Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 1579/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1579/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 2398/304/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1579/2013
Ședința publică de la 02 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C. F.
Judecător R. L. Z.
Judecător M. R. H.
Grefier C. C. S.
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta R. D. M. în contradictoriu cu reclamantul V. F., interv. S.C. C. S.A., împotriva sentinței civile nr. 1939 din 10 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic .
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la 25 septembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, și când tribunalul, în conformitate cu dispozițiile art. 260 C.p.civ. a amânat pronunțarea pentru astăzi 02 octombrie 2013.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță, sub nr._, din data de 03.11.2011, reclamantul V. F. a chemat în judecată pe pârâta R. D. M. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că între părți a fost încheiată o convenție privind vânzarea-cumpărarea unui teren în suprafață de 2,4226 ha, situat în extravilanul localității B., județul D., în T 14, P 13, urmând ca hotărârea pronunțată să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat faptul că, la data de 12.10.2001, între pârâtă și tatăl acesteia, defunctul R. Gh. D., pe de o parte și reclamant, pe de altă parte a intervenit o convenție de vânzare-cumpărare, materializată printr-un înscris sub semnătură privată, intitulat „Chitanță”, prin care aceștia s-au obligat să-i transmită dreptul de proprietate asupra terenului anterior menționat, în schimbul sumei de 1.000 lei.
Reclamantul a precizat că, la momentul încheierii antecontractului, a achitat pârâtei și autorului său prețul solicitat și a intrat în posesia imobilului.
Reclamantul a pretins că, deși convenise cu pârâta și autorul său să se prezinte în fața notarului pentru perfectarea unui act autentic, la o dată stabilită de comun acord, ulterior aceștia au refuzat să-și îndeplinească obligația asumată. De asemenea, a precizat că unul dintre vânzători, respectiv numitul R. D. a decedat între timp, iar unica moștenitoare a acestuia, în calitate de fiică, este pârâta, persoană care, în mod nejustificat, a refuzat să se prezinte la notariat pentru a încheia actul autentic.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1073, art. 1077 C.civ. și art. 5 alin. 2 din titlul X al Legii n r. 247/2005, precum și ale art. 111 C.pr.civ.
Cererea a fost legal timbrată.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisul sub semnătură privată intitulat „Chitanță, încheiat la data de 12.10.2001, copia titlului de proprietate nr. 985-_/22.10.1996 și o copie a actului său de identitate.
Pentru termenul de judecată din data de 28.11.2011, pârâta R. M. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă și nefondată.
În cuprinsul întâmpinării, pârâta a invocat faptul că, deoarece la data de 12.10.2001 s-a încheiat înscrisul sub semnătură privată încheiat, prin care a intervenit vânzarea-cumpărarea imobilului arătat mai sus, iar de la acea dată și până în prezent a trecut o perioadă mai mare de 3 ani de zile, dreptul de a solicita încheierea actului în formă autentică s-ar fi prescris. Pârâta a învederat că respectiva suprafață de teren a fost vândută reclamantului prin înscrisul sub semnătură privată, acesta din urmă asumându-și obligația atât față de ea, cât și de autorul său, R. D., ca până la sfârșitul lunii decembrie 2001 să aducă la domiciliul celor doi un notar public pentru perfectarea actelor autentice, deoarece tatăl său avea vârsta de 89 de ani și avea sechele postraumatice în urma unui accident rutier sever și nu se putea deplasa, iar cu toate acestea, reclamantul nu și-a respectat această promisiune și, deși, în nenumărate rânduri, pârâta a insistat să fie perfectate actele, reclamantul a refuzat de fiecare dată, invocând diverse pretexte. Pârâta a precizat și faptul că tatăl pârâtei, numitul R. D. a decedat în anul 2005, iar ea a rămas unica moștenitoare a acestuia, terenul figurând în registrul agricol al Primăriei B. la rolul său.
De asemenea, pârâta a mai arătat că reclamantul, nu numai că nu și-a îndeplinit obligația asumată, dar nici nu a achitat impozitul aferent terenului în litigiu și din anul agricol 2001-2002, până în anul agricol 2010-2011 s-a folosit de teren luând producția integral și a beneficiat și de subvențiile acordate de stat în toți acești ani.
S-a mai precizat că, în data de 06.08.2011, pârâta a primit la domiciliul său somația nr. 4034/06.08.2010 și titlul executoriu nr. 02/06.08.2010, fiind somată de Primăria B. să achite suma de 1.481 lei, reprezentând contravaloarea impozitului aferent pentru terenul agricol, precum și faptul că, în cuprinsul titlului de proprietate nr. 985-_/22.10.1996, este înscris și un teren în suprafață de 3,60 ha, ce a fost vândut în anul 2005 societății .., societate ce și-a virat anual, prin ordin de plată, impozitul aferent respectivei suprafețe de teren, iar impozitul pentru suprafața de 2,4226 ha nu l-a achitat având convingerea că reclamantul V. F. a achitat sumele aferente.
