toate aceste bunuri au reprezentat cotitatea disponibilă a testatorului, întrucât la toți ceilalți 4 copii, le-a dat câte 15.000 m.p. teren arabil, așa cum se arată în testament.
Pârâtul solicită a se avea în vedere și sentința civilă nr. 4793/18.10.1994, pronunțată în dosarul nr. 3427/1994 aflat pe rolul Judecătoriei Băilești, sentință definitivă și irevocabilă, prin care s-a admis acțiunea în revendicare a pârâtului împotriva numitei B. M. privind suprafața de 0,17 ha teren intravilan.
Autorul părților, B. V., a reținut în punctul "P." 1 ha teren ce la momentul respectiv avea regimul de extravilan. J. din acest teren a fost dat fiului său, T., iar jumătate celui de-al doilea fiu, V., pentru ca aceștia să-și construiască și case.
Această împărțire este arătată că a existat și prin întâmpinarea depusă la dosar de către Consiliul Local G..
Pârâtul arată că a demolat construcția există pe terenul tatălui său, astfel că în anul 1962 nu a mai figurat în registrul agricol cu teren curți construcții,
În dosarul de fond, la fila 35, se observă clar faptul că pârâtul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate privind suprafața de 0,34 ha, din care 0,18 cirte și 0,16 pomi.
Este adevărat că în anul 1970 CAP-ul din G. a atribuit ca lot personal lui B. T. o parte, trecându-i ca dimensiuni inclusiv terenul pe care îl primise ca lot personal și care îi fusese dat pârâtului de tatăl acestuia. Dimensiunile de 19 m la stradă și 60 m în adâncime cuprind și pogonul p care îl primise pârâtul de la tatăl său.
Pârâtul a înființat pe teren o livadă, ceea ce relevă faptul că terenul, deși era dat ca lot în folosință fratelui său, era în posesia recurentului, iar suprafața a fost inclusă în titlul de proprietate nr. 125-_/04.03.1994.
Referitor la raportul de expertiză efectuat în cauză, pârâtul menționează ci expertul a găsit în posesia reclamantei că posedă suprafața de 1200 m.p., mai mult cu 200 m.p., decât cei 1000 m.p. trecuți în titlul de proprietate al autorului acesteia.
În drept, invocă dispozițiile art. 299, art. 3041 și urm. C.pr.civ.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă.
La data de 29 ianuarie 2013, intimata reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, instanța făcând o apreciere corectă a probelor administrate în cauză și a aplicat corect dispozițiile legale în materie.
Intimata reclamantă arată că cerea de recurs este nemotivată, recurentul relatând confuz situația din dosar pentru a induce în eroare instanța de recurs, iar dreptul absolut de proprietate pe terenul aferent casei este recunoscut de iure.
Solicită respingerea excepțiilor prescripției dreptului la acțiune, deoarece cererile sunt formulate în termen de 30 de zile, al lipsei calității procesuale active, întrucât reclamanta este parte a procesului civil început de către defunctul său soț, B. E. și a autorității de lucru judecat, deoarece nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 1201 Cod Civil.
Intimata reclamantă menționează că își găsesc aplicabilitatea în speță dispozițiile art. 27 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 coroborat cu art. III din Legea nr. 169/1997, precum și ale art. 24 din Legea nr. 18/1991.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate în recurs, și în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă, tribunalul apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat ca instanța de judecată să constate refuzul soluționării cererilor cu nr. 1025/07.05.2009, 1438/08.07.2009, 1303/21.04.2009, 2083/07.07.2009 și contestației nr._/17.08.2009, să stabilească amplasamentul terenului aferent casei de locuit de 19 m x 60 m= 1140 m.p. sau 25 m x 80 m=0,20 ha și punerea în posesie a acesteia pe vechiul amplasament al anului 1990; să se constate nulitatea absolută a procesului verbal de punere în posesie nr. 5/2009 și a hotărârii nr. 317/2006, nulitatea absolută parțială a procesului verbal de punere în posesie anexă la TP nr. 129-_/04.03.1994 și nulitatea absolută parțială a TP nr. 129-_/04.03.1994, nulitatea absolută a actelor de executare a sentinței nr. 4793/18.10.1994; să se dispună întoarcerea executării și demolarea gardului amplasat abuziv; să fie obligați pârâții în solidar la plata unei reparații echitabile cu titlu de daune materiale și morale.
