Uzucapiune. Decizia nr. 1958/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1958/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 30525/215/2012
Dosar nr._ -uzucapiune-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1958/2013
Ședința publică din data de 19 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. P.
Judecător: D. O.
Judecător: M. R. H.
Grefier: L. E. C.
Pe rol se află pronunțarea asupra dezbaterilor care au avut loc în ședința publică din data de 12 noiembrie 2013 și consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, privind judecarea recursului formulat de reclamanta recurentă R. A., împotriva sentinței civile nr. 8346 din data de 28.05.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă J. (T.) NICOLIȚA, având ca obiect uzucapiune.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiune civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 16.11.2012, sub nr._, reclamanta R. A. în contradictoriu cu pârâta J. (T.) NICOLIȚA a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 36 mp, ce întregește terenul dobândit de vânzătoarea pârâtă în C., ., care este în realitate în suprafață de 216 mp și nu de 179 mp așa cum s-a trecut în contractul de vânzare-cumpărare nr. 5773/24.04.1990 de BNP C..
In motivare, reclamanta a arătat că a cumpărat de la pârâta J. (T.) Nicolița imobilul compus din construcții și teren situat în C., ., județul D.. Vânzătoarea cumpărase, la rândul său, de la S. D., în anul 1986, imobilul construcții și teren, iar acesta primise imobilul din C., .. 2 prin donație, de la părinții săi, suprafața de teren fiind de 179 mp. A arătat că toate actele ulterioare s-au făcut pe baza celor precedente în care era trecută această suprafață, cum după 1974, dobânditorii primeau în proprietate doar imobilele construcții, pentru terenuri dreptul de proprietate trecând la stat, iar dobânditorul primea doar un drept de folosință pe perioada existenței construcției și nu a prezentat un interes real dimensiunile exacte ale terenului, cu atât mai mult cu cât el este înconjurat pe trei laturi de proprietățile vecine și aliniamentul gardului nu a fost mutat niciodată, în mare parte limita proprietății cu vecinii fiind dată de construcții, iar pe o latură se învecinează cu . nemodificat. Cu ocazia măsurătorilor topo pentru cadastru s-a constatat că terenul are o suprafață reală de 216 mp și nu de 179 mp. Reclamanta a stăpânit neîntrerupt imobilul de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentic nr. 5773 din 24 aprilie 1990 BNP C., locuind împreună cu fiul său, R. F. și familia acestuia.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 930-933, art. 916, art. 557 Noul cod civil cu privire la dreptul de proprietate, uzucapiune și posesia bunurilor imobile.
La dosar au fost depuse următoarele înscrisuri: contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 5773/24.04.1990, contract de donație autentificat sub nr. 6515/09.08.1978, certificat de nomenclatură stradală.
La termenul de judecată de la data de 11.12.2012, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu interogatoriul pârâtei, proba testimonială în care să fie audiați martorii P. D. și G. I., proba cu expertiza în specialitatea topografie.
În cauză a fost efectuat de către expertul D. A. V. și depus la data de 04.03.2013 raportul de expertiză în specialitatea topografie.
La solicitarea instanței au fost depuse de către Primăria Municipiului C. adresa nr. 6035/24.01.2013, de către Primăria C.-Direcția Patrimoniu Serviciu Patrimoniu adresa nr._/12.03.2013, de către Primăria C.-Direcția Patrimoniu Serviciu Patrimoniu adresa nr._/13.03.2013, de către Primăria Municipiului C.-Serviciul Registrul Agricol, de către Primăria C.-Direcția Impozite și Taxe adresa nr._/05.04.2013, de către Primăria C.-Direcția Patrimoniu Serviciu Patrimoniu adresa nr._/08.04.2013.
La termenul de judecată din data de 29.01.2013, reclamanta a depus precizare și a arătat că înțelege să evalueze terenul la valoarea de 1000 lei.
La termenul de judecată din data de 12.03.2013 reclamanta a depus precizare cu privire la întinderea terenului pentru care solicită dreptul de proprietatea prin uzucapiune ca fiind 37 mp.
