Contestaţie la executare. Sentința nr. 8533/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 8533/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 9072/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1621/2013

Ședința publică de la 08 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. P.

Judecător M. R. H.

Judecător D. O.

Grefier L. E. C.

Pe rol judecarea recursului formulat de contestatorul P. M. împotriva sentinței civile nr.8533 din 30.05.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA DE proprietari NR.41 IV.A DACIA, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns av. C. L., pentru intimată, lipsă fiind recurentul contestator.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că, recursul este declarat și motivat în termen, netimbrat, după care;

Instanța, din oficiu, ca și motiva de ordine publică, în temeiul art. 306 alin.2 C.p.civ. coroborat cu art. 137 alin.1 c.p.civ., invocă excepția netimbrării recursului și o pune în discuție.

Av. C. L., pentru intimată, având cuvântul, solicită admiterea excepției și anularea recursului ca netimbrat. Cu cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin contestația la executare formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 07.03.2013, contestatorul popescu M. în contradictoriu cu intimata-creditoare Asociația de proprietari nr. 41 IV A Dacia din mun. C., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze actele de executare silită întocmite în dosarul de executare nr. 31/E/2013 al B. ilie M. M. și să se rejudece executarea silită până la soluționarea prezentei, arătând în motivarea contestației că debitul datorat către reclamantă pentru anii 2009 – 2011 cuprins în titlul executoriu provine de fapt din anii 2007 – 2008 și astfel a intervenit prescripția extinctivă pentru recuperarea creanței dinainte de 2009.

În drept, au fost invocate disp. Art. 711 N.C.P.CIV., iar în dovedire s-a propus proba cu expertiză tehnică contabilă care să stabilească dacă din debitul datorat o parte este supusă termenului de prescripție extinctivă.

La solicitarea instanței de judecată, în temeiul disp. Art. 402 al. 1, teza a II-a, s-au înaintat la dosarul cauzei de către B. ilie M. M., în copii certificate actele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 31/E/2013 (v.f. 14 - 25).

În cauză, a formulat întâmpinare intimata Asociația de proprietari nr. 41IVA Dacia din mun. C., solicitând respingerea contestației ca inadmisibilă, arătând că debitorul-contestator nu poate pe calea contestației la executare să invoce apărări de fond privind debitul/creanța, constatat prin titlul executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească respectiv s.c.nr. 7036/09.05.2012 a Judecătoriei C. pronunțată în dosarul nr._/215/2011 în care s-a efectuat expertiză contabilă prin care s-a stabilit, fără echivoc, sumele datorate de debitor cu titlu de contravaloare cheltuieli de întreținere neachitate plus penalizări de întârziere și perioada de timp vizată cuprinsă între ianuarie 2009 – martie 2011, iar împotriva raportului de expertiză nu s-au formulat obiecțiuni.

Prin sentința civilă nr.8533/20.05.2013, pronunțată de Judecătoria craiova, în dosarul nr._, a fost admisă excepția inadmisibilității contestației invocată de intimată prin apărător.

A fost respinsă ca inadmisibilă contestația la executare formulată de contestatorul P. M., în contradictoriu cu intimata Asociația de Proprietari Nr.41 IV.A Dacia.

A fost respinsă cererea de suspendare a executării silite.

A fost admisă cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimată .

A fost obligat contestatorul către intimată la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu plata onorariului de avocat în sumă de 600 lei ( șase sute) conform chitanței nr. 01 din 26.03.2013 depusă la dosar

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut ca situația de fapt, că titlul executoriu pus în executare la cererea creditoarei – intimate este reprezentat de s.c.nr. 7036/09.05.2012 a Judecătoriei C. pronunțată în dosarul nr._/215/2011, definitivă și irevocabilă prin nerecurare, hotărâre prin care a fost obligat debitorul – pârât (contestator) către reclamanta – creditoare (intimată) să plătească suma de 11.392,7 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere neachitate pentru apartamentul nr. 18, proprietatea pârâtului-debitor pentru perioada ianuarie 2009 – martie 2011 cât și a sumei de 2268 lei reprezentând penalizări de întârziere aferente debitului calculate până la 31.03.2011.