Ulterior, reclamanta a depus o completare la motivarea cererii precizate( fila 55 dosar) în care a arătat că totalul terenului solicitat prin cele două cereri conexate este de 2,60 ha, din care 0,20 ha teren intravilan, care se regăsește în registrul cadastral înscris la rolul soacrei sale B. M. și în registrul agricol al autorului B. T. sub un total de 2,62 ha din care în punctul P. 0,02 ha vatră . curți construcții și 0,50 teren extravilan.
La data de 07 septembrie 2012, reclamanta a depus precizare de reîntregire și plângere împotriva hotărârii nr. 490/24.07.2012 a Comisiei Județene de fond funciar D. și împotriva refuzului de emitere a ordinului Prefectului jud. D., la cererea nr. 1385/21.05.2012( fila 143 dosar).
Tribunalul reține că prin sentința civilă recurată, au fost respinse în mod temeinic și legal excepția prescripției dreptului de a formula contestație împotriva refuzului de soluționare a cererilor formulate la comisiile de fond funciar, precum și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, reținându-se în mod corect, în primul caz că reclamanta a formulat contestație în data de 26.10.2009, data poștei, în termenul de 6 luni prevăzut de lege față de termenul de 30 de zile în care pârâtele erau obligate să răspundă, cea mai veche cerere la care trebuiau să răspundă fiind cea cu nr. 1303/21.04.2009, restul fiind cu numere mai recente, din lunile ce au urmat, iar cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, tribunalul reține că reclamanta are calitate procesuală activă, fiind moștenitoare a defunctului B. E., autorul dreptului de proprietate a cărui reconstituire se solicită.
În ce privește însă excepția autorității de lucru judecat cu privire la capătul de cerere privind nulitatea absolută parțială a TDP nr. 129-_/1994, invocate de recurentul - pârât B. V., tribunalul reține că instanța de fond a constatat că nu există autoritate de lucru judecat ci doar putere de lucru judecat cu privire la constatarea nulității absolute a titlului de proprietate în discuție, însă a apreciat în mod greșit că prezumția de lucru judecat se aplică doar în ce privește statuarea cu privire la lipsa calității de moștenitor a pârâtului, avându-se în vedere că altele sunt temeiurile de drept ale cererii și starea de fapt ce trebuie analizată, în consecință cauza pe care se întemeiază cererea.
Tribunalul reține că prin sentința civilă nr. 1709/19.10.2009, stată în dosarul nr._ al Judecătoriei Băilești, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, având același părți ca în prezentul dosar s-a soluționat capătul de cerere privind nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 129-_/04.03.1994, emis pe numele pârâtului B. V., cerere întemeiată pe motivarea lipsei calității de moștenitor a pârâtului. Cu acea ocazie, s-a reținut de către instanța de judecată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997, modificată și completată, iar recurentul B. V. a fost singurul care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pe acest teren, care a aparținut autorului comun B. V., tatăl recurentului din prezenta cauză, terenul figurând în Registrul agricol în anii 1959-1963, la rolul acestuia.