La termenul de judecată din data de 09.04.2013 reclamanta a depus precizare prin care a arătat că-și menține precizările făcute cu privire la câtimea obiectului cererii în sensul că mărimea terenului pentru care se solicită dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune este de 37 mp, așa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză și că sunt incidente dispozițiile art. 1895-1899 din Codul Civil de la 1864, având în vedere că data începerii posesiei utile pașnice și sub titlu de proprietar este aprilie 1990.
La solicitarea instanței, OCPI D. la data de 10.04.2013 a depus adresa nr._, la data de 29.03.2013 a depus adresa nr._ și la data de 09.05.2013 a depus adresa nr._.
La data de 14.05.2013 cauza a fost suspendată în temeiul art. 1551 cod procedură civilă.
La data de 15.05.2013 reclamanta a depus o cerere de repunere pe rol a cauzei, însoțită de înscrisuri.
Cererea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 200 lei.
Pârâta nu a depus întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 29.01.2013 instanța a administrat proba cu interogatoriul pârâtei și au fost audiați martorii P. D. și G. I..
Prin sentința civilă nr. 8346/28.05.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea precizată formulată de reclamanta R. A. în contradictoriu cu pârâta J. (T.) Nicolița, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta R. A. a cumpărat, prin contractul autentificat sub nr. 5773/24.04.1990 de notariatul de Stat Județean D., de la pârâta J. Nicolița (fostă T.) casa cu două camere, antreu, bucătărie, hol și pivniță situată în C., .. 2, situată pe un teren aferent construcției în suprafață de 179 mp care nu constituie obiectul contractului de vânzare-cumpărare, fiind proprietate de stat. La rândul său, vânzătoarea J. Nicolița dobândise prin cumpărare de la S. D. aceeași construcție, fără teren, iar acesta din urmă îl dobândise prin donația autentificată sub nr. 6515/09.08.1978 (f. 4).
Terenul în suprafață de 179 mp fusese trecut în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea 58/1974.
Prin Ordinul Prefectului nr. 177/16.05.2006, în baza hotărârii nr. 6/22.03.2006 a Comisiei municipale de aplicare a legilor fondului funciar privind propunerea de atribuire în proprietate a suprafeței de teren de 179 mp reieșită din contractul de vânzare-cumpărare nr. 5773/1990 și CNS 8964/2004, s-a atribuit în proprietate reclamantei R. A. suprafața de 179 mp situată în C., .. 2.
Reclamanta a constatat că, față de această suprafață pentru care deține act de proprietate, are un excedent de 37 mp, identificat în cauză de expert D. A. V. și cu privire la care a înțeles să solicite constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea reglementată de art. 1895-1899 C.Civ din 1864 aplicabil ca lege în vigoare la data începerii posesiei (f. 68).
Instanța a reținut că dispozițiile art. 1895-1899 C.Civ din 1864 reglementează uzucapiunea de scurtă durată, pentru care apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile, având în vedere că lipsește justul titlu, pentru considerentele ce urmează.
Instanța a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 1895 Cod civil, uzucapiunea de 10-20 de ani se aplică numai în privința imobilelor considerate în mod individual și, pentru a se dobândi proprietatea prin posedarea neîntreruptă a bunului în timpul fixat de lege, se cer îndeplinite următoarele condiții: să existe o posesie utilă a lucrului, posesia să se întemeieze pe un just titlu, posesia să dureze de la 10-20 de ani și posesia să fie de bună credință.
Așadar, problema uzucapiunii de scurtă durată se pune doar atunci când, datorita unor împrejurări legate de actul de proprietate, deși dobânditorul imobilului se consideră proprietar, convins fiind de efectul sau translativ, actul respectiv nu are totuși capacitatea sau puterea de a-i strămuta proprietatea, ci numai posesia imobilului.
Justul titlu este un act translativ de proprietate (art. 1847 Cod civil), care provine de la altcineva decât proprietarul, deci de la un non dominus.
Dacă actul provine de la adevăratul proprietar, de la dominus, este suficient să ducă, prin el însuși, la dobândirea proprietății, fără să fie nevoie de trecerea timpului, de uzucapiune, temeiul dobândirii dreptului de proprietate constituindu-l, în acest caz, convenția.
Art. 1897 Cod civil prevede că justă cauză este orice titlu translativ de proprietate, precum vinderea, schimbul etc.