Pârâta a mai arătat că, în data de 06.09.2010, a formulat plângere prealabilă împotriva reclamantului pentru săvârșirea de către acesta a infracțiunii de abuz de încredere, însă prin rezoluția dată – menționând că nu deține o copie a acesteia – s-a motivat faptul că nu cu rea-credință actele nu au fost perfectate și nu a fost achitat impozitul aferent, însă reclamantul și-a luat angajamentul de a plăti impozitele și a perfecta actele la Judecătoria S., motivând că este mai convenabil din punct de vedere financiar decât prin notarul public, însă, cu toate acestea, reclamantul nici de această dată nu și-a respectat acest angajament, fapt ce a condus la emiterea unei alte somații nr. 1285/08.03.2011 și titlul executoriu nr. 02/08.03.2011, prin care pârâta a fost somată din nou să achite de această dată suma de 1.740 lei, reprezentând impozitul aferent terenului extravilan, situație în care pârâta s-a deplasat la Primăria B., a discutat cu primarul localității și a depus o cerere ce a fost înregistrată sub nr. 1389/14.03.2011, făcând cunoscut faptul că reclamantul nu și-a perfectat actele la notar sau judecătorie, că nu a achitat impozitul aferent suprafeței de teren de 2,4226 ha, deși a beneficiat de ajutoarele și subvențiile acordate de stat, însă nu a primit niciun răspuns, iar reclamantul a depus actele și a primit subvenția de la APIA S., promițând fiicei pârâtei, care este angajata Primăriei B., că până la sfârșitul lunii iunie 2011, se va adresa instanței și va perfecta actele, că pârâta va primi citație și să nu se prezinte, urmând ca procesul să fie judecat și în lipsa acesteia, iar el va deveni proprietar, însă nici de această dată nu și-a îndeplinit obligația asumată.
Ca urmare a situației expuse mai sus, pârâta a învederat și faptul că, în luna septembrie 2011, fiica sa a informat-o că a fost emisă adresa nr. 4077/15.09.2011 către Casa Județean de Pensii D., prin care s-a solicitat înființarea popririi din pensia sa, fiind trecută suma de 1.740 lei, reprezentând impozitul aferent acestui teren, situație în care s-a adresat din nou Primăriei B., iar un funcționar al primăriei i-a replicat că este „bună de plată, deoarece chitanța nu are valoare juridică”, fapt ce a determinat-o să se adreseze societății .., iar directorul acesteia i-a sugerat să vândă suprafața de 2,4226 ha, asupra căreia este proprietară, fără a comite vreo ilegalitate.
Pârâta a subliniat faptul că, în opinia sa, dacă reclamantul dorea să devină proprietarul acestui teren nu ar fi așteptat să fie prescrisă chitanța încheiată - respectiv la data de 12.10.2004 -, până în anul agricol 2010-2011, inclusiv, motiv pentru care pârâta a solicitat și despăgubirea sa de către reclamant cu cantitatea de 800 kg/ha, anual, considerând că reclamantul s-a folosit de terenul său, conform declarației date pe propria răspundere de la APIA S., că lucrează terenul său nefiind proprietar, astfel încât acest lucru poate fi apreciat că terenul este lucrat în arendă. De asemenea, a solicitat acordarea de daune morale, întrucât a fost pusă într-o situație jenantă, iar reclamantul să aducă dovada celor susținute în sensul că ea a refuzat să se prezinte la notar pentru încheierea actului în formă autentică, iar în caz contrar, să suporte consecințele.
În drept, au fost invocate prevederile art. 67 din Legea nr. 18/1991 și ale art. 2 din Legea nr. 54/1998.
În susținerea celor arătat mai sus, pârâta a depus la dosar, în copie, somațiile de plată nr. 4034/06.08.2010 și titlul de proprietate nr. 02/ din aceeași dată, precum și somația nr. 1285 și titlul executoriu nr. 02, ambele emise în data de 08.03.2011, de către Primăria B., cererea adresată primarului localității B., înregistrată sub nr. 1389/14.03.2011, adresa de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești nr. 4077/15.09.2011, adresate Casei Județene de Pensii D. pe numele pârâtei, două chitanțe de plată a impozitului aferent terenului agricol și pazei obștești, eliberate pârâtei în data de 22.09.2011, de către Primăria B., copii ale titlului de proprietate și înscrisului sub semnătură privată încheiat în data de 12.10.2001, citația ce i-a fost adresată de Judecătoria S. pentru termenul de judecată din data de 28.11.2011 și copia acțiunii deduse judecății, ce i-a fost comunicată, copia actului său de identitate, un cupon de pensie aferent lunii noiembrie a anului 2011, emis pe numele pârâtei, sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale nr. 1435/17.03.2011, înregistrată la Primăria B., o anchetă socială înregistrată sub nr. 1026/30.09.1991 la Serviciul de Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei B. și copia certificatului de deces al autorului său, numitul R. D..
