Obligaţie de a face. Sentința nr. 3062/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3062/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 18180/215/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1284/2013
Ședința publică de la 02 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. R. H.
Judecător D. O.
Judecător J. S.
Grefier L. E. C.
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâtul P. M. împotriva sentinței civile nr.3062 din 26.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți P. T., P. M. E., având ca obiect obligație de a face .
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns av. I. I., pentru intimații reclamanți, lipsă fiind recurentul pârât.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că, recursul este declarat și motivat în termen, precum și faptul că s-a depus întâmpinare, după care;
Av. I. I., pentru intimații reclamanți, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și constatând dosarul în stare de judecată se acordă cuvântul asupra recursului.
Av. I. I., pentru intimații reclamanți, având cuvântul, față de motivele din întâmpinare, lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului. Fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față.
Prin cererea formulată la data de 20.06.2011 și înregistrată sub nr._, reclamanții P. T. și P. M. E., au solicitat instanței obligarea pârâtului P. M., la predarea mobilierului compus din sufragerie stil renaștere spaniolă și mobilier hol stil florentin compus din canapea și două fotolii sau a contravalorii acestora in acord cu dispozițiile art. 1075 C.civ.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că paratul a fost ginerele acestora căsătorindu-se la data 28.10.2006 cu fiica lor P. M.-L.. După despărțirea acestora în fapt, în timpul procesului de divorț, mai precis la data de 18.05.2010, fiica lor a dorit să le înapoieze mobila pe care i-o încredințaseră spre folosință.
După ce piesele de mobilier care le aparțineau au fost încărcate în camionetele, paratul, însoțit si de alte persoane, au împiedecat plecarea provocând un incident care a ajuns și în atenția organelor de politie.
La data de 12.10.2011, reclamanții au formulat o cerere modificatoare prin care au arătat că acțiunea pe care înțeleg să promoveze are caracterul unei revendicări mobiliare prin care solicită obligarea pârâtului la lăsarea în deplina și liniștită posesia bunurile mobile despre care se face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
La aceeași dată, pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
S-a arătat că susținerile reclamanților nu sunt conforme cu realitatea.
Pârâtul a menționat că s-a căsătorit cu fiica reclamaților la data de 28.10.2006, iar mobila de sufragerie spaniolă a fost achiziționată în luna noiembrie 2006, astfel cum se poate observa din cuprinsul facturii depuse la dosarul cauzei.
Această mobilă a fost oferită pârâtului și soției acestuia, ca dar de nuntă ulterior.
Prin sentința civilă nr. 2340 din 15 februarie 2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă excepția lipsei de interes parțiale invocate de către parat.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții P. T. și P. M. E., în contradictoriu cu pârâtul P. M..
A fost obligat pârâtul să restituie reclamanților mobilierul de hol stil florentin compus din canapea și 2 fotolii.
A fost respins capătul de cerere privind obligarea paratului la restituirea mobilierului sufragerie stil Renaștere Spaniolă sau la contravaloarea acestuia, ca neîntemeiat.
Au fost obligați reclamanții la plata cheltuielilor de judecată in cuantum de 250 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții P. T. și P. M. E., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin decizia civilă nr. 1815 din data de 18.10.2012 Tribunalul D. a admis recursul declarat de reclamanții P. T. și P. M. E. în contradictoriu cu pârâtul P. M., împotriva sentinței civile nr. 2340 din 15 februarie 2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a casat în parte sentința civilă atacată și a trimis spre rejudecare primei instanțe cererile accesorii având ca obiect cheltuielile de judecată și a menținut restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că, fata de cererea principala formulata, pe de o parte, si dispozitivul, considerentele sentinței atacate, instanța de fond a omis sa se pronunțe asupra acestei cereri.
Neanalizarea unui capăt de cerere formulat de către reclamanți impune aplicarea art 105 al. 2 C.p.c., întrucât hotărârea judecătorească – act de procedura, nu respecta formele legale – conținutul sau obligatoriu si anume, obligația instanței de a soluționa toate capetele de cerere cu care a fost investita conform art 261 C.. Totodată aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 105 al. 2 C.. se impune întrucât vătămarea suferita prin nesoluționarea cererii reclamanților recurenți nu poate fi înlăturată altfel.