Pentru a da această soluție, instanța de judecată arată în considerentele hotărârii că expertiza contabilă efectuată și omologată în cauză a constatat că pârâtul a acumulat un debit principal de 11.392,7 lei din neplata cheltuielilor de întreținere pentru perioada ianuarie 2009 – martie 2011 și un debit secundar constând în penalizări de întârziere percepute de furnizorii de utilități, în sumă de 2268 lei până la data de 31.03.2011, iar plățile efectuate de pârât în sumă totală de 2356,27 lei conform facturilor depuse de acesta vizează cotele de întreținere aferente anilor 2007 – 2008.

Debitorul – contestator nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă și nici nu a declarat recurs împotriva sentinței civile arătată mai sus și pentru faptul că nu a achitat de bună voie debitul împotriva sa a declanșat executarea silită creditoarea – intimată în conformitate cu dispozițiile art. 3711 alin.2 V.C.P.CIV., fiind întocmite actele de executare în dosarul de executare nr. 31/E/2013 al B. I. M. M. față de care contestatorul nu formulează critici de nelegalitate sau netemeinice și nu invocă nereguli la executarea însăși, ci invocă faptul că s-ar fi împlinit termenul de prescripție extinctivă în stabilirea debitului principal din cotele de cheltuieli de întreținere neachitate înainte de anul 2009, aspecte ce vizează apărări de fond împotriva titlului executoriu reprezentat de s.c.nr. 7036/2012 al Judecătoriei C. arătată mai sus, care a rămas definitivă și irevocabilă prin nerecurare, astfel că aceste critici și apărări sunt inadmisibile în această fază a executării silite în care nu se mai poate pune în discuție soluția dată de instanța de judecată, existând prezumția legală a puterii de lucru judecat asupra cauzei deduse judecății și asupra adevărului stabilit în privința debitelor constatate împotriva debitorului, sentințe cu care aceasta a fost de acord în condițiile în care nu a formulat împotriva acesteia calea de atac a recursului.

Pentru împrejurările de fapt arătate mai sus și văzând dispozițiile art. 402 al. 2 raportat la art. 399 alin. 1 V.C.P.CIV. și art. 403 al.1 C.P.CIV., instanța a admis excepția inadmisibilității contestației invocată de intimată prin întâmpinare și, pe cale de consecință a respins contestația ca inadmisibilă și a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării silite declanșată în dosarul de executare nr. 31/E/2013 al B. I. M. M..

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul P. M. însă fără a-l timbra corespunzător.

Conform dispozițiilor art.20 alin. l din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligației de plată la termenul stabilit fiind sancționată cu anularea acțiunii sau a cererii, potrivit dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 Rep, incidente in cauza potrivit dispozitiilor art. 55 din OUG 80/2013.

Tribunalul constată că recurentul, deși a fost legal citat, pentru termenul de astăzi, 08.10.2013, cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 97 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare (fila 9 dosar recurs), nu s-a conformat îndeplinirii acestei obligații legale stabilită prin rezoluția instanței și, în consecință, recursul urmează a fi anulat, ca netimbrat.

În temeiul art.274 C.pr.civ., fiind în culpă procesuală, va fi obligat recurentul la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția netimbrării.

Anulează ca netimbrat recursul formulat de contestatorul P. M. împotriva sentinței civile nr.8533 din 30.05.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.41 IV.A DACIA.

Obligă recurentul la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu de avocat în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2013.

Președinte,

V. P.

Judecător,

M. R. H.

Judecător,

D. O.

Grefier,

L. E. C.

Red.jud.M.R.H.

Tehn.F.M./2 ex.

Jud.fond:M.V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 8533/2013. Tribunalul DOLJ