Contestaţie la executare. Decizia nr. 919/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 919/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 5765/215/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 919/2013
Ședința publică de la 15 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. L. Z.
Judecător G. C. F.
Judecător M. E. N.
Grefier C. C. S.
Pe rol judecarea recursului declarat de contestatorul G. D. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., împotriva sentinței civile nr. 1865 din 04 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul contestator rep. de av. N. F. cu delegație de substituire pentru av. P. S. lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că nu s-a depus originalul taxei judiciare de timbru, după care;
Av. N. F. pentru recurentul contestator depune împuternicire avocațială și taxa judiciară de timbru, în original.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, instanța a acordat cuvântul pe recurs.
Av. N. F. pentru recurentul contestator solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței civile în sensul admiterii contestației, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
La data de 29.02.2012 contestatorul G. D. a formulat, în contradictoriu cu intimata AFP C., contestație la executare împotriva executării silite, solicitând anularea titlului executoriu nr._ din data de 21.12.2011 și a tuturor formelor de executare silită, inclusiv a popririi înființate asupra veniturilor sale pentru suma de 2632 lei, suspendarea popririi înființate și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivând în fapt contestația, a susținut că în baza titlului executoriu nr._ din data de 21.12.2011, a fost notificat și s-a înființat poprirea asupra veniturilor sale pentru un debit pe care l-ar datora din perioada 2007 – 2011 reprezentând decizii de impunere și calcul accesorii pentru perioada în care ar fi desfășurat activitate în calitate de agent de asigurări în cadrul .>
Arată că a notificat intimata, în sensul că datorează numai sumele corespunzătoare deciziilor de impunere pentru anii 2007 – 2008 precum și cele calculate, potrivit deciziilor de calcul accesorii, acestor ani, deoarece numai în acea perioadă a desfășurat activitate ca agent de asigurări la . suma eferentă datorată este de 1011,06 lei, iar celelalte sume înscrise în titlul executoriu pentru anii 2009 – 2010 – 2011 sunt sume nedatorate, întrucât în această perioadă nu mai avea calitatea de agent de asigurări, încetând raporturile de colaborare cu .>
Contestația nu este motivată în drept.
Contestatorul a depus la dosar titlul executoriu_ din data de 21.12.2011, înștiințare poprire și a timbrat legal contestația.
La data de 19.04.2012 intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației.
A invocat excepția tardivității depunerii contestației, arătând că titlul executoriu a fost comunicat către contestator la data de 03.01.2012, așa cum rezultă din copia de pe confirmarea de primire, iar contestația la executare a fost depusă la instanța de judecată la data de 12.03.2012.
A invocat, de asemenea, excepția inadmisibilității contestării titlurilor executorii, în condițiile în care nu a contestat deciziile de impunere fiscală.
Pe fond, arată în esență că, contestatorul a depus declarații în vederea impunerii și au fost emise decizii de impunere în anul 2001 respectiv 2007, celelalte sume individualizate în decizii de calcul accesorii reprezentând dobânzi și penalități.
Menționează că aceste decizii de impunere au fost comunicate către contestator, iar numai după aceea au fost emise somații și titluri executorii, de asemenea necontestate.
Precizează că pentru perioada 2009 – 2011 au fost emise doar decizii de calcul accesorii.
Referitor la capătul de cerere privind suspendarea executării, solicită respingerea acestuia, întrucât prin dispunerea acestei măsuri s-ar debloca conturile debitorului și nu s-ar mai putea încasa obligațiile fiscale.
Intimata, a atașat dosarul de executare în care a fost emis titlul executoriu contestat.
Prin încheierea de ședință de la 23.04.2012 instanța a luat act de renunțarea contestatorului la capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării silite.
Prin sentința civilă nr. 8071/28 iunie 2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă contestația formulată de contestatorul G. D., în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice C..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că potrivit art. 173 al. 1 lit. a OG 92/2003, contestația se poate face în termen de 15 zile, sub sancțiunea decăderii de la data când contestatorul a luat cunoștință de executare ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somației sau din altă înștiințare primită, ori în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod.
Astfel, se contestă titlul executoriu nr._ din data de 21.12.2011 precum și înființarea popririi din data de 12.02.2012.
În speță, titlul executoriu nr._ a fost comunicat către contestator la data de 03.01.2012 conform confirmării de primire de la fila 25, iar contestația la executare a fost depusă la data de 12.03.2012, de asemenea, înființarea popririi a fost emisă la data de 12.02.2012 și contestată la data de 12.03.2012.
În aceste condiții, instanța a constatat că, cererea a fost formulată la data de 12.03.2012, peste termenul de 15 zile prevăzut de lege, termen în care contestatorul G. D. avea posibilitatea de a formula contestație la executare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul G. D., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Recurentul a arătat că suma de 2632 lei nu este reală și apreciază că se impunea să se dispună suspendarea popririi înființate până la lămurirea titlului executoriu cu privire la perioada pentru care ar fi fost obligat să plătească și suma totală datorată.