La același termen de judecată – 28.11.2011 -, reclamantul a depus la dosar o cerere de acordare a ajutorului public, în timp ce reclamanta a depus, în copie, certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice nr. 4934/25.10.2011, eliberat de Primăria B., copia contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4571/17.06.2004 de BNP T. M.-D. și o . acte medicale, eliberate pe numele său.
La termenul de judecată din data de 16.01.2012, apărătorul reclamantul a învederat că renunță la cererea de acordare a ajutorului public, formulată de acesta, depunând de asemenea, în copie, adeverințele nr. 146/12.01.2012 și nr. 5403/25.11.2011, ambele eliberate de Primăria B., iar pârâta a depus la dosar adresa nr. 10/13.01.2012, emisă de . care i s-a comunicat că societatea respectivă a achitat taxe către Consiliul Local B., pentru terenul în suprafață de 3,63 ha teren arabil achiziționat în anul 2005, pentru perioada 2006-2011.
În susținerea cererii, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale și luarea unui interogatoriu pârâtei, în timp ce, în contradovadă, pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale și luarea unui interogatoriu reclamantului, probe încuviințate de instanță, în temeiul art. 167 C.pr.civ., apreciindu-le ca fiind pertinente, concludente și utile în soluționare.
Prin încheierea de ședință din data de 16.01.2012, instanța a pus în vedere ambelor părți să precizeze cine ar fi trebuit să achite impozitul față de actele depuse la respectivul termen.
Pentru termenul de judecată din data de 06.02.2012, a fost depusă o cerere de intervenție în interesul pârâtei R. M. formulată de către . care s-a solicitat respingerea acțiunii principale formulate de către reclamant, ca fiind neîntemeiată, precum și obligarea acestuia din urmă la plata cheltuielilor de judecată.
În cuprinsul cererii de intervenție, s-a precizat faptul că prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 14.09.2011, societatea intervenientă a cumpărat de la pârâta R. M. terenul dedus judecății, intrând în posesia acestuia, invocând, în primul rând, prescripția dreptului la acțiune, menționându-se faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune, având ca obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege, iar potrivit art. 3 din același act normativ, termenul de prescripție este de 3 ani or, în cauză, antecontractul invocat de reclamant – încheiat la data de 12.01.2001 -, fără a fi predată și posesia terenului în cauză, astfel că termenul de prescripție s-a împlinit la data de 12.10.2004, iar faptul că după perfectarea de către societate a contractului - în data de 14.09.2011 – intervenientul ar fi arat terenul respectiv este lipsit de relevanță în ceea ce privește prescripția, dat fiind că din anul 2001 și până la data de 14.09.2011, când pârâta i-a vândut terenul, este cea care a avut posesia terenului în cauză și a achitat taxele fiscale aferente imobilului.
De asemenea, s-a menționat faptul că societatea a formulat acțiune în constatarea vânzării-cumpărării și pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, ce face obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei S., în care reclamantul V. F. a formulat cerere de intervenție în interes propriu. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii, ca fiind neîntemeiată, invocându-se și faptul că, chiar dacă se acceptă ipoteza că pârâta și-ar fi asumat în mod valabil o obligație de a face prin chitanța încheiată în data de 12.10.2001, respectiv de a preda terenul reclamantului și de a încheia actul în formă autentică, această obligația s-a prescris, așa cum a arătat mai sus, iar ca urmare a prescrierii dreptului la acțiune reclamantul nu mai poate obține obligarea pârâtei la efectuarea respectivei prestații, astfel că pârâta putea să dispună de imobil în calitate de proprietar al acestuia.
Totodată, intervenienta a arătat că se opune încuviințării administrării probei testimoniale, solicitată de reclamant, invocând dispozițiile art. 1191 alin. 2 C.civ., intrat în vigoare la data perfectării chitanței – 12.10.2001 -, conform căreia „nu se va primi niciodată o dovadă prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecționării actului, chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depășește 250 lei”, iar în cauză valoarea actului încheiat în data de 12.01.2001 este de 1.000 lei, adică superioară valorii de 250 lei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 49 și urm. C.pr.civ., raportat la cele ale art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 și art. 1191 alin. 2 C.civ.
Prin încheierea de ședință de la data de 12.03.2012, instanța a dispus emiterea adresei către Serviciul Arhivă din cadrul acestei instanțe, pentru a fi atașat dosarul nr._, iar prin încheierea de ședință din data de 02.04.2012 s-a dispus conexarea dosarului anterior menționat, la prezenta cauză.
