Acţiune în constatare. Decizia nr. 1306/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1306/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-07-2013 în dosarul nr. 27475/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1306/2013
Ședința publică de la 03 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. N.
Judecător L. C. C.
Judecător I. G. P.
Grefier I. C.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul M. C. PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 4242/15.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații R. P., R. M., având ca obiect acțiune în constatare .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații reclamanți asistați de avocat G. G., lipsă fiind recurentul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen, s-a depus taxa de timbru și timbru judiciar, motive comunicate ,nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Se ia act că s-a achitat taxa de timbru în cuantum de 1445,50 lei și timbru judiciar de 1,5 lei, după care
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe recurs.
Avocat G.G. pentru intimații reclamanți, având cuvântul, solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Arată că recursul este pur formal, apărarea s-a copiat din alte dosare,se vorbește de alte părți și că neavând titlu de proprietate nu putea opera accesiunea, excepția de prematuritate vizează această condiție, se aduc critici de nelegalitate și că nu s-a respectat Legea nr.50/1991, legea prevede niște termene, niște sancțiuni și nu există legătură între accesiune și această obligație prevăzută de lege.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria C. la data de 22.10.2012 sub nr._, reclamanții R. P. și R. M. au chemat în judecată pe pârâta M. C. prin Primar, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se constate dreptul de proprietate, ca efect al accesiunii imobiliare artificială, pentru două construcții situate în C., ., județul D., compuse din casă cu 2 camere, sală, bucătărie, construită din chirpici și acoperită cu țiglă și casă compusă din 2 camere, sală și bucătărie, construită din BCA și acoperită cu tablă.
În motivarea acțiunii, reclamanții R. P. și R. M. au arătat că din anul 1973 stăpânesc terenul în suprafață de 775 mp situat în C., ., județul D., iar prin sentința civilă nr._/11.07.2008 pronunțată de către Judecătoria C., în dosarul nr._/215/2007 s-a constatat dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului. Cele 2 construcții se regăsesc în certificatul de atestare fiscală la pozițiile 1 și 7, una din construcții fiind din chirpici construită în anul 1973, iar cealaltă din BCA, construită în 1975.
În drept, si-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.492 și urm. Cod Civil.
În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar: împuternicirea avocațială nr._ din data de 16.10.2012, chitanța nr._-296-0175/22.10.2012, privind taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar copia sentința civilă nr._ din data de 11.07.2008, pronunțată de către Judecătoria C., în dosarul nr._/215/2007, copia certificatului de nomenclatura stradală nr.4209 din data de 12.10.2010, copia certificatului de atestare fiscală nr._/26.01.2011 eliberat de Primăria Municipiului C., extrasul de carte funciară pentru informare nr._/05.12.2012, chitanța nr._/1 din data de 18.01.2013 privind onorariu provizoriu de expert, raportul de expertiză tehnică efectuat de expert N. G., raport la care părțile nu formulează obiecțiuni.
În susținerea acțiunii, reclamanții R. P. și R. M., prin apărător au solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorii U. I. și N. V. și proba cu expertiză, specialitatea construcții civile.
Deși legal citată, pârâtul M. C. prin Primar, prin reprezentantul legal, nu s-a prezentat în instanță pentru a depune întâmpinare în termen legal.
Instanța a procedat la luarea declarațiilor martorilor U. I. și N. V., vecini cu părțile, care au arătat că reclamanții R. P. și R. M. dețin din anul 1973 2 imobile, o casă compusă din 2 camere, construită din chirpici și acoperită cu tiglă, iar a doua casă compusă din 2 camere sală, bucătărie, construită din BCA și acoperită cu tablă, imobile pentru care plătesc impozit la primărie, comportându-se ca adevărați proprietari.
