Grăniţuire. Decizia nr. 168/2013. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 168/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 597/201/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 168/2013
Ședința publică de la 10 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. L. M.
Judecător D. F. S.
Grefier E. B.
Pe rol, judecarea acțiunii formulată de reclamantul B. Ș., în contradictoriu cu pârâtul S. I., reținută pentru evocarea fondului, ca urmare a anulării sentinței civile nr. 703/08.05.2012, pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._ prin decizia civilă nr. 444/07.11.2012, pronunțată de Tribunalul D., având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâtul S. I., lipsind reclamantul B. Ș..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ;
Se prezintă, soția reclamantului, numita B. F. ,care depune la dosar procură judiciară de reprezentare a reclamantului B. Ș. și chitanța notarială din 13.02.2013.
Tribunalul, constată că se depune aceeași procură judiciară cu cea aflată la fila 14 din dosarul nr._ al Tribunalului D. iar soția reclamantului nu poate face dovada calității de reprezentant convențional al reclamantului în acest dosar ; ia act că reclamantul a fost legal citat pentru acest termen de judecată și constatând dosarul în stare de judecată acordă cuvântul asupra acțiunii ;
Pârâtul S. I., având cuvântul solicită respingerea acțiunii.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.01.2012, sub nr._, reclamantul B. Ș. a chemat in judecată pe pârâtul S. I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să stabilească linia de hotar care desparte proprietățile lor, si să-l oblige pe pârât să-i lase in liniștită posesie suprafața de 120 mp. teren intravilan curți construcții, pe care pârâtul o ocupă fără drept.
A evaluat terenul la suma de 500 lei.
În fapt, a motivat că se învecinează cu pârâtul în partea de Nord a terenului intravilan curți construcții, al cărui proprietar este. În urmă cu 3 ani, pârâtul a devenit proprietarul terenului care se învecinează cu terenul său si a modificat linia de hotar ce desparte cele doua proprietăți, linie care era stabilită de peste 30 de ani.
A mai arătat că s-au mai judecat pentru acțiune în granițuire, fără ca el să aibă cunoștință că titlul său de proprietate este greșit.
După ce a observat că titlul de proprietate nu corespunde procesului verbal premergător emiterii TDP, a anulat vechiul titlu, obținând o hotărâre judecătorească care corespunde realității și i-a adus la cunoștință pârâtului acest lucru, dar el a modificat linia de hotar la data de 6.01.2012.
În drept, a invocat disp.art. 563 c.civ.
La data de 6.02.2012, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii .
Motivând, pârâtul a arătat că în cauză este autoritate de lucru judecat, întrucât in dosarul nr._ s-a pronunțat s.c. nr. 1007 irevocabilă la 2.09.2010, dosar care a avut aceeași cauză, același obiect și aceleași părți si după 6.01.2012, nu a modificat linia de hotar stabilită prin această sentință.
În drept, a invocat preved.art. 115 c.p.c.
A anexat s.c.nr. 107/8.07.2010, definitivă si irevocabilă la 2.09.2010, copia de pe procesul verbal 223/E/2011, intocmit de B. Iotovici M. la 14.12.2011.
In timpul procesului, reclamantul a depus un set de planșe fotografice.
Prin sentința civilă nr.703/08.05.2012 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă excepția autorității de lucru judecat formulată de pârâtul S. I..
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul B. Ș..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că în cauză există autoritate de lucru judecat raportat la s.c. nr. 1007/8.07.2010, definitivă si irevocabilă la 2.09.2010, sentință civilă pronunțată in dosarul nr._ .
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect "granituire", se apreciază că există autoritate de lucru judecat.
Pentru a stabili în ce măsură există autoritate de lucru judecat pentru s.c. nr. 107/8.07.2010, definitivă si irevocabilă la 2.09.2010, pronuntata in dosarul nr._ al Judecătoriei Calafat, în raport de prezenta cerere, este necesar a se verifica tripla identitate impusă de lege cu privire la părți, obiect și cauză.
Cu privire la identitatea de părți, s-a constatat că reclamantul, care a formulat prezenta cerere de chemare in judecată, se regăsește în calitate de reclamant și în acțiunea ce a făcut obiectul cauzei înregistrate pe rolul Judecătoriei Calafat sub nr._, în care s-a pronunțat s.c.nr. 1007/8.07.2010, rămasă definitivă și irevocabilă la 2.09.2010.
Cu privire la identitatea de obiect si cauză, se retine că in dosarul de față, reclamantul a solicitat ca instanța să stabilească linia de hotar care desparte proprietatea sa, de proprietatea pârâtului, iar în cauza înregistrată sub nr._ la aceeași instanță de judecată - Judecătoria Calafat, a solicitat din nou stabilirea liniei de hotar .
In același sens, se mai retine că autoritatea de lucru judecat are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată irevocabil decât o singură dată si nu poate fi combătută printr-o altă hotărâre judecătorească, astfel incit drepturile recunoscute printr-o hotărâre irevocabilă sa nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioară dată ..