Recurentul a menționat că formulat cererea și a îndreptat-o către Tribunalului D., în mod corect apreciind că primul capăt de cerere avea ca obiect anularea titlului executoriu, titlu care are regimul juridic al actelor emise de autoritățile publice și intră sub regimul actelor date în competența materială a secției de contencios administrativ a Tribunalului.
Fără a o înregistra, Tribunalul avea obligația să verifice competența materială, cererea a fost apreciată ca fiind contestației la executare și a fost returnată, cu nerespectarea legii.
Recurentul a menționat că prima instanța a judecat practic o altă cerere decât cea introdusă.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea spre competentă soluționare la Tribunalul D., secția de contencios administrativ.
La data de 20.09.2012, intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței.
În mod greșit recurentul a apreciat că titlul executoriu contestat este un act administrativ, suma datorată este cea reală.
Recurentul nu a contestat decizia de impunere a intimatei cu nr._/01.06.2011, ci doar titlul executoriu și poprirea.
Intimata a arătat că excepția tardivității este fondată.
Prin dec.civ.nr. 2223/2012/27.11.2012 tribunalul D. a admis recursul, a casat în parte sentința și a trimis cauza spre rejudecare.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În ce privește critica recurentului referitoare la instanța competentă să judece acțiunea formulată, aceasta este nefondată, având în vedere că acesta a contestat titlul executoriu_ din data de 21.12.2011 și toate formele de executare silită, inclusiv poprirea înființată asupra veniturilor sale pentru suma de 2632 lei. Or, potrivit alin. 1 al art. 172 din Codul de procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii, iar potrivit alin. 4 al aceluiași articol, contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență. Coroborând aceste dispoziții cu dispozițiile art. 400 și următ. Cod de procedură civilă, rezultă că aceste cereri sunt de competența judecătoriei, ca instanță de executare, în speță Judecătoria C.. Singurul act cu caracter administrativ emis este decizia de impunere emisă de A.F.P. C. cu nr._/01.06.2011, dar pe care recurentul nu a contestat-o în termen.
În ce privește însă critica referitoare la respingerea în mod greșit a contestației la executare ca fiind tardiv formulată, aceasta este întemeiată doar în ceea ce privește comunicarea înființării popririi, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:
Așa cum reiese din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține că titlul executoriu nr._ din data de 21.12.2011, a fost comunicat către contestator în data de 03.01.2012, conform confirmării de primire, iar contestația la executare a fost depusă la data de 29.02.2012, la Tribunalul D., deci cu mult peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 173 alin. 1 lit. a din OG 92/2003, astfel că în mod corect s-a reținut că cererea a fost formulată peste termenul legal.
Însă, înființarea popririi din data de 12.02.2012 a fost comunicată la data de 15.02.2012, conform comunicării de primire aflate la fila 30, în recurs, astfel că față de data de 29.02.2012, data depunerii contestației la Tribunalul D., contestația la executare este formulată în termen.
Cum prima instanță a soluționat pricina prin admiterea excepției tardivității contestației la executare, s-a apreciat că în cauză se impune a fi admis recursul, întrucât a analiza direct în recurs fondul litigiului înseamnă a priva părțile de un grad de jurisdicție, motiv pentru care hotărârea recurată este casabilă.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis recursul, a casat parțial sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru a cerceta fondul cauzei, doar cu privire la contestația formulată împotriva popririi înființate la data de 12.02.2012.
În rejudecare, cauza a fost reînregistrată la Judecătoria C. la data de 15.01.2013 sub nr._ .
În rejudecare, contestatorul nu a propus administrarea altor probatorii decât cele din prima fază procesuală.
Prin sentința civilă nr. 1865/04.02.2013, a fost respinsă contestația la executare.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că suma pentru care a fost înființată poprirea a fost stabilită prin decizia de impunere a A.F.P. C. nr._/01.06.2011 care este act administrativ și care trebuia contestat în instanța de contencios administrativ.
Instanța a avut în vedere și dec.nr. 14/2007 pronunțată în recursul în interesul legii, când ICCJ a decis că posibilitatea contestării titlului executoriu pe calea contestației la executare subzistă numai în măsura în care actul ce constituie titlu de creanță fiscală nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ-fiscal.
De asemenea, Curtea Constituțională a statuat că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile obligatorii, fără caracter jurisdicțional nu îngrădește dreptul de acces liber la justiție, atâta timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești.
Din actele depuse la dosar s-a constatat că, contestatorul nu a contestat decizia de impunere fiscală, ci doar titlul executoriu și poprirea emise în temeiul acesteia.
Intimata în baza declarațiilor depuse de contestator în vederea impunerii, a emis decizii de impunere pe anii 2001 respectiv 2007, iar celelalte sume individualizate în deciziile de calcul accesorii reprezintă dobânzi și penalități.
Prin urmare, din motivele expuse de contestator nu a rezultat existența nici unui motiv de nelegalitate a actelor de executare silită, respectiv a popririi înființate, întrucât contestatorul nu și-a achitat obligațiile fiscale individualizate prin declarațiile depuse în anul 2001 și 2007 și deciziile de calcul accesorii menționate în titlurile executorii valabile emise, fără încălcarea legislației în materia fiscală. Instanța a apreciat că poprirea contestată a fost legal înființată, iar cererea contestatorului este nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul G. D. la data de 04.03.2013.