La termen de judecată din data de 25.01.2013 instanța a dat citire listei cu experți comunicată de Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul D., numindu-se ca expert în cauză pe N. G., fixându-se un onorariu provizoriu de 600 lei, în sarcina reclamanților, prin apărător, stabilindu-se ca obiective: să se identifice și să se evalueze imobilul-casă de locuit situată în C., ., județul D., să se stabilească
valoarea de circulație a imobilului la momentul expertizării, gradul de uzură al imobilului, să se întocmească schiță anexă, expertiză dispusă și efectuată în cauză, la care părțile nu au formulat obiecțiuni.
Prin sentința civilă nr.4242/15.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă acțiunea formulată de către reclamanții R. P. și R. M. în contradictoriu cu pârâta M. C. PRIN PRIMAR.
S-a constatat că reclamanții R. P. și R. M. sunt proprietarii, prin efectul accesiunii imobiliare, asupra imobilului casă cu 2 camere, bucătărie, sală, hol construită din cârpici, acoperită cu țiglă, precum și a imobilului casă cu 2 camere, bucătărie, sala, baie, construite din BCA și acoperită cu tablă, imobile, situate în C., ., județul D., în valoarea totală de 64.000 lei, conform raportului de expertiză întocmit de expert N. G..
S-a luat act că reclamanții nu solicită obligarea pârâtei, la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art.492 Cod.civil orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ, cu cheltuiala sa si sunt ale lui, până ce se hotarâște contrariu.
Astfel, instanța a apreciat că așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de expert N. G., expertiză la care părțile nu au formulat obiecțiuni au fost identificate 2 imobile aflate în posesia reclamanților R. P. și R. M., compuse din casă cu 2 camere, bucătărie, sală, hol, construită din cârpici și acoperită cu țiglă, precum și casă cu 2 camere, bucătărie, sala, baie, construite din BCA și acoperită cu tablă, imobile în valoarea totală de 64.000 lei,situate în C., ., județul D.,
Având în vedere întregul probatoriu administrat în cauză, instanța a admis acțiunea formulată de către reclamanții R. P. și R. M., în contradictoriu pârâta M. C. PRIN PRIMAR, ca întemeiată, constatându-se că reclamanții sunt proprietarii, prin efectul accesiunii imobiliare, asupra imobilului casă cu 2 camere, bucătărie, sală, hol construită din cârpici, acoperită cu țiglă, precum și a imobilului casă cu 2 camere, bucătărie, sala, baie, construite din BCA și acoperită cu tablă, imobile, situate în C., ., județul D., în valoarea totală de 64.000 lei, conform raportului de expertiză întocmit de expert N. G..
Instanța a luat act că reclamanții R. P. și R. M. nu au solicitat obligarea pârâtei M. C., prin Primar la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. sentinței civile nr.4242/15.03.2013 a declarat recurs pârâtul M. C. prin Primar, prin care a solicitat casarea hotărârii atacate și admiterea excepțiilor invocate iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În esență, recurentul a arătat că acțiunea reclamanților era inadmisibilă în raport de dispozițiile art.488, art.492 C.civil și art.111 C.proc.civ. Temeiul de drept invocat de reclamanți, respectiv art. 492 din vechiul cod civil nu poate fi luat în considerare fără art. 111 C.pr.civ., pentru constatarea existenței unui drept care prevede că cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului, respectiv eliberarea autorizației de construire, cerere care trebuia sancționată potrivit legii cu respingerea acțiunii. Prezumția de proprietate stabilită de art.492 Cod Civil presupune că în ceea ce privește accesiunea construcțiilor, plantațiilor sau altor lucrări făcute de un proprietar pe terenul său cu materiale aflate în proprietatea altei persoane, proprietarul pământului este dator să plătească valoarea materialelor devenind în acest mod proprietarul și al construcțiilor, plantațiilor sau lucrărilor astfel ridicate.
Potrivit art.492 C.civil, proprietarul terenului este prezumat a fi și proprietarul construcțiilor sau plantațiilor executate pe acel teren, reglementarea decurgând din dreptul de accesiune.
