Revendicare imobiliară. Decizia nr. 80/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 80/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 16472/215/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 80/2013
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. E. N.
Judecător R. L. Z.
Judecător G. C. F.
Grefier C. C. S.
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul C. G. în contradictoriu cu pârâții V. M., V. T., împotriva sentinței civile nr. 6118 din 20 aprilie 2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect revendicare imobiliară.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la 16 ianuarie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, și când tribunalul, în conformitate cu dispozițiile art. 260 C.p.civ. s-a amânat pronunțarea pentru astăzi 23 ianuarie 2013.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
P. cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ reclamantul C. G. a chemat în judecată pe pârâții V. M. și V. T. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de aproximativ 30 mp situată în C., .. 90, fost 114.
În motivare, reclamantul a arătat că prin actul de partaj autentificat de Tribunalul D. la data de 26.11.1947, unchiul său D. R. și sora acestuia Pițurea M. au împărțit imobilul situat în C., ..114: Piturea M. a primit 2/3 iar D. R.-1/3. Ulterior, D. R. a înstrăinat din lotul său camera și terenul de la stradă în suprafață de 50 mp, rămânând cu două camere din construcție în suprafață de 22 mp și terenul din spatele construcției. A mai arătat că pârâții au ocupat și terenul din spatele construcției, profitând de starea de sănătate a acestuia. A menționat că după decesul unchiului său cele două camere i-au revenit reclamantului.
Pârâții au depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În apărare au arătat că au devenit proprietarii suprafeței de 323 mp conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.749/1999 iar prin contractul autentificat sub nr.512/2000 au cumpărat și terenul de 49 mp plus o camera de locuit în suprafață utilă de 20 mp. Pârâții au mai arătat că dețin întreaga suprafață de teren de 393,482 mp de la adresa sus menționată, mai puțin suprafața aflată sub construcția proprietatea reclamantului de 21,482 mp.
La termenul din data de 24.09.2010, reclamantul a depus la dosar o precizare a acțiunii, denumita note de ședință prin care a menționat că potrivit actului de partaj, unchiului său D. R. în revenea 1/3 din suprafața de 399 mp, respectiv 133 mp plus camera de la stradă fără teren. Numitei Pițurea M. îi revenea suprafața de 266 mp inclusiv terenul de sub camera de la stradă. P. urmare aceasta putea vinde pârâților suprafața de 266 mp, iar nu 323 mp cum apare în actul de vânzare cumpărare.
La data de 12.11.2010 reclamantul a depus la dosar o cerere completatoare a acțiunii solicitând constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare autentificat sub nr.749/1999 prin care pârâții au cumpărat suprafața de 323 mp.
Au arătat că pârâții nu puteau să dobândească o suprafață mai mare decât avea vânzătorul în proprietate, respectiv 262 mp.
La data de 10.12.2010, pârâții au depus la dosar întâmpinare față de cererea completatoare solicitând disjungerea acesteia întrucât a fost depusă după prima zi de înfățișare.
În ședința publică din data de 11.02.2011, instanța a constatat decăzut reclamantul din dreptul de a completa cererea față de momentul la care s-a formulat și atitudinea procesuala a părții adverse.
P. sentința civilă nr. 6118 din 20 aprilie 2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul C. G. în contradictoriu cu pârâții V. M. și V. T. ca neîntemeiată.
A fost obligat reclamantul la plata către pârâți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei, onorariu avocat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
P. actul de partaj voluntar încheiat la data de 26.11.1947, autorii Pițurea M. și D. R. au împărțit imobilul situat în C., ..110, în cote de 1/3 pentru D. R. și 2/3 pentru Piturea M..
Instanța a reținut că actul de partaj voluntar nu menționează nici suprafața totală partajată și nici dimensiunile, respectiv lungimea loturilor cuvenite celor doi autori.
P. contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 512/2000 autorul D. R. a înstrăinat pârâților camera nr.6 cu o suprafață utilă de 20 mp din imobilul menționat și terenul aferent în suprafață de 49 mp.
De asemenea, pârâții au dobândit prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.749/1999 suprafața de 323 mp și casa cu 2 camere si antreu, din imobilul situat în C., ..114 (fost nr.110).
La rândul său, reclamantul este legatar universal al autorului D. R. iar potrivit certificatului de moștenitor nr.101/2001 masa succesorală a acestuia a fost alcătuită din teren loc de casă în suprafață de 24 mp și o casă din cărămidă, cu o cameră și bucătărie, imobil situat în ..114.