De asemenea, se reține că și prin sentința civilă nr. 865/24.04.2001 pron. de Judecătoria Băilești în dosarul nr. 42/2001 (_ în sistem ECRIS), definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului respectiv a recursului, s-a statuat că în mod corect a fost emis TP nr. 129-_ din 04.03.1994 pe numele lui B. V., având în vedere că nu există nici un motiv de nulitate absolută a acestui titlu, reclamantul B. E., prin moștenitori, nemaiputând pretinde drepturi deja reconstituite în favoarea pârâtului B. V.. Odată ce respectivele drepturi au fost cuprinse în conținutul titlului definitiv, ele au devenit opozabile și au intrat ca legale și implicit opozabile în circuitul civil. Dacă reclamantul avea pretenții proprii asupra vreunei parcele incluse în titlu, avea posibilitatea să-și valorifice drepturile pretinse pe cale proprie. Atâta timp cât la data eliberării titlului aceste drepturi erau legal valorificate, titlul a fost corect eliberat, neexistând nici o eroare sau nelegalitate în emiterea lui. Ori, dacă actul a fost legal emis la dat eliberării lui, orice susținere ulterioară este lipsită de relevanță și nu poate avea nici o valoare juridică. Simpla pretenție a reclamantului că ar avea un drept pentru . de proprietate nr. 129-_/04.03.1994, emis pe numele pârâtului B. V., nu-i acordă acestuia decât eventualul drept de a cere reconstituirea în nume propriu. Cum această vocație nu a fost valorificată până la emiterea titlului, orice demers ulterior este în afara dispozițiilor legale și nu poate produce efecte.
S-a reținut de către instanța de fond că în prezenta cauză, deși sunt același părți, obiectul cererii îl constituie nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate emis pe numele pârâtului, ca fiind emis unei peroane fără drept, reclamanta invocând prevederile art. 24 din legea nr. 18/1991 rep., în ceea ce o privește. S-a apreciat că în această situație nu există autoritate de lucru judecat ci doar putere de lucru judecat cu privire la constatarea nulității absolute a titlului de proprietate în discuție, pe motivarea lipsei calității de moștenitor a pârâtului, ori în speță altele sunt temeiurile de drept ale cererii și starea de fapt ce trebuie analizată, astfel că se impune respingerea autorității de lucru judecat.
Soluționând excepția autorității de lucru judecat, prin prisma dispozițiilor art. 1201 Cod civil, instanța de fond a reținut în mod corect că nu sunt îndeplinite aceste condiții, altele fiind temeiurile de drept ale cererii din prezenta cauză însă, în ce privește prezumția de putere de lucru judecat, în mod greșit s-a statuat că aceasta se referă doar la aspecte privind calitatea de moștenitor a pârâtului, ce au fost tranșate de instanțele anterioare. În realitate, ceea ce s-a statuat prin sentințele anterior amintite se referă la regimul juridic al terenului reconstituit recurentului prin TP nr. 129-_ din 04.03.1994, reținându-se că acesta a fost legal emis și că nu există nici un motiv de nulitate absolută a acestui titlu, reclamantul B. E., prin moștenitori, nemaiputând pretinde drepturi deja reconstituite în favoarea pârâtului B. V.. De asemenea, s-a mai statuat cu putere de lucru judecat că dacă reclamantul B. E., autorul intimatei reclamante B. G., avea pretenții proprii asupra vreunei parcele incluse în titlu, avea posibilitatea să-și valorifice drepturile pretinse pe cale proprie. Atâta timp cât la data eliberării titlului aceste drepturi erau legal valorificate, titlul a fost corect eliberat, neexistând nici o eroare sau nelegalitate în emiterea lui. Ori, dacă actul a fost legal emis la data eliberării lui, orice susținere ulterioară este lipsită de relevanță și nu poate avea nici o valoare juridică. Simpla pretenție a reclamantului că ar avea un drept pentru . de proprietate nr. 129-_/04.03.1994, emis pe numele pârâtului B. V., nu-i acordă acestuia decât eventualul drept de a cere reconstituirea în nume propriu. Cum această vocație nu a fost valorificată până la emiterea titlului, orice demers ulterior este în afara dispozițiilor legale și nu poate produce efecte.
