Partaj judiciar. Decizia nr. 233/2013. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 233/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 11275/215/2008

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 233/2013

Ședința publică de la 20 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. G. P.

Judecător L. C. C.

Grefier F. C. C.

Pe rol judecarea apelului formulat de către apelantul reclamantul B. G. C. – decedat și continuată de apelanții reclamanți moștenitori B. G. și BOLIINTIȘ M. împotriva sentinței civile nr._ din 26.11.2008 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți B. F. M., B. F. M., având ca obiect partaj judiciar IESIRE DIN INDIVIZIUNE.

La prima strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care a învederat instanței următoarele:

- s-a primit răspuns la adresa efectuată către Primăria comunei Pielești;

- apelanții reclamanți moștenitori B. G. și BOLIINTIȘ M. au depus concluzii scrise.

Față de lipsa părților și, având în vedere că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimații pârâți B. F. M. și B. F. M., reprezentant convențional, avocat S. S., în baza împuternicirii avocațiale nr._, emisă de Baroul D., lipsă fiind apelanții reclamanți moștenitori.

La interpelarea instanței avocat S. S., pentru intimații pârâți B. F. M. și B. F. M., învederează că nu are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Avocat S. S., pentru intimații pârâți B. F. M. și B. F. M., arată că, în ceea ce privește cererea de complinire a motivelor de apel aflată la fila 5 din dosar, motivele indicate în aceasta nu fac parte din motivele de ordine publică. Solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală. Precizează că la dosar există decizia pronunțată de Tribunalul D. în sensul stabilirii moștenitorilor, iar în ceea ce privește procesul privind anularea titlului de proprietate l-au câștigat. Arată că motivul de apel constând în nemulțumirea că sulta a fost exprimată în euro nu poate fi primit. Fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

La data de 26.05.2008, reclamantul B. G. C. a chemat în judecată pe pârâții B. F. M. și B. F. M., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune pentru suprafața de 5 ha și 9300 m.p., teren situat pe raza comunei Pielești, județul D., teren care a rămas ca moștenire de la defunctul B. G., decedat în anul 1969, acțiunea fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ .

Motivând în fapt acțiunea, reclamantul a arătat că terenul aflat în litigiu a rămas ca moștenire de la defunctul B. G., decedat în anul 1969, pe care nu l-au putut împărți în mod amiabil, ivindu-se o . nemulțumiri în acest sens.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 728 C.civil.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar titlul de proprietate nr. 1146-1200/05.03.2007, încheiere de carte funciară nr._ pronunțată în dosarul nr. 7896/2007, certificat de moștenitor nr. 83/11.12.2003, certificat de moștenitor suplimentar nr. 112/16.11.2007, încheiere de rectificare nr. 3832/29.11.2007, certificat de moștenitor nr. 113/16.11.2007, încheiere de autentificare nr. 3800/28.11.2007, încheiere nr._ pronunțată în dosarul nr._/2007, încheiere nr._ pronunțată în dosarul nr._/2007, încheiere nr._ pronunțată în dosarul nr._/2007, certificat de moștenitor nr. S 1200/1969, dovada achitării taxei de timbru.

Pârâții au depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii și totodată cerere reconvențională, prin care a solicitat ca împărțirea terenului să se facă într-una din variantele de lotizare, iar, în situația în care loturile nu sunt egale în valoare, ele să se reîntregească printr-o sumă de bani.

Din oficiu, instanța a dispus efectuarea unei expertize în specialitatea topometrie, iar la data de 04 aprilie 2008, s-a depus raportul de expertiză efectuat de către expert I. I..

Prin sentința civilă nr._/26.11.2008, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul B. G. C. și cererea reconvențională formulată de pârâții B. F. M. și B. F. M..