Cu privire la dosarul indicat, instanța constată că, prin cererea înregistrată sub nr._, pe rolul acestei instanțe, din data de 17.11.2011, reclamanta . chemat în judecată pe pârâta R. M. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că între părți a fost încheiată o convenție privind vânzarea-cumpărarea unui teren în suprafață de 2,4226 ha, situat în extravilanul localității B., județul D., în T 14, P 13, urmând ca hotărârea pronunțată să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, fiind depuse în dovedirea acțiunii, în copie, înscrisul sub semnătură privată intitulat „Antecontract de vânzare-cumpărare”, încheiat între părți în data de 14.09.2011, titlul de proprietate nr. 985-_/22.10.1996, sesizările pentru deschiderea procedurii succesorale nr. 4046 și nr. 4045, ambele înregistrate la Primăria B., în data de 13.09.2011, actul de identitate al pârâtei, certificatul de deces al numitului R. D. și certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice nr. 4934/25.10.2011, eliberat de Primăria B..
Pentru termenul de judecată din data de 13.12.2011 – acordat în respectiva cauză (dosarul nr._ ) -, a fost formulată cerere de intervenție în interes propriu de către reclamantul din prezenta cauză – V. F. -, solicitând respingerea acțiunii promovate de către . nulitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat de părțile respective, dat fiindcă acest act a fost încheiat în frauda legii și a intereselor sale legitime. De asemenea, a învederat faptul că în respectivul antecontract promitenta vânzătoare garantează pe promitenta cumpărătoare împotriva oricărei evicțiuni, conform art. 1337 C.civ. și a declarat că terenul nu este vândut, ipotecat ori grevat de alte sarcini și nu face obiectul altor angajamente privind transferul dreptului de proprietate sau al altor dezmembrăminte ale acestui drept, nu face obiectul vreunului proces și nu a fost scos din circuitul civil, iar pe de altă parte, se menționează în respectivul antecontract că promitenta cumpărătoare, prin semnarea antecontractului și achitarea prețului, intră în posesia terenului putând să se adreseze instanței pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, precizând că, în cauza respectivă, pârâta a încheiat actul în calitate de titular al dreptului și de unică moștenitoare a tatălui său decedat, numitul R. D., însă pârâta și tatăl acesteia au încheiat un astfel de înscris la data de 12.10.2001, moment în care el, reclamantul, este cel care a intrat în posesia terenului, l-a stăpânit încontinuu, netulburat și sub nume de proprietar, beneficiind exclusiv de subvențiile de la APIA, iar în prezent terenul se află în posesia, fiind însămânțat de el.
De asemenea, intervenientul a învederat că a formulat o cerere similară, fiind înregistrat pe rolul instanței dosarul nr._, primind un prim termen la data de 16.01.2012.
Pentru termenul de judecată acordat în respectiva cauză, la data de 07.02.2011, reclamanta . formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul V. F., ca fiind neîntemeiată, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată și în cuprinsul căreia aceasta a învederat faptul că, deși invocă nulitatea respectivului antecontract, intervenientul nu arată în ce constă „frauda la lege” invocată, nici „temeiul juridic” al susținerii și nici „un alt motiv de nulitate. Deasemenea, s-a invocat faptul că, în situația în care între intervenient și pârâta s-ar fi încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare pretins – din 12.10.2001 -, promitentul cumpărător avea dreptul la promovarea acțiunii în constatarea vânzării-cumpărării, acțiune pe care nu a promovat-o în termen de 3 ani, astfel că dreptul la acțiune s-a prescris.
A fost depus la dosar, odată cu întâmpinarea formulată, o copie a certificatului de sarcini nr._/20.12.2011, eliberat de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară D..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 52 alin. 3 C.pr.civ., raportat la cele ale art. 948 și urm. C.civ.
Cererea de intervenție a fost legal timbrată.
Prin încheierea de ședință din data de 02.04.2012 s-a dispus conexarea dosarului nr._, la prezenta cauză.
În cauză au fost audiați martorii M. O., P. S. G. M. și C.-Ș. C., declarațiile acestora fiind consemnate în scris iar filele atașate la dosar.
Prin sentința civilă nr.1939/10 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă prescripția dreptului la acțiune formulată de pârâta R. M. și reclamanta-intervenientă în nume propriu . contradictoriu cu reclamantul-intervenient V. F..
A fost respinsă acțiunea în constatare formulată de reclamanta . contradictoriu cu pârâta R. M..
A fost admisă acțiunea în constatare formulată de reclamantul V. F., în contradictoriu cu pârâta R. M..