Dreptul de accesiune instituit de vechiul cod civil, care este un drept relativ nu poate fi valorificat înaintarea dreptului în realizare care este un drept absolut, constituit numai prin emiterea autorizației de construire.
S-a mai arătat că în cauză, reclamanții au dovedit reaua-credință în respectarea legii, având însă la îndemână instituția intrării în legalitate prevăzută de Legea nr.50/1991 ca acțiune în realizarea dreptului. Reclamantele au la îndemână instituția intrării în legalitate a unei construcții executată fără autorizație de construire, care se face potrivit art.59 din Ordinul nr.839/2009.
Legea nr.50/1991 conține pe lângă caracterul obligatoriu al executării lucrărilor de construire numai în baza autorizației de construire este unul absolut de construire și caracterul sancționatoriu al acesteia prin aplicarea amenzilor civile în cazul edificării construcțiilor fără autorizația necesară.
Recurentul a arătat că instanța de fond prin constatarea dreptului de proprietate asupra unei construcții edificate cu nerespectarea autorizației de construire instigă la nerespectarea prezumției absolute a legii privind executarea oricărei construcții numai în baza autorizației de construire.
Noul Cod civil, în dispozițiile art.586 arată că nu poate invoca buna-credință cel care construiește în lipsa sau cu nerespectarea autorizațiilor cerute de lege, astfel că legiuitorul întărește necesitatea existenței autorizației de construire pentru edificarea unei construcții, arătând că reaua-credință a reclamantei prin refuzarea întocmirii documentației tehnice necesare intrării în legalitate prin obținerea autorizației de construire ori solicitarea eliberării de către Primar a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra construcției.
Recurentul constată că dispozițiile Legii nr.50/1991 au prioritate ca lege specială în aplicarea constatării dreptului de proprietate asupra unei construcții, în sensul că edificarea unei construcții se face numai prin emiterea unei autorizații de construire ce constituie și prezumția dreptului de proprietate asupra unei construcții și nu în temeiul dispozițiilor legii generale, respectiv disp. art.492 vechiul C.civil.
În ceea ce privește critica referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului C., se arată că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă întrucât nu este persoana obligată în raportul juridic de drept substanțial dedus judecății și nici persoana față de care intimata-reclamantă să poată stabili existența unui drept potrivnic; așadar, Mun.C. nu are vocație concretă la imobilul construcție a intimatei și nu poate pretinde drepturi asupra patrimoniului acesteia atâta timp cât premisa Legii nr.50/1991 permite obținerea autorizației de construire în baza unei simple cereri și a unei documentații tehnice ori permite obținerea certificatului de atestare a edificării construcției.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 C.prociv și art.3041 C.proc.civ.
Recursul a fost timbrat cu taxă de timbru în cuantum de 1445,50 lei achitată prin OP nr.2706/28.06.2013 și timbru judiciar de 1,5 lei.
Deși legal citați intimații nu au formulat întâmpinare în cauză.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor recurentului și în raport cu prevederile legale incidente, incluzând art.3041 C.proc.civ, Tribunalul reține următoarele:
Referitor la primul motiv de recurs, se constată că în esență, recurentul invocă inadmisibilitatea acțiunii în constatare a accesiunii imobiliare artificiale câtă vreme partea are deschisă acțiunea în realizarea dreptului, și anume cererea de eliberare a unei autorizații de construire.
Inadmisibilitatea acțiunii în constatare se raportează la existența unei acțiuni în realizare, în cauză fiind în discuție diferitele categorii acțiuni ce sunt de competența instanțelor judecătorești, categorii care sunt enumerate în clasificarea doctrinară a acțiunilor judecătorești în funcție de scopul material urmărit, în: acțiuni în constatare, acțiuni în realizare și acțiuni în constituire de drepturi.
Altfel spus, câtă vreme reclamantul se poate adresa instanței de judecată cu o acțiune prin care se poate cere realizarea dreptului, acesta nu are deschisă o acțiune prin care să poată pretinde instanței de judecată constatarea aceluiași drept.