Ca atare, pentru a fi în prezenta unui just titlu, esențial este faptul ca el sa provină, în mod obligatoriu, de la o alta persoana decât adevăratul proprietar, adică de la un neproprietar, sa existe în realitate, fiind o condiție de sine stătătoare a uzucapiunii de 10 până la 20 de ani si trebuie dovedit de reclamanta.
Astfel, având în vedere înscrisurile existente la dosarul cauzei, instanța a constatat că reclamanta nu a făcut dovada existentei unui just titlu, posedând suprafața de teren pretinsă din anul 1990, după cum ea însăși recunoaște, și fără existenta unui just titlu.
În atare situație, fără îndeplinirea condiției privind existența just titlului, instanța a arătat că este inutila examinarea celorlalte condiții prevăzute de dispoziție art. 1895-1899 Cod Civil.
Totuși, cu ocazia cuvântului în dezbateri, reclamanta prin avocat a înțeles să invoce joncțiunea posesiei cu cea exercitată de posesorii anteriori, începând cu anul 1967.
În drept, instanța a arătat că uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietății și, în același timp, o sancțiune pentru proprietarul imobilului care nu a manifestat un timp îndelungat diligență, lăsând posibilitatea altor persoane să intre în posesia bunului. Așadar, prin efectul uzucapiunii, cel care a exercitat o posesie utilă asupra terenului pe o perioada de timp prevăzută de lege dobândește dreptul de proprietate asupra imobilului, corelativ stingându-se dreptul fostului proprietar.
Pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de 30 de ani, așa cum este reglementat prin art. 1890 Cod civ., e necesar să fie îndeplinite cumulativ două condiții: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată și să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună credință sau de rea credință.
În acest sens, art. 1846 alin. 1 Cod civ. prevede că orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii, iar conform art. 1847 Cod civ., pentru a se putea prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
Joncțiunea posesiilor este adăugarea la termenul posesiei actuale a posesorului a timpului cât lucrul a fost posedat de autorul său, fiind întotdeauna posibilă și facultativă, în sensul că posesorul actual are de ales între a începe o nouă posesie ori a invoca joncțiunea posesiilor (art. 1859 și art. 1860 C. Civ.).
De asemenea, instanța a reținut că, pentru a opera joncțiunea posesiilor, este necesar ca posesiile unite să îndeplinească fiecare în parte condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1847 Cod civil, adică să fie continuă, netulburată, neîntreruptă, publică si sub nume de proprietar.
Astfel, instanța a mai reținut că, atâta timp cât reclamanta nu deține un just titlu, singura modalitate prin care aceasta poate dobândi dreptul de proprietate este uzucapiunea prevăzută de dispozițiile art. 1890 C.civil, respectiv prin exercitarea unei posesii utile timp de treizeci de ani.
Însă, instanța a constatat că posesia reclamantei nu a fost exercitată pe o perioadă suficientă pentru a naște în patrimoniul acesteia dreptul de proprietate, câtă vreme reclamanta a intrat în posesia imobilului în anul 1990, după cum recunoaște în cuprinsul acțiunii și al precizărilor (f. 68) și cum rezultă din probatoriul administrat (depozițiile martorilor), împlinirea termenului de prescripție achizitivă putând opera abia în anul 2020.
Instanța a menționat că, în cauză, reclamanta nu-și poate uni posesia cu cea a pârâtei J. Nicolița sau a posesorilor anteriori (S. D.), în condițiile art. 1860 C.civil, întrucât pe de o parte, J. Nicolița este persoana față de care solicită realizarea dreptului, iar pe de altă parte nu are calitatea de succesoare a pârâtei J. Nicolița, respectiv a numitului S. D..
Or, persoana față de care trebuie să se solicite realizarea dreptului într-o acțiune prin care se solicită constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin prescripția achizitivă, este proprietarul ce s-a desesizat de bun, stând în pasivitate și a lăsat ca o altă persoană să exercite posesia asupra bunului său, iar nu un posesor.