A fost omologat raportul de expertiză întocmit de expert I. I. depus la dosarul cauzei la 04.11.08 și a atribuit terenul în varianta a treia propusă, respectiv: lotul nr. 1 s-a atribuit reclamantului B. C. și se compune din: teren situat în . de 927 mp în valoare de_ euro situată în Cv 32 P 123, 122, 124 ; suprafața de 1623 mp în valoare de 3246 euro, situată în T 59, P 41 ; suprafața de 96 mp în valoare de 192 euro situată în T 59 P 43 ; suprafața de 4596 mp în valoare de 9192 euro situată în T 59 P 182 ; suprafața de 3658 mp în valoare de_ euro situată în T 67, P 15; suprafața de 9959 mp în valoare de_ euro situată în T 58 P 108 ; suprafața de_ mp în valoare de_ euro situată în T 57 P 14 ; suprafața de 287 mp în valoare de 574 euro situată în T 59 P 40; suprafața de 382 mp în valoare de 764 euro situată în T 59 p 42 ; total valoare lot nr. 1- 184.935 euro. L. valoric cuvenit 174.577 euro urmând a achita sultă lotului nr. 2 – 5179 euro.Lotul nr. 2 s-a atribuit pârâților Blintiș M. și B. M. și se compune din: teren situat în . de 1180 mp în valoare de 2360 situată în T 59 P 254 ; suprafața de 9959 mp în valoare de_ euro situată în T 58 P 108 ; suprafața de_ mp în valoare de_ euro situată în T 57 P 14/1; total valoare lot nr. 2 – 164.219 euro. L. valoric cuvenit 174.577 euro urmând a primi sultă de la lotul nr. 1 suma de 5179 euro.

A fost fixat termen pentru achitarea sultei 3 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat și reținut următoarele:

Prin titlul de proprietate nr. 1146-1200/1997 s-a reconstituit dreptul de proprietate reclamantului și autorului pârâților pentru suprafața de 5,93 ha teren situat pe raza localității Pielești, în calitate de descendenți gr. I ai defunctului B. G., fiecăruia revenindu-le câte o cotă de ½.

S-a reținut că autorul pârâților a decedat la 10.03.2003, pârâții fiind moștenitorii acestuia așa cum rezultă din certificatele de moștenitor nr. 83/2003, 112/2007, 3852/2007, 113/2007, 3800/2007. Din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert I. I. se reține că valoarea de circulație a terenului este de 349.154 euro.

S-a mai reținut că reclamantul este singurul moștenitor al defunctului B. G. pentru bunul imobil construcție situat în localitatea Pielești - așa cum reiese din certificatul de moștenitor S 1200/1969 ( fila 44 )- astfel încât la atribuirea terenului individualizat în titlul de proprietate 1146-1200/1997 în varianta a III- a propusă de expert I. I. se va avea în vedere că terenul intravilan - curți construcții – să fie atribuit proprietarului construcției precum și ca sulta ce urmează a fi achitată să fie în cuantum minim (respectiv varianta a III a).

Pentru aceste considerente, instanța în raport de dispozițiile art. 728 C. civ. a admis acțiunea și cererea reconvențională și va omologa raportul de expertiză întocmit de expert I. I., depus la dosarul cauzei la 04.11.08 și va atribui terenul în varianta a treia propusă.

În raport de dispozițiie art. 673 ind. 10 alin. 4 C.p.civ. instanța a fixat termen pentru achitarea sultei 3 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.

Împotriva sentinței civile_/26.11.2008, a formulat apel reclamantul B. G.C. prin care a solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării sale la plata către lotul nr.2 a sultei de 5179 euro, în lei la data efectuării expertizei, respectiv 18.780 lei.

În esență, apelantul a arătat că suma de 5179 euro la care a fost obligat să o achite sultă lotului nr.2 ce a revenit pârâților B. M. și B. M., valora la data de 26.11.2008, când s-a pronunțat hotărârea – 18.780 lei. Din cauza deprecierii permanente a leului, suma de 5179 euro valorează în prezent, în condițiile în care 1 euro = 4,29 lei la cursul BNR, aproximativ_ lei, apreciind că diferența de cel puțin 3438 lei pe care ar fi necesară a o achita în plus lotului nr.2, în condițiile achiziționării valorii de 5179 euro, reprezintă o îmbogățire fără just temei a acestora.

A solicitat așadar ca valoarea sultei pe care urmează să o achite lotului nr.2 să fie exprimată în lei, respectiv 18.780 lei, astfel cum rezultă din evaluarea efectuată de către expertul I. I. prin raportul de expertiză efectuat în cauze.

