Pretenţii. Decizia nr. 735/2013. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 735/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 24002/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

Decizia civilă nr. 735

Ședința publică de la 18 Aprilie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: L. M. - judecător

Judecător L. L. B.

Judecător D. G.

Grefier A. B.

Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta pârâtă M. F., împotriva sentinței civile nr._/12.12.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă Asociația de proprietari nr. 5 Calea București, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat V. M., pentru recurenta pârâtă M. F. și avocat C. O., pentru intimata reclamantă Asociația de Proprietari nr. 5 Calea București.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este declarat în termen, este nemotivat, netimbrat și nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Avocat C. O., pentru intimata reclamantă Asociația de Proprietari nr. 5 Calea București, învederează instanței că nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și ridică instanței excepția netimbrării recursului.

Avocat V. M., pentru recurenta pârâtă M. F. solicită instanței un termen de judecată pentru a timbra cererea de recurs.

Instanța respinge cererea de amânare formulată de recurenta pârâtă M. F., prin apărător, întrucât aceasta a fost citată cu mențiunea timbrării recursului și avea posibilitatea să îndeplinească această obligație până la termenul de judecată și, în consecință, acordă cuvântul pe excepția invocată.

Avocat V. M., pentru recurenta pârâtă M. F. solicită instanței respingerea excepției invocate.

Avocat C. O., pentru intimata reclamantă Asociația de Proprietari nr. 5 Calea București, solicită instanței admiterea excepției și anularea recursulu ca netimbrat.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față;

Prin acțiunea formulată la 19.09.2012 reclamanta Asociația de Proprietari nr. 5 Calea București a chemat în judecată pe pârâta M. F., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 4539,8 reprezentând cheltuielile de întreținere restante și penalități de întârziere.

În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a cotelor de întreținere restante din perioada septembrie 2011 – august 2012.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1073 și următoarele C.civil.

În scop probator s-au depus la dosar: certificat de înregistrare fiscală, liste de plată pentru perioada septembrie 2011 – august 2012, facturi fiscale, extras de cont și mod de calcul penalități.

Pârâta nu a formulat întâmpinare în cauză și nu a făcut dovada plății debitului.

Prin sentința civilă nr._/12.12.2012 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 5 Calea București, în contradictoriu cu pârâta M. F..

A fost obligată pârâta la plata sumei de 4539,8 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante și penalități de întârziere aferente perioadei septembrie 2011 - august 2012.

S-a luat act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că pârâta, în calitate de proprietar al apartamentului nr. 142 din C., Calea București nr. 38, .. 1, nu a achitat la termenul stabilit de reclamanta cheltuielile de întreținere aferente perioadei septembrie 2011 – august 2012 în cuantum de 4539,8 lei.

Conform art. 46-50 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, fiecare proprietar din cadrul imobilului are obligația de a achita cotele de contribuții la cheltuielile Asociației de P. in termenul maxim de 20 zile de la data afișării listei de plata.

Potrivit dispozițiilor art. 49 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restante afișate pe listă de plata, penalizări care nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioada de 30 de zile de la termenul stabilit pentru plată, fără însă ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Întrucât pârâtul nu a achitat cheltuielile de întreținere in termenul prevăzut de dispozițiile legale mai sus menționate, acesta datorează și penalități de întârziere în cuantumul stabilit în cadrul Adunării Generale.

Față de aceste dispoziții legale, instanța, constatând neexecutarea de către pârâtă a obligației de plata a cheltuielilor de întreținere și a penalităților de întârziere aferente perioadei septembrie 2011 – august 2012, în cuantum de 4539,8 lei, a admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamanta a sumei de 4539,8 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M. F., fără însă a-l timbra corespunzător.

Conform dispozițiilor art.20 alin. l din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligației de plată la termenul stabilit fiind sancționată cu anularea acțiunii sau a cererii, potrivit dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 Rep.

Tribunalul constată că recurentul, deși a fost legal citat, pentru termenul de astăzi, 18.04.2013, cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 187,09 lei și timbru judiciar în valoare de 3 lei, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare (fila 7 dosar recurs), nu s-a conformat îndeplinirii acestei obligații legale stabilită prin rezoluția instanței și, în consecință, recursul urmează a fi anulat, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția netimbrării.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta pârâtă M. F., împotriva sentinței civile nr._/12.12.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă Asociația de Proprietari nr. 5 Calea București.

Obligă recurenta la plata către intimatul reclamant a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Aprilie 2013.

Președinte,

L. M.

Judecător,

L. L. B.

Judecător,

D. G.

Grefier,

A. B.

Red.jud.D.G.

Tehn.S.V./2 ex., 26.04.2013

Jud.fond-D.S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 735/2013. Tribunalul DOLJ