Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr. 402/2013. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 402/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 27772/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 402
Ședința din camera de consiliu de la 08 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE -M. O.
Judecător - R. L. Z.
Grefier - I. C.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor consemnate în încheierea din camera de consiliu de la data de 07.10.2013, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cererii formulată de petenta A. D. împotriva încheierii nr. 152/10.09.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect modificări acte constitutive persoane juridice, pentru azi, 08.10.2013, cand a hotarat urmatoarele:
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față, deliberând, constată următoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei C. la data de 08.08.2013 sub nr._, petenta A. D., prin persoana împuternicită C. L., a solicitat înscrierea modificărilor actului constitutiv in Registrul Asociațiilor si Fundațiilor, conform Hotararii Adunarii Generale a Asociaților nr.171/01.08.2013
A depus la dosarul cauzei: Hotărârea Adunării Generale nr. 171/01.08.2013, copie certificat grefă, taxa de timbru și timbru judiciar.
A fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei C..
Prin incheierea nr.152/10.09.2013 cererea de inregistrare in registrul special al instantei modificare a statutului petentei a fost respinsa.
In considerentele incheierii anterior mentionate instanta de fond a retinut că, prin promovarea cererii, asociatia petenta a solicitat Judecatoriei C. inscrierea in registrul special privind asociatiile si fundațiile a modificărilor intervenite in statutul acesteia conform Hotararii A. nr.171/01.08.2013, in sensul adaugarii unor obiective noi acolo mentionate.
Art.48 din OG nr.26/2000 modificată, arată ca, asociatiile și fundațiile sau, dupa caz, federatiile pot desfașura orice alte activități economice directe, daca acestea au caracter accesoriu și sunt in stransa legatura cu scopul principal al persoanei juridice, asa cum acesta a fost precizat concret și caracterizat prin statut.
A reținut instanța de fond ca, pe de o parte noile activitati enumerate in cuprinsul Hotararii A. nr.171/01.08.2013 reprezinta in realitate activități economice clasificate CAEN și nu simple obiective propuse de sociatia – petenta, in sensul avut in vedere de legiuitor in redactarea OG nr.26/2000 cu modificarile ulterioare, iar pe de alta parte că, în concret, prin modificările din hotararea A. asociații nu urmaresc altceva decat practicarea unor activități care fac obiectul de reglementare al unor legi speciale, cum ar fi unele profesii liberale, exercitabile exclusiv in condiții de reglementare prin norme speciale .
S-a reținut de asemenea ca, activitățile enumerate in cuprinsul hotararii A. nr.171/01.08.2013 nu doar că nu se află într-o legătură determinantă cu scopul asociației, dar reprezintă și categorii aparte, reglementate de legi cu caracter special și care impun anumite condiții de organizare și exercitare care sunt astfel ocolite (ex. Legea Educației nr.1/2011, Legea privind profesia de avocat nr.51/1995, etc.).
Impotriva acestei incheieri, asociatia petenta a declarat apel, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In motivare, apelanta a aratat că, instanta de fond in mod gresit a respins cererea de inregistrare modificare statut, aplicand gresit normele de drept material, considerentele fiind pe de o parte straine de natura cauzei, iar pe de alta parte acestea sunt contradictorii. A sustinut de asemenea apelanta că, scopul asociatiei corespunde noilor activitati mentionate in hotararea A. nr.171/01.08.2013 .
Apelul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Potrivit art.48 din OG nr.26/2000 cu modificarile ulterioare, " Asociatiile, fundațiile și federațiile pot desfășura orice alte activități economice directe, daca acestea au caracter accesoriu și sunt în strânsă legătură cu scopul principal al persoanei juridice".
Din economia textului actului normativ anterior citat, reiese ca, asociatiile, fundatiile sau federațiile, pot desfasura activitati economice directe, daca acestea sunt in stransa legatura cu scopul principal al persoanei juridice.
In speță, instanta constata că, scopul asociației apelante este, conform statutului, unul umanitar,, avand la bază respectul pentru demnitatea și valoarea ființei umane..
De asemenea, reține instanța că, potrivit art.6 din statut, privitor la categoriile de resurse patrimoniale ale asociației, fondurile materiale ale acesteia provin intre altele și din fonduri obtinute din activități economice, fara însă a fi enumerata categoria resurselor patrimoniale, prin precizarea activitatii economice directe in legatură cu scopul persoanei juridice.
Ca atare, nefiind precizate mijloacele concrete de realizare a scopului si obiectivelor prin prefigurarea căilor și mijloacelor prin care aceasta înțelege să actioneze in susținerea și realizarea scopului, judicios instanța de fond a reținut că activitățile enumerate in cuprinsul hotararii A. nr.171/01.08.2013 nu se afla . determinantă cu scopul asociației.
Mai mult, in privinta activitatilor juridice, Curtea Constitutionala a statuat că, prin forme de organizare de genul asociatiilor sau societatilor comerciale nu pot desfasura activități pentru care singura forma de organizare este cea prefigurată de Legea nr.51/1995 cu modificarile ulterioare (dec. nr.146/2002)
Pe cale de consecință, Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art.480 alin.1 C.pr.civ, va respinge apelul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul declarat de apelanta petenta Asociația Didactică, cu sediul în mun. C., ..172B,., jud. D., ca neîntemeiat
Definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2013
Președinte, M. O. | Judecător, R. L. Z. | |
Grefier, I. C. |
Red. Jud. MO
Tehnored. IC
4ex./14.10.2013
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1948/2013. Tribunalul DOLJ | Contestaţie la executare. Hotărâre din 18-02-2013, Tribunalul... → |
---|