Instanța a menționat că acțiunea în revendicare, al cărei temei de drept îl constituie art.480 Cod Civil, este acea acțiune reală prin care proprietarul, care a pierdut posesia bunului său, cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar.
În ceea ce privește proba dreptului de proprietate în cadrul acțiunii în revendicare imobiliare, reclamantul este cel care trebuie să facă dovada pozitivă, în sensul că este titularul dreptului de proprietate, pârâtul posesor având o situație pur pasivă, în favoarea lui operând o prezumție de proprietate dedusă din simplul fapt al posesiei. De îndată ce reclamantul a făcut dovada dreptului său de proprietate, sarcina probei se răstoarnă.
În legătură cu obiectul dreptului de proprietate aparținând reclamantului instanța a constatat că singurul înscris prezentat de acesta în care este precizată în mod expres o suprafață de teren este certificatul de moștenitor nr.101/21.09.2001 în care este înscrisă suprafața de 24 mp.
Referitor la actul de partaj din anul 1947 deși în acesta este specificată cota primită de autorul D. R., respectiv 1/3, în lipsa mențiunii suprafeței totale de teren partajate nu se poate stabili suprafața ce compune lotul acestuia.
Potrivit raportului de expertiză specialitatea topografie întocmit în cauză nu se poate stabili suprafața primită de cei doi autori întrucât în actul de partaj din anul 1947 sunt precizate numai lățimile terenului, nu si lungimea acestuia și prin urmare nu se poate determina suprafața totală a terenului.
Expertul a stabilit suprafața ce s-ar fi cuvenit fiecărei părți prin raportare la suprafața actuală a terenului și cota de 1/3 menționată în actul de partaj, precizând că în aceste condiții reclamantul ar avea lipsa o suprafață de 60 mp care insă nu poate fi identificată.
Expertul a mai arătat că lățimea terenului nu corespunde cu dimensiunile cuprinse în actul de partaj.
În aceste condiții instanța nu poate acorda relevanță juridică acestei concluzii a expertului cu privire la suprafața ce s-ar cuveni reclamantului întrucât raportul are la baza situația actuala a terenului care nu corespunde cu cea menționată în actul de partaj în privința dimensiunilor (lățimii).
Pe de altă parte, însumând suprafețele menționate în actele de proprietate ale pârâților precum și în certificatul de moștenitor emis reclamantului, instanța constată că rezultă o suprafață totală de 396 mp, apropiată de cea găsită în raportul de expertiza întocmit în cauză.
În aceste condiții, instanța a reținut că nu se poate stabili suprafața primită de autorul D. R. în urma actului de partaj voluntar și prin urmare, față de probele administrate, reclamantul nu a făcut dovada că este proprietarul unei suprafețe mai mari decât cea menționată în certificatul de moștenitor-24 mp.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. G., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că prima instanță a ignorat schița de împărțire a terenului din anexa originală la actul de partaj din anul 1947.
A mai arătat că expertul desemnat în cauză I. M. nu a adus lămuriri cu privire la suprafața de teren care a făcut obiectul acțiunii de partaj în pofida faptului că a avut suficiente elemente în actul autentic vechi (dimensiuni în stânjeni, vecinătăți, schița originală și în actele ulterioare, spre comparație cu măsurători pe care le-a făcut în prezentului care se află la aceeași adresă.
Recurentul a menționat că a solicitat numirea unui nou alt expert sau a unei comisii de trei experți care sunt în măsură să răspundă detaliilor de ordin tehnic-matematic, însă ignorând principiul fundamental, precum și rolul activ al judecătorului prevăzut de art.129 alin.5 C.pr.civ., prima instanță nu a dat curs acestei solicitări de completare a probatoriului.
A mai arătat recurentul că expertul nu a făcut o identificare și individualizare corectă a celor două loturi, întrucât nu a suprapus schița anexă nr.1 întocmită peste schița anex a actului autentic de partaj voluntar din 1947 și se observă o diferență de formă a terenului; expertul nu a identificat terenul din certificatul de moștenitor nr. 204/6 mai 1996 și nu face vreo verificare matematică și nu lămurește situația.
Prima instanță a sesizat contradicția, dar motivează inechitabil că nu poate acorda relevanță juridică concluziei expertului cu privire la suprafața ce s-ar cuveni reclamantului, întrucât raportul are la bază situația actuală a terenului care nu corespunde cu cea menționată în actul de partaj în privința dimensiunilor.