Totodată, potrivit art. 1860 Cod civil, orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune uzucapiunea, să unească posesia sa cu posesia autorului sau (joncțiunea posesiilor), însă pentru a putea opera joncțiunea posesiilor, între posesorul ulterior și cel anterior trebuie să existe o legătură juridică, în sensul că posesorul anterior al imobilului trebuie să fie autorul celui care invocă joncțiunea, prin urmare acesta din urma trebuie să fie succesorul posesorului anterior.
În dreptul românesc succesiunea poate fi: universala sau cu titlu universal derivând din moștenire legală sau testamentara.
Întrucât în speța reclamanta nu este moștenitoarea posesorilor anteriori, iar pentru a uzucapa posesia trebuie exercitată sub nume de proprietar, instanța a reținut că reclamanta poate avea calitatea de succesoare doar dacă a încheiat cu posesorii anteriori un act juridic translativ de proprietate privind terenul în litigiu.
Astfel, instanța a reținut că, între reclamanta și pârâta J. Nicolița, nu există niciun act translativ de proprietate valabil încheiat cu privire la suprafața de 37 mp care să justifice joncțiunea posesiilor.
De asemenea, în aceleași condiții, instanța a mai reținut că reclamanta nu-și poate uni posesia nici cu cea a numitului S. D., în condițiile art. 1860 C.civil, întrucât nu are calitatea de succesoare a acestuia.
În plus, neputându-se stabili titularul dreptului de proprietate asupra terenului, pârâta J. Nicolița fiind simplu posesor, întrucât Municipiul C. prin Primar a arătat că terenul nu se află în proprietatea sa publică sau privată, dar nici în proprietatea pârâtei, rezultă că, în prezenta cauză, pârâta nu este persoana în contradictoriu cu care reclamanta să-și realizeze dreptul pretins.
Aceasta deoarece reclamanta poate opune posesia sa numai proprietarului terenului care, prin pasivitatea sa, a permis împlinirea termenului de prescripție achizitivă, pârâta J. Nicolița nefiind vreodată proprietara terenului în litigiu.
Or, în speță, singurul în contradictoriu cu care reclamanta putea emite pretenții este Municipiul C. prin primar, având în vedere că în evidențele autorităților statului nu apar mențiuni cu privire la eventualii proprietari persoane fizice ai terenurilor, dar și împrejurarea că terenul de 179 mp aflat în continuarea celui de 37 mp pentru care se solicită uzucapiune a aparținut statului, fiind în aceeași îngrădire, iar, în aceste condiții, devin aplicabile prevederile art. 646 C.civ. din interpretarea cărora rezultă că toate averile fără stăpâni sunt ale statului și ale unităților administrativ-teritoriale ale acestuia. Așadar, în cauză, față de situarea terenului pe raza municipiului C., titular al dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu este Municipiul C. prin Primar.
Prin urmare, acesta este persoana care ar fi putut să opună un drept de proprietate reclamantei și, astfel, să împiedice producerea efectelor prescripției achizitive.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța a apreciat că cererea formulată de reclamantă privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune este neîntemeiată, motiv pentru care va respinge acțiunea precizată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta recurentă R. A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Cu privire la joncțiunea posesiilor, din chiar cuprinsul cererii, se observă că s-a invocat posesia utilă, neviciată și sub titlu de proprietar începută cu anul 1974, adică de mai mult de 30 de ani, de autorii în drepturi ai reclamantei și s-a dovedit cu înscrisuri transmiterea și exercitarea dreptului de proprietate de autori și până în prezent, în mod continuu. Posesia a fost dovedita cu martori pentru toată această perioadă.
Faptul că reclamanta se întemeiază pe posesia utilă și exercitară ei sub titlu de proprietate și de către autorii în drepturi și cere întrunirea pentru sine a tuturor acestor perioade se observă și după temeiul de drept, astfel cum a fost precizat înainte dezbaterea cauzei în fond.
Cu privire la cadrul procesual, mai ales odată cu administrarea probatoriului și în raport de înscrisurile depuse de către Municipiul C., cu privire la regimul juridic al terenului, dacă instanța ar fi considerat nelămuritor cadrul procesual cu privire la părți, în condițiile art. 129 C.pr. civ. trebuia să pună în discuția părților extinderea acestuia de către reclamantă.