A menționat în mod expres că nu contestă valoarea sultei stabilite prin expertiză ci modul de exprimare a plății acesteia.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art.282-298 C.proc.civ.

La data de 30.03.2009, apelantul a formulat o cerere de completare a motivelor de apel invocând faptul că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății atunci când a apreciat că pârâții sunt moștenitorii autorului B. F. și a stabilit cota pentru fiecare moștenitor. A arătat că este singurul moștenitor al autorului B. G. iar B. F. fiind renunțător la succesiunea tatălui B. G., pârâții nu pot dobândi calitatea de moștenitori ai bunicului lor B. Ghoerghe, întrucât conform art.696 C.civil, tatăl lor nu a fost niciodată socotit moștenitor. Conform art.84 C.proc.civ, instanța era obligată să dea cererilor părților interesul legal astfel încât să constate că este unicul moștenitor al lui B. G. și să-i atribuie întreaga suprafață de teren din titlul de proprietate nr.1146-1200/05.03.1997.

Apelul a fost timbrat cu taxă de timbru în cuantum de 10 lei achitată prin chitanța nr._/23.03.2009.

Intimații B. F.M. și B. F.M. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

În esență, au arătat că stabilirea unei sulte în euro nu reprezintă o îmbogățire fără just temei întrucât temeiul juridic îl reprezintă hotărârea judecătorească, fiind în speță în prezența unei cauze legitime care nu creează un dezechilibru între cele două patrimonii. Valoarea obligației stabilite printr-un titlu trebuie actualizată la data plății efective iar criteriul stabilit de instanță a fost cursul euro, sulta fiind consolidată valutar pentru siguranța tranzacției. Modul de împărțire solicitat și stabilit prin raportul de expertiză împotriva căruia nu s-au efectuat obiecțiuni, s-a hotărât în funcție de valoarea de circulație a fiecărei suprafețe de teren ce compune fiecare lot, valoare exprimată în euro. Este corectă stabilirea în euro a sumei pentru egalizarea loturilor întrucât doar aceasta poate reflecta valoarea economică reală a terenurilor și are drept consecință crearea unei echități între coindivizari, îndeosebi între acei cărora li s-au stabilit terenuri în natură și acei ale căror drepturi indivize au fost acordate în bani.

Prin încheierea din 11.05.2009 s-a dispus suspendarea judecării cauzei conform dispozițiilor art.244 alin.1 pct.1 C.proc.civ. până la soluționarea acțiunii având ca obiect constatarea nulității parțiale absolute a titlului de proprietate nr.1146-1200/05.03.1997, cuprinzând terenurile a căror s-a solicitat în prezenta cauză.

Prin decizia civilă nr.1212/13.06.2012 pronunțată în dosarul n r._ de către Tribunalul D. a fost soluționată cauza ce a atras suspendarea în sensul modificării sentinței recurate și respingerii cererii ca inadmisibilă, cauza dedusă judecății fiind repusă pe rol la data de 22.04.2013.

În cursul soluționării apelului ca urmare a decesului apelantului-reclamant B. G.C. au fost introduși moștenitorii acestuia, respectiv numiții B. G. și B. M..

Deliberând asupra apelului, Tribunalul reține următoarele:

În esență, în motivarea cererii de apel se susține că nu se contestă valoarea sultei stabilite prin expertiză ci modul de exprimare a plății sultei – în EURO, ceea ce ar însemna o îmbogățire fără justă cauză a intimaților-pârâți, pe seama apelantului-reclamant/apelanților (ca urmare a decesului acestuia).

Examinând sentința atacată în raport cu criticile invocate, Tribunalul constată că apelul este nefondat.

Valoarea masei partajabile constând în terenul în suprafață de 5 ha 9300 mp intravilan și extravilan din ., pentru care s-a emis titlul de proprietate nr.1146-1200/1997 a fost determinată de către expert I. I. și însușită de instanța de judecată atât în lei cât și în EURO, datorită fluctuației monedei naționale în raport cu cea europeană.

Este de necontestat că operațiunile curente financiar contabile în România se exprimă în moneda națională.