S-a constatat valabilitatea convenției bilaterale de vânzare-cumpărare încheiată între pârâtă și autorul său, defunctul R. D., pe de o parte și reclamant, pe de altă parte, la 12.10.2001, prin care pârâta și autorul său s-au obligat să transmită reclamantului dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2,4226 ha teren arabil, situată în extravilanul localității B., județul D., în T 14, P 13, cu vecinii: N – T. D., E – DE 57, S – G. M., V – DE 52, pentru prețul de 1.000 lei, achitat integral de reclamanta pârâtei și autorului său, la data încheierii convenției.
Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafața de teren individualizată mai sus.
Pentru a se pronunțe, instanța a reținut următoarele:
La data de 12.10.2001, între reclamantul V. F., pe de o parte și pârâta R. M. și autorul său, defunctul R. D., a intervenit un antecontract de vânzare-cumpărare, denumit "Chitanță", cu privire la un teren în suprafață de 2,4226 ha, situat în extravilanul localității B., județul D., în T 14, P 13 - nefiind indicate și vecinătățile respectivului imobil, însă făcându-se mențiunea că acesta este înscris în cuprinsul titlului de proprietate nr. 985-_/25.10.1996 -, în schimbul sumei de 1.000 lei.
Martorii M. O. și P. S. – propuși de către reclamant - audiați în cauză au relatat faptul că părțile s-au înțeles să se prezinte în fața notarului în vederea perfectării unui act autentic.
Prețul stabilit a fost achitat de către reclamant la momentul încheierii contractului respectiv, așa cum a rezultat din înscrisul încheiat de părți și din declarațiile celor doi martori anterior menționați
D. fiind că actul juridic încheiat între părți este un înscris sub semnătură privată, respectiva convenție nu poate fi valabilă ca vânzare-cumpărare întrucât, pentru valabilitatea unui astfel de act având ca obiect terenuri, se cere „ad validitatem” condiția încheierii în formă autentică, însă are valoarea unui antecontract de vânzare-cumpărare, care naște în sarcina părților contractante o obligație de a face, în sensul de a perfecta ulterior actul în formă autentică.
Având în vedere dispozițiile art. 1073 și 1077 din Codul civil, ce consacră principiul executării în natura obligațiilor, instanța a apreciat că acțiunea reclamantei este întemeiată, astfel că o va admite, va constata intervenită vânzarea-cumpărarea între pârâta R. M. și autorul său – defunctul R. D. –, pe de o parte și reclamantul V. F., pe de altă parte, cu privire la imobilul menționat în acțiune și va dispune ca prezenta sentință să țină loc de act de vânzare-cumpărare.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, formulată de pârâta R. M. și reclamanta-intervenientă în nume propriu . contradictoriu cu reclamantul-intervenient V. F., instanța a respins-o, având în vedere următoarele considerente:
La data de 12.10.2001, între reclamantul-intervenient în interesa propriu V. F. și pârâta R. D. M. și tatăl acesteia, defunctul R. D. a fost încheiată o convenție de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 2,4226 ha teren arabil situată în extravilanul localității B., județul D., pentru prețul de 1.000 lei, achitat integral de reclamantul-intervenient, vânzătorilor, la data încheierii convenției.
Potrivit înscrisului sub semnătură privată denumit "Chitanță", părțile conveniseră ca, la un termen ulterior, stabilit de comun acord, să se prezinte la notar pentru perfectarea vânzării, lucru care nu s-a mai întâmplat ulterior, reclamantul invocând vina pârâtei, iar pârâta vina acestuia.
Ulterior, la data de 14.09.2011, pârâta R. D. M. a încheiat o nouă convenție de vânzare-cumpărare cu reclamanta-intervenientă în interes propriu . pentru aceeași suprafață de teren, prin care se obliga să transmită dreptul de proprietate către . terenului, în schimbul sumei de 10.574 lei, preț achitat integral de ., la data încheierii convenției. Cu acea ocazie, părțile au întocmit un înscris sub semnătură privată denumit "Antecontract de vânzare-cumpărare" din care rezultă că acestea urmau ca, în termen de 30 de zile, să se prezinte la notarul public N. M. pentru încheierea contractului în formă autentică, aspect care nu a mai fost concretizat, părțile neprezentându-se la notar și neîncheind în formă autentică convenția respectivă.
Față de situația de fapt descrisă mai sus, instanța constată că la data de 03.11.2011, reclamantul V. F. a chemat în judecată pe pârâta R. M. solicitând instanței să constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată între aceasta și defunctului ei tată, pe de o parte și reclamant, pe de altă parte, pentru suprafața de 2,4226 ha teren arabil, situat în extravilanul localității B., județul D., cauză ce a fost înregistrată la Judecătoria S. sub nr._, cauză în care . cerere de intervenție în interes propriu arătând că, la rândul ei, a achiziționat aceeași suprafață de teren prin convenția de vânzare-cumpărare încheiată cu pârâta R. M. la data sus-menționată, iar pe de altă parte, a invocat și prescripția dreptului la acțiune a reclamantului, legat de faptul că a trecut mai mult de 3 ani de zile de la data la care între reclamant și pârâtă și defunctul său tată s-a încheiat convenția de vânzare-cumpărare pentru suprafața de teren în litigiu.
