Fond funciar. Hotărâre din 06-11-2013, Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 28784/215/2010*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1834/2013
Ședința publică de la 06 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. G. P.
Judecător M. N.
Judecător L. C. C.
Grefier I. C.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta C. L. DE APLICARE A LEGII 18/1991 C. împotriva sentintei civile nr. 1264/24.01.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații D. V., D. P., C. JUDEȚEANĂ D. DE APLICARE A LEGII 18/1991, având ca obiect fond funciar .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat P. D. pentru intimații petenti D. V. și D. P., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe recurs.
Avocat P. pentru intimații petenti, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefundat și menținerea soluției instanței de fond ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Arată că motivele de recurs nu sunt fondate, să se aibă în vedere că instanța de fond nu și-a depășit limitele după casare,la instanță s-a precizat acțiunea în sensul că era vorba de o acțiune oblică ,recurentul nu a formulat obiecțiuni și acesta a avut avocat, s-a susținut că Primăria C. nu ar avea rezervă de teren, dar nu a dovedit cu nici un fel de act.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la 05.10.2010 la Judecătoria C. cu nr._, reclamanții D. V. și D. P. în contradictoriu cu pârâții C. L. C. de Aplicare a Legii 18/1991 și C. Județeană D. de Aplicare a Legii 18/1991, au solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate că din suprafața de teren de 5000 mp extravilan situat în Tarlaua 46 . de teren de 1789mp (din măsurători) și obligarea celor două comisii să-i pună în posesie cu întreaga suprafață de teren.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că în fapt, prin contractul de donație autentificat sub nr.924 din 23.07.2002 de B.N.P. D. M. au primit de la D. A. suprafața de teren de 5000 mp arabil extravilan situat în extravilanul satului Cernele Rovine, Mun.C., Jud.D., în Tarlaua 46, . care donatoarea îl deținea în urma reconstituirii dreptului de proprietate în baza TDP nr.823-_/1993 eliberat de C. Județeană D..
Cu ocazia efectuării unor măsurători de către un specialist, s-a constatat că din suprafața de teren de 5000 mp lipsește suprafața de 1789 mp.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Lg18/1991 modificată.
În dovedire, reclamanții au depus la dosar în copie: contract de donație nr. 924/23.07.2002, titlul de proprietate nr. 823-_/07.12.1993.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform art. 1 din Legea nr. 1/2000 raportat la art. 15, lit. p din legea 146/1997 și art. 1, alin. 2 din OG nr. 32/1995, aprobata prin Legea nr. 106/1995.
La termenul de judecată din 18.01.2011 reclamanții au depus precizare la acțiune solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată C. L. C. și C. Județeană de Aplicare a Legii 18/1991 D. să îi pună în posesie cu suprafață de teren de 1789 m.p. ce se regăsește in Titlul de Proprietate nr. 823-_ din 07.12.1993 întrucât din măsurile efectuate recent de specialiștii topometriști au rezultat diferențe mari între situația din acte și realitatea din teren, situație care s-a creat din neglijența manifestată de membrii Comisiei locale de punere în posesie.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.16 din legea 169/1997, art.14 alin. 3, art. 15 coroborate cu art. 1073-1077 Cod civil.
În dovedire, reclamanții au anexat cererii precizatoare documentația cadastrală privind imobilul situat în T 46.
S-au atașat la dosar răspunsul la adresa efectuată de instanța către pârâta C. L. C. de Fond Funciar Robănești precum și înscrisurile care au stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 823-_/07.12.1993, iar prin adresa 1308 din 22.02.2011 O.C.P.I. a înaintat la dosar copia procesului verbal nr. 823 emis pe numele D. A..