Aceasta se impunea, cu atât mai mult cu cât, în considerente, instanța face judecăți de fapt și de drept în raport cu Municipiul C., care însă nu este parte și astfel cauza nu a fost judecată în fond cu cel pe care-l consideră că este cel împotriva căruia reclamanta trebuia să-și îndrepte pretențiile.
În raport de aparența dreptului și văzând diferențele de suprafață care rezultă dintre cele din acte și cele din măsurători, singurul împotriva căruia se putea îndrepta reclamanta era vânzătorul, adică pârâtul arătat de aceasta.
Întrucât instanța a judecata cauza doar pe excepție și fără a invoca însă din oficiu lipsa calității procesuale pasive a pârâtei J. Nicolița, în condițiile art. 312 Cpr.civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recursul a fost legal timbrat cu taxă de timbru și timbru judiciar conform chitanței depuse la fila 8 din cadrul dosarului.
Intimata, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare în cauză.
Părțile nu au solicitat încuviințarea probei cu noi înscrisuri conform disp. art. 305 C.p.c.
Analizând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs, dar și în raport de disp. art. 3041 C.p.c., tribunalul constată că recursul formulat este fondat pentru următoarele considerente:
Prin acțiune civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 16.11.2012, sub nr._, reclamanta R. A. în contradictoriu cu pârâta J. (T.) NICOLIȚA a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 36 mp, ce întregește terenul dobândit de vânzătoarea pârâtă în C., ., care este în realitate în suprafață de 216 mp și nu de 179 mp, așa cum s-a trecut în contractul de vânzare-cumpărare nr. 5773/24.04.1990 de BNP C..
Prin sentința civilă nr. 8346/28.05.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea precizată formulată de reclamanta R. A. în contradictoriu cu pârâta J. (T.) Nicolița, ca neîntemeiată.
Tribunalul constată că recurenta a criticat sentința civilă pronunțată de către prima instanță prin prisma a două motive de recurs și anume că instanța de fond nu a ținut cont că, în cauză, operează joncțiunea posesiilor și că aceasta a judecat cauza pe cale de excepție, reținând că pârâta nu are calitate procesual pasivă.
Cu privire la instituția juridică a joncțiunii posesiilor, tribunalul reține însă că, în mod corect, prima instanță a considerat că aceasta nu operează în cauză pentru considerentele expuse în motivarea sentinței civile recurate.
Astfel, în esență, instanța de fond a apreciat că reclamanta nu-și poate uni posesia cu cea a pârâtei J. Nicolița sau a posesorilor anteriori (S. D.), în condițiile art. 1860 C.civil, întrucât pe de o parte, J. Nicolița este persoana față de care solicită realizarea dreptului, iar pe de altă parte nu are calitatea de succesoare a pârâtei J. Nicolița, respectiv a numitului S. D..
Tribunalul reține că joncțiunea posesiilor reprezintă adăugarea la termenul posesiei actuale a posesorului a timpului cât lucrul a fost posedat de autorul său.
Pentru a fi posibilă joncțiunea posesiilor sunt necesare a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: să fie vorba de o posesie propriu-zisă și nu de o detenție precară, iar cel care invocă joncțiunea să fie un succesor în drepturi al autorului său.
Or, astfel cum a reținut și prima instanță, persoana față de care trebuie să se solicite realizarea dreptului într-o acțiune prin care se solicită constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin prescripția achizitivă, este proprietarul ce s-a desesizat de bun, stând în pasivitate și a lăsat ca o altă persoană să exercite posesia asupra bunului său, iar nu un posesor, în persoana numitei J. Nicolița neputând fi întrunită atât calitatea de fost proprietar căreia să i se opună rămânerea în pasivitate de către recurenta reclamantă, cât calitatea de fost posesor al terenului față de care reclamanta recurentă să invoce joncțiunea posesiilor.
Astfel, prin autor, în sensul art. 1860 C.civil se înțelege persoana care, ca și cel care invocă uzucapiunea, nu este titularul dreptului real, pentru că numai într-o asemenea situație are sens joncțiunea posesiilor, iar nu și în cazul în care titularul dreptului îl transmite succesorului său, această ultimă teză fiind chiar cea expusă de către recurenta reclamantă în speța de față în contextul în care a solicitat constatarea dreptului său de proprietate în contradictoriu cu cea care i-a înstrăinat terenul, deci, în opinia sa, cu adevărata proprietară a terenului ce a făcut obiectul actului de vânzare-cumpărare nr. 5773/24.04.1990, autentificat de Notariatul de Stat Județean D..
