Validare poprire. Decizia nr. 104/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 104/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 08-03-2013 în dosarul nr. 11614/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 104/2013
Ședința publică de la 08 Martie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - D. O. - judecător
Judecător - L. A.
Grefier - G. D.
Pe rol judecarea apelului formulat de debitorul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ NR 1 C., cu sediul în mun. C., ., județul D., împotriva sentinței civile nr._/01.10.2012 pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul terț poprit T. M. C., cu sediul în mun. C., .. 2, județul D. și intimata creditoare S. I. D., cu domiciliul procesual ales în mun. C., ., ., ., județul D., la Cabinet de avocat B. Letiția A., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar au fost depuse răspunsuri din partea B.E.J. I. M. și apelantul debitor, că se solicită judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Constată că la data de 14.05.2012 creditoarea S. I. D. în contradictoriu cu debitorul S. C. Județean de Urgență nr. 1 C. și terțul poprit T. C. a formulat cerere de validare a popririi prin care a solicitat ca terțul poprit să fie obligat să-i plătească suma de 1169,07 lei reprezentând 5% din debit conform titlului executoriu și cheltuieli de executare conform sentinței civile nr. 3383/14.05.2008 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._ .
În motivarea cererii,creditoarea a arătat că prin sentința nr. 3383/14.05.2008 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._ s-a dispus ca debitorul S. C. Județean de Urgență nr. 1 să-i plătească în calitate de creditor diferența dintre salariul brut de 880 lei și salariul efectiv plătit pentru perioada 01.01._07 reactualizată de la scadență la data plății efective.
Întrucât debitorul nu s-a conformat acestei sentințe,creditoarea a solicitat executarea titlului executoriu iar la data de 22.12.2008 s-a emis somație debitorului și la data de 10.02.2012 s-a emis de către B. I. M. adresa de înființare poprire creanță nr. 1559/E/2008.
La data de 15.02.2012 terțul poprit a restituit adresa de poprire cu mențiunea că au intrat în vigoare prevederile O.U.G. nr. 71/2009 potrivit căreia orice cerere de executare silită având ca obiect drepturi de natură salarială este suspendată de drept.
Apreciază creditoarea că terțul poprit refuză cu rea credință să se conformeze Ordonanței de Poprire nr. 1559/E/2008 întrucât sentința pusă în executare silită a fost definitivă și executorie din mai 2008,cu mult înainte de apariția OUG 71/2009 iar până în prezent debitoarea nu a plătit,drepturile în cauză fiind pentru perioada 01.01._07.
Referitor la ordonanțele de guvern la care face referire terțul poprit,susține creditoarea că OUG 71/2009 și OG 22/2002 conțin dispoziții contrare Convenției Europene a Drepturilor Omului și în cauză se aplică art. 11 alin. 2 și art. 20 alin. 2 din Constituția României,aplicând cu prioritate dispoz. art. 6 din Convenția CEDO.
Arată creditoarea că atât debitorul cât și terțul poprit au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bună voie hotărârea judecătorească,termenul rezonabil de soluționare prev. de art. 6 din Convenția CEDO fiind aplicabil și în faza executării silite,iar creditoarea este îndreptățită la recuperarea creanței,neexecutarea la timp a unei obligații fiind condamnată și în practica CEDO.
Mai arată creditoarea că OUG 71/2009 nu suspendă executarea ci stabilește o modalitate de plată în trei tranșe iar terțul poprit este în culpă procesuală întrucât prin legea bugetului de stat s-au alocat sumele necesare plății drepturilor salariale,dispozițiile art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României prevăd că între legile interne și cele internaționale ,au prioritate reglementările internaționale și dispozițiile art. 6 CEDO prevăd soluționarea cererilor într-un termen rezonabil.
Invocă creditoarea Ordinul nr. 2336/2011 art. 2 alin. 1.
În drept s-au invocat dispoz. art. 460 c.pr.civ.
În apărare, debitorul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii.
În motivarea întâmpinării, debitorul a arătat că potrivit art. 43 alin. 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2012,plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prevăzut pentru acest an prin OUG 71/2009,aprobată cu modificări prin Legea 230/2011,din sumele aprobate la titlul,,cheltuieli de personal” în mod eșalonat în tranșe trimestriale egale.
Referitor la respectarea tratatelor la care România este parte,precizează debitorul că dispoz. OUG 71/2009 sunt în concordanță cu prev. art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului iar măsura eșalonării plății este prevăzută de lege.
Invocă debitorul jurisprudența CEDO respectiv cauza Brumărescu împotriva României.