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de reclamanți, considerând raportat la dispozițiile art. 167 alin. 1 C. Pr. Civ că această probă este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Prin sentința civilă nr. 5378/21.03.2011 Judcătoria C. a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând în fapt că, la data de 23.07.2002 între D. A. în calitatea de donatoare și D. V. și D. P. în calitate de donatoari a fost încheiat contractul de donație autentificat sub nr. 924/23.07.2002, prin care donatoarea a donat soților D. V. și D. P. imobilul proprietatea sa compus din teren arabil extravilan în suprafață de 5000 mp situat în extravilanul satului Cernele Rovine, mun. C. jud. D., T.46, P18, cu următorii vecini: N- F. B., S- N. N., E- de 292, V- de 36( fila 5).
Terenul a fost dobândit de donatoare prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza legii 18/1991, fiind înscris în titlul de proprietate nr. 823-_/07.12.1993 eliberat de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată formulate de către D. V. și D. P., precum și din precizarea depusă la data de 18 ianuarie 2011, rezultă că aceștia au sesizat instanța cu o cerere întemeiată pe dispozițiile legii 18/1991, republicată solicitând obligarea pârâților la punerea în posesie cu suprafața de teren de 1789 mp, suprafață de teren ce se regăsește în titlul de proprietate nr. 823-_/07.12.1993 și dobândită în baza contractului de donație autentificat sub nr. 924/23.07.2002.
Potrivit art. 8 din legea 18/1991, "beneficiază de prevederile legii fondului funciar membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă sau cărora li s-a preluat teren în orice mod de către aceasta, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă și alte persoane anume stabilite".
Ca atare, în stabilirea persoanelor îndreptățite la restituire, dispozițiile legale cuprind o enumerare limitativă, restrictivă, consacrându-se caracterul intuitu personae al reparației.
De asemenea, instanța mai arată că potrivit dispozițiilor art. 64 din legea 18/1991 în cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de comisia județeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulțumită poate face plângere la instanța în a cărei rază teritorială este situat terenul.
Din interpretarea dispozițiilor legale mai sus menționate rezultă, că acestea sunt aplicabile numai situațiilor în care reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut în condițiile legii, pentru categoriile de persoane, respectiv de terenuri prevăzute de acestea.
În cauza de față, aceste dispoziții legale nu sunt incidente, întrucât reclamanții, nu au beneficiat de prevederile legii 18/1991 și sunt în posesia unui titlu constitutiv de drepturi, reprezentat de contractul de donație autentificat sub nr. 924/23.07.200, nefiind posibil ca o persoană ce nu se încadrează în categoriile prevăzute expres de lege (reclamanții fiind doar succesori cu titlu particular ), să beneficieze de prevederile acestei legi.
De subliniat că, prin cele expuse, nu se contestă valabilitatea și efectele juridice între părți ale actelor juridice invocate de reclamanți care, în condițiile dreptului comun, pot da curs pe orice cale, recunoașterii acestor efecte. Astfel, reclamanții pot apela la dispozițiile art. 1337 C.civil, care reglementează răspunderea pentru evicțiune, în cuprinsul contractului de donație încheiat prevăzându-se expres” că donatorii au înțeles să dobândească terenul pe riscul lor, fără ca prin aceasta să elibereze donatoarea de evicțiunea prevăzută de art._ Cod civil.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului au arătat că hotărârea pronunțată are la bază o greșită stabilire a situației de fapt, în sensul că aceștia au interesul promovării acțiunii iar donatoarea nu are nici un motiv să formuleze o altă cerere de punere în posesie întrucât a transmis dreptul de proprietate. Au mai susținut recurenții că în cadrul cererilor de probatorii au solicitat administrarea probei cu expertiză tehnică pentru identificarea și individualizarea terenului pentru a se observa că lipsa de suprafață este datorată culpei comisiei locale care nu a efectuat măsurători riguroase cu ocazia punerii în posesie, iar tocmai pentru acest motiv și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1073-1077 cod civil pe lângă cele ale Legii nr. 18/1991.
Totodată, recurenții au arătat că în mod similar au procedat și vecinii lor, acționând în judecată cele două comisii, dosarele fiind pe rolul Judecătoriei C..