Este greșit raționamentul instanței că nu se poate stabili suprafața primită de autorul D. R. în urma actului de partaj voluntar și, prin urmare, față de probele administrate, reclamantul nu a făcut dovada că este proprietarul unei suprafețe mai mari decât cea menționată în certificatul de moștenitor - 24 m.p.
Titlul de proprietate nu este certificat de moștenitor care dovedește numai calitatea de moștenitor, ci actul de partaj voluntar din anul 1947, din care rezultă cota de 1/3.
Recurentul a menționat că prima instanță a reținut incomplet că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.512/2000 autorul D. R. a înstrăinat pârâților camera nr.6 cu o suprafață utilă de 20 mp din imobilul menționat și terenul aferent în suprafață de 49 mp, deoarece terenul de sub cameră nu a fost înstrăinat deoarece aparținea mătușii Pițurea M., conform actului autentic de partaj voluntar din 1947.
Pârâții au dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.749/1999 suprafața de 323 m.p. și casa cu 2 camere și antreu, din imobilul situat în C., ..114, mai mult decât cota de 2/3 stabilită prin actul autentic de partaj voluntar din 1947.
Reclamantul a menționat că este legatar universal al autorului D. R., iar potrivit certificatului de moștenitor nr.101/2001 masa succesorală a acestuia a fost alcătuită în mod incomplet, după cum rezultă din calculele prezentate, din teren loc de casă în suprafață de 24 m.p. și o casă din cărămidă, cu o cameră și bucătărie.
În mod nelegal instanța a constatat că singurul înscris prezentat de recurent în care este precizată în mod expres o suprafață de teren este certificatul de moștenitor nr.101/21.09.2001 în care este înscrisă suprafața de 24 m.p; recurentul a prezentat titlul de proprietate-actul autentic de partaj voluntar din 1947 împreună cu schița anexă la acesta, probă importantă în stabilirea amplasamentului cotei de 1/3 din teren.
Recurentul a mai arătat că este nelegală și încheierea din data de 11.02.2011 prin care instanța a constatat decăzut reclamantul din dreptul de a completa cererea prin precizarea din data de 11.11.2010, în sensul constatării nulității absolute parțiale a contractului de vânzare autentificat sub nr. 749/1999 prin care pârâții au cumpărat suprafața de 323 m.p., întrucât nu puteau să dobândească o suprafață mai mare decât avea vânzătorul în proprietate, respectiv 262 m.p., care, în loc să fie disjunsă, s-a respins, iar prin sentința instanța nu s-a pronunțat asupra cererii.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
In sedinta din data de 14.11.2012, s-au depus motive detaliate de recurs de catre recurent.
In cuprinsul acestora s-a aratat ca in mod gresit s-a retinut de instanta de fond ca reclmantul nu este titularul dreptului de proprietate solicitat numai din prisma certificatului de mostenitor al recurentului. In aprecierea recurentului,titlul de proprietate de care se prevaleaza acesta este actul de trensmitere de drept de proprietate inter vivos incheiat in anul 1903 urmat de actul de partaj din 1947.
De asemenea, din inscrisurile depuse in cauza actul initial de proprietate, schite, act de partaj se poate identifica suprafata de teren ce a fost partajata prin actul respectiv, terenurile ce au revenit fiecarei parti din partaj.
F. de mentiunile din actul de partaj, s-a apreciat de catre recurent ca exista posibilitatea identificarii imobilelor si in consecinta retinerea instantei de fond pe baza expertizei efectuate la fond ca nu este posibilia identificarea, este eronata.
Analizind recursul din prisma motivelor invocate si a dispozitiilor art 304 si 304 indice 1 C., Tribunalul il retine ca intemeiat pentru urmatoarele motive:
Recurentul in calitate de reclamant a promovat impotriva piritilor o actiune in revendicare a suprafetei de 30 mp situata in C., .. 90 fost 114, teren situat in spatele unei constructii detinute de autorul sau, D. R., invocind ca in calitate de legatar universal al acestuia este proprietar. In privinta piritilor, s-a invederat ca titlul pe care il detin nu este asa bine caracterizat intrucit au cumparat suprafata revendicata de la o persoana ce nu era titularul dreptului de proprietate respectiv si ca de asemenea au ocupat o portiune de teren in spatele locuintei autorului reclamantului ce nu o detinea in proprietate .
Instanta de fond a respins actiunea, motivind ca nu s-a facut dovada dreptului de proprietate de catre reclamant analizind certificatul de mostenitor de care s-a prevalat si retinind totodata ca suprafata de teren ce a facut obiectul partajului si care ulterior a fost instrainata piritilor si mostenita de catre recurent nu poate fi identificata in raport de momentulde partajare intrucit nu sunt suficiente elemente de identifcare a celor doua loturi stabilite pe calea acordului de vointa.