În motivarea cererii de recurs se invocă faptul că instanța de fond nu a observat că pentru deciziile de impunere mai vechi de 5 ani a intervenit prescripția extinctivă, chiar dacă această excepție nu a fost invocată prin cererea de chemare în judecată. Recurentul invocă în recurs excepția prescripției dreptului la executare silită pentru sumele datorate mai vechi de 5 ani față de data emiterii somației și înființării popririi. Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și admiterea contestației la executare.
La data de 02.04.2013 intimata a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate. Se susține că prin contestație nu au fost contestate decât titlul executoriu și poprirea înființată și nu deciziile de impunere.
În ședința publică de azi, tribunalul a pus în discuție motivul de ordine publică referitor la cadrul procesual stabilit la instanța de fond, având în vedere obiectul cauzei - contestație la poprire.
Recursul este fondat, avându-se în vedere motivul de ordine publică referitor la cadrul procesual stabilit la instanța de fond, ținând cont de obiectul cauzei - contestație la poprire, ce urmează a fi rezolvat conform art. 306 alin. 2 C.proc.civ.
Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea unei contestații la executare împotriva actului de executare privind înființarea popririi datat în 12.02.2012 din dosarul de executare nr._, privind pe debitorul G. D., în mâinile terților popriți UNicredit Tiriac Bank SA, BRD GSG SA, Raiffeisen Bank SA, ING Bank, Banca Comercială Carpatica contestație prin care s-a solicitat anularea acestui act de executare. Raiffeisen Bank SA și Banca Comercială Carpatica au confirmat înființarea popririi.
În situația în care s-a contestat poprirea înființată, aceasta nu se putea hotărî decât în contradictoriu cu terțul poprit care devine parte în procedura de executare, fiind un subiect al contestației la executare.
La judecarea contestației la executare iau parte, în primul rând, părțile direct interesate în procedura de executare, debitorul urmărit și creditorul urmăritor, iar în cadrul executării prin poprire și terțul poprit, devenit parte în procedura de executare.
Examinarea contestației la poprire trebuie făcută în condiții de contradictorialitate și opozabilitate cu terțul poprit, în această situație calitate procesuală pasivă are și terțul poprit, astfel că, în temeiul art. 129 C.proc.civ., instanța avea obligația să pună în discuția părților introducerea în cauză a terțului poprit.
Sigur, în virtutea principiului disponibilității, reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual, dar aceasta nu împiedică instanța să verifice calitatea părților, în considerarea faptului că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății.
Se constată că în cauză nu a fost stabilit în mod corect cadrul procesual în privința participanților la proces, având în vedere că judecarea contestației nu se poate face decât în contradictoriu cu citarea părților implicate în faza executării silite.
Într-o contestație la executare, instanța trebuie să analizeze valabilitatea actelor din dosarul de executare în contradictoriu cu toate părțile implicate în faza executării silite și, întrucât, pronunțarea unei hotărâri uniforme reprezintă o necesitate obiectivă în materia nulităților actelor de executare, litisconsorțiul este întotdeauna necesar, obligatoriu și unitar.
Datorită naturii litigiului, coparticiparea procesuală este obligatorie, ori acest motiv de ordine publică, conduce, inevitabil, la desființarea sentinței pentru nerespectarea de către instanță a prevederilor art. 47 Cod procedură civilă.
Cu referire la acest motiv de ordine publică ce privește nerespectarea condiției coparticipării procesuale obligatorii, examinarea contestației la executare de față, trebuia făcută în condiții de contradictorialitate și opozabilitate și cu terțul poprit, astfel că, în temeiul art. 129 C.proc.civ., instanța avea obligația să pună în discuția părților introducerea în cauză și a terților popriți Raiffeisen Bank SA și Banca Comercială Carpatica.
Analiza contestației la executare fără a se introduce în cauză terțul poprit, a condus la stabilirea incorectă a cadrului procesual, lipsind de orice eficacitate juridică analiza în fond a cererii.
Astfel, se constată că în mod greșit, cu încălcarea normelor privind executarea silită, prima instanță a soluționat cauza fără introducerea în cauză a terților popriti, făcând imposibilă exercitarea controlului de legalitate direct de către instanța de recurs, ori soluționând astfel cauza, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, supusă desființării.
În raport de acest motiv, care face de prisos analiza criticilor formulate de recurent, sentința este nelegală, astfel că, în temeiul art. 312 alin. 1 și 5 C.proc.civ., se impune admiterea recursului, casarea sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a se asigura o judecată unitară a cauzei, urmând ca în rejudecare, criticile formulate de recurent prin motivele de recurs să fie analizate sub formă de apărări.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite recursul declarat de contestatorul G. D. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., împotriva sentinței civile nr. 1865 din 04 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Casează sentința civilă atacată și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Mai 2013
Președinte, R. L. Z. | Judecător, G. C. F. | Judecător, M. E. N. |
Grefier, C. C. S. |
RED. G. F./ 2 ex./ 04 Iunie 2013
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 23/2013. Tribunalul DOLJ | Acţiune în constatare. Decizia nr. 852/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