Așadar, raportarea pe care o face recurentul la cererea adresată autorităților administrative în vederea eliberării autorizației, pentru a invoca și argumenta excepția inadmisibilității este cu totul improprie, textul art. 111 Cod procedură civilă punând în discuție acțiunile judecătorești, categorie în care nu se încadrează cererea de eliberare a autorizației de construire.
Toate argumentele aduse în sprijinul acestui motiv de recurs care vizează greșita aplicare și interpretare a legii cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii pornesc de la premiza greșită că cererea de eliberare a autorizație de construire echivalează cu o acțiune în realizarea dreptului, acțiune care, potrivit raționamentelor expuse în cererea de recurs, se realizează numai prin eliberarea autorizației.
Prin urmare, aceste argumente și raționamente sunt lipsite de fundament juridic din prisma criticilor pe care vor să le concretizeze după cum sunt lipsite de eficiență și trimiterile la dispozițiile noului cod civil, dispoziții care nu sunt incidente în cauză.
Nu pot fi primite nici criticile cuprinse în susținerea acestui motiv de recurs dar care exced excepției inadmisibilității, punând în discuție inadmisibilitatea acțiunii în constatarea accesiunii imobiliare artificiale urmare a lipsei autorizației de construire.
Lipsa autorizației de construire nu constituie o premisă a acțiunii în constatare întrucât prin nicio dispoziție legală nu se condiționează admisibilitatea acestei acțiuni de existența autorizației.
Pentru a putea fi reținută o atare condiționare, a admisibilității acțiunii în constatare, de existența autorizației de construire, cu consecința respingerii de plano a acțiunii, condiția de admisibilitate ar trebui să fie expres menționată într-o prevedere legală cel puțin sub aspectul regimul juridic căruia i se supune pentru a primi eficiență, și nu dedusă printr-o interpretare conexă, prevedere legală care nu există și care nu poate fi invocată în prezenta cauză.
Se are în vedere că respingerea de plano a acțiunii pentru lipsa autorizației de construire valorează cu aplicarea a unei sancțiuni procedurale, ori sancțiunile chiar și în plan procesual trebuie să fie expres prevăzute și nu deduse prin interpretare.
Tocmai acest aspect a fost în mod lipsit de echivoc subliniat în decizia Curții Constituționale nr. 195/14.04.2005, potrivit cu care proprietarul unei construcții ridicate fără autorizație suportă sancțiunile prevăzute de lege și nu diverse tipuri de sancțiuni, altele decât cele prevăzute de lege.
Lipsa autorizației de construire produce efecte în planul relațiilor administrative dintre proprietar și autoritățile publice în materia construcțiilor și se sancționează conform actelor normative speciale din această materie, sancțiunile pentru lipsa autorizației de construire neputând fi altele decât cele exprese prevăzute fie de legea specială, fie chiar de legea generală.
Sancțiunile din legea specială pot fi aplicate proprietarului care nu a respectat dispozițiile prevăzute de Legea nr. 50/1991, fără restricție și fără vreo incidență generată de soluția de admitere a acțiunii în constatare a accesiunii imobiliare artificiale.
Din această perspectivă, criticile din cererea de recurs potrivit cărora prima instanță prin soluția dată instigă la nerespectarea legii și generează discriminări între diferitele categorii de proprietari, sunt neavenite, străine de natura pricinii și lipsite de orice fundament juridic după cum același caracter îl au și trimiterile la Legea nr. 7/1996, act normativ care nu are incidență în cauza dedusă judecății sub aspectul raporturilor juridice cârmuite de art. 492 Cod civil.
Cât privește inadmisibilitatea acțiunii în constatare a uzucapiunii se reține că o atare acțiune nu are caracteristicile unei simple acțiuni în uzucapiune ci ale unei acțiuni în realizare.