Analizind inscrisurile depuse in probatiune: actul translativ de proprietate din anul1903, actul de partaj si schita aferenta acestuia, Tribunalul retine ca cele invederate de catre recurent in critici sunt intemeiate.
Raportul de expertiza depus la dosar a raspuns la obiectivul instantei de a se identifica terenul supus partajului in anul 1947 si cele doua loturi aratind ca nu este posibila identificarea asa cum sunt mentionate dimensiunile laturilor in actulde partaj.
Se retine ca expertul nu a cercetat toate mijloacele de proba constind in actul translativ de proprietate din anul 1903, actul de partaj si schita aferenta acestuia in vederea raspunderii la obiectivul privind identificarea.
Cum in speta nu s-a identificat terenul supus judecatii, chestiune care priveste identificarea a insusi obiectului cererii,Tribunalul retine ca nu a fost cercetat fondul cauzei.
In solutionarea unei cereri in revendicare cu prioritate trebuie stabilit terenul asupra caruia se poarta judecata intrucit in functie de stabilirea acestuia se identifica si dreptul de proprietate si titularul caruia ii aparatine.
Cum acest aspect nu a fost lamurit, retinindu-se o imposibilitate de identificare in raport de titlurile de care se prevaleaza fiecare parte, fara insa a se cerceta si celelalte inscrisuri depuse in sprijinul identificarii, deja enumerate, se retine ca instanta de fond nu a cercetat cauza in fond.
Aspectele retinute, atrag in aceste conditii aplicarea dispozitiilor art. 312 al. 3 teza 3 C. ( casarea se impune si in celelelalte cazuri in care instanta a solutionat cauza neintrind in cercetarea fondului).
Criticile privind incheierea din data de 11.02.2011 prin care instanța a constatat decăzut reclamantul din dreptul de a completa cererea prin precizarea din data de 11.11.2010, în sensul constatării nulității absolute parțiale a contractului de vânzare autentificat sub nr. 749/1999 prin care pârâții au cumpărat suprafața de 323 m.p., sunt nefondate.
Neindeplinirea unui act de procedura in termenul prevazut de lege este sanctionata de art 103 al. 1 C., cu decaderea ceea ce inseamna ca in coditiile opunerii partii adverse la primirea cererii completatoare dupa prima zi de infatisare,instanta trebuie sa constate ca reclamantul este decazut din dreptul de a mai formula un nou capat de cerere in procesul pendinte, capat de cerere ce nu se poate solutiona decit pe cale separata.
Pentru situatii similare formularea unei cereri reconventionale sau a unei cereri de ntroducere in cauza a unei alte persoane peste termenul prevazut de lege, art 135 C., prevede expres solutia de potrivit cu care o astfel de cerere se judecata separat.
Desi nu exista reglementari exprese pentru introducerea unei cererii completatoare peste termenul legal prevazut de lege, ratiunile pentru care se impune judecarea separata sunt aceleasi, dreptul partii de a se opune la prelungirea unui proces pendinte de catre voinat arbitrara a partii adverse, pe de o parte si pe de alta parte, de a-i permite celui ce a formulat o noua cerere sa benefcieze de dreptul de acces la justitie.
In consecinta, s-a aplicat corect sanctiunea decaderii din dreptul de a formula o cerere completatoare peste termenul legal in cadrul procesul pendinte.
In temeiul art 312 al.5 C., Tribunalul va dispune casarea hotaririi recurate in vederea rejudecarii de catre prima instanta .
In rejudecare, instanta urmeaza sa solutioneze pe fondul cauzei cererea in revendicare efectuind o noua expertiza care sa identifice terenul in raport si de actele originare de proprietate, actul de partaj din 1947 si schita respectiva pentru a se lamuri care este terenul si titularii dreptului de proprietate asupra acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de reclamantul C. G. în contradictoriu cu pârâții V. M., V. T., împotriva sentinței civile nr. 6118 din 20 aprilie 2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Casează sentința.
Trimite cauza spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Ianuarie 2013.
Președinte, M. E. N. | Judecător, R. L. Z. | Judecător, G. C. F. |
Grefier, C. C. S. |
Red.jud.R.L.Z.
Tehn.F.M./3 ex.
Jud.fond:E.S.
| ← Anulare act. Sentința nr. 3176/2013. Tribunalul DOLJ | Pretenţii. Sentința nr. 23/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