Interpretarea dispozițiilor art. 1860 C.civil s-a făcut în sensul celor anterior menționate întrucât uzucapiunea operează și ca o sancțiune civilă pe care o suportă titularul dreptului de proprietate și se justifică prin pasivitatea sa timp îndelungat, deși bunul se află în posesia altuia. Or, dacă titularul dreptului de proprietate are posesia o perioadă anumită, acest fapt pozitiv al său îi conservă dreptul și nu poate fi folosit împotriva sa, prin unirea duratei acelei posesii cu durata posesiei care, la un moment dat, începe să fie exercitată de un netitular al dreptului.
În acest context, posesorul actual nu poate invoca joncțiunea posesiilor prin adăugarea, la posesia sa, pe cea a autorului său, adevăratul proprietar al imobilului.
Prin urmare, pentru considerentele expuse de către prima instanță în motivarea sentinței civile recurate și care nu vor mai fi reluate de către tribunal, se constată că recurenta reclamantă nu poate invoca joncțiunea posesiilor nici în raport de pârâta chemată în judecată, nici de autorul acesteia, numitul S. D. (cu atât mai mult cu cât acesta din urmă este autorul pârâtei intimate, aceasta având calitate de succesoare cu titlu particular a acestuia, în raport de contractul de vânzare-cumpărare nr. 105/07.01.1986, autentificat de Notariatul de Stat Județean D.), niciuna dintre aceste persoane neavând calitatea de autor, în sensul art. 1860 C.civil, astfel cum a fost interpretat de către doctrină și jurisprudență, în raport de cea care a formulat prezenta acțiune în uzucapiune.
Astfel, în mod corect, prima instanță a apreciat că, potrivit art. 1860 Cod civil, orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune uzucapiunea, să unească posesia sa cu posesia autorului sau (joncțiunea posesiilor), însă pentru a putea opera joncțiunea posesiilor, între posesorul ulterior și cel anterior trebuie să existe o legătură juridică, în sensul că posesorul anterior al imobilului trebuie să fie autorul celui care invocă joncțiunea, prin urmare acesta din urma trebuie să fie succesorul posesorului anterior.
Prin urmare, primul motiv de recurs formulat de recurenta reclamantă nu poate fi considerat decât a fi nefondat.
Motivul de recurs referitor la nepronunțarea primei instanțe asupra fondului cauzei, ci pe cale de excepție și fără a invoca, din oficiu, excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei J. Nicolița, nu este, de asemenea, fondat.
Tribunalul constată că prima instanță a analizat fondul cauzei cu care a fost învestită de către reclamanta recurentă, considerând că, în raport de pârâta intimată J. Nicolița, nu sunt întrunite condițiile joncțiunii posesiilor (și nici în raport de autorul acesteia, numitul S. D.) pentru a se putea reține ca fiind întemeiată acțiunea în uzucapiune cu privire la suprafața de teren de 37 mp, iar, în cauză, nu sunt întrunite nici condițiile uzucapiunii de scurtă durată în raport de aceeași pârâtă intimată, întrucât reclamanta recurentă nu se poate prevala de un just titlu cu privire la această suprafață de teren.
Mai mult, deși reclamanta recurentă nu și-a precizat acțiunea cu privire la joncțiunea posesiilor, printr-o cerere scrisă sau formulată oral, pe parcursul litigiului de fond, conform disp. art. 132 alin. 1 C.p.c., ci a invocat această instituție juridică doar cu ocazia concluziilor orale asupra fondului cauzei, prin apărător, instanța de fond a analizat totuși acțiunea formulată de reclamanta recurentă și prin prisma acestor dispoziții legale.
Cu privire la considerentele instanței de fond referitoare la faptul că, în cauză, de fapt, pârâta nu este persoana în contradictoriu cu care reclamanta să-și realizeze dreptul pretins, tribunalul constată că acestea nu sunt de natură a considera că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei cu care a fost învestită și a soluționat acțiunea pe cale de excepție, excepție care nu a fost invocată, din oficiu și nu a fost pusă în discuția părților, ci doar instanța de fond a expus niște argumente care să întărească soluția ce urma să fie pronunțată în cauză, respectiv aceea de respingere a acțiunii reclamantei recurente ca fiind neîntemeiată.