La data de 18.11.2011, reclamanta-intervenientă reconvențional . promovat, la rândul ei, o acțiune împotriva pârâtei R. M. solicitând constatarea valabilității de vânzare-cumpărare încheiată cu pârâta la data de 14..09.2011 și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafața de teren în litigiu, cauză în care reclamantul-intervenient în interes propriu V. F. a formulat cerere de intervenție solicitând respingerea acțiunii și constatarea faptului că, convenția sa, încheiată în anul 2001 este anterioară convenției încheiată între . pârâta R. M., arătând totodată faptul că dreptul său la acțiune nu a fost prescris deoarece a avut as intrat în posesia terenului în litigiu din anul 2001, după încheierea convenției, posesie pe care a exercitat-o în mod continuu, aspect ce reiese și din întâmpinarea formulată de pârâta R. D. M., iar în ceea ce privește invocarea de către aceasta a faptului că nu ar fi achitat impozitul pentru această suprafață de teren, a arătat faptul că, în realitate, a plătit acest impozit, iar dacă pârâta a fost obligată și ea la plata impozitului, avea posibilitatea să uzeze de o contestație la executare prin care să arate faptul că ea nu ar mai fi datorat acest impozit.
La solicitarea părților, instanța, constatând că între cele două cauze există o legătură de conexitate care impune soluționarea împreună a celor două cauze, a dispus conexarea cauzei nr._ la cauza mai întâi înregistrată la instanță, respectiv nr._ .
Față de cele ce preced, instanța reține faptul că, în cauză, pentru aceeași suprafață de teren au fost încheiate două convenții de vânzare-cumpărare succesive, una între reclamantul-intervenient în interes propriu V. F., pe de o parte și pârâta R. M. și defunctul său tată, R. D., pe de altă parte, în anul 2001, iar ulterior, în anul 2011, a fost încheiată o nouă convenție de vânzare-cumpărare între . pârâta R. M., pentru aceeași suprafață de teren.
Față de dispozițiile legale în materie, potrivit cărora vânzarea-cumpărarea terenurilor se poate face numai prin act autentic, sub sancțiunea nulității absolute a actului, instanța reține că amândouă convențiile nu au fost de natură a transmite dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren în litigiu, ci au creat în sarcina părților numai o obligație de a face, deci de a încheia în viitor actul în forma autentică, prevăzută de lege.
În consecință, instanța respingând excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă și de intervenienta în interes propriu . de faptul că de la încheierea convenției de vânzare-cumpărare din anul 2001, cu reclamantul-intervenient V. F. ar fi trecut mai mult de 3 ani, deoarece, așa cum rezultă din susținerile constante ale pârâtei R. M., din 2001 și până în prezent terenul s-a aflat în posesia și folosința lui V. F., aspect ce este de natură a întrerupe cursul prescripției, urmează să admită acțiunea formulată de reclamantul V. F., în contradictoriu cu pârâta R. D. M., precum și cererea de intervenție în interes propriu, să constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată între părți, hotărârea pronunțată urmând să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărarea pentru suprafața de 2,4226 ha teren arabil, situată în extravilanul localității B., județul D., în T 14, P 13 și, pe cale de consecință, să respingă acțiunea în constatare formulată de reclamanta . contradictoriu cu pârâta R. M. privind constatarea valabilității convenției de vânzare-cumpărare încheiată cu pârâta în 14.09.2011, pentru aceeași suprafață de teren, deoarece, potrivit principiului conform căruia "cine este primul în fapt, este primul în drept", constată că, la data încheierii celei de-a doua convenții, pârâta, ca efect al convenției încheiate cu reclamantul V. F., nu mai putea să înstrăineze încă o dată aceeași suprafață de teren către reclamanta-intervenientă .>
Totodată, referitor la neplata de către V. F. a impozitului pentru suprafața de teren în litigiu, instanța reține, pe de o parte, faptul că, potrivit convenției încheiată de acesta cu pârâta și defunctul ei tată, nu și-a asumat o asemenea obligație, iar în ceea ce privește faptul pretins culpabil, invocat de pârâtă, în sensul că reclamantul nu s-ar fi prezentat la notar pentru perfectarea vânzării, instanța nu-l poate reține în sarcina numitului V. F., deoarece, având în vedere regimul juridic al acestui gen de convenții și pârâta, la rândul ei, avea posibilitate în această perioadă de timp să-l acționeze pe reclamant în judecată și să solicite instanței constatare valabilității convenției, precum și a faptului că reclamantul a de venit proprietarul suprafeței de teren respective, lucru pe care, în mod culpabil, nu s-a făcut.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Se critică soluția instanței de fond cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune. Acțiunea formulată de reclamantul V. F. este o acțiune personală patrimonială supusă termenului de prescripție de 3 ani.