Actul jurisdicțional, ca orice act juridic, în, general, produce, pe lângă efecte obligatorii între părți, întemeiate pe principiul relativității, și efecte de opozabilitate față de terți. Ca element nou apărut în ordinea juridică și cea socială, hotărârea nu poate fi ignorată de către terți, sub motiv că nu au participat la procesul finalizat, însă față de aceștia hotărârea se va opune cu valoarea unui fapt juridic și cu valoarea unui mijloc de probă, respectiv de prezumție. Statuările unor hotărâri judecătorești, cu valoare de prezumții legale, se răsfrâng în mod indirect și asupra terților. Cu atât mai mult, însă, hotărârea le este opozabilă, cu cât aceștia au fost parte în cauzele anterior menționate.
Situația juridică a titlului de proprietate a cărui nulitate se solicită a se constata în prezenta cauză, a fost tranșată în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 2979/19.06.2002 a Curții de Apel C. pronunțată în recurs în dosarul nr. 1092/2002 (dosar fond 42/2001 -_ în sistem ECRIS al Judecătoriei Băilești), care a statuat că titlul de proprietate nr. 129-_/04.03.1994 a fost corect eliberat, neexistând nici o eroare sau nelegalitate în emiterea lui. În mod greșit instanța de fond a apreciat că există putere de lucru judecat doar în ce privește stabilirea de către instanțele anterioare a calității de moștenitor a pârâtului, deoarece instanțele anterioare au făcut statuări inclusiv cu privire la . de proprietate contestat de B. E., autorul intimatei reclamante B. G., conform cărora, dacă acesta avea pretenții proprii asupra vreunei parcele incluse în titlu, avea posibilitatea să-și valorifice drepturile pretinse pe cale proprie. Atâta timp cât la data eliberării titlului aceste drepturi erau legal valorificate, titlul a fost corect eliberat, neexistând nici o eroare sau nelegalitate în emiterea lui. Ori, dacă actul a fost legal emis la data eliberării lui, orice susținere ulterioară este lipsită de relevanță și nu poate avea nici o valoare juridică. Simpla pretenție a reclamantului că ar avea un drept pentru . de proprietate nr. 129-_/04.03.1994, emis pe numele pârâtului B. V., nu-i acordă acestuia decât eventualul drept de a cere reconstituirea în nume propriu. Cum această vocație nu a fost valorificată până la emiterea titlului, orice demers ulterior este în afara dispozițiilor legale și nu poate produce efecte.
Această hotărâre, pronunțată în contradictoriu cu autorul reclamantei, B. E., prin recurenta moștenitoare, B. I., fiica reclamantei din prezenta cauză, produce față de aceasta din urmă, în calitate de succesor legal, efectele relativității lucrului judecat, astfel încât, în raport de dispozițiile art. 1201 Cod civil, ea nu mai poate solicita reluarea verificării jurisdicționale asupra aspectelor deja tranșate în mod irevocabil.
Cu privire la cele două hotărâri emise anterior, nu se poate pretinde ignorarea unor acte jurisdicționale intrate în puterea lucrului judecat, ca și cum acestea nu ar exista și ca atare acțiunea promovată în prezenta cauză, astfel cum a fost precizată, cu privire la constatarea nulității absolute a TDP 129-_ din 4 martie 1994, emis pe numele pârâtului B. V., cu privire la suprafața de 275 m.p. identificată conform schiței din raportul de expertiză întocmit de expert M. A. D., prin punctele 10-9-18-19-18-10, este nefondată.
De asemenea, este nefondat și capătul de cerere privind plângerea formulată împotriva hotărârii nr. 490/24.07.2012 a Comisiei Județene de fond funciar D. și a procesului verbal de punere în posesie nr. 5/10.08.2009 întocmit de C. L. de fond funciar G., având în vedere că, potrivit sentinței nr. 856/2001, a Judecătoriei Băilești, pronunțată în dosarul nr. 42/2001, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul B. E., în contradictoriu cu pârâții B. V., C. L. de fond funciar a . Județeană de fond funciar D. și s-a dispus anularea hotărârii Comisiei județene nr. 473/02.09.2000, anularea TDP nr. 189-_/15.03.1994 și emiterea unui nou titlu de proprietate pe numele B. E. - moștenitor acceptant al succesiunii autorului B. T.. De asemenea, a fost respins capătul de cerere privind anularea TDP nr. 129-_/1994.