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Tribunalul D. ,prin decizia nr.1914/19.10.2011,a constatat că acesta este fondat și l-a admis cu trimiterea cauzei spre rejudecare reținând următoarele:
Judecătoria C. a fost învestită de reclamanți cu o acțiune privind obligarea intimatelor la executarea obligației de punere în posesie, întemeiată pe dispozițiile pct. 16 din legea nr. 169/1997 de modificare a art. 26 din Legea 18/1991 (actual 27) coroborate cu disp. art. 1073-1077 cod civil.
S-a invocat de către reclamanți că suprafața asupra căreia s-a realizat reconstituirea în beneficiul donatoarei nu corespunde sub aspectul întinderii cu cea pentru care s-a realizat punerea în posesie, aceasta fiind în realitate mai mică decât cea înscrisă în titlul de proprietate.
Tribunalul reține că potrivit art. 27 din Legea nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare „punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptățiți nu pot avea loc decât numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăților pe temeiul schiței, amplasamentului stabilit și întocmirea documentelor constatatoare prealabile”.
De asemenea, potrivit art. 33 din HG 1172/2001, „Punerea în posesie cu terenuri agricole a persoanelor îndreptățite, pe bază de măsurători topografice, se va efectua în conformitate cu prevederile art. 27 din Legea nr. 18/1991, republicată, de către specialiști în măsurători topografice, cadastru agricol, organizarea teritoriului, îmbunătățiri funciare și cadastru general…Punerea în posesie se face prin întocmirea procesului-verbal, conform machetelor prevăzute în anexa nr. 52, și prin semnarea acestuia. Un exemplar al procesului-verbal se înmânează proprietarului împreună cu schița terenului.”
În speță, prima instanță nu a verificat dacă susținerile reclamanților sunt reale, în sensul că donatoarea nu a fost pusă în posesie efectiv cu suprafața menționată în titlul de proprietate, apreciind, fără suport probator, că demersul judiciar al reclamanților nu este admisibil, aceștia având la îndemână acțiunea în răspundere pentru evicțiune și nu acțiunea în executarea obligației de punere în posesie.
Totodată, se constată că acțiunea introductivă a fost respinsă în modul arătat fără ca instanța să pună în discuție calificarea acțiunii, raportat la starea de fapt descrisă și temeiurile de drept invocate, reținând că aceștia au înțeles să invoce un drept propriu la punere în posesie, deși din precizarea depusă rezultă că însăși donatoarea nu a fost pusă în posesie cu suprafața în discuție.
În virtutea rolului activ, reglementat de disp. art. 129 cod procedură civilă, prima instanță era datoare să pună în discuție cu prioritate calificarea acțiunii, având în vedere că reclamanții au înțeles să solicite executarea punerii în posesie în calitate de creditori ai obligației donatoarei de a transmite posesia terenului, stabilind dacă aceștia au înțeles să invoce un drept propriu, sau un drept al donatoarei pe calea acțiunii oblice, ținând cont și de indicarea ca temei juridic al acțiunii, disp. art. 1073-1077 cod civil .
De asemenea, prima instanță nu a clarificat dacă donatoarea a fost pusă efectiv în posesie cu întreaga suprafață înscrisă în titlul de proprietate și respectiv în contractul de donație, sau dacă aceasta a fost înscrisă fictiv, fără efectuarea etapei prealabile obligatorii a măsurătorilor topo-cadastrale, pentru a concluziona că reclamanții donatari au fost evinși cu suprafața în litigiu.
Procedând în modul arătat, prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului ceea ce impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept anterior reținute precum și dispozițiile art. 304 indice 1 și 312 alineat 5 Cod procedură civilă recursul va fi admis urmând ca sentința să fie casată iar cauza să fie trimisă spre rejudecare în fond primei instanțe.
În rejudecare prima instanță va pune în discuția părților calificarea acțiunii, conform considerentelor ce preced, va administra proba cu expertiza tehnică topografică pentru a verifica dacă donatoarea a fost pusă efectiv în posesie asupra terenului individualizat în titlul de proprietate, precum și orice alte probe necesare pentru justa soluționare a cauzei.