Termenul de prescripție începe în mod cert sa curgă de la data la care s-a născut dreptul reclamantului de a solicita pronunțarea unei sentințe care sa tina loc de act autentic, adică de la data la care reclamantul susține că s-a lovit de refuzul de a se prezenta la notar.
Prima instanță a reținut în mod eronat că a fost întrerupt cursul prescripției determinat de împrejurarea ca terenul ar fi fost în posesia reclamantului. Cazurile legale de întrerupere a prescripției sunt reglementate de art. 16 din decretul 167/1958, iar situația invocată de instanța nu se încadrează în nici unul din aceste cazuri.
Chitanța este încheiată în anul 2001, iar obligația asumată de reclamant a fost ca până la sfârșitul anului 2001 să aducă notarul să încheie actul.
Chiar dacă s-ar trece peste acest aspect, promisiunea este încheiata cu tatăl recurentei, iar acesta a decedat în 2005, moment în care reclamantul însuși susține că a cerut să îi facă acte, dar nu ar fi fost de acord.
Acesta este momentul la care, in opinia sa se naște dreptul la acțiune al reclamantului, dar și momentul începerii curgerii termenului de prescripție.
Singurul argument ce se desprinde din motivarea instanței este că promisiune cu reclamantul este mai veche. Celelalte apărări nu au fost defel analizate de instanța.
Recurenta arată că instanța nu a analizat apărarea că reclamantul nu a solicitat niciodată sa meargă la notar, complăcându-se in pasivitate deoarece avea posesia terenului; neîndeplinirea de către reclamant a obligației de a achita impozitele, între mine si el existând dispute importante deoarece refuza să își achite impozitele astfel că a ajuns să fie executată silit pentru aceste sume.
Faptul că nici în 2011 când a fost executata silit pentru suma de 1481 lei reclamantul nu și-a manifestat dorința de a intra în legalitate, a determinat-o pe recurentă să încheie o promisiune validă cu . putea plăti impozitul, plata fără de care nu putea vinde terenul.
Martorii audiați în cauză au confirmat înțelegerea inițiala dintre tatăl recurentei și reclamant, fără însă să ofere vreo informație despre vreun eventual refuz al meu de a vinde înainte de a fi executată silit pentru impozite, deoarece niciodată reclamantul nu s-a prezentat pentru a-i cere recurentei să meargă la notar.
La data de 26.06.2013, recurenta a formulat note de ședință, prin care înțelege să dezvolte motivele de recurs, arătând că nu există nici o dovadă a convocării sale la notar.
Solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii.
Recurenta arată că a încheiat cu reclamantul un antecontract de vânzare-cumpărare, pe care acesta a înțeles să-l fructifice pe calea acțiunii în constatarea valabilității convenției și pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic.
Potrivit dispozițiilor Codului civil și a unui binecunoscut principiu
în materie contractuală, punerea în întârziere nu operează de drept. Pentru ca întârzierea debitorului să producă efecte juridice, ea trebuie constatată în formele prevăzute de lege, forme prin care debitorul să fie pus în întârziere cu privire la executarea obligației sale.
În speța de față nu există nici o dovadă a convocării mele la un anume birou notarial pentru o dată și o ora specifică în vederea perfectării formei finale a actelor.
Cum intimatul nu a făcut dovada punerii recurentei în întârziere în vederea îndeplinirii obligației asumate de mine în antecontract rezultă că nu a făcut dovada îndeplinirii condiției cerute pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic.
Nu exista o încheiere de certificare din partea unui notar public, care să ateste prezența intimatului la biroul notarial cu intenția de a încheia contractul de vânzare în formă autentică, astfel că cererea acestuia apare ca prematură.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care solicită recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală.
Astfel, în ceea ce privește criticile sentinței instanței de fond, formulate de recurentă, cu privire la respingerea, de către instanță a excepției prescripției la acțiune, în mod corect, a fost respinsă, reținând în mod corect că termenul de prescripție curge de la data pierderii posesiei de către reclamant, ori așa cum a rezultat din probele administrate în cauză, inclusiv din susținerile și apărările formulate de recurenta pârâtă, intimatul reclamant a intrat în posesia terenului la data încheierii antecontractului de vânzare cumpărare, posesie care o exercită, fără întrerupere și în prezent.
Mai mult decât atât recurenta pârâta a solicitat la instanța de fond să fie obligat la plata a 800 kg/ha /anual,pentru perioada 2004-2011, ca urmare a folosinței terenului, cerând să fi obligat și la plata de daune morale, cerere care a fost însă anulată ca netimbrată.