Incidenta art. 105 al. 2 C. atrage aplicabilitatea art. 304 punct 5 C..
Prin nesoluționarea capătului de cerere arătat, se retine ca instanța de fond nu a intrat in cercetarea fondului întrucât nesoluționarea unui capăt de cerere echivalează cu necercetarea fondului respectivului petit.
In privința cererii pârâtului intimat, formulata la fondul cauzei cu obiect cheltuielile de judecata ce a fost soluționata de prima instanța, se retine pentru justa cercetare, ca este in raport de interdependenta cu cererea celeilalte parti privind obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
Astfel, într-un litigiu ce soluționează doua cereri cu pretenții proprii una împotriva celeilalte, cererile accesorii privind cheltuielile de judecata trebuie soluționate împreuna datorita raportului de interdependenta dintre ele ce le caracterizează.
Ca atare, daca pentru una dintre cereri se impune casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanța întrucât nu a fost soluționată, fata de cele reținute se impune deopotrivă si casarea si trimiterea spre rejudecare si a celeilalte cereri pentru o justa cercetare si soluționare.
In temeiul art 312 al. 3 C., se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanța in vederea soluționării ambelor cereri accesorii formulate de părți, cu obiect cheltuieli de judecata.
În rejudecarea cererii accesorii privind acordarea cheltuielilor de judecată, cauza a fost înregistrată la Judecătoria C. sub nr._ la data de 08.10.2013.
Prin sentința civilă nr.3062/26.02.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții P. T. și P. M. Elilsabeta, privind obligarea pârâtului P. M. la plata cheltuielilor de judecată.
A fost obligat pârâtul să achite reclamanților suma de 907,5 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr._ 2012 al Judecătoriei C., reprezentate de taxă judiciară de timbru, onorariu avocat, cheltuieli de transport.
A fost respinsă cererea pârâtului privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul nr._ 2012 al Judecătoriei C., reprezentate de onorariu avocat, ca neîntemeiată.
A fost admisă cererea reclamanților și obligă pârâtul să achite cheltuieli de judecată în acest proces în cuantum de 200 lei, reprezentate de onorariu avocat.
A fost respinsă cererea pârâtului privind obligarea reclamanților la plata, cu titlul de cheltuieli de judecată în acest proces, a onorariului de avocat achitat pentru soluționarea recursului în dosarul nr._ 2012.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat următoarele:
Potrivit încheierii de dezbaterii de la termenul de judecată din 01.02.2013 ce face parte integrantă din sentința civilă nr. 2340/15.02.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, atât reclamanții cât și pârâtul au solicitat obligarea celeilalte părți la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cursul procesului ce a format obiectul acestui dosar.
Conform art. 274 C.p.c. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Din analiza acțiunii precizate, a considerentelor și dispozitivului sentinței civile nr. 2340/15.02.2012 pronunțate de Judecătoria C. în dosarul nr._, a rezultat că pretențiile reclamanților au constat în obligarea pârâtului la predarea mobilierului stil renaștere spaniolă evaluat la suma de_ lei, a mobilierului stil florentin evaluat la suma de 7000 lei și a plății contravalorii lipsei de folosință, evaluată la valoarea de 2700 lei.
Cheltuielile de judecată efectuate de reclamanți în această cauză au constat în: taxa de timbru aferentă valorii bunurilor mobile, respectiv 1691 lei, taxa de timbru de 227 lei aferentă cererii privind lipsa de folosință, 438,98 lei cheltuieli de transport (119,98 lei și 99 lei contravaloare combustibil și 220 lei contravaloare 5 bilete de transport) și onorariul de avocat în cuantum de 2200 lei.
În ce privește cheltuielile efectuate de pârât cu ocazia soluționării pe fond a acestei cauze, acesta a susținut că sunt reprezentate de onorariul de avocat în cuantum de 500 lei, fără ca la dosar să se afle dovada efectuării acestor cheltuieli, respectiv vreo chitanță de plată a onorariului de avocat.
Analizând cererea reclamanților privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, instanța a reținut că pretențiile acestora nu au fost admise în totalitate, ci numai în parte, pârâtul fiind obligat să restituie reclamanților doar mobilierul stil florentin compus din canapea și două fotolii.