În temeiul acestei hotărâri, C. L. de fond funciar a . procesul verbal de punere în posesie nr. 5/2001. Conform Hotărârii nr. 490/24.07.2012 a Comisiei Județene de fond funciar D., punerea în executare a sentinței nr. 856/2001, a Judecătoriei Băilești, urmează să se facă menținându-se amplasamentul stabilit prin TDP nr. 189-_/15.03.1994, modificarea urmând a se face doar cu privire la titularul acestui titlu. Având în vedere și soluția pronunțată în recurs cu privire la respingerea acțiunii privind constatarea nulității absolute a TDP 129-_ din 4 martie 1994, nu se impune nici includerea suprafeței de 275 m.p. astfel cum a fost descrisă mai sus.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul va admite recursul, va modifica în parte sentința civilă recurată, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din Camera de Consiliu din 29.11.2012, în sensul că va respinge acțiunea precizată și plângerea împotriva HCJ 490/2012 și a procesului-verbal nr. 5/2010. De asemenea, va înlătura dispoziția privind întocmirea procesului verbal cu respectarea amplasamentului din TDP 189-_/1994 în care să fie inclusă și suprafața de 275 mp identificată conform schiței din raportul de expertiză întocmit de expert M. A. D..
Reclamanta, fiind în culpă procesuală, va fi obligată la plata către pârâtul B. V. a sumei de 1100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, în cuantum de 500 lei respectiv 600 lei achitate în ambele cicluri procesuale.
Pentru considerentele expuse anterior, tribunalul va menține restul dispozițiilor sentinței recurate cu privire la excepțiile prescripției dreptului de a formula contestație împotriva refuzului soluționării cererii cât și a lipsei calității procesuale active.
Cu privire la capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a actelor de executare silită a sentinței civile nr. 4793/18.10.1994, întoarcerea executării silite, demolarea gardului amplasat pe terenul reclamantei și obligarea pârâților în solidar la plata unei reparații echitabile cu titlu de daune materiale și morale, respinse de instanța de fond, se reține că acestea nu au fost criticate, intrând în puterea lucrului judecat.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod de procedură civilă, va obliga intimata B. G. la plata către recurent a sumei de 868 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu de avocat..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul formulat de pârâtul B. V. împotriva sentinței civile nr. 2875 din 12.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. G. și intimații pârâți C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR G., C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR D., P. C. G. - PRESEDINTELE COMISIEI LOCALE DE FOND FUNCIAR, P. JUDEȚULUI D. - PREȘEDINTELE COMISIEI JUDEȚENE DE FOND FUNCIAR.
Modifică în parte sentința civilă nr. 2875/2012 astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din Camera de Consiliu din 29.11.2012 în sensul că respinge acțiunea precizată și plângerea împotriva HCJ 490/2012 și a procesului-verbal nr. 5/2010.
Înlătură dispoziția privind întocmirea procesului verbal cu respectarea amplasamentului din TDP 189-_/1994 în care să fie inclusă și suprafața de 275 mp identificată conform schiței din raportul de expertiză întocmit de expert M. A. D..
Obligă reclamanta la plata către pârâtul B. V. a sumei de 1100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Obligă intimata B. G. la plata către recurent a sumei de 868 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Aprilie 2013.
Președinte, L. A. | Judecător, D. O. | Judecător, J. S. |
Grefier, L. E. C. |
Red.jud.J.S.
Tehn.F.M./3 ex.
Jud.fond:M.I.
| ← Accesiune. Decizia nr. 494/2013. Tribunalul DOLJ | Fond funciar. Decizia nr. 865/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