În ceea ce privește criticile recurentei cu privire la fondul cauzei, arată că instanța în mod corect a admis acțiunea formulată de intimatul V. F. și a pronunțat o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru suprafața de 2,4226 ha teren situat în extravilanul comunei B. așa cum este individualizat în titlul de proprietate nr. 985-456:56/22.10.1996 și a respins în mod corect acțiunea formulată de . de asemenea și cererea de intervenției a acesteia, ținând cont de faptul că reclamantul a încheiat primul convenția de vânzare cumpărare cu privire la respectivul teren, a intrat în posesia terenului stăpânindu-l neîntrerupt acesta folosind terenul și în prezent, a plătit prețul convenit în anul 2001, la data încheierii convenției și a formulat primul acțiunii privind constatarea valabilității convenției de vânzare cumpărare.
Intimatul menționează că nu sunt adevărate nici susținerile recurentei pârâte cu privire la neplata, impozitului, a plătit impozitele la zi, fapt dovedit cu adeverința emisă de primărie și că nu avea datorii cu privire la alte terenuri agricole, putea să formuleze contestația la executare, având în vedere că legea interzice dublă impunere.
Examinând sentința recurată, conform art. 3041 C.proc.civ., prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, tribunalul constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce succed:
Critica ce vizează soluția dată de instanța de fond excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantului V. F. este neîntemeiată.
Antecontractul de vânzare cumpărare a imobilului este o promisiune bilaterala de a contracta; în caz de neexecutare a obligației asumate, răspunderea este contractuala, iar executarea silita în natura, a obligației de a face, se asigura prin acțiunea personala având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de act de vânzare cumpărare, supusa termenului de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Termenul prescripției curge din momentul încheierii contractului, însa atunci când promitentul cumparator a preluat imobilul, deținerea lui, cu acordul promitentului vânzător, echivalează cu recunoașterea dreptului acestuia, în sensul art. 16 lit. a din decret. Prescripția dreptului la acțiune începe sa curgă în momentul în care promitentul vânzător se manifesta expres în sensul negării dreptului promitentului cumpărător.
În mod corect s-a reținut de către instanța de fond că împrejurarea că terenul în litigiu s-a aflat în posesia reclamantului, aspect necontestat de pârâtă, este de natură să întrerupă termenul de prescripție al dreptului la acțiune întrucât predarea bunului care formează obiectul antecontractului de vânzare cumpărare in posesia celui care urmează sa îl cumpere echivalează cu o recunoaștere a dreptului acestuia de a cere încheierea contractului de vânzare cumpărare, aspect care duce la întreruperea prescripției; totodată, un nou termen de prescripție extinctiva nu începe sa curgă atâta timp cat bunul se afla in posesia celui care urmează sa îl cumpere.
Nici cea de-a doua critică nu este întemeiată.
Instanța de fond a analizat apărările pârâtei expuse în întâmpinarea formulată la data de 22.11.2011, reținând în mod corect că pentru anumite perioade de timp reclamantul a dovedit că a plătit impozitul datorat de pârâtă pentru terenul în litigiu, deși nu își asumase o asemenea obligație. În mod corect instanța de fond reține că și pârâta avea posibilitatea de a solicita reclamantului să meargă la notar pentru încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare sau să solicite instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.
Susținerea recurentei în sensul că reclamantul nu i-a solicitat niciodată să meargă la notar este infirmată de declarația martorului P. S..
Ultima critică din cererea de recurs vizând reținerea instanței că odată promisă vânzarea terenului acesta nu mai putea fi promis încă odată nu va fi analizată întrucât vizează soluția pronunțată pe cererea formulată de . pârâtei, cerere ce a fost respinsă, soluția pronunțată fiindu-i favorabilă acesteia.
Critica referitoare la lipsa unei puneri în întârziere, invocată pentru prima oară în notele de ședință de la data de 26.06.2013, nu va fi analizată de instanță întrucât reprezintă un motiv nou față de cele cuprinse în cererea de recurs, formulat tardiv, adică după expirarea termenului de recurs, la data de 08.02.2013, fiind încălcate astfel dispozițiile art.303 alin. 1 C.proc.civ.
Față de cele arătate mai sus, în temeiul art. 312 C.proc.civ., tribunalul va respinge recursul ca nefondat, menținând sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiat, recursul declarat de declarat de pârâta R. D. M. în contradictoriu cu reclamantul V. F., interv. S.C. C. S.A., împotriva sentinței civile nr.1939 din 10 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Octombrie 2013.
Președinte, G. C. F. | Judecător, R. L. Z. | Judecător, M. R. H. |
Grefier, C. C. S. |
Red.jud.G.C.F.
Tehn.F.M./2 ex.
Jud.fond:Gh.D.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Fond funciar. Decizia nr. 1847/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