Susține debitorul că OUG 71/2009 constituie dovada intenției statului de a pune în executare hotărârile judecătorești într-un termen rezonabil și strict delimitat,eșalonarea executării hotărârilor judecătorești fiind determinată de necesitatea asigurării stabilității economice a țării.
Menționează debitorul că a înaintat eșalonarea pe trimestre conform prevederilor Legii 230/2011 ordonatorului principal de credite,respectiv Ministerului Sănătății.
Terțul poprit a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și desființarea popririi B. I. M. .
În motivarea întâmpinării,a arătat că la data de 10.02.2012 s-a emis de către B. I. M. adresa de înființare a popririi nr. 1559/E/2008 iar la data de 15.02.2012 a fost restituită adresa de înființare a popririi cu mențiunea că executarea silită este suspendată de drept ca urmare a intervenirii dispozițiilor art. 1 alin. 2 din OUG 71/2009.
Arată terțul poprit că Legea nr. 230/2001 prevede modalitatea de plată a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială,iar alin. 2 al art. 1 prevede că în cursul termenelor prevăzute la alin. 1 orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Prin sentința civilă nr._/01.10.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă cererea formulată de creditoarea S. I. D. în contradictoriu cu debitorul S. C. Județean de Urgență nr. 1 C. și terțul poprit T. M. C..
A fost validată poprirea înființată prin adresa emisă la data de 10.02.2012 de B.E.J. I. M. în dosarul de executare nr. 1559/E/2008 asupra conturilor debitorului, în mâinile terțului poprit T. C. și obligă terțul poprit să achite creditorului sumele datorare de debitor, în limitele creanței de 1169,07 lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința nr. 3383/14 .05.2008 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamanta S. I. D. și a fost obligat pârâtul să stabilească reclamantei începând cu data de 01.01.2007,un salariu de bază brut de 880 lei și să achite acesteia diferența dintre salariul astfel stabilit și salariul efectiv plătit în perioada 01.01._07,diferențe lunare ce vor fi reactualizate în funcție de indicele de devalorizare a monedei naționale,de la data fiecărei scadențe lunare la momentul plății efective.
Întrucât debitorul nu s-a conformat titlului executoriu,creditoarea a formulat cerere de executare silită la B. I. M.,formându-se dosarul de executare nr. 1559/E/2008.
La data de 22.12.2008 s-a emis somația iar cuantumul debitului a fost identificat prin expertiză contabilă.
La data de 10.02.2012 B. I. M. a emis adresa de înființare a popririi nr.1559 în dosar nr. 1559/E/2008.
Cu adresa nr._/15.02.2012 terțul poprit a restituit titlul executoriu cu motivarea că în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 71/2009 art. 1 alin. 2,orice cerere de executare silită având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială ,este suspendată de drept.
În drept,Convenția (Europeană) pentru Apărarea Drepturilor Omului prin art. 6 paragraful 1 protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil,în materie civilă și penală. Acest drept include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive.
Astfel,statul și instituțiile publice au îndatorirea de a respecta principiul legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a lor.
Întârzierea în executarea unei sentințe,imputabilă autorităților,aduce atingere și dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale,drept protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției.
În consecință, statul nu poate să refuze sau să întârzie nerezonabil executarea unei hotărâri,lipsa fondurilor nefiind un motiv justificat pentru întârziere.
Față de cele menționate,în baza art. 460 C.pr.civ, instanța a admis cererea de validare a popririi formulată de creditoarea S. I. D..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel debitorul S. C. Județean de Urgență nr. 1 C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Apelantul debitor S. C. Județean de Urgență nr. 1 C., a arătat că, potrivit art. 43 alin. 1 din Legea bugetului de stat pe anual 2012, plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prevăzut pentru acest an prin O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
Referitor la constituționalitatea O.U.G. nr. 71/2009, Curtea Constituțională a României s-a pronunțat în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate prin deciziile nr. 188/02.03.2010, 877/06.07.2010, 1107/23.09.2010.
În ceea ce privește respectarea tratatelor la care România este parte, dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 sunt în concordanță cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la condițiile în care statul poate impune restricții ale dreptului de proprietate în interes public. Măsura de eșalonare a plății este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și păstrează un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere – executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză, iar tranșele de efectuare a plăților sunt precis determinate, termenul de plată este rezonabil, devalorizarea monetară fiind acoperită prin reactualizarea sumei cu indicele de inflație la data plății.