Astfel, nici în contextul în care instanța de fond ar fi soluționat cauza pe excepție, considerând că pârâta intimată chemată în judecată de către reclamanta recurentă în acțiunea de față, de fapt, nu are calitate procesual pasivă, aceasta nu ar fi avut obligația, potrivit disp. art. 129 C.p.c., să pună în discuția părților extinderea cadrului procesual de către reclamantă, întrucât, pe de o parte, nu există nicio dispoziție legală care să impună instanței o astfel de obligație, iar, pe de altă parte, procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, reclamantul fiind cel care stabilește de la început (sau pe parcursul procesului civil, potrivit disp. art. 132 alin. 1 C.p.c., printr-o modificare de acțiune sub aspectul cadrului procesual), cine sunt persoanele în contradictoriu cu care încearcă să-și stabilească drepturile procesuale, respectiv acesta stabilește cadrul procesual sub aspectul părților chemate în judecată în calitate de pârâte și nu instanța de judecată.
Tribunalul constată că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 78 din Noul Cod de procedură civilă (legea nr. 134/2010) referitoare la introducerea forțată, în cauză, din oficiu, a altor persoane, de către instanța de judecată, întrucât această lege a intrat în vigoare la data de 15.02.2013, deci ulterior promovării acțiunii de către reclamanta recurentă, respectiv la data de 16.11.2012, ori, potrivit disp. 3 alin. 1 din legea nr. 76/2012 privind punerea în aplicare a Noului Cod de procedură civilă "dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .."
Prin urmare, nici în caz de casare a sentinței civile recurate cu rejudecare, în raport de excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei J. Nicolița, reclamanta recurentă nu mai este în măsură să-și modifice cadrul procesual sub aspectul părții potrivnice chemate în judecată și să indice în calitate de pârât pe Municipiul C., prin primar, o astfel de modificare a cadrului procesual fiind admisibilă doar în primul ciclu procesual, în fața primei instanțe, conform disp. art. 132 alin. 1 C.p.c. și nu în al doilea ciclu procesual, după casare cu rejudecare.
Cu toate acestea, tribunalul constată că nimic nu o împiedică pe reclamanta recurentă să încerce să-și valorifice, în viitor, dreptul pretins în contradictoriu cu pârâtul Municipiul C., prin primar, prin promovarea unei acțiuni în uzucapiune, în contextul în care consideră că sunt îndeplinite condițiile cumulative ale acestei instituții juridice, în raport de acest pârât, întrucât sentința civilă pronunțată în cauza de față nu beneficiază de autoritate de lucru judecat, nici sub aspectul considerentelor, nici sub cel al soluției, în speța de față, pârâtă intimată figurând doar persoana fizică J. Nicolița.
Prin urmare, în cauza de față, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei intimate J. Nicolița și a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără o astfel de calitate, considerând că are calitate procesual pasivă în cauză Municipiul C., prin primar, ci a analizat, în mod corect, acțiunea în uzucapiune formulată de reclamanta recurentă, pe fond, în contradictoriu cu pârâta intimată J. Nicolița, inclusiv sub aspectul joncțiunii posesiilor, considerând că este neîntemeiată.
Pentru toate aceste motive, în temeiul disp. art. 312 alin. 1 teza a-II-a C.p.c., tribunalul va respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta recurentă R. A., împotriva sentinței civile nr. 8346 din data de 28.05.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă J. (T.) NICOLIȚA.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta recurentă R. A., împotriva sentinței civile nr. 8346 din data de 28.05.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă J. (T.) NICOLIȚA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 19 Noiembrie 2013.
Președinte, V. P. | Judecător, D. O. | Judecător, M. R. H. |
Grefier, L. E. C. |
Red. jud. V.P./Tehn. F.M. 2 ex./06.12.2013
Jud. fond: C. M .B.
| ← Fond funciar. Hotărâre din 30-04-2013, Tribunalul DOLJ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1063/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