Instanța a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile existenței unei recunoașteri a pârâtului la prima zi de înfățișarea, întrucât recunoașterea a fost făcută abia cu ocazia administrării probei cu interogatoriu de la termenul de judecată din 14.12.2011, prima zi de înfățișare fiind când părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, în speță la termenul de judecată de la data de 16.11.2011 când s-a pus în discuție probatoriul.
Or, potrivit art. 275 C.p.c, numai în măsura în care ar fi recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamanților, pârâtul nu ar fi putut să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată, ceea ce nu este cazul în speță.
Totodată, nu este necesară o notificare anterioară a pârâtului pentru predarea bunurilor, punerea sa în întârziere făcându-se tocmai prin cererea de chemare în judecată, cum prevede art. 1079 C.civ. din 1864.
În raport de dispozițiile art. 274 C.p.c., instanța a constatat că pârâtul a căzut în pretenții doar cu privire la mobila stil florentin și trebuie obligat la suportarea cheltuielilor de judecată proporțional cu valoarea acesteia.
Raportând valoarea obiectului cererii în revendicare mobiliară (_ lei) la valoarea bunurilor pentru care s-a admis acțiunea (7000 lei), rezultă că pârâtul nu poate fi obligat să suporte decât ¼ din cheltuielile efectuate de reclamanți, ținând cont și de faptul că cererea privind lipsa de folosință pentru care s-a achitat taxa de timbru de 227 lei nu a fost admisă.
În privința onorariului de avocat în cuantum de 2200 lei, instanța a apreciat că, față de complexitatea concretă a cauzei și de durata procesului (5 termene), se impune reducerea acestuia la valoarea de 1500 lei, onorariul achitat de reclamanți fiind disproporționat. Prin reducerea de către instanță a onorariului, nu se intervine în contractul încheiat de părți, clauzele acestuia producându-și în continuare efecte între părțile care l-au încheiat.
Prin urmare, în proporția de ¼ din totalul cheltuielilor efectuate de reclamanți, pârâtul va fi obligat la plata următoarelor sume: taxa de timbru în cuantum de 422,75 lei (redusă de la 1691 lei), cheltuieli de transport în cuantum de 109,74 (reduse de la 438,98 lei) și cheltuieli pentru plata onorariului de avocat în cuantum de 375 lei (redus de la 1500 lei), în total 907,5 lei (prin rotunjire de la 907,49 lei).
Întrucât pârâtul nu a făcut dovada efectuării de cheltuieli în dosarul nr._ 2012 al Judecătoriei C., instanța a respins cererea pârâtului privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată efectuate în acest dosar și reprezentate de onorariu avocat, ca neîntemeiată.
Cum în prezentul proces, în rejudecare, reclamanții au efectuat cheltuieli de judecată pe care le-au dovedit cu chitanță onorariu avocat, în temeiul art. 274 C.p.c., va obliga pârâtul să achite cheltuieli de judecată în acest proces în cuantum de 200 lei, reprezentate de onorariu avocat.
În ce privește cererea pârâtului privind obligarea reclamanților la plata, cu titlul de cheltuieli de judecată în acest proces, a onorariului de avocat achitat pentru soluționarea recursului în dosarul nr._ 2012, instanța a reținut că această cheltuială nu îndeplinește condițiile de a fi efectuată în cauza de față, neputând fi reținută existența unei legături de cauzalitate între plata onorariului în recurs și susținerea intereselor pârâtului în rejudecarea cauzei, în condițiile în care sentința civilă atacată a fost casată doar în parte în ce privește soluția dată asupra cererii accesorii având ca obiect cheltuieli de judecată, iar nu și în ce privește soluția dată asupra cererii principale.
Numai în măsura în care cauza ar fi fost trimisă spre rejudecarea fondului, cheltuielile efectuate în fond în primul ciclu procesual, cele efectuate în calea de atac și cele efectuate cu ocazia rejudecării pe fond a cauzei, ar urma să fie avute în vedere și analizate în raport de soluția ce ar fi dată fondului cauzei. Numai în această situație se pune problema interdependenței între toate cheltuielile făcute de părți și solicitate ca cereri accesorii și soluția ce s-ar da asupra fondului cauzei cu ocazia rejudecării.