În rejudecare cauza s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ și în limitele recomandărilor rezultate din considerentele deciziei de casare s-a pus în discuția părților precizare acțiunii iar reclamanții au precizat acțiunea în sensul că au înțeles ca pe calea acțiunii oblice ,în numele autoarei lor D. A. să solicite obligarea intimatelor să-i pună în posesie efectivă cu suprafața de teren de 5000 mp ce a fost validată și înscrisă în TDP nr.823-_ din 07.12.1993 eliberat autoarei.
În dovedire s-au încuviințat și administrat probe cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și proba cu expertiză specialitatea topografie având ca obiective:identificarea terenului prin suprafață,individualizarea acestuia prin vecinătăți,amplasament,să precizeze dacă autoarea –donatoare a fost pusă efectiv în posesie cu acest teren,raportul de expertiză fiind întocmit de expertul desemnat B. C. R. și va fi omologat urmând să facă parte integrantă cu prezenta hotărâre împreună cu suplimentul la acest raport(v.f.45-61).
Prin sentința civilă nr.1264/24.01.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea precizată ca " acțiune oblică" formulată de reclamanți D. V. și D. P., în contradictoriu cu pârâtele C. L. de Aplicare a Legii 18/1991 C. și C. Județeană D. de Aplicare a Legii 18/1991.
A fost obligată pârâta C. L. de Fond Funciar a municipiului C. să pună în posesie efectivă pe reclamanții D. V. și D. P., în numele autoarei lor D. A., cu diferența de teren, categoria extravilan, în suprafață de 1549 m.p, care nu se regăsește pe teren, în T 46, P 18 din totalul de 5000 m.p, înscris în TDP nr. 823-_/1993, pe raza municipiului C., eliberat pe numele autoarei.
A fost obligată pârâta către reclamanți la plata cheltuielilor de judecată în sumă totală de 500 lei, cu onorariu expert și respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată cu onorariul de avocat ca fiind nedovedite
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut ca situație de fapt că prin TDP nr.823-_/1993 eliberat pe numele autoarei D. A., donatoarea reclamanților,s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2 ha și 7928 mp pe raza municipiului C. dar în ceea ce privește terenul categoria extravilan înscris în TDP ca fiind în suprafață de 5000mp,cu amplasamentul în T.46,P.18,acesta nu a fost pus efectiv în posesia autoarei întrucât din măsurătorile efectuate la fața locului de expertul desemnat a rezultat că în T.46,P.18 există în fapt un teren de doar 3451 mp din 5000 mp cât sunt înscriși în TDP, astfel că acțiunea formulată și precizată a fost admisă ca întemeiată și au fost obligate intimatele să pună în posesie pe reclamanți în numele autoarei lor cu diferența de teren,categoria extravilan,în suprafață de 1549 mp care nu se regăsește pe teren în T.46, P.18,posesia făcându-se în alt amplasament aflat la dispoziția intimatelor.
Văzînd dispoz.art.274 din Cpciv a fost obligată intimate C. L. de fond funciar C. către reclamanți la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei cu onorariul expert și respinge cererea cu privire la cheltuielile cu onorariul avocat ca fiind nedovedite.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. L. de Aplicare a Legii 18/1991 C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului, recurenta arată că prima instanță nu a dat eficiență motivelor de casare în sensul că nu s-au studiat limitele învestirii.
Soluția consacrată de art.315 C.pr.civ. are o justificare deplină și o legitimare incontestabilă ce decurge din însăși rațiunea controlului judiciar dispozițiile citate, limitând obligativitatea deciziei instanței de recurs la problemele de drept dezlegate și la necesitatea administrării unor probe.
Recurenta arată că prima instanță nu a exercitat rolul activ în judecarea pricinii în condițiile impuse de art. 129 alin.5 C.pr.civ.