Exprimarea sultei în Euro nu este însă de natură să realizeze o îmbogățire fără justă cauză, apelanții nefiind obligați la plata sultei în EURO ci la echivalentul în lei la data efectuării plății tocmai pentru a se evita riscul încercat ca urmare a unei posibile deprecieri a monedei naționale cu cea europeană și a se respecta principiul de bază, în materie de partaj, a copărtașului atributar al bunului de a plăti celorlalți copărtași echivalentul exact al cotelor-părți ale acestora, ca singură modalitate de realizare a egalității între copărtași.

În ceea ce privește motivul de apel indicat prin cererea de completare (f 5), deși nu este tardiv, fiind formulat până la prima zi de înfățișare conform art.287 C.proc.civ, nu poate fi primit întrucât este invocat pentru prima dată în fața instanței de apel.

Principiului dublului grad de jurisdicție nu îngăduie examinarea unei pretenții pentru întâia oară în apel, fără ca ea să fi fost supusă soluționării într-o primă etapă a procesului. În acest sens art.294 alin.1 C.proc.civ precizează că în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza și obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Textul consacră principiul inadmisibilității modificării în apel a elementelor esențiale ale acțiunii civile și ale judecății ce a avut loc în prima instanță.

Acțiunea efectului devolutiv, privită prin prisma principiului tantum devolutum quantum apellatum nu poate avea ca rezultat nici denaturarea obiectului cererii asupra căreia s-a statuat în prima instanță.

Cum în speță, față de limitele învestirii, prima instanță a tranșat o cerere de ieșire din indiviziune, nu s-ar putea pune în discuție în apel, aspecte noi, formularea pentru prima dată, legate de calitatea de moștenitori acceptanți sau neacceptanți a intimaților-pârâți.

Oricum, și dacă ar exista posibilitatea ca din punct de vedere procedural să poată fi analizate aceste susțineri formulate pentru prima dată în apel, pe fond sunt nejustificate, soluția firească fiind de a da eficiență firească efectelor de drept substanțial ale unor hotărâri judecătorești pronunțate în dosarele anterioare ce au antamat aspecte legate de calitatea de moștenitor a părților în cauză.

Astfel, titlul de proprietate nr.1146-1200/05.03.1997 a fost menținut ca fiind valabil prin decizia civilă nr.1212/13.06.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, deși apelantul-reclamant B. C. solicitase în contradictoriu cu aceiași pârâți, constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate pentru aceleași considerente exprimate în cauza dedusă judecății în cererea de completare a motivelor de apel, respectiv – invocarea lipsei calității de moștenitor a fratelui B. F. de pe urma defunctului B. G. ca urmare a renunțării sale la moștenire prin declarația din 30.01.1970.

În același sens, chiar dacă prin decizia nr.5444/25.04.2012 pronunțată de Curtea de Apel în dosarul nr._/215/2009 intimații-pârâți (reclamanți în acel dosar) nu au triumfat în demersul lor juridic de a se declara simulat actul de renunțare la moștenire de pe urma defunctului B. G., a autorului lor B. F., totuși s-a statuat cu titlu irevocabil că pârâtul-B. C. a înțeles ca și fratele său renunțător să beneficieze de reparația acordată de Legea nr.18/1991 privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului deținut de defunctul B. G. ceea ce reflectă poziția subiectivă de a înțelege să împartă acest teren.

Având în vedere aceste considerente, în baza art.296 C.proc.civ, Tribunalul va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat apelantul reclamant B. G. C. – decedat pe parcursul procesului și continuat de apelanții reclamanți moștenitori B. G., comuna Pielești, ..363, judeețul D. și B. M., domiciliat în București, ..46, ., sector 6 împotriva sentinței civile nr._/26.11.2008, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, intimații pârâți B. F. M., domiciliată în C., . 10, . și B. F. M., domiciliat în Reșița, ., .. 1, .> Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Mai 2013

Președinte,

I. G. P.

Judecător,

L. C. C.

Grefier,

F. C. C.

Red.jud.I.G.P.

04.06.2013

Tehn.S.V./6 ex.

Jud.fond-M.I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 233/2013. Tribunalul DOLJ