Prin urmare, onorariul de avocat achitat de pârât pentru reprezentarea sa cu ocazia soluționării recursului declarat de reclamanți, nu poate fi cerut decât, fie cu ocazia soluționării recursului, fie pe cale separată, iar nu cu titlu de cheltuială în cauza trimisă doar pentru rejudecarea cererii accesorii privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul P. M., arătând că în mod greșit i-a fost respinsă cererea privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, întrucât la dosarul cauzei în primul ciclu procesual se află chitanța privind onorariul de avocat în cuantum de 500 lei. Consideră că este îndreptățită la jumătate din cheltuielile de judecată pe care le-a avansat, dosarul fiind casat și trimis spre rejudecare doar cu privire la cheltuielile de judecată, menținând restul dispozițiilor instanțelor.
In cauza au formulat intampinare intimatii-reclamanti, care au aratat ca recursul este fondat, criticile recurentului vizand doar neacordarea cheltuielilor de judecata constand in onoraiul de avocat.
Analizand sentinta recurata prin prisma criticilor formulate, Tribunalul retine urmatoarele:
Prin recursul formulat, paratul-recurent P. M. a criticat sentinta nr. 3062/26.02.2013, pronuntata de Judecatoria C. in rejudecare sub aspectul neincluderii in cuantumul cheltuielilor de judecata acordate a sumei de 250 lei, reprezentand ½ din suma de 500 lei, platita de recurent cu titlul de onorariu avocat.
Observand actele dosarului, Tribunalul constata ca in primul ciclu procesual, prin sentinta civila nr. 2340/15.02.2012, Judecatoria C. a admis in parte cererea reclamantului, obligand reclamantii la plata sumei de 250 lei, cheltuieli de judecata.
Prin decizia civ. 1815/2012, Tribunalul D. a admis recursul reclamantilor recurenti, a casat in parte sentinta recurata si a trimis cauza spre rejudecare primei instante in vederea solutionarii cererilor accesorii avand ac obiect cheltuielile de judecata.
Prin sentinta pronuntata in rejudecare, instanta de fond a respins cererea paratului privind obligarea reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata efectuate in dosar_ 2012, reprezentand onorariu de avocat, motivul respingerii reiesind din considerentele sentintei.
Asadar, se constata ca cererea paratului a fost respinsa intrucat s-a considerat ca paratul nu a facut dovada efectuarii de cheltuieli in acest dosar, respectiv, nu s-a dovedit plata onorariului de avocat.
Solutia instantei de fond este gresita, nefiind in concordanta cu probele aflate in dosarul cauzei, in acest sens, la fila 83 din dosarul_ regasindu-se chitanta . nr. 0142/01.02.2012 care face dovada incontestabila a achitarii in cursul judecarii cauzei in prima instanta de catre recurentul P. M. a sumei de 500 lei in baza contractului de asistenta juridica nr. 129/2011.
De asemenea, se retine ca acest fapt este neconstestat in speta de catre partile adverse, in intampinarea formulata mentionanadu-se ca plata onorariului de avocat a fost dovedita prin inscrisul depus la fila 83 dosarul instantei de fond din primul ciclu procesual.
Asa fiind, Tribunalul va admite recursul formulat de pârâtul P. M. împotriva sentinței civile nr.3062 din 26.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți P. T., P. M. E..
Va modifica în parte sentința civilă recurată în sensul că va admite în parte cererea pârâtului și va obliga reclamanții către acesta la plata sumei de 250 lei cheltuieli de judecată, reprezentand onorariu de avocat în dosar nr._ 2012 al Judecătoriei C..
Va menține restul dispozițiilor sentinței civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâtul P. M. împotriva sentinței civile nr.3062 din 26.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți P. T., P. M. E..
Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că admite în parte cererea pârâtului și obligă reclamanții către acesta la plata sumei de 250 lei cheltuieli de judecată ( onorariu de avocat în dosar nr._ 2012 al Judecătoriei C.).
Menține restul dispozițiilor sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iulie 2013.
Președinte, M. R. H. | Judecător, D. O. | Judecător, J. S. |
Grefier, L. E. C. |
Red.jud.M.R.H.
Tehn.F.M./3 ex.
Jud,.fond: M.G.Z.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 185/2013. Tribunalul DOLJ | Legea 10/2001. Sentința nr. 212/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