În continuare, apelantul a arătat că în vederea obținerii fondurilor necesare achitării debitelor, a înaintat eșalonarea pe trimestre conform prevederilor Legii nr. 230/2011 ordonatorului principal de credite – Direcției de Sănătate Publică D. și Ministerului Sănătății.
Apelul este fondat pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Conform unei hotărâri recente a Curții Europene a Drepturilor Omului, cu privire la Cererea nr. 57.265/08 introdusă de reclamantul D. D. D. și alții împotriva României (cauza D. și alții împotriva României din 04.09.2012), această instanță europeană a avut de soluționat o cauză similară prin care reclamanții (magistrați în cadrul unor instanțe diferite din județul Argeș) au solicitat obligarea statului la plata unor drepturi salariale restante, obținute prin hotărâri judecătorești devenite executorii.
În expunerea de motive, Curtea a reamintit că:
Executarea unei hotărâri sau decizii judecătorești face parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 (Hornsby împotriva Greciei, din 19 martie 1997).
Neexecutarea de către un stat contractant a unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva acestuia poate constitui o încălcare a dreptului oricărei persoane de acces la instanță, consacrat la art. 6 & 1 din Convenție (Bourdov împotriva Rusiei, nr. 59.498/00, pct. 34). În plus, neexecutarea poate aduce atingere dreptului persoanei la respectarea bunurilor ei, în condițiile în care hotărârea pronunțată în favoarea ei poate da naștere unei anumite creanțe care poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 (Bourdov, citată anterior, pct. 40).
O autoritate publică nu poate invoca lipsa de resurse pentru neplata unei datorii întemeiate pe o hotărâre judecătorească, deși este adevărat că o întârziere la executarea unei hotărâri judecătorești poate fi justificată în împrejurări speciale, această întârziere nu poate fi de așa natură încât să afecteze însăși substanța dreptului protejat prin art. 6 & 1 din Convenție (a se vedea, printre altele, Hornsby, citată anterior, pct. 40; Jasiuniene împotriva Lituaniei, nr. 41.510/98, pct. 27, 6 martie 2003, Qufaj Co. Sh.p.k. împotriva Albaniei, nr. 54.268/00, pct. 38, 18 noiembrie 2004, precum și Beshiri și alții împotriva Albaniei, nr. 7.352/03, pct. 60, 22 august 2006).
Pentru a răspunde la întrebarea dacă art. 6 a fost respectat, Curtea trebuie să ia în considerare comportamentul tuturor autorităților naționale implicate, inclusiv pe cel al legiuitorului național (a se vedea, mutatis mutandis, Young, James și Webster împotriva Regatului Unit, 13 august 1981, pct. 48 - 49, . nr. 44).
Chemată să se pronunțe asupra respectării art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, Curtea a considerat că legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale și economice, de o amplă marjă de apreciere pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a actului. Curtea respectă modul în care acesta concepe imperativele de interes general, cu excepția cazului în care hotărârea se dovedește lipsită în mod vădit de temei rațional (Mellacher și alții împotriva Austriei, 19 decembrie 1989, pct. 45, . nr. 169).
Curtea constată că, în perioada 2008 – 2011, statul român a adoptat mai multe acte normative prin care se suspenda de drept orice cerere de executare a titlurilor executorii pronunțate în favoarea funcționarilor publici prin hotărâri judecătorești și prin care se introducea un sistem de executare a datoriilor prin plata unor tranșe anuale.
Prima ordonanță din 11 iunie 2008 (declarată neconstituțională la 12 mai 2009) a fost urmată de O.U.G. nr. 71/2009, care prevedea plata datoriilor în 3 tranșe anuale, în intervalul 2010 - 2012.
În 2010, O.U.G. nr. 45/2010 a prevăzut ca plata sumelor datorate să se facă tot în 3 tranșe anuale, însă în intervalul 2012 - 2014.
În fine, în decembrie 2011, Legea nr. 230/2011 a eșalonat plata pe 5 ani, în intervalul 2012 - 2016, cu anuități progresive, ajungând de la 5% în primul an până la 35% în ultimul an .
Guvernul justifică aceste măsuri prin faptul că în 2008 statul a ajuns să se confrunte cu o situație de dezechilibru bugetar major, de natură să pună în pericol situația financiară a țării. În opinia acestuia, dezechilibrul era rezultatul, printre altele, al unui număr foarte mare de hotărâri judecătorești prin care anumitor categorii de funcționari li se acordau, pe calea interpretării unor prevederi legale destinate altor categorii, drepturi cu caracter patrimonial. În plus, înrăutățirea situației financiare a statului a continuat și după 2008, în contextul unei crize financiare foarte grave care a afectat numeroase state, astfel încât Guvernul a fost nevoit să adapteze mecanismul de eșalonare instituit la realitățile economice.