Menționează că motivarea lipsește cu desăvârșire, adică nu se arată care sunt considerentele pentru care cererile și mijloacele de apărare invocate de parte au fost înlăturate, hotărârea fiind nulă și se impune modificarea sa, cu reluarea judecății.
Recurenta precizează că instanța, în rejudecare, omite să lămurească cauza sub toate aspectele încălcând normele de drept în materia fondului funciar.
Hotărârea primei instanțe nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină având în vedere temeiul de drept al acțiunii, motivând hotărârea pe faptul că se are în vedere "ceea ce urmărește petentul să obțină în mod efectiv și care este voința părții."
Recurenta arată că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, dând o interpretare proprie dispozițiilor statuate de Legea Fondului Funciar.
Instanța a omis aspectele arătate și nu a luat în considerare materialul probator administrat în cauză-schițe, planuri parcelare, pronunțând o hotărârea judecătorească în mod vădit nelegală.
Recurenta arată că datorită numărului mare de cereri înregistrate la primăria Municipiului C., în temeiul Legii nr.18/1991, precum și în baza Legii nr.247/2005 nu dispune în prezent de rezervă de teren pentru a se proceda la punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate.
Consideră că nu se poate reține culpa Comisiei Locale și nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei, întrucât textul legal, respectiv art. 274 alin.1 C.pr.civ., stipulează că partea care cade în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
În speță recurenta nu a căzut în pretenții deoarece obiectul acțiunii este acțiunea oblică, iar potrivit contractului de donație, donatorii au înțeles să dobândească terenul pe riscul lor și prin urmare nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
De asemenea onorariu de avocat de 2000 lei este prea mare în raport de timpul și valoarea muncii, natura, noutatea, obiectul, complexitatea și dificultatea cazului, în situația în care singura probă administrată a fost cea cu înscrisuri.
Mai mult decât atât, în practicaua hotărârii instanța nu a reținut faptul că reclamanții au solicitat cheltuieli de judecată și, de asemenea, instanța nu a detaliat în ce constau aceste cheltuieli.
În drept, invocă art. 3041, art. 304 pct.9 C.pr.civ., art. 488 pct. 9 NCPC, Legea nr.18/1991 și modificată și completată, H.G.nr.890/2005.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
La data de 17.04.2013, intimații reclamanți au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Primul motiv de recurs este netemeinic, întrucât prima instanță s-a conformat întrutotul deciziei de casare.
Al doilea motiv de recurs este acela că instanța de fond nu a exercitat rol activ în judecarea pricinii, din ansamblul probatoriilor administrate și din probele depuse rezultă pe deplin rolul activ al judecătorului fondului care a dispus toate măsurile și probele necesare lămuririi cauzei sub toate aspectele.
Probele sunt certe, concludente și pertinente.
Cu privire la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei, intimații arată că este nefondat, instanța făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., instanța acordând aceste cheltuieli în funcție de chitanțele depuse la dosarul cauzei.
Dezaprecierea muncii efectuate de apărător este de condamnat, atâta timp cât cheltuielile de judecată nu privesc onorariul avocatului cu privesc onorariul pentru expertiză topografică realizată de expertul desemnat de prima instanță.
Recursul se va admite pentru următoarele considerente:
Instanța de trimitere a statuat că în mod greșit cauza a fost soluționată, fără ca judecătorul fondului să pună în discuție calificarea acțiunii, raportat la starea de fapt descrisă și temeiurile de drept invocate, reținând că aceștia au înțeles să invoce un drept propriu la punere în posesie, deși din precizarea depusă rezultă că însăși donatoarea nu a fost pusă în posesie cu suprafața în discuție. Totodată a considerat că, în virtutea rolului activ, reglementat de dispozițiile art. 129 cod procedură civilă, prima instanță era datoare să pună în discuție cu prioritate calificarea acțiunii, având în vedere că reclamanții au înțeles să solicite executarea punerii în posesie în calitate de creditori ai obligației donatoarei de a transmite posesia terenului, stabilind dacă aceștia au înțeles să invoce un drept propriu, sau un drept al donatoarei pe calea acțiunii oblice, ținând cont și de indicarea ca temei juridic al acțiunii, dispozițiile art. 1073-1077 cod civil. De asemenea, a reținut că prima instanță nu a clarificat dacă donatoarea a fost pusă efectiv în posesie cu întreaga suprafață înscrisă în titlul de proprietate și respectiv în contractul de donație, sau dacă aceasta a fost înscrisă fictiv, fără efectuarea etapei prealabile obligatorii a măsurătorilor topo-cadastrale, pentru a concluziona că reclamanții donatari au fost evinși cu suprafața în litigiu.
