Contestaţie la executare. Decizia nr. 1194/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1194/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 10179/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1194/2013
Ședința publică de la 19 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. C. C.
Judecător I. G. P.
Judecător M. N.
Grefier I. C.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de debitorul contestator S. D. F. împotriva deciziei nr. 456 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/215/2012, în contradictoriu cu intimatul B. B. T., având ca obiect contestație la executare CONTESTAȚIE ÎN ANULARE ÎN DOS. NR._/215/2012.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că au fost comunicate motivele contestației și nu s-a depus întâmpinare .
Instanța ia act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra contestației în anulare de față;
La data de 04.06.2013 contestatorul Ș. D. F. a formulat contestație în anulare împotriva 456 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/215/2012, solicitând admiterea acesteia și rejudecarea recursului.
În motivare, se arată că instanța de recurs a respins recursul fără să-l motiveze, singura motivare fiind aceea că tranzacția încheiată la data de 01.03.2011 autentificată sub numărul 328 BNP P. E. nu produce efecte față de B. E., garantul ipotecar, obligația acesteia fiind stinsă. Recursul a fost soluționat astfel printr-o gravă eroare materială întrucât persoana care ar fi realizat era debitorul N. G. și nicidecum garantul ipotecar B. E.. La acel moment nu s-a stins vreo obligație a debitorului față de creditor, procesul-verbal emis la data de 2.01.2001 B. S. C. nu corespunde realității, contestatorul neprimind nicio suma de bani și nesemnând vreun act în acest sens.
Consideră că i-a fost încălcat dreptul la apărare în condițiile în care apărătorul său, din motive întemeiate, pentru cauze medicale, nu s-a putut prezenta iar instanța a luat în pronunțare cauza deși nu existase nicio cerere anterioară a apărătorului de amânare în judecarea recursului.
În drept, și-a întemeiat contestația pe dis part 17 și 318 C proc civ.
Analizând motivele contestației, prin raportare la actele dosarului și dispozițiile legale incidente, Tribunalul reține următoarele:
Contestația în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile de la art.317 C.pr.civ. (necompetența sau vicii vizând procedura citării) și art.318 C.pr.civ. (greșeală materială ori nepronunțarea asupra unui motiv de recurs), iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs și nu în contestația în anulare.
În sensul art.318 C.pr.civ., "greșeală materială" înseamnă greșeală de ordin procedural. Prin urmare, greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt, nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor, ori de interpretare a dispozițiilor legale.
Cu alte cuvinte, prin "greșeli materiale" în sensul art.318C.pr.civ., se înțeleg acele erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea acestora nefiind necesară reexaminarea fondului sau o reapreciere a probelor. Legea nu a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță, sub motivul că s-a stabilit eronat situația de fapt ori că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale.
Se constată că în speță se invocă de fapt erori de judecată, constând în confundarea unor elemente vizând starea de fapt ori greșita aplicare a dispozițiilor legale, situație care, pentru considerentele mai sus expuse, nu se încadrează în ipoteza prev de art 318 tezaI din C. proc civ.
Cea de-a doua teză a art.318 C.pr.civ. are în vedere numai omisiunea instanței de recurs de a examina unul din motivele de casare, iar nu argumentele de fapt și de drept invocate de parte care se subsumează unui motiv de casare .Dacă instanța de recurs a analizat însă motivul de recurs, neînsușirea lui nu constituie motiv de contestație, întrucât contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, iar nu de reformare și nu deschide calea unui recurs la recurs.
În speță, instanța de recurs a răspuns criticii formulate de recurent referitoare la faptul că obligația principală din contractul de împrumut nu a fost stinsă, ca de alfel și criticii vizând valoarea ori efectele juridice ale tranzacției încheiate la 01 03 2011, arătând că debitorul a fost pe deplin eliberat de obligația de plată ca urmare a plății debitului, în cadrul procedurii legale a ofertei de plată, executorul judecătoresc consemnând în procesul-verbal încheiat faptul încasării sumei de către creditor, iar în această situație un act prin care debitorul continuă să recunoască datoria nu-i poate fi opus și nu produce efecte juridice față de garant. Neînsușirea argumentelor instanței de recurs de către contestator nu-i deschide acestuia calea contestației în anulare, prin prezenta contestație neurmărindu-se demonstrarea incidenței art 318 din Codul de procedură civilă, ci verificarea legalității și temeiniciei hotărîrii instanței de control judiciar, care însă se bucură de autoritate de lucru judecat, neputînd fi retractată decît pentru motivele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale care reglementează contestația în anulare.
De altfel, Curtea de la Strasbourg a arătat in mod constant că dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 alin. 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care enunță preeminența dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, printre altele, că soluția dată într-un mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe nu trebuie repusă în discuție (Cauza Brumărescu, paragraful 61). În virtutea acestui principiu, nici una dintre părți nu este îndreptățită să solicite supervizarea unei hotărâri definitive și executorii cu singurul scop de a obține rejudecarea procesului și o nouă hotărâre în privința sa. Instanțele de control nu trebuie să utilizeze puterea lor de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare, și nu pentru a proceda la o nouă judecată. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, și simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra subiectului nu constituie un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când motive substanțiale și imperioase impun aceasta (Cauza Riabykh împotriva Rusiei, cauza Masinexport împotriva României), ceea ce in cauza nu se impune, deoarece instanța de recurs s-a pronunțat asupra motivului de nelegalitate susținut de contestatori, fiind lipsit de relevanță faptul că dezlegare dată nu este împărtășită de contestatori.
Față de cele mai sus expuse, conform disp. art 320 C proc. civ., contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de debitorul contestator S. D. F. împotriva deciziei nr. 456 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/215/2012, în contradictoriu cu intimatul B. B. T.. NR._/215/2012.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Iunie 2013.
Președinte, L. C. C. | Judecător, I. G. P. | Judecător, M. N. |
Grefier, I. C. |
Red.jud.M.N.
Tehn.F.M./2 ex.
12 07 2013
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 339/2013. Tribunalul DOLJ | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 163/2013.... → |
|---|