Curtea a amintit că a hotărât deja că măsurile luate pentru menținerea echilibrului bugetar între cheltuielile și veniturile publice pot fi considerate ca urmărind un scop de utilitate publică [M. și S. împotriva României (dec.), nr. 44.232/11 și 44.605/11, 6 decembrie 2011, Sulcs împotriva Lituaniei (dec.), nr. 42.923/10, pct. 24, 6 decembrie 2011, precum și Panfile împotriva României (dec.), nr. 13.902/11, pct. 21, 20 martie 2012].
În cauza D. și alții împotriva României, Curtea a observat că în 2009 România a început să se confrunte cu o gravă criză economică și financiară.
Întrucât autoritățile naționale se află, în principiu, într-o poziție mai bună decât instanța internațională pentru a stabili ce constituie "utilitate publică", Curtea este gata să admită că, așa cum susține Guvernul, măsurile în litigiu urmăreau un scop de utilitate publică.
Curtea observă că reclamanții aveau drepturi ferme și intangibile în temeiul unor hotărâri judecătorești definitive pronunțate în perioada februarie - aprilie 2008. A mai constatat că, deși mecanismul de eșalonare instituit a suferit modificări, autoritățile statului l-au respectat, dând dovadă de diligență în executarea hotărârilor judecătorești sus-menționate.
Pe de altă parte, tribunalul reține că art. 20 din Constituția României stabilește că interpretarea și aplicarea drepturilor și libertăților cetățenești se fac în concordanță cu prevederile tratatelor internaționale la care România este parte și că reglementările internaționale din domeniul drepturilor omului, cuprinse în tratatele ratificate de România, au prioritate față de reglementările interne în cazul în care între ele există neconcordanțe.
Prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial nr.135 din 31 mai 1994, România a ratificat Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului (C.E.D.O.), precum și protocoalele adiționale la aceasta nr.1, 4, 6, 7, 9, 10.
În acest mod, conform art. 11 și 20 din Constituție, Convenția și protocoalele ei adiționale au devenit parte integrantă a dreptului intern, având prioritate față de acesta, altfel spus C.E.D.O. și protocoalele adiționale au devenit izvor de drept intern obligatoriu și prioritar, ceea ce, în plan național, are drept consecință imediată aplicarea convenției și protocoalelor de către instanțele judecătorești române, iar în plan internațional acceptarea controlului prevăzut de C.E.D.O. cu privire la hotărârile judecătorești naționale.
Având în vedere că, în prezent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului admite că eșalonarea plății drepturilor salariale restante conform O.U.G. nr. 71/2009 asigură un just echilibru între interesul public și cel al persoanelor care dețin titluri executorii, că măsura eșalonării urmărește un scop de utilitate publică dată fiind situația economică și financiară precară a țării, generată de o gravă criză care a afectat numeroase state, faptul că, actualmente, statul respectă calendarul stabilit pentru plata eșalonată a drepturilor restante, astfel cum rezultă din înscrisul doveditor depus de debitor în prezenta cale de atac, tribunalul apreciază că apelul este fondat și, în temeiul art. 296 teza a II-a C.p.civ., îl va admite, va schimba sentința civilă apelată în sensul că va respinge cererea de validare poprire, ca neîntemeiată.
În baza art. 460 alin. 2 C.p.civ., va dispune desființarea popririi înființate prin adresa din 10.02.2012 în dosarul de executare nr. 1559/E/2008 al B.E.J. I. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de debitorul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ NR 1 C., cu sediul în mun. C., ., județul D., împotriva sentinței civile nr._/01.10.2012 pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul terț poprit T. M. C., cu sediul în mun. C., .. 2, județul D. și intimata creditoare S. I. D., cu domiciliul procesual ales în mun. C., ., ., ., județul D., la Cabinet de avocat B. Letiția A..
Schimbă sentința civilă apelată în sensul că respinge cererea de validare poprire, ca neîntemeiată.
Desființează poprirea înființată prin adresa din 10.02.2012 în dosarul de executare nr. 1559/E/2008 al B.E.J. I. M..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Martie 2013.
Președinte, D. O. | Judecător, L. A. | |
Grefier, G. D. |
Red.jud.D.otovescu
Tehn.F.M./5 ex.
28.03.2013
Jud.fond.M.M.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1825/2013. Tribunalul DOLJ | Pretenţii. Decizia nr. 71/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