Prin decizia de speță a ICCJ dată sub nr. 7086 din 12 octombrie 2011 s-a statuat: ”Acțiunea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate, prin efectul prescripției achizitive, nu este o simplă acțiune în constatarea existenței sau inexistenței unui drept, în sensul art. 111 Cod procedură civilă, ci o acțiune cu caracter complex, reprezentând o veritabilă acțiune în realizare, deoarece hotărârea judecătorească are efect constitutiv de drepturi, principalul efect al uzucapiunii, chiar dacă este retroactiv, fiind acela că posesorul devine titular al dreptului de proprietate sau, după caz, al altui drept real asupra bunului posedat în tot timpul cerut de lege. Hotărârea judecătorească pronunțată în soluționarea unei acțiuni având acest obiect este astfel o hotărâre mixtă, care întrunește elemente declarative și elemente constitutive, astfel încât efectele sale se produc atât pentru trecut, dând eficiență unei situații juridice anterioare, cât și pentru viitor, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate. Având în vedere efectul declarativ al hotărârii pronunțate în această materie, posesorul urmând a fi considerat proprietar din momentul începerii exercitării posesiei, teza finală a art. 111 Cod procedură civilă privind caracterul subsidiar al acțiunii în constatare, față de acțiunea în realizare, este străină pricinii. În consecință, a exclude posibilitatea introducerii unei acțiuni în prescripție achizitivă, pe temeiul art. 111 Cod procedură civilă în absența dovedirii existenței unui titlu care să justifice existența unui drept de proprietate actual asupra imobilelor în litigiu, dar a îndeplinirii condițiilor legale pentru dobândirea dreptului de proprietate prin prescripție achizitivă, constatată într-o procedură jurisdicțională contradictorie, ar însemna o atingere a însuși dreptului de acces al reclamantei la un tribunal independent si imparțial, componentă a procesului echitabil reglementat de art. 6 din Convenția Europeană.”
Criticile și excepția nu pot fi primite întrucât inexistența unei autorizații de construcție pentru imobilul construit nu poate limita dreptul reclamantei de a se adresa instanței de judecată pentru constatarea dreptului său de proprietate dobândit prin accesiune imobiliară, aceasta deoarece temeiul juridic în raport de care se analizează cererea este cel dat de Codul civil, iar nu de normele speciale din Legea nr.50/1991.
Astfel spus, constatarea dreptului de proprietate al reclamanților nu poate avea consecință pe planul raporturilor de natură administrativă legate de inexistența autorizației de construcție pentru a se putea afirma că aceasta a tins, pe calea acțiunii de față, să eludeze dispozițiile Legii nr.50/1991.
Referitor la critica privind excepția lipsei calității procesuale pasive a Mun.C., Tribunalul are în vedere că potrivit art.477 C.civil: Toate averile vacante și fără stăpâni, precum și ale persoanelor care mor fără moștenitori, sau ale căror moșteniri sunt lepădate, sunt ale domeniului public."
Conform art. 25 din Legea nr. 213/1998 – în forma înainte de . Noului Cod Civil: " În accepțiunea prezentei legi, prin sintagma domeniu public, cuprinsă în art. 477 din Codul civil, se înțelege domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, după caz."
Prin urmare, câtă vreme nu s-au identificat proprietarii inițiali ai terenului și nici moștenitorii acestora, unitatea administrativ teritorială are calitatea de sta în judecată în calitate de pârât, ca persoană în patrimoniul privat al căreia se regăsește bunul și nicidecum vecinii pe fiecare latură ai terenului.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept mai sus menționate, Tribunalul constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, în cauză nefiind incidente motive de nelegalitate sau netemeinicie, astfel încât, în baza art.312 C.proc.civ, va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recurentul M. C. PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr.4242/15.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații R. P. și R. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Iulie 2013.
Președinte, M. N. | Judecător, L. C. C. | Judecător, I. G. P. |
Grefier, I. C. |
Red.jud.I.G.P.
09.07.2013
Tehn.S.V./2 ex.
Jud.fond-C.C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1180/2013. Tribunalul DOLJ | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 258/2013.... → |
|---|