Prin urmare, cauza principală a trimiterii spre rejudecare a constituit-o necesitatea calificării acțiunii, dat fiind că de lămurirea caracterizării cererii depinde întreaga rezolvare a pricinii, aceasta constituind eșafodajul pe care trebuie așezate elementele de fapt și de drept ale speței.
Instanța de trimitere nu a dezlegat chestiunea admisibilității acțiunii prin care reclamanții donatari solicită, pe calea acțiunii oblice, punere lor în posesie, invocând îndreptățirea donatarei ce decurge din dispozițiile Legii nr.18/1991. Analiza întrunirii condițiilor specifice acțiunii oblice, prin raportare la elementele cauzei deduse judecății, constituie de altfel o operațiune care se situează în mod logic după calificarea juridică a cererii de chemare în judecată.
Tribunalul observă că, în rejudecare, la termenul de judecată de la 1 martie 2012, reclamanții, prin apărător, au precizat în fața instanței că înțeleg să formuleze o acțiune prin care solicită obligarea intimatelor să-i pună în posesie cu suprafața de teren de 5000 m.p., în numele donatoarei lor, D. A., pe calea acțiunii oblice.
În considerentele hotărârii, instanța de rejudecare a făcut doar o succintă prezentare a stării de fapt, reținând în esență că suprafața de 5000 m.p. din T.46, P.18, nu a fost efectiv pusă în posesia donatarei, aspect pe care instanța îl deduce din faptul că suprafața găsită la măsurători de către expert este de doar 3451 m.p., în loc de 5000 m.p. cât sunt înscriși în titlu.
Acestea sunt singurele argumente care se regăsesc în redactarea sentinței și care-l determină pe judecătorul fondului să dea eficiență juridică demersului întreprins de reclamanți.
Tribunalul constată că hotărârea nu respectă cerința legală indispensabilă pentru soluționarea corectă a raportului juridic litigios, aceea de a interpreta și aplica normele juridice incidente la situația concretă dedusă judecății.
Pentru o rezolvare justă a raportului juridic litigios, instanța de fond era datoare nu doar să constate și să aprecieze în mod complet starea de fapt, dar și să identifice, interpreteze și aplice normele de drept incidente situației de fapt reținute.
Neprocedând în acest fel, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, care nu permite instanței de recurs să exercite controlul în drept, să verifice dacă legea a fost corect aplicată sau nu, dat fiind că lipsește cu desăvârșire motivarea în drept.
O asemenea manieră de soluționare a cauzei echivalează cu o necercetare a fondului și impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, potrivit art. 312 alin.5 C.pr.civ; dispozițiile art. 61 C.pr.civ. nu sunt incidente, întrucât procesul a fost început anterior intrării în vigoare a Legii nr.202/2010, care a introdus acest articol.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul formulat de recurenta pârâta C. L. DE APLICARE A LEGII 18/1991 C. împotriva sentinței civile nr. 1264/24.01.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-reclamanți D. V., D. P., intimata-pârâtă C. JUDEȚEANĂ D. DE APLICARE A LEGII 18/1991
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Noiembrie 2013.
Președinte, I. G. P. | Judecător, M. N. | Judecător, L. C. C. |
Grefier, I. C. |
Red.jud.M.N.
Tehn.F.M./2 ex.
02.12.2013
Jud.fond:M.V.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1362/2013. Tribunalul DOLJ | Pretenţii. Decizia nr. 1828/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