In raport de cele reținute, s-a apreciat drept întemeiată excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârât, urmând a o admite și a respins acest capăt de cerere privind granițuirea.
Cât privește capătul de cerere având ca obiect revendicare, reclamantul, deși susține că pârâtul îi ocupă fără drept suprafața de 120 mp., din examinarea probelor administrate, respectiv depozițiile martorilor și înscrisurile, nu reiese acest aspect si, în consecință, instanța a respins acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul B. Ș., care a arătat că instanța a reținut în mod eronat autoritatea de lucru judecat, întrucât de la data pronunțării sentinței civile nr. 1007/2.09.2007 a Judecătoriei Calafat și până în prezent pârâtul a modificat linia de hotar de mai multe ori.
Intimatul pârât S. I. a formulat întâmpinare, arătând că afirmația reclamantului este nereală și că nu s-a dovedit modificarea liniei de hotar.
Prin decizia civilă nr.444/07.11.2012 a Tribunalului D. a fost admis apelul declarat de apelantul-reclamant B. Ș. împotriva sentinței menționate, s-a anulat sentința civilă apelată și s-a reținut cauza pentru evocarea fondului, fixându-se termen de judecată.
S-a constatat că prima instanță a reținut în mod greșit existența autorității de lucru judecat față de sentința civilă nr.107/08.07.2010 a Judecătoriei Calafat, în speță nefiind incidente dispozițiile art.166 C.pr.civ, întrucât nu există tripla identitate de elemente impusă de această normă de drept.
Mai exact, nu există identitate de cauză juridică între prezentul litigiu și litigiul ce a făcut obiectul dosarului anterior, deoarece reclamantul a afirmat în actualul context procesual o altă situație de fapt calificată juridic.
S-a reținut că motivarea în fapt a cererii introductive cuprinde aserțiunea că pârâtul ar fi modificat linia de hotar la data de 06.01.2012, așadar ulterior pronunțării sentinței civile nr.1007/02.09.2010, și că această susținere, ce se impune a fi verificată prin probe, nu a fost avută în vedere de prima instanță.
Sentința fiind dată în mod greșit cu aplicarea art.137 alin.1 C.pr.civ, în cauză sunt incidente dispozițiile art.297 alin.1 C.pr.civ, astfel încât apelul a fost admis, iar sentința pronunțată de Judecătorie a fost anulată, fiind reținută cauza pentru evocarea fondului.
În rejudecarea cauzei ca urmare a soluției de anulare a sentinței adoptate în faza apelului, instanța a dispus citarea legală a părților, care au avut posibilitatea de a se prezenta în instanță pentru a-și exercita toate drepturile procesuale.
Reclamantul nu s-a prezentat în instanță și nu a propus alte probe în dovedirea acțiunii în afara celor administrate la Judecătorie, în condițiile în care art.129 alin.1 C.proc.civ. impune în mod imperativ ca părțile să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului în condiții normale și să-și probeze pretențiile și apărările.
Așa fiind, instanța va lua în considerare probatoriul administrat în cursul procesului, mai exact probele din dosarul primei instanțe, pentru a examina fondul acțiunii și pentru a verifica susținerile din motivarea în fapt a acesteia.
Mai exact, reclamantul a susținut că pârâtul a modificat linia de hotar la data de 06.01.2012, fapt ce conduce la concluzia că în prezent nu mai este respectată linia de hotar stabilită cu puterea lucrului judecat prin sentința civilă nr.1007/08.07.2010 a Judecătoriei Calafat.
Proba testimonială administrată în cauză nu este concludentă în dovedirea împrejurării de fapt invocate în acțiunea introductivă, pentru că din aceasta nu rezultă modificarea liniei de hotar de către pârât.
Martorul S. S., propus de pârât, este singurul care se referă la situația de fapt afirmată prin acțiune, martorul arătând că gardul este edificat în mod continuu pe linie dreaptă și că nu a fost modificat după anul 2012.
În consecință, susținerea reclamantului apare drept neîntemeiată, iar în speță nu se impune o restabilire a unei situații de fapt ce a fost consfințită printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă și care ar fi fost nesocotită de pârât.
Prin urmare, acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată, sub aspectul celor două capete de cerere formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge acțiunea în grănițuire și în revendicare formulată de reclamantul B. Ș., domiciliat în . Tunarii Noi, ..26, jud.D., în contradictoriu cu pârâtul S. I., domiciliat în . Tunarii Noi, ..28, jud.D..
Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședința publică de la 10 Aprilie 2013
Președinte, S. L. M. | Judecător, D. F. S. | |
Grefier, E. B. |
Red.jud.S.L.M.
Tehn.S.V./4 ex.
Jud.fond-D.S.
← Partaj judiciar. Sentința nr. 1915/2013. Tribunalul DOLJ | Pretenţii. Hotărâre din 27-05-2013, Tribunalul DOLJ → |
---|